Sunteți pe pagina 1din 150

NURSING ÎN AFECŢIUNILE

APARATULUI RENAL
• SEMNE ŞI SIMPTOME ÎN AFECŢIUNILE RENALE
• EXAMENE PARACLINICE
• PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE NECESARE
PRACTICII NURSING
• PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN AFECŢIUNILE
RENALE
• TULBURĂRILE FUNCŢIILOR APARATULUI
RENAL
• AFECŢIUNI ALE APARATULUI URINAR
1. SEMNE ŞI SIMPTOME APARUTE ÎN
AFECŢIUNILE RENALE

• În suferinţele aparatului renal se descriu o serie de


semne şi simptome, care pot fi:
- generale, datorate răsunetului afecţiunii renale la
nivelul organismului;
- locale, caracteristice suferinţelor renale:
• 1.1 Durerea
• 1.2 Modificarea diurezei
• 1.3 Tulburări de emisie ale urinei
• 1.4 Modificări ale aspectului urinei
1.1. Durerea

• Se poate prezenta sub mai multe forme


în funcţie de localizare:
– Durerea lombară
– Cistalgia
– Durerea pelviperineală.
Durerea lombară poate fi:
• colicativă (colica renală),
• necolicativă.
Colica renală

• Reprezintă o durere paroxistică, de intensitate mare,


unilaterală, care debutează în regiunea lombară şi iradiază pe
traiectul ureterului spre faţa internă a coapsei, regiunea
inghinală, organe genitale şi faţa internă a coapsei respective.

• Poate fi acompaniată de simptome:


– urinare: polakiurie, disurie, hematurie, oligurie;
– digestive: greţuri, vărsături;
– cardio-circulatorii: bradicardie sau AV normală, paloare,
transpiraţii.
• În timpul colicii bolnavul este anxios, agitat, caută o poziţie
antalgică. Apare în următoarele afecţiuni renale: litiaza 90%,
TBC, cancer. Dispare progresiv sau brusc.
Durerea necolicativă

• uni- sau bilaterală, continuă sau intermitentă, de


intensitate variată, se prezintă sub formă :
- acută: fără iradiere descendentă şi fară tulburări
de micţiune (glomerulonefrita acută şi
pielonefrita acută);
- cronică: de intensitate mai redusă (afecţiunile
renale cronice).
Cistalgia

• durere de origine vezicală, este localizată


în hipogastru, cu iradiere către gland la
bărbat şi meatul urinar la femeie.
• cauze: inflamaţii acute şi cronice ale
vezicii urinare (cistite), litiaza vezicală.
Durerea pelviperitoneală

• apare în infecţii ale prostatei sau ale uretrei.


Intervenţii nursing:
• administrarea analgeticelor prescrise de medic, în orice tip
de durere,
• administrarea antispasticelor prescrise de medic în colica
renală,
• evitarea factorilor favorizanţi: trepidaţii, căldură excesivă,
efort fizic,
• calmarea durerilor prin: repaus, aplicaţii locale fierbinţi, băi
calde generale, clisme calde,
• restrângerea aportului de lichide în prima zi de colică,
• monitorizarea diurezei, TA, pulsului, evoluţiei durerii.
1.2. MODIFICAREA DIUREZEI
• Diureza este reprezentată de volumul
urinar în 24 ore (N=1000-2000ml);
urmărirea diurezei este importantă
pentru evaluarea funcţionalităţii
aparatului urinar. Pot fi sesizate:
- poliuria,
- oliguria,
- anuria.
Poliuria
• creşterea volumului urinar peste 2000 ml în 24 ore. Poate
• fi tranzitorie sau persistentă.
Poliuria tranzitorie apare:
• în convalescenţa bolilor infecţioase acute,
• în faza poliurică a IRA,
• după aport crescut de lichide,
• după administrarea de diuretice.
Poliuria permanentă se întâlneşte în:
• diabetul insipid sau zaharat,
• în boli renale cronice, IRC compensată.
Intervenţii nursing:
• măsurarea şi înregistrarea aportului de lichide,
• monitorizarea pulsului şi TA,
• în poliuria determinată de diuretice este necesară creşterea aportului
de lichide pentru a compensa pierderile.
Oliguria

• reprezintă reducerea diurezei sub 800 ml în 24 ore


(până la 200-400ml).
• Apare după: reducerea aportului de lichide,
diaree, vărsături.
• Patologic apare prin scăderea filtratului glomerular
(insuficienţă cardiacă, şoc hemoragic,
deshidratări, glomerulonefrita acută şi cronică)
sau prin creşterea reabsorbţiei tubulare (nefropatii
tubulare), blocarea parţială a scurgerii prin uretere
(calculi, stenoze, compresiuni).
Anuria

• reprezintă suprimarea formării urinei la nivelul rinichiului


(diureza scade sub 100-150 ml în 24 ore). Este întodeauna
patologică şi are aceeaşi patologie ca şi oliguria, dar are
semnificaţie mai gravă. Anuria trebuie diferenţiată de
retenţia de urină, diferenţa se face prin sondaj vezical.
Intervenţii nursing:
• măsurarea şi înregistrarea urinei eliminate,
• reducerea aportului de lichide corelat cu eliminarea
urinară,
• restricţia de sare,
• monitorizarea potasiului, sodiului, pulsului, TA.
1.3. TULBURĂRILE DE EMISIE ALE
URINEI (MICŢIONALE)

Polakiuria se caracterizează prin micţiuni frecvente, fără


raport direct cu volumul urinar din 24 ore.
Cauze:
• poliuria,
• cistite,
• calculi vezicali,
• compresiuni vezicale,
• adenom sau cancer de prostată.
Intervenţii nursing:
• asistenta trebuie să asigure accesul facil la toaletă.
• Micţiunea imperioasă reprezintă senzaţia
stringentă de a urina, uneori dublată de un
efort micţional, care nu reuşeşte să elimine
întreaga cantitate de urină (tenesme
vezicale).
• Apare în cistite, prostatite.
Disuria sau micţiunea dificilă şi dureroasă, este recunoscută
şi exprimată de bolnav prin:
• depunerea de efort pentru începerea, desfăşurarea şi
terminarea micţiunii,
• reducerea calibrului şi presiunii jetului urinar, cu apariţia
durerii în timpul şi după micţiune,
• întreruperea micţiunii şi reluarea ei după noi eforturi.
Este determinată de:
• procese inflamatorii: cistite, uretrite;
• obstacole la nivelul căilor urinare inferioare (calculi,
stenoze congenitale sau câştigate, tumori, corpi străini);
• suferinţe ale organelor de vecinătate care pot determina
compresiuni sau iritaţia căilor urinare inferioare.
Intervenţii nursing:
• evaluarea factorilor şi cauzelor determinante cum sunt:
infecţia, activitatea sexuală (simptomele au apărut la 24-48
ore dupa un act sexual),
• măsuri pentru creşterea confortului (băi de şezut,
comprese calde perineale),
• creşterea aportului de lichide pentru a avea o micţiune la 2-
3 ore, în caz de infecţie,
• evitarea iritanţilor cum sunt: alcoolul, cafeaua, ceaiul
negru,
• pentru reducerea acidităţii urinare, care va duce la
diminuarea arsurilor, durerilor, se recomandă
administrarea alcalinelor (cum ar fi bicarbonatul de sodiu).
• Retenţia de urină este definită prin incapacitatea vezicii
urinare de a-şi goli conţinutul. Poate fi completă sau
incompletă. Retenţia de urină completă produce distensia
vezicală (globul vezical). În cadrul retenţiei incomplete
bolnavul urinează dar nu-şi goleşte complet conţinutul.
Urina care rămâne se numeşte reziduu vezical şi se poate
infecta rapid.
• Retenţia de urină poate fi acută sau cronică.
• Apare în tumori ale prostatei, calculi sau stricturi urinare,
leziuni ale sistemului nervos, după operaţii abdomino-
pelvine.
• În cazul retenţiei complete de urină se practică sondajul
vezical.
Intervenţii nursing:
• evitarea infecţiei prin măsuri de igienă personală (toaleta
regiunii perineale dinspre vagin spre anus, la femei),
• în spital sondajul vezical temporar trebuie să respecte
regulile de asepsie şi antisepsie pentru a evita infecţia cu
germeni rezistenţi la antibiotice,
• în condiţiile realizării sondajului vezical, evitarea
îndepărtării unei cantităţi mai mare de 500 ml de urină,
deoarece se poate declanşa o hemoragie masivă.
• În retenţia acută de urină, care apare postoperator, sunt
indicate:
• încurajarea eliminării urinare naturale şi nu prin sondaj
vezical,
• administrarea analgeticelor.
• Incontinenţa urinară poate apare la orice vârstă; la copil poartă numele
de enurezis.
• Enurezisul nocturn se defineşte ca micţiunea involuntară, completă şi
inconştientă, care se produce mai ales în timpul nopţii.
Poate fi cauzată de:
• întârzierea maturării sistemului nervos,
• capacitate redusă a vezicii urinare,
• stresuri emoţionale,
• factori ereditari.
Intervenţii nursing:
– evaluarea factorilor etiologici:
• vezică urinară cu volum mic,
• somn profund,
• reacţie la stres (acasă sau la şcoală).
– promovarea unei bune relaţii copil-părinţi,
– pentru a-şi mări capacitatea vezicii, după ce bea lichide, copilul
trebuie încurajat să-şi întârzie actul micţional cât mai mult posibil,
– să micţioneze înainte de culcare,
– dacă este sculat de părinţi să urineze, trebuie trezit complet pentru
a
• conştientiza actul micţional,
– aportul lichidian trebuie redus înainte de culcare.
• Incontinenţa urinară la adult este definită ca o micţiune anormală,
continuă, involuntară şi inconştientă. De regulă, este expresia unei
suferinţe organice severe de origine nervos centrală sau urologică.
Poate apare şi în condiţiile scăderii tonusului muscular, infecţiilor
urinare, datorită factorilor psihici.
Intervenţii nursing:
• în funcţie de etiologie se recomandă consult medical şi urmarea
prescripţiilor indicate de medic,
• în condiţiile scăderii tonusului musculaturii pelvine se
recomandă efectuarea de exerciţii care să crească acest tonus,
• pentru a preveni episodul de incontinenţa în timpul nopţii se
recomandă întreruperea aportului lichidian după ora 6 p.m,
• scăderea aportului de cafea, ceai, suc de grapefruit, datorită efectului
lor diuretic,
• asistenta să se asigure dacă pacientul are acces la ploscă, toaletă,
semnal de alarmă,
• stabilirea unui orar pentru micţiune, care să ţină cont de aportul de
lichide şi de programul obişnuit al pacientului.
1.4 MODIFICĂRI ALE ASPECTULUI
URINEI
• Hematuria constă în eliminarea unui număr crescut de hematii în
urină. Se prezintă ca hematurie microscopică sau macroscopică; în
acest caz urina capată o culoare roşie-brună.
Cauze:
– renale (litiază, cancer, glomerulonefrită),
- vezicale,
- prostatice,
- uretrale,
– generale: sindroame hemoragipare.
Intervenţii nursing:
• recoltarea urinei pentru efectuarea examenului macroscopic şi
• microscopic,
• monitorizarea pulsului şi tensiunii arteriale,
• administrarea şi urmărirea tratamentului prescris de medic,
• pentru a determina provenienţa hematuriei se face proba celor trei
pahare.
Piuria (prezenţa puroiului în urină) se traduce macroscopic printr-un
aspect tulbure al urinei, nu se clarifică la încălzire sau adaus de acizi,
uneori franc purulent, cu miros neplăcut chiar fetid.
Cauzele piuriei sunt determinate de infecţii:
• pielo-renale,
• vezicale,
• uretro-prostatice.
Intervenţii nursing:
• recoltarea urinei pentru a efectua examenul macroscopic, microscopic
şi recoltarea de urină sterilă pentru urocultură şi antibiogramă,
• monitorizarea temperaturii, pulsului, tensiunii arteriale,
• proba celor trei pahare pentru a determina provenienţa piuriei,
• administrarea antibioticului prescris de medic.
2. EXAMENE PARACLINICE PENTRU
INVESTIGAREA APARATULUI RENAL

