STAGIU DE PREGATIRE SI ELABORARE A LUCARII DE LICENTA

Studenti: Petrescu Denisa Elena, Dobre Amelia, Capusanu Andrei, Raduinea Rares

An universitar: III

Profesor Indrumator: Lect. univ. dr. Enescu George

KINETOTERAPIA SI RECUPERAREA COPIILOR CU TULBURARI DE

DEZVOLTARE

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

-FACULTATEA DE KINETOTERAPIE SI
MOTRICITATE SPECIALA
 CUPRINS:
1. Motivatia pentru alegerea acestei teme, ipoteza, scopul urmarit, programul/antrenamentul pe care il creem, concluzii Denisa

2. Bazele anatomice ale controlului motor si miscarea activa voluntara Amelia

3. Evaluarea motrica a copilului Capusanu

4. Stadiile de dezvoltare psiho-motrica Rares

5. Motricitatea si psihomotricitatea Denisa

6. Particularitatile motrice si psihomotrice ale copiilor cu deficienta mintala Amelia

7. Caracteristicile si obiectivele kinetoterapiei in dezvoltarea motorie Capusanu

8. Metode si mijloace de recuperare Rares

1. Motivatia pentru alegerea acestei teme, ipoteza, scopul urmarit, programul/antrenamentul pe care il creem,
concluzii

Motivatia temei alese

● in aceasta lucrare ne-am indreptat catre copil, copilul cu tulburari de dezvoltare, deoarece orice adult este un copil in miniatura

Scopul urmarit
● evaluand motric un copil, tinand cont de stadiile psihomotrice in dezvoltarea copilului, de motricitatea si psihomotricitatea copilului, putem identifica timpuriu cazurile in care dezvoltarea motrica nu evolueaza normal
● intelegerea si identificarea particularitatilor motrice si psihomotrice ale unui copil cu deficienta mintala

Concluzie
● programele pregatite si prezentate in aceasta lucrare demonstreaza ca, cu ajutorul tratamentului kinetic, fiinta umana este abordata acum in sensul exploatarii potentialului functional existent, prin perfectionarea sau folosirea a
ceea ce pacientul poate realiza la nivel fiziologic (e.g. schemele globale de miscare reprezentate de activitatile la saltea: rostogolirea, ridicarea, mersul in patrupedie)
 2.Bazele anatomice ale controlului motor si miscarea activa voluntara

Controlul motor se dezvolta treptat, la nastere copilul beneficiaza de activitate motrica la care participa intregul sistem neuromuscular. Dezvoltarea motorie se produce in 4
etape reprezentate de :
a) mobilitate;

b) stabilitate

c) mobilitate controlata

d) abilitate.

a) Mobilitatea reprezinta capacitatea initierii si executarii unei miscari in amplitudine fiziologica(normal). Sistemul osteo-articular al nou-nascutului e hiperlax,
mielinizarea fibrelor nervoase este extrem de diferita.

b) Stabilitatea este capacitatea de mentinere a pozitiei gravitationale, antigravitationale si a echilibrului in pozitii de balans. Se dobandeste in 2 etape: tonus postural si
cocontractie.

Tonusul postural – capacitatea musculaturii postural de a mentine o contractie impotriva gravitatiei sau rezistentei manual.

Cocontractia – contractia simultana a muschilor agonisti si antagonisti din jurul unei articulatii prin care se asigura stabilitate in pozitie de incarcare si echilibrare in pozitie
de balans(mers).

Ambele servesc dezvoltarii controlului motor in directive cranio-caudala(de sus in jos).

Miscarile fetei, capului, gatului sunt urmate de trunchiul superior, umeri, brate, maini, degete, respectiv trunchiul inferior, bazin, coapse, gambe si picioare.
c) Mobilitatea controlata reprezinta capacitatea de a executa miscari in timpul pozitiei de incarcare prin greutatea corpului cu segmentele distale fixate

Posibilitatile de miscare ale copilului se maresc cu maturizarea. Reflexele primare se integreaza in miscari complexe inlantuite dupa scheme obligatorii sau prefertiale spontane sau
provocate pe care copilul invata sa le controleze sis a le utilizeze functional Exemplu: rostogolirile.

