Dispozitive

www.cartiaz.
ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA DISPOZITIVELOR

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z
1. Definirea şi clasificarea dispozitivelor
Noţiunea de dispozitiv este larg utilizată în diferite domenii de activitate.

În construcţia de maşini dispozitivele pot fi definite astfel:
Dispozitivul este un sistem tehnic, unitar din punct de vedere tehnologic,
constructiv şi funcţional care pregăteşte, realizează, menţine şi/sau
modifică
poziţionarea obiectelor de lucru, putând prelua şi funcţii ale maşinii-unelte
sau ale operatorului uman.
Din definiţia dată anterior rezultă caracteristicile de bază ale unui
dispozitiv:
o Este compus din mai multe elemente, fiind o unitate constructivă,
funcţională şi tehnologică;
o Principalele funcţii care definesc dispozitivul sunt cele legate de
pregătirea operaţiei de poziţionare, realizarea acesteia şi modificarea
poziţionării în concordanţă cu cerinţele impuse de procesul
tehnologic;
o Dispozitivul poate uneori să preia funcţii ale maşinilor-unelte pe care
le echipează, completându-le pe acestea, iar când ele participă
la automatizarea proceselor de fabricaţie preiau funcţiile
operatorilor umani care în varianta clasică deserveau procesul de
fabricaţie.
Clasificarea dispozitivelor se face după mai multe criterii. Câteva dintre
aceste sunt redate mai jos: ○ Dispozitive de lucru sunt acele
▪După funcţiile pe care le îndeplinesc şi dispozitive locul în carecadrulsuntsistemului
interioare
MU dispozitivele pot fi:
tehnologic elastic (STE) STE şi prin care trece fluxul
FF
forţelor (FF) care iau naştere în
procesul de fabricare. Ele
DC contribuie la asigurarea
DISc
DGS
SA preciziei de prelucrare a
DI OL pieselor fabricate,
DIn pentru care se construiesc
motiv
DTr rigide şi având elementele
DAASc constructive precis executate.
DAA DCA Aceste dispozitive pot fi:
➢ Fig. 1.1. Locul dispozitivelor în STE Dispozitive de copiat (DC)
11
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
➢Dispozitive însoţitoare sau satelit (DI)

➢Dispozitive de indexare (DIn)
➢Dispozitive de generare a suprafeţelor (DGS), (ex. Pentru suprafeţe
eliptice, pentru rectificat raze mari de curbură, pentru strunjit poligonal,
etc)
○ Dispozitive de alimentare automată cu obiecte de lucru (DAA) sau cu
scule (DAASc), care sunt în afara STE. Acestea contribuie la creşterea
capacităţii de producţie a utilajelor şi la creşterea productivităţii muncii.
Printre aceste dispozitive se pot enumera:
➢ Dispozitive de depozitare (buncăre),
➢ Dispozitive de ordonare,
➢ Dispozitive de separare,
➢ Dispozitive de dozare,
➢ Dispozitive de sortare,
➢ Dispozitive de control activ (DCA).
➢ Dispozitive de interconectare a operaţiilor
❖ Dispozitive de transfer (DTr), care pot fi pas cu pas (liniare
sau circulare)
❖ Dispozitive de modificarea orientării obiectelor de lucru
între două posturi de lucru.
▪ După numărul obiectelor de lucru asupra cărora dispozitivele îşi
exercită funcţiile, pot fi:
○Dispozitive singulare, care îşi exercită funcţiile asupra unui obiect de lucru
○ Dispozitive multiple, care îşi exercită funcţiile asupra mai multor obiecte
de lucru (ex. capetele multiaxe pentru găurire, alezare, filetare)
▪ După tipul şi dimensiunile obiectelor de lucru asupra cărora îşi exercită funcţiile
dispozitivele pot fi:
Tip producţie ○ Dispozitive
Serie mare (DS), care îşi exercită
speciale
şi masă
DS funcţiile asupra
obiectelor de lucru de
Serie
acelaşi tip şi aceeaşi
DU DSp dimensiune
Unicate
○ Dispozitive
DFl specializate (DSp), care
îşi exercită funcţiile
Frecvenţă utilizare asupra obiectelor de
Fig.1.2. Frecvenţa de utilizare a dispozitivelor lucru de acelaşi tip şi
dimensiuni diferite
12
○Dispozitive universale (DU), care îşi exercită funcţiile asupra obiectelor de

lucru de tipuri şi dimensiuni diferite. În cadrul dispozitivelor universale mai
există o categorie aparte:
o Dispozitivele flexibile (DFl), care se adaptează nu numai la diferite tipuri
şi
dimensiuni ale obiectelor de lucru, dar şi la aplicaţii diferite, având cel mai
înalt grad de universalitate. Sunt utilizate în cadrul tehnologiilor flexibile
(linii flexibile de fabricaţie). Dispozitivele flexibile sunt realizate prin
agregarea unor elemente modulate prefabricate. Acest lucru face ca ele
să se mai numească dispozitive agregate, modulate sau Dispozitive
Universal Asamblabile (DUA)
Aceste tipuri de dispozitive sunt compatibile cu diferitele tipuri de producţie, aşa
cum rezultă din fig. 1.2.
La producţia de serie mare şi masă sunt utilizate frecvent dispozitivele
speciale,
apoi cele specializate şi rar cele universale. La producţia de unicate şi serie foarte
mică se utilizează dispozitivele flexibile, cele universale şi mai rar cele specializate.
▪După alcătuirea dispozitivelor acestea pot fi:
➢ Dispozitive compuse din elemente speciale (peste 50% sunt
piese speciale),
➢ Dispozitive compuse din subansambluri tipizate, normalizate sau
standardizate (ex. capetele multiaxe),
➢ Dispozitive compuse în totalitate din elemente tipizate - Dispozitivele
modulate sau universal asamblabile (DUA), acestea facilitează
realizarea rapidă a dispozitivului. Ele pot fi utilizate astfel pentru
producţia de unicate şi serie mică.
▪ După acţionarea lor, dispozitivele pot fi:
○ cu acţionare mecanică manuală. Această acţionare este utilizată la
prelucrări uşoare pentru producţii de unicate şi serie mică.
○ cu acţionare mecanizată. Cea mai frecvent utilizată acţionare fiind cea
pneumatică, apoi hidraulică, electromecanică, elecro-magnetică
şi magnetică, vacuumatică şi combinaţii ale acestora.
○ cu acţionare automatizată. În acest caz sunt utilizate mişcări principale
sau secundare ale maşinii-unelte pentru acţionarea dispozitivului. ( ex.
mandrina cu acţionare centrifugală)
▪După natura operaţiilor tehnologice la care sunt utilizate, dispozitivele
se clasifică:
➢ Dispozitive pentru prelucrări prin aşchiere,
➢ Dispozitive pentru montaj,
➢ Dispozitive pentru control,
➢ Dispozitive pentru tratamente termice,
➢ Dispozitive pentru sudare etc.
13
Avantajele utilizării dispozitivelor constau în următoarele:
o duc la creşterea productivităţii muncii, deoarece reduc drastic timpii

consumaţi de operatori pentru poziţionarea şi fixarea obiectelor de lucru
supuse prelucrării. În cazul existenţei dispozitivelor poziţionarea acestora
se face prin simpla aşezare a lor pe elementele mecanismului de fixare al
dispozitivelor. Fixarea lor se face de asemenea cu mecanisme de fixare
care necesită timpi mici pentru realizarea acesteia. Astfel, au fost
eliminaţi timpii necesari pentru trasaj, operaţie costisitoare unde
trebuie utilizaţi operatori având calificare superioară, precum şi timpii
destinaţi reglării sculelor, aceasta făcându-se rapid în cazul existenţei
dispozitivului;
o creşte substanţial precizia de fabricaţie a pieselor realizate
cu
dispozitivul. Poziţionarea obiectului de lucru în dispozitiv este mult mai
precisă decât în absenţa acestuia. Erorile care pot să apară sunt estimate şi
prin construcţia dispozitivului se caută limitarea la maxim a lor;
o necesită o calificare mai scăzută pentru operatorii umani decât în
cazul
fabricaţiei fără dispozitive. Introducerea dispozitivelor simplifică
munca operatorilor, aceştia având doar sarcina de a aşeza obiectul de
lucru în dispozitiv şi să activeze mecanismul de fixare al acestuia.
o reduc eforul fizic şi intelectual al operatorilor, îmbunătăţind astfel
condiţiile de muncă. Eliminarea acţionărilor manuale ale mecanismelor
de fixare ale dispozitivelor contribuie la eliminarea lucrului mecanic
depus de operator, necesar strângerii;
o elimină riscul de desprindere al obiectelor de lucru din dispozitiv
în
timpul prelucrării acestora. Astfel, au fost îmbunătăţite esenţial acţiunile
privind protecţia muncii.
o dispozitivele de control pot îmbunătăţii activităţile de control prin
înlăturarea subiectivismului inerent la efectuarea controlului de
către operatorii umani;
o introducerea dispozitivelor inteligente, mecatronice, permit îmbunătăţiri

esenţiale referitoare la conducerea automată a proceselor de fabricaţie,
realizându-se aşa numita cibernetizare a proceselor de fabricaţie.
14
2. FUNCŢIILE DISPOZITIVELOR
ŞI SIMBOLIZAREA LOR
Dispozitivele în timpul utilizării lor îşi exercită funcţiile asupra obiectelor de

lucru. Principalele funcţii ale dispozitivelor sunt:
1 Alimentarea cu obiecte de lucru (OL).
Obiectele de lucru ale
dispozitivelor
1.1 potsemifabricate
fi:
1.2 piese
1.3 scule
Toate aceste alimentări pot fi făcute:
a) automat
b) semiautomat
c) manual (sau mecanic)
2 Instalarea OL în spaţiul de lucru.
3 Prelucrarea OL. În acest caz dispozitivul îşi exercită funcţiile în funcţie
de maşina-unealtă pe care o utilizează.
4 Interconectarea operaţiilor tehnologice.
Pentru exercitarea fiecărei funcţii amintite anterior, dispozitivele trebuie să
îndeplinească unele sarcini cum sunt:
1. Pentru alimentarea automata
 depozitare
 ordonare
 acumulare în stare ordonată
 separare
 numărare (dozare)
 livrare în spaţiul de lucru
 etc.
2. Pentru instalarea OL
 orientare
 localizare
 reglare dimensională
3. Pentru funcţia de prelucrare se pune problema realizării unor
mişcări principale sau secundare, completarea sau modificarea
acestora, precum şi realizarea unor mişcări de reglare dimensională
simple sau complexe. De asemenea mai pot fi realizate şi mişcări de
copiere sau de generare a unor suprafeţe.
4. În cadrul funcţiei de interconectare a operaţiilor tehnologice se pune
problema îndeplinirii unor sarcini cum sunt:
 evacuarea din spaţiul de lucru
15
 transport (transfer)
alimentare automată
Dispozitive de
( DAA )
1. Depozitare
I.
(Buncăr) 2. Ordonare 3. Acumulare
semif. continuu
4. Transport semif. individual
semif. multiplu
II. Instalarea ( I )
7. Control 3
dimensional 5. Separare 6. Numărare
8.Livrare în
spaţiu de lucru
9. Poziţionare
11. Ghidare
10. Rezemare sculă
III. Preluc rarea
Fixare prin 10a. Fixare prin

strângere formă
Prelucrare
IV. Int erconectarea
oper aţiilor
Destrângere 12a. Defixare

(defixare forţă) (formă)
Evacuare Modificarea
spaţiul lucru orientării
8. Livrare în
4. Transport
spaţiul de lucru
Fig. 2.1. Simbolizarea funcţiilor dispozitivelor
16
 modificarea orientării
 livrarea în spaţiul de lucru următor
Principalele funcţii şi sarcini ale dispozitivelor sunt prezentate în cele

ce urmează, utilizând simbolurile internaţionale [60]. În fig. 2.1 au fost dispuse
aceste simboluri într-o posibilă ordine cronologică a utilizarii lor.
În figura anterioară, alăturat simbolului funcţiei este pusă o căsuţă cu text în
care se descrie semnificaţia simbolului. La utilizarea practică a acestor simboluri,
această căsuţă explicativă lipseşte.
Simbolizarea funcţiilor dispozitivelor este mai amplă. Există şi alte
simboluri
care detaliază funcţiile redate anterior. Astfel, funcţia de ordonare,
numerotată cu 2, cuprinde la rândul ei alte simboluri care vor fi prezentate în fig.
2.2. Simbolurile, ale căror semnificaţie au fost prezentată anterior, nu vor mai fi
însoţite de căsuţa cu text explicativ al acestuia. Ea va fi prezentă doar la simbolurile
a căror semnificaţie nu a fost explicată anterior.
2. Ordonare
Ordonare
pasivă
Bifurcare
Ordonare
Control Colector
Captare
poziţie
activă
Ordonare
mixtă
Reunire
Fig. 2.2. Subfuncţiile funcţiei Ordonare
În figura 2.2 simbolurile care sunt unite formând un bloc arată că toate aceste
funcţii sunt realizate de aceeaşi unitate componentă a ansamblului dispozitivului.
Dacă simbolurile nu sunt construite în blocuri, rezultă ca funcţiile respective sunt
facute de unităţi distincte ale dispozitivului.
Necesitatea de a putea concepe rapid diferite soluţii constructive de dispozitive
a
impus creerea unor simboluri cât mai semnificative privind funcţiile ce
trebuie îndeplinite şi o desenarea lor cât mai rapidă. De multe ori este foarte util
ca aceste simboluri să poată fi desenate într-o vedere laterală şi una de sus. Aşa,
utilizând aceste
17
simboluri, pe schiţa semifabricatului care trebuie instalat în dispozitiv, pot fi rapid

concepute soluţii constructive de dispozitive.
Un grup de simboluri de acest tip, utilizate de inginerii germani sunt prezentate
în tabelul următor [64]. Este de observat că simbolurile prezentate au două vederi, una
laterală şi una frontală de sus.Aceste simboluri sunt prezentate în tabelul
următor .
Tabelul 2.1.
Simbolul funcţiei dispozitivelor de poziţvionare
Vedere laterală Vedere de sus
Poziţionare
Strângere
Poziţionare şi
strângere pe elementele de
poziţionare Reazemare
suplimentară reglabila
Strângere şi
rezemare
suplimentară
Poziţionare cu prisma reglabilă
Strangere în două direcţii
În literatura de specialitate [60], [64] se găsesc diversificate aceste simboluri

având în vedere diversitatea constructiva a elemetelor de poziţionare, respectiv a
celor de fixare.
Aceste simboluri ale funcţiilor dispozitivelor sunt foarte utile în faza de
concepţie a dispozitivelor. În această faza proiectantul este concentrat asupra modului
de poziţionare şi de fixare a OL în dispozitiv, de aşa natură încât să se obţină un minim
al erorilor de poziţionare. Desigur se doreşte ca erorile de poziţionare să fie nule, dar
acest lucru nu poate fi obţinut în multe cazuri practice. Simbolurile funcţiilor
dispozitivelor permite proiectantului să gandească şi să schiţeze rapid mai
multe Element pentru
fixare
Element
poziţionare
rabatabil
Element
poziţionare
translatabil
Fig. 2. 3 Simbolizarea funcţiilor dispozitivului de poziţionare
variante de dispozitive, urmând ca apoi în urma unui studiu tehnico-economic sa
fie selectată varianta optimă.
18
Un exemplu de concepere a unei variante de dispozitive cu utilizarea

simbolurilor funcţiilor dispozitivelor se prezintă în fig. 2.3. Obiectul de lucru OL este
supus unor operaţii de frezare şi găurire pe un centru de prelucrare. El trebuie
poziţionat şi fixat într-un dispozitiv.
Pe baza acestor simboluri pot fi concepute varainte de dispozitive. Astfel
în fig.
2.4 se prezintă o variantă de dipozitiv posibilă.
Cilindrii pneum. A
fixare
A OL
OL
Reazem
deplasabil Reazem rabatabil
Fig.2.4. Varianta 1 de dispozitiv
O altă variantă posibilă de dispozitiv este prezentată în fig.2.5.
Cilindrii pneum. fixare
Reazem deplasabil
OL
Masă rotativă
Reazem rabatabil
Fig. 2.5. Varianta 2 de dispozitiv
19
a)
b)
c)
Fig. 2.6.Variante ale unui dispozitiv de centrare
Un alt exemplu de simbolizare a funcţiilor unui dispozitiv care realizează o

centrare este prezentat în fig. 2.6. Obiectul de lucru este un cilindru a cărui axă de
simetrie trebuie menţinută invariantă în spaţiu, ea constituind baza de poziţionare
de centrare, respectiv axa de centrare (AC). În fig. 2.6a se prezintă simbolurile
funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivul. O variantă de dipozitiv
de centrare, care îndeplineşte funcţiile definite în fig.2.6a este prezentată în fig. 2.6b.
În acest caz apropierea sincronă a celor două prisme se face prin deplasarea manuală
a prismei din stânga. Sincronizarea deplasării celor două prisme este asigurată
prin mecanismul pinion-cremalieră. Revenirea în poziţia deschisă a prismelor, pentru
introducerea unui nou OL, se face prin intermediul unui arc.
O altă variantă constructivă a dispozitivului de centrare este prezentată în
fig. 2.6c. Aceasta este asemănătoare celei din fig.2.6b, dar deplasarea prismei din
stânga se face prin intermediul unor cilindri pneumatici sau hidraulici.
Prin aplicarea simbolurilor funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
dispozitivul, direct pe schiţa obiectului de lucru care trebuie instalat în
vederea fabricării lui, se uşurează mult activitatea de concepţie a dispozitivelor.
Proiectantul are astfel posibilitatea de a gândi mai multe variante constructive
ale dispozitivului necesar. Din variantele multiple, pe baza unei gândiri technico-
economice, se va selecta varianta optimă a dispozitivului care trebuie sa fie proiectat
şi realizat.
20
4. BAZE DE REFERINŢĂ
Bazele de referinţă sunt elemente geometrice ale sistemului tehnologic

elastic (STE) care la un moment dat ocupă o poziţie specială, în raport cu ele se vor
specifica sau analiza alte elemente geometrice aparţinând STE.
Bazele de referinţă cele mai utilizate în designul (concepţia şi proiectarea)
dispozitivelor sunt:
 Baze de funcţionare (BFu)
 Baze de cotare (proiectare) (BC)
 Baze tehnologice, care pot fi:
o Baze de fabricare (BFa)
o Baze de poziţionare (BP)
o Baze de fixare (BF)
o Baze de reglare (BR)
o Baze de măsurare sau de
control (BCo)
o Baze de montare (BM)
4.1. Baze de referinţă funcţionale (BFu)
Bazele de referinţă funcţionale sunt elemente geometrice aparţinând obiectului

de lucru în raport cu care se analizează buna funcţionare a acestuia.
Un exemplu de BFu se prezintă în figura 4.1.
OL 1 existenţa jocului j . Acest lucru impune ca
Elementul
j bazele funcţionale BFu1 şi BFu2 pentru cele doua
funcţional
BFu 1 obiecte de lucru OL1 şi OL2 să fie
1
2
C
C
suprapuse
cerutpentru ca prin realizarea cotelor
OL 2 BFu 2 C1 şi respectiv C2 să se asigure existenţa
joculuieste
j care permite buna funcţionare a
celor două obiecte de lucru. Dacă nu ar
Fig. 4.1. – Baze funcţionale celor două j atunci
exista jocul obiecteîmbinarea
nu s-ar face
cu şurub
corespunzător.
a
4.2. Baze de cotare (proiectare) (BC)
21
În activitatea de concepţie şi proiectare a obiectelor de lucru, apare acţiunea

de cotare a elementelor geometrice. Pentru aceasta trebuie alese elemente geometrice
ale obiectului care sunt denumite baze de cotare, uneori ele fiind denumite şi
baze de proiectare.
Baza de cotare este elementul geometric (punct, curbă sau suprafaţă) care
aparţine obiectului de lucru de la care se definesc şi se cotează alte elemente
geometrice ale acestuia.
Bazele de cotare pentru a respecta buna funcţionare a obiectelor de lucru
trebuie
să fie funcţionalesuprapuse
ale acestora. peste bazele
În figura 4.2.
OL 1
BC se prezintă modul de alegere a bazelor
2
C
2
de cotare pentru obiectele de lucru OL1
OL 2 şi OL2. În cazul figurii 4.2 bazele de
1
C
cotare sunt suprafeţe plane. Ele însă

pot fi în alte cazuri puncte, curbe
BC 1 (drepte) sau suprafeţe (plane).
Fig. 4.2. – Baze de cotare
Pentru a definii şi cota toate
elementele geometrice ale unui obiect de lucru, se va crea un sistem de baze de
cotare.
4.3. Baze de referinţă tehnologice
Aceste baze de referinţă sunt mult utilizate în concepţia şi proiectarea

tehnologiilor şi a echipamentelor de
fabricaţie ale pieselor.
Sc
Bazele de referinţă tehnologice sunt
S1
caracterizate prin faptul ca, în general, sunt
BC dedublate, aparţinând atât obiectului de lucru
supus procesului tehnologic de transformare
CT
continuă din faza semifabricat în piesă finită,

BFa cât şi a oricărui alt element al STE.
De modul în care se stabilesc bazele de
referinţă tehnologice depinde în bună măsură
şi calitatea pieselor realizate. Acesta este
motivul pentru care se acordă o importanţă
deosebită acestor baze de referinţă.
Vor fi descrise în continuare bazele de
referinţă tehnologice care sunt
utilizate în concepţia şi proiectarea
Fig. 4.3.- Baza de fabricare dispozitivelor.
4.3.1. Baze de fabricare (BFa)
22
Bazele de referinţă de fabricare, pe scurt baze de fabricare, sunt elementele

geometrice dedublate, aparţinând pe de o parte obiectului de lucru, iar pe de altă
parte sculei care generează elementul geometric şi care constituie obiect de
studiu al preciziei. Este de remarcat că în urma interacţiunii dintre sculă şi
semifabricat pot să rezulte mai multe elemente geometrice, dar numai cele care sunt
obiect de studiu al preciziei sunt numite baze de fabricare.
În figura 4.3 se observă că în urma interacţiunii obiectului de lucru cu
scula Sc
rezultă şi suprafaţa S1. Deoarece pentru ea nu sunt prescrise toleranţe, deci nu este
obiect de studiu al preciziei, înseamnă că nu este bază de fabricare BFa.
În cazul figurii 4.3 baza de fabricare BFa este distinctă ca poziţie faţă de
baza de
BFa (BC) cotare BC ( BFa  BCfigura
BC (BFa) ). Sunt
4.4. cazuri când aceste baze sunt
Baza de fabricare interconvertibile
BFa şi baza de
cotare BC sunt axele celor două găuri de
realizat, deoarece obiectul de studiu al(
BFa  BC
preciziei ), aşadistanţa
este cum se poate
dintrevedea în
axele
găurilor. Dacă cele două găuri sunt
LT
Fig. 4.4. – Interconvertibilitatea BFa cu BC
realizate succesiv, atunci axa primei găuri
realizate devine BC pentru a doua, axa
celei de a doua fiind BFa, caz în care cele
două baze sunt distincte ( BFa  BC ).
Dacă cele două găuri se realizează simultan cu un cap multiaxe, atunci cele două
baze BFa şi BC nu pot fi localizate individual, caz în care se spune că sunt
interconvertibile ( BFa  BC ).
În cazul figurii anterioare, dacă obiectul de studiu al preciziei ar fi diametrul
găurilor, baza de fabricare ar fi suprafaţa cilindrului rezultat în urma găuririi.
2. Baza de poziţionare
Baza de poziţionare este elementul geometric dedublat, care aparţine pe de

o parte obiectului de lucru, iar pe de altă parte dispozitivului, prin intermediul căruia
se realizează poziţionarea acestuia.
Bazele de poziţionare pot fi de două feluri:
 Baze de poziţionare excentrice, care sunt elemente geometrice
reale ale obiectului de lucru;
 Baze de poziţionare centrice, care sunt elemente geometrice
virtuale, de simetrie ale obiectului de lucru ( plane de simetrie, axe de
simetrie sau puncte de simetrie).
23
4.3.2.1. Baze de poziţionare excentrice
Bazele de poziţionare excentrice sunt elementele reale ale obiectului de

lucru, prin intermediul cărora acesta vine în contact cu elementele
componente ale dispozitivului. Dependent de numărul teoretic al punctelor de
contact al obiectului de lucru (OL) cu dispozitivul (D), aceste baze de poziţionare
excentrice pot fi clasificate astfel:
 Baze de poziţionare de aşezare (BPA) (v. figura 4.5a).
- asigură 3 puncte teoretice de contact între OL şi D,
- preia 3 grade de libertate din totalul de 6 ale obiectului de lucru (2R + 1T)
- poate fi realizată cu suprafeţe restrânse (fig. 4.5a) sau întinse .
BP
D
BP A
1 3 2 BP R 1
OL
OL OL
3
2
1 2 1
1
BP A
BP D
a) BP R
b) c)
- rotaţie preluată (R) - translaţie preluată (T)
Fig. 4.5 – Baze de poziţionare excentrice
 Baze de poziţionare de dirijare (direcţionare) (BPD) (v. figura 4.5b)

- asigură 2 puncte teoretice de contact între OL şi D
- preia 2 grade de libertate (1R + 1T)
 Baze de poziţionare de rezemare (BPR) (v. figura 4.5c)
- asigură 1 punct teoretic de contact între OL şi D
- preia 1 grad de libertate (1T)
S-a notat prin T – translaţia, iar prin R rotaţia posibilă a obiectului de lucru.
4.3.2.2. Baze de poziţionare centrice
24
Bazele de poziţionare centrice sunt constituite din elemente geometrice de

simetrie ale obiectelor de lucru
π BP π (plane de simetrie, axe de simetrie
1 SC
1
sau puncte de simetrie). Ele se pot
clasifica astfel:
 Baza de poziţionare de
semicentrare (BPSC) este
un plan de simetrie (π1)
OL
aşa cum apare în fig.4.6.
Fig. 4..6 –Baza de semicentrare  Baza de poziţionare de
centrare (BPC) sau axa
de centrare (AC).
- BPC este intersecţia a două planuri de simetrie (π1) şi (π2). Din
intersecţia acestora rezultă o axă de simetrie numită axă de centrare AC
aşa cum se prezintă în fig.4.7.
π P
π
π A π 1 C
1
1 C
1
π
3
π2 π
π2 π 2
2
π3 OL
OL
Fig. 4.7 –Baza de centrare Fig. 4.8 –Baza de poziţionare
de centrare completă
 Baza de poziţionare de centrare completă (BPCC) sau punct de centrare

