Lucrul individual la individualizarea răspunderii și

pedepsei penale

Analiza
hotărârilor cu
privire la art.
◤

264 CP al RM
1
 Articolul 2641. Conducerea mijlocului de transport în stare
◤                           de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau
                          în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

▪ (1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat
sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare
▪ se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a
conduce mijloace de transport.
▪ (2) Predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în stare de ebrietate,
dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264,
▪ se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a
conduce mijloace de transport.
▪ (3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la
examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în
cadrul acestui examen medical
▪ se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea
dreptului de a conduce mijloace de transport.
▪ (4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), săvîrşite de către o persoană care nu deţine permis de conducere sau care este
privată de dreptul de a conduce mijloace de transport,
▪ se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 1 an.
 ◤
Echipa de cercetare:

▪ Ecaterina FOCȘA

▪ Diana GARAZ

▪ Eugenia DRUȚA

▪ Cristina MACOVEI

▪ Ana Pîrgari
 Dimensiunea eșantionului propus este de
◤ 100- de hotărâri
❖ Judecătoria Buiucani – 20 Judecători

❖ Judecătoria Bălți – 5 judecători

❖ Judecătoria Edineț – 5 judecători

❖ Judecătoria Drochia - 5 judecători

❖ Judecătoria Soroca - 5 judecători

❖ Judecătoria Orhei – 5 judecători ❖ Judecătoria Cahul – 5 judecători

❖ Judecătoria Criuleni – 5 judecători ❖ Judecătoria Hâncești– 5 judecători

❖ Judecătoria Căușeni- 3 judecători
❖ Judecătoria Strășeni- 5 judecători
❖ Judecătoria Ungheni - 4 judecători
❖ Judecătoria Anenii-Noi - 5 judecători
 Metodologia
Ne-am propus de la bun început să schițăm un plan de selectare a criteriilor
care ne-au ajutat pe parcursul analizei hotărârilor să stabilim un procentaj anumit
în dependență de criteriu, și anume:

1 criteriu a ținut de CONSECVENȚA ÎN PRONUNȚAREA SENTINȚELOR, în

cadrul acestui criteriu am selectat sentințele motivate foarte bine, cele motivate
parțial și cele motivate foarte succint.

◤ a ținut de Circumstanțele atenuante art. 76 CP al RM. Aici am

Al 2-lea criteriu
inclus statistică și câte un exemplu de fiecare:
 
-autodenunțarea;
-săvârșirea pentru prima dată;
-prevenirea urmărilor prejudiciabile;
-săvârșirea infracțiunii de către un minor;
-săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;
-ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;
-săvîrşirea infracţiunii ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice;
-afectarea gravă, prin infracţiunea săvîrşită, a făptuitorului acesteia sau greutatea
poverii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vîrstei înaintate a acestuia.
⮚ Al 3-lea criteriu
◤ s-a referit nemijlocit la acuzare și anume atenția necesară a acuzării pentru a
proba existența unor circumstanțe agravante dincolo de orice îndoială rezonabilă. Instanțele
judecătorești au tendința de a aproba demersurile prezentate de acuzare cu privire la
circumstanțele agravante.

Am analizat în detalii ce circumstanțe agravante au fost invocate și/sau luate în considerare de

instanța judecătorească.
 
a) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune
similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză;
b) săvârșirea infracțiunii prin orice formă de participare;
c) săvârșirea infracțiunii cu bună știință împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori
profitând de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează ...;
d) provocarea prin infracțiune a unor urmări grave;
 e) săvîrşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;
 ◤
⮚ Cel de-al 4-lea criteriu se referă la faptul dacă instanța ține cont și de jurisprudența CEDO, potrivit căreia:
”...soluția cea mai potrivită pentru problema supraaglomerării ar fi reducerea numărului de deținuți prin
utilizarea mai frecventă a măsurilor punitive non-privative de libertate și minimizarea recurgerii la detenția
preventivă”

Al 5-lea criteriu ține de faptul dacă instanțele au făcut trimitere la art. 3641 fiind unul din criteriul special
sau dacă în timpul analize hotărârilor s-au depistat alte criterii speciale.

Și 6, am făcut o analiză a pedepselor atrăgând atenția la fluctuația acesteia în dependență de criteriile

enumerate mai sus.

