TEMA 8: PREVENIREA

DELINCVENȚEI JUVENILE
Unități de conținut:
1. Noţiuni generale referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile
2. Politicile de prevenire a delincvenţei juvenile
3. Modele de prevenire a delincvenţei juvenile
4. Experienţe ale altor state referitor la prevenirea delincvenţei
juvenile
Obiectivele:
■ - să definească noţiunea de prevenire a delincvenţei juvenile;
■ - să relateze conceptul profilaxiei;
■ - să deosebească sensul larg şi cel restrâns al prevenirii delincvenţei;
■ - să identifice politicile de prevenire a delincvenţei juvenile;
■ - să stabilească principiile politicii penale în domeniul delincvenţei juvenile;
■ - să estimeze influenţa politicii penale în RM în prevenirea delincvenţei juvenile;
■ - să evalueze esenţa principilor de drept şi morală în lupta cu delincvenţa minorilor;
■ - să propună programe de prevenire a delincvenţei;
■ - să determine esenţa justiţiei restaurative;
■ - să descrie principiile directoare referitoare la prevenirea crimei şi la justiţia penală în contextul
dezvoltării şi al unei noi ordini economice internaţionale;
■ - să propună noi modalităţi de prevenire a delincvenţei juvenile în plan intern, luând în
considerare experienţa altor state.
■ - să recomande experienţa altor state în materia prevenirii delincvenţei minorilor.
1. Noţiuni generale referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile

Prin prevenire în sens criminologic se înţelege luarea unor măsuri care să

conducă la împiedicarea comiterii de crime, prin aceasta înţelegând acele
acţiuni sau inacţiuni pe care societatea le consideră dăunătoare pentru
valorile sale materiale şi spirituale.
Din punct de vedere ştiinţific, prevenirea implică măsurile de politică
penală care au ca finalitate, exclusivă sau parţială, limitarea posibilităţii de
apariţie a infracţiunilor.
Pentru Consiliul Europei – Recomandarea R(87)7 – prevenirea este doar un
instrument distinct al politicii penale (care mai include pedepsele
alternative, depenalizarea, ajutorul victimelor, reinserţia socială şi
tratamentul aplicat delincvenţilor).
Prevenirea delincvenţei juvenile desemnează un proces social complex,
permanent, care presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri cu
caracter social, cultural, economic, politic, administrativ şi juridic de către
organele de stat specializate, în temeiul legii pentru preîntâmpinarea
săvârşirii faptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea şi
înlăturarea cauzelor fenomenului delincvenţial.

Un alt concept indispensabil de cel al prevenirii delincvenţei juvenile este

profilaxia delincvenţei juvenile.
Profilaxia delincvenţei juvenile se realizează prin intervenţia asupra
cauzelor, condiţiilor şi circumstanţelor care pot genera acte infracţionale,
acţionându-se atât asupra minorilor, cât şi asupra mediului micro- şi
macrosocial din care fac parte aceştia.
 Clasificarea măsurilor profilactice:
După tipul de intervenție: După aspect temporal:
• măsuri profilactice implementate la • prevenirea primară;
nivel de familie; • prevenirea secundară;
• măsuri profilactice implementate la • profilaxia terţiară.
nivel de comunitate;
• măsuri psihopedagogice;
• măsuri psihologice;
• măsuri medicale;
• măsuri juridico-sociale;
• măsuri implementate la nivel de media
(televiziune, Internet).

În şirul măsurilor profilactice unii autori includ următoarele grupe mai importante:
1) măsuri psihosociologice şi psihopedagogice;
2) măsuri socioprofesionale
2. POLITICILE DE PREVENIRE A
DELINCVENŢEI JUVENILE
Prevenirea criminalității este frecvent analizată în literatura de specialitate
sub denumirea de politică penală.
■ Lato sensu, prin politică penală se înţelege ansamblul măsurilor
îndreptate spre diminuarea criminalităţii, cum ar fi cele juridice,
economice, sociale etc.
■ Stricto sensu, politica penală presupune prezenţa doar a măsurilor
juridice, axate pe activitatea nemijlocită a organelor de drept.
Parlamentul European a trasat unele strategii ale politicii de prevenire şi
resocializare a delincvenţilor minori, cum ar fi:

I. Politici la nivel național

Prevenirea delincvenţei juvenile ar trebui exercitată după cum urmează:
- la nivel primar (pentru toţi cetăţenii);
- la nivel secundar (minorilor cu comportament delincvent
ocazional);
- la nivel terţiar (minorilor cu comportament delincvent
persistent).