(PC). Această bază de centrare rezultă ca intersecţie a celor 3 plane de
simetrie (π1), (π2) şi (π3), cum se poate observa în fig. 4.8.
4.3.2.3. Poziţionarea.
Poziţionarea este acţiune prin care bazele de poziţionare ale obiectelor de lucru
OL primesc o orientare şi o localizare bine determinată în raport cu un sistem de
referinţă dat, sau cu direcţia unor mişcări date.
Orientarea este acţiunea prin care OL este adus la anumite unghiuri prescrise
faţă de axele sistemului de referinţă dat (unghiurile lui Euler). Prin orientare se
preiau gradele de libertate de rotaţie ale OL.
Localizarea este acţiunea prin care OL se aduce la anumite coordonate prescrise
(x, y şi z) faţă de originea sistemului de referinţă. Prin localizare se preiau gradele de
libertate
BP R de translaţie ale OL.
BP R
a) b)
Fig. 4.9 - Rezemarea

25
(i) Clasificarea poziţionărilor

Poziţionările pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
 după numărul gradelor de libertate preluate de la OL
1. Rezemarea –preia 1 grad de libertate (1T). Ea poate sa facă o
localizare de translaţie (fig BR.9a), sau o localizare de rotaţie (1R fig
4.9b).
2. Dirijarea sau direcţionarea – preia 2 grade de libertate (1R+1T,
respectiv 2T)
BP
D
BP
D
a)
b)
Fig. 4.10 – Dirijarea sau direcţionarea
În cazul figurii 4.10a având un OL prismatic este preluată o rotaţie şi o
translaţie, iar în figura 4.10b sunt preluate două translaţii pentru un OL în formă de
disc.
3. Aşezarea – preia 3 grade de libertate (2R+1T pentru fig. 4.11a
sau 3T pentru fig. 4.11b)
BP
A
BP
A
a)
b)
Fig.4.11 - Aşezarea
Pentru OL prismatice aşezarea preia două rotaţii şi o translaţie, iar pentru OL

sferice preia toate cele trei translaţii disponibile.
Poziţionările prezentate anterior constituie poziţionări simple, de
bază. Prin
intermediul lor se obţin poziţionările compuse, care vor fi prezentate în
cele ce urmează.
4. Coordonarea prezentată în fig. 4.12 este poziţionare
compusă care preia 4 grade de libertate ale OL (2 R + 2 T)
26
Coordonarea este o poziţionare compusă din două dirijări

(direcţionări )
C4
C2
C3 C4 C3
C2 C1
C1
a) b)
Fig.4.12. Coordonarea
Ghidarea - este o poziţionare compusă, care preia 5 grade de

libertate.
Dependent de singurul grad de liberate nepreluat ea se numeşte:
 Ghidare de translaţie, când singurul grad de libertate rămas liber este 1 T
(translaţie)
D
T O Fig. 4. 13. Ghidarea de translaţie
L
Ghidarea de rotaţie, când singurul grad de libertate rămas liber este 1R

(rotaţie)
D R Fig. 4. 14. Ghidarea de rotaţie
OL
OL
5. Amplasarea este poziţionarea compusă care preia toate cele 6

grade de libertate ale OL.
D
O OL
OLL
D
Fig. 4. 15. Amplasarea
27
4.3.2.3.1. Clasificarea poziţionărilor după tipul elementului geometric menţinut

invariant
Pot fi menţinute invariant în spaţiu, elemente geometrice reale sau fictive
(ireale, de simetrie) ale OL. Funcţie de natura acestor elemente geometrice
invariante se disting două tipuri de poziţionări:
1. Poziţionări excentrice (PE) - menţin invariant în spaţiu, indiferent de
abaterile geometrice ale OL, elemente geometrice reale ale acestuia.
Deoarece acestea se găsesc la exteriorul OL (nu în centrul acestuia)
se
numesc poziţionări excentrice.
2. Poziţionări centrice (PC) - menţin invariant în spaţiu, indiferent de abaterile
BP A BP A
T1
C1b
C1T C1T
OL
O L 3
3
BP BP
1 2 A
b 1 2 A
1a
a
1a a) Fig. 4. 16. Semipoziţionarea b)
a
geometrice ale OL, elemente geometrice fictive, de simetrie ale acestuia.
Aceste elemente geometrice se găsesc în interiorul OL, deci spre centrul
acestuia, ceea ce face ca aceste poziţionări să se numească centrice.
4.3.2.3.2. Poziţionările excentrice (PE)
Dependent de elementele geometrice reale menţinute invariante, poziţionările

excentrice se subdivid în:
A.Semipoziţionarea este poziţionarea excentrică, care menţine invariant în
spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale OL, un plan real al OL care constituie
baza de poziţionare de aşezare, a acestuia BPA. Baza de poziţionare de aşezare, poate fi cu
suprafaţă restrânsă, fig. 4.16a sau cu suprafaţă întinsă fig. 4.16b.
B.Poziţionarea este poziţionarea excentrică, care menţine invariant în spaţiu,
indiferent de abaterile geometrice ale OL, o bază de poziţionare BPA de aşezare şi o
bază de poziţionare de dirijare DPD. Astfel, ea permite prelucrarea corectă a două cote
caracteristice C T1 şi C T2. Şi această poziţionare excentrica poate fi cu baza
de
poziţionare de aşezare BPA, respectiv baza de poziţionare de dirijare DPD, cu suprafaţă restrânsă
fig. 4.17a, sau cu suprafaţă întinsă fig. 4.17b.
28
C. Poziţionarea completă este poziţionarea excentrică care menţine invariant

în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale OL, o bază de poziţionare BPA de
T2
C 2 C
2
OL
BP D BP D T
OL
3 BP AC1aT 1a
1
3
2 BP
2
C1aT
1
a
A
a) b)
1 2 Fig. 4. 17.
Poziţionarea
aşezare, o bază de poziţionare de dirijare DPD şi o bază de poziţionare de rezemare
T1
DPR. Această poziţionare poate asigura prelucrarea corectă a tei cote caracteristice C1 ,
T2 T3
C2 şi C3 . Poziţionarea completă poate fi cu baza de poziţionare de aşezare BPA,
respectiv baza de poziţionare de dirijare DPD, cu suprafaţă restrânsă fig. 4.18a, sau cu suprafaţă
întinsă fig. 4.18b.
29
T
C C
T 2
OL
2
BP D OL BP A
2
C
BP D
T1
C
T1
BPA
2 3
3
1a 1 2 1a
1 2 BP
a BP
R a
R
b)
a) Fig. 4. 18.
Poziţionarea completă
T
C
C
3
3
T
4.3.2.3.3. Poziţionări centrice (PC)
3
Dependent de elementele geometrice virtuale (de simetrie) menţinute
invariante, poziţionările centrice se subdivid în:
A. Semicentrarea - asigură invariant în spaţiu, indiferent de
abaterile
geometrice ale OL, o bază de poziţionare de semicentrare BPSC, care este un plan de
simetrie (v.fig.
C 1T
1 4.19). Această poziţionare centrică asigură prelucrarea corectă la o cotă
BPSC
Fig.4.20 - Centrarea
Fig. 4.19. Semicentrarea
30
T1
caracteristică C1 , care are baza de cotare tocmai planul de simetrie menţinut invariant
BPSC.
Centrarea
Acest tip de poziţionare centrică asigură invariant în spaţiu, indiferent de

abaterile geometrice ale OL, o bază de poziţionare de centrare numită axă de
centrare (AC) (v.fig.4.20). Axă de centrare rezultă ca intersecţie a două plane de simetrie 1 şi
2, care este menţinută invariantă prin această poziţionare centrică. Centrarea asigură
realizarea corectă a tuturor cotelor care au drept bază de cotare această axă de simetrie.
C. Centrarea completă
Este poziţionare centrică care asigură

invariant în spaţiu, indiferent de abaterile
geometrice ale OL un punct de centrare PC
(v.fig.4.21). Punctul rezultă ca intersecţie a trei plane
de simetrie 1,
2 şi 3. Astfel pot fi realizate corect toate
Fig. 4.21 – Centrarea completă cotele care au ca bază de cotare acest
4.3.3. de simetrie.
punct
Baze de fixare
Bazele de fixare sunt elemente geometrice dedublate aparţinând pe de o

parte atât obiectului de lucru, iar pe de alta parte şi dispozitivului.
Funcţia bazelor de fixare este să asigure aplicarea forţelor de fixare necesare
menţinerii poziţionării obiectului de lucru, făcută anterior de mecanismul
de
poziţionare, atât în faza de poziţionare cât şi în faza de prelucrare a acestuia.
Există posibilitatea de a avea o singură bază de fixare pentru un obiect de lucru (fig.
4.22 a),
sau mai multe, caz în care se va dispune de un sistem de baze de fixare (fig.
4.22 b).
Fig. 4.22 – Baze de fixare
31
Bazele de fixare pot fi de diferite tipuri. În continuare se prezintă cele mai

uzuale baze de fixare.
1. Găuri de fixare sau suprafeţe ajutătoare pentru fixare
În cazul producţiei de serie mare se pot construi pe obiectul de lucru

găuri destinate fixării, sau respectiv unele suprafeţe ale unor bosaje, pe care să se
aplice forţele de strângere Fs. Astfel, în cazul prelucrării unei carcase (v. fig. 4.23) pentru
prelucrarea alezajelor acesteia, se vor utiliza găuri destinate aplicării forţelor de
fixare, iar pentru prelucrarea altor suprafeţe se vor utiliza drept baze de fixare
suprafeţele unor bosaje. Acestea sunt indicate în condiţiile tehnice date în desenul de
execuţie al piesei.
2. Baze de fixare temporare sub forma de nervuri (eclise) sau

cepuri
Există cazuri când, din dorinţa de a avea acces pentru prelucrare la cât mai
multe suprafeţe ale semifabricatului, la aceiaşi prindere, poziţionarea şi fixarea devin
greu de realizat. Aceasta în cazul când se dispune doar de corpurile şi
suprafeţele strict necesare pentru buna funcţionare a piesei. Pentru a se face posibil
acest lucru se vor dispune suplimentar corpuri şi respectiv suprafeţe, prin
intermediul cărora se va face
Fig.4.23. Baze de fixare pentru

o carcasă
mai uşor atât poziţionarea cât şi fixarea semifabricatelor. Aceste corpuri suplimentare
ulterior pot, sau nu, să fie îndepărtate printr-o operaţie tehnologică. Din acest motiv ele
se mai denumesc şi baze de fixare temporare. În cazul în care buna funcţionare a
piesei
32
Fig.4.24. – Baze de fixare temporare

nu este împiedicată de corpurile suplimentare, ele pot să rămână în continuare ataşate
piesei. Localizarea acestor baze de fixare temporare se va astfel ca să rezulte
o amplasare optimă a acestora. Un exemplu de amplasare a unor asemenea baze de
fixare temporare pentru o piesa turnată, se prezintă în fig. 4.24.
Orientativ, dimensiunile acestor baze de fixare pot fi construite ca în tabelul
următor:
Tip baza de fixare Mărimea dimensiunii „a“ Mărimea dimensiunii „b“

G1 6 8
G2 10 15
G3 15 20
În funcţie de mărimea şi stabilitatea semifabricatului pot fi prevăzute trei sau

mai multe asemenea baze de fixare. Un exemplu de utilizare a mai multor baze
de fixare temporare este prezentat în fig. 4.25.
33
Prin utilizarea acestor baze de fixare create suplimentar în configuraţia piesei,

se poate asigura o poziţionare şi respectiv, o fixare a semifabricatelor mult mai
facilă,
Fig. 4.25 – Utilizarea mai multor baze de fixare temporare
care permite accesul cu scula de prelucrare pe mai multe suprafeţe ale acestora.
Prin practicarea unei găuri în aceasta nervură, fixarea se poate face aşa cum
se prezintă în fig. 4.26.
Fig. 4.26. Fixare prin găuri executate în bazele de fixare temporare
Bazele de fixare temporare construite monobloc cu semifabricatul, în

cazul operaţiilor de turnare sau matriţare, oferă de asemenea o largă
posibilitate de poziţionare şi de fixare ale acestora în dispozitive. Se poate ataşa unor
semifabricate un sistem de baze de poziţionare-fixare temporare care să permită
realizarea unor dispozitive pentru prelucrarea unei familii de piese. În fig. 4.27
se prezintă un semifabricat care prin ataşarea a trei bosaje, în cadrul operaţiei de
turnare sau forjare, permite poziţionarea şi fixarea sa în cadrul unui dispozitiv de grup.
34
+y
A-A var.I
max 230
min 50
A
A-A var.II
+x
A
min 43 min 53
max 125 max 135
Fig.4.27. Baze de poziţionare-fixare temporare.
Dispozitivul din figura anterioară permite reglarea elementelor de poziţionare

şi de fixare în concordanţă cu gabaritul semifabricatelor care urmează să fie
instalate. Semifabricatul este fixat prin aplicarea forţelor de strângere în trei puncte.
Sunt două cazuri de aplicare a forţelor de fixare:
a) când forţa de strângere este aplicată sub suprafaţa superioară a cepului,
b) când forţa de strângere este aplicata pe conturul cepului.
Forma cepurilor care se ataşează semifabricatului, la turnare sau forjare, este
de asemenea natură încât să ajute la o buna poziţionare a semifabricatului. Astfel, în
cazul unui levier acestea pot fi construite ca în fig. 4.28.
După executarea piesei, cepurile utilizate pentru poziţionare-fixare se vor
îndepărta.
35
În cazul unor semifabricate mici, când fixarea semifabricatului devine

o
Fig. 4.28 – Exemplu de construire a cepurilor pentru fixare
problemă, se pot prevedea nervuri de poziţionare-fixare care să fie construite în

forma de pană. Un exemplu este prezenta în fig. 4.29.
50
100
Fig. 4.29. Nervura în formă de pană.
Forma de pană a nervurii de fixare permite o fixare bună a semifabricatului

datorită strângerii practicate pe ambele suprafeţe sub forma de pană. Această fixare
asigură posibilitatea de acces pe aproape toate suprafeţele semifabricatului.
Poziţionarea axială a semifabricatului este realizată prin intermediul găurii practicate
în nervură.
36
Nervurile ataşate semifabricatelor în vederea asigurării unor baze de fixare

optime, permit cuplarea mai multor semifabricate, în vederea prelucrării lor
simultane. Astfel, este creat un semifabricat multiplu. Un exemplu de obţinere a
unui astfel de
Fig.4.30. Semifabricat multiplu
semifabricat multiplu este prezentat în fig. 4.30.

Printr-o astfel de poziţionare-fixare se poate prelucra semifabricatul multiplu
pe un centru de prelucrare, oferind acces pentru prelucrarea mai multor suprafeţe.
4.3.3.3. Baze de fixare tipizate
În cadrul producţiei de serie mare şi de masă pentru a simplifica construcţia

dispozitivelor sunt cazuri când se tipizează construcţia bazei de poziţionare-fixare,
în vederea utilizării aceluiaşi dispozitiv pentru instalarea mai multor piese. Aceste
baze
20
115
230
115
20
10
35 Fig. 4.31. Baze de fixare tipizate turnate
37
20
115 115
230
Fig. 4.32. Baza de fixare tipizata pentru două semifabricate
de fixare tipizate se pot crea în cazul obţinerii semifabricatelor prin turnare sau
forjare. Un exemplu cu asemenea baze de fixare este prezentat în fig. 4.31.
În cazul utilizării bazelor de fixare tipizate pot fi create semifabricate
complexe, multiple, care permite instalarea simultană a mai multor semifabricate (de
acelaşi tip
sau de tipuri diferite) în dispozitiv, aşa cum se prezintă în fig. 4.32.
4.3.3.4. Baze de fixare în cazul poziţionărilor tip centrare
În figura 4.33, pentru a scoate in evidenţă modul de realizare a bazelor

de semicentrare – fixare, se prezintă cazul semicentrării unei biele.
Se poate observa că, cele patru găuri de tip centrare, situate la acelaşi nivel pe
părţile laterale ale semifabricatului, asigură în prima fază, prin deplasarea sincronă
a
A B
Fig. 4.33. Baze de semicentrare - fixare
38
elementelor de poziţionare, o semicentrare, după care se realizează forţa de fixare prin

aplicarea unor forţe de
strângere pe aceste găuri
z
de centrare.
El SC-F
Baze de C-F O baza de fixare pentru
cazul centrării complete
y
a unei cruci cardanice, în
vederea strunjirii celor
O patru fusuri ale acesteia,
este prezentată în figura
4.34. Sistemul de baze de
centrare-fixare (C-F) îl
constituie suprafaţa
superioară şi respectiv
El SC-F x inferioară a
crucii corpului
împreuna cardanice
Fig. 4.34. Baze de centrare-fixare
cruci, reliefate pecuaceste
cele
suprafeţe prin turnaredouă
sau
Baze fixare tip buzunar forjare. Prin aceasta
combinaţie de baze de
centrare se va asigura
invariant în spaţiu,
indiferent de abaterile
geometrice ale obiectului
de lucru, planurile de
simetrie Oxz şi respectiv
Oyz. Prin deplasarea
sincronă a celor doua
elemente
de
semicentrare-fixare
SC-F) se mai asigură (El
Fig.4.35. Baze de fixare tip buzunar.
invariant în spaţiu
planul de simetrie Oxy.
şi
Prin intersecţia acestor
trei planuri de simetrie se obţine punctul de simetrie O, păstrat invariant în spaţiu,
indiferent de abaterile geometrice ale obiectului de lucru. Deci astfel, a fost
asigurată centrarea completă a crucii cardanice. Prelucrarea prin strunjire a celor patru
fusuri ale crucii cardanice se face prin intermediul unui dispozitiv de centrare
completă, care asigură şi o mişcare de indexare cu 90o în jurul axei Oz, a crucii
cardanice.
39
4.3.3.5. Baze de fixare tip buzunar
În cazul când se pune problema fixării unor semifabricate care au o

înălţime relativ mare şi având acces de aplicare a forţei de fixare doar pe suprafaţa
superioară a acestora, pentru a simplifica fixarea şi pentru a permite accesul mai uşor
la suprafeţele semifabricatului se recomandă să se creeze baze de fixare de tip
buzunar. Un exemplu de asemenea baze de fixare se poate observa în figura 4.35.
Semifabricatul care trebuie fixat este înalt şi este necesar ca suprafaţa superioară
să fie liberă pentru efectuarea unor prelucrări. Acest lucru a impus ca să fie
create buzunare în corpul semifabricatului, care sunt utilizate drept baze de fixare a
acestuia.
Baze fixare tip

buzunar
Fig. 4.36 – Semifabricat cu baze de fixare tip buzunar
Un alt exemplu de efectuare a unor baze de fixare de tip buzunar este prezentat
în figura 4.36.
4.3.3.6. Baze de fixare filetate
40
Uneori piesa care se obţine din prelucrarea semifabricatelor este prevăzută

pe
Elem. poziţionare
Baze fixare filetate
Fig. 4.37 – Baze de fixare filetate

unele suprafeţe cu găuri filetate, care pot fi utilizate drept baze de fixare. În alte
cazuri, pot fi create suplimentar găuri filetate în anumite zone ale semifabricatelor,
care nu vor împiedica buna funcţionare ale pieselor rezultate. Aceste suprafeţe
filetate devin baze de fixare, prin intermediul lor aplicându-se forţele necesare
pentru strângerea semifabricatelor (v. fig. 4.37).
4.3.3.7. Baze de fixare adezive
Uneori pot fi dispozitive însoţitoare (palete) pe care obiectele de lucru se prind

cu adeziv pe bazele de fixare. Acesta este cazul unor prelucrări de finisare cu forţe
de
H
Adeziv sau bandă

H
B
adezivă Elemente de
Sens deplasare poziţionare
1
B
Fig. 4.38. – Bază de fixare adezivă
41
aşchiere mici, a căror baze de fixare au fost anterior fin prelucrate, pe care se pune
un film subţire de adeziv care fixează semifabricatul. Se utilizează adezivi atât naturali
cât şi sintetici. Adezivul poate fi şi sub formă de folie care aderă cu o parte la
baza de fixare a obiectului de lucru, iar cu cealaltă pe baza de fixare a
dispozitivului. Un exemplu de bază de fixare adezivă este prezentat în figura 4.38.
Pentru fixarea obiectului de lucru de baza de fixare se pot utiliza şi aliaje uşor
fuzibile ( Bi-Zn-Pb), care pot fi aduse în stare topită chiar cu apă fierbinte.
Aliajul topit este adus chiar între bazele de fixare ale obiectului de lucru,
respectiv ale dispozitivului, care prin răcire realizează fixarea obiectului de lucru.
Un exemplu de fixare cu aliaj topit este prezentat în figura 4.39.
Fig. 4.39 - Baze de fixare prin turnare de aliaje uşor fuzibile
4.3.3.8. Baze de fixare vacuumatice
Pentru bazele de fixare care prezintă o suprafaţă finisată se poate

utiliza vacuumul pentru a fixa semifabricatele în dispozitiv. Bazele de fixare
vacuumatice au marele avantaj că ele sunt suprapuse peste bazele de poziţionare.
Acest lucru face ca forţa de fixare aplicată să nu genereze deformaţii elastice ale OL
şi deci erorile induse de forţele de fixare sunt mai mici.
a
)
b)
c)
42
a)
Fig. 4.40. Baze de fixare vacuumatice
Corespunzător fig.4.40a elementele vacuumatice EV vor face fixarea pe baza

de fixare a OL şi vor fi trase în jos până când OL intră în contact cu baza de
fixare a dispozitivului. Astfel, chiar dacă baza de poziţionare (confundată în acest
caz cu baza de fixare) are abateri de la forma geometrică, totuşi forţa de fixare
vacuumatică nu va fi micşorată datorită interstiţiului care ar fi creat între
suprafaţa OL şi cea a dispozitivului, din cauza unui contact imperfect.
4.3.3.9. Baze de fixare magnetice
Bazele de fixare magnetice sunt asemănătoare bazelor de fixare vacuumatice,

doar că în acest caz câmpul magnetic creează forţa necesară de fixare.
BAZA FIXARE
OL
a) b)
c) d)
Fig. 4.41 - Baze de fixare magnetice.
43
Fixarea magnetica prezintă acelaşi avantaj de micşorare a erorilor de fixare ca

şi fixarea vacuumatică. Datorită faptului că în ultimul timp au fost construite
platouri electromagnetice care dezvoltă forţe mari de fixare magnetică, această
fixarea este utilizată şi pentru prelucrări prin aşchiere, aşa cum se poate vedea în fig.
4.41b, c şi d unde sunt prezentate dispozitivele cu fixare magnetică a firmei
WALKER.
4.3.4. Baze de reglare dimensională
Baza de reglare dimensională, numită pe scurt bază de reglare, este elementul

geometric care aparţine oricărui element component al STE de la care se defineşte
cota de reglare. Cota de reglare este realizată în cadrul acţiunii de reglare
dimensională.
Reglarea dimensională este prin definiţie acţiunea de definire şi de realizare a
cotei de reglare dimensionale.
În figură se prezintă trei moduri distincte de alegere a bazei de reglare BR. În
primul caz baza de reglare BR se alege pe suprafaţa mesei MU. De la aceasta se
LDT LDT LDT

BFa BC 1 2 3
CT
CT
CT
CT
R
C
p
C
MU
p
p
C
C
R
C
BPA
R
C
R
C
D
D
C
BR
Masa
b) c) d)
MU
Fig. 4.42 Baza de reglare

a)
reglează poziţia sculei. În acest caz va rezulta un lanţ al
dimensiunilor tehnologice
44
LDT de tipul celui prezentat în fig. 4.42 b, notat LDT1. Lanţul dimensional LDT1 include
cota de realizat C, cota piesei Cp, a dispozitivului CD şi evident cota de reglare CR. Lanţul
dimensional este lung, având multe elemente, fapt ce face ca precizia de realizarea a cotei C
să fie mică.
Prin suprapunerea bazei de reglare BR peste baza de poziţionare se va micşora
lungimea lanţului, eliminându-se dimensiunea corespunzătoare dispozitivului CD, astfel a fost
obţinut lanţul dimensional LDT2 (fig. 4.42 c). Fiind un lanţ dimensional mai scurt va creşte
precizia de realizarea a cotei C.
Dacă baza de reglare BR va fi suprapusă peste baza de cotare, atunci se va
obţine cel mai scurt lanţ al dimensiunilor LDT3 (fig 4.42 d). Desigur, în acest caz se va obţine cea
mai mare precizie pentru cota de realizat C. Există un inconvenient pentru cazul
dispozitivului prezentat în figura 4.42. Pentru fiecare semifabricat instalat în
dispozitiv trebuie refăcută operaţia de reglare dimensională a sculei. Această metodă
de reglare dimensională mai poarta denumirea de metoda aşchiei de probă. Ea se
aplică pentru cazul producţiei de unicate sau de serie foarte mică, când nu se
utilizează dispozitive de instalare a semifabricatelor supuse prelucrării.
Prin modificarea construcţiei dispozitivului anterior se poate ajunge la un lanţ de
dimensiuni de tipul LDT3. Schiţa unui asemenea dispozitiv este prezentată în fig. 4.43.
R
CT
BC BP BR
A
D BFa
OL
Fig. 4.43 - Suprapunerea a trei baze de referinţă

În acest caz dispozitivul este astfel construit încât să suprapună baza de
cotare BC cu baza de poziţionare de aşezare BPA şi cu baza de reglare dimensională BR.
Strângerea obiectului de lucru OL (semifabricatului) în dispozitiv se va face prin
intermediul penei P.
45
Datorită acestor suprapuneri a rezultat un lanţ al dimensiunilor tehnologice

foarte scurt, el fiind compus doar din cota de realizat CT şi cota de reglare CR. Acest lucru
face ca precizia de realizare a cotei CT sa fie mare.
La conceperea dispozitivelor se va căuta suprapunerea a cât mai multor baze
de referinţă pentru a creşte precizia de realizare a cotei dorite. Doar în cazurile în
care
5. MECANISMUL DE POZIŢIONARE
acest lucru nu este posibil se vor accepta lanţuri ale dimensiunilor tehnologice
mai lungi, care implicit vor genera erori mai mari şi se va obţine mai greu precizia
dorită pentru cota de realizat CT.
Mecanismul de poziţionare al dispozitivelor are rolul de a materializa bazele

de poziţionare care au fost stabilite în faza de concepere a dispozitivului.
Materializarea acestor baze trebuie să fie făcută de aşa natură încât sa se
asigure o rigiditate corespunzătoare a bazelor de poziţionare, iar prin mecanismul
de poziţionare să se inducă cât mai puţine erori de poziţionare.
Materializarea bazelor de poziţionare se poate face prin intermediul unor
suprafeţe întinse construite pe corpul dispozitivelor, sau prin intermediul unor
elemente de poziţionare care se montează în corpul dispozitivelor. Ultimele au o
suprafaţă a bazelor de poziţionare mai restrânsă şi pot fi înlocuite uşor în cazul
deteriorării acestora. Mentenanţa dispozitivelor este mai uşor de realizat în cazul
elementelor de poziţionare montate. Desigur, materializarea bazelor prin suprafeţe
întinse asigură o rigiditate mai mare a mecanismului de poziţionare, dar în acest caz
recondiţionarea este mai dificilă. Datorită erorilor de formă ale OL mecanismele de
poziţionare cu suprafeţe restrânse sunt mai avantajoase, ele realizând o stabilitate a
poziţionării mai bună.
1. Elemente de poziţionare
Elementele de poziţionare pot fi fixe, mobile sau reglabile. Elementele

de poziţionare cele mai uzuale sunt de tipul: cepurilor, plăcuţelor, prismelor şi
bolţurile cilindrice sau conice. La alegerea acestor elemente de poziţionare trebuie
să se ţină cont de următoarele aspecte:
 Cu cât erorile de formă ale suprafeţelor OL sunt mai mari cu atât
mărimea suprafeţelor de contact ale elementelor de poziţionare pe aceste
suprafeţe trebuie să fie mai mică;
46
 Suprafeţele elementelor de poziţionare trebuie astfel alese încât să poată

fi cât mai uşor curăţite de aşchii sau alte impurităţi şi să fie vizibile
pentru operator;
 Pentru o introducere cât mai uşoară a OL în dispozitiv trebuie prevăzute
elemente destinate preghidării acestuia;
 Alegerea elementelor de poziţionare se face ţinând cont de posibilitatea
de montare şi demontare cât mai uşoară a acestora, pentru a fi
schimbate rapid în caz de necesitate;
 Elementele de poziţionare influenţează precizia de fabricare a OL de aceia
trebuie ca aceste elemente să fie cât mai rigide şi rezistente la uzură,
motiv pentru care suprafeţele funcţionale ale lor se tratează termic şi
se vor rectifică.
5.1.1. Cepuri de poziţionare
Cepurile sunt utilizate pentru materializarea bazelor de poziţionare ( BPA, BPD, BPR ).
Există o varietate constructivă de cepuri foarte mare. Variante constructive ale acestora sunt
prezentate în tabelul 5.1:
Cap conic Cap sferic Cu tăiş Supraf. Tab.5.1.
netedă
Forma
suprafeţei
active
Cilindrică Pătrată Dreptughi Poligon

regulat
Forma corp
Cu şurub Presat Nituit Sudat Lipit
Mod de
îmbinare
BPL BPD BPA
Tip BP create
a) b) c)
e)
f) h)
d)
Fig. 5.1 Tipuri constructive de cepuri
47
Câteva variante constructive de cepuri pot fi văzute şi în figura 5.1.

