Istoria evreilor.

Holocaustul

Lecția nr. 8 Mișcarea sionistă

• Sionismul - de la Muntele Sion - colina pe care se află Ierusalimul, este
mișcarea de emancipare națională a evreilor cu scopul readunării lor din
diaspora (în ebraică galut) și revenirii în țara promisă, și refacerea statului
Israel (în ebraică Ereț Israel).
• Termenul sionism a fost folosit pentru prima oară de Nathan
Birnbaum (1864–1937, jurnalist evreu-austriac
 Cauzele sionismului
• Mișcarea națională din sec. XIX prin care se dorea crearea unor state naționale pure (cu o
singură națiune, cea care dădea numele stastului), i-a făcut pe evrei să se simtă din nou excluși.
• Apariția teoriilor rasiale în care evreii erau văzuți ca un pericol pentru rasa albă, pentru
existența Europei.
• Înmulțirea cazurilor de abuz contra evreilor europeni, în special în vestul Europei - Afacerea
Dreyfus
• Dorința unor evrei de a respecta legământul lui Abraham cu Dumnezeu (Iahve) – de a locui în
Țara Promisă
1. La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.

2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.

3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!"

4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?

5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!

6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al
bucuriei mele. (Psalmul 136)
 Primul congres sionist
• A avut loc la Basel (Elveția) în 1897 sub conducerea lui Theodor
Hertzl.
• Venit la Paris ca reporter al ziarului „Neue Freie Presse”, dr. Theodor
Herzl, provenit dintr-o familie asimilată de evrei unguri, a fost
profund impresionat de tenebroasa Afacere Dreyfus și de valul de
antisemitism statal, al armatei, al protipendadei politice, al mediei și
al populației franceze care a provocat și a susținut această
atmosferă.
• Herzl a ajuns la concluzia că emanciparea, libertatea politică și
asigurarea drepturilor cetățenești ale evreilor sunt posibile exclusiv
prin reunirea dezideratelor politice, laice și religioase într-un stat
independent. În consecință, dr. Theodor Herzl a început o activitate
febrilă de a pune premizele unui stat evreiesc în Țara Promisă aflată
acum sub ocupație otomană.
• La începutul secolului XX provincia otomană Palestina, zona cuprinsă
între marea Mediterană la vest, râul Iordan la est, podișul Golan la nord și
pustiul Sinai la sud cuprindea o populație de puțin peste 400.000 de
locuitori: circa 300.000 arabi, 80-90.000 evrei, 10-15.000 druzi și cerchezi,
17.000 creștini (nearabi) și 10-20.000 personal administrativ și militar
otoman (majoritatea turci). În cadrul acestui amestec de populații existau
relații de colaborare și bună vecinătate, dar și animozități cu unele
izbucniri violente.
• Tentativele lui Herzl pe lângă Înalta Poartă (a sultanului) de a crea un stat
evreiesc autonom în Palestina nu au dat rezultatele scontate. Cu toate că
la apariția mișcării sioniste, Palestina era o provincie otomană sub-
dezvoltată și sub-populată, cu o populație de mai puțin de jumătate milion
de locuitori, planurile sioniste erau incompatibile cu interesele pan-
islamiste și politica tradițională a Imperiului Otoman.
• Marea Britanie s-a declarat interesată de a susține mișcarea sionistă și de
a sprijini reîntoarcerea evreilor în Palestina
 Declarația Balfour
• Declarația Balfour din 2 noiembrie 1917 a fost o declarație oficială de politică
 extenă a Regatului Unit prin care se afirma că guvernul „privește favorabil
stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va
folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles
că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale
comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și statutul politic
obținut de evrei în alte țări.”
• Declarația a fost făcută într-o scrisoare a secretarului pentru afacerile externe 
Arthur James Balfour către baronul Lionel Walter Rothschild, unul dintre liderii
comunității evreiești britanice, declarație care urma să fie transmisă
„Federației Sioniste a Marii Britanii și Irlandei”, o organizație sionistă britanică.
• Declarația reflecta poziția cabinetului britanic, stabilită în ședința guvernului
din 31 octombrie 1917. În declarație se mai afirma că este vorba de un act
de „… simpatie pentru aspirațiile evreiești sioniste”.
 Palestina sub mandat britanic 1922-1948
• După încheierea Primului Război Mondial (1914-1918) Imperiul Otoman a
fost învins și s-a destrămat (în 1922 se va transforma în Republica Turcia)
• Liga Națiunilor (organizația mondială formată după război pentru a veghea
la menținerea păcii) a încredințat Marii Britanii anumite teritorii otomane
spre administrare (așa-numitul sistem al mandatelor)
• Palestina a intrat sub control britanic.
• Temându-se de o ripostă a populației arabe care locuia acolo, britanicii au
început să retragă promisiunile făcute evreilor prin declarația Balfour.
• Cartea albă a lui Churchill (în engleză The Churchill White Paper, sau The
British White Paper of 1922) din 3 iunie 1922 a fost primul pas în această
direcție. Declarația lui Winston Churchill, ministrului britanic al coloniilor,
către Parlament clarifica cum vede Britania „Declarația Balfour din 1917”,
în lumina faptului că „promisiunea de creare a unui cămin național pentru
poporul evreu în Palestina a devenit controversată".
• Aceste documente au determinat „ișuv-ul” (colectivitatea evreiască
organizată din Palestina mandatară) să declanșeze „Alia-Bet” (emigrarea
ilegală) și o serie de activități contrare politicii oficialităților mandatare
britanice
• În ultima perioadă a mandatului britanic în Palestina, trupele și
administrația britanică, devenite ostile imigrației evreilor, în ciuda
Holocaustului din Europa, a prigoanei ce l-a precedat și a consecințelor
sale, au avut de suferit de pe urma unor acțiuni de represalii ale
organizațiilor evreiești palestiniene Irgun, Stern și Haganah. 
• Între anii 1918 și 1948, populația evreiască din Palestina a crescut de la
83.000 de cetățeni, la 650.000, creștere rezultată din înmulțirea naturală
și, mai ales, din emigrarea ilegală a evreilor din toată lumea., în pofida
blocadei impuse de britanici prin Foile albe în vremurile cele mai critice
pentru evreii din Europa, pe care-i așteptau ghetourile, lagărele și
crematoriile, iar lumea liberă le închisese calea de scăpare. 
The Struma Disaster: February 24th, 1942
The Struma, that sailed from Constanza in Romania on December 12th, 1941, with 769 Jewish
immigrants running away from the Nazis and 10 crew members, was heading for today´s Israel.

• The Struma Immigration

Ship was sunk by a
torpedo from a Russian
submarine, 78 years ago
today, on February 24th,
1942.
• 768 refugees of whom
103 were children were
dead. Only a 20-year-old
passenger named David
Stoliar and the second
captain named Ivanof
Diko could survive the
disaster.