relațiilor internaționale Conținutul cursului de Istoria relațiilor internaționale
• Obiectul și scopul studierii • Sisteme internaționale
istoriei relațiilor internaționale antice și clasice • Concepte fundamentale în • Războiul de Treizeci de Ani studierea istoriei relațiilor • Relațiile internaționale în internaționale secolul al XVIII-lea • Periodizarea istoriei relațiilor internaționale • Congresul de Pace de la • Sisteme internaționale Viena (1815) premoderne: sistemul • Europa la sfârșitul preinternațional secolului al XIX-lea și • Sistemul internațional de tip începutul secolului XX tribal • Primul Război Mondial Bibliografie generală Barry Buzan, Richard Little, Sistemele internaționale în istoria lumii. Reconfigurarea studiului relațiilor internaționale, traducere de Simona Soare, Iași, Polirom, 2009
Peter Calvocoressi, Europa de la Bismarck la Gorbaciov,
traducere de Lucian Leuștean, Iași, Polirom, 2003
Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, traducere
de Simona Ceaușu, București, Editura Alfa, 2000
Nicolae Ciachir, Gheorghe Bercan, Diplomația europeană în
epoca modernă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984. Condiții de absolvire • Prezența contează în proporție de 10% • Examenul din a doua sesiune, pentru mărire de din nota finală. La cursurile online, a fi notă sau pentru studenții care nu au participat la examenul din prima sesiune, constă într-un test prezent înseamnă a participa activ, având grilă din toată materia studiată la curs pe parcursul camera video în funcție. întregului semestru. Nu se mai ia în calcul rezultatul verificării pe parcurs • Verificarea pe parcurs, în data de 5 aprilie 2021, sub forma unui test grilă. • Algoritmul calculării notei finale în prima sesiune: Rezultatul verificării pe parcurs contează în proporție de 30% din nota finală. NF=(P*10/100)+(VP*30/100)+(EX1*30/100)+ (S*30/100)
• Examenul final din prima sesiune (la
• Algoritmul calculării notei finale pentru sesiunea a care pot să participe doar studenții care doua: au îndeplinit sarcinile de seminar, obținând la seminar minimum nota 5), NF=(P*10/100)+(EX2*60/100)+(S*30/100) care constă într-un test grilă din partea de materie necuprinsă în verificarea pe NF=nota finală parcurs. Rezultatul testului contează în VP=verificare pe parcurs proporție de 30% din nota finală. EX1=Examenul din prima sesiune EX2=examenul din a doua sesiune S=seminar Ce înseamnă cuvântul „istorie” „Istorie” în limbajul „Istorie” în limbajul comun: specializat: • ceva care s-a petrecut • Ansamblul faptelor • întâmplare petrecute deja, în • pățanie succesiunea lor cronologică. • poznă Dar și: • încurcătură • Știința sau ramura Dar și: cunoașterii umane care se • povestire ocupă de investigarea , • poveste înțelegerea și explicarea • narațiune trecutului. De când există preocuparea pentru cunoașterea trecutului?
Istoria, ca preocupare de cunoaştere a trecutului,
face parte din cele mai vechi îndeletniciri spirituale ale oamenilor. Primul mare istoric este considerat Herodot (484 – 425 î. Ch.). De-a lungul timpului, istoricii au imaginat diferite metode specifice de lucru, metode care să le permită reconstituirea trecutului, asfel încât, acumularea lor a transformat istoria într-o "ştiinţă" cât se poate de specializată. Ce sunt „faptele istorice”
Reconstituirea trecutului în întregimea sa, în
ansamblu, cu toate faptele individuale şi sociale, din toate timpurile, este imposibilă. Istoricii sunt puşi în situaţia de a selecta acele fapte, evenimente, întâmplări, pe care le consideră importante. Acestea poartă denumirea de fapte istorice. Misiunea istoricului Misiunea istoricului este să explice faptele istorice, în ce au constat, cum au luat naştere, ce "cauze" au avut, ce consecinţe au lăsat, cum au interacţionat unele cu altele. O astfel de selecţie, însă, presupune adoptarea unor criterii. Ele diferă de la un istoric la altul, de la o epocă la alta. Fiecare istoric alege, în funcţie de propriile criterii, un anumit set de fapte, pe care le reconstituie şi le interpretează în funcţie de propriile sale convingeri şi valori, astfel încât fiecare istoric ne oferă o altă imagine asupra trecutului. Aceasta, însă, este subiectivă. Dilema istoricului: poate fi cunoscut adevărul despre trecut? • Dacă istoricul alege să reconstituie întregul trecut, el eşuează, din cauza dimensiunii de necuprins a obiectului său de studiu. • Dacă, în schimb, selectează doar anumite fapte ale trecutului, atunci va lăsa la o parte, în mod inevitabil, multe altele (cea mai mare parte), aşa încât va eșua din nou, reconstituirea trecutului fiind una inevitabil neconformă cu realitatea trecută.
Ambele variante ne conduc la concluzia că este imposibilă
cunoaşterea trecutului "aşa cum a fost". Deoarece avem o capacitate de cunoaștere limitată, istoria ca trecut, ca fapte consumate, nu există pentru noi. Există doar istoria ca "reconstituire", ca "imaginare" a trecutului sau ca rememorare a lui. Totuși, la ce folosește istoria? • Încercarea de cunoaștere a trecutului este specifică şi necesar, pe de o parte omului ca individ, pe de altă parte diferitelor grupuri umane. • Identitatea unui individ se construieşte pornind de la trecutul familiei sale, de la trecutul său propriu, dar şi de la trecutul comunităţii în care trăieşte şi cu care se simte solidar. • Identitatea unei comunităţi – de exemplu identitatea naţională, cea regională, cea a unui partid politic etc. – se construieşte în bună măsură cu argumente de tip istoric. Istoria ca imagine proprie asupra trecutului, în acest caz, este invocată pentru a conferi legitimitate sau pentru a justifica anumite acţiuni.
Modalitatile Teoretice Si Practice de Elaborare A Bazei Bibliografice A Nivelului de Cercetare Si A Studiului Istoriografic in Cercetarea Stiintifica Din Relatiile Internationale