Metodă – Instrument – Probă

Metodă → calea prin care se oferă elevului

posibilitatea de a-și demonstra cunoștințele;
Instrument → parte a metodei prin care se
concretizează opțiunea profesorului pentru
testarea performanțelor;
Probă → orice instrument de evaluare proiectat,
administrat și corectat de profesor.
Probe de evaluare

Întrebări care trebuie puse în vederea elaborării

probelor:
– Ce tip de itemi trebuie construiți?
– Ce grad de dificultate trebuie să aibă?
– Cum trebuie să arate itemii din punct de vedere
tehnic?
– Cum se va face asamblarea itemilor?
– Cum vor fi formulate instrucțiunile testului?
– Va măsura testul astfel construit un eșantion
semnificativ de rezultate ale învățării?
Metode de evaluare
•
Probele orale - Avantaje şi limite
Cerințe pentru probele orale
• întrebările să vizeze conținutul esențial, formarea
priceperilor, deprinderilor, abilităților, capacităților
intelectuale, atitudinilor și a altor performanțe
prevăzute în standard;
• să fie precis determinate, înlăturând inexactitatea,
complexitatea, ambiguitatea, caracterul sugestiv și
conservatorismul (care să-l oblige pe elev să
reproducă exact ideile profesorului)
• întrebarea să fie adresată întregii clase, apoi este
numit un elev să răspundă (elevul nu va fi întrerupt
decât dacă nu este în subiect, sau face greșeli grave);
Cerințe pentru probele orale
• întrebările să fie corect formulate și la obiect, să
aibă o înlănțuire logică, să vizeze cunoștințe
esențiale, nivelul de înțelegere și capacitatea
elevului de a opera cu ele pe plan mental și practic
– aplicativ;
• întrebările să solicite gândirea independentă,
inteligența și creativitatea elevului;
• profesorul să creeze în clasă o atmosferă
destinsă, fără critici, de acceptare reciprocă;
• răspunsurile să fie notate cât se poate de obiectiv
Probele scrise – avantaje şi limite
Probele scrise
• Sunt utilizate sub diferite forme: extemporal, teză,
test, chestionar, eseu, referat, temă executată
acasă, portofoliu, proiect etc.
• Prin probe scrise se asigură uniformitatea
subiectelor (ca întindere şi ca dificultate îndeosebi)
pentru elevii supuşi evaluării, cât şi posibilitatea de
a examina un număr mai mare de elevi în aceeaşi
unitate de timp.
• Ea îi avantajează pe elevii emotivi şi-i pune la
adăpost pe profesorii tentaţi să evalueze
preferenţial prin metoda orală.
Cerințe impuse probelor scrise
• Subiectele formulate să se regăsească în
tematica recomandată de programă şi manual.
• Sarcinile de lucru să fie formulate clar, fără
ambiguități sau cu intenția de a-i induce în eroare
pe elevi.
• În formularea subiectelor să se aibă în vedere nu
doar reproducerea informațiilor, ci şi evaluarea
capacității elevilor de a opera cu acestea.
Cerințe impuse probelor scrise
• Să se facă cunoscute elevilor baremele de
corectare şi notare.
• La cerinţele de conţinut, ar trebui să se ţină cont
de volumul şi corectitudinea cunoştinţelor, de
rigoarea demonstraţiilor (acolo unde este cazul).
• Este important să nu se omită cunoştinţele
esenţiale din materia supusă verificării
(examinării).
Cerințe impuse probelor scrise
• Prezentarea conţinutului trebuie să se facă
sistematic şi concis, într-un limbaj inteligibil
(riguros din punct de vedere ştiinţific şi corect din
punct de vedere gramatical).
• Forma lucrării presupune şi o anumită organizare
a conţinutului (în funcţie de specificul acestuia),
unele sublinieri, realizarea unor scheme, tabele şi
grafice, pentru a pune în valoare unele idei
principalele şi a-i permite profesorului să
urmărească, mai uşor, aceste idei.
Cerințe impuse probelor scrise

• Criteriile de apreciere a probelor scrise vizează:

conținutul lucrării, forma acesteia (stil, ortografie,
prezentare grafică) şi factorul personal
(originalitate, impact).
Probele practice – avantaje şi limite
Probele practice
• oferă posibilitatatea evaluării capacității de
aplicare a cunoștințelor teoretice în rezolvarea
unor probleme practice;
• prin probe practice pot fi evaluate: priceperi,
deprinderi manuale și tehnice în cadrul lucrărilor
de laborator, din ateliere, pe lotul școlar;
• respectarea etapelor unui proces tehnologic
• modul în care elevii manevrează anumite piese,
aparate, unelte;
• calitatea produselor finite
Evaluarea activităților practice

