Teoria jocurilor

Teoria jocurilor reprezinta o abordare distincta si interdisciplinara a studiului comportamentului

uman. Cele mai implicat e discipline, in teoria jocurilor, sunt matematica si economia, dar si alt e
stiinte sociale si comportamentale.
Teoria jocurilor a fost creata de matematicianul John von Neumann. Prima sa lucrare
importanta a fost The Theory of Games and Economic Behavior, lucrare scrisa in colaborare
cu un economist celebru, Oskar Morgenstern. Odata cu lucrarea lui Neumann, jocurile au
devenit o metafora stiintifica ce reprezenta o gama larga de interactiuni umane ale caror
finalitate depinde de strategiile interactive a doua sau mai multe persoane, ale caror interese
sunt in cel mai rau caz opuse sau in cel mai bun caz, partial comune.
Teoria jocurilor apartine unei familii de teorii ce sunt insumat e sub termenul general de Teoria
Alegerilor Rationale. Toate aceste teorii (teoriile deciziei, a jocurilor si a alegerilor sociale) pun
in discutie conditiile in care se poate spune despre actiunile agentilor implicati ca ar fi rationale.
In functie de felul in care aceste conditii sunt interpretate, teoria Alegerilor Rationale poate
avea o functie pozitiva sau normativa: poate sa contribuie la anticiparea si explicarea
comportamentului agentului sau poate contribui la sfatuirea agentilor in privinta a ceea ce
trebuie sa faca. Multe din presupusele functii ale teoriei Alegerilor Rationale sunt
controversate. Fiind part e din ea, Teoria Jocurilor e afectata de aceste controverse, in special
cand e aplicata in domenii sociale.
Teoria jocurilor incerca sa raspunda la o serie de intrebari esentiale, printre ele se numara:
Ce inseamna sa alegi strategii rationale atunci cand finalitatea lor depinde de strategiile alese
de altii, iar informatiile sunt incomplete?
In jocurile ce permit pierderi si castiguri comune, este rationala cooperarea pentru a realiza
un castig comun (sau a se evita o pierdere comuna) sau este rationala abordarea agresiva in
cautarea castigului individual, indiferent de castigurile sau pierderile comune?
Daca raspunsul la a doua intrebare e uneori, atunci in ce circumstant e este agresivitatea
rationala si in ce circumstante este cooperarea rationala?
In acest context, exista diferente intre relatiile de durata fata de cele trecatoare?
Interactiunea unor egoisti rationali poate duce la crearea spontana a unor reguli morale de
cooperare?
In ce fel corespunde comportament ul uman real cu comportamentul rational din aceste
cazuri?
Si daca difera, prin ce difera? Sunt oamenii mai cooperativi decat sunt rationali? Mai agresivi?
Ambele?
Rationalitatea
Veriga lipsa dintre economia neoclasica si teoria jocurilor este rationalitatea. Economia
neoclasica este bazata pe presupunerea ca fiintele umane sunt 100% rationale in alegerile
economice. Fiecare persoana isi maximizeaza propriile recompense (profit, venit sau beneficii
subiective), in functie de circumstantele de alese de ea sau care ii sunt impuse. Aceasta ipoteza
serveste unui scop dublu in studierea alocarii resurselor. In primul rand restrange gama de
posibilitati. Comportamentul rational absolut este mai usor de anticipat decat cel irational. Si in
al doilea rand ofera un criteriu de evaluare a eficientei unui sistem economic. Daca sistemul se
indreapta spre o reducere a recompenselor fata de unele persoane, fara sa produca mai mult
decat recompensele celorlalti jucatori (costurile sunt mai mari decat beneficiile) atunci e clar
ca exista o problema.
In economia neoclasica, individul rational e expus unui anumit sistem de institutii ce
include dreptul de proprietate, bani si piete cu nivel mare de competitie. Acestea sunt unele
dintre circumstantele ce trebuiesc luate in considerare de o persoana ce doreste sa isi
maximizeze recompensa. Implicatiile dreptului proprietatii, a unei economii monetare si a unei
piete competitive ideale il fac pe individ sa nu ia in considerare interactiunea sa cu alti indivizi.
Acel individ ia in considerare doar situatia sa si conditiile pietei.
