Tema 2.

 Strategii, metode, tehnici, probe/instrumente de evaluare – delimitări

Metode, conceptuale
tehnici și  Metode tradiționale de evaluare
instrument
 Metode complementare de evaluare pentru disciplinele școlare din
e de
evaluare clasele primare

 Strategii, metode, tehnici, probe/ instrumente de evaluare – delimitări conceptuale

Acțiunea evaluativă ca element component ale activității didactice implică

utilizarea instrumentelor de realizare a acestora.
 Strategii de evaluare reprezintă maniere operaționale de stabilire a:
- formelor și tipurilor de evaluare;
- metodelor, tehnicilor și probelor de evaluare a randamentului școlar;
- descriptorilor de performanță, baremelor, sistemelor de notare.
 Metodele de evaluare sunt căi, instrumente, modalități de acțiune, prin
intermediul cărora evaluatorul obține informații în legătură cu
randamentul școlar al elevilor, cu performanțele acestora.
 Tehnicile de evaluare reprezintă forme concrete pe care le îmbracă
metodele, modalităților concrete prin care se declanșează obținerea de
răspunsuri (tehnica răspunsului la alegere, tehnica textului lacunar).
Tehnicile presupun utilizarea de probe de evaluare/ instrumente de
evaluare, pentru a putea fi puse în practică.
 Probele de evaluare/ instrumente de evaluare sunt grupaje de itemi
proiectate, administrate/ comunicate și corectate de către profesor, ele sunt
stabilite în funcție de conținuturile de învățat și de obiectivele propuse.
 Itemul pedagogic reprezintă elementul component de bază al
instrumentelor de evaluare, este o întrebare, o sarcină de lucru cu caracter
teoretic și/ sau practic și rezolvă un obiectiv de evaluare.
În literatura de specialitate, este analizată relația dintre metoda de evaluare
și proba de evaluare/ instrumental de evaluare, astfel, metoda de evaluare, în
ansamblul său, vizează întregul demers de proiectare și realizare a actului
evaluativ, iar instrument de evaluare/ proba de evaluare este parte integrantă a
metodei de evaluare. Instrumentul de evaluare concretizează la nivel de produs
opțiunea metodologică a evaluatorului.
M. Bocoș prezintă legătura acestora în tabelul următor:
Tabelul 1.1. Corelarea conceptelor: metodă/tehnică/instrument
Metode de Tehnica de evaluare Instrumentul/ proba de
evaluare evaluare
Evaluare orală Tehnica elaborării Chestionarul oral
răspunsului
Evaluare scrisă Tehnica textului lacunar Probă scrisă

 Metode tradiționale de evaluare

Metodologia evaluării discriminează între metode tradiționale de evaluare și

cele alternative/ complementare. Taxonomia metodelor de evaluare:
Categoria de metode de Tipuri
evaluare
- Evaluare orală
Metode de evaluare - Evaluare scrisă
tradiționale - Evaluare practică
- Autoevaluarea
- Observarea sistematică a
Metode de evaluare activității și comportamentului
alternative/complementare elevului
- Investigația
- Proiectul
- Portofoliul
- Hărțile conceptuale
- Interviu etc.

1. Evaluarea orală se realizează printr-o conversaţie pe baza căreia cadrul

didactic stabileşte cantitatea informaţiei şi calitatea procesului de învăţare în care
a fost implicat elevul.
Evaluarea orală îmbracă următoarele forme specifice: întrebare/întrebări,
interviu, chestionar oral, eseu oral, susținerea orală a protofoliului, povestirea, etc.
2. Evaluarea scrisă apelează la probe scrise de evaluare, care solicită
tratarea în scris a sarcinilor de lucru. Cele mai frecvente sunt: probe scrise, teze,
chestionare scrise, teme pentru acasă, teste, teste docimologice.
3. Evaluarea practică presupune utilizarea de probe practice de evaluare și
verifică abilitățile, priceperile și deprinderile formate în cadrul activităților
aplicative, a lucrărilor experimentale, de laborator.
 Metode alternative/ complementare de evaluare
1.Autoevaluarea reprezintă actul psihopedagogic prin care o persoană își
apreciază, verifică, analzează critic și evaluează propriile cunoștințe, abilități,
competențe, comportamente, conduite și atitudini.
Autoevaluarea permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu
obiectivele operaționale în procesul autoevaluării; cu acest prilej, elevul va
înțelege mai bine obiectivele și conținutul sarcinii pe care o are de rezolvat,
modul în care efortul său de rezolvare a sarcinii este valorificat.
Grilele de autoevaluare permit elevilor să-și determine, în condiții de
autonomie, eficiența activităților realizate. Pornind de la obiectivele educaționale
propuse, grila de autoevaluare proiectată conține:
- capacități vizate;
- sarcini de lucru;
- valori a performanței.
Autoevaluarea poate să meargă de la autoaprecierea verbală și până la
autonotarea mai mult sau mai puțin supravegheată de către profesor.
Iată câteva posibilități:
 Autocorectarea sau corectarea reciprocă. Elevul este solicitat să-
și depisteze operativ unele erori în momentul realizării unor
sarcini de învățare. În același timp, pot exista momente de
corectare a lucrărilor colegilor.
 Autoaprecierea controlată. În cadrul unei verificări, elevul este
 solicitat să-și acorde o notă, care este negociată apoi cu profesorul
sau împreună cu colegii.
 Aprecierea reciprocă. Elevii sunt puși în situația de a-și nota
colegii, prin reciprocitate, fie la lucrările scrise, fie la evaluările
orale. Aceste exerciții nu trebuie neapărat să se concretizeze în
notare efectivă.
 Metoda de apreciere obiectivă a personalității.