Principii de care trebuie să se țină cont în

evaluarea Competenței și a experienței practice:
– se vor evalua în general abilitățile practice, nu
cunoștințele teoretice
– este important să existe o corelație între metodele
de evaluare și abilitatea care este evaluată.
– elevii să cunoască modalitatea de evaluare și
criteriile conform cărora vor fi evaluați
– criteriile să corespundă contextului sau mediului în
care se desfășoară activitatea
Evaluarea activităților practice
Evaluarea competenței diferă de evaluarea
obișnuită după cum urmează:
– presupune criterii de performanță clare
– pentru certificarea unei competențe elevul
trebuie să demonstreze dobândirea tuturor
criteriilor de performanță.
Metodele de evaluare:
– Evaluarea continuă a activităților practice la locul
de muncă.
– Testarea abilităților de toate tipurile.
Evaluarea activităților practice

– Performanțele elevilor în studii de caz, exerciții

de simulare și situații de joc de rol
– Teme și proiecte de toate tipurile
– Derularea unor proiecte practice sau de
documentare
– Abordarea unor probleme reale sau simulate.
Evaluarea activităților practice

Elemente specifice evaluării bazate pe competențe

a activităților practice:
Activități inițiale:
– Cunoașterea strategiei și procedurilor de
evaluare, a numărului de elevi implicați și a
modului de grupare.
– Determinarea cerințelor speciale ale elevilor,
individual.
Metode complementare de
evaluare
Principalele metode alternative de evaluare, al
căror potenţial formativ susţine individualizarea
actului educaţional prin sprijinul acordat elevului
sunt:
Observarea sistematică Portofoliul
Referatul Proiectul
Eseul Studiul de caz
Fișa de evaluare Interviul
Chestionarul Autoevaluarea
Investigaţia Hărţile conceptuale.
Metode de evaluare – Observaţia

• Obiectul observării îl constituie: activitatea

elevilor, comportamentul lor, produsele unor
activităţi realizate în conformitate cu cerinţele
programelor şcolare sau o combinaţie a lor.
• Rezultatele observării vor fi comparate cu
rezultatele la învăţătură, în urma unor analize
calitative şi cantitative (matematice şi
statistice).
• Se evită, atât supraestimarea unor elevi ca
urmare a impresiei bune create despre ei, cât
şi subestimarea celor despre care există o
impresie proastă.
Metode de evaluare – Referatul

Este folosit ca bază de discuţie în legătură cu o

temă dată fiind menit să contribuie la formarea sau
dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă
ale elevilor din clasele mari), este şi o posibilă
probă de evaluare a gradului în care elevii şi-au
însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi
o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă.
Metode de evaluare – Referatul

Este întocmit fie pe baza unei bibliografii

minimale, recomandate de profesor, fie pe baza
unei investigaţii prealabile, în acest din urmă caz,
referatul sintetizând rezultatele investigaţiei,
efectuate cu ajutorul unor metode specifice
(observarea, convorbirea, ancheta etc.).
Metode de evaluare – Eseul

Eseul, ca metodă de evaluare, îi dă elevului

posibilitatea de a se exprima liber, de a-şi formula
nestingherit opiniile faţă de un anumit subiect, fără
teamă de prejudecăţi.
Este o alternativă la testul grilă, bazat pe itemi
stereotipi, cu alegere duală sau multiplă, care tind
să monopolizeze evaluările sumative în ultimii ani.
Metode de evaluare
Referatul și Eseul - dezavantaj

Atât eseul, cât şi referatul, însă, oferă informaţii

limitate despre nivelul de pregătire al unui elev.
De aceea, informaţiile elevului vor fi corelate cu
informaţiile obţinute cu ajutorul altor metode de
evaluare.
Metode de evaluare – Fişa de
evaluare
Este un formular de dimensiunea unei coli de hârtie
A4 sau A5 (în funcţie de numărul şi complexitatea
sarcinilor de îndeplinit), pe care sunt formulate diverse
exerciţii şi probleme ce urmează a fi rezolvate de elevi
în timpul lecţiei, de regulă după predarea de către
profesor a unei secvenţe de conţinut şi învăţarea
acesteia, în clasă, de către elevi.
În aceste condiţii, fişa de evaluare se foloseşte, mai
ales, pentru obţinerea feedback-ului de către profesor,
pe baza căruia el poate face precizări şi completări,
noi exemplificări etc., în legătură cu conţinutul predat.
Metode de evaluare – Fişa de
evaluare

Nu este obligatoriu ca elevii să fie notaţi, fişa de

evaluare poate avea un caracter de lucru, de
optimizare a învăţării.
Fişa de evaluare poate fi folosită şi pentru
înregistrarea rezultatelor observării sistematice a
comportamentului şi activităţii elevilor, în această
situaţie evaluarea având un rol sumativ.
Metode de evaluare – Chestionarul

