Sunteți pe pagina 1din 5

MASURAREA

TEMPERATURII

PROFESOR INA CEBANU


ELEV SIZOV NICHITA
• Temperatura este o mărime fizică a unui sistem care exprimă
cantitativ proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului
respectiv. Astfel, materialul cu o temperatură mai ridicată este mai
cald, iar cel cu o temperatură joasă mai rece. Temperatura este un
parametru care caracterizează viteza cu care se mișcă atomii ce
alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate
crește până la o anumită limită. Oamenii de știință afirmă că la o
temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii sau
moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei
valori nu este posibilă prin mijloace termodinamice
• O bază pentru definirea temperaturii poate fi obținută din
principiul zero al termodinamicii, care prevede că dacă două
sisteme, A și B, sunt în echilibru termic, și un al treilea sistem C
este în echilibru termic cu sistemul A atunci sistemele B și C vor fi,
de asemenea, în echilibru termic. Acesta este un fapt empiric, pe
baza observării, și nu a teoriei. Deoarece A, B, și C sunt în echilibru
termic, este rezonabil să spunem că fiecare dintre aceste sisteme
partajează o valoare comună a unor proprietăți. Numim această
proprietate temperatură
• In ziua de azi exista mai multe optiuni pentru a putea
masura temperatura corpului. Exista 5 tipuri de
termometre: cu mercur (de sticla), digitale, timpanice
(pentru urechi), orale tip suzeta si axiale instantanee
(benzi de pus sub brat)
MULTUMESC DE
ATENTIE!!!

S-ar putea să vă placă și