STUDIUL INDIVIDUAL

NR.3 ONTOLOGIA

REALIZAT:MORARU DANIEL SACGV 20.09.2

CONTROLAT:RAILEANU ALINA
 ONTOLOGIA

• Ontologia (de la cuvintele greceşti ontos — fiinţă, existenţă — şi logos — teorie, ştiinţă) reprezintă acel
domeniu al reflecţiei filozofice care-şi propune surprinderea fundamentelor existenţei, care formulează
supoziţii asupra esenţei universului cosmico-social-uman şi încearcă delimitarea şi clasificarea nivelurilor
şi modurilor fundamentale de manifestare ale acesteia.
• Ideea şi preocuparea pentru o astfel de disciplină filozofică exista încă la Aristotel ; el o numea „filozofie
primă“ şi îi atribuia ca obiect „existenţa ca existenţă“. Ulterior, această preocupare filozofică a căpătat
denumirea de metafizică —- disciplină metateoretică generală în raport cu toate celelalte domenii de
cercetare. Termenul de ontologie datează propriu-zis de la începutul secolului al XVII-lea, impunîndu-se
treptat în limbajul filozofic al epocii moderne şi definitiv în cel al epocii contemporane.
 LOCUL ŞI ROLUL ONTOLOGIEI ÎN SISTEMELE
FILOZOFICE

• Problematica ontologiei ocupă un loc de seamă în gîndirea filozofică, deoarece ea oferă premisele
teoretice ale tuturor celorlalte discipline filozofice şi ale tuturor domeniilor ştiinţei.
• Ontologia începe prin a formula supoziţii despre existenţă în general, dar se desăvîrşeşte printr-un
discurs asupra existenţei umane, asupra problematicii şi destinului omului contemporan. Pe temeiul
problematicii ontologiei, toate celelalte discipline filozofice, precum şi ştiinţele capătă o finalitate
umanistă. De aceea, în orice sistem filozofic, problemele de ontologie constituie un reper general pentru
rezolvarea tuturor celorlalte probleme filozofice, de la cele mai teoretice, cu caracter pronunţat
speculativ, pînă la cele mai concrete şi mai actuale cu care se confruntă omul epocii contemporane.
ORIENTĂRI ŞI PERSPECTIVE CONTEMPORANE
ÎN ONTOLOGIE
• Şi astăzi, ca şi în trecut, orientările şi perspectivele abordării problemelor ontologice sînt foarte diferite ;
dar cu toată varietatea lor, teoriile ontologice contemporane se pot clasifica în cîteva orientări mai
importante :
• — concepţii ontologice de tip tradiţional, naturalist-ştiinţifice sau apropiate de acestea, îmbrăcînd
adesea forma unor tablouri cosmologice , în care accentul cade pe existenţa fizică naturală. Aceste
orientări se bazează mai ales pe cuceririle moderne ale fizicii şi astronomiei, în special pe ideea de
curbură spaţiu-timp într-o geometrie gravitaţională ;
• — concepţii ontologice în care accentul cade în mod deosebit pe existenţa social-umană (existenţa
umanizată), pe latura acţională a existenţei umane şi sociale, pe civilizaţie şi cultură ;
• — concepţii ontologice care pun accentul nu atît pe explicarea conţinutului şi a naturii existenţei, cît mai
ales pe explicarea structurilor şi a organizării existenţei. Din această categorie fac parte interpretările
filozofice structuraliste şi holiste — acestea din urmă evoluînd spre formularea unei teorii generale a
sistemelor sau chiar spre o teorie generală a integrării ;
• — concepţii ontologice care vizează cu deosebire devenirea existenţei (în dauna explicării conţinutului
ei) în cadrul unitar al unei dialectici universale care ajunge pînă la societate şi la om, ca specie şi chiar ca
individ;
• — concepţii ontologice care pun în centrul existenţei omul ca entitate obiectiv-subiectivă, aflat într-un raport de antinomie cu
existenţa obiectivă în general, condamnat la o permanentă stare de înstrăinare, generatoare a unui sentiment tragic de veşnică
nerealizare şi nelinişte ; astfel sînt diverse interpretări existenţialiste, de la maniera subiectivist-antropologică pînă la orientarea
raţionalist-antropologică .
• În afară de această clasificare a concepţiilor ontologice, al cărei criteriu vizează — după cum se vede — punerea accentului pe unul
sau altul dintre domeniile sau aspectele existenţei, concepţiile ontologice contemporane mai pot fi grupate funcţie de perspectiva
teoretico-metodologică generală ; sub acest aspect, vom avea, de asemenea, cîteva tendinţe principale :
• — concepţii ontologice fideiste sau teist-teologice, pentru care existenţa se identifică cu esenţa divină, mai mult sau mai puţin
spiritualizată În fond, deosebirea dintre acestea şi concepţiile idealist-subiective tradiţionale constă în faptul că acestea din urmă
puneau în centrul existenţei eul-subiect, în timp ce primele concep existenţa ca o chintesenţă a unui eu-obiect;
• — concepţii ontologice de orientare neopozitivistă (aşa-zisul empirism logic), promovînd unele teze idealist-subiective într-o formă
mai rafinată. Pentru empirismul logic, existenţa s-ar reduce la o lume de obiecte ideale construite raţional . Astfel de orientări sînt
încă alimentate nu numai de ecourile cercului vienez sau ale spiritului indeterminist al Şcolii de la Copenhaga, ci şi de anumite poziţii
logico-semantice din zilele noastre;
• — concepţii ontologice construite din perspectivă epistemologică sau logico-semantică (dar din care se elimină elementele de
empirism, inclusiv logic), ontologia constituind o supoziţie a teoriilor ştiinţifice ; între altele, se încearcă o punte de legătură între
teoriile ontologice şi cele logico-semantice sau gnoseologice, încercări de a reabilita integralitatea filozofiei, prejudiciată multă vreme
de către pozitivism (prin contestarea existenţei reale şi prin negarea — în consecinţă — a dreptului ontologiei de a fiinţa ca domeniu
teoretico-filozofic ;
• — concepţii ontologice neoraţionaliste construite din perspectiva teoriei ştiinţelor ; acestea înclină cel mai mult spre o viziune realist-
materialistă asupra existenţei, apropiindu-se de concepţia ontologică materialist-dialectică. Dintre tendinţele raţionaliste
contemporane, unele se dezic pe faţă de subiectivism şi logicism, în favoarea postulării tezei materialităţii lumii.
BIBLIOGRAFIA

https://www.marxists.org/
https://www.wikipedia.org
https://ru.scribd.com/
https://lib.ase.md/