MOTIVAŢIA ÎN ACTIVITATEA

DE ÎNVĂŢARE !!!
1. Motivaţia - definiţie şi caracterizare general
Prin motivaţie înţelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că
sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple
trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte".
Motivaţia este factorul care determină organismul să acţioneze şi să
urmărească anumite scopuri.
Orice act de conduită este motivat, chiar dacă, uneori, nu ne dăm seama
pentru ce motiv facem o acţiune sau alta. Nici un act comportamental nu
apare şi nu se manifestă în sine, fără o anumită incitare, direcţionare şi
susţinere energetică
2. Perspective teoretice asupra
motivaţiei
2.1. Modelul ierarhic al trebuinţelor umane (A.
Maslow)

O analiză a varietăţii motivelor care stau la baza

activităţii de învăţare trebuie să pornească de la
piramida trebuinţelor, datorată psihologului
american Abraham Maslow. Teoria lui Maslow
este extrem de cunoscută şi a avut un imens
succes, chiar dacă are o serie de limite
 • trebuinţe fiziologice (trebuinţa de hrană, de apă, trebuinţa sexuală, trebuinţa de
odihnă);
 • trebuinţe de securitate (apărare, protecţie, echilibru emoţional);
 • trebuinţe de iubire şi apartenenţă la grup (trebuinţa de a aparţine unui grup, de a fi
acceptat, trebuinţa de a oferi şi primi afecţiune);
 • trebuinţe de stimă de sine (trebuinţa de prestigiu, trebuinţa de a beneficia de aprobare
şi preţuire, trebuinţa de a atinge obiective);
 • trebuinţe cognitive (trebuinţa de a înţelege, de a cunoaşte, de a explora, de a
descoperi);
 • trebuinţe estetice (trebuinţa de frumos, de ordine, de simetrie, de armonie);
 • trebuinţe de autoactualizare: de autorealizare şi de valorificare a propriului potenţial
(trebuinţa de a-şi utiliza potenţialul creativ, de a găsi autoîmplinirea).
2.2. TEORIA MOTIVAŢIEI DE
REALIZARE

Unul dintre discipolii psihologului H.A. Murray (autorul testului proiectiv TAT),
D.C. McClelland(1951), susţine că trei sunt motivele fundamentale ale
comportamentului uman, şi anume: nevoia de realizare (de performanţă, de
reuşită), nevoia de apartenenţă (de afiliere) şi nevoia de putere (de autoritate, de
dominaţie). Toţi indivizii sunt animaţi de aceste trei nevoi, dar în grade diferite şi
cu dominante diferite, ceea ce explică diferenţele interindividuale.
Nevoia de apartenenţă exprimă dorinţa individului de a fi acceptat de ceilalţi, de i
a fi iubit, de a se simţi integrat într-un grup şi de a fi protejat. Indivizii la care
domină nevoia de afiliere vor căuta să stabilească noi prietenii, noi contacte
sociale, care să le ofere satisfacţii.
 2.3. Abordări cognitive ale motivaţiei

 Abordările cognitive ale motivaţiei se bazează pe ideea că angajamentul unui individ

într-o sarcină este determinat de reprezentările acestuia asupra propriei persoane şi
asupra situaţiei. Reglarea conduitelor motivate ar putea fi, de pildă, redusă la un model
în care informaţia furnizată la un moment dat de mediul intern sau de cel extern să fie
comparată cu o „informaţie de referinţă", iar neconcordanţa dintre cele două informaţii
care determină o tensiune neplăcută în organism ar trebui să fie redusă.

2.3.1. NEVOIA DE COERENŢĂ :

PENTRU ANUMITE CONDUITE ALE SALE, OMUL ADOPTĂ CA INFORMAŢIE DE
REFERINŢĂ REZULTATUL ELABORĂRII LOGICE A INFORMAŢIILOR ANTERIOARE
CONSIDERATE ADEVĂRATE. FIECARE INFORMAŢIE NOUĂ ESTE COMPARATĂ CU
ACESTE DEDUCŢII, IAR DACĂ ACEASTĂ COMPARAŢIE DEZVĂLUIE O LIPSĂ DE
COERENŢĂ, INDIVIDUL ÎNCEARCĂ SĂ RESTABILEASCĂ ECHILIBRUL RUPT,
MODIFICÂNDU-ŞI DE PILDĂ CREDINŢELE. L. FESTINGER (1957) A DESCRIS ACEST
MECANISM CA O MOTIVAŢIE DE A REDUCE ORICE „DISONANŢĂ COGNITIVĂ".
MOTIVAŢIA ÎN ACTIVITATEA DE
ÎNVĂŢARE :
Invocarea teoriei atribuirii în cadrul unei discuţii asupra motivaţiei
se bazează pe ideea că angajarea unui individ într-o activitate vine
ca răspuns nu la o stimulare, ci la un tip de explicaţie, în termeni
de cauzalitate internă sau externă, pe care a produs-o plecând de la
un fapt observabil. Astfel, atribuirile interne, respectiv externe pe
care le fac elevii pot constitui o variabilă semnificativă pentru
procesul de învăţare. Credinţa că lipsa de efort se află la originea
unei note proaste îl va determina pe elev să considere că lucrurile
se pot îndrepta apucându-se serios de treabă. în schimb, în situaţia
în care „vinovat" este considerat profesorul, ori sarcina, ori
conjunctura, elevul va aştepta pasiv să se ivească o ocazie
favorabilă pentru a îndrepta lucrurile.
 Cauzele pe care le invocă oamenii pentru a explica succesul ori eşecul propriu
sau al altora pot fi ordonate pe două dimensiuni: intern-extern, stabil-instabil.
Din combinarea acestor dimensiuni obţinem patru categorii de cauze posibile
(sistematizate în tabelul de mai jos). Un Jtlev va pune succesul sau eşecul în
activitatea şcolară pe seama uneia dintre aceste cauze posibile. Judecăţile sau
evaluările pe care le va face sunt exemplificate mai jos.
 Astfel, un elev care va pune nota primită pe seama inteligenţei şi capacităţilor
lui face o atribuire internă şi stabilă; dacă o pune pe seama efortului, face o
atribuire internă şi instabilă; dacă o pune pe seama dificultăţii sarcinii, face o
atribuire externă şi stabilă, iar dacă o pune pe seama şansei pe care a avut-o,
face o atribuire externă şi instabilă.
 3. Motivaţie şi performanţă :
Într-o accepţiune foarte largă, termenul performanţă
desemnează rezultatele observabile ale învăţării.
Pentru abordările sociocognitive ale învăţării, termenul
performanţă trimite la comportamentele care traduc
utilizarea de către elevi a cunoştinţelor declarative ori a
cunoştinţelor procedurale în diferite situaţii de învăţare.
Performanţa joacă un rol important în dinamica
motivaţională. Ea este şi o consecinţă a motivaţiei,
deoarece cu cât un elev e mai motivat, cu atât
performanţa sa va fi mai bună. Un elev motivat va
persevera mai mult, va utiliza strategii de învăţare
adecvate, care îi vor influenţa performanţa. Relaţia dintre
motivaţie şi performanţă nu trebuie privită unilateral, căci
şi performanţa poate influenţa motivaţia. Performanţa, ca
rezultat concret al activităţii de învăţare, devine pentru
elev o sursă de informaţie care influenţează percepţiile
acestuia asupra propriei competenţe.
Vă mulțumesc pentru atenție !