Sunteți pe pagina 1din 5

Orfeu și Euridice

de Christoph Willibald Gluck

Simu Daria
Orfeu și
Euridice (în italiană Orfeo ed Liră(instrument) ⬆
Euridice) este o operă de Christoph
Willibald Gluck având ca temă
mitul lui Orfeu.
Premiera a avut loc la Viena,
în 1762, cu un libret în limba
italiană și cu rolul titular scris
pentru
un castrato alto sau contratenor.
Orfeu, fiul muzei Caliope și Egaru, regele
traciei, cântăreț din liră, primită în dar de la
Apollo. Cântecul lui fermeca oamenii,
îmblânzea animalele și natura dezlănțuită.
Când Euridice, soția lui, a fst mușcată de un
șarpe, el a coborât în Infern și i-a înduioșat
pe Hades și Persefona să i-o redea, dar a
obținut-o pe aceasta cu condiția ca, până vor
ajunge pe pământ, ea să meargă în urma lui,
iar el să nu o privească nicio singură clipă.
Nerăbdarea i-a fost însă mai puternică. În
clipa în care și-a întors privirea spre ea, iar
Euridice a dispărut pentru totdeauna.
Zadarnică a fost după acea orice încercare de
a o redobândi din împărăția morții.
Revenit singur pe pământ, a fost sfâșiat de
menade, pe muntele Rhodope, furioase că
orfeu le ignora.
Spectacolul ORPHÉE ET EURYDICE din Cluj-Napoca
Bibliografie:
Lăzărescu George, Dicționar de mitologie, Editura Odeon,
București,1992

https://ro.wikipedia.org/wiki/Orfeu_%C8%99i_Euridice

https://operacluj.ro/spectacole/2017-2018/orfeo-ed-euridice
-12-martie-2018/

S-ar putea să vă placă și