Poate fi folosit ca instrument de evaluare, mai

ales atunci când profesorul doreşte să obţină
informaţii despre felul în care elevii percep
disciplina predată sau stilul lui de predare şi de
evaluare, dar şi despre nivelul lor de motivaţie
la o anumită disciplină.
Prin intermediul chestionarului, se pot obţine şi
informaţii referitoare la pregătirea elevilor
(chestionarea putându-se face atât oral, cât şi
în scris).
Metode de evaluare –
Chestionarul
Profesorul poate recurge la chestionar când doreşte
o informare operativă cu privire la stăpânirea de
către elevi a unor probleme esenţiale, dintr-o lecţie,
dintr-o temă sau dintr-un capitol.
Pe baza răspunsurilor primite de la elevi, el poate
face nu doar aprecieri privind gradul de însuşire a
unor cunoştinţe, ci şi precizări, completări, dezvoltări
etc., care să conducă la o mai bună cunoaştere a
unei anumite părţi din materia parcursă.
Metode de evaluare – Investigaţia
Investigaţia este o metodă de evaluare în care elevul
este pus în situaţia de a căuta o soluţie la exigenţe şi
complexităţi diferite (trebuie să facă dovada înţelegerii
cerinţelor temei, a soluţiei adoptate, generalizării sau
transpunerii acesteia în alt context).
La începutul semestrului, profesorul stabileşte lista de
teme pe care elevii urmează să le abordeze cu ajutorul
investigaţiei, perioada investigaţiei, modul de lucru/
ordinea de rezolvare, de notare a observaţiilor parţiale,
de prezentare şi de valorificare a rezultatelor.
Metode de evaluare – Investigaţia
Evaluarea investigaţiei se face pe baza unei scheme de
notare, care va cuprinde măsurarea separată a
următoarelor elemente importante:
•strategia de rezolvare;
•aplicarea cunoştinţelor, principiilor, regulilor;
•acurateţea înregistrării şi prelucrării datelor;
•claritatea argumentării şi forma prezentării;
•inventarierea produselor realizate;
•atitudinea elevilor în faţa cerinţelor;
•dezvoltarea unor deprinderi de lucru în grup/ individual.
 Metode de evaluare – Proiectul
Proiectul poate fi folosit cu elevii din clasele mari de
liceu pentru învăţarea unor teme mai complexe, care se
pretează la abordări pluridisciplinare, interdisciplinare şi
transdisciplinare sau ca metodă de evaluare.
Elevii, pot face dovada că au capacitatea de a investiga
un subiect dat, cu metode şi instrumente diferite,
folosind cunoştinţe din diverse domenii. Uneori,
proiectul este folosit ca probă de evaluare la absolvirea
unei şcoli profesionale, a unui liceu industrial sau cu
profil artistic, precum şi la absolvirea unei facultăţi din
domeniile tehnicii, artei, arhitecturii etc.
 Metode de evaluare – Proiectul

Profesorul stabileşte lista temelor de proiect, perioada

de realizare şi-i iniţiază pe elevi asupra etapelor şi a
tehnicilor de lucru (individual sau colectiv).
Elevii sunt orientaţi şi îndrumaţi şi (eventual) sprijiniţi
de profesor în colectarea datelor necesare (potrivit
temei alese sau repartizate), iar pe parcursul realizării
proiectului beneficiază de consultaţii şi de evaluări
parţiale.
Metode de evaluare – Proiectul
La evaluările parțiale, ca şi la evaluarea finală
(când proiectul se prezintă sau se susţine),
profesorul operează cu anumite criterii, referitoare,
atât la proces (documentarea, utilizarea datelor şi a
informaţiilor în formularea concluziilor etc.), cât şi la
produs (structura proiectului, concordanţa dintre
conţinut şi temă, capacitatea de analiză şi sinteză,
relevanţa concluziilor, caracterul inedit al
rezultatelor etc.). Aceste criterii se recomandă să
fie cunoscute şi de elevi.
Metode de evaluare – Portofoliul

Este ca o metodă de evaluare complexă, longitudinală

oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare,
bazată pe un ansamblu de rezultate (se cere elevilor
să realizeze o seamă de lucrări, pe parcursul instruirii,
care constituie un fel de carte de vizită a lor).
Elementele portofoliului sunt lucrări executate de elev,
de regulă, în cadrul activităţii independente din afara
şcolii, el putând beneficia de îndrumarea altor
persoane sau prelua de la acestea lucrări gata făcute.
Metode de evaluare – Portofoliul

