Teoria Rezolvării de Probleme

• H. H. Perlman (1950) - Universitatea din Chicago

Cartea: “Social Casework: A Problem Solving Process” (1957)

• existenţa umană - un proces continuu de rezolvare de probleme,

de la naştere şi până la moarte, de adaptare la
cerinţele exterioare sau de adaptare a acestora
la propriile nevoi.
• abilitatea de a rezolva probleme este esenţială pentru fiinţele
umane, începe in stadiile timpurii ale dezvoltării si se manifesta
pe întreg procesul vieţii.

• motivaţia pentru schimbare este data de

dorinţa pentru confort psihologic
 Etape ale intervenției bazate pe teoria
rezolvării de probleme
(B.R. Compton şi B. Galaway - “Social Work Process”)

I. Etapa de Contact

a). identificarea problemei

- percepţia beneficiarului,
- percepţia altor persoane implicate in situatie şi
- perceptia asistentului social faţă de problema prezentata.
b). stabilirea scopului/obiectivelor
- pe termen scurt, mediu şi lung,
- realizabile, masurabile, in concordanta cu realitatea

c). angajamentul (verbal sau scris)

- clarificarea resurselor disponibile în instituţie,
- clarificarea responsabilităților beneficiarului si ale asist. social

d). Explorarea
- motivația clientului
- oportunitățile și abilitățile/capacitățile
II. Etapa Contractului

- evaluarea sistemica a situatiei

• legătura dintre problemele beneficiarului şi nevoile acestuia,
• ce factori contribuie la crearea şi menţinerea problemei?,
• ce resurse şi posibilităţi deţine beneficiarul?,
• ce cunoştiinţe şi principii din asistenţa socială pot fi aplicate?,
• cum pot fi “organizate” datele obţinute pentru a contribui la
rezolvarea problemei?,
- stabilirea unui plan de acţiune
• in functie de scopurile stabilite,
• analiza solutiilor alternative şi a efectelor acestora,
• stabilirea metodelor si tehnicilor de intervenţie,
• stabilirea activităților necesare pentru realizarea scopurilor,
• centrare pe schimbare.

- prognoza
• care sunt şansele de reuşită?
• identificarea posibilelor obstacole,
• strategii de depășire a potențialelor dificultăți.
III. Etapa acţiunii:

- implementarea planului de actiune

• intervenţii în concordanţă cu scopul si activitatile stabilite,
• mobilizarea resurselor şi a serviciilor ce vor fi utilizate,
• realizarea activitatilor propuse.
- finalizarea intervenției
• analiza a ceea ce s-a realizat precum si ceea ce nu s-a putut
realiza,
• stabilirea cauzelor nerealizarilor,
• dezvoltarea unor strategii pentru menţinerea scopurilor pe termen
lung,
• finalizarea relaţiei cu beneficiarul,
• asigurarea menţinerii sprijinului în reţea.

- evaluarea finala
- evaluarea intregului proces de interventie, început chiar în faza
contactului
• scopurile au fost realizate?
• metodele selectate au reuşit să rezolve problemele?
 Dificultăţi pe care le întâmpină asistentul social în
munca cu beneficiarii:

• lipsa de claritate în definirea problemei,

• deficit de informaţii,

• comunicare deficitara cu cei care se implică în procesul de

rezolvare a problemelor,
• schimbări premature sau testarea în grabă a strategiilor alternative,

• lipsa deprinderilor în rezolvarea de probleme,

• pierderea motivaţiei beneficiarilor.

 Contribuţii ale teoriei rezolvarii de probleme:

• mutarea accentului de la boală şi diagnoză la implicarea activă

alături de beneficiar în rezolvarea de probleme

• accent pe rezolvarea problemelor curente ale beneficiarilor

• stabilirea unei relaţii intre aşteptările beneficiarului faţă de

organizaţie şi resursele de care instituţia dispune
• fiecare etapă are un început şi un sfârşit ca şi întreg procesul de
intervenţie.

• conceptul de istorie socială - presupune nu doar o retrospectivă

a evenimentelor trecute din viaţa persoanei ci şi o evaluare
intergeneratională.
 Limite ale modelului:

• dificil de aplicat beneficiarilor cu tulburări psihice,

• greu de acceptat de către beneficiarii care doresc o rezolvare

imediată a problemelor,

• dificil de aplicat beneficiarilor cu boli cronice (cancer, SIDA) ca şi

celor care au suferit diverse pierderi (separare, divorţ, deces).