Se pot observa variante constructive de cepuri cu suprafaţa activă prevăzută cu
canale perpendiculare (fig.5.1c, fig. 5.2 formele C şi F). Acestea au rolul de a
preîntâmpina interpunerea între OL şi suprafaţa activă a cepului a unor aşchii
mici, care ar provoca o poziţionare incorectă a OL. Canalele practicate pe suprafaţa
activă permit ca la o deplasare relativ mică a OL pe suprafaţa cepului, făcută de
operator la
aşchiileintroducerea
mici OL
rămase în
pe
Forma A
Forma B Forma C dispozitiv, activă să cadă în
suprafaţa
canale şi astfel aşezarea OL pe
suprafaţa cepului să fie făcută
corect. Dacă suprafaţa OL este
cu abateri mari de la poziţie sau
formă a suprafeţei se vor utiliza
cepuri cu suprafaţa activă
Forma D Forma E Forma F autoaşezabilă (fig. 5.1 c sau e),
sau cepuri cu suprafaţă activă
mică (fig. 5.1 d, fig. 5.2 formele
B şi E). În cazul realizării unor
găuri străpunse, pentru a asigura
o rigiditate mare a bazei de
poziţionare cepul poate fi dispus
Fig. 5.2. Construcţii de cepuri chiar pe axa găurii de realizat, el
fiind prevăzut cu o gaură
centrală pentru a permite accesul sculei cu care a fost realizată
gaura străpunsă. Pentru poziţionarea OL a căror suprafeţe sunt
finisate anterior se vor utiliza cepuri cu suprafeţe active netede cu
arie ceva mai mare (fig. 5.1 a, f sau fig. 5.2 formele A şi D).
Cepurile care au suprafaţa activă netedă (plată) au realizată
înălţimea capului (h) în câmpul de toleranţă h6 iar după
asamblarea lor se face o rectificare de corijare a înălţimii lor
0,3
asigurând abaterile înălţimii de mărimea h  0 , 2 . Cepurile care au
capul bombat vor avea înălţimea capului realizată în câmpul
Fig. 5.3 Materializarea BP de toleranţă h12. Materialele utilizate sunt CT70 (OSC 7)
pentru acele cepuri care au diametrul suprafeţei active d ≤ 12. Ele
se vor C15 (OLC 15) pentru diametrele d > 12 . În acest caz se
căli la 55-60 HRC, respectiv
va face o cementare pe o adâncime de 0,8 – 1,2 urmată de o călire la 55-60 HRC.
Un exemplu de materializare a bazelor de poziţionare cu cepuri este prezentat
în fig. 5.3.
O situaţie mai deosebită de materializare prin intermediul
cepurilor de
poziţionare este aceea când se materializează bazele de poziţionare de dirijare (BPD)
48
sau cele de rezemare (BPR) prin intermediul suprafeţelor laterale ale cepurilor. O
asemenea situaţie este prezentată în fig. 5.4.
5.1.2.Plăcuţe de poziţionare
Plăcuţele sunt elemente de poziţionare

care au o bază activă în general mai mare decât
a cepurilor de poziţionare. Acest lucru face ca
bazele de poziţionare materializate cu ajutorul
lor să prezinte o rigiditate mai mare decât în
Fig. 5.4 Materializarea BPD cazul cepurilor.
sau a BPR Se disting trei tipuri
constructive
plăcuţe de poziţionare, aşa cum se prezintă în fig. de
5.5.
SA
a)
SA
a) c)
b)
Fig. 5. 5 – Plăcuţe de fixare
Varianta constructivă din fig.5.5a are dezavantajul că în alezajele destinate

şuruburilor de fixare ale plăcuţei pot să se acumuleze aşchii sau alte impurităţi, care
se pot interpune între OL şi plăcuţă, modificând poziţionarea acestuia şi introducând
erori de poziţionare. Acestea vor influenţa defavorabil precizia de fabricaţie a
piesei. Dezavantajul este înlăturat prin varianta constructivă din fig. 5.5b, dar în
acest caz fixarea plăcuţei se face excentric, alăturat suprafeţei active SA a
plăcuţei. Excentricitatea provoacă o deformaţie elastică neuniformă a suprafeţelor
în contact, fapt care va provoca o uşoara rotire a plăcuţei de poziţionare cu
influenţă negativă asupra poziţionării OL.
A treia variantă constructivă din fig. 5.5c face o fixarea centrală a plăcuţei,
eliminând dezavantajul variantei b şi pentru a înlătura şi dezavantajul
variantei a are practicate canale oblice, în suprafaţa activă SA. Acestea vor permite
operatorului să înlăture uşor eventualele impurităţi, care s-au acumulat în aceste
degajări.
Materialele şi tratamentele termice aplicate plăcuţelor de poziţionare sunt
asemănătoare cepurilor de poziţionare.
5.2. Corpul dispozitivelor
49
Mecanismul de poziţionare şi respectiv cel de fixare al dispozitivelor trebuie

să fie montate pe un corp de bază, care este tocmai corpul dispozitivului. În literatura
de specialitate [55], [66] există o varietate foarte mare de forme constructive ale
corpului dispozitivelor. Ele se pot lua de pe INTERNET, uneori având desenele atât în
3D cât şi în 2D. Astfel, este uşurată foarte mult munca de proiectare. Câteva forme
constructive posibile ale corpurilor unor dispozitive sunt prezentate în fig.5.6.
a) b) c)
d)
Fig.5.6 Variante constructive ale corpului dispozitivelor
Corpul dispozitivelor poate fi o placă

orizontală ca în fig. 5.6a, sau o placă în formă
de L având suprafaţa activă verticală fig.
5.6b. Sunt variante constructive ale corpului
sub forma unei plăci verticale având o talpă
inferioară în forma literei T, ca în fig. 5.6c,
dar frecvent sunt utilizate corpuri de
dispozitive sub formă de coloane verticale cu
diferite secţiuni, pătrate, dreptunghiulare,
hexagonale, etc., care oferă astfel mai multe
feţe pe care se pot poziţiona OL, realizându-
se aşa numitele dispozitive multiple de
poziţionare.
Fig.5.7 Elemente de poziţionare
5.3. Elemente de poziţionare reglabile
reglabile
Pentru a putea fi fabricat corect semifabricatul, există cazuri când bazele
de poziţionare trebuie să poată să îşi schimbe poziţia în spaţiu. Acest lucru se
poate întâmpla în cazul semifabricatelor turnate sau forjate. Adaosurile de prelucrare
în acest caz fiind neuniforme, pentru a se obţine corect piesa finită uneori trebuie
schimbată
50
a) b)
Fig. 5. 8 Tipuri constructive de
cepuri reglabile
c)
poziţia unei baze de poziţionare. În aceste cazuri materializarea bazelor de poziţionare

se face cu elemente de poziţionare reglabile, aşa cum se poate observa în fig. 5.7.
Formele constructive cele mai utilizate ale elementelor de poziţionare
reglabile
sunt prezentate în fig.5.8.
Varianta constructivă din fig. 5.8a are suprafaţa activă fie plată, fie cu o raza
a)
b)
c) d)
e)
Fig. 5.9. Cepuri autoaşezabile
51
de racordare de valoare mare. Soluţia constructivă b, din aceeaşi figură are pe

suprafaţa activă canale, care permit acumularea unor aşchii mărunte, evitând astfel
interpunerea
acestora
între
OL
şi
5.4. Elemente de poziţionare
autoaşezabile suprafaţa
Fig. 5.10 Poziţionarea cu
cepuri autoaşezabile activă
În cazul OL care au suprafeţele exterioare cu
erori geometrice pronunţate, pentru
a elementului
de
poziţionare.
Varianta
constructivă c are suprafaţa activă sferică şi se
utilizează pentru OL turnate sau forjate. Toate
variantele constructive au o suprafaţă filetată,
care
permite
reglarea
înălţimii
lor şi
o
contrapiuliţă care permite blocarea poziţiei
elementului de poziţionare.
Fig. 5.11 Element de sprijin suplimentar
materializarea bazelor de poziţionare excentrice se vor utiliza elementele

de poziţionare autoaşezabile. Acestea prezintă unul sau două grade de mobilitate
(rotaţii) pentru suprafaţa lor activă.
52
În fig. 5.9 se prezintă mai multe soluţii constructive de elemente de poziţionare

autoaşezabile. Se poate observa că ele sunt construite sub formă de
cepuri autoaşezabile. Uneori aceste cepuri au o gaură centrală care permite
trecerea unui şurub de fixarea a OL pe dispozitiv.
Un exemplu de utilizare a unor asemenea cepuri autoaşezabile este dat
în fig.
5.10.
5.5. Elemente de sprijin suplimentare

Sunt cazuri când datorită unei rigidităţi mai mici ale OL care trebuie poziţionat
în dispozitiv, nu sunt suficiente doar elementele de poziţionare cu bază restrânsă
prezentate anterior. Forţele care apar în timpul procesului de fabricare al produsului ar
provoca în acest caz deformaţii elastice ale acestuia care ar induce erori de fabricare.
Pentru a evita acest lucru în zonele mai puţin rigide ale OL se plasează elemente de
sprijin suplimentare.
Elementul de sprijin suplimentar prezentat în figura 5.11 are un cep de
poziţionare, fie fix, fie reglabil, montat în plunjerul vertical PV. Acesta poate face doar
o translaţie limitată pe verticală de către un ştift, care blochează şi rotirea plunjerului
amintit SBR. După poziţionarea OL pe baza de poziţionare normală, operatorul
acţionând asupra piuliţei de reglare (PR) spre dreapta va trage plunjerul orizontal P2,
care va provoca ridicarea plunjerului PV până ce cepul montat în el va ajunge
în contact cu OL, fără al ridica de pe baza sa de poziţionare. În continuare, prin
strângerea
piuliţei PR se va realiza apropierea
plunjerelor
orizontale P1 şi P2, care prin
intermediul elementului de blocare (EB) va
solidariza toate plunjerele cu corpul C
al ansamblului elementului de sprijin
suplimentar. Astfel, a fost asigurat încă un
punct de sprijin al OL în zona în care acesta
avea o rigiditate mai mică, fiind evitate
vibraţiile deformaţiile şi vibraţiile ce pot apare
Fig. 5.12 Exemplu de utilizare a în timpul
5.12. Se procesului de fabricare.
poate observa cum frezarea părţii
elementului de sprijin suplimentar puţin Un exemplu
rigide ale OLde utilizare
va inducea elementului
erori. Prin
de sprijin
plasarea suplimentar
unui element deeste prezentat
sprijin în fig.
suplimentar în
această zona se va îmbunătăţi rigiditatea, iar erorile induse se vor micşora considerabil.
Există şi alte construcţii de elemente de sprijin suplimentare. Una dintre acestea
este prezentată în fig. 5.13.
53
Fig. 5.13 Element de sprijin suplimentar cu arc

În acest caz la aşezarea OL pe baza de poziţionare plunjerul vertical va deforma
arcul de sub el pană ce OL ajunge în contact cu baza de poziţionare. După aceasta, se
va bloca poziţia plunjerului prin strângerea şurubului care acţionează pe suprafaţa
în formă de pana a acestuia. Astfel, a fost introdus încă un punct de sprijin
rigid, îmbunătăţind comportarea la vibraţii a OL instalat în dispozitiv.
Un exemplu de utilizare a acestui
element de sprijin suplimentar se prezintă în
fig. 5.14.
În această figură se observă cum
introducerea elementului de sprijin
suplimentar (ESS) sub
talpa OL face ca rigiditatea sa crească
şi deci, devine posibilă prelucrarea chiar prin
Fig.5.14. – Element de sprijin suplimentar utilizarea
O altă soluţie constructivă de element de sprijin
unor regimuri mai intense de
prelucrare, care vor genera forţe mai mari.
Fig. 5.15 Varianta de element sprijin suplimentar

suplimentar se poate vedea în fig. 5.15.
54
În acest caz plunjerul vertical

(PV) este menţinut în contact cu
OL aşezat pe elementele de
poziţionare ale dispozitivului.
Blocarea plunjerului PV în poziţia
dorită se face prin rotirea manetei
M de către operator. Aşa se va
acţiona asupra şurubului de blocare
(SB9, care va strânge corpul
elementului de sprijin blocând
poziţia plunjerului.
Fig.5.16 Utilizarea elementului de
Un exemplu de utilizare a
acestui element de sprijin
sprijin suplimentar
suplimentar se observă în fig. 5.16.
La fel ca în cazul precedent, lipsa de rigiditate a unei părţi a obiectului de lucru
supus prelucrării a determinat introducerea unui element de sprijin suplimentar în
zona mai elastică a acestuia. Numărul elementelor de sprijin suplimentare care se pot
introduce nu este limitat, el este determinat doar de mărimea zonei care prezintă o
rigiditate mai mică şi care necesită sprijine suplimentare pentru evitarea deformaţiilor
elastice.
ARTICLE I. 9. DISPOZITIVE
PENTRU POZIŢIONĂRI EXCENTRICE
Aceste dispozitive asigură invariante în spaţiu, indiferent de abaterile

geometrice ale obiectelor de lucru, elemente geometrice reale ale OL.
Dependent de tipul elementelor geometrice menţinute invariante există mai multe
categorii de dispozitive de poziţionat excentric. Aceste dispozitive sunt
clasificate astfel: dispozitive de semipoziţionare, dispozitive de poziţionare şi
dispozitive de poziţionare completă.
9.1. Dispozitive de semipoziţionare
Pentru prelucrarea integrală a unor suprafeţe, care uzual se face prin frezare
sau rectificare plană, se utilizează dispozitive speciale, specializate sau universale
pentru semipoziţionare.
55
În cazul producţiei de unicate şi serie mică, în condiţiile existenţei unui

centru teritorial pentru dispozitive universale obţinute prin agregarea unor module
tipizate, se poate recurge şi la acest tip de dispozitive, ele făcând parte din grupa
dispozitivelor flexibile, numite uneori şi Dispozitive Universale Asamblate (DUA)
sau dispozitive modulate.
În general, dispozitivele universale, care echipează maşinile-unelte,
oferă
posibilitatea realizării semipoziţionării, dar de cele mai multe ori
realizează poziţionarea sau chiar poziţionarea completă a obiectului de lucru.
Menghinele de maşină, care sunt dispozitive universale de poziţionare
excentrică, pot fi utilizate şi pentru realizarea semipoziţionării unui semifabricat.
În
Fig.9.1. Dispozitiv special singular de semipoziţionare
cazul când se doreşte mecanizarea procesului de fixare a semifabricatului în dispozitiv

se preferă construirea unui dispozitiv special de semipoziţionare.
Un astfel de dispozitiv este prezentat în figura 9.1. Obiectul de lucru OL este aşezat
pe
baza de poziţionare de aşezare BPA, urmând ca apoi elementele de strângere
pneumatice rotative ESPR, care înainte de efectuarea strângeri execută o rotaţie pentru
a ajunge în zona obiectului de lucru, să realizeze fixarea prin strângere a obiectului
de lucru OL. Această mişcare de rotaţie este necesară pentru a permite
introducerea, respectiv evacuarea OL din dispozitiv. În corpul dispozitivului CD
sunt construite canalele de alimentare cu fluidul necesar acţionării elementelor de
strângere.
În cazurile în care se doreşte realizarea semipoziţionării simultane a mai
multor
obiecte de lucru, în vederea creşterii capacităţii de producţie a utilajelor, este
necesară proiectarea unor dispozitive speciale sau specializate pentru semipoziţionare.
Un dispozitiv special multiplu, pentru prelucrarea suprafeţelor frontale ale unor
carcase, care asigura paralelismul bazei de fabricare cu baza de poziţionare
este
prezentat în fig. 9.2.
56
BFa Sc
OL J
EF1 C 1T 1
EF2
S S1 S1 S1
1
R
BP A R
A
A-A
LFD SF A
CD CD
Fig. 9.2-Dispozitiv de semipoziţionare MU
multiplu
Obiectul de lucru OL este aşezat pe suprafaţa superioară a corpului

dispozitivului, care constituie baza de poziţionare de aşezare BPA. Pentru păstrarea
poziţionării şi în timpul prelucrării, când acţionează forţele de aşchiere, este necesară
aplicarea unor forţe de strângere. Aceste forţe de strângere se aplică prin intermediul
şurubului de fixare SF, pe care se înşurubează piuliţa P. Piuliţa va acţiona asupra
jugului J, care cu muchiile sale înclinate acţionează asupra unei muchii laterale ale
OL. Aplicarea excentrică a forţei de strângere ar duce la o deformare elastică
neuniformă a BPA, fapt ce ar genera o rotire a OL. Această rotire nu poate fi compensată prin
corecţii ale poziţiei sculei. Prin această mişcare de corecţie pot fi corijate doar translaţii
ale OL. Pentru a asigura o forţă de strângere care să acţioneze în planul de simetrie
al OL, au fost incluse în construcţia dispozitivului şi elementele de fixare laterale EF1, respectiv
EF2. În acest fel, prin reacţiunile care le creează aceste elemente de fixare laterale, de mărime
S1, va rezulta o forţa R, în planul de simetrie al OL. Astfel, deformaţiile elastice
posibile să apară, vor crea doar translaţii ale OL. Jugul J asigura o strângere
centralizată a OL, ceea ce înseamnă aplicarea forţelor de strângere într-un singur loc,
deci eliminarea unor timpi auxiliari neproductivi.
În corpul dispozitivului sunt practicate degajări pentru fixarea dispozitivului
pe masa maşinii-unelte MU (vezi secţiunea A-A din fig. 9.2).
Asigurând invariantă in spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale
obiectului
de lucru, o singura bază de poziţionare şi anume o bază de poziţionare de aşezare BPA,
57
T1
acest dispozitiv va asigura realizarea corectă a unei singure cote caracteristice C1 ,
respectiv a cotelor care au baza de cotare suprapusă peste BPA.
Dispozitivul din figura anterioară este multiplu, el asigurând poziţionarea
simultană a mai multor obiecte de lucru. În acest fel, creşte capacitatea de producţie
a
utilajelor pe care se montează dispozitivul.
În cazul semipoziţionării unor obiecte de lucru de dimensiuni mai mici, unde
devine raţională poziţionarea simultană a unui număr mai mare de semifabricate,
trebuie luate măsuri constructive pentru împiedicarea apariţiei unor poziţionări
defectuoase. În fig. 9.3 se prezintă un asemenea caz. Pentru obiectele de lucru de tip
Fig. 9.3. Poziţionarea incorectă în cadrul semipoziţionării
prismatic, prezentate în figura 9.3a, din cauza abaterilor de la paralelism ale

suprafeţelor laterale, la aplicarea forţei de strângere F, există pericolul ca
semifabricatele să formeze o boltă (fig.9.3 c), caz în care se pierde contactul cu baza
de poziţionare de aşezare, rezultând atât o prelucrare cu erori induse, dar mai ales,
există pericolul ca sub influenţa forţelor de aşchiere, semifabricatul să fie smuls din
dispozitiv şi aruncat, accidentând operatorul uman. Pentru a evita aceste neplăceri,
trebuie ca în faza de concepţie a dispozitivului să fie introduse elemente ale
dispozitivului între obiectele de lucru instalate în dispozitiv.
Un exemplu de realizare a unui asemenea dispozitiv este prezentat în figura 9.4.
La această construcţie prin interpunerea unor elemente de reazem intermediare
ERI, ghidate în corpul dispozitivului se forţează păstrarea contactului OL cu baza
de
poziţionare de aşezare a acestuia. La aplicarea forţelor de strângere, aceste ERI nu vor
Fig. 9.4. Dispozitiv special multiplu de semipoziţionare
58
permite ridicarea semifabricatelor de pe baza de poziţionare de aşezare

a dispozitivului.
Arcurile elicoidale AE din construcţia dispozitivului permit îndepărtarea ERI,
după ce a fost acţionat şurubul S pentru desfacere, şi astfel se creează jocurile necesare
introducerii şi respectiv evacuării obiectelor de lucru din dispozitiv. Prin
introducerea acestor elemente intermediare între obiectele de lucru nu se poate
spune ca a fost
realizată o poziţionare a obiectelor de lucru, deoarece elementele
intermediare introduse nu sunt precis localizate, ele având posibilitatea de a se deplasa
axial (posedă
un grad de libertate). Fac excepţie elementele intermediare construite
monobloc cu corpul dispozitivului, unde OL este practic poziţionat în zona lor.
Prin acest dispozitiv multiplu de semipoziţionare bazele de fabricare ale tuturor
obiectelor de lucru OL au fost aduse la acelaşi nivel, fapt care permite prelucrarea
simultană a tuturor obiectelor de lucru instalate în dispozitiv. Astfel, a
crescut capacitatea de producţie a maşinii-unelte pe care a fost montat dispozitivul.
9.2. Dispozitive de poziţionare
Acest tip de dispozitive asigură invariant în spaţiu, indiferent de abaterile

geometrice ale obiectelor de lucru, o bază de poziţionare de aşezare (BPA), şi respectiv
Fig. 9.5. Dispozitiv special singular de poziţionare

BP o bază de poziţionare de dirijare (sau
D
direcţionare) BPD. Astfel, sunt preluate 5

grade de libertate, respectiv 3 rotaţii şi
două translaţii. Toate cotele a căror
OL
baze de
Fig. 9.6.Dispozitiv multiplu de

poziţionare
EFP
OL
59
cotare sunt suprapuse peste bazele de poziţionare menţinute invariante, pot

fi prelucrate cu o precizie ridicată.
În fig. 9.5 este prezentat un dispozitiv special singular de poziţionare. La acest
dispozitiv pe corpul lui sunt create bazele de poziţionare menţinute invariante,
şi
anume baza de poziţionare de aşezare BPA, respectiv baza de poziţionare de
dirijare BPD. Fixarea obiectului de lucru OL după poziţionarea sa în mecanismul de
poziţionare
se face prin intermediul a două elemente de fixare pneumatice rabatabile EFR1
şi EFR2. Datorită menţinerii invarinte în spaţiu a bazelor de poziţionare pot fi
prelucrate cu
suficientă precizie cotele C1 şi C2.
Există construcţii de dispozitive care poziţionează simultan mai multe obiecte
de lucru. Un asemenea exemplu este prezentat în fig. 9.6. În acest caz suprafaţa
plăcii
dispozitivului constituie baza de poziţionare de aşezare BPA, iar baza de poziţionare de
dirijare BPD (sau direcţionare) este materializată de suprafeţele laterale a barei centrale. Toate
semifabricatele, care constituie obiectele de lucru OL ale dispozitivului, sunt fixate
în dispozitiv prin intermediul unor elemente de fixare pneumatice (EFP). Cotele care
vor avea bazele de cotare suprapuse peste bazele de poziţionare menţinute
invariante în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale obiectelor de lucru, vor fi
prelucrate cu o precizie în conformitate cu cerinţele tehnice impuse.
OL 3 Un caz mai deosebit al dispozitivelor de poziţionare îl ocupă dispozitivele
S3 construite pentruS2 tehnologiile de grup. Un asemenea dispozitiv este prezentat în
BPfig.
A 9.7.
OL2 OL S1
CD BP D BP D 1 P
BFa
BP A
Q Q M
PG 3 PG2
SF
PG 1
T T
PL BPA
Fig. 9.7. Dispozitiv de poziţionare pentru tehnologii de grup
Bazele de poziţionare de aşezare BPA au fost astfel construite în corpul CD al

dispozitivului încât o parte din bazele de fabricare BFa (cele orizontale) să fie aduse la
acelaşi nivel, astfel uşurându-se prelucrarea acestora. Bazele de poziţionare de
dirijare (direcţionare) au fost construite adecvat fiecărui OL.
60
Strângerea obiectelor de lucru în dispozitiv se face manual, dar centralizat, de

la aceeaşi piuliţă P. Prin aplicarea momentului de strângere M la piuliţa P se creează
pe de o parte forţa de strângere S1 asupra OL1, iar pe de altă parte prin intermediul
pârghiei PG1 sunt create forţele Q şi respectiv T în şurubul de fixare SF, respectiv
plunjerul PL. Forţa de reacţiune din şurubul de fixare SF, de mărime Q, va acţiona
asupra pârghiei PG2 şi va crea asupra OL2 forţa de strângere S2. Plunjerul PL va acţiona cu forţa T
asupra pârghiei PG3, care la rândul ei va genera forţa de strângere S3 asupra OL3. Astfel, deşi se
utilizează o strângere manuală, printr-o construcţie ingenioasă a mecanismului de fixare al
dispozitivului, devine posibilă o micşorare la minimum a timpilor neproductivi,
rezultând o productivitate a muncii mărite.
9.3. Dispozitive pentru poziţionare completă
Acest tip de dispozitive menţin invariant în spaţiu trei baze de referinţă de

poziţionare, o bază de poziţionare de aşezare BPA, o bază de poziţionare de dirijare
(direcţionare) BPD şi, respectiv o bază de poziţionare de localizare BPL, preluând astfel
toate cele 6 grade de libertate al obiectelor de lucru. Toate dimensiunile a căror bază
de cotare se suprapune peste bazele de referinţă menţinute invariante, se vor putea
realiza în conformitate cu cerinţele tehnice prescrise în documentaţia tehnologică
a piesei de realizat.
61
Un exemplu de dispozitiv singular pentru poziţionarea completă a obiectului de
RM
CR PF
S1
SF
BPA
C1 OL PG
S1
BG
BPD
PPD
PP
CP PPD CD
BPR
C3
C’
3
BPR
RM
C2
Fig. 9.8. Dispozitiv singular de poziţionare completă
lucru este prezentat în fig. 9.8.