2.1 Aspecte generale


2.2 Examenul complet al urinei
2.3 Explorări funcţionale
2.3.1 Examenul sângelui
2.3.2 Explorarea funcţiei glomerulare
2.3.3 Explorarea funcţiei tubulare
2.4. Explorări radiologice şi radioizotopice renale
2.4.1 Explorări radiologice
2.4.2 Explorări radioizotopice
2.5 Cistoscopia
2.6 Puncţia biopşie renală
2.7 Alte explorări renale
EXPLORARE SCREENING
• Examenul complet al urinei
EXPLORĂRI FUNCŢIONALE
• Examenul sângelui
• Explorarea funcţiei glomerulare
• Explorarea funcţiei tubulare
EXPLORARI MORFOLOGICE
• Radiografia renală simplă
• Ultrasonografia
• Cistoscopia
• Pielografia ascendentă
• Tomografia computerizată
• Puncţia biopsie renală
EXPLORARI MORFOFUNCTIONALE
• Urografia intravenoasă
• Explorarea cu radioizotopi
• Arteriografia renală
EXPLORARI ETIOLOGICE ŞI PATOGENICE
• Teste imunologice
• Explorarea funcţiei de coagulare
• Teste inflamatorii nespecifice
• Analiza proteinelor plasmatice
2.2 EXAMENUL COMPLET AL URINEI

• Această examinare constituie baza investigaţiilor paraclinice în patologia


renală. Examenul complet al urinei cuprinde studiul macroscopic,
microscopic, fizico-chimic şi bacteriologic al urinei.
• Valoarea acestei explorări poate fi compromisă datorită erorilor de recoltare a
urinei. De aceea asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
– urina poate fi recoltată dintr-o singură emisie sau poate fi colectată timp
de 24 ore,
– recoltarea urinei începe dimineaţa, la ora 8; prima micţiune se aruncă iar
celelalte se colectează într-un recipient curat, acoperit, păstrat la rece.
Ultima urină se colectează în dimineaţa zilei următoare, într-un recipient
separat.
– pentru recoltarea urinei proaspete este recoltată urina de dimineaţă,
– la femei este necesară o prealabilă toaletă a regiunii vulvo-vaginale sau
prepuţiale,
– în mod obişnuit nu se fac examene de urină în timpul fluxului menstrual.
• La examenul macroscopic se determină:
cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul.
Examenul fizico-chimic al urinei informează
în legătură cu: reacţia urinei (pH urinar),
osmolaritatea urinei, compoziţia ei chimică,
ionograma urinară.
• Examenul microscopic se efectuează din
sedimentul urinar, obţinut din urina
recoltată proaspăt şi centrifugată.
• Pentru urocultură este necesară recoltarea unei probe de urină în
condiţii de asepsie (10-15 ml).
Intervenţii nursing:
• pentru a reduce contaminarea este necesar: spălarea mâinilor, toaleta
glandului cu apă şi săpun, la bărbaţi dezinfectarea meatului cu soluţie
antiseptică, la femei toaleta prealabilă a vulvei şi eliminarea primului jet
urinar,
• se recoltează urina din jetul mijlociu într-o eprubetă sterilă,
• pentru a recolta urina sterilă, puncţia suprapubiană este o metodă
ideală, dar se efectuează numai în anumite cazuri.
Prin urocultură se identifică cantitativ şi calitativ germenii din infecţiile
urinare şi se testează sensibilitatea lor la antibiotice; rezultă
antibiograma, examen obligatoriu înainte de a începe un tratament cu
antibiotice.
2.3.EXPLORĂRI FUNCŢIONALE

Examenul sângelui
Studiul concentraţiei serice a unor substanţe eliminate
prin urină oferă date importante asupra stării funcţionale
renale. Acestea sunt reprezentate de:
• uree (valori normale: 2-4 mg%),
• creatinină (valori normale: 0,6-1.2mg),
• acid uric (valori normale: 2-4mg),
• ionograma serică (Na=136mEq/l, K=4mEq/l),
• pH sanguin (N=7,3-7,4) şi rezerva alcalînă (N=27mEq/l).
Alterarea funcţionalităţii renale se poate reflecta în
creşterea peste valori normale a ureii, creatininei,
potasiului şi scăderea pH şi rezervei alcaline.
Explorarea funcţiei glomerulare
• Principiul metodelor de clearance are în vedere studiul paralel
şi comparat al concentraţiei plasmatice şi urinare a aceleaşi
substanţe pe unitatea de timp.
• Clearance-ul unei substanţe se consideră a fi cantitatea de
plasmă epurată de acea substanţă în unitatea de timp şi se
calculează după formula:
C=UxV/ P

U=concentraţia substanţei în urină,


P=concentraţia plasmatică a substanţei,
V=volumul urinar,
C=clearance-ul.
• Clearance-ul este utilizat pentru determinarea filtrării
glomerulare şi a fluxului plasmatic renal. Pentru determinarea
filtratului glomerular se folosesc substanţe ce se elimină
exclusiv prin filtrare glomerulară, cea mai utilizată fiind
creatinina endogenă.
Clearance-ul creatininei endogene
• Bolnavul aflat în repaus la pat ingeră 500 ml lichide, pe
nemâncate, la 6 dimineaţa. La ora 7 a.m. bolnavul va
micţiona, urina se aruncă şi va ingera încă 300 ml lichide.
La orele 8 şi 9 a.m se recoltează două probe de urină, în
recipiente separate. Între probele de urină se recoltează
sânge (5 ml). Probele de urină şi cea de sânge se trimit la
laborator. În tot acest timp pacientul va fi în clinostatism,
pentru a nu modifica filtratul glomerular şi fluxul plasmatic
renal. Se notează greutatea şi înalţimea pacientului.
• Valoarea normală a clearance-ului creatininei endogene
este N=140ml / min, scăderea acestei valori sub 70 ml/min
denotă un anumit grad de insuficienţă renală.
• Pentru măsurarea fluxului plasmatic renal este folosit
clearance-ul acidului paraaminohipuric (PAH) care se
elimină prin glomeruli şi tubi la o singură trecere prin
rinichi (N=500-700 ml/mîn).
Explorarea funcţiei tubulare

• Capacitatea renală de diluţie sau de


concentraţie a urinei, precum şi secreţia
tubulară pot fi apreciate cu ajutorul unor
probe simple, dar care aduc informaţii
valoroase privind funcţia renală.
Proba diluţiei şi concentraţiei
(Volhard)
Tehnica probei de diluţie
• Dimineaţa, după golirea vezicii urinare, bolnavul ingeră
1500 ml apă sau ceai neîndulcit, în decurs de 30 minute,
după care se colectează urinile din jumătate în jumătate de
oră timp de patru ore, în vase diferite. În tot acest timp
bolnavul stă la pat.
• Normal, după patru ore se elimină între 1300-1500 ml urină.
În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din
volumul total al urinei. Densitatea în toate eşantioanele de
urină este scăzută (1000-1003).
Tehnica probei de concentraţie

• După terminarea probei de diluţie, la orele 13 şi 20, bolnavul primeşte


câte un prânz alcătuit din alimente care conţin cât mai puţine lichide
(carne, ouă, brânză, pâine), iar pentru satisfacerea senzaţiei de sete se
vor permite în timpul probei maximum 500 ml apă. Urina se recoltează
din patru în patru ore ziua şi din şase în şase ore noaptea, până a doua
zi la ora 8.
• Normal cantitatea de urină eliminată variază între 300-750 ml la o
densitate a eşantioanelor care depăşeşte 1025.
• În stări patologice, în funcţie de gradul de insuficienţă renală, la proba
de diluţie se obţine o diureză mai redusă, cu densitate urinară care nu
coboară sub
• 1010, iar la proba de concentraţie eliminările de urină sunt mai mari
decât cantitatea de lichide ingerate iar densitatea nu este mai mare de
1020. În leziunile grave renale apare oliguria cu izostenurie
(densitatea nu variază fiind de aproximativ 1010).
• Administrarea unei cantităţi mari de lichide, necesară pentru realizarea
probei de diluţie, este contraindicată în HTA, insuficienţă cardiacă; de
aceea în aceste cazuri se practică numai proba de concentraţie.
• Proba Zimnitki nu necesită nici o ingestie de
lichide. În cadrul unui regim alimentar şi hidric
obişnuit, echilibrat, se recoltează urina din trei în
trei ore, timp de 24 ore. Se notează volumul şi
densitatea fiecărei probe. Cu cât cifrele obţinute
sunt mai variate de la o probă la alta cu atât
funcţia renală este mai bună.
• Explorarea secreţiei tubulare se realizează cu
ajutorul testului cu fenol-sulfonftaleina (PSP), care
este o substanţă ce se elimină exclusiv prin tubi.
Tehnica probei cu PSP
• Dimineaţa, pe nemâncate, se administrează
intravenos 1 ml PSP solutie 0,6%. Se recoltează
două probe de urină: prima la 15 minute, iar
proba a doua se recoltează la 60 minute.
• Normal după 15 minute se elimină minimum 55%
din cantitatea injectată.
• Întârzierea eliminării semnifică o suferinţă
tubulară.
2.4 EXPLORĂRI RADIOLOGICE
ŞI RADIOIZOTOPICE RENALE

• au o importanţă deosebită în stabilirea


diagnosticului în bolile renale.
Radiografia renală simplă

• Informează asupra datelor morfologice renale.


Intervenţii nursing:
• asistenta trebuie să pregătească pacientul din punct de vedere psihic,
intervenţie ce trebuie realizată la toate examinările radiologice,
• pregătirea tractului intestinal pentru evacuarea gazelor; înainte cu 2-3
zile pacientul va fi supus unui regim usor, se vor evita alimentele cu
reziduuri multe (fructe, legume, zarzavaturi). Seara nu mănâncă decât
pâine prăjită cu ceai, iar în dimineaţa zilei de examinat se efectuează
clisma evacuatorie şi pacientul nu mai mănâncă nimic,
• asistenta va însoţi pacientul la examinările radiologice pentru a-i oferi
ajutorul necesar (îmbrăcare, dezbrăcare).
Urografia intravenoasă

• Este o metodă foarte preţioasă care dă informaţii despre funcţia renală


şi despre modificările anatomice ale tractului urinar. Constă în
efectuarea unor radiografii renale seriate: prima radiografie efectuată
este o radiografie renală simplă, iar celelalte se efectuează după
introducerea intravenoasă a unei substanţe de contrast pe baza de iod
(Odiston), la 10-20-30 minute. În prezent se folosesc substanţe care au
un conţinut scăzut în iod (Omnipaque).
Intervenţii nursing:
• bolnavul va fi pregătit ca şi în cazul radiografiei renale simple,
• restricţie de apă şi solide cu 12 ore înainte de examinare,
• este obligatorie testarea sensibilităţii la iod,
• asistenta medicală va trebui să prevină pacientul asupra fenomenelor
care pot să apară în cursul administrării substanţei iodate (durere de-a
lungul venei respective, senzaţie care se resimte doar în cursul
injectării substanţei, greţuri, ameţeli, dureri abdominale).
Pielografia ascendentă
• Constă în introducerea substanţei de contrast
iodate printr-o sondă în ureter, sub controlul
cistoscopului. Pielografia dă informaţii asupra
stării anatomice a căilor excretoare (uretere,
bazinete, calice).

Arteriografia renală
• Se realizează prin injectarea substanţei de
contrast în aortă sau în artera renală şi efectuarea
de radiografii la intervale mici. Studiază sistemul
vascular al rinichiului.
Ecografia renală este o metodă neinvazivă, fără riscuri şi
poate fi repetată de câte ori este nevoie.
Intervenţii nursing:
• pacientul este pregătit prin clisme şi administrarea de
cărbune vegetal pentru o buna evacuare a gazelor,
• înainte cu aproximativ 2 ore pacientul va ingera 2 litri de
lichide astfel că ecografia se va realiza cu vezica urinară
plină (nu va urina înainte).

