METABOLISMUL AMINOACIZILOR

ŞI PROTEINELOR
• Cuprinde reacțiile de sinteză și degradare prin care
aminoacizii sunt folosiți ca precursori pentru sinteza
proteinelor și altor compuși cu importanță biologică
sau sunt degradați în scopul obținerii de energie
• La nivel celular aminoacizii sunt încorporați în
proteine care sunt degradate și resintetizate
continuu
• Există un fond comun de aminoacizi dar nu există o
formă de depozitare a aminoacizilor
 proteine

hidroliza glucide, acizi grasi

proteinelor
alimentare nucleotide

porfirine
hidroliza
proteinelor aminoacizi hormoni si neurotransmitãtori
endogene
creatina

sintezã carnitina
endogenã
energie (excesul)
 Digestia proteinelor
• Proteinele alimentare sunt hidrolizate de
peptidaze
– elaborate de stomac și intestin
– din secreția pancreatică
•După specificitate se împart în:
o endopeptidaze
o exopeptidaze: aminopeptidaze
carboxipeptidaze
 Digestia proteinelor
• Majoritatea peptidazelor digestive sunt
elaborate inițial ca proenzime (zimogeni)
inactive
• Activarea se face în prezența ionilor de
hidrogen sau sub acțiunea unor peptidaze
active (de multe ori autocatalitic) prin
detașarea unor aminoacizi/peptide sau
demascarea centrului catalitic activ (prin
modificarea plierii proteinei)
 Digestia proteinelor în stomac
• Proteinele din dietă stimulează secreția de
gastrină (hormon peptidic), care stimulează
secreția de HCl și pepsinogen de către celulele
mucoasei gastrice.
• Aciditatea sucului gastric împiedică multiplicare
microorganismelor și denaturează proteinele
alimentare care devin mai ușor hidrolizabile
• Sunt scindate doar o mică parte a legăturilor
peptidice
 Pepsina
• Pepsinogenul este activat de pH-ul foarte acid și apoi
autocatalitic prin detașarea a 42 aminoacizi de la capătul N-
terminal
• Are pH optim de acțiune 1-2
• Acționează asupra legăturilor peptidice la care participă cu
gruparea -NH2 aminoacizii aromatici (Phe, Tyr), Met și Leu
• Activarea pepsinogenului pe o altă cale duce la formarea
gastricsinei/pepsina C care este activă la pH = 3, acționând
predominant la copii (au aciditatea sucului gastric mai
redusă)
Digestia proteinelor în intestinul subțire