Acest lucru duce la doua probleme. Prima din ele limiteaza aplicatiile teoriei. Acolo unde
competitia e restrictionat a (dar nu exista monopol) sau acolo unde drepturile de proprietate nu
sunt definite complet, teoria economiei neoclasice nu poate fi aplicata. Iar economia neoclasica
nu a realizat nici o extensie recunoscuta a acestei teorii care sa cuprinda aceste cazuri. Deciziile
luate in afara economiei monetare erau si ele problematice.
Teoria jocurilor era destinata acest ei probleme: sa asigure o teorie a comportamentului
economic si strategic at unci cand oamenii interactioneaza mai degraba direct, decat prin
intermediul pietii. Prin urmare, teoria jocurilor se adreseaza interactiunilor serioase. In cadrul
acestor interactiuni serioase, ca si in cadrul unui joc, alegerile individului sunt in esenta alegeri
strategice, iar finalitatea lor depinde de strategiile alese de fiecare participant in parte.
In teoria economiei neoclasice, a alege rational inseamna maximizarea recompensei proprii.
Dintr-un anumit punct de vedere seamana cu o problema de matematica: alegerea activitatii
care maximizeaza recompensa intr-o anumita sit uatie. Dar in cazul teoriei jocurilor, problema
este mult mai complexa, deoarece rezultatul final nu depinde doar de strategiile proprii si de
conditiile pietei, rezultatul final depinde in mod direct si de alegerile facute de ceilalti.
Introducere in Teoria Jocurilor
Imaginati-va ca sunteti un soldat postat pe front. Maine va avea loc o mare batalie. Batalia
poate sa aiba doar 2 finalitati (victorie sau infrangere). Situatia in care se afla soldatul are si ea
doar 2 finalitati (supravietuieste sau moare). Este evident ca tu ai prefera sa supravietuiesti.
Daca linia defensiva este strapunsa, vei muri. Daca linia defensiva rezista, e posibil sa mori
oricum. Se pare ca cea mai buna optiune e fuga. Daca faci asta, cei care raman in urma si lupta
vor muri. Iti dai seama ca fiecare soldat din transee se gandeste la acelasi lucru. Deci daca tu te
hotarasti sa ramai dar ceilalti fug, atunci in mod sigur mori. Problema aceasta a preocupat
strategii militari de multa vreme. De aceea este adaugata o conditie noua in ecuatie daca fugi
sau daca dezertezi, esti impuscat pentru tradare. De aceea cea mai buna sansa de supravietuire
o ai in transee luptand pentru victorie.
Teoria jocurilor nu este studiul modalitatilor prin care poti cast iga un joc de sah. Uneori, teoria
jocurilor nu are nici o legatura cu ceea ce se intelege in mod normal prin joc. La nivelul de baza,
teoria jocurilor studiaza felul in care oamenii, companiile sau natiunile (agenti sau jucatori)
determina strategii in diverse situatii atunci cand sunt confruntati cu strategiile competitive ale
altor jucatori. Teoria jocurilor se bazeaza pe ideea ca jucatorii iau numai decizii rationale. Dar
exista o problema, ceea ce poate fi numit comportament irational de majoritatea societatilor
(acumularea unui stoc de arme nucleare urias), este considerat rational conform standardelor
teoriei jocurilor.
Dar chiar si atunci cand analiza teoriei jocurilor produce rezultate contra-intuitive, tot reuseste
sa ne prezinte fatete surprinzatoare ale naturii umane. De exemplu, membrii unei societati
coopereaza unii cu altii doar de dragul castigului material, sau e mai mult decat atat? Ai ajuta pe
cineva stiind ca acest lucru iti va dauna pe termen lung?
Dilema Prizonierilor
A.W. Tucker aduce o metafora proprie numita Dilema Prizonierilor. Aceast a dilema ce nu ocupa
mai mult de o pagina, ar putea foarte bine sa fie cea mai influenta singura pagina a stiintelor
sociale din cea de a doua jumatate a secolului al XX-lea. Aceasta inovatie remarcabila nu a
aparut intr-o lucrare de doctorat sau de cercetare, ci intr-o sala de clasa. In anul 1950 in timp ce
se adresa unei audiente de psihologi ai Universitatii Stanford, Tucker a creat acest exemplu in
incercarea de a arata cat de dificila e analiza unor anumite jocuri.
