Durerea – corelate medicale şi

psihologice
Psihologie Medicala anul I
 Definiţii ale durerii
• Percepţie a unui stimul fiziologic sau psihologic
care, în anumite condiţii de mediu, determină o
acţiune nocivă, dăunătoare sau dezagreabilă
asupra organismului.
• Este un element extrem de important având un
rol protector asupra organismului, prin
atenţionarea acestuia asupra unor potenţiale
pericole ce îi ameninţă viaţa.
• “o experienţă senzitivă şi emoţională neplăcută,
asociată cu o leziune tisulară evidentă sau nu,
sau este descrisă ca fiind o astfel de leziune”.
 Generalităţi
• Experienta aversiva senzoriala,
cognitiva, afectiva.

– Generata de leziuni tisulare (inclusiv SNC)

– Modulata de factori psihoindividuali si
socioculturali
– Caracter adaptativ: Semnal de avertizare Durere acuta
Durere cronica

– Caracter parazitar Dezorganizator Durere cronica

Inclusa in personalitatea
individului (≠ bucuria de viata)
 Factori psihologici implicaţi în
percepţia durerii
• Factorii cognitivi
• Evaluare-interpretare
• Atenţie
• Autoeficacitate
• Afectivi
• Diapoziţia
• Anxietatea
• Depresia
• Comportamentali
• Învăţarea unui tip de reacţie la durere
• Preexistenţi, precum tipul de personalitate sau
mediul socio-cultural de prevenienţă a persoanei
 Factori cognitivi
• Percepţia exagerată a durerii
• Se întâlneşte tipic la pacienţii anxioşi, dar şi la unii
pacienţi depresivi – scăderea pragului sensibilităţii
la durere, cu apariţia secundară de diverse senzaţii
dezagreabile, mobile şi atipice, numite generic
“cenestopatii”
• Exagerarea durerii determină creşterea intensităţii
subiective a acesteia, explicaţia fiind aceea că are
loc o focalizare mai mare a tenţiei asupra
stimulului dureros.
 Factori cognitivi
• Interpretarea diferenţiată a durerii
• Interpretarea percepţiei dureroase este specifică pentru
fiecare individ în parte, depinzând de tipul de durere de care
suferă fiecare. Pentru unii durerea este fulminantă,
paralizantă, pentru alţii durerea nu înseamnă decât o
senzaţie dezagreabilă care va trece. ( exemplu: studiu pe
civili şi soldaţi).
• Autoeficacitatea
• Percepţia durerii variază de regulă invers proporţional, fiind
mai accentuată la persoanle cu autoeficacitate scăzută. La
aceste persoane, acceptarea fatalităţii durerii şi eventual
neglijarea prezentării la medic şi a tratamentului sunt mai
frecvente.
 Factori cognitivi
• Atenţia
• Deturnarea atenţiei în altă parte decât asupra
durerii poate fi asociată cu o percepţie mai discretă
a durerii şi, în special în situaţiile de dureri cronice,
chiar cu un coping global mai eficient.
• Rolul atenţiei în percepţia durerii este ilustrat şi de
eficacitatea remarcabilă a hipnozei şi a relaxării în
combaterea durerii, în cadrul acestor tehnici
nerealizându-se altceva decât diminuarea atenţiei
de la stimulul dureros şi crearea unui focar de
atenţie alternativ, cu valenţă pozitivă.
 Factori afectivi
• Anxietatea
• La bolnavii cu durere acută, grija faţă de leziune sau de prognostic,
poate duce la intensificarea durerii.
• Frica
• Frica are un conţinut mai concret decât anxietatea şi este legată, de
multe ori de antecedentele pacientului. Amintirea situaţiei respective
poate fi uneori atât de neplăcută încât atrage din partea pacientului
unele măsuri de supraprotecţie, care în anumite contexte se pot
dovedi contraproductive. De exemplu, refuzul unor bolnavi de a face
eforturi sau mişcare, pentru a nu-şi agrava starea sau pentru a nu
atrage complicaţii iremediabile.
• Studiu din 2000: pacienţii pe care tratamentul i-a obligat să ia parte
la situaţiile de care se temeau, nu mai prezentau de la un moment
încolo dureri semnificative, explicaţia fiind aceea că alungarea fricii
a determinat şi scăderea senzaţiei dureroase.
 Factori comportamentali
• Condiţionarea durerii
• Învăţarea prin condiţionarea clasică are rol în percepţia durerii. Unii
oameni asociază anumite medii cu o experinţă dureroasă;
• Jamner şi Turskz (1987) au examinat reacţia unor bolnavi de
migrenă la auzul unor cuvinte asociate cu durerea. Acest fapt a
crescut atât anxietatea cât şi percepţia durerii la aceşti pacienţi.
• Şi condiţionarea operantă poate avea un rol, mai ales în expresia
durerii. Astfel durerea poate modifica comportamentul unui individ,
ducând la aşa-numitul “comportament al durerii” (“pain behavior”),
caracterizat prin
– Comportament evitant - lipsa de mişcare, efort fizic, absenţa
activităţilor sociale şi profesionale
– Comunicare redusă – izolare, depresie, suport social scăzut
• Frecvenţa sau intensitatea acestui comportament pot fi crescute
ulterior, de beneficiile, directe sau indirecte, care derivă din acesta,
putându-se ajunge, la limită, în situaţia în care comportamentul
evitant persistă, chiar în absenţa durerii.
 Factori comportamentali
• Evadarea în durere, ca mijloc de obţienre
a unui beneficiu
• Anumiţi pacienţi exagerează nu numai expresia
durerii, ci şi posibilele pericole ale oricărui
comportament care iese într-un fel sau altul din
“rolul de bolnav”. Numim acest comportamnet
evaziune, un exemplu fiind acela în care pacienţii
nu fac nimic altceva decât să-şi petreacă timpul în
pat, lamentându-se şi având o incapacitate
funcţională disproproţionat de mare, în raport cu
gravitatea bolii respective.
 Beneficiile psihoterapiei în
tratamentul durerii
• Managementul clasic al durerii – antialgice – unii
practicieni preferă sentimentul siguranţei dat de
medicamnet, în locul incertitudinii pe care o
poate aduce psihoterapia.
• În ultimii anii se tinde spre înlăturarea
monopolului mijloacelor farmacologice în
combaterea durerii – avantaje
• operează cu resursele interioare preexistente ale bolnavului,
• nu au toxicitate sau efecte secundare notabile
• sunt aplicabile dincolo de momentul acut, în alte situaţii
generatoare de durere fizică.
 Forme concrete de intervenţie
psihoterapeutică în sindroamele
dureroase
Metode centrate pe lucrul cu corpul: relaxare, biofeedback,
hipnoză