Dispozitivul prezentat în fig. 9.8 este compus din corpul dispozitivului (CD) pe
care se montează plăcile de poziţionare (PP), care vor realiza baza de poziţionare de
aşezare BPA, baza de poziţionare de dirijare (direcţionare) BPD şi, respectiv cepul de
poziţionare CP care materializează baza de poziţionare de localizare BPL. Prin
menţinerea invariantă în spaţiu a celor trei baze de poziţionare se pot prelucra cu
suficientă precizie cotele piesei a căror baze de cotare se suprapun peste bazele
de poziţionare menţinute invariante, respectiv cotele C1, C2 şi C3. Cota C1 constituie
lungime primei trepte a alezajului care se va crea în obiectul de lucru OL prin
intermediul unei scule combinate (în trepte).
62
Fixarea obiectului de lucru OL se face prin intermediul pârghiei de fixare (PF)

şi a capacului rabatabil (CR), care sunt apăsate asupra obiectului de lucru OL prin
intermediul roţii de mâna (RM) (care constituie piuliţa) şi a şurubului de fixare
(SF). Prin înşurubarea roţii de mâna (RM) de către operatorul uman, se creează în
final forţele de fixare S1 asupra obiectului de lucru OL.
Scule care vor fi utilizate pentru prelucrarea obiectului de lucru OL sunt
ghidate
prin intermediul unor bucşe de ghidare (BG), care sunt montate în placa de
ghidare (PG), care este apăsată asupra obiectului de lucru, după o poziţionare
corespunzătoare a acestora.
Este de menţionat de asemenea că, pentru prelucrarea celor doua alezaje pe
o
maşina-unealtă universală, dispozitivul este răsturnat pentru a aduce gaura de
realizat într-o poziţie convenabilă. Acest lucru este uşurat de plăcile de
poziţionare ale dispozitivului (PPD), poziţionare făcută pe masa maşinii-unelte.
9.4. Dispozitive universale pentru poziţionare
Deoarece dispozitivele speciale de poziţionare sunt destinate poziţionării

obiectelor de lucru de aceeaşi tipo-dimensiune, dispozitivele universale vor poziţiona
obiecte de lucru de tipuri şi dimensiuni diferite. Această universalitate a lor le face
să fie larg răspândite în industria constructoare de maşini. Un dispozitiv universal
pentru poziţionare este menghina de maşină.
9.4.1. Menghina de maşină

Acest dispozitiv universal este utilizat cel mai frecvent pentru poziţionări excentrice
de tip poziţionare. Cu anumite modificări constructive făcute la falca fixă a
acesteia, menghina poate fi utilizată şi pentru poziţionări complete.
Un exemplu de menghină de maşină este prezentat în fig. 9.9.
63
B A-A
FF OL
FM A
OL
BPD S
FM
BP FF
A SF
e
Q Q
M
CT A CM BFR
SR
SBR
EFR
F
FF
M
SF
S Fig. 9.9. Menghina
de maşină
Menghina de maşină este compusă din corpul menghinei CM în construcţie

monobloc cu falca fixă a menghinei FF. Corpul menghinei CM este prevăzută cu
ghidaje prismatice pe care poate fi deplasată prin translaţie falca mobilă FM. În
ambele fălci sunt montate bacurile B ale menghinei, care vin în contact cu obiectul
de lucru. Suprafaţa superioară a ghidajelor constituie baza de poziţionare de aşezare BPA,
pe care va fi aşezat obiectul de lucru OL. Baza de poziţionare de dirijare BPD este
realizată de suprafaţa frontală a bacului B montat în falca fixă FF. Astfel, în cele mai
frecvente cazuri menghina va realiza o poziţionare a obiectelor de lucru.
Deplasarea fălcii mobile FM se face prin intermediul unui şurub de SF cu care
în final se face şi fixarea obiectului de lucru OL. Operatorul uman prin
rotirea şurubului de fixare SF în piuliţa P transform[ mişcarea de rotaţie în
mişcare de
64
translaţie, deplasând falca mobilă FM până ce aceasta ajunge în contact cu obiectul

de lucru OL, obligându-l să ajungă în contact cu baza de poziţionare de
dirijare (direcţionare) BPD. În acest moment faza de poziţionare a OL este terminată. Aplicând în
continuare un moment M asupra şurubului de fixare SF, în axa şurubului va fi creată
forţa Q, care prin intermediul fălcii mobile FM este transpusă în forţă de strângere
S asupra obiectului de lucru OL. Astfel, este finalizată şi faza de strângere a OL
în menghină.
Un dezavantaj este existenţa excentricităţii e între direcţia de acţionare a
forţei
Q din şurub (axa şurubului) şi direcţia de aplicare a forţei de strângere S
asupra obiectului de lucru OL. Această excentricitate coroborată cu jocul
existent între ghidajele corpului menghinei şi falca mobila FM, la aplicare
forţei de strângere permite o rotire uşoară a fălcii mobile (aşa cum este indicată cu
linie întreruptă poziţia bacului fălcii mobile, în fig. 9.9). Această rotire generează
tendinţa de ridicare a
obiectului de lucru de pe BPA, lucru ce duce la o poziţionare greşită a OB
cu repercusiuni asupra preciziei de prelucrare a acestuia, dar poate avea şi
consecinţe foarte grave, dacă forţele de aşchiere vor smulge obiectul de lucru dintre
fălci, datorita poziţionării incorecte, aruncâdu-l spre operatorul uman. Exista soluţii
constructive care pot elimina acest neajuns.
Deoarece este foarte greu de realizat o coaxialitate corectă a sistemului de
ghidare a fălcii mobile FM cu axa şurubului de fixare SF, s-au asigurat două grade de
libertate piuliţei PI, în acest caz, ea nu mai este în construcţie monobloc cu
falca mobilă. Astfel, există posibilitatea deplasării pe verticală a piuliţei precum şi
rotirea ei în jurul axei ştiftului, prin intermediul căruia se montează în falca
mobilă FM. Modificările constructive permit evitarea eventualelor blocări a
deplasării fălcii mobile, chiar în prezenţa unor abateri de la coaxialitate a
ghidajelor faţă de axa şurubului de fixare SF.
65
Întreg subansamblul menghinei poate fi montat pe un suport SR care permite

rotirea menghinei la unghiuri impuse de
SB realizarea piesei. Fixarea menghinei pe
acest suport se face prin intermediul unor
bride de fixare a rotaţiei BFR, strânse prin
intermediul unor şuruburi de blocare a
rotaţiei SBR, introduse în canalele CT
BPR circulare în formă de T, practicate în
T
suportul SR. Pe bridele BFR şi pe suportul
SR sunt realizate diviziuni pentru controlul
unghiului de rotire a menghinei.
Fig. 9.12. Menghina HILMA Pentru realizarea unei poziţionări
SB complete de către menghină, este
Fig. 9.10. Modificare constructiva la falcă
OL necesar să fie făcută o modificare
constructivă a fălcii fixe. Corespunzător
fixă este introdusă o tija T, a cărei poziţiefig. 9.10,fi în
poate falcacu ajutorul unui şurub de
fixată
blocare SB. Capătul tijei constituie baza de poziţionare de rezemare BPR, care preia şi ultimul
grad de libertate al obiectului de lucru OL, respectiv translaţia care a rămas de la

poziţionarea realizată de menghina uzuală.
Cum a fost menţionat anterior,
B
OL FM pentru menghina din fig. 9.9, la aplicarea
forţei de strângere există posibilitatea ca
S
FF falca mobilă să se ridice uşor faţă de baza
Fv
de poziţionare de aşezare BPA. O soluţie
constructivă care împiedica apariţia
BPA acestui lucru este aceea de a modifica
EE
forma constructivă a bacurilor. Bacurile
Fig.9.11. Bacuri deplasabile
modificate în acest sens sunt prezentate
66
în fig. 9.11. Se poate observa că bacurile au o forma constructivă în formă de pană. La

aplicarea forţei de strângere S, datorită formei de pană a bacurilor va apare şi o
componenta Fv verticală şi îndreptată spre baza de poziţionare de aşezare BPA, care va împinge
obiectul de lucru OL spre aceasta, compensând eventuala tendinţă de ridicare a fălcii

mobile FM. După desfacerea şi scoaterea obiectului de lucru OL din fălcile
menghinei, elementele elastice (în cazul din figură arcuri elicoidale, dar pot fi şi alte
elemente elastice, de exemplu plăci de cauciuc), vor ridica bacurile faţă de baza de
poziţionare de aşezare. Aceste mici deplasări, pe o direcţie normală pe BPA, sunt
permise de jocurile existente între alezaje şi şuruburile de fixare ale bacurilor pe

fălci (există fante dreptunghiulare în bac prin care trec şuruburile de fixare a lor). O
variantă constructivă de menghină cu posibilitate de poziţionare completă şi cu poziţie
verticală de lucru este varianta de menghină HILMA [90], prezentată în fig.9.12.
Un al dezavantaj al menghinei prezentate anterior îl constituie existenţa
unor timpi auxiliari, neproductivi, mari în cazul treceri de la un gabarit mic la unul
mare al obiectelor de lucru.
Există soluţii constructive de menghine de maşină, ale diferitelor firme,
care caută să înlăture dezavantajele amintite în cazul menghinei prezentate.
9.4.2. Menghine de maşină FRIBOSA
Firma FRIBOSA [88] prezintă două variante constructive de menghine de

maşină. O primă varianta, pe care o denumim FRIBOSA 1, este prezentată în fig. 9.13.
În această variantă constructivă falca fixă FF este montată în corpul menghinei
CM. Există o modificare majoră a construcţiei fălcii mobile FM. Ea este
montată pe o
placă de ghidare PG, care este ghidată cu un ghidaj în formă de coadă de
rândunică, practicat în corpul menghinei CM. În interiorul fălcii mobile se găseşte o
piuliţă P, de
67
construcţie specială, prevăzută cu un cioc, care intră în contact cu un ştift ST, montat
transversal în falca mobilă. Contactul ciocului cu ştiftul ST se face după o suprafaţă
înclinata la 45o.
FM P ST FF
OL
SF PG
M S
Fv R CM
Fig. 9.13. Menghina FRIBOSA 1.
Forţa de strângere S este creată de operatorul uman, care aplică un moment M

la şurubul de fixare SF. Mişcarea acestuia face ca obiectul de lucru să vină în contact
cu
SF FaM FF
M
OL
BPD
CM PG CP S
BP A
Fig. 9.14. Menghina FRIBOSA 2F.

v
AL PS ST CR
ambele bacuri ale fălci mobile şi ale fălcii fixe, caz în care faza de poziţionare s-a
încheiat. Aplicând în continuare momentul M la şurubul SF se creează o forţă
rezultantă R asupra ştiftului ST şi implicit, asupra fălcii mobile FM. Această forţă are
două componente, una este forţa de strângere S, dar mai apare şi o a două componentă
verticală Fv, care este perpendiculară pe baza de poziţionare de aşezare BPA (suprafaţa
68
superioară a ghidajelor menghinei) şi îndreptată spre aceasta. Acest lucru face ca
falca mobilă să fie împinsă spre BPA, deci va fi împins şi obiectul de lucru OL, ceea ce
asigură o poziţionare corectă a acestuia.
O altă variantă constructivă de menghină este prezentată în fig.
9.14.
Asemănător variantei constructive FRIBOSA 1, falca fixă este montată rigid în
corpul menghinei CM, prin intermediul unor ştifturi şi şuruburi, suprafaţa ei
laterală
constituind baza de poziţionare de dirijare BPD. În corpul menghinei CM este creat un
ghidaj în formă de coadă de rândunică, care ghidează placa de ghidare PG. Pe această
placă este montată falca mobilă FM. În FM este montat şurubul de fixare SF, care
printr-o contrapiuliţa CP este blocat în mişcare axială. Pe şurubul de fixare este
asamblată o piuliţă de construcţie specială PS, care la partea inferioară este prevăzută
cu două ştifturi ST. Acestea pot pătrunde în golurile unei cremaliere CR. În locaşul
ajutat şi de arcul lamelar AL va
hexagonal al FMde fixare poate fi introdusă manivela M de rotire a şurubului
şurubului
CMR SF FF înclina şurubul de fixare SF,
de către operatorul uman. La schimbarea gabaritului obiectului de lucru OL,
scoţând ştifturile ST din golurile
operatorul,
cremalierei. În această situaţie
există posibilitatea ca operatorul
Fig. 9.15. Menghina sinus
H
să împingă sau să tragă falca

α
CB mobilă, până într-o zona

L învecinată obiectului de lucru,
BC
când se vor introduce din nou
ştifturile ST în golurile cremalierei. Prin rotirea manivelei M se creează apoi forţa de
strângere necesară păstrării poziţionării OL, chiar sub acţiunea forţelor care vor apare
în timpul procesului de prelucrare. De fapt, este creată în şurub forţa rezultantă R, care
se descompune în două componente, forţa de strângere S şi forţa verticală Fv, normală
69
pe baza de poziţionare de aşezare BPA. Această componentă Fv va asigura poziţionarea corectă a
OL, evitând ridicarea acestuia de pe BPA, la aplicare forţei de strângere.
O construcţie de menghina, asemănătoare cu tipul FRIBOSA 2, dar cu ghidaje

laterale ale fălcii mobile şi cu posibilitatea de a fi înclinată la diferite unghiuri α,
este
redată în fig. 9.15. Această menghină poartă denumirea de menghina sinus.
Fălcile, cea fixă FF şi cea mobilă FM, sunt montate pe un corp al menghinei rabatabil
CMR. Acest
corp poate fi rotit la un unghi α prin dispunerea unui bloc de cale BC de
înălţime H, situat la distanţa L faţă de articulaţia menghinei. Înălţimea H a
blocului de cale se
determina din relaţia;
H  L  sin 
După ce menghina a fost înclinată la unghiul dorit, poziţia sa este blocată prin
intermediul unui mecanism care este situat pe partea opusa a figurii şi nu se vede.
9.4.3. Menghina de maşină RAKO
Varianta constructivă de menghină RAKO are avantajul trecerii rapide de la un

gabarit al obiectului de lucru OL, la altul. Acest fapt duce la micşorarea
timpilor auxiliari, neproductivi.
70
Ma
AE B PG SB
FF BCD
FM T
OL IEL
S
AR
RCD M
CM BE SF ST
C
Menghina se compune dintr-un corp al menghinei CM pe care este construită, în

variantă monobloc falca fixă a menghinei FM. Acelaşi corp al menghinei are prevăzute
ghidajele necesare deplasării fălcii mobile a menghinei, FM. Falca mobilă este
deplasată, atât pentru apropierea sa de obiectul de lucru OL, cât pentru strângere prin
intermediul tijei T. La trecerea de la o dimensiune la alta a OL, tija T este împinsă,
deplasarea ei fiind permisă de bucşa elastică BE, care în acest caz este desfăcută. După
efectuarea contactului bacului fălcii mobile FM cu obiectul de lucru OL, se roteşte
maneta Ma cu un moment M. Mişcarea de rotaţie a manetei este transmisă prin cuplajul dinţat
(format din bucşa cuplajului dinţat BCD şi roata cuplajului dinţat RCD) la tija T, prin
intermediul unui ştift transversal ST. Tija T transmite mişcarea de rotaţie la
şurubul de fixare SF prin intermediul unei pene glisante PG. Şurubul de fixare SF se
roteşte în piuliţa P. Aceasta este montată prin filet în corpul menghinei CM, iar rotirea
ei este blocată prin ştiftul de blocare filetat SB. Datorită rotirii şurubului de fixare
în piuliţa P, şurubul este deplasat liniar spre OL. Astfel, el va împinge clopotul C
asupra bilelor B care vor deforma elastic bucşa elastică BE, solidarizând astfel,
mişcarea şurubului de fixare SF cu tija T. În acest mod se realizează strângerea
obiectului de lucru OL în menghină.
Prin rotirea manivelei Ma în sens invers, clopotul C se deplasează spre stânga, fapt ce
face ca bilele B să nu mai apese pe bucşa elastică BE. Astfel tija T este
71
desolidarizată de şurubul de fixare SF. Astfel, se permite retragerea tijei T pentru

evacuarea, respectiv introducerea unui nou obiect de lucru în menghină.
Section I.2 10.2. Dispozitive de semicentrare
Aceste dispozitive menţin invariant în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice

ale obiectelor de lucru, un plan de simetrie. Pentru a se putea realiza acest lucru,
este
BPSC utilizate
necesar ca elementele
să se deplaseze
de fixare
sincron. Astfel, prin acţionarea
(Plandesimetrie) elementelor de fixare pe
elemente geometrice reale ale
obiectelor de lucru, devine
posibilă păstrarea invariantă în
spaţiu a unor elemente de
Fig 10.5. Principiul semicentrarii simetrie. Acest principiu pentru
păstrarea invariantă în spaţiu a
unui plan de simetrie este
prezentat în figura 10.5.
Deplasarea sincronă a
Elemente de elementelor de fixare se poate
pozitionare-fixare face prin mai multe soluţii
constructive. O variantă este
prezentată în fig. 10.6 [86].
OL
i
OL
e
BPSC
P3 P2
P
1
Fig. 10.6. Element pentru semicentrare
72
La îndepărtarea simultană unul de altul a plunjerelor P1 (fie manual prin

intermediul unui şurub, fie acţionând pneumatic sau hidraulic) datorită suprafeţelor
înclinate create pe plunjereprin
deplasarea pe verticală a plunjerelor
P2, plunjerele orizontale P3 se vor deplasa
sincron spre planul de simetrie care
BPA constituie baza de poziţionare de
semicentrare BPSC.
Este de remarcat ca plunjerele
orizontale pot fi utilizate pentru
semicentrări atât după suprafeţe plane
ESC1 BPSC
interioare (v. OLi din fig.10.6) cât şi după
suprafeţe plane exterioare (v. OLe din
fig.10.6)
Prin utilizarea mai multor
asemenea elemente de semicentrare pot fi
construite diferite dispozitive de
semicentrare.
ESC2
Fig. 10.7. Semicentrarea unei carcase 10.2.1. Dispozitive de

semicentrare după suprafeţe plane
interioare
În figura 10.7 [86] este prezentat cazul semicentrării după suprafeţele

plane interioare ale unei carcase. Planul de simetrie BPSC al carcasei este menţinut invariant prin
utilizarea a două elemente de semicentrare ESC1, respectiv ESC2 cu deplasarea sincronă a
două plunjere, de tipul celor prezentate în fig. 10.6.
Este de remarcat ca în figura 10.7 nu există o poziţionare de semicentrare pură,
ci una combinată dintr-o semipozitionare care asigură invariant în spaţiu o bază de
poziţionare de aşezare BPA şi o semicentrare. Cele două elemente de semicentrare
asigură invariant în spaţiu planul de simetrie BPSC al carcasei care este perpendicular pe aceasta
BPA. BPSC PF pentru realizarea
unei semicentrări după suprafeţe
O altă variantă
plane interioare
constructivă este
ESC
prezentată în fig. 10.8.
OL
AE
CD
Fig. 10.9. Dispozitiv de semicentrare după

suprafeţe plane interioare
73
Obiectul de lucru OL este aşezat pe suprafeţele superioare ale penelor înclinate

PI, acestea fiind menţinute iniţial în poziţie superioară, de către arcurile elicoidale AE.
Această poziţie permite pereţilor laterali ai OL să cuprindă şi capetele inferioare ale
penelor înclinate. Prin aplicarea forţei de strângere S asupra plăcii de fixare PF, aceasta
deplasează OL în jos. OL va deplasa şi penele PI în canalele lor înclinate. Deplasarea
este posibilă până când capetele inferioare ale penelor PI ajung în contact cu pereţii
laterali ai OL (situaţie desenată în fig. 10.8). În această situaţie deplasarea sincronă a
penelor a realizat semicentrarea. Planul de simetrie al piesei constituie baza de
poziţionare de semicentrare BPSC. Toate cotele care au baza de cotare suprapusă peste acest
plan de simetrie vor putea fi realizate cu precizia impusă.
O altă variantă de semicentrare după suprafeţe plane interioare este prezentată
în fig. 10.9.
Iniţial, elementele de semicentrare mobile ESC, sub acţiunea arcului elicoidal
AE sunt trase spre partea superioară a suprafeţei cilindrice pe care sunt ghidate.
La
punerea obiectului de lucru
OL pe ESC şi sub acţiunea
BP A forţei de
semicentrare se vor deplasa în jos
strângere, aplicată prin
pe suprafaţa cilindrică, fapt care va
intermediul plăcii de fixare PF,
duce şi la deplasare lor pe direcţia
elementele de
orizontală, până când vor ajunge în
contact cu pereţii laterali ai OL
BP OL (situaţie prezentată în fig. 10.9). În
SC
acest moment faza de semicentrare
Fig. 10.11. Semicentrare după suprafeţe plane
a fost finalizată păstrându-se
exterioare invariant în spaţiu planul de
ESC 1 de
simetrie BPSC (respectiv baza
poziţionare de semicentrare). În
OL continuare, se aplică forţa de
ESC 2 strângere necesară menţinerii OL în
dispozitiv pentru faza de prelucrare,
când asupra acestuia acţionează
forţele din proces.
Un exemplu de realizare a
Fig. 10.10. Dispozitiv pentru semicentrare după suprafeţe plane unui dispozitiv pentru semicentrare
interioare după suprafeţe plane interioare este
prezentat în fig.10.10. În partea
superioară a figurii sunt prezentate obiectele de lucru
instalate în dispozitiv, iar în partea inferioară, cele două obiecte de lucru
(semifabricatele) se găsesc în afara dispozitivului.
74
10.2.2. Dispozitive de semicentrare după suprafeţe plane exterioare
Dispozitive de semicentrare construite cu elemente de semicentrare tipizate
Elementele pentru semicentrare prezentate în fig. 10.6 pot fi utilizate şi

în construirea dispozitivelor de semicentrare după suprafeţe plane exterioare. O
variantă constructivă este prezentată în fig. 10.11 [86]. Prin utilizarea a două
elemente de semicentrare ESC1 şi ESC2 a devenit posibilă păstrarea invariantă în spaţiu,
indiferent de abaterile geometrice ale obiectului de lucru, a planului de simetrie al
carcasei, care a devenit astfel, baza de poziţionare de semicentrare BPSC.

Ca şi în cazul semicentrării după suprafeţe plane interioare, este de remarcat
că
poziţionarea din fig.10.11, este o combinaţie între o semipoziţionare, care
asigură
invariant în spaţiu o bază de poziţionare de aşezare BPA şi o semicentrare materializată de
elementele ESC1 respectiv ESC2, care păstrează invariant planul de simetrie al carcasei,
care este perpendicular pe BPA.
10.2.2.1. Dispozitive de semicentrare cu pene
Semicentrarea
BPL după
BPSC suprafeţele plane exterioare ale unui
BPobiect
SC
de lucru se
poate face şi prin utilizarea
BPL penelor în construcţia dispozitivului. O soluţie este
prezentata in fig. 10.12.
EA(2D) că prin deplasarea sincronă a penelor
In fig. 10.12a se poate observa P, datorită
EA(2D)
BP BPD tip pană din corpul dispozitivului
deplasării lor de placa de fixare PF şi a profilului
A
OL OL
BPD CD BPA CD
PF PF
F
P a) F b)
P
BPD BPSC
BPL OL
CD
BPA PF
F
P
c)
Fig. 10.12. Semicentrarea cu pene

75
(CD), se va menţine invariant în spaţiu un plan de simetrie al obiectului de lucru

(OL). Acest plan devine baza de poziţionare de semicentrare BPSC. Este de remarcat că BPSC
este paralelă cu planul lateral stâng al obiectului de lucru, pe care a fost prevăzută
baza de poziţionare de aşezare BPA. Deoarece există posibilitatea ca suprafeţele laterale ale OL
să nu fie paralele, la pana P din dreapta dispozitivului, a fost prevăzut un element de
autoasezare EA(2D) în spaţiul 2D.
În fig. 10.12b pana din stânga vine în contact cu OL prin două puncte
caracteristice de contact, asigurând o baza de poziţionare de dirijare (direcţionare)BPD. Această
semicentrare asigură invariant în spaţiu un plan de simetrie perpendicular pe baza de

poziţionare de aşezare BPA, plan care este paralel cu dreapta care trece prin cele doua puncte
caracteristice al BPD.
In fig.10.12c BPSC este perpendiculară pe BPA şi nu este paralelă cu niciuna din
suprafeţele laterale ale OL.
Sub acţiunea plăcii de fixare PF penele se deplasează sincron realizând
semicentrarea, după care în continuare se aplică forţa de strângere F, pentru menţinerea
J
Ps
Pd
Ss SB
Sd
OL F
F
CD
BPSC
BPA
P
MU
Fig. 10.13. Dispozitiv de

semicentrare cu şurub
OL în dispozitiv şi în faza de prelucrare, când asupra acestuia acţionează forţele

dezvoltate de procesul de prelucrare.
76
10.2.2.2. Dispozitive de semicentrare cu şurub
Şurubul poate fi de asemenea utilizat în construcţia dispozitivelor

de semicentrare după suprafeţe plane exterioare. Un exemplu de un astfel de
dispozitiv este prezentat în fig. 10.13. În acest caz, obiectul de lucru OL este aşezat
pe baza de poziţionare de aşezare a dispozitivului BPA şi este prins între două şuruburi, cu
filet stânga Ss, respectiv dreapta Sd, şuruburi care se deplasează sincron cu piuliţele Ps,
respectiv Pd. Rotirea sincronă a piuliţelor este realizată prin intermediul jugului J. Iniţial,
şuruburile Ss şi respectiv Sd sunt reglate prin înşurubarea lor în piuliţele Ps, respectiv Pd, în
conformitate cu gabaritul OL. La acest reglaj ştifturile de blocare SB sunt desfăcute. După
efectuarea reglajului amintit, ştifturile SB se strâng, blocându-se rotirea şuruburilor Ss şi

Sd.
Şuruburile însă pot să facă OL mişcarea de translaţie în lungul axei lor, la rotirea
piuliţelor Ps şi Pd. Mişcarea sincronă a şuruburilor poziţionare
Pg1 Ss şi Sd permite de semicentrare
menţinere invariantă
Pg2
în spaţiu
BPSC. Acest plan adeplanului
simetriede
este materializat şi de planul de
simetrie al OL, care devine
simetrie al penei P, prin
bază de
BP A intermediul căreia dispozitivul
de semicentrare este poziţionat
pe masa maşinii-unelte MU.
BP SC Jugul J are prevăzută
Pi posibilitate de o
unghi maxim rotire
180o cu (200un
o
).
Astfel, prin acţionarea
CFiDg. 10.14. Dispozitiv de semicentrare cu operatorului uman asupra
pârghii jugului J devine posibilă
Pg1
introducerea OL în dispozitiv,
Pg2 semicentrarea lui urmată apoi
de strângerea sa rapidă cu forţa
de fixare F. În acest caz a
existat o poziţionare mixtă
compusă dintr-o poziţionare de
aşezare şi o semicentrare. Baza
de poziţionare de semicentrare
BPSC este planul de simetrie
perpendicular pe BPA, plasat la
mijlocul distantei dintre punctele
de contact ale şuruburilor Ss şi
respectiv Sd cu
77
suprafeţele laterale ale semifabricatului. Evident că şi în acest caz pot fi făcute

diferite combinaţii, similare celor prezentate în fig.10.12a,b, c.
10.2.2.3. Dispozitive de semicentrare cu pârghii
Pârghia poate fi utilizată în construirea dispozitivelor de semicentrare. Un

exemplu de construire a unui dispozitiv utilizând pentru realizarea semicentrării
pârghia, este prezentat în fig. 10.14 [60].
a)
Fig. 10.15- Dispozitiv de semicentrare prin mişcare

de rotaţie.
b)
Obiectul de lucru OL este aşezat pe baza de poziţionare de aşezare BPA a

dispozitivului. Pe corpul CD al dispozitivului sunt montate lateral două pârghii Pg1 şi
78
Pg2. Una dintre ele Pg1 este prevăzută cu două puncte de contact cu OL, iar cealaltă Pg2 cu un
singur punct de contact. Semicentrarea este asigurată prin rotirea sincronă a celor două
pârghii amintite. Rotirea lor sincronă se face cu ajutorul pistonului Pi, care poate fi
deplasat axial, fie manual, fie prin intermediul altei acţionari (pneumatice, hidraulice
etc.). Prin deplasarea sincronă a pârghiilor se va menţine invariant în spaţiu planul de
simetrie perpendicular pe baza de poziţionare de aşezare BPA, care se găseşte la
mijlocul distanţei dintre punctele de contact ale pârghiilor cu OL. Se pot face diferite
combinaţii privind punctele de contact ale pârghiilor cu suprafeţele laterale ale
obiectului de lucru.
10.2.2.4. Dispozitive de semicentrare cu elemente de pozitionare rotative
Aceste dispozitive realizează semicentrarea după suprafeţe plane exterioare.