Doi spargat ori, Bob si Al, sunt prinsi de politie. Sunt separati si fiecaruia dintre ei ii sunt
prezentate acelasi set de alegeri:
-daca nici unul dintre ei nu marturiseste fapta, atunci politistii ii vor acuza de port ilegal de
arma si vor fi inchisi pentru un an.
-daca ambii marturisesc si se incrimineaza reciproc, amandoi vor fi condamnati la 10 ani de
inchisoare.
-dar daca unul dintre ei marturiseste fapta si il incrimineaza pe celalalt, iar celalalt nu
marturiseste; atunci cel care a colaborat va fi eliberat, iar celalalt va fi condamnat la 20 de ani
de inchisoare.
Exista doar 2 strategii posibile: a marturisi sau a nu marturisi. Recompensele (in cazul de fata
penalitati) vin sub forma sentinelor.
Cum putem rezolva acest joc? Care e strategia rationala daca ambii vor sa reduca la minim
perioada petrecuta in inchisoare? Al ar putea privi asa: Se pot intampla doua lucruri: Bob
marturiseste sau Bob nu marturiseste. Sa presupunem ca Bob marturiseste. In cazul asta sunt
condamnat la 20 de ani daca nu marturisesc si 10 ani daca marturisesc, deci e mai bine sa
marturisesc. Pe de alta parte daca Bob nu marturiseste si nici eu nu marturisesc atunci suntem
condamnati la 1 an. Dar daca eu marturisesc atunci sunt liber. Oricum ar fi e mai bine sa
marturisesc.
Dar Bob la randul sau poate gandi si el asa si e foarte probabil ca o face deci amandoi
marturisesc si sunt condamnati la 10 ani de inchisoare. Dar daca s-ar comporta irational si ar
pastra tacerea, atunci ar putea scapa doar cu un an de inchisoare. Ceea ce s-a intamplat aici e
caderea celor 2 prizonieri in ceea ce numim echilibrul strategiei dominante.
Definitia strategiei dominante
Lasati un jucator individual al unui joc sa evalueze separat fiecare dintre combinatiile strategice
pe care e posibil sa le infrunte, iar pentru fiecare combinatie sa isi aleaga propria strategie ce ii
ofera recompensa maxima. Daca aceeasi strategie este aleasa pentru fiecare dintre
combinatiile strategice diferite pe care le infrunta, atunci aceasta strategie este numita
strategia dominanta a jucatorului.
Definitia echilibrului strategiei dominante
Daca intr-un joc, fiecare jucator are o strategie dominanta si o foloseste, atunci acea combinatie
de strategii dominante si a recompenselor corespondente constituie echilibrul strategic
dominant al jocului. In cadrul jocului Dilema Prizonierilor, a marturisi e strategia dominanta, iar
cand ambii prizonieri marturisesc, acesta e echilibrul strategic dominant.
Problemele Dilemei Prizonierilor
Acest rezultat remarcabil ca ratiunea individuala duce la inrautatirea situatiei ambilor indivizi
a avut un impact major asupra stiintelor sociale moderne. Exista multe interactiuni in lumea
moderna care sunt asemanatoare, de la cursa inarmarilor, pana la ambuteiaje si poluare.
Acestea sunt interactiuni diferite in detaliu, dar sunt interactiuni in cadrul carora actiunile
individuale rationale duc la rezultate inferioare pentru indivizii implicati. Dilema Prizonierilor ne
sugereaza felul in care e posibil sa decurga lucrurile.
Sa nu uitam totusi ca aceasta dilema reprezinta sub forma unui concept foarte simplificat si
abstract multe dintre aceste interactiuni. Exista o serie de probleme ce pot fi ridicate:
Dilema Prizonierilor e un joc de doua persoane, dar multe din aplicatiile acestei idei implica
interactiuni cu numere mari de persoane. Se presupune ca nu exista nicio forma de comunicatie
intre prizonieri. Daca ar putea comunica, ar putea aplica o strategie comuna cu un rezultate
diferite. In Dilema Prizonierilor, cei doi prizonieri interactioneaza o singura data. Interactiunile
repetate ar putea duce la un rezultat diferit. Desi rationamentul care indica echilibrul strategic
dominant este atragator, nu e singura modalitate in care problema poate fi rezolvata. Poate ca
nu e cel mai rational raspuns.