Elevul adaugă în portofoliu materialele pe care le

consideră necesare, materiale care-l reprezintă,
subliniind atitudinea şi interesul faţă de domeniul
abordat.
Portofoliul se poate încadra într-o evaluare sumativă,
furnizând nu doar o informaţie punctuală, într-un
anumit moment al achiziţiilor elevului, ci chiar o
informaţie privind evoluţia şi progresele înregistrate de
acesta în timp, alături de informaţii importante despre
preocupările sale.
Metode de evaluare – Portofoliul

Structura şi componenţa unui portofoliu se

subordonează scopului pentru care a fost proiectat
Structura, elementele componente obligatorii şi
criteriile de evaluare sunt stabilite de profesor,
având ca punct de plecare preocupările elevilor.
Alegerea elementelor de portofoliu obligatorii se
subordonează obiectivelor de referinţă prevăzute în
programa modulului respectiv şi obiectivelor de
referinţă suplimentare, stabilite de profesor.
Metode de evaluare – Portofoliul

Portofoliul este relevant pentru creativitatea elevilor,

iar profesorul trebuie să demonstreze flexibilitate
apreciind elementele suplimentare introduse în
structura sa. La recomandarea profesorului sau la
alegerea elevului, pot deveni componente ale
portofoliului elemente care au fost evaluate anterior.
Se evidenţiază astfel capacitatea elevului de a
realiza o lucrare unitară, de a se racorda temei
abordate.
Metode de evaluare – Portofoliul

Tematica şi sursele de informare recomandate

trebuie să sensibilizeze elevul şi să-i stimuleze
interesul pentru domeniul abordat. Portofoliul nu-
şi atinge scopul, dacă tematica are un grad mare
de generalitate, iar elevul este înlocuit de familie
pentru realizarea activităţilor.  
Metode de evaluare – Hărţile
conceptuale
Hărţile conceptuale se definesc ca fiind o imagine a
modului de gândire, simţire şi înţelegere ale celui
sau celor care le elaborează. Conceperea hărţilor
conceptuale se bazează pe temeiul: „învăţarea
temeinică a noilor concepte depinde de conceptele
deja existente în mintea elevului şi de relaţiile care
se stabilesc între acestea”. (Teoria lui Ausubel).
Esenţa cunoaşterii constă în modul cum se
structurează cunoştinţele. Important este nu cât
cunoşti, ci relaţiile care se stabilesc între
cunoştinţele asimilate.
Metode de evaluare – Hărţile
conceptuale
Avantajele hărţilor conceptuale:
•uşurează procesul de învăţare;
•organizează cunoştinţele existente în mintea
elevului;
•pregăteşte noile asimilări;
•ajuta la organizarea planificării sau proiectării
unei activităţi;
•elimină memorizarea şi simpla reproducere a
unor definiţii sau algoritmi de rezolvare a unei
probleme;
Metode de evaluare – Hărţile
conceptuale
Avantajele hărţilor conceptuale:
•învăţarea devine activă şi constantă;
•se pretează foarte bine la teoria constructivista a
învăţării conform căreia noua cunoaştere trebuie
integrată în structura existentă de cunoştinţe;
•permit vizualizarea relaţiilor dintre cunoştinţele
elevului;
•evaluarea pune în evidenta modul cum gândeşte
elevul şi cum foloseşte ceea ce a învăţat;
•stimulează explozia de idei;
Metode de evaluare – Hărţile
conceptuale
Avantajele hărţilor conceptuale:
•creează soluţii alternative ale aceleiaşi probleme
date;
•uşurează înţelegerea;
•fac accesibilă cunoaşterea;
•integrează noile cunoştinţe în sistemul celor vechi;
•micşorează stresul;
•atrag elevii în acţiuni de căutare, cunoaştere,
învăţare;
•permit desfăşurarea activităţilor de grup care plac
mult elevilor mici.
Metode de evaluare – Autoevaluarea

Autoevaluarea pune accentul pe implicarea

elevului în a reflecta asupra proceselor sale de
învăţare şi, implicit, asupra obstacolelor care o
obstrucţionează.
Metode de evaluare – Autoevaluarea

Autoevaluarea conţine două caracteristici

fundamentale care condiţionează realizarea ei, şi
anume:
necesitatea ca elevul să cunoască în mod
evident obiectul evaluării, care poate fi un
obiectiv, o competenţă sau un element specific;
necesitatea ca aceste criterii distincte să-i fi fost
comunicate anterior.
Metode de evaluare – Autoevaluarea

Autoevaluarea este un demers care îndeplineşte

o funcţie de reglare/ autoreglare a oricărui
sistem, iar experienţa ne demonstrează faptul că
atunci când demersurile evaluatoare şi/ sau
autoevaluatoare nu se produc, activitatea în
cauză se dereglează până la starea în care ea
încetează de a mai fi utilă.