MIHAI EMINESCU

“OMUL DE GENIU”
Deși “Vreme trece, vreme vine”, așa cum afirma poetul,
cultura românescă a rămas încă în umbra celui care a
fost “Luceafărul literaturii române”.

Niciodată, nimeni nu poate

afirma că a ajuns la saturatie
sau că știe destul despre
opera marelui poet,
pentru că întotdeauna
mai avem multe de învățat.
 Începuturile vietii poetului
ridică încă
numeroase întrebări.

Majoritatea documentelor
atestă nașterea poetului
la data de 15 ianuarie 1850,
la Botosani,
ca fiu al lui Gheorghe si Raluca Eminovici,
fiind botezat la Biserica Uspenia, aflată aproape de casa
natală, din centrul urbei.
Azi disparută, casa făcea parte din zestrea mamei.
Tatal Gheorghe avea rangul de căminar și muncise ca vechil
pe moșia din Dumbrăveni.
 Profesorul Ion Filipciuc, din Câmpulung
Moldovenesc,
afirmă și încearcă să demonstreze prin
argumente teoretice că Mihai Eminescu nu s-a
nascut la data și locul consacrate.

În lucrarea
“Argumentul din Postul Mare
pentru întâia naștere a
poetului Mihai Eminescu”,
afirmă că ar exista trei documente
neoficiale care atestă nașterea
poetului, dar toate sunt incomplete:
● UNUL DIN CARE LIPSESTE LOCUL NASTERII
"PRUNCULUI SOTILOR GHEORGHE SI RALU
EMINOVICI”;

● AL DOILEA CARE
PLASEAZA LOCUL
NASTERII “ÎN ORASUL
BOTOSANI, DIN
PARINTII GHEORGHE
SI RALU EMINOVICI”;

● ULTIMUL DOCUMENT, DE LA IASI, ÎN CARE

NU CORESPUND SEMNATURILE PARINTILOR
SI CEA A NASULUI CU CELE EXISTENTE LA
BOTOSANI.
La acestea se mai adaugă și o însemnare a poetului, cum că s-
ar fi nascut pe 20 decembrie, de Sf.Ignat.

Profesorul Filipciuc sustine că ziua de naștere a lui

Eminescu, 15 ianuarie, 1850 "este un fals introdus de
părinții pruncului cu bună-știintă”.
SI ASTA DINTR-UN MOTIV FOARTE SERIOS:

“…dacă urmărim zilele de

naștere ale copiilor născuți
și botezati în 1850,
se poate observa că,
din 20 noiembrie și
până la sfârșitul anului,
nu s-a născut niciun copil
în parohia Bisericii Uspenia,
județul Botosani,
deci nu a fost oficiat niciun botez.
Motivul acestui gol demografic nu poate fi decât Postul Mare,
cel al Sfintelor Pasti, din urma cu noua luni. “
"În concluzie, daca Gheorghe
Eminovici, boier caminar, si
sotia sa, Raluca, fiica stolnicului
Vasile Jurascu, ar fi declarat ca
pruncul lor s-a nascut pe
20 decembrie 1849, ar fi însemnat
sa marturiseasca în fata
preotului ca au conceput acest
copil în cea de-a sasea
saptamâna a Postului Pastelui
din anul 1849, ceea ce ar fi o
rusine pentru niste fete
boieresti”,afirma prof. Ion Filipciuc.
  
Batrânii dumbraveneni nu cunosc
alt loc de nastere al poetului nepereche decât
comuna Dumbraveni, locul în care Gheorghe Eminovici,
era caminar la conacul familiei princiare Ghica.

De altfel,
cel mai în vârsta dintre fiii lui Leon Ghica
– fost ministru de externe al Moldovei –
Ivan Ghica a declarat ca poetul s-a nascut la
curtea tatalui sau si
nu exista nici un dubiu
în acest sens.
Ne amintim acum de afirmatia lui M. Eminescu:

“Nimic n-ar parea mai natural

decât ca oamenii sa ia lucrurile asa cum sunt
si sa nu caute în nouri
ceea ce- i dinaintea nasului lor.”

si revenim la lucrurile care nu pot ridica niciun

fel de interpretari: creatiile eminesciene,
a caror valoare este incontestabila.
 Mihai Eminescu a creat o opera
de proportii monumentale , în versuri si proza ,
publicata partial în timpul scurtei sale vieti .

Cea dintâi editie

îngrijita de Titu Maiorescu
si intitulata "Poesii",
a aparut la 21 decembrie 1883
si cuprinde antumele ,
adica cele peste nouazeci de poezii
publicate în timpul vietii autorului.

Ulterior s-au publicat si postumele,

adica lucrarile date publicitatii dupa moartea autorului,
care cuprind peste 200 de poezii .
 Lirica sa, de o tulburatoare muzicalitate
si armonie, împleteste, în spirit folcloric,
chemarea iubirii si cea a naturii în poezii ca
“Dorinta”, “Sara pe deal”, “Calin ( file din poveste )”,
“Povestea teiului”, “Povestea codrului”, “Melancolie”, “Revedere”, “De
câte ori, iubito”, “Pe lânga plopii fara sot”, “Sonete” şi altele .
 Spirit romantic, vizionar, M. Eminescu
a cultivat deopotrivă lirica meditativ pesimistă în :
“Luceafărul”, “Glossa” , “Rugăciunea unui dac”,
 sau cea a timpului scurs ireversibil pentru om:
“Trecut-au anii”, “Floare-albastra”, “Revedere”,
“Departe sunt de tine”, “Se bate miezul noptii”,
“Ce te legeni…” și altele.
 M. Eminescu este viu în constiinta poporului nostru,
este studiat, interpretat, omagiat, învatat cu placere sau
defaimat si toate acestea la un loc dovedesc rolul pe care-l joaca
în cultura si în constiinta românilor si a moldovenilor.

Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita, nu-l poate tagadui :

"Oricât de tare ar fi cântat cocosii a treia oara,
pe el nimeni nu l-a tagaduit." ( Geo Bogza ).

Atâta timp cât pe aceste pamânturi vor trai români iubitori

de codru, de mare, de tei, de plopi, iubitori de dreptate si
adevar, doritori de bine pentru tara,
M. Eminescu ne va fi simbol si ideal .
“A vorbi de poet este ca și când ai striga într-o pesteră vastă …
Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea.

Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă

și să legene din depărtare delicata lui singurăte ca slavă.”
(Tudor Arghezi)
 “Ape vor seca în albie
și peste locul îngropării sale
va răsări pădure sau cetate
și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări,
până când acest pământ să-și strângă toate sevele
și să le ridice în țeava subtire a altui crin
de tăria parfumurilor sale.”

(George Calinescu)
 PENTRU CĂ EMINESCU RĂMÂNE
NEMURITOR PENTRU POPORUL ROMÂN,
CUVINTELE VOR FI MEREU INSUFICIENTE.

DE ACEEA, SĂ-L LĂSĂM PE POET

“SĂ NE JUDECE”...