Sunteți pe pagina 1din 12

Gramatica limbii române

pentru gimnaziu
Coordonator: Gabriela Pană Dindelegan
-recenzie-
Instrument de lucru – bază pentru formarea competențelor de
comunicare din domeniul Elemente de construcție a comunicării
Capitolul: INTERJECȚIA (p.221-226)
Tematica programei
Gramatică:
-Intejecția. Onomatopeele. Interjecția predicativă(VII)
Valoarea stilistică:
-Limba vorbită(VI)
Vocabular:
-Mijloace interne de îmbogățire a vocabularului(VII)
1. Cum recunoaștem o interjecție? (p. 221)

,,Să n-ai ce povesti, ceva fioros și năprasnic, asta e groaznic! Ura, suntem salvați! Iată corabia de pirați! Au
aflat că mergem unde ne duce curentul și vor să ne fure subiectul. O, dragii mei marinari, hai să fugim cât mai
repede și să fim tari. Dar, vai, ei măresc, măresc viteza și respirația lor ne zburlește sufletul ca freza. Dar tocmai
când să pună mâna pe noi, lip! Corabia li s-a împotmolit în nisip.” ( Marin Sorescu, Unde fugim de-acasă?)

• Interjecțiile sunt, în general, cuvinte invariabile ( neflexibile) care exprimă senzații, sentimente (au, ei,
of, vai) sau imită sunete, zgomote ( miau, buf, trosc).
• Interjecțiile se caracterizează printr-o intonație specifică, de tip exclamativ: Ei aș! Nu zău! Ura!
2. Tipuri de interjecții (p.221-223)
• După semificație, interjecțiile pot fi:
- propriu-zise, care exprimă stări, senzații, sentimente
au, of, uau, vai!
- onomatopeice, care imită sunete și zgomote din natură
miau, hapciu, cotcodac, bla-bla-bla, gâl-gâl, buf, cioc, pac, trosc

• După formă, interjecțiile pot fi:


- simple( formate dintr-un singur cuvânt)
au, uf, vai, bre, na, pleosc, cucurigu, miau, pitpalac
- repetate
cioc-cioc, cuțu-cuțu, ham-ham, nani-nani
- compuse
hodoronc-tronc, ia uite, tic-tac, heirup, (i) ete scârț, tralala, tura-vura
- locuțiuni interjecționale( grupări de cuvinte care exprimă sentimente sau reacții afective)
Doamne ferește, ce Dumnezeu, nu zău, ce mai, măi să fie, la naiba
Ia te uită, ce surpriză!
Ia vezi, ai cam întrecut măsura!
Am reușit, ce mai!
• După rolul lor în comunicare, interjecțiile propriu-zise:
- exprimă reacții afective sau emoții
arș, brr, sâc, bravo, ura
- transmit un ordin sau un îndemn
dii, ho, marș, na, poftim, stop, ssst, șșș, zât
- sunt specializate pentru adresarea față de anumiți destinatari
mă,măi, fa,fă, făi,bă, băi, bre, cuțu-cuțu, pis-pis
- sunt folosite pentru a prezenta obiecte, persoane sau evenimente
ia, iaca, iacătă, iată, uite
- au rolul de inițiere sau de păstrare a contactului dintre vorbitori
alo, îhî
- sunt echivalente cu răspunsuri afirmative, negative, nesigure
aș, ei, na, nț, păi, zău

Unele interjecții, precum a, ah, e, ei, o, of, oh, uf, vai, pot avea mai multe semnificații.
De exemplu, a poate exprima durerea, mirarea, dezamăgirea, iritarea, admirația.
3. Interjecții cu/fără funcție sintactică (p.223)
• Cele mai multe interjecții reprezintă singure enunțuri autonome, nestructurate sau sunt inserate într-un
enunț, în poziție inițială, mediană sau finală:
Oho! Doamne!
Ptiu, să nu te deochi!
A știut, ei bine, cum să procedeze!
Credeai că mă păcălești, ai?

• Unele interjecții pot îndeplini funcții sintactice.


Interjecțiile predicative sunt interjecțiile care se comportă ca niște verbe( sau înlociuesc verbe) și au funcția
sintactică de predicat verbal.
Uite-l pe Ion.
Hai la noi!
Trosc o palmă!
Alte funcții sintactice:
- Nume predicativ: E vai de tine!
- atribut: Are o mașină mamă-mamă!
- circumstanțial de mod: Telefonul suna țâr-țâr!
4. Interjecția regent (p. 224)

Unele interjecții funcționează ca termeni regenți.


- subiect: Și băiatul țuști în căruță!
- complement direct: Uite-l pe Ion!
- complement indirect: Bravo ție!
- complement prepozițional: Halal de omul asta! Vai de Ion!
- circumstanțial de mod: Hai mai repede!
- circumstanțial de timp: Telefonul țâr-țâr toată ziua.
- circumstanțial de loc: Cățelul țuști în mașină.
5. Vocabular (p. 224)
• Rar, interjecțiile pot fi derivate cu sufixe: aolică.
• Cuvântul bravissimo nu este derivat, ci este împrumutat din limba italiană.
• Interjecțiile secundare sunt cuvinte sau sintagme care primesc valoare afectivă și devin interjecții prin
conversiune
Ce Dumnezeu mi-ați făcut?
Ce mai ceartă, nenică!
• Interjecțiile onomatopeice constituie frecvent baze pentru verbe formate cu sufixe lexicale
-âi, ăi, (ă)ni: a bâzâi, a behăi, a bufni, a ciocăni, a fâlfâi, a gâlgâi, a miorlăi, a vâjâi.
• Unele interjecții propriu-zise au trecut prin conversiune în clasa substantivului:

Am mai trecut un hop.


Avea un singur of.
6. Aspecte ale variației interjecției (p. 225)

• Sincronic, variația este stilistică; interjecțiile lipsesc din textele juridic-administrative sau din cele științifice,
fiind specifice exprimării orale. În limba scrisă, ele sunt mai frecvente în textele beletristice cu un puternic
caracter subiectiv, dar și în presa actuală, odată cu creșterea ponderii limbajului colocvial.
Foarte rar, interjecțiile sunt specializate. Interjecțiile aleluia, amin, bogdaproste, osana aparțin limbajului
religios.

• Istoric, unele interjecții au ieșit din uz; interjecția măre era frecventă în textele din secolul al XIX-lea. În
schimb, unele interjecții au fost împrumutate din alte limbi: aport,pas,mersi (din limba franceză) blah/bleah,
hey, oops/ups, ouch , wow, yuck, you-hoo, yummy (din limba engleză), ultimele intens folosite în limbajul
tinerilor.
7. Interjecția și alte părți de vorbire. ,, Capcane în recunoaștere” (p. 225)

• Unele interjecții secundare pot fi confundate cu substantivele în cazul vocativ:


• Era un ger, mamă-mamă! (interjecție)
• Mamă, vino la mine! (substantiv în cazul vocativ)
• Mamă, ce frig e! (cuvânt cu un statut ambiguu: substantiv în vocativ sau interjecție)

• Formulele de salut și de urare (Bună ziua! , Salut! , La mulți ani! , Poftă bună!) se apropie de interjecțiile
secundare fiind parțial desemantizate, dar se deosebesc de acestea prin caracterul analizabil.
Interjecția ei se scrie și se pronunță ei ( cu ,,e” inițial), deosebindu-se astfel de pronumele personal ei (care se
pronunță ,,iei”).
• Deși sunt părți de vorbire neflexibile, unele interjecții au variante de formă ( aoleu/aoleo/oleo/oleu/olelelu;
hai/haide/aida/haida; bravo/bravos).
• Alte interjecții au forme omonime cu desinențele verbale de plural: haide/haidem/haideți ; poftim/poftiți ;
uite/uitați. Aceste forme sunt interjecții, nu verbe, pentru că nu au variație de mod și timp.
8. Aspecte normative. Ortografie și punctuație (p.225-226)

• Interjecțiile compuse se scriu cu cratimă: cioc-boc, haida-de, tic-tac, hodoronc-tronc sau sunt sudate: behehe,
heirup, tralalala.
• Interjecțiile repetate se scriu cu cratimă sau cu virgulă: cioc-cioc-cioc/cioc, cioc, cioc.

• În general, interjecțiile și locuțiunile interjecționale se despart prin virgulă sau prin semnul exclamării de restul
frazei:
Ei, acum să te vad! / Ei! să te vedem acum.
Păcatele mele, așa ceva nu se poate!

• Dacă sunt urmate de substantive în vocativ, se pune, în general, virgulă după întreaga structură:
Bre Ioane, ce mai zici acum?
Măi Ion, unde ai umblat?
Material realizat de prof. Stanciu Ionela, Școala Gimnazială Petrești