Construcţia prezentată în fig. 10.15 [64] poate fi adaptată şi pentru cazul semicentrării
după suprafeţe plane interioare.
În fig. 10.15a este prezentată vederea laterală a unui bloc al dispozitivului
de semicentrare. În construcţia acestuia se poate observa placa rotativă, care
este
elementul de poziţionare de semicentrare EPSC. Prin rotirea acestuia sub acţiunea
şurubului SSC, rolele RSC vor acţiona simetric asupra suprafeţelor laterale ale profilului U, (OL
în acest caz). Astfel, se asigură semicentrarea profilului U în raport cu axa de
simetrie a acestuia. Pentru a se putea realiza semicentrarea este necesară utilizarea în
construcţia dispozitivului a doua asemenea blocuri pentru semicentrare prin rotaţie.
Arcurile elicoidale AE readuc elementele EPSC în poziţia necesară introducerii
obiectelor de lucru în dispozitiv (v.fig. 10.15b), la desfacerea şuruburilor SSC. După
realizarea semicentrării OL este fixat prin intermediul piuliţei PF care acţionează
asupra elementului de fixare EF.
10.2.3. Dispozitive de semicentrare după suprafeţe cilindrice

exterioare
În construcţia acestor tipuri de dispozitive intră ca element constructiv

H
prisma.
Forma constructivă a prismei poate fi văzuta în fig. 10.16 [55].
M
2α
A
A
a) b) c)
Fig. 10.16. Prisme pentru
semicentrare
79
Există două tipuri constructive de prisme, şi anume, prisma lată fig. 10.16a şi
prisma îngustă redată în fig. 10.16b şi c. Prisma îngustă poate fi fixă (v. fig. 10.16b)
BPSC
Fig. 10.17. Dispozitiv special singular de semicentrare.
sau mobilă (v. fig. 10.16c) Prin formarea unui ansamblu de două prisme înguste
se obţine un înlocuitor al prismei late.
Prisma lată păstrează invariant în spaţiu planul de simetrie al prismei, indiferent
de abaterile diametrului suprafeţei cilindrice a obiectului de lucru. Ea este o
poziţionare
compusă din două poziţionări elementare şi anume poziţionări tip
dirijare (direcţionare).
Un exemplu de dispozitiv de semicentrare singular, construit cu ajutorul prismei
de semicentrare este prezentat in fig. 10.17 [55].
Fixarea obiectului
F unui excentric,
de lucru pe prisma de semicentrare careprin
se face are pe
intermediul suprafaţa cilindrică excentrică
o suprafaţa profilată în
concordanţă cu suprafaţa
cilindrică exterioară a OL pe
care se face fixarea acestuia.
S1 S1 S 1 S1 Indiferent de variaţia
diametrului semifabricatului,
planul de simetrie al prismei
Fig. 10.18. Dispozitiv special multiplu pentru semicentrare
80
rămâne invariant în spaţiu, el constituind baza de poziţionare de semicentrare BPSC pentru

acest obiect de lucru.
Un dispozitiv multiplu de semicentrare construit cu ajutorul prismelor
de semicentrare se poate vedea în fig. 10.18 [55]. În acest caz, se pune problema ca
prin
aplicarea forţei de strângere F, aceasta să se distribuie şi fiecare dintre
obiectele de
lucru care sunt instalate pe prisme să fie fixate prin intermediul forţei de strângere S1.
Acest lucru devine posibil (v.
F figura
H 10.18), datorită bucşelor elastice
R secţionate.
F
SR
P OL
BP OL P BP
a)
b)
Fig. 10.19. Variante dispozitive speciale multiple pentru semi-centrare
O alta soluţie pentru asigurarea forţelor de strângere pe fiecare obiect de lucru

aşezat pe prisme este redată în fig. 10.19 [55]. Figura prezintă un dispozitiv multiplu
pentru semicentrare prevăzut cu hidroplastul H, care la aplicarea forţei de strângere F
va permite ca toate pistonaşele P sa ajungă în contact cu obiectele de lucru OL,
indiferent de abaterile dimensionale ale acestora. Astfel, devine posibilă aplicarea
forţelor de strângere pe toate obiectele de lucru aşezate pe prismele blocului de prisme
BP. În fig. 10.19b este o variantă de asigurare a fixării OL aşezate pe blocul de prisme
CH
F F BC
Fig. 10.20. Dispozitiv hidraulic pentru semicentrare BP
OL
81
BP, utilizând pentru distribuirea forţei de fixare F rolele R. În locul rolelor pot fi
utilizate bile sau chiar alice.
Dispozitivele de semicentrare multiple pot fi construite şi utilizând acţionarea
hidraulică. O asemenea construcţie este redată în fig. 10.20 [72].
Cilindrii hidraulici sunt montaţi într-un bloc al cilindrilor BC. Sub acţiunea
fluidului hidraulic sub presiune, cilindrii vor aplica forţa de strângere F
asupra
obiectelor de lucru OL, care anterior au fost semicentrate în prismele
blocului de prisme BP. Această construcţie este uşor de automatizat în procesul
de fabricaţie.
Cilindrii hidraulici CH sunt tipizaţi, găsindu-se în cataloagele unor firme
europene.
10.2.4. Dispozitive de semicentrare după alezaje cu axe paralele

D
Td de dispozitive, semifabricatele (uzual prelucrate
În cazul acestor tipuri
anterior), care trebuie să fie instalate
jmin în dispozitiv au două alezaje care au axele
paralele între d 1
T OL BT
BC
CD a)
BC OL BT
d2
D D
BP SC b)
1
Lp 2
T
L
p
BC PB SC
(PBSC) 1
jmin,2
jmin,1 2s c)
Lp c
(PBSC) 2
Lp
Fig. 10.21. Dispozitiv de cvasi-semicentrare pentru găuri cu axe
paralele
82
ele. Alezajele sunt folosite drept baze de poziţionare în vederea realizării unei
semicentrări care păstrează invariant în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale
obiectului de lucru, planul de simetrie care trece prin axele lor. Acest plan constituie
baza de poziţionare de semicentrare BPSC.
În cadrul acestui tip de dispozitive există construcţii care nu păstrează perfect,
invariant în spaţiu BPSC, ea fiind păstrată într-un domeniu de existenţă. Aceste
dispozitive se numesc dispozitive de cvasi-semicentrare. Un exemplu de dispozitiv
de cvasi-semicentrare se poate observa în fig. 10.21.
Construcţia acestui tip de dispozitiv se bazează pe utilizarea bolţurilor, care prin
pătrunderea lor în alezajele obiectului, datorită jocurilor inerente între suprafeţele lor
cilindrice şi suprafeţele cilindrice ale alezajelor, nu păstrează perfect invariant în
spaţiu
baza de poziţionare de semicentrare BPSC. Această BPSC va avea un domeniu
de existenţă definit de dimensiunea unghiulară 2sc, care este cuprinsă între limitele
maxim posibile ale bazei de poziţionare dej semicentrare (BP ) şi (BPSC)2.

(10.3)  min, 1  jmin, 2  SC 1

Mărimea dimensiunii   asin 
unghiulare 2 
Lpsc poate fi calculată în conformitate cu
sc
 
schemaAşade calcul
cum seprezentată în fig.
poate vedea în 10.21c astfel:
fig. 10.21, în construcţia dispozitivului s-a utilizat
un bolţ cilindric BC şi unul teşit BT, ele fiind introduse prin presare în alezajele
create în corpul dispozitivului CD. Utilizarea a doua bolţuri cilindrice nu ar fi fost
posibilă, deoarece având în vedere faptul că distanţa dintre axele alezajelor obiectului
de lucru Lp are un câmp de toleranţă suficient de mare, lucru care ar face posibilă
apariţia unei interferenţe între bolţurile dispozitivului şi alezajele
semifabricatului. Pentru a preîntâmpina această interferenţă şi pentru a face posibilă
introducerea semifabricatului pe bolţurile dispozitivului, unul dintre bolţuri se
construieşte teşit. În fig. 10.21 acest bolţ este marcat cu BT.
Modul de apariţie a interferenţei este reprezentat grafic în fig. 10.22.
BT
BC
Lp
min
Ld
Lp
max
Fig. 10.22. Apariţia interferenţei bolt-

alezaj
83
Bolţurile teşite (BT) pot de mai multe tipuri, dependent de diametrul lor.
Variante constructive specifice ale acestora sunt prezentate în fig. 10.23 [54], [66].
O problema în cazul bolţurilor teşite o constituie determinarea mărimii teşite
a bolţului.
d
A-A A-A A-A
A
d d d
d1
a) b) c)
Fig. 10.23. Tipuri de bolţuri teşite
b Pentru determinarea mărimii teşite a

b/2 ε/2 bolţului se utilizează schema de calcul
prezentata în fig. 10.24.
Conform schemei de calcul din
OL B fig.10.24 se poate scrie:
BT C
A OA 2
 OC 2
 AC 2
(10.4) ,
OA 2
 OB 2
 AB 2
D
deci, va rezulta egalitatea:
O
(10.5) OB  AB 2  OC 2  AC
2
2
,
jm/2 sau: 2 2 2
(10.6)  D jm   b  D   b 
    
2   2 
2
LT 2 2 2 2
Fig. 10.24. Schemă de calcul

Prin efectuarea calculelor se obţine:
D2
D j2 b2 D2 b2  b
 24m  4  4  4  4
(10.7) m
j 2 

Din relaţia (10.7)4 se determină
2 mărimea suprafeţei teşite b a bolţului,
astfel: Dj j2 
(10.8) b 2
 2 m m

 bolţul teşit şi alezajul adiacent lui;
în care, jm reprezintă jocul minim dintre
jmin,1  jmin, 2  T
ε – mărimea obţinută din   2
84
T - câmpul de toleranţă prevăzut pentru distanţa dintre alezaje.

În relaţia (10.8) partea doua a membrului drept poate fi neglijată, deoarece
conţine
o sumă a pătratelor unor mărimi care au valori relativ mici.
Selectarea formelor constructive ale cepurilor teşite, pentru construirea
dispozitivelor de semicentrare după alezaje cu axele găurilor paralele, se va face
dependent
BP SC dimensiunile alezajelor
de care trebuie să
în
pătrundă bolţurile.
Pentru
dimensiuni
normale ale alezajelor
Fig. 10.25. Semicentrarea dupa gauri cu axe paralele se va alege varianta
constructivă din fig.
10.23a, pentru
mari
valori ale alezajelor
varianta constructivă
din fig. 10.23b, iar pentru alezaje mici, varianta constructivă fig.
10.23c.
P Fig. 10.26. BPollţuri reglabile cu două puncte de contact cu

alezajul
PH
Pentru realizarea unei centrări

după planul de simetrie care
trece prin axele celor două
alezaje cu axele paralele,
conform fig. 10.25 [86],
trebuie să fie eliminat jocul
dintre bolţuri şi suprafeţele
alezajelor. Acesta poate fi
eliminat prin folosirea unor
Fig. 10.27. Bolţuri reglabile cu 3 puncte de contact
bolţuri de construcţie specială
de formă prezentata în fig.
85
10.26 [86]. În această figură este prezentat un bolţ reglabil care în timpul realizării
semicentrării va avea două puncte de contact cu alezajul în care este introdus. Aceste
puncte de contact sunt realizate prin deplasarea sincronă radială a două plunjere
Pl datorită deplasării axiale a unei pene P. Pana este deplasată axial de un piston
acţionat hidraulic PH. Această formă constructivă este echivalentă bolţului teşit din
cazul cvasi- semicentrării. În mod similar, se construiesc şi bolţurile reglabile având
trei puncte de contact cu alezajul. În acest caz soluţia conţine trei plunjere Pl care
sunt deplasate radial şi sincron de pistonul fie acţionat hidraulic PH, fie manual. Un
asemenea bolţ reglabil este prezentat în fig. 10.27. Bolţul cu trei puncte de contact
este echivalentul bolţului cilindric în construcţie monobloc.
Un exemplu de dispozitiv de semicentrare realizat cu asemenea bolţuri
reglabile este prezentat în fig. 10.28 [86].
În figura 10.28a este prezentat cazul unei combinaţii între un bolţ
reglabil cu trei
a) b)
Fig. 10.28. Dispozitive singulare de semicentrare
puncte de contact şi un bolţ fix teşit. S-a utilizat bolţul teşit fix, deoarece ochiului
mic al OL are diametru mic, în care nu poate fi introdus un bolţ reglabil cu două
puncte de contact.
Varianta constructivă prezentată în fig. 10.28b are atât pentru ochiul mare, cât şi
pentru cel mic bolţuri reglabile, cu trei şi respectiv două puncte de contact.
Există posibilitatea ca să se realizeze semicentrarea după suprafeţe cilindrice
S
interioare cu axe paralele, urmată apoi de prelucrarea suprafeţelor pe care s-a
OL făcut
BR
EP A
CP
86
anterior semicentrarea. Un exemplu de asemenea dispozitiv este prezentat îin fig.

10.29 [86]. În acest caz, obiectul de lucru (OL) este aşezat cu baza sa de
poziţionare de aşezare BPA pe elementele de poziţionare de aşezare EPA montate
în corpul dispozitivului. În alezajele cu axe paralele ale OL sunt introduse bolţurile
reglabile BR, aşa cum se prezintă în partea stângă a figurii. Astfel, se realizează
semicentrarea, după care se aplică forţele de strângere S. După fazele de semicentrare,
respectiv fixare prin strângere, bolţurile reglabile BR sunt retrase din alezaje prin
S
intermediul unor cilindrii S
BR
EP BP
A A
CP
Fig. 10.29. Dispozitiv de semicentrare
pneumatici (CP) (sau cilindrii hidraulici), aşa cum se prezintă în partea dreaptă
a figurii. Prin retragerea bolţurilor a fost creat spaţiul necesar prelucrării
alezajelor. Acest tip de dispozitiv de semicentrare a realizat poziţionarea centrică a
obiectului de lucru OL chiar pe suprafeţele care urmează a fi prelucrate.
10.3. Dispozitive pentru centrare
87
Aceste tipuri de dispozitive asigură invariante în spaţiu, indiferent de abaterile

geometrice ale obiectelor de lucru, două planuri de simetrie, care prin intersecţie
dau naştere la o axă de simetrie.
Din categoria dispozitivelor pentru centrare fac parte:
 Dornurile, care realizează centrarea după
suprafeţe cilindrice interioare;
 Mandrinele care realizează centrarea după suprafeţe
cilindrice exterioare
 Alte tipuri de dispozitive pentru centrare după suprafeţe
cilindrice sau plane.
Article II.
Article III. 10.3.1. Dornuri pentru centrare
Dornurile pentru centrare pot fi de mai multe tipuri:

 Dornuri fixe sau rigide, care au diametrul invariant, adecvat
alezajului pe care se face centrarea;
 Dornuri reglabile, care la rândul lor pot fi:
o dornuri reglabile prin deplasare, care îşi modifica
diametrul
prin deplasarea unor elemente;
o dornuri reglabile prin deformare, care îşi modifica
diametrul
prin deformarea elastică a unor elemente (numite şi dornuri
deformabile).
Section III.1 10.3.1.1. Dornuri rigide
Dornurile rigide sunt destul de frecvent utilizate în fabricaţia pieselor

datorită simplităţii lor. Din punct de vedere constructiv, ele pot avea suprafaţa activă
cilindrică S
OL 1
ŞU
D
S
S1 P
ŞA
AC
DE
Fig. 10.30. Dorn pentru cvasi-centrare.
88
sau uşor conică. În cazul suprafeţei active cilindrice aceste dornuri vor realiza de fapt
o cvasi-centrare, deci nu vor menţine perfect invariant în spaţiu axa de simetrie,
aceasta se va găsi într-un domeniu de existenţă, dependent de jocul care trebuie să
existe între dorn şi alezajul OL, pentru a fi posibilă introducerea OL pe dorn. Soluţia
constructivă a unui dorn pentru cvasi-centrare este prezentată în fig. 10.30. În această
figură se poate observa că obiectul de lucru OL poate fi introdus pe suprafaţa
cilindrică activă a dornului D datorită existentei unui joc j intre dorn şi alezajul OL.
Acest joc va provoca un domeniu de existenţă DE pentru axa de centrare AC.
Fixarea OL pe dorn se face prin intermediul şurubului de fixare ŞU şi a piuliţei
P, care generează forţa de strângere S. Aceasta forţă este distribuită pe OL prin
intermediul şaibei ŞA, realizându-se forţele S1. În şaiba ŞA a fost făcută o fantă pentru a
asigura o introducere / evacuare rapidă a OL. Astfel, după desfacerea piuliţei P cu o
spiră, devine posibilă scoaterea şaibei ŞA de pe dorn, apoi şi a OL, diametrul
alezajului acestuia fiind mai mare ca diametrul exterior al piuliţei P. În acest fel sunt
micşoraţi timpii necesari introducerii / evacuării OL pentru faza de centrare. Dornul
are prevăzut în partea sa stângă un con cu care este instalat pe arborele principal al
maşinii-unelte.
Pentru a se realiza o centrare, este necesar ca jocul j sa fie consumat. De aceea
în construcţia dornului trebuie să fie prevăzută o suprafaţă conică având o conicitate
mică de 1/2000...1/5000. O astfel de construcţie de dorn este prezentată in fig. 10.31.
D
OL
OL
α
AC
L L
1
a) b)
Fig. 10.31. Dornuri pentru centrare OL cu lungime medie
În cazul acestei construcţii partea utilă a dornului prezintă un unghi de

înclinare α, corespunzător conicităţii amintite a dornului. Printr-o presare uşoară a
OL pe dorn, se va consuma jocul existent între alezajul OL şi dorn, realizându-se
astfel centrarea OL pe dorn. Axa de centrare AC este menţinută invariantă.
Există un dezavantaj al acestei construcţii. În cazul semifabricatelor de lăţime L1 mai mică
(vezi fig. 10.31b) există pericolul ca OL, în cazul realizării centrării, jocul să fie
consumat unilateral şi OL să se poziţioneze înclinat pe dorn, fiind făcută astfel, o
centrare greşită.
89
În cazul unor OL cu lungimi L mari se vor construii dornuri de forma prezentată

în fig. 10.32
D
OL
α
ZC
AC
ZK
L
Fig. 10.32. Dornuri pentru centrarea OL cu lungime mare
10.3.1.2. Dornuri reglabile prin deplasare
În categoria acestor dornuri intră cele care pot să-şi modifice diametrul
suprafeţei active, prin deplasarea unor elemente care intră în construcţia dornului.
Modificarea diametrului suprafeţei active a dornului permite consumarea
jocului existent iniţial între alezajul piesei şi dorn, joc necesar introducerii
/evacuării OL pe dorn. Prin consumarea acestui joc se va păstra invariant în spaţiu,
indiferent de variaţia diametrului alezajului semifabricatului, axa de simetrie a
acestuia. Astfel, devine posibilă realizarea unei centrări autentice. După
realizarea fazei de centrare, prin intermediul aceloraşi elemente deplasabile se
aplică forţele de strângere, necesare păstrării centrării OL şi în timpul fazei de
prelucrare.
Datorită jocurilor necesare între elementele deplasabile şi corpul dispozitivului,
precizia de realizare a centrării are de suferit, în comparaţie cu dornurile
reglabile cu modificarea diametrului prin deformarea unor elemente.
Din punct de vedere al tipului de elemente deplasabile, care sunt utilizate
în construcţia dornului, dornurile reglabile cu elemente deplasabile pot fi: cu role,
pene,
plunjere, bile sau pârghii.
Article IV. 10.3.1.2.1. Dornurile cu role
Elementele deplasabile utilizate în acest caz sunt rolele, care sunt montate
în corpul dornului, aşa cum este prezentat în fig. 10.33 [60].
90
În cazul dornului cu rolă, jocul necesar introducerii obiectului de lucru pe

dorn este preluat de rolă prin deplasarea sa pe corpul dornului. Rola va veni în
contact cu suprafaţa alezajului sub un unghi α, care prin construcţie se face să
fie mai mic decât suma unghiurilor de frecare φ1 + φ2 (α = 40 … 70), pentru a
respecta condiţia de auto-frânare. În acest caz, obiectul de lucru rămâne fixat şi
după încetarea acţiunii forţei de strângere. Pentru cazul când dornul are o
singură rolă (fig. 10.33a,b) deplasarea rolei face să apară o excentricitate e între
axa dornului Od şi axa obiectului de lucru (piesei) Op. Acest lucru se poate
remedia dacă se construiesc dornuri cu trei role (fig.10.33c).
A-A
H
A α
OL
D R
OL
O
O p
O d
d r α
A
D
e
AC
A
EE
C
a) D b)
c)
Fig. 10.33. Dorn cu role.
Constructiv, se va lua diametrul rolei d = (0,25 … 0,3)D, în timp ce dimensiunea

H se va calcula din relaţiile:
91
O d A  O d O r  cos 
d D d
(10.9) H  2   2  2   cos 
D d d
H      cos  
  2
în care, D este diametrul dornului, iar d este diametrul rolei dornului.
Dimensiunea H reprezintă cota de coordonare a degajării care se executa în
dorn,
necesar introducerii rolei.
Article V. 10.3.1.2.2. Dornuri cu bile
Forma constructivă a unor astfel de dornuri este redată în figura 10.34. Dornul
cu bile este compus din corpul dornului CD care este prevăzut cu conul necesar
centrării dornului în arborele principal al maşinii-unelte. Pe corpul dornului mai este
prevăzută şi o suprafaţă conică pe care se găsesc bilele B1 de diametru mic d1 şi
respectiv, bilele B2 de diametru

B1 mai mare d2. Aceste bile sunt montate într-o manta a
B2
OL L
CD d1 d2
S1
MB
T
e
α
i l l
Q
AC
Fig. 10.34. Dorn cu bile.
bilelor MB, care poate fi deplasată axial prin intermediul unei tije T. Deplasarea axială
a mantalei MB implică deplasarea bilelor pe un con, fapt care generează creşterea
diametrului dornului. Această creştere a diametrului va duce în prima fază la
consumarea jocului existent între obiectul de lucru OL şi dorn. Jocul trebuie să existe
pentru a fi posibilă introducerea, respectiv evacuarea OL de pe dorn. Prin consumarea
92
jocului dintre bile şi OL se va realiza faza de centrare, respectiv păstrare invariantă

în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice al alezajului obiectului de lucru OL, a axei
de simetrie a acestui alezaj. Această axă va devenii axa de centrare AC. În continuare
prin tragerea tijei T se va realiza forţa de strângere S a cărei valoare este:
Q
(10.10)
S
tg (   1 )  tg  2 ,
în care, Q este forţa cu care este trasă tija T;
α – semiunghiul conului pe care se deplasează bilele (2α = 100 … 200);
φ1, φ2 – unghiurile corespunzătoare frecării bilelor pe con.
Distanţa l dintre bile se va lua l = (0,80 … 0,95)Lp, în care Lp reprezintă
lungimea obiectului de lucru (piesă). Diferenţa diametrelor bilelor de pe
cele două rânduri de bile, va fi:
(10.11) d 2  d1  2  l  tg
Deplasarea radială e a bilelor este dependentă de deplasarea lor axială i
.
conform relaţiei:
(10.12) e  i  tg  .
Distanţa l2 se recomandă a se lua conform expresiei:
Td
(10.13) l2 
2 tg  (2...4)mm ,
în care, Td este câmpul de toleranţă al diametrului interior al OL care se
introduce pe dorn.
Este de remarcat că bilele B1 respectiv B2 nu se vor aşeza pe aceeaşi
circumferinţa, ci uşor în zig-zag, aşa cum exagerat este prezentat în figură. Aşezarea
OL
L
S
1
Q
AC
Fig. 10.35. Dorn cu lamele T
CD
93
aceasta în zig-zag se face pentru ca bilele să nu imprime toate aceeaşi traiectorie

pe suprafaţa conică a dornului, sau pe suprafaţa cilindrica interioară a OL. Astfel,
se elimină eventuala pierdere a forţei de strângere, prin pătrunderea unei bile în
urma imprimată de cea anterioară.
Article VI.
Article VII. 10.3.1.2.3. Dornuri cu lamele
Tot în categoria dornurilor cu elemente deplasabile intră şi dornurile cu lamele.