II. Politici la nivel European

Diversitatea politicilor sau programelor de prevenire şi de resocializare:
■ programe de prevenire bazate pe mobilizarea eforturilor comunităţii (cum
ar fi cele de probaţiune) ce vizează eliberarea condiţionată, în anumite
condiţii şi înainte de termen, fie suspendarea sentinţei în condiţiile unei
bune conduite sub supraveghere, prin convocare periodică în faţa unui
ofiţer de probaţiune;
■ programe clinice de orientare şi ghidare a minorilor care ridică probleme
speciale, cum ar fi terapia şi consilierea individuală, terapia de grup;
■ programe zonale de prevenire a delincvenţei juvenile (exemplu notoriu
fiind Proiectul Zonei Chicago iniţiat în 1933 de către Clifforg Shaw);
■ programe de intervenţie în sprijinul familiilor având copii în situaţii de
risc.
3. MODELE DE PREVENIRE A
DELINCVENŢEI JUVENILE
Principalele modele de prevenire a criminalităţii sunt:
■ a) modelul clasic;
■ b) modelul social;
■ c) modelul situaţional, numit şi tehnologic;
■ d) modelul mixt.
a) Modelul clasic – este strâns legat de modelul represiv de reacţie socială
împotriva criminalităţii, ele evoluează împreună şi, în final, urmăresc
aceleaşi scopuri.
Potrivit acestui model, se consideră că trebuie înlăturată viziunea clasică a
omului rezonabil, raţional, stăpân pe actele sale şi întotdeauna liber să aleagă
între bine şi rău, deoarece individul nu este liber să aleagă; dimpotrivă,
„alegerea lui” este determinată de o serie de factori. Criminalul este
considerat o fiinţă anormală asupra căruia acţionează o serie de factori
criminogeni ce-i determină destinul. Pedeapsa este considerată a fi un mijloc
de apărare socială, având menirea „să-i trateze” pe făptuitori. În consecinţă,
nici severitatea, nici certitudinea şi nici celeritatea pedepsei (cele 3 virtuţi
ale pedepsei) nu au efect intimidant şi nu descurajează indivizii să comită
infracţiuni.
În perioada modernă, modelul clasic de prevenire a delincvenţei juvenile a
evaluat atât către modelul social, cât şi în direcţia modelului situaţional
(tehnologic). Astfel, prevenirea delincvenţei juvenile se realizează doar prin
măsuri de drept penal. Ea constituie domeniul de acţiune a controlului social,
atât formal (sistemul justiţiei penale), cât şi informal (organizaţii
nonguvernamentale, specialişti din diverse domenii etc.).

Modelului clasic îi sunt caracteristice:

- severitatea pedepselor (cu cât pedeapsa prevăzută de lege este mai severă, cu
atât se considera că omul se va abţine mai mult de la comiterea crimei);
- promptitudinea pedepselor (cu cât legea se aplica mai rapid, cu atât efectul
preventiv este mai uşor de realizat);
- neutralizarea fractorilor (acestora li se aplicau pedepse cu moartea sau, mai
recent, exilarea în colonii ş. a.).
b) Modelul social – este relativ nou, datând din deceniile VIII şi IX ale
secolului XX, generat fiind de multiplele schimbări economice, sociale,
politice şi culturale, ca urmare a efectelor globalizării. Pentru acest
model este caracteristică implicarea comunităţii în fazele de prevenire
şi profilaxie a criminalităţii, lucru destul de dificil de realizat în statele
cu o slabă economie, în care nu există o clasă medie numeroasă,
capabilă să asigure această implicare.

Prevenirea socială are două forme principale:

- prevenirea prin dezvoltare mintală (developentale), orientată în mod
special spre individ şi familia să şi
- prevenirea comunitară, prin acţiuni la nivelul cartierului sau
localităţii, dar a căror finalitate să fie tot individul.
Prevenirea prin dezvoltare mintală urmăreşte ameliorarea durabilă a comportamentelor
sociale ale copiilor care, altfel, ar ajunge la delincvenţă. Pentru a fi eficace trebuie să fie
precoce (până la adolescenţă), să fie de ordin educativ, să fie realizată în contextul
familiei sau al şcolii, să îmbogăţească mediul educativ şi să iniţieze mama şi tatăl
copilului în arta de a fi părinţi.
În privinţa familiilor se acţionează prin măsuri comunitare pentru:
- furnizarea de ajutor celor în stare de stres economic şi psihologic;
- educarea şi orientarea părinţilor tineri;
- educarea preşcolarilor proveniţi din familii dezorganizate sau „socializate negativ”.
Şcoala se bucură de o atenţie reală, datorită rolului ei informativ pronunţat. Ea poate oferi
cunoştinţe privind rolul şi importanţa valorilor sociale, a respectului faţă de lege şi
normele morale, privind implicaţiile crimei, modul în care funcţionează sistemul justiţiei
penale, căile de evitare a comportamentului delincvent.
Comparativ cu familia, şcoala utilizează o gamă mai largă de modalităţi şi mijloace
formative, prin dezvoltarea şi fundamentarea unor convingeri morale durabile care
facilitează integrarea tinerilor în societate.
Un alt domeniu important al prevenirii îl constituie angajarea în muncă a
tinerilor, care este considerată ca fiind esenţială pentru dezvoltarea acestora
prin educaţie socială, vizând încurajarea lor pentru a fi responsabili de
propriile destine. Lipsa ori pierderea locului de muncă şi imposibilitatea de
reîncadrare în timp rezonabil determină modificarea serioasă a structurii de
personalitate a tinerilor, dezvoltă sentimentele revanşarde, stări depresive,
manifestări deviate şi chiar recurgerea la acte infracţionale. De aceea,
programele de prevenire se orientează în trei direcţii:
- identificarea şi chiar crearea de noi locuri de muncă pentru tineri, prioritate
absolută având cei cu responsabilităţi sporite (cu familie proprie, copii, părinţi
bătrâni, bolnavi etc.);
- organizarea timpului liber pentru tinerii rămaşi fără loc de muncă; acest tip
de acţiune preventivă ia în considerare atât activităţile distractive, cât şi cele
de reconversie şi recalificare a tinerilor;
- crearea de facilităţi de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineri
care se droghează, alcoolici etc.).
Modelul social poate servi la diminuarea criminalităţii,
reducând necesităţile comiterii faptelor prejudiciabile.
Dacă societatea va avea un înalt nivel de viaţă şi de trai,
o bunăstare de proporţii, atunci nu ar exista nici foarte
multe crime contra proprietăţii şi persoanei (cupidante şi
cupidant-violente). Un alt neajuns al acestui model în
condiţiile Republicii Moldova îl reprezintă faptul că el
necesită eforturi şi costuri materiale considerabile.
Redresarea economiei ţării şi dezvoltarea ei echilibrată
va permite pe viitor realizarea completă a modelului
vizat.
c) Modelul situaţional, numit şi tehnologic – presupune o
diminuare a riscurilor criminalităţii printr-o serie de măsuri
realiste, simple, unice accesibile (excluzând altele din cauza
costurilor).