Practic intre 7-10 luni copilul intra in stadiul mobilitatii controlate; intre 10-24 luni mobilitatea controlata e partiala: merge lateral cu sprijin sau sustinut, coopereaza la imbracare, merge si
isi mentine ortostatismul, urca si coboara scarile, se apleaca pentru a ridica o jucarie de pe podea, merge cu spatele.

In reeducare, mobilitatea controlata implica:

-obtinerea unei forte musculare in limita disponibila de miscare;

-promovarea unor reactii de echilibru in balans;

-dezvoltarea capacitatii de utilizare a amplitudiniifunctionale de miscare atat in articulatiile distale cat si in cele proximale.

d) Abilitatea este cel mai inalt nivel al controlului motor si reprezinta capacitatea individului de a executa cu extremitatile distale libere miscari precise, cu scop functional. Incepand cu
luna a doua, miscarile membrelor superioare devin din ce in ce mai variate si adaptate prinderii si apucarii obiectelor(prehensiunii).

Mobilitatea mare a membrelor superioare permite plasarea avantajoasa a efectorului in raport cu miscarea de executat. Astfel, activitatea se poate desfasura dupa un program: se initiaza din
pozitia de start, anticipeaza pozitia tinta si schimbarile necesare; miscarea rezultata are caracter de forta,amplitudine si directie.

Catre 3 luni apare prehensiunea “de contact” si evolueaza rapid;

La 6 luni e posibila prehensiunea voluntara globala;

Intre 9-10 luni copilul e capabil sa zgarie, sa stearga, sa impunga cu indexul, sa apuce obiecte mici, intre police si index, sa mute obiecte dintr-o mana intr-alta.

Intre 9-12 luni prizele devin fine, se dezvolta prehensiunea superioara.

Cu timpul se dezvolta prizele de finete(scris); abilitatea picioarelor este mai putin importanta.
MISCAREA ACTIVA VOLUNTARA

Miscarea voluntara = muschi agonisti + antagonisti+ sinergisti+ fixatori.

Muschii pot lucra cu sau fara producerea miscarii realizand contractii izotonice, izometrice sau auxotonice.

Muschii fazici – superficiali, biarticulari, tendoane lungi, sunt raspunzatori de solicitari musculare rapide, puternice si intervin in motricitatea fina, precisa.

Muschii tonici – proximali, uniarticulari, antigravitationali, asigura tonusul postural, sunt muschi de sprijin in actiuni; intra in miscarea de apucare si mentinere a unor obiecte.
Comanda motorie este voluntara, executia miscarii este automata.

Realizarea unei miscari reflexes au voluntare presupune integritatea cailor aferente si eferente a centrilor nervosi corticali si subcorticali si a efectorului muscular
3. Evaluarea motrica a copilului

• EVALUAREA APARATULUI LOCOMOTOR

Cuprinde aprecierea nivelului cresterii si dezvoltarii fizice, a prehensiunii, mersului, amplitudinii articulare si a fortei musculare.
Evaluarea cresterii si dezvoltarii se realizeaza prin metode obiective si subiective.
Metode subiective: somatoscopia generala si segmentara,(examinarea vizuala a aliniamentului global si segmentar – fata, spate, profil in stare static si dinamica).
Metode obiective: examinare somatoscopica instrumental a aliniamentului corpului, examen clinic general(anamneza medicala), examen radiologic,
somatometria(masurare perimeter, diametre)
Somatoscopia generala apreciaza:
-statura(normo, hiper, substaturali)
-starea de nutritive(normo, hiper, hipoponderali)
-atitudinea globala a corpului normal sau deficient
-proportionalitatea(ansamblul somatic si partile sale dar si intre segmente)
-concordanta intre varsta biologica si cronologica(aprecierea nivelului de crestere si dezvoltare somatoponderale comparative cu dezvoltarea caracterelor endocrine si
psiho-intelectuale)
-tegumente si fanere
-elemente ale sistemului limfatic prin inspectie
3. Evaluarea motrica a copilului (continuarea)