• Trecerea conțintului stomacal în intestin

stimulează eliberarea în sânge de către
celulele intestinale a secretinei și
colecistochininei (hormoni peptidici).
• Acestea stimulează (între altele) secreția de
către pancreas a proenzimelor proteolitice
 Tripsina
• Conversia tripsinogenului în tripsină presupune
detașarea unui hexapeptid de la capătul N-
terminal de către enteropeptidază/enterokinază.
• Tripsina formată catalizează activarea altor
molecule de tripsinogen dar și de
chimotripsinogen, procarboxipeptidază A,
procarboxipeptidază B și proelastază.
• Tripsina scindează legăturile peptidice la care
participă cu gruparea –COOH Phe, Tyr, Trp
Alte enzime proteolitice intestinale
• Carboxipeptidaza A este o exopeptidază care are
specificitate pentru aminoacizii aromatici de la
capătul C terminal
• Carboxipeptidaza B are specificitate pentru
aminoacizii bazici
• Aminopeptidaza (exopeptidază) scindează
specific aminoacizii de la capătul N-terminal
• Dipeptidazele, acționează chiar la nivelul
enterocitelor și rup ultimele legături peptidice
 Absorbția aminoacizilor
• Transportul L-aminoacizilor este realizat de proteine
transportoare specifice (translocaze de grup) care se
saturează și prezintă specificitate asemănător enzimelor
• Necesită energie (este un transport activ) și ioni de sodiu
în mediul extern
• Există 5 sisteme de transport ale aminoacizilor:
– Pentru aminoacizii neutrii
– Pentru aminoacizii bazici și Cys
– Pentru iminoacizi și Gly
– Pentru aminoacizii dicarboxilici
– Pentru ornitină (Orn) și cistină
 Absorbția aminoacizilor
• Aminoacizii absorbiți ajung prin sistemul port la
ficat
• Ficatul folosește o parte din aminoacizi pentru
sinteza proteinelor proprii și a proteinelor serice iar
restul sunt distribuiți prin circulație altor țesuturi
• Se pare că se pot absorbi și dipeptide
• Aminoacizii sunt captați cu viteze destul de mari de
celule (concentrația lor intracelulară este de 10 ori
mai mare decât nivelul lor plasmatic)
 Degradarea proteinelor
• T1/2 pentru proteinele musculare și conjunctive
– 5-6 zile
• Pentru proteinele structurale (colagen) –
foarte lung
• Pentru Hb – 120 zile
• Pentru enzimele hepatice – ore sau minute
• Cel mai rapid sunt degradate enzimele
reglatorii devenite inutile la un moment dat
 Degradarea lizozomală
• Lizozomii conțin aprox. 50 enzime, cu pH optim de acțiune 5
• Multe dintre aceste enzime sunt numite catepsine
• Pot fi degradate proteine extracelulare, membranare și
intracelulare cu T1/2 mare
• Necesită consum de ATP
• În faza de nutriție degradarea lizozomală nu este selectivă
• În inaniție se degradează proteine având secvențe specifice
(Lys-Phe-Glu-Arg-Gln) ce provin din țesuturi care se atrofiază
ca răspuns la inaniție (niciodată din creier și testicul)
 Degradarea proteinelor
• Proteinele ce trebuie degradate sunt marcate prin
legarea covalentă a ubichitinei, o proteină având 76
aminoacizi
• Procesul necesită ATP
• Selectivitatea ubichitinării este realizată de enzima E3
și ține cont de conformația și structura primară a
proteinei
• Proteinele ubichitinate sunt degradate proteolitic,
ATP-dependent, de proteazom (complex
multienzimatic, cu formă de halteră).
Ubichitinarea proteinelor
Degradarea proteinelor
 CATABOLISMUL AMINOACIZILOR
• Dezaminarea – prin transaminare și
dezaminare oxidativă a acidului glutamic
– cu ajutorul aminoacid
oxidazelor
• Metabolismul amoniacului
• Biosinteza ureei
VEZI LP
CICLUL UREOGENETIC
Interrelaţiile dintre ciclul ureogenetic şi ciclul
Krebs
 Soarta scheletului hidrocarbonat al
aminoacizilor
• Scheletul hidrocarbonat este transformat în
intermediari ai ciclului Krebs sau în compuși
aflați în strînsă legătură cu acest ciclu
• Aminoacizii glucogenici sunt cei care se
degradează la: oxaloacetat, a-cetoglutarat,
succinil CoA, fumarat, piruvat
• Aminoacizii cetogenici sunt cei care se
degradează la acetoacetil CoA sau acetil CoA
Soarta scheletului hidrocarbonat al
aminoacizilor
Aminoacizi glucogenici şi cetogenici
 Degradarea aminoacizilor aromatici
• Transformarea fenilalaninei în tirozină este calea principală
de catabolizare a acesteia
• Absența fenilalanin hidroxilazei sau a coenzimei sale
(tetrahidrobiopterina) duce la fenilcetonurie clasică
(absența enzimei) sau atipică (absența coenzimei)
• Acumularea de fenilalanină sau a metaboliților acesteia
determină leziuni ale sistemului nervos (oligofrenie
fenilpiruvică)
• Fenilalanina are, pe de altă parte, efect inhibitor asupra
tirozinhidroxilazei și triptofanhidroxilazei, fiind astfel
afectate sinteza de L-DOPA și serotonină
 Degradarea aminoacizilor aromatici

• O dietă cu conținut redus de fenilalanină sau

administrarea de tetrahidrobiopterină
diminuează efectele bolii
• Pacienții trebuie să evite folosirea
aspartamului (L-aspartil-L-fenilalanin-1-metil
ester)
Degradarea fenilalaninei
 Degradarea tirozinei
• Are loc cu ruperea nucleului aromatic, rezultând în final acid
acetoacetic și acid fumaric
• Deficiența ereditară de homogentizat oxidază, determină
acumularea de acid homogentizic (alcapton, inițial) și
excreția sa prin urină, care se înegrește prin formarea de
coloranți chinonici
• Boala se numește alcaptonurie și se semnalează din copilărie
• În formele severe se colorează și țesuturile, în special cele
conjunctive
• Manifestări clinice apar după 30 ani
Degradarea tirozinei
 Catabolismul aminoacizilor ramificaţi

