Modulul V

Epistemologia educației

Ciclul II - Master
Autor și responsabil de curs: Raileanu O., dr. conf.univ.
 Conținutul modulului

- delimitări conceptuale;
- dezvoltarea epistemologie ca știință;
- obiectul și însușirile epistemologiei;
- orientările epistemologice;
- variabile de epistemologie pedagogică;
- niveluri și limbaje ale cunoașterii în educație;
- relația teorie - practică în cercetarea pedagogică;
- paradigmele educației și modelul pedagogic.
 Epistemologia – teorie a cunoașterii

Termenul epistemologie este de origine grecească/ elină:

episteme - știință și logos – studiu al; teorie; discurs.
Este o ramură a filosofiei care se ocupă cu originile, natura
și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii de tip
științific.
Epistemologia are la bază două întrebări:
Ce este cunoașterea științifică?
Cum este posibilă cunoașterea științifică?

Termeni învecinați: gnoselogie, teoria cunoașterii;

Termeni corelați: cunoaștere, știință, ontologie.
 Dicționarele de filosofie denotă două sensuri ale
epistemologiei:
Sensul larg – analiză sau studiu al proceselor generale ale
cunoașterii, epistemologia este astfel sinonimă cu teoria
generală a cunoașterii (sau gnoseologia);
Sensul strict – analiză a spiritului științific, studiu al
metodelor, al crizelor, al istoriei științelor moderne; studiu
filosofic al unei științe particulare (în acest sens se vorbește
de epistemologia matematicii, a istoriei, pedagogiei etc.)
 Dezvoltarea epistemologiei este asociată progresului științific
din secolul XIX-ce. La dezvoltarea epistemologiei au contribuit:
- Immanuil Kant; Herman Cohen (Școala de la Marburg) –
întemeiatorii epistemologiei moderne;
- Ernst Cassierer; Lion Brunschvicg (lucrarea Etapele filosofiei
matematice – unde au reflectat formele gîndirii matematice și
caracterul infinit creator al gândirii conceptuale);
- Jules Vuillemin cu opera Filosofia alegerii – a examinat istoria
diferitelor metode de analiză matematică, etc.
 Obiectul epistemologiei
O primă operație a epistemologiei este distincția intre cunoașterea de
tip comun, general-uman și cunoașterea științifică. Se consideră
cunoaștere de tip științific, acea cunoaștere care are următoarele
însușiri:
1. Se îndepărtează de cunoașterea comună și de bunul simț;
2. Descompune automatismele mentale generate de experiența cotidiană;
3. Matematizare;
4. Utilizarea metodelor speciale: modelarea, axiomatizarea, formalizarea,
etc;
5. Obține ca produse, cunoștințe cel puțin verificabile dacă nu verificate;
6. Epistemologia poate avea ca obiect cunoașterea științifică în general
fiind numită epistemologie generală. Cunoașterea cunoașterii științifice
specializate constituie epistemologii particulare îndepărtându-se de
reflecția filozofică.
 Cercetarea cunoașterii științifice se face preponderent inductiv
deoarece fără contribuțiile oamenilor ce produc știință obiectul
epistemologiei nu se dezvoltă. Pe lângă generalizările asupra
procesului cunoașterii științifice se procedează și la o analiză
critică din perspectiva teoriei generale a cunoașterii umane ca de
exemplu prin descoperirea supozițiilor filozofice preexistente în
teoria și metoda utilizată de omul științei. Epistemologia
descinde din latura cognitivă a filozofiei și se încadrează în
teoria științei desemnată prin termenul de metaștiință sau
scientologie. Epistemologia se inserează in grupul disciplinelor
ce studiază știința alături de istoria științei, metodologia științei,
sociologia științei, economia știiinței, psihologia științei, logica
științei, etc.
Sub aspect metodologic specificul epistemologiei este
cercetarea critică a fundamentelor cunoașterii științifice.
În epistemologia generală se procedează prin analiză directă,
prin analiza logică formalizantă, analiza istorică-critică precum
și prin analiză experimental-genetică.
 Orientări epistemologice
*Empirismul logic
*Raționalismul științific
*Raționalism critic
*Epistemologia genetică (Jean Piaget)
*Epistemologia fenomenologică (J.H.Lambert, I. Kant)
*Fenomenologia existențială (Karl Jaspers, J.P.Sartre – care este
scopul vieții și al devenirii omului?)
*Epistemologia structuralistă
*Epistemologia realist-critică
*Epistemologia neotomistă
*Epistemologia materialist-dialectică
 Variabile de epistemologie pedagogică
Conform viziunii lui Mărin Călin, pot fi diferențiate mai multe
epistemologii:
- o epistemologie comună diversității științelor educației – o
variabilă care studiază condițiile științei respective,
caracteristicile cunoașterii educației și posibilitățile acesteia din
punctul de vedere al modelelor cognitive aplicate și al modelelor
evoluției științei;
-o epistemologie critică sau analitică a practicilor cercetării
educației ce ar asigura întemeierea ipotezei de cercetare,
planificarea, organizarea și realizarea cercetării (în scopul
diferențieerii practicilor de cercetare);
-oepistemologie a reflecției cercetătorului asupra investigației
planificate în legătură cu ipoteza, scopul, obiectivele formulate și
rezultatele obținute și interpretate.
 Niveluri și limbaje ale cunoașterii în educație