•
EVALUAREA MERSULUI
Mersul =deprindere motrica pentru locomotia corpului; activitate motorie initial voluntara, devenind exercitiu involuntar, automat, stereotip; consta in
dezechilibrari si reechilibrari permanente prin care corpul se adapteaza suprafetei de sprijin si mediului inconjurator, pastrand permanent contactul cu
suprafata; influenteaza moderat functiile respiratorie si circulatorie; produce relaxare generala a organismului si contribuie la formarea unei posture corecte.
• Elementele mersului normal:
• -suportul antigravitational al corpului (asigurat de reflexele antigravitationale ce realizeaza extensia trunchiului, coapselor si genunchilor)
• -pasitul are central reflex in mezencefal; stimuli-contactul plantei cu o suprafata plana, inclinarea corpului la transferul greutatii de pe un membru inferior
pe celalalt
• -echilibrarea consta in pastrarea balansului si a directiei miscarii, se schimba central de greutate al corpului
• -propulsia este realizata prin inclinarea anterioara si laterala a corpului inaintea sprijinului pe un membru inferior.
• EVALUAREA AMPLITUDINII ARTICULARE
• Bilantul articular inseamna aprecierea gradului de mobilitate in articulatii prin masurarea analitica a unghiurilor de miscare pe directii anatomice posibile,
in planurile si axele corespunzatoare.
• EVALUAREA FORTEI MUSCULARE
• Metoda subiectiva – bilantul muscular
• F0 – muschiul nu realizeaza nicio contractie evident
• F1(schitata) – sesizarea contractiei muschiului prin palparea lui sau a tendonului, se apreciaza doar muschii superficiali
• F2(mediocra) – permite muschiului sa mobilizeze segmental in amplitudine complete, numai cu eliminarea gravitatiei, se utilizeaza planuri de alunecare
• F3(acceptabila) – mobilizarea segmentului in amplitudine completa impotriva gravitatiei fara rezistenta
• F4(buna) – mobilizarea segmentului in amplitudine completa impotriva gravitatiei cu rezistenta medie
• F5(normala) – mobilizarea segmentului in amplitudine completa impotriva gravitatiei cu rezistenta maxima.
 3. Evaluarea motrica a copilului (continuarea )

-tesutul celular subcutanat

-muschii scheletici ca forma si relief
-oasele ca dimensiuni, forma, sechele rahitism, traumatisme, agenezie(lipsa segmentelor) sau supranumerare
-articulatiile, modificari de forma, volum, dezaxari, mobilitate libera voluntara
-motricitate spontana sau provocata
-atitudine in timpul examinarii si elementele comportamentale capabile sa aduca informatii asupra tipului de activitate nervoasa
superioara.
• EVALUAREA PREHENSIUNII
• Prehensiunea =gest precis, adaptat, constientizat sau reflex, care pe baza informatiilor instantanee tactile, extero si proprioceptive, se
automatizeaza prin repetare si determina coordonarea optima a mainii pentru prindere sau apucare.
• Tipuri de prehensiune:

- terminala
-subterminala
-subtermino-laterala
-palmara
-prin opozitie digito-palmara
-latero-laterala
5. Motricitatea si psihomotricitatea

Motricitatea
● ansamblu al functiilor fizioloice care asigura miscarea la oameni si animale
● desemneaza o iesire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a pozitiei corpului in spatiu, in raport cu anumite repere
● reactiile musculare prin care se efectueaza miscarea, reorganizarea activitatii musculare la modificarea pozitiilor, la deplasare si la acte coordonate de interventie din ambianta
Motricitatea se imparte in fina si globala.
Motricitatea globala – miscarea realizata cu toate segmentele corpului; asigura miscari locomotorii (mers, alergat, sarit), nelocomotorii (schimb de pozitii fara deplasare
pozitii stabile, trageri, impingeri, intinderi)
Motricitatea fina presupune miscari de mare precizie; este consecinta controlului pe care il exercita vederea asupra miscarii segmentelor; componente: dexteritatea manuala si
coordonarea vizuo-motorie; se observa in prinderea si manipularea obiectelor; este conditionata de gradul de maturizare psihomotorie, de experienta motrica si indemanare.