Atunci cand analizam Teoria Jocurilor, trebuie sa presupunem cateva lucruri:
-este considerat joc orice scenariu in care 2 jucatori sunt capabili sa concureze unul impotriva
altuia, iar strategiile alese de un jucator il vor afecta strategiile celuilalt. Jocurile bazate pe sansa
nu sunt luate in considerare, deoarece nu exista libertate de alegere, prin urmare nu exista nici
o strategie implicata. Iar jocurile cu un singur jucator, cum ar fi solitaire, nu sunt considerate a fi
jocuri, deoarece nu necesita interactiunea strategica a 2 jucatori.
-jucatorii trebuie sa cunoasca fiecare miscare posibila a adversarului, dar si toate finalitatile
posibile. Tot i jucatorii au preferinte legate de anumite finalitati si fiecare jucator cunoaste
preferintele celorlalti.
-finalitatile sunt definite de gradul de utilitate sau de valoare, pe care un jucator poat e sa le
deriveze din ele. Daca preferi sa ajungi in punctul A in loc sa ajungi in punctul B, atunci punctul
A are un grad de utilitat e mai mare. Dar stiind ca tu pretuiesti punctul A in locul lui B, si B in
locul lui C, un alt jucator poate anticipa actiunile tale si va planui strategii care sa tina cont de
ele.
-toti jucatorii se comporta rational. Chiar si actiunile aparent irationale sunt rationale din
anumite puncte de vedere. De exemplu, daca ar fi sa joci 2 partide de biliard, nu ai pierde
intentionat banii din prima partida decat daca crezi ca asa il impulsionezi pe oponent sa parieze
mai mult bani in a doua partida un joc in care anticipezi victoria.
Exista diferente importante intre jocurile la care participi doar odata si cele la care participi de
mai multe ori.
-daca nici un jucator nu reuseste sa ajunga la finalitatea dorita, atunci jocul ajunge intr-un
impas numit Echilibrul Nash. Mai pe scurt, jucatorii isi pastreaza strategiile curente (chiar daca
nu sunt cele dorite) deoarece schimbarea lor nu va realiza nimic.
In jocurile unice, cum e dilema prizonierilor, miza e ridicata dar nu exista si alte repercusiuni.
Atunci cand jucam un joc cu mai multe ture, aplicarea unei strategii unice nu e cea mai buna
idee. Ambii jucatori pot obtine rezultate mai bune daca in unele situatii colaboreaza, iar in
altele nu. Acest lucru ajuta la aproximarea strategiilor celuilalt jucator si se numeste strategie
mixta. Sa zicem ca dilema prizonorilor e doar un scenariu dintr-o serie de jocuri repetate ce vor
urma. Un jucator alege sa nu marturiseasca, in loc sa profite de acest lucru, cel de al doilea
jucator refuza si el sa marturiseasca, ducand la cea mai buna finalitate mutuala. St rategiile
aplicate in jocurile repetate iau in considerare reputatia adversarului si cooperarile viitoare.
Teoria Jocurilor si Razboiul Rece
La inceputul Razboiului Rece, administratia Eisenhower considera armamentul nuclear ca fiind
doar o alta arma din arsenal. Thomas Schelling i-a convins ca armele nucleare erau bune pentru
descurajare. Si a mai propus ca America sa aiba o varietate de raspunsuri tactice cu care sa faca
fata la orice situatie posibila.
Un echilibru a fost astfel creat, in cadrul caruia nici o natiune nu putea fi avantajata in cazul
unui atac nuclear represaliile urmau sa fie devastatoare. Acestea erau cunoscute sub numele
de M.A.D. (Mutual Assured Destruction). Acest echilibru necesita cunoast erea punctelor forte
si slabe a fiecarei natiuni. Ca si in cazul dilemei prizonierilor, ambii jucatori trebuie sa presupuna
ca celalalt e preocupat doar de propriul sau interes, prin urmare trebuiau sa isi limiteze riscul
adoptand o strategie dominanta.