Tomografia computerizată
• Demonstrează clar prezenţa chisturilor şi a tumorilor
(maligne sau benigne) renale sau suprarenale.
Explorarea radioizotopică renală

• oferă informaţii preţioase asupra integrităţii


morfofuncţionale renale.
Nefrograma radioizotopică se realizează prin
administrarea intravenoasă a unei substanţe cu
eliminare electiv renală (acidul paraaminohipuric
marcat cu iod radioactiv) şi înregistrarea curbei
radioactivităţii.
Scintigrafia renală se realizează prin înregistrarea
hărţii radioactive renale după administrarea unei
substanţe radioactive.
2.5 CISTOSCOPIA
• Cistoscopia este o metodă endoscopică prin care se inspectează
uretra, colul vezical şi vezica urinară. Cu ajutorul cistoscopului se pot
elimina calculi, polipi, tumori de prostată şi se administrează
substanţa de contrast pentru pielografia ascendentă.
Intervenţii nursing:
• pacientul va fi informat de utilitatea, scopul şi modul de desfăşurare a
intervenţiei,
• intervenţia se efectuează pe nemâncate şi după golirea vezicii
urinare,
• pacientul va fi aşezat în poziţie ginecologică,
• se efectuează toaleta regiunii perineale,
• se verifică funcţionalitatea cistoscopului, se asigură semiobscuritate,
se racordează cistoscopul la reţeaua electrică, se oferă materialul
medicului la cerere,
• se supraveghează pacientul în timpul examinării (puls, respiraţie,
stare generală).
2.6 PUNCŢIA BIOPSIE RENALĂ
• are mare valoare în diagnosticarea unei proteinuriei sau la
suspicionarea unei afectări glomerulare, precum şi în
insuficienţa renală de cauză neclară, în stadii precoce.
Intervenţii nursing:
• pacientul va fi informat despre scopul, utilitatea, durata,
posibilul disconfort şi riscurile intervenţiei,
• se analizează anumite date de laborator, mai ales
coagularea,
• se pregătesc materialele necesare efectuării puncţiei şi
recipientele pentru colectarea materialului bioptic,
• se dezinfectează tegumentele şi se secondează medicul în
funcţie de cererile acestuia,
• se supraveghează locul de puncţie şi se informează
medicul dacă apar: hemoragie, infecţie,
• fragmentul de ţesut biopsiat este păstrat şi etichetat
corespunzător şi trimis la laborator.
2.7 ALTE EXPLORĂRI RENALE CU
VALOARE ETIOPATOGENICĂ

Testele imunologice au valoare:


• etiologică (anticorpii antistreptococici, antivirali, antinucleari),
• patologică: dozarea complexelor imune circulante, dozarea
complementului, etc.
O serie de alte teste, cum ar fi: detectarea produşilor de degradare
ai fibrinei în urină, teste de coagulare, determinarea vitezei de
sedimentare a hematiilor, proteina C reactivă, analiza proteinelor
plasmatice, informează asupra etiopatogeniei afecţiunilor renale.
Intervenţii nursing:
• asistenta va recolta probele după tehnica specifică fiecărei analize în
parte,
• produsele recoltate vor fi etichetate şi trimise la laborator.
PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE
NECESARE PRACTICII
NURSING
• Aspecte generale
• Aspecte legate de infecţie
• Aspecte privind edemele
• Aspecte privind hipertensiunea de cauză
renală
• Aspecte privind incontinenţa
• Aspecte privind enurezisul
• Aspecte privind insuficienţa renală acută şi
cronică
1. Aspecte generale

• rinichiul are rol în formarea urinei în timp ce restul sistemului urinar


serveşte la drenarea sau stocarea urinei până aceasta va fi eliminată
prin actul micţional,
• în timpul micţiunii există simultaneitate între relaxarea sfincterului
urinar extern şi contracţia vezicii,
• poziţia “şezând” pentru femei şi “stând în picioare” pentru bărbaţi,
permite relaxarea optimă a sfincterului urinar extern şi a muşchilor
perineali,
• stresul şi anxietatea pot inhiba relaxarea sfincterului urinar,
• pierderea tonusului vezicii urinare apare atunci când vezica este
destinsă mai mult de 1000 cm3 (vezica atonă) şi datorită sondajului
vezical permanent,
• alcoolul, cafeaua şi ceaiul au un efect diuretic şi iritant asupra vezicii.
2. Aspecte legate de infecţie
• staza sau acumularea de urină contribuie la creşterea bacteriană.
Această situaţie poate apare atunci când există factori favorizanţi la
acest nivel:
- factori obstructivi (calculi, tumori, stenoze);
- reflux vezico-ureteral;
• în condiţii de stază urinară bacteriile pot ascensiona de-a lungul
tractului urinar, realizând infecţia ascendentă;
• în producerea infecţiilor intervin şi traumatismele uretrei, consecutive
activităţii sexuale sau manevrelor instrumentale efectuate în diverse
situaţii la nivelul tractului urinar;
• infecţiile urinare recurente determină fibroză la nivelul vezicii urinare,
scăzând astfel capacitatea vezicii;
• infecţiile renale recidivante pot determina afectarea funcţionalităţii
renale (pielonefrita cronică prin fibroză secundară);
• staza urinară, infecţiile, urina alcalină şi scăderea volumului urinar
contribuie la formarea calculilor la nivelul aparatului renal.
3. Aspecte privind edemele
• Edemele reprezintă forma de manifestare clinică a hiperhidratării
extracelulare. Edemul renal apare în sindroamele nefrotice,
glomerulonefritele acute şi cronice. Sunt determinate de retenţia
exagerată de sodiu şi apă prin diminuarea filtrării glomerulare şi
creşterea reabsorbţiei tubulare. În sindroamele nefrotice un rol
important în etiopatogenia edemelor îl are scăderea proteinelor
plasmatice.
• Pielea edemaţiată este lucioasă şi transparentă, cu ştergerea cutelor
obişnuite şi pierderea elasticităţii. La presiunea pe un plan osos apare a
depresiune locală numită godeu.
• Uneori edemul este discret, putând fi decelat numai prin creşterea
greutăţii, alteori edemul este generalizat (anasarcă).
• La pacienţii cu edeme asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
- lipsa de mişcare poate duce la apariţia trombozelor,
- măsurarea greutăţii zilnice apreciază pierderea sau retenţia de lichide,
- tratamentul diuretic, utilizat în cazul edemelor, poate duce la
hipotensiune, hipopotasemie (cu excepţia diureticelor care economisesc
potasiu), hiponatremie,
- ţesutul edemaţiat este expus riscului de lezare deoarece este foarte
fragil.
4. Aspecte privind hipertensiunea de
cauză renală
• Hipertensiunea arterială are caracter mixt sistolo-diastolic. Intensitatea ei este
variabilă în funcţie de gradul leziunilor care o generează şi de stadiul evolutiv
al bolii. Se realizează prin două mecanisme:
• supraîncărcarea volemică: HTA volum dependentă,
• activarea sistemului renină-angiotensină: HTA renin dependentă.
• În ambele tipuri de HTA pot să survină pusee bruşte de exacerbare, care
determină instalarea unor complicaţii severe.
În urmărirea HTA asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
• HTA de volum dependentă apare în evoluţia glomerulonefritelor acute, cronice,
insuficienţă renală cronică,
• se însoţeşte de cefalee, acufene, tulburări de vedere (corelate cu creşterea
valorii TA),
• puseele hipertensive sunt declanşate de cele mai multe ori de un aport
hidrosalin necontrolat,
• profilaxia HTA se realizează prin aplicarea corectă a regimului igieno-dietetic,
• valorile mici şi moderat crescute pot fi influenţate favorabil de repausul la pat
şi restricţia hidrosalină,
• medicaţia hipotensoare va fi administrată la indicaţia medicului.
5. Aspecte privind incontinenţa

– cel puţin 60% din totalul cazurilor de incontinenţă pot reveni la


normal dacă asistenta se străduie să găsească factorii ce
contribuie la incontinenţă,
– incontinenţa poate fi reversibilă sau controlabilă. Incontinenţa
controlabilă nu poate fi vindecată dar golirea vezicii poate fi
planificată,
– incontinenţa la stres se manifestă prin pierderea unei cantităţi mici
de urină în condiţiile unei presiuni intraabdominale crescute (tuse,
efort de defecaţie, strănut, râs),
– incontinenţa poate apare atunci când muşchii diafragmei pelvine
sunt slăbiţi în urma naşterilor, traumelor locale,
– obstrucţiile istmului vezical, care duc la distensia vezicii şi
incontinenţă prin prea plin, pot fi determinate de colonul impactat
sau de măriri de volum ale prostatei,
– izolarea socială a persoanei cu incontinenţă poate fi consecinţa
propriei decizii, din jenă sau poate fi impusă de alţii.
6. Aspecte privind enurezisul

• enurezisul apărut înainte de vârsta de 4 ani poate fi fiziologic. Cauzele


enurezisului includ: vezică mică, modificări structurale ale tractului
urinar, diabet (insipid, zaharat) şi epilepsia nocturnă,
• enurezisul după 4 ani poate fi fiziologic sau de maturaţie. Cei mai
frecvenţi factori sunt reprezentaţi de: apariţia unui nou frate, probleme
emoţionale, somn adânc.
• enurezisul este în primul rând o problemă de maturaţie şi de regulă
încetează între 6-8 ani. Este mai frecvent la băieţi,
• enurezisul apare mai frecvent la copii cu antecedente familiale în acest
sens,
• modificările comportamentale care apar uneori nu sunt determinate de
enurezis ci sunt consecinţa unei slabe înţelegeri sau insensibilităţii
anturajului faţă de această problemă.
7. Aspecte privind insuficienţa
renală acută şi cronică
• Insuficienţa renală este definită ca incapacitatea rinichiului
de a-şi satisface multiplele funcţii datorită alterării rapide
a funcţiei renale (insuficienţa renală acută) sau datorită
distrugerii lent, progresive şi ireversibile a populaţiei de
nefroni (insuficienţa renală cronică).
• Insuficienţa renală acută rezultă din suprimarea bruscă dar
potenţial reversibilă a funcţiilor renale.
• În IRA această alterare survine, de obicei, pe rinichi
anterior indemn.
• Tulburarea fiziopatologică centrală este reprezentată în
IRA de întreruperea filtrării glomerulare ceea ce duce la
oligoanurie cu retenţia de apă şi produşi de catabolism.
• Retenţia de apă determină expansiunea spaţiilor atât
extracelular (ceea ce duce la apariţia edemelor) cât şi
intravascular (ceea ce duce la HTA, insuficienţă cardiacă).
• Semnele neurologice (convulsii, coma) constituie
elementele de gravitate ale tabloului clinic în IRA.
• IRA poate apare şi pe fondul unei insuficienţe renale
cronice (IRC) secundar deshidratărilor sau infecţiilor.
• IRC apare datorită leziunilor glomerulo-tubulare ireversibile
care duc la dezordini metabolice şi modificări
morfofuncţionale la nivelul tuturor sistemelor şi organelor.
• Orice nefropatie cronică bilaterală sau pe rinichi unic poate
evolua spre IRC.
PRINCIPIILE DE TRATAMENT ÎN
BOLILE RENALE