Spre deosebire de modelul social, orientat către potenţialii

infractori, modelul situaţional este orientat către victimele
potenţiale. Anume aceste persoane trebuie să-şi asigure protecţia,
utilizând elemente ale modelului situaţional. Totuşi, eforturile
materiale ale victimelor sunt adresate potenţialilor infractori, în
speranţa că aceștia vor fi influenţaţi psihologic să renunţe la
„trecerea la act”.
Identificăm două categorii principale de măsuri de prevenire situaţionale:
– măsuri de securitate prin care se reduce riscul victimizării, făcând cât mai dificilă realizarea
actului infracţional şi
– măsuri de influenţare a costurilor şi beneficiilor ce pot fi obţinute de infractor.
1) măsuri de securitate care îngreunează comiterea infracţiunilor. Sunt identificate trei modalităţi prin care
oportunităţile de comitere a infracţiunilor sunt micşorate:
– măsurile prin care obiectivele (ţintele) devin mai dificile, mai complicate.
– măsuri prin care se înlătură ţintele.
– măsuri de înlăturare a mijloacelor de comitere a infracţiunilor.
2) măsuri de securitate care influenţează costurile şi beneficiilor ce pot fi obţinute de infractor. Acestui
model îi sunt caracteristice trei direcţii care, în mod direct şi/sau indirect, măresc riscurile pentru infractori şi
fac dificilă realizarea bunurilor obţinute pe cale ilicită:
- marcarea proprietăţii;
- supravegherea tehnică presupune supravegherea clădirilor şi a împrejurimilor;
- supravegherea zonală.
Se mai cunosc măsuri de supraveghere formală (structuri arhitecturale în construcţii care fac dificilă
comiterea de infracţiuni); măsuri de prevenire în interiorul instituţiilor, societăţilor comerciale sau în
transporturi aero-navale, care constau în creşterea gradului de supraveghere din partea angajaţilor; măsuri de
amenajare a împrejurimilor de manieră să prevină infracţiunile (stadioane).
d) Modelul mixt – este cel mai realizabil
pentru ţara noastră datorită posibilităţilor
enorme pe care le oferă.
Modelul mixt este o îmbinare a modelelor
clasic, social şi situaţional.
Prevenirea criminalităţii se va efectua nu doar
prin măsuri de drept penal, ci va implica şi
controlul social, sistemul informaţional etc.
4. EXPERIENŢE ALE ALTOR STATE
REFERITOR LA PREVENIREA
DELINCVENŢEI JUVENILE
■ Statele Unite ale Americii
În vederea executării legislaţiei federale despre prevenirea
delincvenţei juvenile, a fost creat un serviciu special pentru lucrul
cu contingentul respectiv, în afara componenţei justiţiei penale.
Acest serviciu funcţionează sub formă de puncte de control şi
ajutor psihologic şi social acordat delicvenţilor minori.
 ■ Polonia
Se încearcă de a evita includerea infractorului minor în sistemul
oficial al justiţiei penale, chiar de la începutul eventualei sale
cariere de criminal.
Dacă infractorul minor recunoaște fapta în instanța de judecată,
lui i se stabileşte o pedeapsă cu un termen de încercare şi este
impus să îndeplinească obligaţiunile prescrise, procesul fiind
întrerupt.
Dacă minorul îndeplinește toate condiţiile, atunci, după expirarea
termenului de încercare, dosarul penal se clasează. În caz de
abatere, procesul se reia, fiind posibilă aplicarea termenului de
încercare şi a doua, şi a treia oară.
În Polonia există un program care are ca obiectiv prevenirea
nonconformismului social şi a delincvenţei juvenile prin aplicarea
unor strategii la diferite niveluri, şi anume:
- cooperarea cadrelor didactice şi a poliţiei în situaţiile în care minorii
prezintă anumite pericole de a deveni infractori, în special
supravegherea tinerilor dependenţi de alcool, droguri, care se
prostituează;
- acordarea de ajutor metodologic în special specialiștilor care
lucrează cu tinerii;
- elaborarea unui proiect de probaţiune pentru tinerii care sunt plasaţi
în instituţii de resocializare;
- elaborarea de programe anuale în domeniul prevenirii delincvenţii
juvenile.
 ■ Marea Britanie
Există mai multe iniţiative de prevenire.
Programul ,,The Home Office Crime Reduction Programme” pune accentul în
primul rând pe implementarea unor strategii de lucru cu tinerii care prezintă pericol de
a fi implicaţi în săvârşirea infracţiunilor. Cu toate acestea, cele mai multe dintre
intervenţiile efectuate au fost situaţionale şi secundare, deoarece s-au concentrat numai
asupra unor categorii de infracţiuni (de exemplu, furturile, jafurile) sau terţiare –
intervenţile vizând minorii deţinuţi în penitenciare.
Programul ,,On Trath” a prevăzut intrevenţia timpurie în rândul copiilor de la 4 la 12
ani care prezentau anumiţi factori de risc.
Ministerul pentru Tineret şi Familie şi-a concentrat forţele spre elaborarea unor
programe şi strategii timpurii, axate prin detectarea copiilor străzii şi fără ocupaţie şi
orientându-i spre anumite activităţi profesionale şi chiar activităţi distractive.
The Youth Justice Board (Consiliul Tineretului Justiţiei) este organul responsabil de
conlucrarea cu tinerii infractori din Anglia, un deosebit accent punându-se pe
prevenirea delincvenţei juvenile.
 ■ Suedia
Eforturile sunt concentrate pe o prevenire mai mult primar-generală, care este
coordonată în special cu Institutul Naţional Suedez de Sănătate Publică, având la