Psihomotricitatea
● este rezultatul integrarii interactiunii educatiei si a maturizarii sinergiei si a conjugarii functiilor motrice si psihice , nu numai in ceea ce priveste miscarile si actele
motrice dar si ceea ce le determina si le insoteste –vointa, afectivitate, nevoi, impulsuri
5. Motricitatea si psihomotricitatea (continuare)

Structura psihomotricitatii

● Schema corporala – componenta care reuneste senzatia de corporalitate, constienta posturilor si atitudinilor fondata pe experienta si formata datorita multiplelor informatii intero si exteroceptive. Elemente componente:imaginea corporala, cunoasterea partilor corpului, ajustarea posturala(prin reglarea tonusului
muscular)
● .Lateralitatea – predominanta functionala a uneia sau alteia dintre cele doua dispozitive simetrice:mana, ochi, picior.
Tipuri de lateralitate:
- omogena(dreptaci/stangaci)
- incrucisata(dreptaci pe o parte, stangaci pe alta)
- ambidextrie
● Structura spatiala se refera la cunoasterea propriului corp in raport cu mediul, locul fata de obiecte si oameni; presupune aprecierea directiei si distantelor, localizarea unui obiect in miscare(traiectorie, viteza).
● Orientarea temporala reprezinta capacitatea individului de a actiona in functie de:
- succesiunea evenimentelor inainte, dupa, in timpul
- durata intervalelor de timp scurte, lungi
- ritmul miscarii
Evolutia stadiala:
- Insusirea ordinii si succesiunii evenimentelor
- Perceperea duratei intervalelor de timp
- Perceperea ritmului
 6.Particularitatile motrice si psihomotrice ale copiilor cu deficienta mintala

Pentru ca dezvoltarea motrica sa evolueze normal, este necesar ca toate sistemele fundamentale ale organismului sa evolueze fara probleme. Activitatea motorie deficitara decurge din starea
de maturatie a S.N.C si gradului de dezvoltare fizica.

Diferentierea organizarii mintale de cea a copilului normal

-imaturitatea sau lezarea structurilor morfo-functionale raspunzatoare de activitatea motrica generala si speciala

-leziuni subcorticale care nu permit o coordonare de sinteza integratoare a comportamentului motor

-anatomia accentuata a structurilor somatice fata de cele psihice

-lipsei unei organizari ierarhice ascendent-descendent in transmiterea si prelucrarea informatiilor

-slaba dominanta intelectuala

-handicapul mintal se asociaza in majoritatea cazurilor cu retard in dezvoltarea motorie.

-tulburarile psihomotorii sunt cu atat mai pregnante cu cat gradul de deficienta este mai profund

In deficienta mintala profunda(IQ mai mic de 20,varsta mintala 3-4ani) intalnim:

-activitate motorie lipsita de coordonare si control, scop si precizie

-lipsa schemei corporale si a orientarii spatio-temporale

-miscari stereotipe: balansarea trunchiului, ticuri, lentoare excesiva a miscarii

In deficienta mintala severa(IQ 25-49,varsta cronologica 5-7ani):

-motricitate mai buna insa insuficient dezvoltata

-motricitate voluntara marcata de tremuraturi, miscari imprecise, lipsite de finete si sincinezii

-tulburari de mers si echilibru

In deficienta mintala usoara(IQ 50-70, varsta cronologica 7-12ani):

-intarzieri la nivelul dezvoltarii componentelor psihomotricitatii

-lipsa de coordonare a miscarilor, sincinezii, debilitate motorie

-lipsa de viteza si precizie a miscarilor.