• Urina cu miros de arțar (maple syrup disease) este o

maladie datorată activității scăzute a complexului
multienzimatic al a-cetoacid dehidrogenazei
• Aminoacizii ramificați și a-cetoacizii corespunzători se
acumulează în organism și se elimină prin urină
• Aceștia sunt toxici pentru organism, în special pentru
creier, unde apar întârzieri ale dezvoltării mintale
• Aminoacizii sunt precursori ai unor compuși cu
funcții specializate: hem, purine, pirimidine,
hormoni, neurotransmițători, creatinină
(VEZI LP), glutation, peptide biologic active.
• Prin decarboxilarea aminoacizilor sub acțiunea
decarboxilazelor se obțin amine biogene.
 Compuși rezultați prin decarboxilarea
aminoacizilor
• Reacția este catalizată de decarboxilaze, având
drept coenzimă piridoxal fosfatul
• Histamina :
– formată prin decarboxilarea histidinei
– acțiunile ei sunt mediate de receptori histaminergici de
tip I (în piele) și II (celulele parietale secretante de suc
gastric)
– are rol de neurotransmițător la nivelul sistemului nervos
– controlează presiunea sanguină
– este implicată în reacțiile alergice
 Compuși rezultați prin decarboxilarea
aminoacizilor
• Serotonina:
– se sintetizează în multe țesuturi din triptofan; cantități
mari în creier, celule cromafine, plachete sanguine, SNC
– are acțiune vasoconstrictoare, stimulează contracția
musculaturii netede
– la nivelul SNC are rol de mediator chimic controlând
senzația dureroasă, comportamentul sexual
– producerea insuficientă sau degradarea rapidă
determină stări depresive
– în glanda pineală este transformată în melatonină, cu
rol de hormon la nivelul sistemului hipotalamo-pituitar
Compuşi rezultaţi prin decarboxilarea
aminoacizilor
 Compuși rezultați prin decarboxilarea
aminoacizilor
• GABA:
– rezultă prin decarboxilarea acidului glutamic în
sistemul nervos
– este neurotransmițător de tip inhibitor,
modificând diferența de potențial
transmembranar
– fixarea sa pe membrana postsinaptică determină
creșterea permeabilității pentru Cl-, determinând
hiperpolarizarea acesteia
 Compuși rezultați prin decarboxilarea
aminoacizilor
• Putresceina și cadaverina:
– Rezulă prin decarboxilarea ornitinei, repectiv
lizinei
BIOSINTEZA AMINOACIZILOR
Aminoacizi esenţiali şi neesenţiali
Provenienţa scheletului hidrocarbonat
 Sursa de azot
• Este amoniacul provenit din degradarea
compușilor cu azot sau absorbit intestinal
• Glutamat dehidrogenaza, glutaminsintetaza și
transaminazele au un rol important în
biosinteza aminoacizilor
Încorporarea azotului
METABOLISMUL HEMULUI
 DEGRADAREA HEMULUI
• VEZI LP - BILIRUBINA
BIOSINTEZA HEMULUI
• Derivații porfinei se numesc porfirine:
– uroporfirine: 4 resturi de acid acetic și 4 resturi de acid propionic
– coproporfirine: 4 resturi metil și 4 resturi de acid propionic
– protoporfirine
 Biosinteza hemului
• Are loc în toate țesuturile, însă cu intensitatea
mai mare în măduvă, splină și ficat
• Precursorii sunt glicocolul și succinil CoA
• Etape:
1. Sinteza acidului d-aminolevulinic
2. Formarea porfobilinogenului
3. Formarea protoporfirinei IX
4. Unirea protoporfirinei IX cu Fe2+
1. Sinteza acidului d-aminolevulinic
2. Formarea porfobilinogenului
3. Formarea protoporfirinei IX

sau
3. Formarea protoporfirinei IX
4. Unirea protoporfirinei IX cu Fe 2+
 Reglarea activității d-ALAS
• Prin inducție-represie:
– hemul, la o concentrație mare, este corepresor;
împreună cu un aporepresor (produsul genei
reglatoare) reprimă sinteza d-ALAS
– scăderea concentrației hemului induce sinteza
d-ALAS
– sinteza este indusă de barbiturice, insecticide,
sulfamide, hormoni estrogeni
 Reglarea alosterică a d-ALAS

• Produsul final, hemul inhibă direct d-ALAS

• Glucoza și hemina (protoporfirina IX având ca ligand un
atom de clor) sunt inhibitori ai enzimei
Anomalii ale metabolismului porfirinelor
(PORFIRII)