CONTROLUL DURERII

Metode cognitive: distragerea atenţiei, Metode comportamentale: exerciţii fizice

imagerie dirijată, întrebări socratice reinforcment
 Psihoterapia cognitiv-
comportamentală
• Tehnică de succes la suferinzii de toate vârstele, modifică
semnificativ comportamentul şi reacţiile pacienţilor la durere.
• Scăderea intensităţii durerii
• Creşterea motivaţiei
• Recuperare socială precoce

– Cognitiv: - semnificatia durerii ↓

- reducerea distresului (surse ↓, coping ↑)
- motivatie ↑ pentru recuperarea profesionala si sociala
- comutarea atentiei catre alte interese

– Comportamental: - activitati “acaparante”

- miscare (≠ IM, fracturi, etc.), mobilitate, ≠
poz.antalgice
- muzica, hobby-uri
 Terapiile prin relaxare şi imagerie
dirijată
• Variantă adecvată pacienţilor
nefamiliarizaţi cu psihoterapia întrucât nu
implică o supraresponsabilizare a acestora
în legătură cu tratamentul psihologic.
• Beneficiile relaxării:
• Scăderea sau menţinerea în limite rezonabile a
anxietăţii
• Scăderea semnificativă a consumului de
analgetice
• Creşterea pragului de sensibilitate la durere ( plus
muzicoterapie).
 Terapia prin hipnoză
• Tipul de hipnoză poate fi corelat cu tipul de
durere căreia i se adresează.
– Durerile acute – sugestii centrate pe minimizarea
importanţei durerii şi pe scăderea anxietăţii produse
de durere
– Durerile cronice – sugestii centrate pe întărirea
resurselor Eu-lui în confruntarea cu durerea.
• Rezultatele depind de:
• Gradul de hipnozabilitate a pacientului
• Calitatea imaginilor/senzaţiilor sugerate prin hipnoză ( gradul
de adecvare)
 Procedee hipnotice de control al
durerii (Erickson, 1979)
• Sugestii hipnotice – ex: “durerea dispare complet în zona X”
• Abordarea hipnotică indirectă cu un caracter permisiv – diferă
modalitatea în care este oferită informaţia – metaforă sau
tehnică indirectă de sugestionare – ex: “te odihneşti pe o
saltea cu apă”
• Amnezia post hipnotică – se poate sugera amnezia parţială
selectivă sau completă cu privire la aspectul dureros.
• Analgezia hipnotică – sugestii directe sau indirecte prin
evocarea unor imagini care să sugereze faptul că subiectului i
se pun cuburi de gheaţă sau că pe zona respectivă curg
şuvoaie de apă rece.
• Anestezia hipnotică – procesul de abolire completă a durerii –
construirea unei situaţii psihologice opuse celei în care
trăieşte durerea.
• Substituţia de simptom – constă în sugerarea faptului că
durerea se transformă în mâncărime.
 Procedee hipnotice de control al
durerii (Erickson, 1979)
• Deplasarea senzaţiei de durere – prin sugestie durerea se mută
dintr-o parte a corpului în alta. Pacientul va dobândi un sentiment a
de autocontrol.
• Disocierea hipnotică – dezorientarea în raport cu timpul şi cu propria
persoană poate produce subiectului un sentiment de confort psihic.
Pacientul poate fi orientat spre o etapă timpurie a bolii, când
durerea nu era chiar atât de puternică.
• Reinterpretarea în stare de hipnoză a experienţelor dureroase –
sugestii pentru a transforma o experienţă dureroasă foarte puternică
într-un disconfort moderat. De exemplu, durerea profundă poate fi
transformată într-o experienţă neplăcută de balansare într-o barcă
pe o mare furtunoasă.
• Distorsionarea timpului în hipnoză – manipulrea timpului subiectiv,
pacienţilor sugerându-li-se să trăiască intervalele nedureroase ca
fiind mai lungi iar cele dureroase ca fiind mai scurte.
• Diminuarea gradată a senzaţiilor dureroase – sugestii de reducere
progresivă a durerii, la început cu 1% pentru următoarea oră, apoi
tot mai mult.