Dilema

Prizonierului
Negoiță Florentina-Cosmina
 Dilema prizonierului este un
paradox, componentă centrală
a teoriei jocurilor.
Termenul dilema prizonierului a
fost formulat de Albert Tucker de
la Universitatea Princeton.
YOUR LOGO
 1

Cooperare-cooperare reprezintă echilibrul

Pareto, soluția eficientă.
Trișare-trișare, echilibrul Nash, al
strategiilor raționale de urmat.
02 Echilibrul Nash

Echilibrul Nash este interacțiunea în care niciunul dintre

agenți nu are regrete, ci ambii sunt mulțumți.
Echilibrul Nash surprinde intuiția pe care o avem despre
raționalitatea maximizării preferințelor: Dacă, pe baza
comparării alternativelor posibile, la final este valabil
pentru ambii agenți că ”În conditiile date, mai bine de-atât
nu puteam acționa, n-ar fi putut obține o situație
preferabilă acesteia”, înseamnă că ambii au acționat
rațional în vederea maximizării preferințelor lor.
Paradoxul dilemei

Paradoxul dilemei prizonierului constă în faptul

că, deși rezoluțiile celor doi, luate în considerare
în mod individual, apar ca fiind raționale, dacă
sunt examinate colectiv ele sunt greșite, întrucât
o hotărâre comună de a nu mărturisi le-a fi
asigurat o situație judiciară mult mai bună.
 
Rezultatul optim nu poate fi atins pe cale
rațională  , ci poate fi doar impus de la un nivel
ce transcende rațiunea agenților decizionali: ei
se supun unui instinct comun, care-i îndeamnă
irațional să coopereze.
Exemplu în economie
Fiind date două companii dintr-un domeniu oarecare, în cazul în care
compania A decide să mărească bugetul pentru publicitate, iar
compania B nu, compania A îşi va creşte profitul. Dacă şi compania B
va creşte bugetul pentru publicitate, profitul celor două companii nu
va creşte, ci vor suferi pierderi proporţionale cu creşterile bugetelor
pentru publicitate. Aşadar, în acest caz, raţional pentru cele două
companii ar fi să renunţe la publicitate (ceea ce s-a şi întâmplat în
Statele Unite, în cazul publicităţii la ţigări).
 Exemplu în politică - cursa
înarmărilor

Două state aflate în stare de inamiciţie au două opţiuni: să se

înarmeze ori să reducă ritmul de dezvoltare a arsenalului lor militar,
chiar prin încheierea unui acord. Dacă ambele state reduc arsenalul,
pacea şi economiile celor două state vor avea de câştigat. Dacă
ambele state se vor înarma, chiar dacă procesul înarmării va fi
costisitor,  cele două state vor considera că au făcut totul pentru a fi
pregătite împotriva unui eventual atac al inamicului. Dacă în schimb
unul va reduce arsenalul militar, iar celălalt îl va creşte, primul stat se
va expune riscului de a fi net depăşit din punct de vedere militar de
celălalt stat. În cazul încheierii unui acord, nici unul dintre state nu
are cum să fie sigur că celălalt stat respectă acordul şi că se va
dezarma. Prin urmare, deşi rezultatul judecăţii pare iraţional, singura
alegere raţională pentru cele două state, care nu pot avea încredere
unul în celălalt, este să se înarmeze.
 Morala dilemei
prizonierului 
În anumite cazuri, deciziile raționale individuale, care exclud
cooperarea, deși din punctul de vedere al fiecăruia dintre
protagoniști sunt cele corecte, din perspectivă colectivă nu
sunt cele optime, întrucât o eventuală conlucrare referitoare
la chestiunea în discuție ar fi adus mai multe avantaje tuturor,
comparativ cu cele obținute ca urmare a luării deciziilor în
mod izolat.
Mulțumesc!