1. Regimul igieno-dietetic
2. Diuretice
3. Dializa
4. Transplantul renal
1. Regimul igieno-dietetic

• Regimul igieno-dietetic deţine o poziţie centrală în multe boli renale şi


este adaptat fazei evolutive a bolii.
• Repausul la pat trebuie asigurat, în faza acută, deoarece reduce
catabolismul endogen.
• Restricţia de lichide şi electroliţi este necesară pentru a diminua
retenţia hidrosalină.
• Retenţia de lichide este necesară până la stabilirea diurezei. Calculul
necesarului de lichide se face în funcţie de diureza zilei precedente,
după formula: Total de lichide administrate=diureza(ml) zilei
precedente + 400ml/m2/zi (rezultată din perspiraţia insensibilă), la care
se adaugă cantitatea corespunzătoare unor eventuale pierderi (prin
vărsături sau scaune diareice). Restricţia de electroliţi constă în
suprimarea sodiului din alimentaţie şi restricţie de potasiu, până la
reluarea diurezei (se evită citricile, bananele). Aceste măsuri
favorizează resorbţia edemelor şi prevenirea complicaţiilor.
• Aportul proteic redus este important atât în fazele acute ale bolii cât şi
în IRC. În fazele acute restricţia de proteine este iniţial completă apoi
parţială şi este dependentă de nivelul ureei serice. Aportul proteic
redus scade efortul osmotic al rinichiului.
• În IRC aportul proteic redus scade retenţia azotată, scade rata
degradării funcţiei renale, întârzie apariţia simptomelor, întârzie
apariţia simptomelor uremiei.
• Principiile după care se alcătuieşte un regim hipoproteic ideal în IRC
sunt urmatoarele:
- să nu negativeze bilanţul azotat,
- să poată fi acceptat şi respectat de către pacient,
- aportul de azot proteic redus să fie în echilibru cu pierderile de
azot.
• În faza acută, în primele 2-3 zile de boală, nevoile calorice vor fi
asigurate prin aport de hidraţi de carbon (miere de albine, zahăr, sucuri
de fructe).
2. Diureticele

• Diureticele sunt substanţe care negativează bilanţul cel puţin unuia din
constituienţii lichidelor extracelulare prin creşterea excreţiei urinare a
acelui constituient.
• Tratamentul diuretic este indicat în hipertensiunea arterială de cauză
renală, edemul renal, insuficienţa renală acută şi cronică.
• Complicaţiile comune tuturor diureticelor sunt:
- depleţia de volum şi toate consecinţele ei renale, cardiace şi
hepatice,
- hiponatremia,
- hipopotasemia, cu excepţia diureticelor care economisesc
potasiu (spironolactonă)
- hiperuricemia.
• În insuficienţa renală sunt contraindicate diureticele care
economisesc potasiu.
3. Dializa

• Dializa este un proces de epurare a produşilor


catabolici din sânge.
• Poate fi folosită în IRA, până la apariţia funcţiei
renale sau în IRC pentru a prelungi durata de
supravieţuire. Pentru realizarea dializei este
necesar ca sângele pacientului să vină în contact
cu un fluid de dializă prin intermediul unei
membrane semipermeabile.
• Astfel dializa apare ca un proces natural de
difuziune şi osmoză.
• Există două tipuri de dializă utilizate: dializa
peritoneală şi hemodializa.
Dializa peritoneală

• În acest tip de dializă membrana semipermeabilă utilizată


este reprezentată de peritoneu.
• Fluidul de dializă este introdus în cavitatea peritoneală
unde vine în contact cu reţeaua capilară bogată, de la
nivelul peritoneului.
• Ureea, creatinina, potasiul şi alte substanţe toxice
difuzează prin membrana peritoneală din capilare în
lichidul de dializă, care este drenat în exterior.
• Dializa peritoneală poate fi folosită ca măsură temporară în
tratamentul IRA sau ca metodă alternativă la hemodializa,
în îngrijirea pacientului cu IRC. Există două metode
principale de dializa: intermitentă şi continuă.
Dializa peritoneală intermitentă

• Prin peretele abdominal, sub anestezie locală, se introduce


o canulă care se fixează prin sutură. Acest lucru se poate
realiza manual sau cu ajutorul unui aparat. Lichidul de
dializă este introdus în cavitatea peritoneală, iar după 15-30
minute este drenat într-un recipient în exterior. Se
realizează astfel un ciclu de dializă, care se continuă timp
de 24-48 ore şi se repetă dupa 2-3 zile, dacă este necesar.
• Pentru realizarea dializei se poate utiliza un dispozitiv
automat ciclic, care realizează dializa timp de 12 ore în
timpul nopţii când pacientul doarme.
Hemodializa

• Foloseşte o membrană semipermeabilă sintetică prin


intermediul căreia sunt puse în contact, în afara
organismului în aşa numitul rinichi artificial, sângele
bolnavului şi o soluţie apoasă de electroliţi. Penru
realizarea hemodializei trebuie să existe un flux sanguin
adecvat prin dializor. De obicei, abordul vascular pentru
dializă se realizează printr-o fistulă arterio-venoasă
realizată chirurgical.
• Cea mai folosită fistulă este fisula Cimino-Brescia,
realizată între vena cefalică a policelui şi artera radială.
Complicaţiile acute ale hemodializei sunt:
• hipotensiunea datorită scăderii volumului
extracelular prin ulrafiltrarea crescută,
• hipoxemie,
• crampe musculare determinate de hipovolemie,
hipoxie tisulară sau
• hipocalcemie,
- reacţii alergice acute,
- pruritul,
- hemoliza,
- aritmii,
• tulburări hidroelecrolitice.
Complicaţiile cronice ale hemodializei sunt:
- complicaţii cardiovasculare,
- tulburări gastrointestinale,
- modificări pulmonare,
- tulburări metabolice şi endocrine,
- tulburări hematologice.
Nutriţia hemodializaţilor cronici

• Înainte de iniţierea hemodializei, uremicilor li se


prescrie de rutină o dietă hipoproteică şi cu
cantitate mică de fosfaţi, aceste diete sunt şi
hipocalorice, epuizând rezervele nutriţionale încă
dinaintea intrării în hemodializă.
• După începerea dializei, mulţi pacienţi continuă
dieta deficitară proteic şi energetic.
Necesarul nutriţional al hemodializaţilor
cronici
• necesarul energetic este egal cu al adultului normal, 35-38 kcal/kg/zi;
bolnavii care au peste 60 ani au necesităţi energetice mai mici 30
kcal/kg/zi; la obezi aportul trebuie redus sub 35 kcal/kg/zi,
• necesarul de proteine este minim 1g/kg/zi, optim 1,2g/kg/zi, din care cel
puţin jumătate să fie de valoare biologică mare (carne, ouă, peşte),
• aportul de lipide trebuie să asigure 30-40% din necesarul de calorii, cu
o raţie de acizi graşi polinesaturaţi/saturaţi de 1; aportul de colesterol
mai puţin de 300mg/zi,
• aportul de apă trebuie să fie egal cu diureza plus maxim 500 ml pentru
a acoperi pierderile insensibile. Aportul de sodiu variază în funcţie de
pacient;
• reducerea sodiului se face la oligurici, hipertensivi, pacienţi cu
insuficienţă
• cardiacă, bolnavii cu retenţie lichidiană mare între şedinţele de dializă.
• vitaminele hidrosolubile sunt deficiente la hemodializaţi, de aceea ele
trebuie suplimentate în alimentaţie.
În dializa de lungă durată apar o serie de probleme psiho-sociale:
• dependenţa: - pacientul este stresat, dependent de alţii,
- poate conduce la resentimente şi agresiune.
• depresia: - poate fi cauzată de mai mulţi factori,
- deşi după hemodializă pacienul se simte mai bine, ştie
că este o situaţie de moment şi că ulterior va trebui să
apeleze din nou la dializă,
- apar restricţii în stilul de viată care duc la scăderea
veniturilor,
- scăderea activităţii sexuale, impotenţa duc la probleme
maritale.
4. Transplantul renal

• Transplantul renal este astăzi un tratament acceptat ca şi tratament în


insuficienţa renală cronică. Rinichiul donat poate fi prelevat de la o
persoană în viaţă (5-10%) sau, în cele mai multe cazuri de la decedaţi,
după ce s-a declarat moartea cerebrală şi s-a obtinut acceptul familiei.
Donatorul trebuie să fie compatibil cu primitorul în grup sanguin şi
antigene HLA.
• Înainte de transplant, pacientul trebuie avertizat asupra riscurilor şi
beneficiilor transplantului.
• Riscurile transplantului sunt reprezentate de:
- rejetul rinichiului transplantat,
- efectele tratamentului imunosupresor: infecţii, deprimarea
hematopoiezei.
Strategii nursing postoperator:
• evaluarea balanţei hidroelectrolitice, transplantului, semnelor de rejet,
infecţiilor,
• pacientul va sta singur în cameră, se vor institui măsuri de asepsie
continuă,
• monitorizarea temperaturii, recoltarea periodică a uroculturii.
Pentru prevenirea rejetului sunt necesare următoarele măsuri:
- administrarea imunosupresoarelor,
- urmărire şi semnalarea semnelor de rejet care apar în a-2-a sau a-3-
a zi postoperator.
Aceste semne sunt reprezentate de:
- febră,
- starea generală modificată,
- diureză scăzută,
- creatinina şi ureea crescute.
• În cazul prezenţei acestor semne se instituie tratament de
urgenţă (corticosteroizi intravenos).
• Pentru reuşita transplantului este necesar suportul
psihologic din partea asistentelor:
• să discute cu pacientul despre: frica de rejet, viitorul
incert, tratamentul cu imunosupresoare,
• să pregătească pacientul pentru externare:
- pacientul trebuie să fie conştient că va urma un
tratament de lungă durată,
- să recunoască semnele rejetului, infecţiilor,
- să accepte dieta şi restricţia hidrică,
- să se adapteze noului stil de viaţă.
TULBURĂRILE FUNCŢIILOR
APARATULUI URINAR

1. Aspecte generale
2. Factori etiologici şi favorizanţi
3 Culegerea de date privind tulburările
micţionale
4. Aspecte nursing legate de disurie
5. Aspecte nursing legate de enurezis
6. Aspecte nursing legate de incontinenţă
1. Aspecte generale

1. Micţiunea este iniţiată prin excitarea fibrelor parasimpatice din pereţii


vezicii urinare ca urmare a destinderii acestora prin acumulare de urină.
2. Contracţia detrusorului şi relaxarea sfincterului intern sunt comandate
de un reflex integrat medular.
3. Sfincterul striat extern este supus controlului cortical, al cărui centru
se află în cortex.
4. Declanşarea micţiunii devine un act voluntar începând cu al doilea an
de viaţă.
5. Realizarea unei micţiuni normale presupune integritatea morfologică şi
funcţională a tuturor structurilor care intervin în mecanismul micţiunii
sau în desfăşurarea acesteia (sistem nervos, căi urinare).
• Asistentele pot diagnostica şi trata independent numai tulburările
legate de actul micţional, nu şi tulburările legate de formarea urinei.
2. Factori etiologici şi favorizanţi

2.1 Factori etiologici:


• Anomalii congenitale ale tractului urinar:
- stricturi,
- hipospadias sau epispadias,
- ureterocel,
- megavezică (capacitatea urinară crescută dar
fără tonus),
- boala de col vezical.
• Tulburări ale tractului urinar:
- infecţii,
- obstrucţii.
• Leziuni sau tulburări neurogene:
- tumori cerebrale,
- accidente vasculare cerebrale,
- scleroza multiplă,
- boli demielinizante.
• Măriri de volum ale prostatei:
- cancer de prostată,
- adenom de prostată.
• Deficit de estrogeni:
- vaginite,
- uretrita atrofică.
2.2. Factori favorizanţi:

• Scăderea tonusului diafragmei pelvine:


- obezitate,
- scădere importantă în greutate şi de dată
recentă,
- postprostatectomie,
- cicatrici ale regiunii perineale.
• Colon impactat
• Deshidratare
• Terapie medicamentoasă:
- antihistaminice,
- anticolinergice,
- terapie imunosupresoare,
- diuretice.
• Factori iritanţi ai regiunii perineale:
- activitate sexuală,
- igienă personală deficitară,
- utilizarea unei metode instrumentale de diagnostic.
• Graviditatea
• Anestezia generală sau rahidiană
• Incapacitatea de a-şi comunica nevoile
• Lipsa de intimitate
• Scăderea reactivităţii vezicii urinare la umplere datorită:
- sedativelor,
- tranchilizantelor,
- depresiei,
- confuziei.
• Cateter Foley
• Stres sau frică
• Accesul redus la baie datorită:
- distanţei,
- proastei iluminări,
- patului prea înalt,
- grilajelor laterale de protecţie.
2.3.Factori legaţi de vârstă:

• copii:
- capacitate mică a vezicii urinare,
- lipsa de motivaţie.
• vârstnici:
- sensibilitate motorie şi senzitivă scăzută,
- scăderea tonusului muscular,
- incapacitatea de a-şi comunica nevoile.
3. Culegerea de date privind
tulburările micţionale

• Culegerea de date este o etapă importantă deoarece pe baza


informaţiilor obţinute prin această etapă a procesului de nursing se
elaborează diagnosticul nursing şi intervenţiile nursing.
• Datele obţinute sunt: obiective şi subiective.
• Datele subiective sunt cele percepute şi descrise de pacient, iar
datele obiective sunt reprezentate de datele obţinute de asistentă cu
ajutorul simţurilor.
• Din punct de vedere clinic, tulburările micţionale prezintă câteva
caracteristici definitorii:
- disuria,
- polakiuria,
- nicturia,
- enurezis,
- jet urinar fracţionat,
- distensie vezicală,
- incontinenţa.
3.1. Culegerea datelor subiective:
Istoricul simptomelor: pacientul acuză:
- pierderea controlului micţional,
- durere sau disconfort,
- arsuri,
- modificări ale orarului micţional,
- debutul şi durata, orarul şi descrierea actului micţional, factorii care
precipită, calmează, provoacă simptomele
urinare,
- senzaţii care apar înainte şi în timpul micţiunii:
- dificultăţi la începutul micţiunii,
- dificultăţi la sfârşitul micţiunii,
- efort micţional dureros.
• senzaţia de uşurare după micţiune:
- completă,
- continuă dorinţa de micţionare şi după ce vezica a fost golită
• capacitatea de a întârzia actul micţional după apariţia nevoii de a
urina:
- prezenţa (cât timp?),
- absenţa,
- modul în care copilul a deprins utilizarea toaletei.
• Consecinţe asupra modului de viaţă:
- social,
- profesional,
- sexual,
- asumarea responsabilităţilor,
- reacţia celorlalţi faţă de copil (părinţi, fraţi, alţi
copii).
• Identificarea factorilor etiologici şi favorizanţi:
- infecţii,
- tulburări renale sau vezicale,
- tulburări neurologice,
- probleme legate de prostată,
- factori legaţi de vârstă.
3.2. Culegerea datelor obiective:
• Observarea modului în care se efectuează micţiunea şi aprecierea caracterului jetului
urinar constituie un element de mare valoare semiologică.
• Modificările jetului urinar constau în:
- jet slab,
- cu traiectorie mult micşorată,
- dedublat,
- evacuarea urinei picătură cu picătură, asemănător cu evacuarea din
stropitoare.
• Urina:
- culoare: - galben,
- chihlimbar,
- culoarea paiului,
- roşu-brun,
- brun-închis,
- negru.
- miros: slab, amoniacal, puternic, acetonic;
- clară sau tulbure;
- reacţie (pH): - normal 4,6-7,5 sau alcalin peste 7,5,
- negativ sau pozitiv pentru glucoză, proteine, bacterii, corpi
cetonici, hematii.
• Monitorizarea eliminărilor şi aportului de lichide
(înregistrarea pe 2-4 zile pentru a stabili media).
• Din datele culese, asistenta trebuie să răspundă
întrebărilor:
- care este aportul zilnic de lichide?
- la ce cantitate de lichide ingerate apare
incontinenţa?
• Date legate de tonusul muscular:
- abdomenul prezintă tonus sau este flasc,
- există o scădere considerabilă în greutate de dată
recentă care ar putea afecta tonusul musculaturii
abdominale.
• Date despre vezică:
- destinsă (palpabilă)
- poate fi golită prin stimulare externă (metoda
Crede - apă caldă turnată peste perineu),
- capacitatea vezicală (cel puţin 300-350 ml).
• După actul micţional există (dacă există, în ce
cantitate?) sau nu urină reziduală
• Date obţinute în urma examenelor paraclinice:
- examen de urină, uroculură şi
antibiograma,
- sânge (uree,creatinina),
- radiografii (urografie, radiografie renală
simplă),
- electromiografia muşchilor sfincterului
urinar extern şi a muşchilor diafragmei
pelvine.
TULBURĂRILE FUNCŢIILOR
APARATULUI URINAR

4. Aspecte nursing legate de disurie


5. Aspecte nursing legate de enurezis
6. Aspecte nursing legate de incontinenţă
6.4 Aspecte nursing legate de
disurie (diagnostic nursing)
• Disuria este o stare în care pacientul are ca problemă (actuală sau
potenţială) micţiunea dureroasă sau dificilă.

• 6.4.1.Culegerea datelor obiective şi subiective


• Subiectiv pacientul acuză:
- frisoane,
- greaţă,
- durere în flancuri,
- durere sau senzaţie de arsură la micţiune.
• Obiectiv pacientul prezintă:
- febră,
- hematurie,
- proteinurie,
- urină tulbure şi urât mirositoare.
• 6.4.2 Obiective nursing
Asistenta va urmări: - diminuarea durerilor sau arsurilor
- evitarea recurenţelor (prevenirea acestora).

• 6.4.3 Intervenţii nursing


• Evaluarea cauzelor şi factorilor determinanţi:
- infecţia,
- activitatea sexuală (cu 24 ore înainte de apariţia simptomelor),
- utilizarea unor detergenţi lichizi sau spumanţi de baie.
• Aplicarea unor măsuri care cresc confortul pacientului (băi de şezut,
comprese calde perineale).
• Obţinerea unei urini diluate şi acide:
- creşterea aportului lichidian,
- încurajarea ingestiei sucului de merişor pentru acidifierea urinei.
• Măsuri pentru prevenirea recurenţelor:
- recomandarea efectuării mai frecvente a duşului,
pentru a preveni invazia uretrei,
- la femei, igiena locală după fiecare scaun să se
realizeze prin curăţarea perineului din anterior spre
posterior,
- ingerarea unor mari cantităţi de lichide şi urinarea la 2-
3 ore pentru eliminarea bacteriilor,
- dacă disuria apare la 24-48 ore după un act sexual
trebuie crescut aportul lichdian pentru a dilua urina şi este
recomandată micţiunea după actul sexual.
6.5 Aspecte nursing legate de
enurezis

• Enurezisul este reprezentat de micţiunea involuntară în timpul nopţii la


copil; nu are semnificaţie patologică.
• 6.5.1.Date obiective şi subiective:
Datele subiective sunt preluate de la părinţi:
- copilul udă patul noaptea,
- nu se duce la toaleta înainte de culcare (este prea
ocupat),
- a fost învăţat la oliţă foarte devreme.
Obiectiv se constată:
- vezica mică cu volum mai mic de 300ml. Acest lucru se
poate învăţa prin învăţarea copilului să se abţină cât poate de mult şi
apoi să măsoare volumul urinar eliminat. Această măsurare se
efectuează de cel puţin de trei ori.
6.5.2 Obiective nursing
• Asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
• Copilul să rămână uscat în timpul nopţii,
• Copilul şi familia să depisteze cauza enurezisului.

6.5.3 Intervenţii nursing


• Evaluarea factorilor etiologici şi favorizanţi:
- vezică urinară cu volum mic,
- somn profund,
- reacţie la stres (la şcoală sau acasă).
• Promovarea unei bune relaţii copil-părinte:
- explicarea naturii enurezisului copilului şi părinţilor
- evitarea de către părinţi a pedepsirii, dezaprobării, care nu
numai ca nu au efect dar pot transforma copilul într-un
timorat sau timid.
• Reducerea factorilor determinanţi dacă este posibil:
a) Volumul redus al vezicii urinare poate fi crescut prin abţinerea de la
urinat cât mai mult posibil, după ce copilul a ingerat lichide.
b) Somnul profund:
- vizită la toaleta înainte de culcare,
- aport lichidian redus înainte de culcare,
- dacă este sculat de părinţi ca să urineze, trebuie trezit complet
pentru a conştientiza actul micţional
c) Nu sesizează vezica urinară plină deoarece este prea ocupat
(scăpări urinare în timpul zilei)
- copilul trebuie instruit să recunoască senzaţiile înainte de
urinare,
- trebuie învăţat să-şi controleze micţiunea (să pornească şi să
oprească voluntar jetul urinar, să se abţină de la urinat în timpul zilei,
chiar şi pe perioade scurte de timp),
- se întocmeşte un orar în care se subliniază zilele şi nopţile când
nu uda patul.
6.6 Aspecte nursing legate de
incontinenţă

• Incontinenţa urinară este definită ca o micţiune anormală, continuă,


involuntară şi inconştientă.
• 6.6.1 Factori etiologici şi favorizanţi
1.Factori patologici:
• infecţii,
• procese inflamatorii: - vaginite,
- uretrite,
- vaginite sau uretrite atrofice prin deficit
estrogenic.
• obstrucţii ale colului vezical: - colon infiltrat,
- măriri de volum ale prostatei,
- tumori.
• anomalii congenitale,
• scăderea tonusului muscular (de la naştere, obezitate, scădere recentă
în greutate),
• operaţii chirurgicale pe vezică sau pe uretră,
• postanestezie,
• scăderea capacităţii vezicii urinare,
• ateroscleroză cerebrală sau accident vascular cerebral,
• leziuni sau tumori cerebrale,
• boli demielinizante (scleroza multiplă, scleroza laterală
amiotrofică),
• afectarea măduvii spinării (leziuni, infecţii, tumori),
• poliomelita,
• diminuarea tonusului vezicii (distensia vezicală excesivă,
sondaj vezical).
2. Factori psihologici:
- scăderea atenţiei,
- depresia,
- anxietatea,
- dezorientarea.