În urma tuturor criteriilor expuse mai jos vedeți și analiza hotărârilor propriu-zisă.
 Consecvența în pronunțarea sentințelor

Ca rezultat al analizei celor 100 de hotărâri constatăm că motivarea lor este efectuată
la niveluri satisfăcătoare. Această tendință este observată în motivarea hotărârilor în general și, de
asemenea, în motivarea criteriilor de individualizare, a proporționalității și, în special, a
circumstanțelor atenuante și agravante.
Totuși, parțial am observant că există o proporționalitate între gravitatea infracțiunii și pedeapsă
în cazul cercetării noastre.

Considerăm că instanța judecătorească, ar trebui să acorde mai multă atenție individualizării

pedepsei. Prin urmare, pentru a evita dificultățile neobișnuite și a afecta reabilitarea infractorului,
ar trebui să se țină seama de circumstanțele personale ale făptuitorului și, în special, de impactul
probabil al pedepsei asupra fiecărui făptuitor.

Motivările pentru emiterea sentințelor stabilesc limitele circumstanțelor atenuante și

agravante luate în considerare la impunerea unei pedepse. Aceste circumstanțe ar trebui să fie
întotdeauna compatibile cu motivările pentru emiterea sentinței. Factorii atenuanți și agravanți au
fost parțial formulați clar, fie în legislație, fie în jurisprudență. Existența unui factor agravant sau
inexistența unei circumstanțe atenuante ar trebui probată dincolo de orice îndoială rezonabilă.
 Într-un număr considerabil de hotărâri analizate, și anume 18% din numărul total, motivarea a fost slabă. Aceasta
înseamnă că motivarea a fost incoerentă. Instanțele au citat prevederile legale sau jurisprudența corectă, fără a le aplica
faptelor și circumstanțelor cauzei. De asemenea, în cauză nu a fost aplicată nicio explicație a cadrului juridic și nu au
fost oferite motive privind relevanța cadrului juridic. Jurisprudența și autoritățile de drept au fost citate fără nicio
valoare adăugată și nu a fost prezentată nicio motivare proprie, cu excepția citatelor din prevederile legale și
jurisprudenței sau a autorităților de drept.
A existat, de asemenea, un număr semnificativ de hotărâri analizate, și anume 47% din numărul total, la care
motivarea a fost bună. Structura acestor hotărâri a fost consecventă, iar textul ușor de înțeles. A fost utilizată
terminologia juridică corectă și un limbaj impecabil. Motivarea a fost concretă și clar formulată. Mai mult, motivarea a
mers mai departe decât simpla citare și explicare a cadrului juridic, jurisprudenței și autorităților de drept, și s-a bazat
pe analiza probelor și a circumstanțelor particulare ale cauzei date.
 Instanțele judecătorești abordate par să fie conștiente de importanța individualizării pedepsei și acordă o
atenție deosebită criteriilor relevante cuprinse la articolul 75 alin. (1) din Codul penal. Cu toate acestea,
abordarea adoptată în ceea ce privește aplicarea criteriilor de individualizare este destul de formalistă pe
alocuri.
După cum se indică în Diagrama de mai jos, numai în 28% din hotărârile judecătorești analizate,
instanțele nu au ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt prevăzute la articolul 75
alineatul (1) CP.
 Tendința în rândul instanțelor judecătorești din Moldova este de a accepta
circumstanțele atenuante invocate de apărare sau de acuzare. Circumstanțele
atenuante sunt, de asemenea, aplicate suo moto de instanțele judecătorești. Cu toate
acestea, pedepsele mai blânde nu sunt aplicate atât de des pe cât se dorește în
cauzele în care există circumstanțe atenuante, iar standardul probei dincolo de orice
îndoială rezonabilă la respingerea circumstanțelor atenuante nu este urmat.

Constatăm în urma analizei hotărârilor că judecătorii ar trebui să acorde o

atenție sporită modului în care sunt motivate hotărârile acolo unde se mizează pe
circumstanțe atenuante. Acest lucru ar permite învinuitului să înțeleagă mai bine
motivul respingerii și, în cele din urmă, să pregătească și să depună recursul necesar.

Circumstanțele atenuante din hotărârile analizate au fost în marea majoritate

recunoașterea vinei, câteva cazuri de săvârșire a infracțiunii de către persoane care
nu au împlinit vârsta de 21 de ani, precum și inculpați care au fost la prima abatere.
◤
Acuzarea nu acordă atenția necesară pentru a proba existența unor circumstanțe agravante
dincolo de orice îndoială rezonabilă. Instanțele judecătorești au tendința de a aproba demersurile
prezentate de acuzare cu privire la circumstanțele agravante. Aplicarea sancțiunilor penale în
Republica Moldova circumstanțelor agravante nu se realizează în conformitate cu standardul
probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel cum prevăd standardele Consiliului Europei.
Există tendința în rândul instanțelor judecătorești să treacă direct la pronunțarea sentinței fără a
explica efectele circumstanțelor.
 Factorii agravanți trebuie să fie formulați clar, fie în legislație, fie în
jurisprudență. Existența unei circumstanțe agravante ar trebui probată dincolo de
orice îndoială rezonabilă.
Legislația Republicii Moldova formulează în mod clar o gamă largă de
circumstanțe agravante și efectele lor. Cu toate acestea, practica nu pare să
urmeze aceeași claritate ca legislația. Analiza care urmează mai jos este
structurată puțin diferit față de analiza circumstanțelor atenuante. Acest lucru se
datorează faptului că, în general, acuzarea este cea care invocă un demers cu
privire la circumstanțele agravante. Este de menționat faptul că, din 100 de Hotărîri
studiate, circumstanțe agravante mai des întîlnite au fost două, și anume :
1) alin. a) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune
similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză - 27,2%
2) Provocarea prin infracțiuni a unor urmări grave (accidente) - 12%

Așa cum a fost și în cazul circumstanțelor atenuante, această cifră nu este foarte
importantă în sine, deoarece circumstanțele agravante nu sunt neapărat
prezente în fiecare cauză penală.
Remarcăm faptul că în 20 din 80 de hotărâri, instanța a ținut cont și de jurisprudența CEDO, potrivit
căreia: ”...soluția cea mai potrivită pentru problema supraaglomerării ar fi reducerea numărului de
deținuți prin utilizarea mai frecventă a măsurilor punitive non-privative de libertate și minimizarea
recurgerii la detenția preventivă” (cauza Varga și alții vs Ungaria, cererile nr. 1409/12, 45135/12,
73712/12, 34001/13, 44055/13 și 64586/13 din 10.03.2015), precum și de Recomandările Comitetului
de Miniștri nr.R (99) 22 și Rec (2006) 13, care invită statele să încurajeze procurorii și judecătorii de a
folosi cît mai mult posibil alternativele la detenție.

Asadar analizind Hotararile care fac trimitere la Jurisprudenta CEDO am observat ca felul cum vor
fi solutionate cauzele care vor fi promovate in fata instantelor pentru a ajunge la o Hotarire de calitate
este nevoie de o procedura clara si transparenta in conformitate cu cerinţele CEDO.

Din contra ,lipsa unei proceduri clare si distincte,poate genera si chiar generează abuzuri si situatii
confuze avind in vedere faptul ca la adoptarea hotaririi dupa cele examinate am observat ca instanta se
conduce de intima convingere care poate duce uneori in eroare prin ingradirea unui proces echitabil.
Un exemplu mai relevant estr cazul lui Dugceav care a comis infractiunea prevazuta de art.264/1 CPal RM.

● Organele de urmărire penală au calificat acţiunile inculpatului Dugceav în conformitate cu prevederile art. 264/1 alin.(l)
Cod penal al RM - adică conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă
de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare;
● Privind gravitatea infracţiunii săvârşite instanţa, conform art. 16 Cod Penal RM, atestă că infracţiunea dată, în funcţie de
caracterul şi gradul prejudiciabil, se atribuie la categoria infracţiunilor ușoare.
● Circumstanţe atenuante la examinarea cauzei penale nu au fost stabilite de instanța de judecată. Drept circumstanță
agravantă în privința lui Dugceav , în baza art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, instanța de judecată reține săvîrşirea
infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară.
● Instanţa de judecată la individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare Htarare analizata a aplicat inculpatului pentru
comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264/1, va avea in vedere în primul rând dispozițiile art.6 din Conventia
Europeana a Drepturilor omului si anume dreptul la un proces echitabil. Pedeapsa este echitabilă, când ea impune
infractorului lipsuri şi restricţii ale drepturilor lui, proporţionale cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi este suficientă
pentru restabilirea echităţii sociale
● Cuantumul pedepsei, în afară de gravitatea infracţiunii săvîrşite, se stabileşte având în vedere persoana celui vinovat, care
include date privind gradul de dezvoltare psihică, situaţia materială, familială sau socială, prezenţa sau lipsa
antecedentelor penale, comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrşirea infracţiunii. Pedeapsa şi modalitatea de
executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale
şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare..
● Ținând cont de faptul că, Dugceav a săvârșit fapta prejudiciabilă prevăzută de art. 2641 alin.(1) Cod penal, , instanța de
judecată urmează să aplice în privința persoanei legea penală mai blândă, in conformitate cu cerintele nominalizate in
CEDO.
● În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de judecată călăuzindu-se de gradul prejudiciabil al
infracţiunii, de limitele prevăzute ale art. 264/1 alin. (1) CP, de a se aplica în privinţa lui Dugceav o pedeapsa în formă de
amendă judiciară, prin care și va fi atins scopul pedepsei de restabilire a echităţii sociale, de corectare a acestuia.
Deci ajungem la concluzia ca scopul principal
al CEDO in cazul art.264/1 CP al RM este de
a proteja orice persoana acuzata de o
infractiune prin care i se incalca drepturile sale
fundametale , or in alte cazuri de a obtine o
pedeapsa mai blinda sau non-privativa de
libertate pentru o buna desfasurare a
jurisdictiei nationale.
 Pedepse aplicate inculpaților în
conformitate cu art. 264/1 CP RM

◤
 ◤

În acest grafic putem observa, că pedeapsa cea mai des întilnită

și aplicată de către toți judecătorii, este munca neremunerată în
folosul comunitații, care începe de la 140 ore pînă la 220 ore.
Aproximativ 18% au fost amenzi în marime de u.c, ex: 750 u.c,
estimate la (37500lei ).
Dar, putem observa, că am intilnit în studiul nostru, și pedepse
cu închisoare (2%).
 În urma analizării celor 80 de hotărâri deducem careva nuanțe unice în partea ce ține de individualizarea
pedepsei şi anume:
◤

1. La aplicarea pedepsei, instanţa de judecată reţine în privința inculpatului Vasilița Mihai, în temeiul
art. 76 alin. (2) CP, cu titlu de circumstanță atenuantă – căința sinceră.
Totodată, instanţa notează că potrivit rechizitoriului acuzatorul de stat a indicat cu titlu de
circumstanţă atenuantă şi recunoaşterea vinovăţiei, însă faptul recunoaşterii vinovăţie nu
poate fi reținut ca circumstanţă atenuantă în împrejurările speţei, deoarece cauza penală
este judecată în procedură simplificată, respectiv inculpatul beneficiază de reducerea
limitelor pedepsei prin prisma voinţei legiuitorului exprimată în dispoziţia art. 364/1
CPP, respectiv pentru a nu fi admisă dubla valență juridică.

2. În cadrul individualizării pedepsei, instanţa de judecată ține cont și de regula nr.6 din Recomandarea
NR. R (92) 16 a Comitetului de miniştri către statele membre referitoare
la regulile europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate (adoptată de Comitetul de
Miniştri în 19 octombrie 1992, cu ocazia celei de a 482-a reuniune a Delegaţiilor de
Miniştri, potrivit căreia „natura şi durata sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate
trebuie de asemenea să fie proporţională cu gravitatea infracţiunii pentru care un
delincvent a fost condamnat sau o persoană este inculpată, cât și cu situația personală a
acesteia”;
 ◤
3. Un alt caz interesant şi important, fiind mai putin întâlnit în practica judiciară este concursul de infracțiuni,
calificarea fiind în felul următor : art. 264/1 alin.(4) CP şi art. art. 264/1 alin.(4) CP. Ca rezultat, cazul fiind
examinat în baza art.364/1 CPP, inculpatul fiind recunoscut vinovat fiind-ui stabilită o pedeapsă în
conformitate cu art. 84 CP, pentru concurs de infracțiuni prevăzute la art. 264/1 alin.(4) CP, prin cumul parțial
al pedepselor aplicate, pedeapsa definitivă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe un
termen de 240 ore.

4. În conformitate cu art. 332 CPP, în cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se

constată vreunul din temeiurile prevăzute în art.275 pct. 5)–9), 285 alin.(1) pct.1), 2), 4),
5), precum şi în cazurile prevăzute în art.53-60 din CP, instanţa, prin sentinţă motivată,
încetează procesul penal în cauza respectivă. În cazul prevăzut la art. 275 pct. 4),
încetarea procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului. În acest caz, procedura
continuă în mod obişnuit.Ulterior, sentinţa de condamnare se adoptă fără stabilirea
pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în art.57 şi 58 din CP,
cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din CP sau al expirării termenului de
prescripţie.