Daca una dintre natiuni modifica echilibrul puterii (prin construirea unui scut anti-racheta, de
exemplu), ar duce acest lucru la o gafa strategica si declansarea unui razboi nuclear? Incercand
sa evite asemenea dezechilibre, guvernele au apelat la teoriticienii jocurilor. Atunci cand o
natiune construia silozuri de rachete, cealalta le tintea. U.R.S.S.-ul si S.U.A. au construit silozuri
de rachete in toata lumea, lucru care a dus la marirea numarului de rachete din primul atac
pentru a reduce cat mai mult capacit atea de atac a celuilalt. In cele din urma armele nucleare
au ajuns sa fie instalate pe avione ce zburau non-stop si pe submarine, pentru a preveni situatia
in care silozurile ar fi fost distruse.
Atmosfera era foarte incordata si exista o teama generala fata de orice neintelegere care ar
duce la dezastru. In mijlocul acestei situatii, chiar si o miscare defensiva, cum ar fi construirea
unui adapost anti-atomic, putea duce la declansarea razboiului. Deoare construirea lor insemna
anticiparea unor probleme. De ce sa anticipezi probleme, daca nu cumva tu esti cel care le va
cauza?
Nici un calcul rational sau matematic nu dadea sens lansarii armelor nucleare dupa ce o natiune
a primit o lovitura semnificativa. Care ar mai fi rostul? Distrugerea lumii de dragul razbunarii?
Iar daca razbunarea nu descurajeaza, ce impiedica atunci o natiune sa lanseze primul atac?
Pentru a contracara amenintarea primul atac, liderii americani si sovietici foloseau uneori
strategia nebunului sau imprastiau zvonuri cum ca ar fi instabili mental sau orbiti de ura pentru
a forta adversarul sa tina garda sus. Controlul armamentului si negocierele de dezarmare erau
doar jocuri repetate ce permiteau ambelor parti sa rasplateasca cooperarea si sa pedepseasca
lipsa ei. Prin intermediul intalnirilor repetate si a cresterii comunicarii dintre ei, increderea si
cooperarea au dus la relaxarea atmosferei. Un rol important l-au avut si resursele necesare
mentinerii unei capacitati nucleare in continua crestere
in fericire, nici una dintre natiunile implicate nu au fost dispuse sa sa joace scenariul final in care
finalitatea preferata implica o victorie ce era sarbatorita in subteran de cativa supravietuitori.
Jocul Ultimatumului
Teoria jocurilor e utila in studiile sociologice. Exist a jocuri diferite in baza carora se pot analiza
tiparele comportamentale.
Doi jucatori incep fara nimic. Jucat orul 1 primeste 10 dolari si i se spune ca ii poate pastra daca
da o parte si Jucatorului 2, care poate accepta sau respinge oferta. Daca Jucatorul 2 accepta
oferta Jucat orului 1, atunci ambii pot castiga ceva. Daca Jucatorul 2 respinge oferta, atunci
Jucatorul 1 ramane fara bani.
Initial se credea ca Jucatorul 1 va oferi sume mici (1-2 dolari) si ca Jucatorul 2 va accepta, din
moment ce e mai bine decat nimic. Dar studiile au aratat ca uneori Jucatorul 2 respinge oferta.
S-ar putea crede ca acesta e insultat de valoarea ofertei. Atunci cand accepta cei 2 dolari,
castigul poat e fi privit ca fiind net sau relativ. Dintr-un anumit punct de vedere, 2 dolari sunt
mai buni decat nimic. Dar daca castigul net este de 2 dolari, asta inseamna ca ai avansat de la
punctul de a avea ceva de valoare egala cu Jucatorul 1 (adica nimic) la punctul in care esti clar
dezavantajat si in care Jucatorul 1 are cu 6 dolari mai mult decat tine. In functie de situatie,
poate fi avantajos sa refuzi oferta daca nu e impartita egal.
Prin studierea motivatiilor celor 2 jucatori putem afla ce ii motiveaza cu adevarat pe oameni.
Teoria economica sustine ca detinerea unei sume cat mai mari de bani e cel mai important
lucru. Banii sunt importanti pentru supravietuire, dar folosirea lor reflecta si alte valori.
This document was created with Win2PDF available at http://www.win2pdf.com.
The unregistered version of Win2PDF is for evaluation or non-commercial use only.
This page will not be added after purchasing Win2PDF.