Romulus Fabian

 Apariţia „ ţăranilor condeieri” constituie,

pentru mulţi dintre cei care s-au aplecat
asupra acestui fel de scriere, un fenomen
aparte. Acest „fenomen”, specific
Banatului, dar nu numai, a fost studiat în
timp de specialişti1 ai scrisului sătesc fie
că acesta se manifesta prin articole la
diferite ziare ale vremii sau încropite chiar
Scurt istoric al în volume. Oamenii condeiului din viaţa
cotidiană a satului bănăţean s-au alăturat
graiului bănățean celorlalte categorii din anonimii creatori ai
satelor noastre cei care au fondat coruri,
fanfare, piese de teatru şi care împreună au
contribuit la propăşirea unei culturi
ţărăneşti menită, nu o dată, să se alinieze
culturii naţionale.
 Scriitorul Camil Petrescu spunea: „ Este un lucru
neîndoios că dintre toţi ţăranii români de
pretutindeni, bănăţenii sunt cei mai citiţi şi mai
cunoscători de carte. Aici în Banat se desfăceau
cu sutele şi cu miile revistele româneşti şi
broşurile diferitelor biblioteci. Dar nu numai atât.
Ţărănimea bănăţeană dă dovadă de un
extraordinar simţ artistic. Nu vorbim numai de
arta casnică, ci mai ales ne gândim la talentul cu
care cei mai mulţi dintre ei joacă piese de teatru,
de ai crede de multe ori că ai în faţa ta actori
adevăraţi. Nu mai vorbim de asemenea de atâtea
coruri – nu există sat fără unul sau două
asemenea coruri dirijate chiar de ţărani…”
Romulus Fabian

 „La fel ca alţi confraţi din perioada interbelică, Romulus Fabian a

dorit să ofere în creaţia lui o imagine cuprinzătoare, monografică a
satului bănăţean, fapt consemnat de exegeţi: „…imaginea satului
bănăţean din prima jumătate a veacului nu trebuie căutată în altă
parte decât în paginile în care Romulus Fabian şi-a povestit
copilăria şi adolescenţa… într-un mod savuros” (Lucian Alexiu)
 FABIAN Romulus, se naste la 30 nov. 1902, comuna Varadia,jud.
Caras-Severin-m. 19 oct. 1975, Bucuresti.
     Poet traditionalist, lipsit de adâncime, caracterizat de Virgil Birou
ca      „duios înamorat al pustei", Romulus Fabian este in poeziile din
volumele Din țara cu bobi de aur (1933), Drumuri cu luna (1936) și
Carte din pusta (1942) un rapsod al câmpiei bănățene.
 Plină de pitorescul limbajului bănățean, cu ecouri post
sămănătoriste, lirica aceasta nu depășeste valoric limitele unei
poezii a specificului local. 
 Mai fructuos s-a manifestat Romulus Fabian, in proza, unde
problematica abordată este cea a satului bănățean de altădată. In
romanele Eu si ai mei (1973), Cei care au plecat (1975) și
Răsucirea (1980), cu o privire nostalgică, cu o unda de duiosie si
de poezie naiva, prozatorul restituie, in pagini lipsite de
elemente spectaculoase, dar pline de autenticitatea faptului trait,
viata satului banatean de odinioara. Descriind evenimentele cu
care se confruntă comunitatea săteasca in perioada de dinainte si
din timpul celui dintâi razboi mondial, romanul ”Eu si ai mei”
surprinde realitatea așa cum se reflectă în psihologia unui tânăr
aflat în pragul adolescenței.
OPERA

Din tara cu bobi de aur, versuri. Lugoj, 1933;

Drumuri cu luna, versuri, Timisoara, 1936;
Carie din pusta. Timisoara, 1942;
Eu si ai mei, roman, Bucuresti, 1973;
Cei care au plecat, roman, Bucuresti, 1975;
Rasucirea, roman, ed. ingrijita de L. Alexiu, pref. de S. Titel,
Timisoara, 1980.
 Romanul lui Romulus Fabian Eu şi ai mei, primul volum
dintr-o veritabilă „saga bănăţeană“, este o cronică a
copilăriei, în care bănăţenismele sînt explicabile şi necesare
(lexic, fonetică, morfologie etc.), fiindcă rememorările
aparţin copilului sau copilăriei, lumea e reconstituită prin
prisma familiei şi a comunităţii tradiţionale, a limbii şi
obiceiurilor de la începutul secolului XX, în cîmpia
Caraşului, la Vărădia, unde se naşte autorul. Şi nu e vorba
doar de o temă sau un subiect, ci de o atitudine şi, mai mult,
de o viziune aparte, prin prisma naivităţii originare a omului.
 Poeziile lui Romulus
Fabian dovedesc că el este un versificator merituos, dar fără virt
uţi deosebite. Fiind un autodidact
– chiar dacă are studii teologice la Caransebeş – ,
se apropie de specificul creaţiei plugarilor condeieri.****)
Nu prin imitarea folclorului, nu prinimitarea folclorului,
nu prin folosirea abundentă a regionalismelor,
ci prin păstrarea în textele sale
a farmecului exprimării populare, conferindu-
le astfel o notă de simplitate, duioşie şi umor:
 „Trei cosaşi veniţi din zare, / după lucru, după pâne, / şi-
ai întins truda în iarbă / şiaşteptând ziua de mâine / au aprins f
oc lin să-
şi fiarbă – / foamei mari care le strigă – / brusturi vierzi şi-
o mămăligă. // Luna-
i sus dar tot mai suie, / satul tace, parcă nu e, dorm băgrinii, /
dorm vecinii, / doarme vântul / ca pământul / şi când lumea-
i toată albă, / almăjenii dorm în iarbă.” (Almăjenii) Tradiţional
ist în fond,
 Romulus Fabian adoptă uneori în formă procedee specifice mai c
u seamă poeziei moderniste, versuri cu măsură inegală, ingamba
ment, deplasări topice surprinzătoare, atunci când doreşte să spor
ească încărcătura emoţională a unui cuvânt sau a unui vers întreg:
 
     „Sub cer sur, pe câmp tomnatic, / cal sălbatec, / cu păr murg, /
duce-
n fugă / spre un sat pierdut o slugă, / pe urma lui, cu trist amurg, / cur
g / şiroaie / stropi de ploaie.” (Înserare de toamnă în pustă) 
 Îmbinarea imaginilor auditive şi motorii dă relief acestei scene, d
ecupată parcă dintr-
o secvenţă cinematografică. Poetul cărăşean are darul de
a crea uneori metafore surprinzătoare, de o rară putere de sugestie
, şi atunci se nasc versuri de excepţie cum par a fi următoarele: 
     „Iarna arde-n vetre,
’n gard dorm două vrăbii, / Din Nord cresc tăcute, şiruri de corăbii. / 
Drumuri vechi, bătute îşi pierd dusu-
n zare: / De ani eu bat tăcerii şi pustei cărare.” (Nădejdi vane)
Bibliografie