2. Referatul este o metodă prin care învățătorul apreciază și evaluează

aspecte concrete referitoare la modul de realizare și, eventual, prezentare de către
elevi a unui referat – o lucrare scrisă, care are la bază o documentare bibliografică
și/ sau o investigație experimentală.
Se pot diferenția două tipuri de referate:
 Referatul de investigație științifică independentă, bazat pe
descrierea demersului unei activități desfăsurate în clasă și pe
analiza rezultatelor obținute;
 Referatul bibliografic, bazat pe informarea documentară,
biografică.
Referatul se poate utiliza în demersul didactic atât pentru evaluarea
continuă pe parcursul unui semestru, cât și pentru evaluarea sumativă în cadrul
unui modul încadrat într-un portofoliu permanent sau independent.
3.Investigația. Se prezintă ca un instrument ce facilitează aplicarea în
mod creativ a cunoștințelor și explorarea situațiilor noi sau foarte puțin
asemănătoare cu experiența anterioară.
Investigația este o activitate care se poate derula pe durata unei ore de curs
sau a unei susccesiuni de ore de curs, în timpul căreia elevii demonstrează că
posedă o gamă largă de cunoștințe și capacități.
Elevul sau grupul de elevi primesc o temă cu sarcini precise, bine
circumscrise.
Evaluarea investigației se face pe baza unei scheme de notare, ce va
cuprinde măsurarea separate a următoarelor elemente importante:
 Strategia de rezolvare;
 Aplicarea cunoștințelor, principiilor și regulilor;
 Acuratețea înregistrării și prelucării datelor;
 Claritatea argumentării și forma prezentării;
 Inventarierea produselor realizate;
 Atitudinea elevilor în fața cerințelor;
 Dezvoltarea unor deprinderi de lucru.
4.Proiectul reprezintă o lucrare scrisă care are la bază o cercetare
teoretică sau teoretico-practică, amplă și de durată.
Realizarea unui proiect începe în clasă prin definirea și înțelegerea sarcinii
de lucru, eventual și prin începerea rezolvării acesteia, se continua pe o perioadă
de cîteva zile sau săptămîni, în care, elevul are permanente consultări cu cadrul
didactic.
Realizarea unui proiect implică două dimensiui importante, care
dobândesc specificitate în funcție de particularitățile disciplinei de studio și de
tema abordată:
 Parcurgerea unor procese de colectare de date, de prelucrare, analizare,
interpretare a lor, în urma unor demersuri investigative, de cercetare, a
unor acțiuni intelectuale și practice;
 Realizarea unor produse finale, care pot fi foarte diverse; spre exemplu, în
studiul discilinelor pedagogice, aceste produse pot consta în: modele
ideale, modele material, dispositive, material didactice, excursii tematice,
proiecte comunitare, proiecte de realizare.
Structura unui proiect include următoarele elemente de conținut:
 Pagina de titlu, pe care se consemnează, sintetic, tema proiectului,
numele autorului, instituția, perioada în care s-a elaborate
proiectul;
 Cuprinsul proectului, care consemnează titlurile capitolelor și
subcapitolelor care intră în structura lucrării;
 Introducerea, care include prezentarea cadrului theoretic-
conceptual și metodologic, a paradigmei în care se ancorează
abordarea temei propuse spre cercetare;
 Dezvoltarea și detalierea elementelor de conținut, a capitolelor și
subcapitolelor, respective dezvăluirea și înlănțuirea ideilor într-o
modalitate logică, sistematică și comprehensive, valorificîndu-se
un limbaj științific, clar și accesibil;
 Concluziile de natură calitativă și cantitativă care reies din
cercetarea realizaă și care sînt raportate la ipoteza de lucru;
indiferent de forma de exprimare, este necesară realizarea de
aprecieri personale, de comentarii critice, de reflecții, analize,
interpretări, evaluări, sugestii, propuneri și predicții;
 Bibliografia, respective sursele bibliografice oportune și relevante
din perspectiva temei cercetate.
5. Portofoliul este o metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată
într-o secvență mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată
de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.
Tipologia portofoliilor:
Criteriu Tipul Definiţii. Autori
portofoliilor
1. Activitate Portofoliul Portofoliu este o colecţie
practico- procesului educaţional: intenţionată de documente
rezultativă - Portofoliul orientativ sistematizat, care serveşte
(după practic reflecţiei propriilor acţiuni şi
necesitate) - Portofoliul de rezultate în unul sau mai multe
abordare orientativă a domenii pentru evaluarea
problemei competitivităţii şi concurenţei pe
- Portofoliul de piaţa forţei de muncă.
abordare prin cercetare (E.V. Grigorenco)
a problemei
 - Portofoliul tematic
Portofoliul profesional
2. După Portofoliul individual Portofoliu – dosar de lucru,
subiecţii în care sunt stocate informaţie
acţiunii Portofoliul de grup diversă şi care documentează
experienţele şi realizările în
procesul educaţional/profesional.
(E.V. Grigorenco)
3. Criteriul Portofoliul săptămânal Portofoliul – selecţie de
temporal Portofoliul semestrial materiale într-o anumită perioadă
Portofoliul anual etc. de timp.
(M. Bocoş)
4. Criteriul Portofoliul de proces Portofoliul de proces este o
rezultatului: documentare a etapelor de învăţare
proces/produs şi o informare progresistă cu
Portofoliu de produs referire la performanţa elevilor.
Portofoliul de produs
demonstrează măiestria unei
sarcini de învăţare sau un set de
obiective de învăţare şi conţine
doar cele mai bune lucrări. (J.
Venn)