Studiile efectuate au scos in evidenta principalele probleme la nivelul motricitatii:

 dificultati in efectuarea si coordonarea miscarilor fundamentale(ale membrelor, capului, oculo-motorie, auditiv-verbala)

 capacitati fizice diminuate cu efecte asupra calitatii miscarii(precizie, forta, viteza,indemanare, coordonare, rezistenta, automatizare)

 dificultati in coordonarea activitatii motorii prin intermediul limbajului

 greutati in manipularea obiectelor simple si a aparatelor, in valorificarea miscarilor insusite si noi

 dificultate si imposibilitatea comunicarii de atitudini, sentimente si emotii prin gesturi adecvate

 ritmul si controlul respiratiei deficitare

Tulburarea motorie – afectarea reactiilor musculare prin care se realizeaza miscarea corporala, asociata cu cea psihica si senzoriala determina o anumita conduita specifica, uneori
individuala, caracterizata prin: insuficiente, incapacitati, dificultati ce furnizeaza un tablou specific al tulburarilor de motricitate:

-afectarea supletii, preciziei si rapiditatii miscarilor

-marile defecte motorii

-tulburari de mers, echilibru, coordonare.

Scrisul ilustreaza un anumit nivel de organizare a motricitatii, a coordonarii miscarilor fine.Exemple: tipul rigid, crispat, cu neregularitati in dimensionarea literelor si utilizarea spatiala,
organizarea defectuoasa a paginii, dezordine si confuzie
Mai apar tulburari de schema corporala, de lateralitate, orientare, organizare si structurare spatio-termporala, instabilitate psihomotrica.

La nivelul schemei corporale, tulburarile care apar innduc si dificultati in plan perceptiv, motric, de stabilire a relatiilor cu cei din jur, dificultati de orientare, organizare spatio-termporala
cu consecinte negative asupra insusirii scrisului si cititului.

Dislateralitatea (tulburari de lateralitate) – lipsa coordonarii miscarilor, dificultati de organizare spatio-temporala si de insusire a limbajului scris, vorbit. Orientarea in spatiu este
perturbata datorita ingustarii campului perceptiv, a capacitatii de a stabili, in plan intuitiv, relatia dintre obiecte.
Cu toate dificultatile pe care deficientii mintali le intampina determinate de insuficiente senzoriale, perceptive, motrice si intelectuale, s-a constatat ca prin complexe de miscari
coordonate se pot forma deprinderi de baza pentru auto-servire, munca usoara, sau chiar mai complexe, necesare practicarii unor meserii. Se va tine cont de urmatoarele observatii:

*invatarea presupune timp mai indelungat

*nu se va exersa comasat o perioada indelungata in cadrul unei lectii

*se vor folosi metode intuitive (vizuale, tactile)

*se va lucra o singura tema din deprinderi

*se vor evidentia prin lauda toate realizarile, indiferent de marime

*se vor face multe repetari pentru continuturile parcurse cu succes pentru a furniza satisfactie

*deprinderile vor fi executate in variantele cele mai simple

*se vor evita eliminarile(pentru grupuri)

7. Caracteristicile si obiectivele kinetoterapiei in dezvoltarea motorie

• OBIECTIVELE EDUCATIEI PSIHOMOTRICE

• Organizarea schemei corporale si a lateralitatii
• Dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de culoare, forma si marime
• Dezvoltarea capacitatii perceptive legate de spatiu si dezvoltarea conduitei perceptiv-motrice spatiale
• Dezvoltarea conduitelor perceptiv-motrice temporale.
• OBIECTIVELE TRATAMENTULUI KINETIC
• Adoptarea unor posturi prin care sa se obtina relaxarea musculaturii contractate si modificarea pozitiilor anormale
• Inhibarea hipertoniei musculare(spasticitatii) si a reactiilor asociate(miscari in masa)
• Facilitarea activitatii motrice controlate
• Obtinerea si consolidarea reactiilor de echilibru si de sprijin
• Cresterea constientizarii schemei corporale si stimularea controlului motor
• Reeducarea mersului, a prehensiunii si a abilitatii manuale
• Metodele de recuperare neuro-motorie folosesc aceste procese de inhibitie/facilitare pentru a accelera formarea controlului motor voluntar si a miscarilor
globale.Astfel ca, in domeniul recuperarii si al kinetoterapiei, fiinta umana este abordata acum in sensul exploatarii potentialului functional existent, prin
perfectionarea sau folosirea a ceea ce pacientul poate realiza la nivel fiziologic.
 7. Caracteristicile si obiectivele kinetoterapiei in dezvoltarea motorie (continuare)

