PARALELISMUL

SINTACTIC
CLASA VII - VIII

PROFESOR – CIOBANU LUCIA

 PARALELĂ

Paralela sau paralelism (gr. parallelos = „care stau

alături” < para „alături” + allelon „unul și
celălalt”) este o figură de stil de nivel logic și de
compoziție / un procedeu compozițional cu efect de
intensificare și reprezintă o expunere în paralel pe
baza asemănării și contrastului dintre însușirile a
două personaje sau obiecte.
 Paralelismul constă în reluarea unor cuvinte în aceeași ordine sau
construcția simetrică a două sau mai multe propoziții, fraze, versuri sau
strofe.
Procedeul este întâlnit frecvent în poezia orientală, în versetul biblic și este
de 3 feluri: sinonimic (termenii frazei reiau o idee cu cuvinte din aceeași sferă
semantică), antitetic (sunt folosite imagini contrastante), sintetic (este folosit
ritmul sintetic).
În poezia populară, paralelismul poate fi sinonimic, antonimic (scoaterea în
evidență a contrastelor) sau enumerativ (prezentarea analitică a elementelor
ce formează un tablou).
Procedeul a fost preluat și în poezia modernă. În literatura română,
poezia Și dacă… a lui M. Eminescu este un exemplu de paralelism.
 Paralelism sintactic
Paralelismul sintactic apare atunci când scriitorul alătură și confruntă două
aspecte din realitate și exprimă constatările sale în legătură cu ele prin construcții
sintactice identice sau aproape identice.
Verde-i frunza bradului,
Mândru-i chipul dragului. (poezie populară)
Paralelismul sintactic pornește de la observații asupra realității și se bazează pe
paralelă: așază față în față două aspecte ale realității, stabilește asemănări și
deosebiri între ele. Ideile sunt formulate și exprimate cu ajutorul unor
construcții sintactice identice (sau aproape identice) care, puse alături, întăresc
contrastele, măresc relieful lucrurilor și puterea de sugestie a comunicării. (vezi
mai jos poezia Haiducul)
Exemple de parallelism

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,

Când viața-ti o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol, cu sori înflorit,
Când viața-i un basm pustiu și urât.
(M. Eminescu – Mortua est!)
Râul înapoi se trage… Munții vârful își clătesc
…
Mircea! Îmi răspunde dealul;
Mircea! Oltul repetează.

(Gr. Alexandrescu – Umbra Lui Mircea – La Cozia)

,,Eram copil. Îmi aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâția ghimpi
dar n-am voit să-i rup.
Credeam că-s — muguri —
și-au să înflorească.
Te-am întâlnit pe tine.
O, câți ghimpi aveai,
dar n-am voit să te despoi — credeam că
o să-nflorească. ”
(L. Blaga – Ghimpii)
,,E împărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dintâi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Când unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun:
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gândirei o supun.”

(M. Eminescu – E împărțită omenirea…)

Paralelism enumerative

Suflă vântul de pe munți,

Vine-mi dor de la părinți;
Suflă vântul de pe brazi,
Vine-mi dorul de la frați;
Suflă vântul de pe flori,
Vine-mi dor de la surori;
Suflă vântul, iarba crește,
Dorul mândrei mă topește.
(poezia populară)
Trupu-i fără veșmânt nu ascunde nici una
din desmierdările sale;
gura-i zâmbește cu o trufașă
nepăsare; păru-i în vițe unduioase,
e ridicat cu o măiestrită eleganță sub
podoaba artistică de pe creștet;
brațul stâng […] ține un arc destins […]
(Al. Odobescu)
„Fluieraș de fag
Mult zicea cu drag
Fluieraș de os
Mult zicea duios
Fluieraș de soc
Mult zicea cu foc”
(Miorița)
Exemplu:

Toamna sună-n geam frunze de metal,

Vânt.
În tăcerea grea, gând și animal,
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
"La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniș
La voiosul luminiș,
Luminiș de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
în adânsu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele."
(La mijloc de codru...)
Un exemplu din proză:

„alcătuirea ei e menită să
strălucească, trupul ei să
înflorească”

(Mihail Sadoveanu).