3. Factori de mediu:
- accesul la toaletă dificil (lipsa liftului, prea departe,
pat prea înalt, grilaje laterale de protecţie),
- toaletă inadecvată (fără bare de susţinere),
- dificultăţi în solicitarea asistentei datorită unui sistem
de semnalizare inadecvat.
6.6.2 Culegerea datelor obiective şi subiective
• Datele subiective
Pacientul acuză:
- imposibilitatea controlului micţiunii,
- lipsa senzaţiei imperioase de a urina,
- pierderi prin prea plin.
Datele obiective:
- reziduu vezical mai mare de 50 ml,
- scăderea volumului vezicii sub 350 ml,
- diminuarea senzaţiei de micţionare,
- vezica urinară palpabilă suprapubian,
- incapacitatea persoanei de a porni sau opri
micţiunea.
6.6.3 Obiective nursing
• Episoadele de incontinenţă vor fi reduse sau chiar
eliminate,
• Pacientul va şti să-şi explice cauzele incontinenţei
şi va cunoaşte modalităţile de tratament sau
control relativ al episoadelor de incontinenţă,
• Reziduu urinar va fi de 30-50ml sau va reprezenta
15% din capacitatea vezicii.
• 6.6.4 Intervenţii nursing
– Reducerea sau eliminarea factorilor favorizanţi, dacă este posibil:
• infecţiile sau inflamaţiile vor fi rezolvate prin consult
medical şi tratament de specialitate,
• informarea pacientului asupra rolului muşchilor
diafragmei pelvine în continenţă (vezi principii şi
raţionamente nursing),
• efectuarea de către pacient a unor exerciţii de întărire a
muşchilor diafragmei pelvine,
• asistenta va învăţa pacientul să-şi oprească şi să
pornească jetul urinar, de câteva ori în timpul micţiunii.
– Rezolvarea factorilor de mediu:
• rezolvarea problemei de acces (lift, lumină, distanţă),
• încurajarea bolnavului să solicite plosca sau toaleta cu
facilităţi (bare de sprijin).
– Intervenţii legate de diminuarea capacităţii pacientului
de a detecta
• stimularea vezicii prin umplere şi de a prelungi timpul până la
micţiune:
• determinarea intervalului de timp dintre senzaţia de micţiune şi
necesitatea imperioasă de a micţiona,
• pentru persoanele la care acest interval de timp este scurt,
asistentele trebuie să răspundă prompt (se notează în planul
de îngrijire),
• pacientul va fi învăţat să-şi mărească acest timp prin creşterea
capacităţii vezicale:
a) pacientul să se abţină cât mai mult posibil de la actul
micţional,
b) evitarea actelor micţionale din obişnuinţă, care nu sunt
absolut necesare,
c) orientarea pacientului către realizarea unei intervenţii
chirurgicale (plastia de vezică).
– Stimularea comunicării între pacient, familie şi
personalul medical
– Menţinerea unei hidratări optime:
• aport lichidian de 2-3 l/zi, dacă nu este contraindicat,
• spaţierea lichidelor la cel puţin 2 ore,
• scăderea aportului lichidian după ora 6 p.m. şi ingestia unei cantităţi minime
de lichide în timpul nopţii,
• scăderea aportului de cafea, suc de grapefruit, ceai, datorită efectului lor
diuretic.
• Menţinerea unui aport nutriţional adecvat pentru a asigura scaun la cel puţin
trei zile.
• Recomandarea formării unor deprinderi pentru persoanele cu incontinenţă:
- informarea pacientului asupra relaţiei dintre dietă, hidratare, viaţa socială şi
întărirea continenţei;
- sfaturi pentru înregistrarea şi evaluarea incontinenţei pe 24 ore:
a) monitorizarea diurezei,
b) evaluarea cantităţii de urină eliminată prin incontinenţă (mică,
moderată, mare),
c) tipul şi cantitatea aportului de lichide.
- după evaluarea incontinenţei pacientul şi familia să aibă în vedere
următoarele:
a) să evacueze urina înainte de episodul de incontinenţă,
b) să utilizeze lenjeria intimă pentru incontinenţă până când
controlul este restabilit
c) în condiţiile în care este indicat, pacientul şi familia să practice
sondajul vezical.
7. AFECŢIUNI ALE
APARATULUI URINAR

7.1 Infecţiile urinare


7.1.1 Cistita
7.1.2 Pielonefrita acută
7.1.3 Pielonefrita cronică
7.2 Litiaza urinară
7.3 Glomerulonefritele
7.4 Sindromul nefrotic
7.5 Insuficienţa renală acută
7.6 Insuficienţa renală cronică
7.8 Neoplaziile aparatului renal
7.9 Îngrijirea postoperatorie a pacienţilor cu afecţiuni renale
7.1 INFECŢIILE URINARE
• Infecţia urinară se defineşte ca un complex de modificări
clinice, funcţionale şi morfologice, secundare colonizării
şi multiplicării bacteriene în căile urinare (infecţiile
tractului urinar) sau în parenchimul renal (pielonefrite).
• Sunt determinate, cel mai adesea, de microorganisme
care pătrund prin uretră şi ascensionează de-a lungul
tractului urinar. Cel mai frecvent germene implicat este
reprezentat de Escherichia coli. După manevre
instrumentale sau în prezenţa obstrucţiei apar infecţii şi
cu alţi germeni gram negativ, cum ar fi Proteus şi
Pseudomonas.
• Graviditatea favorizează infecţia prin staza generată de
relaxarea tractului urinar datorită progesteronului.
7.1.1 Cistita

• Cistita este definită ca o inflamaţie a vezicii


urinare produsă de germeni patogeni sau
determinată de alte cauze.
• Producerea cistitei este favorizată de factori
ca:
- relaţiile sexuale,
- reducerea ingestiei de lichide,
- constipaţia.
Cistita acută

• Este o infecţie mult mai frecventă la femei, datorită condiţiilor


anatomice (uretra scurtă).
• Tabloul clinic constă în polakiurie, disurie, durere în regiunea
hipogastrică. De regulă febra lipseşte, urinile tulburi sunt în
cantitate redusă, rareori se observă urini hematurice.
• Examene paraclinice:
- examenul macro şi microscopic al urinei,
- urocultura şi antibiograma, pentru a izola germenul patogen şi
pentru a-i testa sensibilitatea la antibiotice.
• Evoluţia este favorabilă şi un mare număr de cazuri se vindecă
spontan, fără tratament medical.
Cistita cronică

• Cistita cronică are simptomatologie comună cu cistita


acută dar durata simptomelor este mai mare.
• Factori favorizanţi:
- obstrucţii la nivelul vezicii urinare,
- suferinţe de vecinătate (colon, organe genitale).
• Tratament medical:
- antibioticoterapie în funcţie de antibiogramă
(tratament etiologic)
- antispastice şi analgetice ca tratament simptomatic.
Intervenţii nursing

• Femeile care prezintă cistite recurente trebuie îndrumate să instituie măsuri


care să prevină cistita sau să amelioreze simptomatologia, când acesta a
apărut.
• Igiena perineală, pentru a preveni contaminarea bacteriană:
- utilizarea mai frecventă a duşului şi nu a căzii,
- igiena locală după un scaun să se realizeze din anterior spre
posterior,
- evitarea iritanţilor locali, cum ar fi: spuma de baie, deodorante
vaginale, pudra de talc.
• Iritanţi cum sunt alcoolul, cafeaua şi ceaiul trebuiesc evitaţi
• Pentru a micşora concentraţia bacteriană urinară este indicată micţionarea la
• cel puţin trei ore şi creşterea fluxului urinar prin aport lichidian adecvat (cel
puţin trei litri pe zi).
• Femeia activă din punct de vedere sexual trebuie sfătuită ca, atât ea cât şi
• partenerul, să practice igiena locală înainte de actul sexual.
• Simptomele cistitei pot fi ameliorate prin consumul de lichide din 20 în 20 de
• minute, pentru a dilua urina şi a elimina bacteriile. Alcalinizarea urinei (prin
administrarea de bicarbonat de sodiu) reduce aciditatea urinei şi micşorează
intensitatea durerilor.
7.1.2 Pielonefrita acută

• Pielonefrita acută este reprezentată de manifestările clinice, biologice şi morfologice


consecutive inflamaţiei acute de natura microbiană a rinichiului.
• Simptomatologia: debutul - brusc, febră, frison,
- tulburări digestive,
- dureri lombare.
• În perioada de stare:
- febră,
- stare generală alterată,
- tulburări de micţiune, polakiurie,disurie,
- tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale.
• La examenul clinic obiectiv, lojele renale sunt sensibile la palpare.
• Examenele paraclinice: - urocultura şi antibiograma,
- examenul macroscopic al urinei- piurie (urina
tulbure),
- examenele radiologice evidenţiază rinichi măriţi de
volum.
• Complicaţii: supuraţie renală, necroză papilară, septicemie, IRA
• Tratament medicamentos: - antibioticoterapie conform antibiogramei,
- analgetice, antipiretice.
Intervenţii nursing

• Colectarea şi observarea urinei (urină


tulbure, miros puternic),
• Asistenta să se asigure că pacientul ia
antibioticele prescrise,
• Aportul lichidian trebuie crescut la mai mult
de 3 litri pe zi, pentru creşterea fluxului
renal cu efect de spălare a tractului urinar.
PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU UN PACIENT
CU PIELONEFRITĂ ACUTĂ
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII NURSING RAŢIONAMENT
NURSING
Durere - reducerea durerii - administrarea tratamentului - asigurarea
analgezic prescris de medic confortului, cooperării
pacientului
Infecţia tractului - tratamentul infecţiei - administrarea tratamentului - tratamentul infecţiei
urinar - prevenirea prescis de medic cu antibioticul potrivit
recurenţelor - încurajarea aportului hidric cât mai rapid posibil
- efectuarea balanţei hidrice - spălarea tractului
- recoltarea urinei şi a sângelui urinar
pentru examene de laborator - monitorizarea
- recoltarea de urină pentru funcţiei rinichiului
urocultură la fiecare trei zile - monitorizarea
efectului
tratamentului

Polakiuria - restabilirea - administrarea medicaţiei - reduce spasmele


micţiunilor normale antispastice prescrise vezicii urinare
- asigurarea accesului la toaletă - reduce anxietatea
legată de micţiune
Disuria - reducerea - administrarea de substanţe - neutralizează
disconfortului alcaline aciditatea şi reduce
- încurajarea aportului de senzaţia de arsură
lichide - diluarea urinei

Greţuri şi - reducerea - administrarea antiemeticelor - reduce disconfortul


greţurilor şi prescrise de medic
vărsături
vărsăturilor - toaleta cavităţii bucale

Febră, stare de - reducerea febei şi - administrarea antipireticelor - antipireticele reduc


a disconfortului - măsurarea la intervale febra
rău
regulate a temperaturii - repausul favorizează
- repaus la pat, schimbarea repararea tisulară
lenjeriei - substituirea
- administrarea de lichide lichidelor pierdute

Anxietate - reducerea - explicarea bolii şi necesităţii - ajutarea pacientului


anxietăţii tratamentului să înţeleagă boala şi să
- informarea pacientului coopereze la
asupra efectului tratamentului tratament
- purtarea de discuţii cu - identificarea
pacientul cauzelor anxietăţii
pentru ca pacientul să
fie ajutat
corespunzător
7.1.3 Pielonefrita cronică

• Pielonefrita cronică este, de regulă, cauzată de infecţii recurente determinate


de obstrucţii ale tractului urinar sau de refluxul vezico-ureteral.
• Tabloul clinic: - debut insidios sau prin episoade de pielonefrită,
- semne generale nespecifice: scădere în greutate, astenie,
subfebrilităţi sau febră,
- semne specifice de afectare renală: - dureri lombare,
- disurie, polakiurie,
- piurie.
- semne clinice determinate de: - leziunile de scleroză renală
(HTA)
- complicaţii (IRC).
• Tratamentul medical este reprezentat de administrarea antibioticelor, conform
antibiogramei, repetat şi pe termen lung.
7.2 LITIAZA RENALĂ

• Calculii renali se pot dezvolta în orice parte a tractului urinar şi sunt


formaţi din depozite de substanţă cristaline care se găsesc în urină.
Mărimea şi forma calculilor variază de la particule mici, asemănătoare
nisipului, până la pietre rotunde de dimensiunile unei portocale sau
calculi mari de formă neregulată care ocupă calicele şi bazinetul
rinichiului.
• Etiologia
• Substanţele din care se formează calculii se găsesc în urină, în mod
normal. Orice situaţie care determină creşterea concentraţiei în urină a
acestor substanţe sau determină staza urinară predispune la formarea
de calculi. Alte condiţii care favorizează litogeneza sunt reprezentate
de: hiperparatiroidism, gută şi infecţiile tractului urinar.
Manifestările clinice
• Simptomele determinate de calculii renali şi ureterali depind de:
- mărimea calculului,
- nivelul obstrucţiei,
- extensia iritaţiei la nivelul epiteliului renal,
- prezenţa sau absenţa infecţiei.

