Bibliografie: Şc.Gen.”Enea Zoom Grapini” www.images.google.ro Şanţ,Bistriţa-Năsăud Viaţa oamenilor a fost însoţită de muzică vreme de mii de ani, evoluţia fiecărui instrument în parte constituind o istorie în parte. Istoria instrumentelor cu coarde datează încă din Harpa antichitate, acestea fiind utilizate pentru a compune Ţambal muzică religioasă. În acele vremuri, chinezii foloseau instrumente care aveau până la 20 de coarde, egiptenii şi sumerienii deţineau harpa, iar în Iran muzicanţii foloseau ţambalul Povestea pianului începe mult mai târziu, abia la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoş – monocordul cu clape – căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se Monocord cu clape astfel în mult mai cunoscutul clavicord, care funcţiona printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Până la începutul secolului al XV- lea, clavicordul ajungea să aibă 10 coarde, fiecare dintre ele producând cel puţin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea Clavicord acesteia. Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când în urma atingerii clapelor coardele erau ciupite de pene de lemn, aşa cum buricul degetelor ciupeşte coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cânta să ofere dinamism muzicii. Deşi a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la 8 octave, clavecinul a pierdut treptat teren în faţa unui nou instrument numit pianoforte. În 1709 italianul Bartolomeo Cristofori (1655-1731), fabricant de clavecine, începea construcţia primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul cicănelelor putea Batrolomeo Cristofori fi controlat cu ajutorul pedalelor. Denumirea de pianoforte, menţinută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcţionare care permitea obţinerea unui sunet variat şi clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcţie de dorinţa celui care acţiona clapele. Invenţia lui Cristofori a fost menţionată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiţă a instrumentului, într- un document scris de către Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de Francesco Scipione Maffei inspiraţie pentru prima generaţie de fabricanţi de piane. De-a lungul vieţii, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ 20 de piane, doar 3 dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrându-se până în zilele noastre. În anul 1726, Gottfried Silberman făcea publică invenţia pianinei, care funcţiona pe principiul aceluiaşi mecanism poziţionat, însă pe verticală, deoarece era destinată încăperilor mici în care nu ar fi avut loc un pian.La mijlocul secolului al XIX-lea, fabrica Steinway aducea un nou principiu al întinderii corzilor, încrucişându-le, obţinând o economie a spaţiului. În plus, astfel se obţinea un sunet mai clar şi mai puternic. Acest principiu este utilizat şi în zilele noastre de către toţi fabricanţii acestor instrumente. Fabrica Steinway(foto satelit) La începutul secolului al XX-lea existau deja o serie de fabrici, devenite celebre, care construiau piane, precum Steinway sau Bluthner. Astăzi, foarte multe instrumente muzicale, precum piane sau pianine, sunt construite în Asia şi vândute europenilor. Pianele moderne au coardele montate într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă şi finisat cu lac şi pulbere de bronz – de aici venind şi denumirea de “placă de bronz”. Acesta are rolul de a rezista tensiunii mai exercitate de coarde, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului. Sintetizatoarele sunt controlate cu ajutorul unor clape asemănătoare pianului. Apăsarea acestora poate produce sunete diverse precum cele de pian, clavecin sau orgă.
Calitatea sonoră a unui pian este
proporţională cu lungimea acestuia (respectiv înălţimea, pentru pianine), mai ales în ceea ce priveşte claritatea şi puterea registrului grav. TORTURI ÎN FORMĂ DE PIAN
Zlata Tcaci - compozitoare (16 mai 1928 - 1 ianuarie 2006) : 90 de ani de la naştere [Resursă electronică] : Expoziţie / Bibl. Şt. a Univ. de Stat "Alecu Russo" din Bălţi ; realizat: Elena Ţurcan ; red.: Elena Harconiţa ; coord.: Valentina Topalo. - Bălţi, 2018.
Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi