cu sistemul continental: Franţa, Germania, Spania și Moldova Cuprins •Caracteristici generale ale sistemului contabil al Europei Continentale • Țări ce se subscriu sistemului •Sistemul contabil Francez •Sistemul contabil in Germania •Sistemul contabil Spaniol •Sistemul contabil în Republica Moldova • Relatarea comparativă a sistemelor contabile continental și cel utilizat în Republica Moldova Caracteristici generale Sistemul contabil al Europei Continentale (grupează modelul francez, italian, spaniol, portughez, portughez, cel al Americii Americii Latine, Latine, cel german și belgian) se caracterizează c prin modul în care sistemele naționale au luat naștere, adică pe baza dreptului roman, ceea ce implică predominanța legilor scrise. Modelul contabil continental se caracterizează din punct de vedere al mediului economic si social astfel: originea finanțării este asigurată în principal din sectorul bancar; cultura este orientata către stat; sistemul juridic este dominat de dreptul minat de dreptul scris, legea oferind normele contabile amănunțite, iar sistemul fiscal este caracterizat prin relații strânse între fiscalitate și contabilitate. Principalele ţări ce se subscriu unui astfel de sistem sunt: Belgia, Germania, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Elveţia şi Japonia. Din punct de vedere al obiectivelor modelul contabil continental are următoarele caracateristici: utilizatorii principali ai situațiilor financiare sunt creanțierii, autoritățile fiscale și investitorii; principiile contabile sunt dominate de către principiul prundenței; extinderea extinderea publicării publicării are tendințe tendințe limitate; latitudinea latitudinea în materie materie contabilă contabilă se caracterizează printr -o largă gamă de opțiuni cu privire la contabilizare și evaluare; calculul beneficiului distribuit realizează într -o manieră prudenta, iar relația contabilitate-fiscalitate se realizează printr -o influență reciprocă între cele două. (Glaum Mandler, 1996) Sistemul contabil francez Particularitatea sistemului contabil francez constă în esenţa lui juridică, deoarece toate regulamentele rezultă din legislaţia comercială şi fiscală. Sistemul contabil în Franţa este reglementat de Codul comercial şi Legea cu privire la impozite. Pentru ca sistemul de contabilitate să capete o formă încheiată şi pentru sporirea politicii economice a statului, a fost elaborată şi adoptată Legea cu privire la impozite (1984). Accentul principal în legea fiscală este pus pe controlul privind impozitarea şi legătura reciprocă dintre impozite şi datele raportării contabile. Una din particularităţile distincte ale evidenţei şi dărilor de seamă în Franţa este utilizarea Planului general de conturi contabile (PCG). Ideea codificării conturilor este strâns legată de sistematizarea contabilităţii, care cere determinarea unui criteriu clasificativ cu scopul de a reflecta operaţiile economico-fînanciare. Practic, evidenţa financiară în Europa continentală îşi ia începutul în anul 1880. Aceasta a devenit posibil în cazul unei modificări a cerinţelor faţă de sistemul de contabilitate şi elaborării tabelului universal de conturi, asupra raţionalizării modelului căruia au influenţat esenţial profesorii economişti germani în anul 1920. în urma asocierii unor tipuri de producţie şi modificarea drepturilor de proprietate, după Primul război mondial a devenit posibilă implementarea acestei idei în ţările unde s-a păstrat 50 liberalismul economic. Regulamentele de bază ale PCG se referă la recomandările privind utilizarea termenilor comuni pentru toate întreprinderile comerciale (inclusiv întreprinderile şi cerinţele faţă de registre în corespundere cu Codul comercial). Sarcinile PCG sunt: - determinarea ordinii standardizate a contabilităţii (organizarea sistemului de contabilitate la întreprinderi, nivelul înalt al cerinţelor faţă de reflectarea operaţiilor economicofinanciare şi influenţa lor asupra situaţiei financiare a întreprinderii). Rezolvarea acestei probleme urmăreşte standardizarea înregistrărilor contabile la data intrării lor în sistemul de contabilitate cu utilizarea terminilogiei adecvate; conținutului operațiunilor economico-financiare și prezentarea rezultatelor financiare la sfirșitul perioadei de gestiune. Sistemul contabil în Germania Contabilitatea în Germania are tradiţii vechi şi originale. Din mijlocul secolului XIX o largă răspândire capătă formele noi ale companiilor, particularităţile, structura şi domeniul de activitate (businessul) ale cărora au exercitat o considerabilă influenţă atât asupra formării sistemului de evidenţă, inclusiv asupra ordinii şi structurii raportării financiare, cât şi asupra reglementării ei. Întrucât reglementarea de stat are menirea de a lua în consideraţie interesele tuturor formelor lor de business, a apărut problema cu privire la gradul de reglementare a lui. Tot atunci a fost pusă şi baza unei reglementări dure şi suficient detaliată a contabilităţii în corespundere cu cerinţele impozitării, care în anul 1897 şi-a găsit reflectarea în Codul Comercial (HGB). Însă standardele de contabilitate şi principiile unanime pentru prima dată au fost aprobate în 1937, în Legea cu privire la corporaţiile pe acţiuni. în 1965, în această Lege au fost introduse modificări esenţiale şi ea a devenit practic unica sursă normativă de reglementare a contabilităţii. Trăsătură caracteristică pentru Germania este una din formele istorice de reglementare a economiei - bancară. Sursa principală de finanţare a întreprinderilor germane este nu capitalul public, ci creditul bancar. În acest sens, interesele informaţionale ale băncilor au influenţat asupra sistemului de contabilitate şi în 1990, în Legea cu privire la companii, au fost introduse regulamentele cu privire la contabilitatea în bănci, utilizate în diferite instituţii financiare. Contabilitatea în Germania se caracterizează prin următoarele particularităţi: influenţa esenţială a Legii cu privire la impozite; numărul mare de drepturi referitoare la recunoaşterea şi estimarea privind articolele bilanţului contabil; gama largă de alternative privind ţinerea contabilităţii în companii particulare şi întovărăşiri; succesiunea în reflectarea veridică şi autentică a informaţiei în corespundere cu cerințele legilor; dispoziţia spre dezvoltarea şi perfecţionarea principiilor de evidenţă, în primul rând, privitor la evidenţa fiscală; influenţa minimă asupra elaborării principiilor contabile de către contabilii profesionişti; controlul separat al profitului net şi determinarea posibilelor căi de dosire a lui. Sistemul contabil în Spania Îşi ia începutul încă pe timpul epocii de Renaştere, când Spania era un stat mare mondial. Reglementarea ei a început oficial cu introducerea, în anul 1829, a Codului Comercial pus la baza contabilităţii. Dezvoltarea de mai departe şi -a găsit reflectare în versiunea nouă din 1885, care până în prezent îşi păstrează puterea, cu unele modificări referitoare la regulile generale de organizare a contabilităţii. În 1979 a fost fondată Asociaţia spaniolă a contabilităţii şi business-administrării, care se ocupă de elaborar ea metodologiei contabilităţii. însă, din cauza reglementării normative insuficiente, companiile timp îndelungat alcătuiau dările de seamă urmând mai mult tradiţiile decât principiile PGC şi propunerile asociaţiei. Însă cel mai important document poate fi considerat PGC, adoptat în 1990. Destinaţia lui principală este: o prezentarea viziunii noi a esenţei contabilităţii; o asigurarea transparenţei dărilor de seamă anuale ale întreprinderilor; o comparabilitatea şi adaptarea evidenţei naţionale la cerinţele practicii internaţionale; o introducerea noilor principii, reguli şi ordine de evaluare; o stabilirea cerinţelor faţă de prezentarea raportării financiare, precum şi elaborarea unor forme ale ei. PGC înaintează cerinţe aspre faţă de prezentarea informaţiei în darea de seamă anuală. Astfel, în ea trebuie să existe date cu privire la: metoda aplicată de repartizare a rezultatului activităţii companiei; regulile de evaluare utilizate, inclusiv lista deplină a articolelor privind fiecare grupă de active şi datorii; arenda, asigurarea, mijloacele fixe, stocurile, impozitele etc. Una din cerinţele PGC faţă de informaţia care se conţine în darea de seamă este comparabilitatea datelor raportului de gestiune şi rezultatelor repartizării profitului, prezentate în darea de seamă anuală. Raportul de gestiune este un document nou în legislaţia spaniolă. Scopul întocmirii lui prezintă reflectarea modificărilor în sfera de activitate şi în situaţia întreprinderii, a evenimentelor importante ce au loc în perioada de raportare, a cercetărilor ştiinţifice ce se efectuează, a procurării şi realizării acţiunilor proprii. Menţionăm că în Spania lipsesc standardele naţionale de raportare financiară şi drept bază este considerat standardul internaţional SIRF (IFRS) 1 „Prezentarea rapoartelor financiare". Sistemul contabil în Republica Moldova Entităţile (persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, instituţiile publice, notarii, avocaţii şi birourile înfiinţate de aceştia, reprezentanţele şi filiale ale întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare) sînt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de legea menţionată, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative în vigoare. 1. documentele normative referitoare la sistem contabil din Republica Moldova, inclusiv: 2. Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare, 3. Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.) şi comentariile la acestea, 4. Planul de conturi contabile ale activităţii economico-financiare a întreprinderilor, 5. Instrucţiunile Ministerului de Finanţe. Bazele conceptuale ale contabilității “Bazele conceptuale” caracterizează noţiunile şi principiile generale referitoare la pregătirea şi prezentarea rapoartelor financiare. În mod teoretic în ele se explică convenţiile fundamentale, caracteristicile calitative ale rapoartelor financiare, definiţia elementelor rapoartelor financiare, modul de constatare a acestor elemente, noţiunile de menţinere a capitalului. S.N.C. şi comentariile la acestea poartă un caracter de acte normative. În republica Moldova la momentul de faţa sînt elaborate şi implementate 30 de S.N.C. şi 14 comentarii la acestea. În componenţa S.N.C. sînt incluse standardele care nu au analog în sistemul contabil internaţional: S.N.C. 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor”, S.N.C. 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business”, S.N.C. 6 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile agricole”. Comentariile cu privire la aplicarea S.N.C. detaliază prevederile acestora. Planul de conturi contabile este elaborat în baza cerinţelor internaţionale de întocmire a rapoartelor financiare. Cuprinde 9 clase de conturi. Conturile de clasa întîi sînt obligatorii pentru toţi agenţii economici, iar conturile de clasa II (subconturile) se deschid reieşind din necesităţile întreprinderilor. Caracterizarea comparativă a sistemelor contabile continental și cel utilizat în Republica Moldova Sistemul contabil continental (Franța, Germania, Sistemul contabil în Republica Moldova Spania) • utilizarea Planului general de conturi contabile • utilizarea Planului general de conturi contabile (PCG) (PCG) • Sunt utilizate formele istorice de reglematare a • Contabiltatea este reglementată de Legea contabilității Coontabilității modificată pană la actualitate • Sursa principală de finanțare a entităților este • Sursa de finanțare este Finanțarea bugetară de creditul bancar stat • Rapoartele financiare se întocmesc în baza SIRF • Rapoartele financiare se întocmesc în baza SNC și indicațiilor metodice ale Ministerului Finanțelor
Macroeconomia simplificată, investiția prin interpretarea piețelor financiare: Cum să citim și să înțelegem piețele financiare pentru a investi în mod conștient datorită datelor furnizate de macroeconomie