UMF Carol Davila – Bucureşti

Facultatea de Medicină
Disciplina Psihologie Medicală

SUPORT DE CURS 6
Simptome critice din punct de vedere psihologic: durerea
Aspecte generale (tipuri de durere, cauze ale durerii). Rolul factorilor psihologici în producerea şi
intensificarea durerii (ex.depresia, anxietatea). Particularităţile sindroamelor dureroase din bolile
cronice/incurabile. Intervenţii psihologice în reducerea durerii (hipnoză, relaxare, imagerie dirijată).

1. Aspecte generale

Definiție
- “O experienţă senzitivă şi emoţională neplăcută, asociată cu o leziune tisulară evidentă
sau nu, sau este descrisă ca fiind o astfel de leziune” (IASP, International Association for
the Study of Pain, 2020)
- Percepţie a unui stimul fiziologic sau psihologic care, în anumite condiţii de mediu,
determină o acţiune nocivă, dăunătoare sau dezagreabilă asupra organismului.

Importanță, prevalență (Sursa: CDC - Prevalence of Chronic Pain and High-Impact

Chronic Pain Among Adults — United States, 2016):
- Unul dintre cele mai frecvente simptome de prezentare la medic.
- Se constată o „epidemie” de durere cronică (se raportează prevalențe între 11% și
40%).
- În 2016, 20,4% dintre adulții din S.U.A. au raportat durere cronică.

Clasificarea durerii
a) După origine:
• Durere somatică: apare prin acțiunea stimulului nociv asupra nociceptorilor.
Reflectă disfuncția unui organ sau sistem
Durere referită: durere somatică cu particularitatea că apare când impulsuri senzoriale de
la un organ intern și piele au comună aceeași cale nervoasă cu originea în măduva
spinării. Exemplu: durerea în membrul superior stâng în timpul infarctului miocardic.

1
 • Durere neuropată: apare în leziuni SNC sau de nervi periferice sau radăcini ale
nervilor periferici. Exemple:
- Nevralgia: episoade recurente de durere intensă de-a lungul traiectului unui nerv;
- Cauzalgia: episoade recurente de durere severă cu caracter de arsură care pot fi
inițiate de stimuli minori, cum ar fi îmbrăcămintea;
- Durerea membrului fantomă: pacientul simte durerea într-un membru care a fost
amputat sau nu mai are nervi funcționali;
- Dizestezia: senzație spontană de arsură sau durere;
- Allodinia: percepția unor stimuli neutri ca fiind dureroși;
- Hiperalgia: răspuns dureros exagerat.

• Durere psihogenă: durerea fără o cauză obiectivă (exemplu: durerea simptom în

tulburarea somatoformă, durere simptom în stări anxioase, depresive, în relație cu
stresori emoționali)

b) După durată

Durerea acută Durerea cronică

- - Leziune tisulară recentă
- - Semnal de avertizare
- - Intensitate variabilă în funcție de stimul
- - Capacitatea de a o localiza depinde de
tipul de organ implicat (expl: piele vs
viscere)
- Funcție protectivă
- Reacție emoțională: anxietatea (atenție:
cerc vicios!)
- - Adaptativ, anxietatea poate avea rol
protectiv: determina oprirea activității și
căutarea imediată de ajutor medical
- Dezadaptativ: acțiuni disperate, dacă
durerea este foarte intensă,
neliniște/agitație psihomotorie,
necesitând sedare.
- Persistă mai mult de 6 luni
- Intensitatea nu depinde de stimulul
cauzator
- Nu mai are funcție protectivă/ de avertizare
- Este o entitate patologică în sine și
necesită abordare terapeutică specială
- Reacție emoțională: depresie, furie,
frustrare, schimbări persistente ale
stării de dispoziție
- Afectează calitatea vieții în timp: durerea
interferă cu activitățile zilnice, scopurile și
somnul.
- Atitudine adaptativă: acceptarea durerii,
recurge la ajutor medical, urmează
recomandările terapeutice
- Dizadaptativ:
- folosirea unui număr impresionant de
resurse medicale (tulburarea

2
 somatoformă, tulburarea
hipocondriacă, etc)
- consideră durerea ca fiind
nerezolvabilă, prin urmare nu
apelează la ajutor medical

Impactul durerii

Funcționarea socială:
Durerea implică dizabilitate în diverse grade, nu întotdeauna legat de intensitatea durerii.

Afectarea stării emoționale:

Depresia: complică sindromul în care este prezentă durerea prin atenția acordată și
incapacitarea în rolurile sociale. Prin sindromul neajutorării și lipsei de speranță
înrăutățește prognosticul;
Anxietatea: mecanism de protecție prin comportament adaptativ. În absența
componentei de protecție, scade pragul pentru durere, determină scăderea mobilității și
menținerea comportamentului de bolnav.