Pasul I. Motivaţia şi stabilirea scopului pentru elaborarea unui portofoliu.

Iniţierea unui portofoliu presupune câteva momente
Pasul II. Proiectarea conţinutului – structura portofoliului. Structura
portofoliului este flexibilă şi conectată direct scopurilor formulate.
În general, făcând abstracţie de disciplină, tipologie şi conţinutul vizat,
orice portofoliu are o structură, cuprins:
- Foaia de titlu (denumirea instituţiei de învăţământ, disciplina, clasa,
numele prenumele elevului şi a profesorului)
- Cuprinsul/sumarul (lista conţinutului portofoliului, a fiecărei fişe, lucrări
etc.)
- Sarcinile realizate;
- Autoevaluare (forma chestionar, eseu etc.) şi limitele fiind determinate de
profesor în dependenţă de clasă, disciplină, dar şi de volumul lucrului realizat).
Este important colectarea, completarea portofoliului conform solicitărilor,
dar şi mai importantă este prezentarea acestuia.
Pasul III. Planificarea activităţilor de colectare a datelor, proiectarea şi
pregătirea de materiale pentru prezentare. Elaborarea criteriilor de evaluare a
materialelor din structura portofoliului. „Portofoliul se evaluează conform unor
criterii unice. În final, cele mai reuşite portofolii se păstrează la catedră cu
accepţia elevului.” [Cabac p. 138]
Pasul IV. Colectarea şi prelucrare/redactarea/formatarea materialelor din
portofoliu. Traininguri şi consultaţii cu privire la cunoştinţelor şi deprinderilor
necesare pentru crearea şi prezentarea unui portofoliu. Reflectarea asupra
activităţii la etapa respectivă.
Pasul V. Mostre/probe în prezentarea portofoliului. Reflecţia etapei.
Traininguri şi consultaţii cu privire la cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru
crearea şi prezentarea unui portofoliu.
Pasul VI. Prezentarea şi elaborarea în limitele scopului. Reflecţia etapei.
Pasul VII. Evaluarea rezultatului, produsului final – utilizarea materialelor
designul portofoliului. Reflecţii finale.
7. Observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor
în timpul activităţii didactice este o tehnică de evaluare ce furnizează
învăţătorului o serie de informaţii, diverse şi complete, greu de obţinut, astfel,
prin intermediul metodelor de evaluare tradiţională. Observarea este adeseori
însoţită de aprecierea verbală asupra activităţii/răspunsurilor elevilor.
Pentru a înregistra informaţiile de care are nevoie învăţătorul are la
dispoziţie practic cinci modalităţi:
I. fişa de observaţii curente;
II. fişa de evaluare (calitativă);
III. scara de clasificare;
IV. lista de control/verificare;
V. fişa de caracterizare psiho-pedagogică (la final de ciclu).
I. Fişa de evaluare – este completată de către învăţător, în ea
înregistrându-se date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care
învăţătorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţiune al elevilor săi
precum şi interpretările învăţătorului asupra celor întâmplate.
II. Scara de clasificare – însumează un set de caracteristici
(comportamentale) ce trebuie supuse evaluării însoţite de un anumit tip de scară
(de obicei scara Libert).
III. Lista de control/verificare – deşi pare asemănătoare cu scara de
clasificare ca manieră de structurare se deosebeşte de aceasta prin faptul că prin
intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unui comportament, fără a
emite o judecată de valoare oricât de simplă.