• În forma asimptomatică litiaza este descoperită accidental cu ocazia


unui examen ecografic sau a unei radiografii de abdomen pe gol.
• În formele simptomatice pot apare următoarele manifestări:
- colica renală,
- hematuria determinată de lezarea tractului urinar de către
calcul,
- semnele infecţiei urinare, aceasta fiind adesea asociată
prezenţei calculilor renali.
• Diagnosticul este precizat prin următoarele investigaţii paraclinice:
- ecografia abdominală,
- radiografie abdominală pe gol,
- urografia i.v.
Colica renală

• Colica renală este determinată de blocarea unui calcul mic la nivelul


joncţiunii pelvi-ureterale sau la nivelul ureterului şi apare datorită
spasmului sever al musculaturii netede, prin care se încearcă
îndepărtarea obstrucţiei.
• Pacientul acuză durere violentă lombară şi abdominală cu iradiere
inghinală. De cele mai multe ori se însoţeşte de:
- greţuri,
- vărsături,
- hematurie micro- sau macroscopică,
- stare generală proastă.
• Reprezintă o urgenţă medicală, pacientului administrându-se
analgetice puternice.
Tratamentul este dictat în funcţie de mărimea, forma şi
compoziţia calculului:
• tratament igieno- dietetic, este încurajat aporul de lichide
pentru a preveni staza şi concentrarea urinei; dacă este
cunoscută compoziţia calculilor se prescrie regim adecvat;
• efectuarea frecventă a uroculturilor şi sensibilităţii la
antibiotice pentru a surprinde apariţia infecţiilor;
• tratamentul medical, în cazul calculilor urici, este
reprezentat de administrarea de alopurinol;
• metode intervenţionale de distrucţie a calculilor:
a) litotriţia extracorporeală- un tratament
noninvaziv bazat pe distrugerea calculilor cu ajutorul
undelor de frecvenţă joasă, emise de un aparat,
b) nefrolitotomia percutană este un procedeu
endoscopic de extragere al calculilor;
• metode chirurgicale: nefrolitotomia,ureterolitotomia.
PLAN DE PENTRU UN PACIENT CU COLICĂ
RENALĂ
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII NURSING RAŢIONAMENT
NURSING
Durere - reducerea durerii - administrarea de - analgezicele şi
analgezice, antispastice antispasticele reduc
- monitorizarea efectului spasmul uretral
tratamentului - aprecierea dozei,
ritmului de
administrare
Eliminarea - monitorizarea - colectarea urinei pe 24 ore - analiza chimică a
calcului eliminării urinare - trimiterea urinei la calcului poate ajuta
examene de laborator la stabilirea
- încurajarea aportului de tratamentului
lichide pentru prevenire
- notarea balanţei hidrice - cura de diureză
- recoltarea de urină pentru poate mobiliza
urocultură şi antibiogramă calculul
- pacienţii cu litiază
au frecvent infecţie
urinară
Greţuri, - reducerea - administrarea de antiemetice - antimeticele reduc
vărsături greţurilor şi - administrarea intravenoasă vărsăturile
vărsăturilor de lichide - asigurarea
- toaleta cavităţii bucale după aportului de lichide
vărsătură - reduce gustul
neplăcut

Anxietate - reducerea anxietăţii - explicarea necesităţii testelor - se asigură confortul


- se vor purta discuţii cu pacientului
pacientul pentru identificarea
cauzelor anxietăţii

Deficit de - înţelegerea bolii şi a - explicarea necesităţii - reduce recurenţa


cunoştinţe îngrijirilor îngrijirii bolii
- efectuarea tratamentului
preventiv
- explicarea necesităţii
aportului de lichide crescut
7.3 GLOMERULONEFRITELE

• Glomerulonefritele sunt un grup de boli renale determinate de


inflamaţii ce apar secundar depunerii complexelor imune pe
membrana bazală glomerulară. Cel mai cunoscut agent microbian
care poate genera antigene ce iniţiază această reacţie este
streptococul hemolitic.
• Glomerulonefritele sunt clasificate după aspectul histologic.
Constant apar modificări la nivelul glomerulilor şi din punct de
vedere clinic apare proteinuria.
• Clinic apar semne de:
- nefrită acută,
- edeme faciale,
- oligurie,
- proteinurie<3g/24 ore,
- hematurie,
- HTA (poate fi absentă),
- sindrom nefrotic (edeme, proteinurie>3g/24 ore,
hipoproteinemie).
Glomerulonefrita acută
proliferativă
• Etiologie: reacţie declanşată de infecţia cu Streptococ beta
hemolitic, pe care o urmează la 1-2 săptămâni.
• Clinic: - din anamneză reiese că pacientul a prezentat o infecţie
de căi respiratorii în urmă cu 1-2 săptămâni,
- semne de nefrită acută sau sindrom nefrotic.
• Investigaţiile paraclinice arată:
- examen sumar de urină (hematurie, proteinurie),

- exudat faringian (se izolează streptococul


hemolitic),
- complementul este scăzut,
- biopsia renală (aspect histologic caracteristic).
Tratament

• Medicamentos:
- tratamentul infecţiei, tratament etiologic,
- diuretice,
- antihipertensive.
• Regimul igieno-dietetic:
- repaus la pat pe perioada de activitate a bolii,

- normocaloric,
- hipoproteic în perioada de activitate a bolii, 0,5 g/zi
- în cantitate normală sau uşor crescute în completarea

raţiei calorice glucide,


- hiposodat 3g/zi,
- aport hidric: diureza plus 500 ml.
Obiective nursing

1. reducerea edemelor,
2. examenul de urină să devină normal,
3. funcţia renală să se normalizeze,
4. tensiunea arterială să fie normală.
Intervenţii nursing
• Pacientul va sta la pat până se normalizează ureea, examenul de urină şi tensiunea
arterială;
• Va urma un regim igieno-dietetic:
- hipoproteic,
- hiperglucidic,
- hiposodat.
• Măsurarea zilnică a greutăţii;
• Recunoaşterea semnelor de insuficienţă renală pentru instituirea rapidă a tratamentului:
- greţuri,vărsături,
- prurit,
- aritmii.
• Monitorizarea temperaturii, pulsului, respiraţiei şi tensiunii arteriale;
• Educaţia pacientului:
- explicarea importanţei testelor de urină şi de sânge,
- pacientul să cunoască semnele de infecţie şi de insuficienţă renală,
- cunoaşterea importanţei controalelor medicale.

Prognostic:
- remisie spontană în 2-3 săptămâni,
- insuficienţă renală la 5-10%.
7.4 SINDROMUL NEFROTIC
• Sindromul nefrotic nu este o boală distinctă ci reprezintă
un tablou clinic determinat de proteinuria masivă.
• Etiologia
• Sindromul nefrotic poate fi cauzat de orice boală care
duce la distrucţia membranei capilare glomerulare:
- glomerulonefrita cronică,
- neuropatia diabetică,
- boli ale ţesutului conjunctiv.
• Simptomatologie:
- pacienţii prezintă edeme marcate care au apărut în
decurs de 2-3 săptămâni,
- proteinurie (mai mult de 3g în 24 ore), care duce la
depleţia masivă a proteinelor din organism, crescând
astfel susceptibilitatea la infecţii,
- anorexie, slăbiciune.
• Investigaţii:
- examenul cantitativ şi calitativ al urinei arată reducerea volumului
urinar şi proteinurie (mai mult de 3g în 24 ore);
- examenul de sânge arată hipoproteinemie cu hipoalbuminemie.
• Complicaţii: infecţii, tromboze.
• Tratament:
- prednison,
- diuretice,
- regim igieno-dietetic: hiperproteic, hiposodat.

• Obiective nursing:
1. reducerea edemelor,
2. reducerea proteinuriei,
3. prevenirea infecţiilor,
4. eliminări urinare normale,
5. proteine serice normale.
PLAN DE ÎNGRIJIRE LA UN PACIENT CU
SINDROM NEFROTIC
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII NURSING RAŢIONAMENT
NURSING
Oliguria - balanţă hidrică - măsurarea şi notarea diurezei - aportul de lichide pe
- prevenirea - restricţia aportului de lichide următoarele 24 ore
hiperhidratării în funcţie de eliminările urinare depinde de eliminările
urinare
Proteinuria - prevenirea - test zilnic pentru a depista - monitorizarea
pierderilor urinare de prezenţa în urină a proteinelor, evoluţiei bolii
proteine glucozei, elementelor sangiune - persistenţa
- colectarea urinii pe 24 ore hematuriei denotă
- dietă hiperproteică, prezenţa leziunilor
hiposodată glomerulare
- prezenţa glicozuriei
arată prezenţa unui
diabet indus de
tratamentul steroidian
- proteinele înlocuiesc
pierderile
- reducerea sodiului
din dietă favorizează
reducerea edemelor
Edemele - reducerea - încurajarea mişcării - reduce riscul
edemelor - îngrijirea pielii trombozelor
- prevenirea - măsurarea zilnică a - ţesutul edemaţiat
leziunilor pielii greutăţii este expus riscului
- măsurarea T.A. în de lezare
ortostatism şi clinostatism - se apreciază
- monitorizarea pulsului pierderile sau
- administrarea diureticelor retenţia de lichide
- se depistează HTA
sau hTA
- evaluează
activitatea cardiacă
- reduce edemele
Risc de infecţie - prevenirea - monitorizarea - imunoglobulinele
infecţiei temperaturii serice sunt scăzute
- recoltarea periodică a secundar
uroculturii pierderilor urinare
- îngrijirea pielii
Risc de - prevenirea - mobilizare - scade incidenţa
tromboză trombozei - exerciţii active şi pasive a tromboflebitei
membrelor inferioare în pat
7.5 INSUFICIENŢA RENALĂ ACUTĂ

• Este definită ca reducerea bruscă şi severă a


funcţionalităţii renale determinând:
- tulburări hidroelectrolitice,
- acumularea produşilor de metabolism.
• De obicei este reversibilă, dacă se intervine
prompt asupra cauzei.
Etiologia
• prerenală- IRA apare prin scăderea filtratului glomerular:
- deshidratare severă,
- hemoragie,
- arsuri extinse,
- şoc septic,
- şoc chirurgical,
- infarct miocardic.
• intrarenală este determinată de afectarea ţesutului renal:
- boli glomerulare,
- substanţe nefrotoxice,
- incompatibilităţi sanguine.
• postrenală apare datorită obstrucţiei:
- calculi,
- tumori,
- hipertrofie de prostată,
- fibroza retroperitoneală.
• Date clinice şi de laborator:
- poate fi dificil de recunoscut iniţial deoarece poate fi mascată de semnele
bolii iniţiale.
• Faza oligurică:
• oliguria <500ml/zi, duce la:
- edeme,
- edem pulmonar acut,
- HTA.
• hiperkalemia creşte rapid şi afectează funcţia cardiacă;
• uremia: - creşte rapid (accentuată de febră, infecţii, distrugeri tisulare),
- determină greţuri, vărsături, prurit, comă.
• Faza poliurică:
- trecere bruscă,
- eliminări urinare mai mult de 3l/zi,
- este afectată funcţia de concentrare a urinei,
- este necesară refacerea balanţei hidroelectrolitice existând riscul de:
- hipotensiune arterială,
- crampe musculare,
- aritmii cardiace (prin scăderea potasiului).
• Faza de recuperare: - poate dura 3-12 luni,
- de obicei se recuperează complet.
• Investigaţii:
- examen de urină,
- uree, creatinină, electroliţi, pentru a monitoriza
funcţia renală,
- ecografia - mărimea rinichilor, calculi,
- pielografia retrogradă dacă este suspectată
obstrucţia.
• Tratament:
• precoce, în funcţie de cauză:
- reumplerea patului vascular,
- dezobstrucţia căilor urinare,
- dializa.
Strategii nursing

• Evaluare: - balanţă hidrică,


- verificarea frecventă a funcţiilor vitale (monitorizare
cardiacă),
- determinarea zilnică a greutăţii.
• Planificarea şi implementarea privind:
- boala iniţială: - hemoragii,
- traumatism,
- arsura;
- balanţa hidroelectrolitică:
- aport dirijat;
- scăderea uremiei, regim hipoproteic, hipercaloric;
- dializa.
• Obiective nursing:
1. balanţă hidroelectrolitică restabilită (edeme,TA,potasiu, sodiu);
2. eliminarea produşilor de metabolism;
3. evitarea complicaţiilor.
PLAN DE PENTRU UN PACIENT CU
INSUFICIENŢĂ RENALĂ ACUTĂ
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII NURSING RAŢIONAMENT
NURSING