bază o serie de experimente în domeniul prevenirii delincvenţii juvenile la nivel
primar şi secundar.
Programul ,,Terapia de familie funcţională” avut ca scop detectarea familiilor
care prezentau anumiţi factori de risc şi conlucrarea cu copiii care fac parte din
aceste familii.
Institutul Naţional Suedez de Sănatate Publică a iniţiat un program care a fost
implementat în mai multe şcoli. Acest program prevedea formarea unor grupuri de
părinţi (în număr de la 15 la 30 de persoane) conduse de doi lideri, care aveau ca
scop de a promova un comportament pozitiv la copii şi, totodată, de a ajuta părinţii
cum să-şi dezvolte capacitatea de a impune copiilor anumite limite fără a intra în
conflict cu ei.
Programul de Consolidare a Familiilor a avut ca scop de a prezenta posibilităţile
de anihilare a abilităţilor de formare a unui comportament infracţional în rândul
minorilor prin detectarea şi reducerea factorilor de risc.
 ■ Olanda
Au fost implementate un şir de programe de prevenire a delincvenţei juvenile în
rândul minorilor. Cercetătorii şi specialiştii au demonstrat că este necesar de a
implementa careva strategii de prevenire timpurie a criminalităţii infantile.
În anul 2004 a fost elaborat un ,,manual de prevenire” în care au fost incluse
intervenţii eficiente asupra copiilor şi tinerilor care prezintă anumite deficienţe
comportamentale manifestate în diferite contexte (şcoala, familia, prietenii,
vecinătatea). Acest manual cuprinde 5 programe efective şi 26 programe
promiţătoare.
În anul 2005 Centrul de documentare al Ministerului de Justiţie al Olandei a
desfăşurat o conferinţă cu genericul ,,Evaluările experimentale în societatea
olandeză: Tendinţe şi evoluţii în domeniul justiţiei penale şi al politicilor de
prevenire, integrare socială şi de educaţie”, la care, printre alte programe de
prevenire, a fost prezentat şi programul de terapie multisistematică (ca o metodă
implementară de prevenire a delincvenţei juvenile). Totodată un prim accent a fost
pus pe prevenirea primară a delincvenţei juvenile.
 ■ Spania
Strategii strict naționale de prevenire a delincvenţei juvenile nu
există. Prevenirea, în general, se bazează pe ameliorarea
condiţiilor sociale şi pe combaterea excluderii sociale.
Strategiile de prevenire secundară prevăd în special lucrul cu
tinerii aflaţi în anumite situaţii de risc, ele fiind iniţiate în mare
parte de către agenţiile regionale de protecţie a tinerilor. Pe lângă
cadrul naţional de intervenţie primară, iniţiat de Ministerul
Educaţiei al Spaniei, există iniţiative de prevenire a violenţei şi
agresiunii şcolare.
De menţionat însă că aceste strategii rămân izolate şi foarte rar
sunt evaluate.
 ■ Cehia
Politica naţională faţă de tineret are ca scop să asigure condiţii standarde pentru dezvoltarea fizică şi
mentală a acestuia.
Tinerilor le sunt create anumite oportunităţi de educaţie, de asigurare cu locuri de trai, de muncă, de
asemenea se întreţin contacte sociale cu membrii familiilor în ce priveşte educarea corectă a copiilor.
În cooperare cu Ministerul de Interne, sunt elaborate diferite strategii de prevenire a delincvenţei
juvenile. La nivel local, accentul este pus mai ales pe colaborarea poliţiei cu cetăţenii.
Formarea personalului implicat în prevenirea criminalităţii, educaţie şi în formarea profesională este
susţinută de guvern.
Eforturile de prevenire sunt concentrate asupra desfăşurării activităţilor de recreere şi promovării
sportului în rândul minorilor.
Există diferite tipuri de activităţi de consiliere, precum ar fi locuinţele temporare pentru copiii străzii
sau pentru cei care fac parte din familii dezavantajate, ce asigură prevenirea delincvenţii juvenile
secundare.
La nivel terţiar, a fost pus în aplicare un program intitulat „Intervenţia timpurie” ce prevede
identificarea timpurie a infractorilor minori, care sunt plasaţi în anumite reţele de susţinere, din care
fac parte psihologi şcolari şi lucrători sociali. De multe ori, poliţia joacă un rol crucial.
 ■ Lituania
Multe din programe sunt promovate de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei. Organele
poliţiei joacă şi ele un rol primordial prin aplicarea de măsuri represive. Şcoala
conlucrează în acest sens cu asistenţii sociali şi cu colaboratorii poliţiei.
Alte iniţiative includ proiectele ,,Police for children – children for the
police”, ,,Youth Club”, în care au fost puse în discuţie:
– crearea unei reţele de cooperare dintre diverse organizaţii ce ar permite
minorilor (care au comis crime şi au ispăşit pedeapsa) de a se integra cu
succes în societate, educaţie şi profesie;
– depăşirea de către angajatori a stereotipurilor negative în ceea ce
priveşte minori care au anumite antecedente penale.
Clubul Tinerilor este consultat de către avocaţi, psihologi, pedagogi şi asistenţi
sociali. Aici sunt oferite diverse activităţi de agrement: sală de sport, arte
marţiale, călărie, bowling etc. În cadrul clubului se oferă asistenţă minorilor care
doresc să se angajeze în câmpul muncii. Minorilor li se mai oferă hrană,
îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de igienă.