Forma constructivă a unor astfel de dornuri se poate observa în fig. 10.35.
În acest caz jocul este consumat de deplasarea radială a unor lamele L. Ele
sunt deplasate radial datorită conului existent pe tija de tracţiune T. La tragerea
acesteia cu forţa Q, conul de pe tija T va deplasa radial lamele L care vor consuma
jocul existent între alezajul obiectului de lucru OL şi lamele. În acest moment, faza
de centrare este
finalizată. În continuare acţionând forţa Q
aceasta
va determina realizarea forţelor de strângere S1, pe
toate lamele L dispuse pe circumferinţa dornului,
ducând astfel, la strângerea OL în dispozitiv.
O fotografie a unui astfel de dorn poate fi
văzută în fig. 10.36. Dornul este fixat pe
arborele principal al prin intermediul a trei
şuruburi.
Tija T este trasă axial de un motor
pneumatic a cărui tijă motoare este cuplată la
tija
Fig. 10.36. Dorn cu lamele de tracţiune T, prin intermediul filetuluide
acesteia.
lamele cu deplasare radială. O În cazul unor lungimi mai mari ale
asemenea soluţie se poate observa alezajelor obiectelor de lucru, care se doresc în a fi
fig. 10.37. În această construcţie centrate, pot fi construite dornuri cu două rânduri
se
pot observa cele două conuri care prin
translaţie axială vor deplasa
sincron, radial lamele, realizând astfel
centrarea, iar în faza doua
strângerea obiectului de lucru.
Formele
constructive de dornuri
cu lamele prezentate
anterior sunt pentru diametre mai mari, care permit montarea mai multor
lamele pe acelaşi rând, respectiv pe aceeaşi circumferinţă. Acest lucru este avantajos,
mai ales, în
Fig. 11.37. Dorn cu două rânduri de lamele
94
cazul obiectelor de lucru cu pereţi subţiri. În acest caz forţele de strângere S1 provoacă
deformaţii elastice ale obiectului de lucru. Este ştiut faptul că la mărirea numărului
de lamele dispuse pe aceeaşi circumferinţă, aceste deformaţii vor fi mai mici.
Article VIII. 10.3.1.2.4. Dornuri cu pene
În cazul unor diametre mici ale alezajelor obiectelor de lucru, pe care se doreşte
să se realizeze centrarea, se va prefera soluţia constructivă a dornului cu pene
deplasabile prezentată în fig. 10.38.
SB
CD
OL
SB P
S
1
T T α
AC
Fig. 10.38. Dornuri cu pene pentru diametre mici
Penele P, în număr de trei, dispuse la 1200 în canale înclinate cu un unghi α în

corpul dornului CD, sunt deplasate axial prin tija T pe care se găseşte un disc, care
intră în fantele create în penele P. Deplasarea axială a penelor va genera o deplasare
radială sincronă a suprafeţelor active ale acestora, care intră în contact cu obiectul de
lucru OL. Astfel, în prima fază se consumă jocul inerent existent între pene şi alezajul
obiectului de lucru OL, fiind realizată centrarea, după care se realizează faza doua de
strângere a obiectului de lucru pe dorn, prin aplicarea forţelor de strângere S1. Penele sunt
blocate să se rotească în jurul axei lor prin şurubul de blocare SB, care le permite
95
doar translaţia axială. Domeniul de reglare, respectiv mărimea deplasării radiale

ale penelor, este dependentă de unghiul α şi mărimea cursei axiale a tijei T.
În cazul unor alezaje mai mari ale obiectelor de lucru se pot utiliza dornurile cu
pene de construcţia din fig. 10.39. Penele P sunt montate în canalele cu fundul
înclinat
la unghiul α, practicate în corpul CD al dornului. Deplasarea lor axială se
face la împingerea cu forţa Q a obiectului de lucru OL, de către conul de
strângere CS.
Deplasarea axială va provoca şi o deplasare radială sincronă a penelor P, fapt
care va duce la realizarea fazei de centrare, păstrând invariant în spaţiu, indiferent de
abaterile
geometrice ale alezajului Sobiectului de lucru, axa de centrare AC.
CM AE 1
P
CS
α
Q
S
1
AC OL
CD EE
Fig. 10.39. Dorn cu pene
În faza a doua se vor crea forţele de strângere S1, necesare păstrării centrării
obţinute în faza precedentă, dar pe parcursul prelucrării, când vor acţiona şi forţele din
proces.
Arcul elicoidal AE, solicitat la compresiune, precum şi elementul elastic EE
sunt necesare pentru readucerea penelor P într-o poziţie care permite evacuarea,
respectiv introducerea unui nou obiect de lucru pe dorn.
Article IX. 10.3.1.2.5. Dornuri cu plunjere
În cazul acestei soluţii constructive, elementele deplasabile ale dornului,

care realizează centrarea, sunt plunjere cu deplasare radială. Forma constructivă a
unor astfel de dornuri este redată în figura 10.40.
Corpul CD al dornului este prevăzut cu un con C, care asigură
posibilitatea de centrare a dornului în alezajul conic al arborelui principal al
maşinii-unelte. În
96
acelaşi corp al dornului sunt montate simetric pe circumferinţă un număr de

trei sau patru plunjere radiale PR. Acestea sunt deplasate radial datorită
deplasării axiale a unei pene multiple PM. Pana multiplă este deplasată axial
prin rotirea
C OL PR
S1
SF
AC
B PM
CD
Fig. 10.40. Dorn cu plunjere
şurubului de fixare SF. În prima fază a rotirii şurubului se realizează deplasarea

axială a plunjerelor PR pentru consumarea jocului existent între alezajul
obiectului de lucru OL şi plunjere. Aşa s-a realizat centrarea, respectiv păstrarea
invariantă în spaţiu a axei de centrare AC. În următoarea fază sunt create forţele de
strângere S1 pe fiecare plunjer, pentru păstrarea poziţionării realizate anterior. În
fig. 10.40 este prezentată construcţia dornului cu plunjere pe un singur rând.
Există construcţii de dornuri cu plunjere dispuse pe două sau mai multe rânduri,
pentru obiecte de lucru cu o lungime mai mare.
Article X. 10.3.1.3. Dornuri reglabile prin deformare
În acest caz, modificarea diametrului dornului într-un domeniu de reglare,

se va
face prin deformarea elastică a unor elemente
ale dornului. Deformaţiile elastice obţinute
asigură un domeniu de reglare mai mic decât cel
al dornurilor reglabile prin deplasarea unor
elemente ale dornului. În schimb, dornurile cu
elemente deformabile asigură o precizie de
centrare mai mare decât dornurile cu elemente
deplasabile. Aceste lucruri fac ca dornurile cu
elemente deformabile să fie utilizate pentru
Fig. 10.41. Schemă dorn cu arcuri
97
realizarea centrării obiectelor de lucru care au suprafeţele pe care se realizează

centrarea, prelucrate la un grad destul de ridicat de finisare, precum şi pentru
operaţii de finisare a suprafeţelor obiectului de lucru.
Există diferite construcţii de dornuri reglabile prin deformare elastică. Ele
sunt
denumite după tipul elementului deformabil care intră în componenţa
dornului. În continuare, sunt prezentate cele mai utilizate construcţii de dornuri
deformabile.
Article XI. 10.3.1.3.1. Dornuri cu arcuri
Elementul constructiv deformabil, care intră în componenţa acestui tip de

dorn este arcul taler de o construcţie specială. Prin deformarea axială a acestuia se va
obţine şi o componentă radială a deformaţiei, care va duce la creşterea diametrului
dornului, într-un domeniu relativ mic de reglare, faţă de domeniul de reglare
obţinut în cazul dornurilor cu elemente deplasabile. Deformarea radială asigură
centrarea obiectului de lucru. Schema de principiu a unui asemenea dorn este redată în
fig. 10.41.
Avantajul construcţiei cu arcuri a dornului de centrare îl constituie faptul că
poate fi realizată centrarea pe mai multe trepte de alezaj ale obiectelor de
lucru. O construcţie în care se poate observa acest avantaj este redată în fig. 10.42.
BI
O
L:
B
S
AS
AS SS
Fig. 10.42. Dorn cu arcuri pe două centuri
CD
Dornul este compus din corpul dornului CD prevăzut cu un con pentru centrarea
sa în arborele principal al maşinii-unelte. Pe dorn sunt montate două centuri
formate din arcurile taler de construcţie speciala AS. Ele pot fi deformate axial şi
în mod implicit şi radial, de bucşa de strângere BS, respectiv bucşa intermediară
BI. Aceste bucşe sunt deplasate axial la rotirea manuală a şurubului de strângere SS.
Prin această deplasare, urmată de deformarea radială a arcurilor, se consumă jocul
radial dintre alezajele obiectului de lucru OL şi centurile dornului, fapt care duce
la realizarea
98
centrării obiectului de lucru, respectiv suprapunerea axei dornului, care constituie

axa de centrare, peste axa de simetrie a alezajelor. Prin desfacerea şurubului
SS, elasticitatea arcurilor face ca bucşele să se deplaseze în sens invers sensului
strângerii, micşorându-se diametrul radial al centurilor formate din arcurile speciale.
Astfel, s-a realizat jocul necesar evacuării, respectiv introducerii unui al obiect de
lucru.
Article XII. 10.3.1.3.2. Dornuri cu bucşe elastice secţionate
În construcţia acestor dornuri vor intra bucşele secţionate de diferite forme

constructive. Unele dintre acestea sunt prezentate în fig. 10.43 [77].
Aşa cum se poate vedea în figură,
aceste bucşe, realizate din materiale cu o
foarte bună caracteristică de
elasticitate, sunt secţionate longitudinal
incomplet şi
alternativ la cele două capete. În
partea interioară prezintă unul sau două
Fig. 10.43. Bucşe elastice secţionate ajută la deformarea elastică radială a
suprafeţe
bucşelor.
conice cu care vin în contact cu
conurile existente pe corpul dornului.
Aceste conuri
Fig. 10.44. Dorn centrare
99
Forma constructivă a dornului, în componenţa căruia intră bucşele elastice

prezentate anterior, este prezentată în fig. 10.44 [77] schematic şi în vedere 3D. Un
desen mai detaliat în vedere 2D este prezentat în fig. 10.45.
Corpul dornului CD este prevăzut cu un con care intră în contact cu un con
conjugat al bucşei elastice secţionate BS. Celălalt con al bucşei elastice,
secţionate intră în contact cu conul de strângere CS. Ultimul poate fi deplasat
axial prin intermediul unei tije de tracţiune T. Prin tragerea tijei T cu forţa
Q, conul se deplasează, obligând bucşa secţionată să urce pe cele două conuri cu
care este în contact, fapt care provoacă o deformare radială a sa. Această
deformare duce la consumarea jocului iniţial existent între bucşă şi alezajul
obiectului de lucru OL. Astfel, în prima fază se realizează centrarea,
asigurându-se axa de centrare AC invariantă în spaţiu indiferent de abaterile
geometrice ale alezajului obiectului de lucru OL. În faza următoare, continuând
tragerea tijei T, se realizează fixarea prin strângere
CD S OL
T S
1 1
A S1 S1
C
BS
Fig. 10.45. Dorn cu două conuri şi bucşă elastică CS
secţionată
a obiectului de lucru pe dorn. Fixarea este realizată prin crearea forţei S1 pe fiecare
element secţionat al bucşei BS.
Article XIII.
Article XIV. 10.3.1.3.3. Dornuri cu membrană elastică
Elementul constructiv principal a unor astfel de dornuri îl constituie o

membrană elastică. Forma constructivă a unui astfel de dorn este prezentată în fig.
10.46.
ME
S1 OL S1 OL
CD
T
S1 Q
S1
EC
S
S S
1 1
AC
Fig. 10.46. Dorn cu membrana elastică
100
Pe corpul dornului CD este montată membrana elastică ME. Pe această

membrană sunt montate un număr de elemente de centrare-strângere ECS (în cazul din
figură în număr de patru). La tragerea spre stânga a tijei T cu forţa Q, aceasta va
deforma elastic membrana elastică ME, care va micşora diametrul suprafeţei active
a elementelor ECS. Astfel, este creat jocul minim necesar introducerii obiectului de
lucru OL. La eliminarea tijei T de sub acţiunea forţei E, membrana elastică ME
revine din deformare, fapt care creează contactul tuturor elementele ECS cu
obiectul de lucru, realizându-se astfel faza de centrare. Eforturile datorate
deformării, încă existente în membrana ME, vor crea forţe de strângere necesare
păstrării centrării OL chiar şi în timpul procesului de prelucrare.
Article XV. 10.3.1.3.4. Dornuri cu element elastic gofrat
Aceste construcţii de dornuri deformabile au drept element elastic un tub gofrat,

de forma prezentată în fig. 10.47.
CD
OL
EG
T S1
Fig. 10.47. Dorn cu elemente elastic gofrat
În corpul CD al dornului poate fi deplasată tija T, pe care este montat elementul

elastic gofrat EG. După introducerea obiectului de lucru OL, datorită existenţei unui
joc între alezajul acestuia şi dorn, prin tragerea tijei T cu forţa Q, elementul gofrat se
deformează, consumă jocul dintre el şi alezaj, realizând centrarea. În faza următoare
sunt realizate forţele de strângere S1, pe fiecare vârf al elementului elastic gofrat. Astfel,
centrarea este menţinută şi în timpul procesului de prelucrare al obiectului de lucru,
când apar forţele din procesul de fabricaţie.
Article XVI. 10.3.1.3.5. Dornuri cu bucşe elastice cu pereţi subţiri

deformabili
B OL Aceste dornuri au montată

FP EH pe corpul dornului CD o bucşă
CD
Fig.D1U0.48. Dornuri având Pbucşe cu pereţi

101
elastică cu pereţi subţiri B (v. fig.10.48). În corpul CD există canale care conduc sub
bucşa elastică B un fluid sub presiune FP. Prin acţionarea şurubului SA se generează o
presiune în fluidul FP care va acţiona asupra bucşei BS provocând deformarea elastică
a acesteia. În acest fel va fi centrat obiectul de lucru OL, iar apoi se vor crea forţele
necesare preluării momentului generat de procesul de fabricaţie.
Article XVII. 10.3.2. Mandrine universale pentru centrare
Mandrinele universale (numite pe scurt mandrine) sunt dispozitive destinate

realizării poziţionărilor centrice de tip centrare cu fixarea realizată pe
suprafeţele cilindrice ale obiectelor de lucru. Ele menţin invariant în spaţiu două
planuri de simetrie care prin intersecţie determină o dreaptă, numită axă de
centrare.
Din punct de vedere constructiv, dependent de natura elementelor care intră în
componenţa mandrinei, se disting mai multe tipuri de mandrine. Astfel, există
mandrine cu:
 elemente deplasabile
 elemente deformabile
1. Mandrine cu elemente deplasabile
În această categorie de mandrine sunt cuprinse mandrinele:

o cu pene
o cu pârghii
o cu filet plan (spiral)
102
F MC Pg Fco F
ZD
Gc SFB
F
1
Fc
P
TA
AC
B
P
M
S
F
M
C
M
1
C
M
2
10.3.2.1.1. Mandrina
Fig. 10.49. cu penecu pene şi echilibrarea fălcilor
Schiţa mandrinei
Schiţa cu forma constructivă a mandrinei cu pene este prezentată în fig. 10.49

[84].
Acest tip de mandrină are un corp de
bază al mandrinei, format din două corpuri
CM1 şi CM2. În corpul CM1 sunt executate trei
ghidaje, în care pot fi deplasate prin translaţie
cele 3 fălci ale mandrinei F. Pe aceste fălci pot
fi montate bacurile mandrinei. Aceste bacuri
pot fi reglate radial, conform dorinţei, prin
montarea adecvată a lor în zona cu dinţi ZD a
fălcii. Bacurile pot fi fixate pe fălci prin
intermediul şuruburilor de fixare a bacurilor
SFB. Astfel, pot fi utilizate o multitudine de
forme de bacuri în concordanţă cu suprafaţa pe
Fig. 10.50. Mandrina cu pene şi care se face prinderea.
echilibrarea fălcilor
103
Deplasarea radială sincronă a fălcilor în vederea realizării centrării, iar apoi

a strângerii, este realizată prin intermediul blocului cu pene multiple BPM şi a penei
P care este solidară cu falca. Prin translaţia axială TA a blocului cu
V pene multiple BMP devine posibilă translaţia radială a fălcilor. În
prima fază, datorită deplasării sincrone a fălcilor se va
realiza centrarea obiectului de lucru, iar apoi va fi aplicată forţa de
strângere necesară păstrării centrării realizate şi în timpul prelucrării
obiectului de lucru.
V În timpul prelucrării, datorită rotirii mandrinei, fălcile
C F supusevor fi forţe centrifuge Fc, care au tendinţa de a desface falca.
unor
Pentru a evita deschiderea fălcilor în construcţia mandrinei a fost
introdusă o masă compensatoare MC, care în timpul rotaţiei va crea
PG SB
forţa centrifugă F1, aceasta amplificată de pârghia Pg va fi aplicată
asupra fălcii F ca forţă compensatoare Fco. Aşa va fi anulat efectul
T forţei centrifuge Fc asupra fălcii mandrinei. Aceste construcţii sunt
utilizate pentru cazul când mandrina lucrează la turaţii mari.
Mandrina este centrată pe arborele principal al maşinii-unelte
prin intermediul gulerului de centrare Gc şi va fi fixată pe arbore prin
CP intermediul şuruburilor de fixare a mandrinei SFM.
O asemene mandrină este prezentată în figura 10.50
[84] .
Fig. 10.51. Schiţă mandrină cu pârghii
Fig.11.52. Mandrina cu pârghii

Fig.10.53. Mandrina cu pârghii şi
compensarea forţei centrifuge
10.3.2.1.2. Mandrina cu pârghii
104
Schiţa acestui tip de mandrină este prezentată în figura

10.51.
Fig. 10.54. Mandrină cu pârghii şi vârf de centrare
În corpul C al mandrinei sunt montate articulaţiile în jurul cărora se pot

rotii sincron pârghiile PG, acţionate de culisa pârghiilor CP.
Culisa pârghiile CP poate fi deplasată axial de tija T acţionată de un
motor
pneumatic sau hidraulic. Rotirea sincronă a celor trei pârghii va genera
deplasarea radială sincronă a celor trei fălci F, ghidate în corpul C al mandrinei.
Acestea vor face în prima fază centrarea OL în mandrină, iar în faza doua vor realiza
şi forţele necesare de strângere. O vedere de ansamblu a acestei mandrine este
prezentată în fig.10.52.
În cazul utilizării acestor mandrine la turaţii mari se pune problema compensării
forţelor centrifuge care apar asupra fălcilor. O soluţie care rezolvă această problemă
este prezentată în figura 10.53. Contragreutatea CG va crea o forţă centrifugă care
va compensa forţa centrifugă creată de falcă.
105
Fig. 10.55. Mandrină cu fălci flotante
O altă variantă constructivă a mandrinei universale cu pârghie este în cazul

centrării între vârfuri a OL. De data aceasta, fălcile mandrinei sunt utilizate doar
pentru realizarea forţei de strângere necesare antrenării OL. Soluţia
constructivă este prezentată în figura 10.54 [85].
Un braţ al pârghiei se sprijină prin intermediul unei nuci sferice NS pe elementul
autoaşezabil spaţial EA. Subansamblul acestuia este acţionat în mişcare de
translaţie axială de tija unui motor pneumatic sau hidraulic. Obiectul de lucru OL
este centrat între vârfuri, unul dintre acestea fiind vârful autoaşezabil VA, numit
uzual şi vârf plutitor. La deplasarea spre dreapta a subansamblului elementului
autoaşezabil EA, fălcile mandrinei universale se vor apropia de OL. Datorită
abaterilor de la cilindricitate a OL, o falcă va intra în contact cu OL centrat
în mandrină. Dacă mandrina ar fi de construcţie obişnuită, continuarea strângerii
ar forţa OL să se deplaseze radial, distrugând gaura de centrare a acestuia şi
astfel, realizarea unei centrări greşite. Pentru a preîntâmpina acest lucru, elementul
autoaşezabil EA se va roti, oprind astfel deplasarea fălcii care a ajuns în contact
cu OL, dar va provoca deplasarea celorlalte două fălci care nu sunt încă în contact.
Va urma contactul celei de a doua fălci cu OL, dar elementul autoaşezabil EA va
permite stagnarea mişcării a două fălci, a treia faclă continuând să fie deplasată
până la contactul ei cu OL. Începând din acest moment, fălcile vor realiza în
continuare forţa de strângere. Aceasta va permite antrenarea OL în vederea prelucrării
acestuia.
O altă variantă constructivă de mandrine universale cu pârghii sunt cele a căror
fălci au o mişcare de rotaţie, numite şi mandrine cu fălci flotante. Această
mandrină este prezentată în fig.10.55.
Mandrina prezintă trei pârghii PG, care sunt acţionate de către culisa CU.
Această culisă este deplasată axial de un motor pneumatic sau hidraulic. Prin
BB
B
Fig. 10.56. Mişcările bacurilor

Fig. 10.57. Bacuri basculante
106
deplasarea sa axială, culisa CU va rotii sincron cele trei pârghii. Solidar cu pârghiile
sunt fălcile care se vor deplasa în direcţia radială după un arc de cerc (v. fig.10.56), şi
nu după o dreaptă ca în cazul construcţiilor prezentate până acum. Pe fălci vor fi
montate diferite forme de bacuri. Mişcarea fălcilor cu bacurile montate pe ele poate
fi observată în figura 10.56.
Bacurile se vor monta pe fălci de aşa natură încât prin mişcarea 1 a bacurilor
să
rezulte o forţă radială după direcţia 3 dar şi o forţă axială 2, care reţine OL în
contact cu partea frontală a bacului.
Alte forme constructive de bacuri pot fi bacuri basculante, ca în figura
10.57.
Prin montarea acestui bac se poate
face o centrare mai corectă, chiar în prezenţa
erorilor de la cilindricitate ale OL.
Există tipuri constructive speciale de
mandrine cu elemente deplasabile care mai
permit şi realizarea unei indexări a OL în timpul
executării acestuia. Un exemplu de asemenea
mandrină este prezentat în figura 10.58 [85]. Ea
prezintă două fălci, iar pe bacurile acestora
există un mecanism de indexare. Astfel, pot fi
făcute operaţii de prelucrare mai complexe, care
Fig. 11.58. Mandrină cu indexare necesită
cu aceeaşirotiri la unghiuri
prindere binededeterminate
a obiectului lucru. ale
obiectului de lucru. Toate acestea pot fi realizate
11.3.2.2. Mandrine cu elemente deformabile
Acest tip de mandrine au în construcţia lor un element deformabil, prin

P ME intermediul căruia se
CM F realizează centrarea, urmată
apoi de fixarea obiectului de
OL lucru.
Domeniul de reglare al
mandrinelor cu
elemente
Fig. 10.59. Principiu mandrina cu membranaEBR

tică
elas
CM F
TA
ME
Fig.11.60. Mandrină cu membrană elastică

deformabile este mai mic decât a celor cu elemente deplasabile, dar în schimb au
o precizie mai mare a centrării.
10.3.2.2.1. Mandrine cu membrană elastică
Mandrina se bazează pe deformarea elastică a unei membrane, pe care sunt

montate bacurile. Schema de principiu a mandrinei este prezentată în figura 10.59.
Prin intermediul pistonului P se deformează membrana elastică (ME),
care are
montate pe ea fălcile F. Deformarea membranei provoacă deschiderea fălcilor,
ceea ce permite introducerea obiectului de lucru OL în mandrină. Prin încetarea
acţiunii agentului fluid asupra pistonului P, membrana elastică îşi revine, realizând
în primă fază centrarea OL, urmată apoi de aplicarea forţelor de strângere. Schiţa
construcţiei unei asemenea mandrine a firmei Röhm poate fi văzută în figura 10.60
[90].
La acest tip de mandrină, deformarea elastică a membranei este realizată prin
intermediul unei tije, care poate fi acţionată fie manual, fie mecanizat prin
intermediul unui piston hidraulic sau pneumatic.
Mandrina este compusă dintr-un corp al mandrinei CM pe care este montată
membrana elastică ME. Pe ea sunt montate trei fălci F, prin intermediul cărora se face
centrarea, iar apoi fixarea semifabricatului. Pentru localizarea axială a
obiectului de lucru se poate monta un reazem axial RA. Prin împingerea tijei de
acţionare TA spre
dreapta, membrana elastică ME este fălcilor F, până axial,
deformată la contactul
ceea cetuturor fălcilor cu
provoacă
obiectul
deschiderea fălcilor F. Astfel, devine posibilă de lucru. În
introducerea această fază
obiectului supuseste realizată
centrării.
La deplasarea centrarea obiectului de lucru. În faza doua se
l aplică forţele de strângere, a
spre stânga a tijei TA, membrana elastică ME revine, provocând deplasarea căror mărime
h S
sincronă a este dependentă de deformarea elastică
rămasă la membrană după faza de centrare.
Q
Mandrina cu membrană elastică oferă o
2b
precizie mare de centrare cu o

A
c
a
foarte bună repetabilitate a centrării. De

=
r
asemenea, funcţionarea ei nu este afectată
de aşchiile şi alte corpuri străine care
poate să apară în timpul procesului de
fabricaţie. Singurul dezavantaj este cursa
relativ mică, care impune ca centrarea să
Fig. 10.61. Determinarea forţei de
strângere
fie făcută pe suprafeţe cu dispersie mică a
dimensiunilor, respectiv suprafeţe finisate
Forţa de strângere dezvoltată deanterior.
membrana elastică poate fi determinată,
în conformitate cu dimensiunile prezentate în figura 10.61, astfel [54] :
108
  b  lg a 
D  T  j b
(10.14) S  Q  2,73    1,495  [N],
 lb  
a k
lg  
  l
b  
în care, T este câmpul de toleranţă pentru diametrul obiectului de lucru pe care
se face centrarea;
j - jocul minim necesar introducerii obiectului de lucru;
D 1,192 10 11
 h3
k - coeficient care se stabileşte dependent de raportul a/b, prezentat
în tabelul 10.1.
Unghiul de rotire al fălcilor datorat deformării membranei elastice Ş este:
T  j
(10.15)   1 [rad],
2 l
în care, φ1 este unghiul de rotire corespunzător forţei minime de strângere, dat de relaţia:
(10.16) k l [rad],
 1  8,164 
unde, k este Sun coeficient care se alege dependent de raportul a/b, conform
tabelului următor.
Tab. 10.1.
a/b 1,25 1,5 1,75 2,0 2,25 2,5 2,75 3,0
k 0,215 0,355 0,44 0,49 0,52 0,545 0,56 0,58
Cursa axială e se determină cu relaţia:
(10.17) e  2    [mm],
Efortul unitarl maxim care poate apare în membrană
este: 
  0.6212  Q  ln a  r 2  [N/m2],
2
(10.18)
h  r 4 
în care, r este o rază de racordarea a membranei, r = 3 ... 5 mm.
Celelalte elemente constructive ale membranei se recomanda a fi alese
astfel: grosimea h a membranei h = (0,025 ... 0,035) 2a, l = 2a/3, b=(1/3 ...
7/12)2a, c = (5/12 ... 7/12)2a. Numărul de fălci este recomandabil să fie ales între 6 ...
12.
10.3.2.2.2. Mandrine cu bucşă elastică secţionată.
Mandrina cu bucşă elastică secţionată face parte din categoria mandrinelor

care realizează centrare prin intermediul deformării elastice a unui element
component.
L
α
D
Fig.10.62. Bucşe elastice secţionate
109
Elementul care este supus deformării este o bucşă elastică secţionată, de forma
celor prezentate în fig. 10.62.
Aceste bucşe prezintă pe suprafaţa exterioară o suprafaţă conică cu care vine
în contact cu corpul mandrinei.
Mandrina cu bucşă elastică secţionată este prezentată în fig. 10.63.
În această construcţie bucşa elastică este prevăzută cu o singură centură pentru
deformare elastică, ea avâd o singură suprafaţă conică. Prin tragerea axială a tijei T cu
forţa Q (v.fig.10.63a), suprafaţa conică a bucşei elastice secţionate BES la contactul cu
T CM
BES S
1
N
Q
N
S
1
a) b) c)
Fig. 10.63. Mandrina cu bucşă elastică secţionată cu o centură de deformare
corpul mandrinei CM, determină deformarea elastică a bucşei, care generează o

forţă normală N. Această forţă aplicată asupra obiectului de lucru va determina
strângerea lui cu forţa S1 (v.fig.10.63c).
Este de remarcat că pentru calculul forţei de tragere Q se va lua în
considerare
atât forţa de strângere asupra obiectului de lucru cât şi forţa necesară
11. CAPETE
deformării elastice a membranei. MULTIAXE (CM)
apete Multiaxe
Cerinţa mereu crescândă de a concentra operaţiile de prelucrare în
cazul fabricării produselor, a dus la concepţia capetelor multiaxe. Acestea au o
aplicabilitate foarte mare atât în cazul centrelor de prelucrare cât şi în cadrul
liniilor de transfer flexibile. Comenzile numerice au permis extinderea capetelor
multiaxe chiar şi la producţia de unicate, când sunt utilizate aşa numitele capete
multiaxe universale.
11.1. Definirea şi clasificarea capetelor multiaxe (CM)
În conformitate cu definiţia dată în lexiconul tehnic român prin cap se înţelege

partea proeminentă a unui obiect. Astfel, poartă denumirea de cap şi dispozitivul
110
maşinii de lucru care instalează fie o sculă fie un obiect supus procesării. Capul poate
fi în construcţie monobloc sau asamblată cu utilajul de care aparţine. Există două
tipuri de capete terminale respectiv funcţionale. Din categoria capetelor funcţionale
un interes deosebit prezintă capetele de forţă multiple, numite pe scurt capete
multiaxe (numit uneori şi capete multiax).
Se poate da următoarea definiţie a capului multiax:
Capul multiax este un dispozitiv de lucru care realizează o instalare multiplă a
obiectelor de lucru (cel mai frecvent scule), realizând şi o multiplicare, respectiv
transmitere a mişcărilor necesare prelucrării, având posibilitatea de a avea atât
acţionarea principală cât şi cea de avans proprie [42].
11.1.1. Clasificarea capetelor multiaxe
O clasificare a capetelor multiaxe [42], [60] poate fi văzută în fig. 11.1.

Capetele multiaxe speciale (CMS) îşi exercită funcţiile tehnologice asupra
obiectelor de lucru (OL) de acelaşi tip şi aceiaşi dimensiune. Ele au cotele de reglare
(distanţele dintre axele sculelor) fixe şi invariante.
Capetele multiaxe specializate (CMSp) îşi exercită funcţiile tehnologice
asupra OL de acelaşi tip dar de dimensiuni diferite. Modificarea
dimensiunilor prelucrate pe OL se face prin montarea succesivă a unor grupuri de
scule în arborii de ieşire (arborii port-sculă APS) ai capului multiax. Există şi APS
care pentru unele dimensiuni ale OL nu au montate scule şi deci, nu sunt activi.
Acest tip de CM mai poartă denumirea de CM de grup.
O altă posibilitate de adaptare a CM la dimensiunile unor OL din grup se face
prin legarea în serie şi/sau paralel a diferitelor tipuri de CM.
Capetele multiaxe universale (CMU) îşi exercită funcţiile tehnologice
asupra
OL de tipuri şi dimensiuni diferite. Distanţele dintre axele sculelor sunt
variabile, ele pot fi reglate în domenii relativ mari. Frecvent, distanţele dintre axe pot
fi variate, dar ele rămân paralele între ele, asigurând o schemă de aşchiere plană.
Acest tip de CMU se proiectează pentru un anumit tip de maşină-unealtă, pe
care
o echipează. Din punct de vedere constructiv, CMU sunt prevăzute cu una
sau două mişcări de reglare.
Capetele multiaxe flexibile (CMF) au cel mai mare grad de universalitate. În
plus faţă de CMU ele au posibilitatea de reglare şi dispunere spaţială a axelor APS.
Astfel, se asigură o schemă de aşchiere spaţială.
Toate tipurile constructive de CM pot fi ataşate pe arborele principal al unei
maşini-unelte sau pot fi prevăzute cu acţionare proprie. Varietatea mare constructivă de
CM se poate observa din fig. 11.1.
111
Utilizarea CM în fabricaţia produselor asigură o puternică concentrare a

operaţiilor, fapt ce duce la o puternică creştere a capacităţii de producţie a utilajelor,
precum şi a productivităţii muncii.
Capete multiaxe
Tip Poziţie Acţiune Acţionare Destinaţie

Specializate
Universale
Speciale
Flexibile
Simultan
Succesiv
Înclinat
Pneumatic
Vertical
O intrare
Hidraulic
Vertical
Electric
montaj
Mixt
mecanic
Asamblar
multe
Prelucr
intr
Mai
e
e
Mişcări de reglare (MR) Pentru operaţii de:
1 MR 2 MR
Burghiere
Alezare
Speciale
Lamare
Filetare
Frezare
Ataşabil la:
ărgir
Te
L
e
Maşină-unealtă Centru de
Maşină-unealtă agregat sau linie prelucrare Alt cap Mono-operaţie Multi-operaţie
de transfer
Cap revolver
Monoax
Multiax
Fig. 11.1. Clasificare capete multiaxe
11.1.2. Clasificarea CM din punct de vedere tehnologic
Concentrarea operaţiilor CM se face fie prin realizarea succesivă la aceeaşi

trecere a unui grup de operaţii de acelaşi tip sau de tipuri diferite, fie prin realizarea
lor simultană.
Deoarece CM sunt utilizate cel mai frecvent la prelucrarea găurilor, bazele de
prelucrare sunt în acest caz axele găurilor de realizat. Cu excepţia capetelor multiaxe
112
flexibile la o trecere, vor fi prelucrate suprafeţe care au bazele de prelucrare paralele

între ele. Intersecţia axelor găurilor cu un plan perpendicular pe ele, este denumită
în literatura de specialitate schema de amplasare a bazelor de prelucrare (schema
de găurire la operaţia de găurire). Schema de găurire este caracterizată de:
 n - numărul orificiilor de prelucrat;
 Ci(xi,yi) - poziţia acestora într-un sistem de referinţă plan;
 Di - dimensiunile orificiilor de prelucrat;
 Forma conturului pe care sunt dispuse orificiile de prelucrat, etc.
Capul multiax poate să prezinte o schemă de găurire care să coincidă sau nu,
cu schema de găurire a piesei. Acest lucru poate fi observat în figura 11.2.
DIP Fără corespondenţă Corespondenţă Corespondenţă

Dispozitiv relativă a univocă a schemelor multivocă a
de instalare schemelor de de găurire schemelor de
a piesei găurire găurire
DSIP I II III
Dispozitiv P P P
singular de
instalare a CM
piesei CM
CM
M
DMIP IV V VI
Dispozitiv
multiplu de P P
instalare a P
piesei
CM CM
CM
Fig. 11.2. Corespondenţa schemelor de găurire
Capul multiax acţionează asupra obiectelor de lucru, care la rândul lor sunt
instalate în dispozitive singulare de instalare a piesei DSIP sau dispozitive multiple
de instalare a piesei DMIP. CM poate acţiona asupra uneia sau mai multor piese
supuse prelucrării. De asemenea, CM poate prelucra toate sau numai o parte din
găurile necesar a fi prelucrate pe piesă. Astfel, pot exista diferite corespondenţe între
schema de găurire a piesei şi cea de prelucrare a CM.
Dependent de numărul de orificii de prelucrat de pe piesă n şi de numărul
de
orificii de pe piesă care sunt prelucrate de capul multiax nc, concentrarea
operaţiilor efectuată de CM poate fi:
 Hipoconcentrare a operaţiilor nc < n;
113
 Concentrare normală a operaţiilor nc = n;

 Hiperconcentrare a operaţiilor nc > n.
450
p
1800 b) c)
a)
Fig. 11. 3. Hipoconcentrare a operaţiilor.
În cazul I şi IV, cum se vede din fig. 11.2, nu există nici un fel de corespondenţă
între schemele de găurire. În cazul I, piesa conţine 5 orificii de prelucrat, iar CM
prelucrează 4, prin repetarea trecerii după ce s-a făcut o divizare liniară a piesei.
Hipoconcentrarea operaţiilor, corespunzătoare cazului I, se alege atunci când
numărul orificiilor de prelucrat de pe obiectul de lucru n este mare, distanţa
dintre axele acestora este mică, iar puterea de aşchiere şi respectiv, forţele axiale de
aşchiere depăşesc posibilităţile existente ale utilajului. În fig. 11.3 se prezintă câteva
cazuri de hipoconcentrare a operaţiilor şi mişcările de indexare ale obiectului de
lucru necesare în vederea prelucrării tuturor orificiilor acestuia.
În fig. 11.3a se prezintă cazul dispunerii găurilor pe un contur circular. Prin
modul de realizare a hipoconcentrării a fost menţinut centrul de simetrie al orificiilor,
iar pentru prelucrarea tuturor orificiilor cu acelaşi CM, este necesară o indexare
(divizare) a piesei cu 450. Prelucrarea tuturor orificiilor este realizată în două treceri.
Dispunerea orificiilor pe un contur dreptunghiular este prezentată în fig.11.3b.
Hipoconcentrarea operaţiilor permite realizarea orificiilor prin acelaşi CM în două
treceri, prin indexarea (divizarea) piesei cu 1800.
Prelucrarea tuturor orificiilor piesei cu acelaşi CM, prin indexare (divizare)
liniară, este prezentat în fig. 11.3c.
În cazurile când schema de găurire nu permite realizarea unei
hipoconcentrări
formând două subgrupuri de orificii simetrice, se utilizează două sau mai
multe CM pentru prelucrarea tuturor orificiilor piesei. Acest caz este prezentat în fig.
11.4, când
114
CM CM
1 2
Fig. 11. 4. Hipoconcentrare a oeraţiilor.
prelucrarea tuturor orificiilor piesei se face în doua treceri cu utilizarea a doua

CM diferite.
Cea mai frecventă concentrare a operaţiilor este concentrarea normală când n
= nc Acest fapt este prezentat în fig. 11.2, cazul II şi V.
Hiperconcentrarea operaţiilor la prelucrarea mai multor obiecte de lucru
este prezentată în cazurile III , IV şi VI a figurii 11.2.
În figura 11.5 se prezintă CM care asigură atât o concentrare a operaţiilor, cât şi
o combinare a acestora. Cele 5 operaţii sunt concentrate în trei posturi de prelucrare,
astfel:
 postul 1, operaţiile de burghiere;
 postul 2, operaţiile de teşire;
 postul 3, operaţiile de filetare cu
 tarodul;
postul 0, operaţiile de instalare
respectiv evacuare a pieselor.
115
2 900
Fig. 11.5. Concentrarea şi combinarea operaţiilor

11.1.3. Sisteme de capete multiaxe
Un sistem prezintă ansamblul elementelor componente, precum şi

relaţiile unitare care există între ele. Astfel, există sisteme tehnice destinate
efectuării unor operaţii tehnologice cu respectarea unor condiţii tehnico-
economice. Acestea sunt sistemele tehnologice care sunt subsisteme ale sistemului de
fabricaţie.
Prin sistem de CM se va înţelege ansamblul de CM, inclusiv relaţiile unitare
care
se fac între ele din punct de vedere tehnologic, constructiv, al proiectării
şi de exploatare. Liniile de transfer tehnologic cuprind asemenea sisteme de CM [42].
O reducere a numărului de posturi de lucru al unei linii de transfer devine
posibilă prin utilizarea unor sisteme de dispozitive. Astfel, prin introducerea
sistemelor
de dispozitive multipoziţionale cu două sau patru posturi de lucru, prelucrarea
piesei devine posibilă într-un singur post de lucru, lucru realizabil pe un centru de
prelucrare
în loc de o linie de transfer. Acest centru de prelucrare dispune de o magazie cu
CM şi
116
alte scule, care sunt aduse automat în spaţiul de lucru, conform unui plan de lucru
bine stabilit anterior.
În figura 11.6 [42] se prezintă un sistem de CM care permite concentrarea la un
singur post de lucru a următoarelor operaţii:
 CM1 – burghiere
 CM2 – lărgire şi teşire

 CM3 – tarodare
Sistemul de CM este conceput sub forma unui cap revolver CR.
CM
3
CM
2
CR
CM
1
OL
Fig. 11.6. Sistem de CM tip revolver
Din punct de vedere al formei şi al dimensiunilor CM trebuie construite

cu acelaşi sistem de fixare pe CR, acelaşi sistem de cuplare la arborele
conducător al maşinii-unelte pe care o echipează.
Există sisteme de CM care leagă mai multe CM în serie, paralel sau
legare mixtă. Pentru ca aceste sisteme de CM să fie compatibile trebuie ca proiectarea
CM să fie făcută într-un cadru sistemic larg. Astfel, proiectarea CM este strâns
legată de tehnologia de execuţie a obiectelor de lucru şi de proiectarea altor
componente ale sistemului tehnologic elastic STE.
117
11.2. Construcţia capetelor multiaxe
Capete multiaxe sunt construite, în general, având o cutie de transmitere şi

multiplicare a mişcărilor CTMM, care printr-un sistem de legătură SL permite legarea
CM de arborele principal al maşinii-unelte pe care se montează acest dispozitiv.
CTMM permite preluarea mişcării principale de la maşina-unealtă prin intermediul
arborelui de intrare, numit şi arbore conducător AC, apoi multiplică şi transmite
mişcarea la arborii port-sculă APS. Sculele S, montate în APS sunt ghidate în bucşe de
ghidare BG, care sunt amplasate într-o placă de ghidare PG. Aceasta PG constituie
memoria fixă a poziţiei axei găurilor de realizat pe semifabricat. Placa de ghidare PG
SL AC
AI
CTMM
CG
Fig. 11.7. Cap multiaxe
S
APS
PG APS BG
PG
este corelată ca poziţie faţă de CTMM prin intermediul unor coloane de ghidare CG.
În cazul prezentat [92], aceleaşi coloane de ghidare CG permit corelarea poziţiei plăcii
de ghidare PG faţă de dispozitivul de instalare al piesei, care nu este prezentat în fig.
11.7. În figura anterioară multiplicarea şi transmiterea mişcărilor este realizată
prin angrenaje dinţate.
Placa de ghidare a CM este astfel montată, încât atunci când CM este ridicat
(scos) din contactul cu semifabricatul de prelucrat, vârful sculelor S să se
găsească aproximativ la mijlocul bucşei de ghidare a lor. Aceasta este o măsură de
protecţie a operatorilor care deservesc CM, pentru ca aceştia să nu poată sa-şi
introducă mâna între sculă şi semifabricat. La coborârea CM, prima dată intră
în contact cu semifabricatul placa de ghidare, care astfel participă şi la faza de fixare
a acestuia, apoi
118
continuând avansul de lucru al maşinii-unelte, sculele vor ieşi din bucşele de ghidare
şi vor prelucra găurile semifabricatului. Placa de ghidare materializează schema
de prelucrare a orificiilor de realizat.
3. Capete multiaxe speciale (CMS)
În cazul producţiei de serie mare şi de masă acest tip de CM este foarte

răspândit. Din punct de vedere constructiv, se disting doua tipuri de CMS, care sunt
mai răspândite;
 CMS cu axe paralele cu roţi dinţate;
 CMS cu manivele paralele.
Capete multiaxe speciale cu axe paralele cu transmisie prin roţi dinţate
Transmiterea mişcărilor, precum şi multiplicarea (demultiplicarea) acestora se

face prin intermediul angrenajelor dinţate cilindrice. CMS-urile pot fi ataşate la
diferite tipuri de maşini-unelte, utilizate pentru prelucrarea semifabricatelor. Poziţia
pe care o are CMS prin instalarea sa pe maşina-unealtă poate influenţa modul de
concepere al sistemului de ungere şi de etanşare a CMS-ului. Cel mai frecvent CMS
sunt utilizate pe maşinile de găurit, având poziţia verticală de lucru. Un alt caz
frecvent utilizat în producţia de masă este a CMS care intră în compunerea liniilor
de prelucrare rigide sau flexibile. Poziţia CMS este, oricum, în spaţiu după necesităţi.
119
Firmele care produc CMS-uri caută în permanenţă ca să găsească soluţiile
Fig. 11. 8. Cap multiax special tip Bohrmaster
constructive care oferă un minim de cheltuieli pentru transformarea CMS-ului de la

o schemă de prelucrare la alta. În fig. 11.8 este prezentată soluţia constructivă a
firmei BOHRMASTER [93], care necesită schimbări minime pentru pregătirea CMS
pentru prelucrarea unui alt semifabricat cu o altă schemă de prelucrare.
Soluţia este concepută cu transmiterea mişcărilor în două etaje. În primul
etaj
mişcarea este preluată de la arborele principal al maşinii-unelte prin
intermediul arborelui conducător AI care transmite mişcarea la 4 arbori intermediari
AI1 dispuşi simetric în jurul arborelui conducător. Acest etaj 1 este comun familiei de
CMS care se pot construi pe baza acestui CMS. În placa intermediară PI2 se
vor monta, în conformitate cu schema de prelucrare a piesei de realizat, arborii
port-sculă APS în care sunt montate sculele S. Mişcarea este preluată de către arborii
intermediari AI2, de la arborii intermediari AI1, prin intermediul unor roţi dinţate.
Aceşti AI1 sunt montaţi în consolă în placa intermediara PI2, în care sunt montaţi
şi arborii port-sculă APS. Există arbori port-sculă cât şi arbori intermediari tipizaţi
care se aleg în funcţie de forţele şi momentele de aşchiere generate de proces.
Pentru o nouă configuraţie a găurilor de prelucrat se va executa doar o nouă placa
intermediară PI2, în care se vor monta arborii AI2 şi respectiv APS impuşi de noua
schemă de prelucrare. Astfel, deşi distanţa dintre axe este fixă, corespunzătoare
tipului constructiv al capetelor multiaxe speciale, soluţia permite cu cheltuieli
minime trecerea la o altă schemă de prelucrare. Carcasa C a CMS este montată pe
maşina-unealtă prin intermediul sistemului de legătură SL.
120
11.3.1. Concepţia CMS
Faza I - Analiza obiectului de lucru
În cadrul acestei faze se colectează cât mai multe date despre piesa de prelucrat.
Astfel, se colectează următoarele date:
➢ Din desenul piesei de realizat se extrag informaţii privind:
 materialul semifabricatului;
 forma şi dimensiunile piesei de realizat (gabaritul);
 schema de prelucrare, respectiv
 Ck(xk, yk) – coordonatele centrului alezajului
de prelucrat,
 Dk – diametrul alezajului de prelucrat,
 Ljk – lungimea alezajului de prelucrat,
 Lk – distanţa dintre alezajului de prelucrat,

 condiţiile tehnice impuse pentru prelucrare:
 operaţia de executat,
clasa de precizie a operaţiei de executat, Se
disting 3 clase de prelucrare
I. - prelucrare grosieră
II. - prelucrare normală
III.– prelucrarea cu precizie ridicată
Funcţie de aceste clase de precizie a prelucrării se
aleg unii
coeficienţi pentru aşchiere (Cs)
➢ Selectarea tipului de concentrare a operaţiilor dependent şi de distanţa Ljk

dintre axele alezajului de prelucrat. Pentru cazul Ljk < Lmin se va alege
hipoconcentrarea operaţiilor (m < n în care m este numărul sculelor montate
în CMS, iar n numărul găurilor de prelucrat)
➢ Dependent de materialul de prelucrat, se vor prevedea unele măsuri

speciale pentru CMS. Astfel, pentru prelucrarea aliajelor uşoare de tip
Al-Mg vor rezulta viteze mari de aşchiere, care vor conduce la turaţii
ridicate ale arborilor cu pericolul de apariţie al vibraţiilor. De aceea vor
trebui sa se facă echilibrări suplimentare ale arborilor.
La prelucrarea aliajelor de magneziu există pericolul autoaprinderii. Pentru
a
împiedica acest lucru trebuiesc luate măsuri speciale de evitare sau
de stingere rapidă a incendiilor (lăzi cu nisip).
În cazul prelucrării lemnului trebuie găsite regimurile de aşchiere care să
nu conducă la deteriorarea suprafeţei prelucrate prin carbonizarea. De
asemenea,
se va adapta şi geometria sculei în conformitate cu materialul de prelucrat.
121
Masele plastice impun geometrii speciale ale sculelor precum si alegerea

unor regimuri de aşchiere adecvate.
➢ Alegerea corespunzătoare a sculelor aşchietoare, dependent de
raportul l/D (lungime / diametrul alezajului de prelucrat)
Faza II - Analiza operaţiei şi a sculei
➢Alegerea diametrului sculei d k funcţie de diametrul alezajului Dk şi a

raportului l/D;
dk = D k
➢ Stabilirea parametrilor geometrici constructivi ai sculei în
conformitate cu tipul materialului de prelucrat;
➢ Calcularea parametrilor cinematici ai operaţiei xs de executat, şi anume:
 [mm/rot], care se va corija
Avansul pe rotaţie s kk  C s 
dependent de raportul l/D, de numărul de găuri prelucrate simultan, în
conformitatedcu literatura de specialitate [4], [42], [60].
C  dx v
 Viteza de aşchiere v k  T m  v
v
[m/min], care de
1y
asemenea
va fi corijată s k de prelucrat şi de durabilitatea
dependent de materialul
selecţionată pentru sculă (T1 durabilitatea în cazul prelucrării cu o sculă).
103  v
 n
Turaţia sculelor k  k [rot/min].
  dk
 Viteza de avans a sculei w k  s k  n k [mm/min]
➢ Calculul parametrilor dinamici:
xF
 s [N]
Forţele de aşchiere Fkk  C F  d kyF
M k  CM  dxy k [Nm]
M M
 Momentul de aşchiere
s k
M  2  k
Pk  M   [W]
 Puterea de aşchiere n 60
Faza III - Analiza maşinii- unelte
CMS pot fi construite pentru a echipa:

 Maşini-unelte (maşini de găurit, maşini de găurit şi alezat,
maşini de frezat, strunguri, etc.);
 Unităţi pentru găurire sau filetare;
 Maşini-unelte automate;
 Linii de transfer rigide sau
flexibile.
122
La rândul lor CMS pot fi legate în serie sau paralel pentru a rezolva
unele scheme de aşchiere mai complexe.
Când CMS este ataşat unei maşini de găurit, este necesar să se determine
forţa axială F, momentul M şi puterea P totală necesară pentru prelucrarea
obiectului de
lucru. Aceste
m mărimi se mdetermină, astfel:
m
,
F  k 1F k M  k M k , P   P k , în care, m este numărul de scule
1
care prelucrează simultan. k 1
Limitarea forţei axiale F se face dependent de maşina-unealtă. Trebuie ca forţa

axială din timpul prelucrării să respecte inegalitatea: F  F .
admMU
În cazurile în care nu este respectată această inegalitate se vor practica
următoarele soluţii pentru a micşora forţa axială:
- efectuarea unei pregăuriri la un diametru D0k = (0,4 … 0,6)Dk. Această
pregăurire scade capacitatea de producţie, dar asigură micşorarea
vibraţiilor şi creşterea preciziei de prelucrare.
- decalararea vârfurilor sculei pentru o prelucrare succesivă a găurilor, cu
păstrarea centrului de presiune. Această soluţie de asemenea micşorează
capacitatea de producţie şi creste cursa axială a CMS.
- reducerea avansului de lucru sk * = (0,5 … 0,75)sk . Această soluţie duce
la micşorarea capacităţii de producţie, dar se recomandă pentru scule
de dimensiuni mari.
- compensarea forţei de avans a maşinii-unelte prin ataşarea in paralel
cu mecanismul de avans al acesteia a unor motoare suplimentare
pneumatice sau hidraulice. În cazul când mecanismul de avans al
maşinii-unelte lucrează pe verticală, există şi posibilitatea de a plasa
greutăţi suplimentare pe unitatea de avans, acestea compensând lipsa de
forţă axială.
Faza IV- Analiza dispozitivelor conexe
Analiza dispozitivelor conexe CMS se face în cazul în care schema de

prelucrare aleasă asigură o hipoconcentrare a operaţiilor. În acest caz, pentru
prelucrarea tuturor găurilor de pe semifabricat este necesară faza de divizare
(indexare), care impune utilizarea unui dispozitiv de divizare. De asemenea, se
analizează dispozitivul de instalare al semifabricatului pentru a se face în bune
condiţii corelarea poziţiei CMS cu acesta.
11.3.2. Proiectarea cutiei de transmitere şi multiplicare a

mişcărilor
(CTMM)
➢ Schema cinematică
123
Pentru proiectarea CTMM se pleacă de la schema de prelucrare. Pe această

schemă se utilizează următoarele simboluri pentru a marca poziţiile arborilor, care
intră în construcţia CTMM:
 , , , etc. - pentru arborii port-sculă APS
C (x ,y )
-
k k k
 , - pentru arborele conducător AC -

Cc(xc,yc)
 - pentru arborii intermediari AI -

Ci(xi,yi)
Pe schema de prelucrare, desenată la scară, se vor marca poziţiile
arborilor port- sculă APS. Având definită poziţia acestor arbori se pune
problema determinări poziţiei
arborelui conducător AC. Acesta va fi plasat în centru de presiune al
forţelor axiale de
aşchiere generate
m de APS. Poziţia centrului de presiune Cc(xc,yc) se
m
determină cu relaţiile:
xc   F
Fk  xk k 
(11.1) k 1m
 k 1 ,
xk F
F k
k 1
m m
yc   F
Fk  yk k 
k 1 m k 1
yk  F

k 1 Fk
Având plasate pe schema de prelucrare poziţiile APS şi AC se pot concepe
diferite variante constructive de scheme cinematice ale CMS. In fig. 11.9 se prezintă
câteva exemple de scheme cinematice pentru CMS.
Aşa cum se poate observa schemele cinematice pot fi construite într-un
etaj (fig.
11.9a, b, c, d şi f) sau în mai multe etaje, frecvent două (fig. 11.9e şi g).
Din mai multe variante de scheme cinematice se va alege cea optimă dependent
de numărul de roţi dinţate utilizate şi respectiv gabaritul care s-ar obţine
pentru CTMM.
➢ Alegerea turaţiei de intrare n0 pentru CMS.
Turaţia la intrare corespunde turaţiei arborelui conducător al CMS. Ea este

preluată de la maşina-unealtă şi trebuie să fie cuprinsă în gama de turaţii
a acesteia n 0  n M U .
124
d)
a) c)
b)
e) f)
g)
Fig. 11.9. Exemple de scheme cinematice
Turaţia de intrare se alege cea mai mare posibil, pentru a rezulta momente de
torsiune mici şi deci, construcţii mai suple ale arborilor. Limitarea superioară a acestei
turaţii este dependentă de rapoartele de transmitere ik , care nu pot lua valori mai
mari de ik  4 (5), în cazul micşorării turaţiilor, pentru a evita vibraţiile. Uzual, se
alege turaţia de intrare imediat superioara turaţiei maxime nk.
➢ Determinarea rapoartelor de transmitere ik şi a numerelor de dinţi
pentru roţile dinţate.
Pentru fiecarei k dimensiune
nk diferită a găurilor de prelucrat se vor calcula
(11.2)
rapoartele de transmitere i , astfel:
n 0k
Cunoscând valorile ik se poate determina numărul de dinţi ai roţilor dinţate de
pe arborii port-sculă zk, prin alegerea în mod adecvat a numărului de dinţi pentru
roata conducătoare z0.
125
(11.3) z k  z0 z
i k se va alege prin rotunjire k ,ef  N (numere naturale)
Numerele de dinţi alese sau calculate trebuie să fie cuprinse în domeniul
z (18  1 0 0 )
➢ Determinarea diametrelor de divizare ale roţilor dinţate
În acest scop, prima dată se stabileşte momentul de torsiune Mok colectat
de arborele conducător de la fiecare arbore port-sculă.
(11.4) M 0k  M k
ik
Din schema cinematică, selectată pentru construcţia CMS, se determină câte
asemenea momente M0k sunt colectate pe un dinte al roţii dinţate conducătoare.
Se presupune că qk asemenea momente sunt aplicate pe un dinte al roţii
dinţate conducătoare. În acest caz, momentul care solicită dantura roţii conducătoare
va fi: (11.5)
M0 = qk M0k
Modulul roţilor dinţate care intră în CTMM se va alege din literatura
de specialitate [42], [60], astfel:
- fie se alege din tabele m = f( M0, dw )
1 M0
- fie se calculează orientativ cu relaţia m  ,
1,77 dw
în care, dw este diametrul de rostogolire estimat a fi pentru roata dinţată conducătoare.
Este necesar ca acest modul m stabilit anterior să fie verificat pentru dinţii
roţilor dinţate solicitate la încovoiere, la baza dintelui roţilor dinţate şi se va face
verificarea la oboseală a dinţilor.
Diametrele de divizare Ddk şi diametrele exterioare Dek ale roţilor dinţate se vor
determina, astfel: Ddk = m zk, respectiv, Dek = ( m + 2) zk.
Se vor face verificări a interferenţelor posibile între roţile dinţate sau
între ele şi
arbori, respectiv alte elemente constructive ale CMS.
Verificările de interferenţă ale roţilor dinţate se vor face verificând
(11.6)
inegalitatea: m 2  (z  z  2)  L  (1,53)mm
0 k 0k
în care L0k este, distanţa între axele AC şi respectiv APS.

➢ Stabilirea vitezei de avans a CMS (avansul pe minut).
Fiecare tip de sculă a CMS trebuie să lucreze cu o viteză de avans wk
determinată anterior. CMS însă poate lucra la o singură viteză de avans wCMS care se va
alege pe de o parte să protejeze scula cea mai slabă, iar pe de altă parte valoarea
acestei viteze de avans este necesar să poată fi instalată pe maşina-unealtă. Astfel,
trebuie să se verifice relaţia:
(11.7) wCMS  wmin, Sc  n 0  s 0  n MU  s MU
126
în care, s0, sMU reprezintă avansul pe rotaţie al AC din CMS, respectiv al maşinii-
unelte
n0, nMU - turaţia AC al CMS, respectiv a maşinii-unelte.
Din relaţia anterioară se va determina s 0  nMU  sMU

n 0
Datorită rotunjirilor făcute uneori este necesar să se
recalculeze:
- parametrii cinematici n k ,ef  z 0  n0 şi s k ,ef  n 0 
z k ,ef n k ,ef
s0
- parametrii dinamici
xF yF
F k ,ef  C F  d k s [N]
Forţele de aşchiere k ,ef
Momentul de aşchiere M  Cx [Nm]
k ,ef
y
d M
sMk M
k ,ef
M  2    nk ,ef [W]
Puterea de aşchiere P k ,ef  M   60
m m m
(11.8) , .
F  
k 1 F k ,ef M  
k 1M k ,ef , P  
k 1P k ,ef
- Recalcularea poziţiei arborelui conducător (de intrare)
AC. m m
(11.9)
F
k 1
k ,ef  xk
,
F
k 1
k ,ef  yk
x c,ef  y c,ef 
F F
➢ Determinarea poziţiei şi mărimii roţilor dinţate intermediare (RI) [13].
Roţile dinţate intermediare RI participă la transmiterea mişcărilor de la AC
la APS. În cazul CTMM construite într-un singur etaj RI nu influenţează rapoartele
de transmitere ik. La utilizarea a două sau mai multe etaje, roţile dinţate intermediare
pot să modifice rapoartele de transmitere.
Pentru roata intermediară RI se pune problema numărului de contacte ale ei
cu alte roţi dinţate. Din motive de durată de viaţă a RI aceste contacte se limitează la
trei (în cazuri excepţionale la patru contacte). Dependent de numărul de contacte pe
care le poate avea RI se determină mărimea şi poziţia acesteia.
Cazul contactului RI cu 2 roţi dinţate
În acest caz RI preia mişcarea de la AC prin intermediul unei roţi dinţate numită
roată dinţată conducătoare (RC) şi va transmite unei roţi dinţate montată pe arborele
portsculă, pentru care se va folosi notaţia RS (roata sculă). Această situaţie
este prezentat în fig. 11.10.
Cazul a două contacte oferă o infinitate de mărimi şi respectiv soluţii
ale RI.
Această infinitate este limitată inferior de roata dinţată intermediară minimă RImin, caz în
care centrul acesteia se găseşte pe dreapta care uneşte centrele a roţilor RC şi RS. Pe
127
măsură ce raza roţii RI creşte, centrul acesteia se va găsi pe o curbă (loc geometric
al centrelor RI) a cărei curbură este înspre roata dinţată de diametru mai mic.
Din punct de vedere tehnic, din această infinitate de soluţii se vor selecta
acele
RI a căror numere de dinţi
RI respecta relaţia z i (18  1 0 0 ) . Va fi selectată RI
de RS din motive economice.
dimensiuni minime
Loc geoRmI . Cazul contactului RI cu
posibile
Centre 3roţi dinţate
Acesta este cazul în care

RI preia mişcarea de la RC şi
o transmite la alte două RS
RC
RI montate fiecare pe câte un
min
APS. O asemenea situaţie este
prezentat în fig. 11.11.
Se pune problema, din
Fig. 11.10. Poziţia şi mărimea RI caz 2 contacte punct de vedere
matematic, de a determina
unui cerc tangent la alte trei cercuri. Există 8 soluţiimărimea şi poziţia
matematice, cercurile având
tangenţă exterioară şi / sau interioară unele cu altele. Tehnic, sunt posibile doar două
soluţii, respectiv când RI are doar tangenţă exterioară ( ca în fig.11.11) sau interioară
cu celelalte roţi dinţate. Există deci o singură soluţie pentru cazul tangenţei exterioare
a RI [13]. Trebuie determinată mărimea RI, respectiv raza acesteia Ri şi poziţia ei prin centrul
Ci( xi,yi). Cele 3 necunoscute se determină rezolvând un sistem de ecuaţii.
Se- cunosc mărimile:
raza R0 şi poziţia centrului RC prin centrul C0( x0,y0) raza Rs1
-
- şi poziţia centrului RS1 prin centrul Cs1( xs1,ys1) raza Rs2 şi
poziţia centrului RS2 prin centrul Cs2( xs2,ys2)
128
y RI RS 2
Cs1 Rs1
RS 1 C
s2
R
s2
Ci
P
Ri
RC
C0
x
R
0
Fig. 11.11. Determinarea mărimii şi poziţiei RI – cazul a 3 contacte
Utilizând centrele roţilor dinţate şi drepte paralele cu axele sistemului

de referinţă pot fi construite 3 triunghiuri (v.fig.11.11). Aceste triunghiuri permit
scrierea următoarelor ecuaţii:
f
 (R
i 
s1 R )2i  s1
(x  ix )2
r
s1 2 2 2
(11.10)
F  (R(y
 i   R
s2 y ))2
i (x
s2  xi )
R a

(y
s2(y 2yy) )
L
f 2
M
b 2
i
Rezolvarea sistemului de ecuaţii va permite
determinarea lui 0Ri (mărimea RI) şi a perechii de
coordonate xi , yi care reprezintă poziţia centrul

mărimea i
Ci(xi,yi) alşi poziţia
RI. În RImod
având tangenţă interioară,
asemănător, când
se determină
Mt apare o diferenţă a razelor.
fs o
➢Verificări ale elementelor constructive
Fig. 11.12. Rigiditatea statică din cadrul CMS
Arborii port-sculă se verifică la o solicitare

compusă, încovoiere şi torsiune. De asemenea, ei se vor verifica în ceea ce priveşte
rigiditatea statică şi cea dinamică.
129
Rigiditatea statică
Sub acţiunea forţelor radiale FR care apar în angrenaj, APS se pot deforma aşa cum se
observă în fig. 11.12. Datorită deformaţiilor apar săgeţi f de-a lungul APS.
În diferite zone săgeţile trebuie să respecte valorile:
- în zona roţilor dinţate f r  ( 0 , 0 3  0 , 0 5 )  m (m-modulul roţilor
-dinţate)
săgeata maximă f m  (0,0001  0 , 0 0 0 3 ) 
L
- în zona sculei f s  j mi n (jmin – jocul minim dintre sculă şi bucşa
ghidare
de a acesteia)
- în zona lagărelor unghiul  de rotire al arborelui faţă de axa rulmentului
trebuie să verifice inegalitatea:  a , b  0,05rad
-

Sub acţiunea momentului de torsiune Mt, APS se deformează cu apariţia unui
unghi de rotire în jurul axei APS de mărime  care se poate calcula cu
relaţia:
(11.11) 180 M  L
    Gt  I
Acest unghi trebuie

p să respecte inegalitatea:
(11.12)   ( 5   15  ) / (m = metru lungime)
m
Rigiditatea dinamică
Arborii care intră în componenţa CTMM trebuie să fie verificaţi la turaţia critică
ncr . Această turaţie se determină cu relaţia:
(11.13) n cr  300  k 1
 f ,
în care, k este un coeficient a cărui valoare depinde de modul de amplasare a
roţii dinţate în raport cu lagărele. Astfel:
k = 0,9
Săgeata f din relaţia turaţiei criticekn=cr 1,3

se va determina cu relaţia:
(11.14) f 
 G  f în care, Gi şi f i reprezintă greutatea, respectiv
i i

i
G
săgeata ce ia naştere sub greutatea proprie a diferitelor tronsoane
care compun APS.
Condiţia pentru verificarea la turaţie critică este: 1,3 nef < ncr
130
Dacă este necesar se va face oricare tip de verificare şi pentru alte elemente
constructive ale CMS, conform recomandărilor din literatura de specialitate[42], [60].
11.4. Capete multiaxe universale (CMU)
Capetele multiaxe universale permit modificarea distanţei între axele APS. După
modul de modificarea a distanţei dintre axe se disting următoarele tipuri de CMU:
 CMU cu braţe turnante cu o mişcare de reglare
 CMU cu braţe turnante cu două mişcări de reglare
AC
DU
RR
RI
RC
R
AP
RRac S
AI
R
BT cra
PB
APS
MR
1
Fig. 11.13. CMU cu braţe turnante cu o mişcare de reglare

AI
131
11.4.1. CMU cu braţe turnante şi o mişcare de reglare
Forma constructivă a unui asemenea CMU este prezentată în fig. 11.13 [94].
CMU este constituit din carcasa C în care este montat arborele conducător R, prin
intermediul rulmentului radial dublu RR. Pe acest arbore este montată roata
dinţată conducătoare RC. Aceasta transmite mişcarea de rotaţie la roata dinţată
intermediară RI dublă, care este montată prin intermediu rulmenţilor radiali cu ace
RRac pe arborele intermediar fix AI. Roata intermediară dublă preia mişcarea de la
RC şi o transmite in etajul II la roata dinţată RAPS montată pe arborele port-sculă APS. Datorită
diametrelor diferite ale danturii roţii dinţate duble RI, aceasta va avea un raport de
transmitere al turaţiilor diferit de 1 (unu). Arborele port-sculă APS este montat prin
intermediul unor rulmenţi combinaţi radial şi axiali Rcra în braţul turnant BT, care are
posibilitatea de a fi rotit în jurul arborelui intermediar AI. Astfel, scula montată în
APS se deplasează în timpul operaţiei de reglare după o curbă închisă. Schema de
reglare în la un CMU cu 4 braţe turnante (4 BT) este redată în figura 11.14.
BT
DR
PB DR MR
min 1
DR
APS ma
x
AI
Fig. 11.14. Schema de reglare

În figura 11.14 se observă că domeniul de reglare DR, în cazul CMU cu o
mişcare de reglare MR1, este un cerc cu centrul pe axa arborelui intermediar AI.
Arborii port-sculă pot fi poziţionaţi prin reglaj pe diametre cuprinse între un
diametru de reglare minim DRmin, respectiv unul maxim DRmax.
Arborii port-sculă pot fi destinaţi montării unor scule pentru prelucrarea
găurilor (burghie, adâncitoare sau alezoare, este cazul APS mai scurt, prezentat
secţionat în
132
partea stângă a fig. 11.13, sau APS destinaţi montării tarozilor, pentru filetarea
găurilor, cazul APS prezentat nesecţionat, în partea dreaptă a fig. 11.13. Acest APS
este mai lung datorită înglobării în construcţia sa a mecanismului de compensare
a diferenţei ce poate să apară între avansul pe rotaţie al CMU şi pasul filetului
de realizat.
Pentru executarea găurilor în
semifabricat, sculele capului
multiaxe vor fi ghidate în bucşele de
ghidare
într-o placă
montate
de ghidare, aceasta fiind
memoria fixă a schemei de prelucrare a
piesei. Placa de ghidare a fost prezentată
în fig. 11.7, în cazul CMS. Pentru
schimbarea schemei de prelucrare, se va
desface piuliţa de blocare PB (v. fig.
11.13), iar braţul turnant BT va fi rotit în
jurul arborelui intermediar AI până când
scula va intra în bucşa ei de ghidare. Se
vor face câteva ridicări şi coborâri în gol
(fără aşchiere) a sculei în interiorul
bucşei de ghidare cu scopul de a
uniformiza jocul între sculă şi bucşa de
C MR 1 BT ghidare. După această uniformizare a
jocului vor fi blocate poziţiile arborilor
PB port-sculă prin strângerea piuliţelor de
blocare PB. Astfel CMU este pregătit
APS pentru a executa prelucrarea.
Trebuie remarcat că doar burghiele
Fig. 11.15. Construcţia unui CMU cu 1 MR şi adâncitoarele necesită ghidare,
a firmei SNOW alezoarele, iar tarozii nu impun existenţa
plăcii de ghidare cu bucşele de ghidare
ale sculei.
Forma constructivă a unui CMU cu o miscare de reglare, al firmei Snow este
prezentată în fig. 11.15 [95]. Se poate observa existenţa unei singure mişcari de
reglare
MR1 a braţului turnant BT. Braţul turnant BT cuprinde subansamblul arborelui port-
sculă APS. Blocarea mişcării de reglare MR1 este realizată prin intermediul piuliţei de blocare
PB.
11.4.2. CMU cu braţe turnante şi două mişcări de reglare
Această formă constructivă este mai complexă ca cea anterioară, oferind un grad
de libertate suplimentar faţă ce construcţia cu o mişcare de reglare. A doua mişcare
de
133
reglare este a arborelui intermediar AI în jurul arborelui conducător AC.

Forma constructivă este prezentată în fig. 11.16.
Vederea de jos a CMU cu două mişcări de reglare, precum şi domeniul de
reglare permis de cele două mişcări de reglare poate fi văzut în figura 11.17.
AI
SAI AC
Fig. 11.16. CMU cu 2 mişcări de reglare

MR2
PB
1
MR
1
APS
134
Prima mişcare de reglare MR1 este cea a APS în jurul lui AI. Întreaga construcţie a
arborelui intermediar este montată în subansamblul arborelui intermediar SAI. Acest
subansamblu poate fi rotit în jurul arborelui conducător AC formând a doua mişcare
de reglare. Din combinaţia acestor două mişcări de reglare va rezulta un domeniu
de reglare, care este o suprafaţă delimitată de o curbă închisă.
Ambele mişcări de reglare vor fi blocate prin intermediul piuliţelor de
blocare
PB1, respectiv, PB2, după ce s-au egalizat jocurile între scule şi bucşele de ghidare ale
acestora, aşa cum s-a prezentat la CMU cu 1MR.
Datorită complexităţii constructive aceste CMU cu 2MR sunt prevăzute cu două
sau trei braţe turnante şi foarte rar cu patru braţe turnante.
Article XVIII.
11.4.3. Capete multiaxe universale pentru găuri în linie dreaptă
În practica există cazuri când trebuie executate mai multe găuri în linie
dreaptă, iar distanţa dintre găuri are valori diferite. În aceste situaţii nu se pot
realiza capete multiaxe speciale, ele devenind economice. Pentru a suprapune timpii
de realizare a
AC
AI
DR SAI
B
MR
2
MR
1
L PB 1
L S
PB 2
APS
FiFg.ig1.1.11.817-.CDMomUepneiunltrduegrăeugrliairne linie
găurilor în linie dreapta se pot construi capete multiaxe universale. Aceste CMU pot fi
135
construite cu roţi dinţate cilindrice (v. fig. 11.18) sau cu roti dinţate conice
(v.fig.11.19)
În cazul CMU pentru găuri în linie dreaptă, schematic modul de construcţie
al acestora se poate vede în figura 11.18. Mişcarea preluată de la arborele principal
al
maşinii-unelte prin intermediul arborele central AC al CMU este transmisă
prin roata dinţată cilindrică a acestui arbore la cea montată pe arborele intermediar
AI. De la
acesta mişcarea este preluată de roata dinţată a arborelui port-sculă APS,
fiind apoi transmisă sculei S montată în APS.
Pentru modificarea distanţei dintre axele sculei, pentru a realiza găuri la
distanţa L impusă între axele lor, arborii port-sculă APS se vor distanţa între ei. Pentru
ca roţile
dinţate de pe arborii CMU să rămână mereu în angrenare, arborii CMU sunt
legaţi cu nişte braţe B, care menţin constantă distanţa dintre axele roţilor dinţate prin
deplasarea
laterală a arborilor intermediari (ca o armonică). Evident, sculele vor fi
ghidate în bucşele de ghidare a unei plăci de ghidare, a căror configuraţie este
identică cu a
AC
găurilor de realizat. Poziţia arborilor port-sculă după reglarea lor va fi blocată
AIC C A A-A
la o altă distanţă dintre axele acestora.
Există variante constructive de CMU pentru găuri în linie dreaptă realizate
cu roţi dinţate conice. Modul de construcţie al acestora este redat schematic în fig. RDC
11.19.
AIC
APS RDC CF
A
Fig.11.19 - CMU pentru găuri în linie cu roţi dinţate conice
În carcasa C a CMU există arborele central AC prin care CMU primeşte

mişcarea de la maşina-unealtă. Prin intermediul unui angrenaj cu roţi dinţate
conice RDC, mişcarea este transmisă la doi arbori intermediari canelaţi AIC. Pe ei
pot culisa alte roţi dinţate conice RDC care preiau mişcarea de la arborele
intermediar canelat AIC, iar prin angrenajul conic mişcarea se transmite prin
arborii port-sculă APS la sculele montate în acesta. După ce sculele au fost
introduse în bucşele de ghidare ale plăcii de ghidare şi s-a făcut uniformizarea
jocului dintre scule şi bucşele de ghidare, poziţia subansamblului arborelui port-sculă
se blochează de carcasa C prin intermediul unor crampoane de fixare CF.
136
Trebuie menţionat ca la această soluţie constructivă cu roţi dinţate conice există

posibilitatea ca distanţa dintre găurile de executat sa nu fie egală. Găurile trebuie să fie
simetrice faţă de axa de simetrie a arborelui central AC pentru ca forţele axiale
generate în timpul procesului de fabricaţie să se echilibreze.
11.4.4. Capete multiaxe universale cu arbori cardanici şi telescopici
Acest tip de capete multiaxe este utilizat pentru cazurile când se doreşte a fi
prelucrate simultan mai multe găurii, dispuse după o configuraţie de cele mai multe
ori circulară sau de forma unui patrulater. Forma unui asemenea CMU este
prezentată în fig. 11.20 [94].
CV
SL
CTM
ACT
CD
M
B
SB
APS
Fig. 11.20. CMU cu axe cardanice şi telescopice
Aceste tipuri de CMU au un sistem de legătura SL a CMU cu maşina-unealtă pe

care o echipează. De asemenea, CMU dispune de o cutie de viteză CV, o cutie de
137
transmitere a mişcărilor CTM şi o cutie pentru distribuţia mişcărilor CDT. Cutia pentru
distribuţia mişcărilor include arborii cardanici şi telescopici, respectiv braţele B
cu arborii port-sculă ai CMU. Braţele B se pot regla ca poziţie, urmând apoi
blocarea poziţiei dorite prin intermediul unor şuruburi de blocare SB. Datorită
existenţei acestei cutii de distribuţie a mişcărilor, gabaritul axial al CMU cu
arbori cardanici şi telescopici este mai mare decât a celorlalte CMU. Acest lucru
face ca aceste CMU să fie utilizate pe maşini speciale pentru găurit.
Unghiul de deplasare a arborelui cardanic faţă de verticală este limitat la  300,
deoarece atât transmiterea unghiului de rotaţie, cât şi a momentului de torsiune
este neuniformă pe parcursul unei rotaţii. Astfel, pentru a limita şocurile şi vibraţiile
care ar putea să apară a fost limitat unghiul de înclinare al arborilor cardanici şi
telescopici la valoarea amintită anterior.
138

Dispozitive

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dispozitive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.cartiaz.

ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA DISPOZITIVELOR

1. Definirea şi clasificarea dispozitivelor

Noţiunea de dispozitiv este larg utilizată în diferite domenii de activitate.

➢Dispozitive însoţitoare sau satelit (DI)

○Dispozitive universale (DU), care îşi exercită funcţiile asupra obiectelor de

Avantajele utilizării dispozitivelor constau în următoarele:

o duc la creşterea productivităţii muncii, deoarece reduc drastic timpii

o introducerea dispozitivelor inteligente, mecatronice, permit îmbunătăţiri

Dispozitivele în timpul utilizării lor îşi exercită funcţiile asupra obiectelor de

Fixare prin 10a. Fixare prin

Destrângere 12a. Defixare

Principalele funcţii şi sarcini ale dispozitivelor sunt prezentate în cele

Fig. 2.2. Subfuncţiile funcţiei Ordonare

simboluri, pe schiţa semifabricatului care trebuie instalat în dispozitiv, pot fi rapid

Strangere în două direcţii

În literatura de specialitate [60], [64] se găsesc diversificate aceste simboluri

Un exemplu de concepere a unei variante de dispozitive cu utilizarea

O altă variantă posibilă de dispozitiv este prezentată în fig.2.5.

Cilindrii pneum. fixare

Fig. 2.5. Varianta 2 de dispozitiv

Fig. 2.6.Variante ale unui dispozitiv de centrare

Un alt exemplu de simbolizare a funcţiilor unui dispozitiv care realizează o

Bazele de referinţă sunt elemente geometrice ale sistemului tehnologic

4.1. Baze de referinţă funcţionale (BFu)

Bazele de referinţă funcţionale sunt elemente geometrice aparţinând obiectului

În activitatea de concepţie şi proiectare a obiectelor de lucru, apare acţiunea

cotare sunt suprafeţe plane. Ele însă

Aceste baze de referinţă sunt mult utilizate în concepţia şi proiectarea

continuă din faza semifabricat în piesă finită,

4.3.1. Baze de fabricare (BFa)

Bazele de referinţă de fabricare, pe scurt baze de fabricare, sunt elementele

Baza de poziţionare este elementul geometric dedublat, care aparţine pe de

4.3.2.1. Baze de poziţionare excentrice

Bazele de poziţionare excentrice sunt elementele reale ale obiectului de

Fig. 4.5 – Baze de poziţionare excentrice

 Baze de poziţionare de dirijare (direcţionare) (BPD) (v. figura 4.5b)

4.3.2.2. Baze de poziţionare centrice

Bazele de poziţionare centrice sunt constituite din elemente geometrice de

 Baza de poziţionare de centrare completă (BPCC) sau punct de centrare

Fig. 4.9 - Rezemarea

(i) Clasificarea poziţionărilor

Pentru OL prismatice aşezarea preia două rotaţii şi o translaţie, iar pentru OL

Coordonarea este o poziţionare compusă din două dirijări

Ghidarea - este o poziţionare compusă, care preia 5 grade de

Ghidarea de rotaţie, când singurul grad de libertate rămas liber este 1R

D R Fig. 4. 14. Ghidarea de rotaţie

5. Amplasarea este poziţionarea compusă care preia toate cele 6

Fig. 4. 15. Amplasarea

4.3.2.3.1. Clasificarea poziţionărilor după tipul elementului geometric menţinut

4.3.2.3.2. Poziţionările excentrice (PE)

Dependent de elementele geometrice reale menţinute invariante, poziţionările

C. Poziţionarea completă este poziţionarea excentrică care menţine invariant

Fig. 4.19. Semicentrarea

Acest tip de poziţionare centrică asigură invariant în spaţiu, indiferent de

Este poziţionare centrică care asigură

Bazele de fixare sunt elemente geometrice dedublate aparţinând pe de o

Fig. 4.22 – Baze de fixare

Bazele de fixare pot fi de diferite tipuri. În continuare se prezintă cele mai

1. Găuri de fixare sau suprafeţe ajutătoare pentru fixare

În cazul producţiei de serie mare se pot construi pe obiectul de lucru

2. Baze de fixare temporare sub forma de nervuri (eclise) sau

Fig.4.23. Baze de fixare pentru