Alterarea - menţinerea - măsurarea şi notarea - permite


eliminării balanţei hidrice corectă a aportului şi calcularea
urinare eliminărilor de lichide cantităţii de lichide
- în faza oligurică restricţia permise pentru
de lichide la 500 următoarele 24 ore
ml+eliminările zilei - previne
precedente hiperhidratarea
- observarea edemelor (supraîncărcarea
- în faza poliurică creşterea lichidiană)
aportului de lichide pentru - evaluarea
a compensa pierderile balanţei hidrice
- monitorizarea pulsului şi clinic
TA - prevenirea
deshidratării prin
pierdere urinară
- evaluarea funcţiei
cordului
Anomalii - menţinerea balanţei - în faza oligurică dietă fără - rinichiul este
electrolitice electrolitice sare incapabil de a excreta
- în faza poliurică adaos de sodiu
sare în faza poliurică se
- monitorizarea potasiului seric piede în exces
şi dacă este necesar se face - în faza oligurică
restricţie sau se suplimentează potasiu nu este
potasiu în dietă excretat, de aceea se
- efectuarea examenului de impune restricţia
urină - permite evaluarea
- monitorizarea diurezei evoluţiei bolii
- monitorizarea
electroliţilor excretaţi
Retenţia - reducerea nivelului - dietă hipoproteică - ureea este un produs
produşilor de ureei - dietă bogată în hidraţi de de metabolism al
metabolism carbon proteinelor
- previne
catabolizarea
proteinelor proprii
Risc de infecţie - reducerea riscului - monitorizarea temperaturii - permite diagnosticul
de infecţie - recoltarea periodică de urină precoce
pentru urocultură - previne
- respectarea măsurilor de contaminarea urinară
ansepsie şi antisepsie de către
personalul medical
7.6 INSUFICIENŢA RENALĂ
CRONICĂ
• Insuficienţa renală cronică este o boala insidioasă, ca urmare a leziunilor renale
ireversibile.
• Etiologie:
- glomerulonefrita,
- pielonefrita cronică,
- nefropatia obstructivă,
- boala polichistică,
- diabet zaharat,
- hipertensiune arterială.
• Aspecte clinice:
- prezintă manifestări variate,
- iniţial prezintă: poliurie, sete, astenie, anemie, anorexie, greţuri,
vărsături,
- în evoluţie poate apare anuria ce duce la:
- edem, HTA, edem pulmonar,
- pericardită, insuficienţă cardiacă congestivă.
• Pot apare manifestări pe orice sistem sau organ:
- stare generală: astenie, iritabilitate;
- ochi: retinopatie, keratită;
- piele: pigmentare, prurit, piele uscată;
- sistem osteo-muscular: boli osoase (demielinizare), crampe
musculare;
- sistem endocrin: hiperparatiroidism secundar;
- sistem nervos: cefalee, parestezii, convulsii, comă;
- sistem gastrointestinal: greţuri, vărsături, anorexie, diaree,
hemoragii gastrointestinale;
- hematologie: anemie, tendinţa la hemoragii, susceptibilitate la
infecţii;
- sistem respirator: dispnee, edem pulmonar;
- sistem cardiovascular: edeme, HTA, pericardită, angină pectorală;
- sistem uro-genital: poliurie, oligurie, impotenţă, tulburări
menstruale;
- metabolism: - creşterea în sânge a ureei, creatininei, acidului uric,
potasiului, fosforului,
- acidoza metabolică.
• Investigaţii paraclinice:
- uree, creatinina crescute în sânge,
- hemoglobina, hematocrit scăzute,
- ecografie, examen radiologic arată:
- structura anormală,
- rinichi polichistic,
- biopsia renală evidenţiază prezenţa
unei glomerulonefrite.
Strategii nursing
• Evaluare:
- balanţa hidrică,
- monitorizarea pulsului, TA, respiraţie, greutate,
- identificarea surselor potenţiale de dezechilibru,
- observarea precoce a semnelor complicaţiilor (infecţii).
• Problemele cu care se confruntă pacientul:
- alterarea balanţei hidroelectrolitice,
- alterarea statusului nutriţional,
- stres, anxietate, deficit de cunoştinţe.
• Planificare şi implementare
• educarea pacientului privind:
- echilibrarea hidroelectrolitică;
- managementului dietei şi medicamentelor ce se utilizează
pentru controlul uremiei; pacientul va primi o dieta
hipoproteică, hiperglucidică, hipercalorică, hiposodată sau normosodată;
• rezolvarea problemelor psihologice:
- depresia legată de starea de rău,
- conştientizarea evoluţiei bolii,
- implicarea familiei.
7.7 NEOPLAZIILE APARATULUI RENAL
• Cele mai comune tumori renale sunt reprezentate de carcinoamele renale şi
apar mai frecvent la bărbaţi cu vârste între 50-60 ani. Metastazează în plămâni,
oase, ficat şi creier.
• Simptomatologie
• Cel mai comun semn întâlnit în carcinomul renal este reprezentat de hematuria
nedureroasă. Mai pot apare: - dureri lombare,
- scădere în greutate,
- subfebrilităţi.
• Investigaţii:
- ecografie, radiografie renală.
• Tratament: nefrectomie cu sau fără ureterectomie.
• Intervenţii nursing:
• Instituirea unei bune relaţii între pacient şi asistentă pentru ca acesta să-şi
poată manifesta frica, anxietatea;
• Evaluarea nivelului de înţelegere al pacientului şi informarea acestuia în
legătură cu boala;
• Pentru a obţine cooperarea pacientului este necesară informarea asupra
tratamentului instituit;
• Administrarea analgeticelor prescrise de medic, în caz de dureri.
Tumora Wilms (nefroblastomul)

• Este o tumoră foarte rară, cu malignitate crescută, care se


dezvoltă la copii. De cele mai multe ori este descoperită în
primii trei ani de viaţă. Creşte rapid în dimensiuni şi dă
metastaze, în special, în plămâni.
• Simptomatologie
• Copilul prezintă un abdomen mărit de volum şi este oprit în
creştere.
• Tratament
• Prognosticul copiilor cu tumora Wilms este favorabil dacă
se practică nefrectomie în combinaţie cu chimioterapie. Pe
perioada tratamentului este necesar suportul emoţional din
partea părinţilor.
7.7.2 Tumorile vezicii urinare

• Cele mai multe cancere ale vezicii au ca punct de plecare epiteliul


vezical. Cancerul de vezică este mai frecvent la bărbaţi decât la femei
şi afectează pacienţii cu vârste peste 60 ani.
• Etiologie
• Se pare că există mai mulţi agenţi implicaţi în etiologie:
- fumatul,
- chimicalele utilizate în fabricarea cauciucului, insecticidelor,
- calculi vezicali,
- inflamaţii cronice.
• Simptomatologie:
- hematurie nedureroasă, primul simptom evidenţiat,
- cistita,
- disurie,
- polakiurie.
• Investigaţii paraclinice:
- urografia i.v.,
- cistoscopia, utilizată pentru a vizualiza tumora şi pentru a
recolta biopsii,
- computer tomografia.
• Tratament
• Nu există o singură metodă de tratament, alegerea acestuia făcându-se
în funcţie de caracteristicile tumorii, de infiltrarea peretelui vezical şi
de apariţia metastazelor.
• Papiloamele benigne sunt tratate prin cistodiatermie. Tumorile
noninvazive sunt tratate prin chimioterapie intravezicală.
• Pentru tratamentul tumorilor invazive se folosesc:
- rezecţia transuretrală,
- radioterapia,
- chimioterapia sistemică,
- cistectomia cu reimplantarea ureterelor.
7.8 Îngrijirea postoperatorie a pacienţilor
cu afecţiuni renale
• Afecţiuni care pot beneficia de tratament chirurgical:
- litiaza urinară,
- hematom renal,
- abces renal,
- tumorile renale,
- malformaţii reno-ureterale.
• Obiective nursing:
1. prevenirea complicaţiilor,
2. reducerea durerii, disconfortului,
3. îngrijirea tuburilor de dren, cateterelor.
• Evaluarea:
- respiraţiei,
- circulaţiei,
- durerii şi a răspunsului la tratament,
- verificarea drenajului urinar în mod regulat,
- verificarea periodică a pansamentului pentru a descoperi o
sângerare excesivă.
• Pacientul poate prezenta următoarele probleme:
- risc de şoc şi hemoragie,
- risc de complicaţii respiratorii,
- risc de complicaţii urinare,
- risc de ileus paralitic (nu se reia tranzitul intestinal),
- durere, disconfort,
- alterarea integritătii tegumentare (plaga operatorie),
- anxietate.
• Postoperator se monitorizează pulsul, tensiunea, respiraţia, temperatura,
balanţa hidrică, durerea, pansamentul, tuburile de dren, cateterele.
PLAN DE ÎNGRIJIRE ÎN FAZA POSTOPERATORIE

DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII NURSING RAŢIONAMENT


NURSING
Risc de şoc şi - prevenirea şocului şi - monitorizarea şi înregistrarea - detectarea precoce a
hemoragie hemoragiei pulsului şi T.A. şocului şi hemoragiei
- depistarea precoce a - observarea stării generale şi a prin scăderea TA şi
semnelor de şoc şi culorii tegumentelor accelerarea pulsului
hemoragie - verificarea regulată a - observarea alterării
pansamentului stării generale sau a
- verificarea regulată a palorii sunt semne de
drenajului şoc
- observarea precoce a
sângerării
- observarea semnelor
pierderii excesive de
sânge
Risc de - prevenirea şi - monitorizarea, înregistrarea - observarea
complicaţii depistarea precoce a frecvenţei respiratorii, polipneei, bradipneei
respiratorii complicaţiilor temperaturii - asigurarea unei
respiratorii - încurajarea respiraţiilor respiraţii eficiente
adânci - facilitează
- adoptarea poziţiei expansiunea
semişezândă plămânului
Risc de - prevenirea şi - măsurarea şi notarea - monitorizarea
complicaţii depistarea precoce eliminărilor urinare funcţionalităţii
urinare a complicaţiilor - observarea culorii urinei rinchiului
urinare - trimiterea urinei pentru - observarea
probe bacteriologice şi anomaliilor
antibiogramă - detectarea pecoce
- asigurarea aportului a infecţiei
adecvat de lichide - hidratarea
- verificarea cateterului adecvată previne
urinar infecţiile urinare
- efectuarea igienei locale
Risc de ileus - prevenirea - suprimarea alimentaţiei - ileusul paralitic
paralitic ileusului paralitic orale poate fi determinat
- administrarea progresivă şi de tulburări în
de lichide când tranzitul se aria
reia (prezenţa gazelor) retroperitoneală
- dietă uşoară după ce - permite reluarea
lichidele au fost tolerate peristalticii
normale
Durere, - reducerea durerii, - adminisrarea de analgezice - absenţa durerii
disconfort disconfortului conform presscripţiei medicale creează un confort
- monitorizarea durerii psihic
- ajutarea pacientului să se
mobilizeze şi de a-şi găsi poziţii
confortabile
Hidratarea - asigurarea - administrarea lichidelor - hidratarea previne
intravenoasă hidratării conform prescripţiei medicului infecţiile urinare
intravenoase - verificarea balanţei hidrice - detectarea semnelor
- verificarea locului de puncţie de inflamaţie,
infiltraţie şi luarea
măsurilor
corespunzătoare
Alterarea - menţinerea - verificarea regulată a - permite detectarea
integrităţii integrităţii pansamentului sângerării
tegumentelor tegumentelor - observarea vindecării plăgii - permite evaluarea
- observarea drenajului: procesului de
cantitate, caracteristici vindecare
- menţinerea igienei personale
pentru 2-3 zile
- încurajarea efectuării igienei
personale după ce tuburile de
drenaj au fost scoase
- ajutarea pacientului să-şi
schimbe poziţia în pat în
funcţie de necesităţi
Anxietate - reducerea - purtarea de discuţii cu - reducerea
anxietăţii pacientul pentru ca acesta anxietăţii asigură o
să-şi expime sentimentele stare de bine
- oferirea de informaţii psihică
despre evoluţia bolii