JOC ȘI

JOACĂ
ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI JOC
• În limba română, termenul joc are etimologie multiplă, fiind explicat
atât prin latinescu iocus, cât și prin cuvântul din limba franceză, jeu.
• Termenul latinesc desemna, în egală măsură „gluma”, „hazul”,
„zeflemeaua”, dar și „jocul”, „amuzamentul”.
• În Dicționarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române, jocul este
înregistrat nu mai puțin de unsprezece sensuri, ceea ce demonstrează
că, deși de origine latină, termenul românesc a preluat sensuri din
limbile moderne, mai ales din franceză, din care am calchiat* unități
frazeologice precum „joc de societate” sau „joc de cuvinte.”

*A calchia: a îmbogăți un cuvânt cu un sens nou după modelul unui cuvânt străin.
SENSURILE CUVÂNTULUI JOC
• SENSUL ORIGINAR: ”activitate distractivă (la copii), constând în mici
acțiuni desfășurate după anumite reguli, în imitarea sau simularea
unor relații.”
• ALTE SENSURI: dans, formă de sport, interpretare actoricească.
• La acestea se adaugă sensurile moderne din matematică („teoria
jocurilor”), de „vibrație”, sau de „deplasare relativ maximă (permisă
sau nu) de o direcție dată între două piese asamblate.”
JOCUL, SIMBOL AL LUPTEI
• Jocul are simboluri profunde, fiind asociat , în multe culturi, cu lupta „cu moartea”, cu
elementele, cu forțele potrivnice, cu sine (cu propria frică, îndoială, slăbiciune).
• Jocurile sportive de astăzi se revendică din practici cu încărcătură sacră, care se oficiau cu
ocazia unor sărbători religioase în timpul cărăra se desfășurau înfruntări închinate unor
divinități.
• Din cultura greco-latină se pot reține numeroase jocuri dedicate zeilor: Jocurile Olimpice în
cinstea lui Zeus, Jocurile Pitice dedicate lui Apollo sau cele Islamice închinate lui Poseidon.
ROLUL SOCIAL AL JOCULUI
• Deși funcția sacră a jocului s-a pierdut în societata contemporană,
jocul rămâne o formă de manifestare umană cu multiple semnificații.
• Jocul presupune, în egală măsură, destindere, competiție, asumarea
unor reguli, dar și creativitate. El presupune atât îndemânare,
inteligență și abilități fizice, cât și risc sau hazard. Evoluția jocului
nefiind predictibilă, ea incită participarea afectivă a jucătorilor.
FUNCȚIA EDUCATIVĂ A JOCULUI
• Jocurile sunt „factori de educație eficientă.”(Jean Chevalier)
• Această activitate stimulează cognitiv și este o modalitate de învățare foarte
interesantă.
• Joaca este o pregătire instinctivă și inconștientă a viitoarelor acțiuni serioase.
În joc se reflectă legăturile copilului nu numai cu lumea lui interioară, ci și cu
persoanele și cu evenimentele din lumea exterioară.
LITERATURA ȘI JOCUL
• Dacă am apropia cei doi termeni – joc şi ludic – similari, ca
înţeles (latinii înţelegeau prin „jocus” glumă şi prin „ludus”
amuzament) nu am face mare lucru. Însă din punct de vedere
filosofic şi estetic, jocul şi joaca se distanţează vădit.
• „Jocul e un lucru foarte serios; e o categorie situaţională de
viaţă. [...] Arunci în joc onoarea, viaţa, te prinzi sau eşti prins
în joc – jocul dragostei, jocul hazardului, [...], jocul vieţii şi
al morţii. În limba românească, jocul popular a însemnat
însăşi arta în prima ei ipostază, cea mai adânc înrădăcinată în
istorie, adică dansul.” (Sorin Vieru, Jocul şi joaca).
LITERATURA ȘI JOCUL
• Johan Huizinga, istoric olandez din prima jumătate a secolului al XX-lea, afirmă în lucrarea Homo
ludens că: „Nicăieri(...) în sfera artelor, jocul nu este mai acasă decât în tărâmul poeziei”. Poezia
este un „joc al minţii” articulând lumile/universul cu relaţiile logice ale cotidianului.
• Poezia devine astfel un joc, un ceva altfel. Poetul se înveleşte prin joc, simultan, cu trei mantii: a
copilului, a sălbaticului şi a vizionarului. 
• Cu toate acestea, aspectele creaţiei, conceptele şi formulele care s-au perindat în timp, filosofiile
actelor de creaţie, în anumite momente, şcolile, universităţile au propus sisteme care, de multe ori,
prin rigoarea lor, au stopat perenitatea jocului.
• Schemele, canoanele scolastice, au impus jocului reguli care, încet, încet, au amorţit sau, şi mai
rău, au oprit jocul. Fantezia, originalitatea nu mai devin primordiale. Au apărut crizele. Libertatea
prin joc era ameninţată. Inocenţa poetului nu a fost însă pusă în pericol. Jocul a renăscut „din
propria-i cenuşă”. În trecutul nostru recent, ludicul redevine vibrant. El apare din nou ca o
componentă fundamentală a creaţiei. Atitudinile Avangardei sunt apanajul ludicului, indiferent de
nuanţa mişcării. Jocul traduce nevoia de libertate, de eliberare de sub tirania convenţiilor de orice
fel. 
LITERATURA ȘI JOCUL
• Jocul nu este exclusiv o temă a literaturii. Se poate vorbi despre un joc
rafinat al tehnicilor narative, al formei și al relației acestuia cu întregul
conținut ideatic al unei creații literare.
• Creația literară ca joc presupune atât definirea viziunii autorului cu
privire la raportul scriitor-lume, cât și căutarea unor noi surse ale
limbajului creației literare.