• In cazul copiilor, cele mai utilizate sunt schemele globale de miscare reprezentate de activitatile la saltea: rostogolirea, ridicarea, mersul in patrupedie, etc. Programul la
saltea cuprinde activitati la pacientului pentru care sunt necesare atat miscarea cat si stabilitatea. Aceste activitati merg de la o miscare analitica cum ar fi miscarea
unilaterala a scapulei, pana la combinatii complexe ce necesita miscare si stabilitate precum rostogolirea sau mersul in patrupedie.
• ACTIVITATI IN DECUBIT VENTRAL (culcat cu fata in jos)

Rostogolirea din decubit dorsal in decubit ventral

Intoarcerea din decubit ventral in decubit lateral
Decubit ventral cu sprijin pe antebrate
Decubit ventral cu sprijin pe palme
Cvadripedia
Decubit lateral cu sprijin pe antebrat
Pe genunchi pe calcaie asezat
Pe genunchi
Pozitia cavalerului
Ridicare in ortostatism.
7. Caracteristicile si obiectivele kinetoterapiei in dezvoltarea motorie (continuare)

ACTIVITATI IN DECUBIT DORSAL (culcat pe spate)

Rostogolirea din decubit ventral in decubit dorsal

Intoarcerea din decubit ventral in decubit lateral
Trecerea din decubit dorsal in asezat pe o parte
Asezat pe o parte
• Trecerea din asezat pe o parte in patrupedie
• Asezat alungit
• Trecerea din decubit lateral in asezat la marginea mesei
• Asezat la marginea mesei
• Ridicare in ortostatism.
 8. Metode si mijloace de recuperare
Printre mijloacele cele mai importante de recuperare a afecţiunilor aparatului locomotor se numără exerciţiile fizice sub diferite forme. Exerciţiile fizice se împart în mai
multe categorii:
Exerciţii cu scăderea rezistenţei
Acestea se utilizează în prima parte a tratamentului până la reluarea întegrală a mişcării active.
Cele mai frecvente exerciţii folosite cu diminuarea rezistenţei sunt:
-mişcările pasive
-exerciţiile combinate
-exerciţiile fizice care folosesc inerţia segmentului
-exerciţiile executate cu ajutorul corzii elastice
-exerciţiile în care se folosesc aparate sau sisteme de parghii şi greutăţi
-exerciţiile efectuate cu ajutorul aparatelor formate din scripeţi şi greutăţi
-exerciţii efectuate din poziţii favorabile din punct de vedere biomecanic
-exerciţii executate în apă

Exerciţii bazate pe creşterea rezistenţei

Rezistenţa este elementul principal al progresiei, ajungându-se la solicitări maximale. Exerciţiile bazate pe creşterea rezistenţei se împart în urmatoarele categorii:
– exerciţii în care se foloseşte gravitaţia
– exerciţii în care se foloseşte opoziţia unei forte externe
– exerciţii cu autorezistenţă
– exerciţii cu rezistenţă în perechi, rezistenţă realizată cu ajutorul diverselor aparate portative

Exerciţii statice
Pentru recuperarea funcţională după intervenţiile chirurgicale, exerciţiile izometrice au un rol important din prima până în ultima zi de tratament.
Kinetoterapia pre şi postoperatorie este un mijloc valoros de prevenire cât şi de cură a decăderii psihice specifice acestei perioade, favorizând desfăşurarea procesului de
reabilitare.
Terapia prin mişcare intră în acţiune concomitent cu celelalte mijloace în cadrul planului terapeutic general unitar.