Teoria dualității metaforice

blagiene:
metafora plasticizantă și metafora
revelatoare

Podoleanu Paula
DAL I
Cuprins:
● Definiția metaforei
● Stil vs. Substanță
● Metafora plasticizantă
● Metafora revelatoare
● Geneza metaforei
● Anomaliile metaforismului

2
 Ce sunt metaforele?
• Metaforă= (din grecescul „metapherin”) „a duce dincolo, a duce încolo și
încoace”
• „Omul, silit, prin propria sa constituţie spirituală, să exprime lumea concretă
exclusiv prin abstracţiuni, îşi creează un organ de redare indirectă, instantanee, a
concretului: metafora.”
• Substanţă a creaţiilor care spre deosebire de substanţa lucrurilor materiale nu
posedă o semnificaţie prin ea însăşi ci ţine loc de „altceva”; implică transfer şi o
conjugare de termeni ce aparţin unor regiuni sau domenii diferite, dobândind
astfel un aspect metaforic.
 Stil vs. Substanță

„Că metafora nu e
Metaforicul și stilul sunt propriu-zis unul din “De substanţa unei opere de artă, a
componentele polar- mijloacele, cu care se unei creaţii de cultură, ţine tot ce e
solidare ale unui act creează stilul, se materie, element sensibil sau
revelator. Sunt aspecte dovedeşte simplu prin conţinutul ca atare, anecdotic sau
diferite ale creaţiei. aceea că metaforele idee, indiferent că e concret sau
înşile posedă cînd un mai abstract, palpabil sau
stil, cînd altul.” sublimat.”

4
 1. Metafora plasticizantă
• Constă în apropierea a două fapte aparținând domeniului lumii (date
închipuite, trăie sau gândite), exclusiv în scopul „plasticizării” unuia
dintre fapte
• „nu plasticizăm un fapt prin alt fapt, ci expresia incompletă a unui fapt
prin expresia altui fapt”
• Se naște din incongruența dintre lumea concretă și cea abstractă, ținând
loc de concret în ordinea abstracțiunilor
• Expresia directă a unui fapt reprezintă o „abstracțiune spălăcită”,
cerând o compensație realizată prin expresii indirecte- metafore.
 2. Metafora revelatoare
• Încearcă revelarea unui „mister” prin mijloace pe care ni le pune la
îndemână lumea concretă, experiența sensibilă și lumea imaginară
• Caracterul revelator consistă în anularea înțelesului faptelor,
substituindu-le o nouă viziune.
• Nu plasticizează faptele, ci suspendă înțelesuri și proclamă altele.
• „Metafora revelatorie începe în momentul cînd omul devine în adevăr
„om", adică în momentul cînd el se aşază în orizontul şi în
dimensiunile misterului”

6
 Geneza metaforei
„Felul metaforic rezultă inevitabil ca un corolar necesar din constituţia şi existenţa specific umană”

● Coincide cu geneza ● Metafora este ● Mentalitatea tabuizantă nu

omului și face parte
dintre simptomele
permanente ale
fenomenului „om”.
atemporală, anterioară
istoriei, reprezentând
tocmai „diferenţa
specifică” dintre fiinţa
umană şi animal.
poate fi privită ca origine a
metaforei ci, din contră,
modul metaforic reprezintă o
condiție prealabilă pentru ca
tabuizarea să fie posibilă.

7
„Metafora s-a ivit, în clipa cînd s-a declarat în lume, ca un
miraculos incendiu, acea structură
şi acel mod de existenţă numite împreună „om", şi se va ivi
necurmat atîta timp cît omul va continua să
ardă, ca o feştilă fără creştere şi fără scădere, în spaţii şi
dincolo de spaţii, în timp şi dincolo de timp.”
 Cele două izvoare ale metaforei

Structura spirituală a omului Un mod de a exista, care

cu dezacordul dintre concret
și abstracțiune (metafora
plasticizantă)
caracterizează pe om în toată
plenitudinea dimensională a
spiritului său ca „om”:
existența întru mister
(metafora revelatorie)

9
 Anomaliile metaforismului
• Emanând din cele două izvoare, metafora e limitată la împlinirea
uneia dintre cele două funcții:
1. Compensarea insuficiențelor expresiei directe pentru un obiect
2. Revelarea semnificațiilor ascunse, reale sau imaginare, ale unui obiect
• „Metaforismul, care nu rezultă nici din constituţia, nici din modul
existenţial specific uman, ci mai curînd din împrejurări cu totul
accidentale sau chiar din hotărîrea capricioasă a omului, va
reprezenta într-un fel sau altul totdeauna o anomalie.”

10
 Metafora plasticizantă
• Nu îmbogățește cu nimic
conținutul lucrului ca atare, ci
îl completează
• Ține de ordinea structurală a
spiritului uman
• Își are originea în
incongruența dintre lumea
concretă și cea abstractă
Metafora revelatoare
• Anulează înțelesul obișnuit al
faptelor, substituindu-le o
nouă viziune
• Este un simptom al modului
specific uman de existență
• Își plasează geneza în
momentul în care omul
depășește orizontul lumii date,
evadând în mister
„Cât timp omul (încă nu de tot „om”) trăieşte în
afară de mister, fără conştiinţa acestuia, într-o
stare netulburată de echilibru paradisiac-
animalic, el nu întrebuinţează decât metafora
plasticizantă, cerută de dezacordul dintre concret
şi abstracţiune. Metafora revelatorie începe în
momentul când el se aşează în orizontul şi în
dimensiunile misterului”
Bibliografie
• Blaga, Lucian. Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.
• Boc, Oana. “Metafora Și Instituirea Sensului Poetic. O Privire Dinspre Și Înspre Blaga.”
QVAESTIONES ROMANICAE VIII Interferențe și contraste în Romania, vol. 1 –
Lucrările Colocviului Internaţional Comunicare şi cultură în Romania europeană (ediţia
a VIII-a), Szeged, Jatepress. QVAESTIONES ROMANICAE VIII Interferențe și
contraste în Romania, vol. 1 (2020): p. 223–232.
• Botezat, Claudia-Carmen. „Metafora Revelatorie În Poezia Lui Lucian Blaga”, Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2009.
• Nistor, Eugeniu. ” „Metoda Culturală” Blagiană În Cunoaştere Şi În Creaţie”, Institutul
de Filosofie .i Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Rev. filos., LXIX,
1, p. 41–58, Bucureşti, 2022.

13