Cercetătorul din domeniul vizat Karl Jaspers, deosebește trei

niveluri ale cunoașterii educației:
- nivelul empiric (al faptelor de natură pedagogică ce există);
- nivelul teoretic (al faptelor și fenomenelor produse de către
cercetător - experimente);
-nivelul metateoretic (al analizei conceptualizărilor pedagogice)
... Cele trei niveluri ale cunoașterii educației se intersectează, se
despart, se întâlnesc din nou, fără să indice locul unde se duc, dar
toate cer să fie parcurse... Karl Jaspers, Texte filosofice,
București, 1986.
- limbaj factual al cunoașterii educației - limbajul observației și al
experimentului pedagogic;
- limbaj teoretic - limbajul conceptualizărilor pedagogice;
- limbaj metateoretic - limbajul analizei semantice, epistemologice
și logice a rezultatelor activității de cunoaștere.
În corespundere cu aceste niveluri și limbaje de ordonează
metodologia cercetării pedagogice !!!!

În arealul nostru este acceptată distincția de cercetare

fundamentală și cercetare aplicativă.
Cercetării fundamentale i se atribuie cunoașterea educației
orientate spre noutate și originalitate, celei aplicative – de
cunoașterea legată de soluționarea unor probleme imediate ale
educației.
 Relația teorie – practică în cercetarea pedagogică
Aparatul științific - categorial cuprinde:
- Actualitatea problemei de cercetare (argumentarea existenței
problemei și determinarea și analiza prealabilă a problemei);
- Metodologia cercetării/ repere conceptuale ale cercetării;
-Scopul cercetării;
-Ipoteza cercetării;
-Obiectivele cercetării;
-Valoarea teoretico-aplicativă a cercetării;
-Metodele de cercetare;
-Baza experimentală;
-Sumarul compartimentelor tezei;
 Paradigmele educației și modelul pedagogic
Termenul paradigmă își are originea în limba greacă –
paradigmă/model, exemplu.
Sensul curent: model exemplar al unui lucru sau al unei realități.
Mai există trei sensuri ale acestui termen:
1) sensul lingvistic – paradigma cuprinde totalitatea termenilor
care aparțin aceleeași categorii gramaticale ce se pot substitui
unul pe altul;
2) sensul filosofic – a fost folosit cu sensul de exemplu sau
model al unui sistem de gândire. La Platon paradigmele sunt
exemplele prin care se exprimă ideile;
3) sensul epistemologic – un instrument al cunoașterii științifice
în perioada anilor 60 în contextul noii metateorii... (Thomas
Kuhl ...științele nu lucrează cu teorii, ci cu paradigme...)
 Exemplu: problema organizării spațiului școlar – paradigmele
consacrate acestei probleme reflectă concepția de ansamblu
asupra politicii școlare și starea științelor educației în diverse
etape istorice...
Identificăm patru paradigme ale spațiului școlar:
- paradigma clasei dreptunghiulare (preluată din sec. XIX,
conform căreia organizarea clasei trebuie să asigure exercitarea
autorității profesorului);
- paradigma clasei patrate (anii 30, sec XX, organizarea clasei
în favoarea metodelor active, elevii au mai multă libertate;
M.Montessori, J.Piajet...)
- paradigma clasei circulare/ masă rotundă (anii 50, sec. XX –
centrată pe activitate în grup);
- paradigma clasei deschise (anii 70, sec. XX – reprezintă o
învățare fără constrângeri, elevii se grupează după interese).