2. Rolul factorilor psihologici în producerea şi intensificarea durerii

2.1. Factori psihologici:

1. amintiri afective: hipocampul și amigdala sunt interconectate cu talamusul (releu
important în transmiterea informației nociceptive), cu rol în rememorarea durerii și emoțiilor
care au însoțit-o.
2. autoeficacitatea: variază invers proporțional cu pragul dureros și cu adaptarea la durere.
3. tipul de personalitate: poate influenţa modul de interpretare a durerii (reacția de
catastrofizare la pacienții anxioși);
4. atenția acordată durerii (la pacienții cu depresie cu stadii mai puțin severe, atenția se
concentrează pe corp, crescând sensibilitatea la durere);
5. creșterea excitabilității nervoase : se transformă foarte ușor în durere, la pacienții cu
durere cronică (cum ar fi persoanele cu migrene);
6. optimismul: Persoanele optimiste se adaptează în general mai ușor la boală și implicit
dacă au dureri sunt mai aderente și mai reziliente. Uneori, optimismul nejustificat poate
amâna intervenția medicală;

3
7. locul de control: pacienții cu loc de control extern (LEC) sunt mai predispuși sa fie să
lase durerea exclusiv în mâinile medicului.
8. stilul de coping: persoanele cu stil de coping activ au capacitate de adaptare la boală
mai bună.
9. Factori cognitivi: atenția, orientarea percepției către durere, percepția subiectivă a
durerii
10. Factori afectivi: frica, anxietatea, depresia,
11. Factori comportamentali: condiționarea clasică (individul învață că într-o anumită
situație se așteaptă să resimtă durere) și operantă (perpetuarea senzației dureroase și a
comportamentului de durere deoarece individul capătă beneficii secundare).

2.2.Alţi factori

2.2.1. Individuali:
1. Genul: există diferențe fiziologice (femeile sunt mai rezistente la durere), i descrierea
senzației dureroase este diferită pe genuri.
Bărbații raportează mai puțină durere (datorită stereotipului stoic masculin).
2. Vârsta: stereotipul “age-illness: raportul numărul plângerilor complaints/ numărul de
simptome = mai mic la pacienții vârstnici.

2.2.2. Socioculturali:
Raportarea durerii diferă în cultura orientăală față de cultura occidentală. Variabilele
culturale și educația pot influența prezentarea la medic, percepția durerii și a aderenței.

3. Particularităţile sindroamelor dureroase din bolile cronice / incurabile

În cazul ideal, pacientul este dispus să încerce un tratament, nu se lasă pradă deznădejdii
sau panicii, se prezintă la medic (atitudine combativ-compliantă);

Mai frecvent decât situaţia precedentă, şi mai ales în cazul lipsei unui suport psihologic şi
a unei atitudini necorespunzătoare a medicului curant pot apărea:

- revolta („de ce eu?”, „de ce tocmai mie?” : poate avea drept consecinţe o atitudine de tip
antisocial, mai ales dacă societatea reacţionează cu sancţionare / stigmatizare / izolare,
iar pacientul nu se simte responsabil pentru apariţia bolii);
4
- panica / disperarea: este favorizată de existenţa tipului de personalitate anxios, dar şi
de anturaj sau chiar de medic (iatrogenizare, prin exagerarea pericolelor sau consecinţelor
dramatice ale non-complianţei la tratament).
„Teama nedefinită” îi face pe bolnavii anxioşi să apeleze în repetate şi,
uneori, inutile rânduri la asistenţă medicală sau să comite acte disperate (de
genul sinuciderii sau cererii de moarte asistată)

- depresia / resemnarea / abandon: este de multe ori rezultatul recidivelor diferitelor cure
încercate sau a eşecului unui orizont de aşteptare prea generos.
Sindromul „helplessness-hopelessness”: poate fi favorizat de factori de
ordin cultural (spre exemplu, locul de control extern) şi de impredictibilitatea
simptomelor.
Atitudinea pasivă faţă de boală asociază frecvent:
- tendinţa la autoculpabilizare;
- centrarea obsesivă pe trecut;
- non-complianţa la tratamentul prescris (via dezinteresul faţă de perspectiva
vindecării).

- regresia în cadrul bolii: accentuarea componentei de căutare a dependenţei de anturaj

şi existenţa unor comportamente de tip infantil.

4. Evaluarea durerii
Măsurători fizice, psihologice
Exemple: Scala analogă vizuală, Chestionarul McGill pentru Durere

5. Intervenţii psihologice în reducerea durerii (hipnoză, relaxare, imagerie dirijată)

5.1.Tratamentul medicamentos (administrare calmante)

- Managementul clasic al durerii se efectuează cu antialgice (opioide, non-opioide).
- Dezavantajele constau în reacții adverse, potențialul de dependenă (în cazul
opioidelor).

5.2. Fizioterapie
-Terapii de stimulare, masaj, TENS.
5
5.3. Intervenție psihologică
- Cele mai eficiente: hipnoză, relaxare (biofeedback, imagerie dirijată), terapie cognitiv-
comportamentală;
5.3.1. Psihoterapie cognitiv-comportamentală
Focus pe:
- ideile iraționale legate de durere (catastrofizare, alb-negru, așteptări negative);
- comportamente care derivă din aceste idei și care sunt contraproductive (de ex.
evitarea intervenției medicale).
5.3.2. Relaxarea și hipnoza
Sunt centrate pe ideea de sugestibilitate
Sugestiile eficiente sunt cele centrate pe:
- scăderea anxietății sau pe minimalizarea importanței durerii în durerea acută
- întărirea resurselor Eului în confruntarea cu durerea în durerea cronică
5.3.3. Relaxare și biofeedback
Ajută la controlul tonusului muscular, care contribuie la apariția unor dureri.

5.4. Intervenție socială

- Suport familial / de grup, este necesară facilitarea reinserției profesionale.