Sunteți pe pagina 1din 8

Techirghiol „Lacul lui Tekir”

Prezentare de ...
...
Legenda orașului Techirghiol
• Se spune că un bătrân olog și orb a ajuns odată cu măgarul său, din greșeală, în
malul acestui lac. S-a chinuit bătrânul ore în șir să iasă din noroiul mirositor, dar
bidiviul încăpățânat nici că voia să se miște, malul acela exercitând o tainică
atracție asupra sa.
• Mare a fost însă mirarea și bucuria bătrânului când, ieșind din lac, și-a dat
seama că ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele
sale, de multă vreme neputincioase, începuseră să-l asculte.
• Cât despre înțeleptul său bidiviu – plăgile urâte de pe spate i se vindecaseră, iar
corpul său parcă trăia o nouă tinerețe. Aflându-se despre această vindecare,
puhoi de oameni au ajuns pe malul acelui lac, scăldându-se și ungându-se cu
nămol pentru a-și găsi tămăduire. Și câte minuni nu se petrec acolo – ologii
încep din nou să meargă, oasele înțepenite își redobândesc tinerețea, femeile
își recăpătă fertilitatea, iar bolnavii de piept își găsesc tămăduirea.
Istoria orașului Techirghiol
• Techirghiol, oraș unic în lume, cu o istorie fascinantă, beneficiază de existenta
unor condiții naturale deosebite. Climatul, nămolul sapropelic  și apa sărată
a Lacului Techirghiol  fac din această stațiune balneară cunoscută din anul 1899
o destinație faimoasă cu o atmosferă tămăduitoare.
Istoria orașului Techirghiol
• Mărturiile existenței și continuității oamenilor pe aceste meleaguri sunt
constituite din descoperiri arheologice. Istoria locuirilor ajunge până în
neolitic, așezarea Techirghiolului fiind inclusă în faza a doua a culturii
Hamangia-Cernavodă. Cercetările arheologice efectuate de către Vasile
Pârvan încă din 1924 au încercat să stabilească trecutulul acestor regiuni.
• În oraș există zone care poartă urmele arheologice ale culturii Hamangia-
Cernavodă și amprentele istoriei rămase în aceste locuri: monedele din
vremea Imperiului Roman, documentele din perioada otomană, acte
aparținând lui Mihail Kogălniceanu, casa și azilul construite de Constantin
Tănase, dar și casele de vacanță ale familiilor lui Mircea Eliade, Cezar
Petrescu, Tudor Arghezi, Jean Constantin.
Încă din anul 1854 există primele înscrisuri despre
calitătile terapeutice ale nămolului, când un comandant
otoman își vindecă brațul bolnav. Techirghiolul este
cunoscut ca și stațiune balneară din anul 1899. Atunci
s-a inaugurat: Azilul maritim Techirghiol, cu paturi și
instalații pentru băi cu nămol.
Techirghiol a devenit un traseu de vacanță pentru
intelectualii vremii. În paralel cu dezvoltatea Mamaiei,
Techirghiol devine o destinație a oamenilor din lumea
bună, interesați de calitătile terapeutice ale lacului cu
„băi reci“. Boema s-a mutat la Techirghiol, pentru ca,
imediat după Primul Război Mondial, Eforie să devină
ținta elitelor cu bani. Artiștii veneau în Dobrogea să
picteze, scriitorii – ca Ionel Teodoreanu, de pildă (care
se refugia la Techirghiol, cu soția și copiii) – încercau să
scrie, iar actorii își aveau cartierul general la Carmen
Sylva (Eforie Nord). Familiile scriitorilor Cezar Petrescu
și Tudor Arghezi erau oaspeți de vară ai stațiunii.
Techirghiol oferea lumii bune a secolului XX inspirație și
tratament.
Camil Petrescu și-a plasat o parte a acțiunii romanului
său Patul lui Procust în Techirghiol, acțiune desfășurată
între anii 1926 și 1928, și a redat prin cuvânt substanța
personagiilor din acel interval de timp.
Istoria orașului Techirghiol
• În anul 1388 Dobrogea s-a unit pentru prima dată cu Țara Românească sub domnia lui Mircea cel Bătrân.
La jumătatea secolului următor, Dobrogea intră sub ocupație otomană. O primă mențiune documentară a
așezării Techirghiol datează din 1560, când Tekfür-köy este numit, în firmane ale sultanului Suleyman
Magnificul către domnitorul Moldovei.
La 1 decembrie 1878 trupele române intră în Dobrogea, ceea ce reprezintă și factic, alipirea provinciei cu țara.
Unul dintre noii “locuitori” ai Techirghiolului, după reformele de împroprietărire a fost și Mihail Kogălniceanu,
care cumpără pământ și imobile în jurul lacului și care a și construit o fântână publică în localitate, iar la Tuzla a
ridicat capela ortodoxă.
Printre proeminenții locuitori ai Techirghiolului se număra Mircea Eliade, ai cărui părinți dețineau din 1906, o
casă de vacanță în Techirghiol – Vila Claudia.
• Un alt proeminent binefăcător a fost marele artist Constantin Tănase. Se angajează în construcția unui
Sanatoriu pentru artiști (Vila Scena), contribuie financial la clădirea Căminului Cultural și la construcția bisericii
Sf. Ilie.
Istoria orașului Techirghiol
• În 1894 Ministerul Agriculturii și Domeniilor vinde Societății de binefacere Eforia
Spitalelor Civile din București 100 ha la marginea lacului. Acesta reprezintă și primul
pas în constiuirea stațiunii balneare din preajma lacului. Se pun bazele a ceea ce mai
târziu va deveni Techirghiol-Eforie și apoi localitatea de astăzi Eforie Nord.

• De amintit este și Constantin Bajenaru, unul dintre primarii Techirghiolului, care în anii
’30 s-a preocupat în mod deosebit de înfrumusețarea, curățenia orașului și
prosperitatea lui ca stațiune balneară.

• În 1931 s-a inaugurat Monumentul Eroilor în memoria celor ce și-au dat viața în
războiul 1916 – 1918 (Techirghiol și împrejurimile au plătit tributul cu 176 de căzuți) în
piața “General I. Dragalina”.
Vă mulțumim pentru
atenție!

S-ar putea să vă placă și