Sunteți pe pagina 1din 10

A elaborat:

Studenta grupei 201


Vasilachi Corina
Conducător științific:
Dr, conf univ.,
Catan Carolina

TEMA 10.
CONTROLUL FISCAL
1. NOȚIUNEA DE CONTROL FISCAL
Noţiunea „control” semnifică, în general, una dintre formele activităţii de conducere exercitate de către
stat, iar controlul fiscal, fiind o parte componentă a acesteia, este o formă a controlului de stat exercitat în
domeniul impozitării, alături de controlul de stat exercitat în alte domenii, cum ar fi cel bugetar, valutar,
concurenţial, ecologic, bancar, vamal etc.
Scopul primordial şi general al controlului fiscal constă în protejarea interesului fiscal al statului, precum şi
în asigurarea securităţii economice a acestuia.
Interesul deosebit al statului pentru reglementarea detaliată a controlului fiscal este determinat, pe de o
parte, de o importanţa publică a plăţilor fiscale ca surse de bază a veniturilor bugetare, iar, pe de altă parte - de
tendinţa firească a contribuabilului de a reduce şi minimiza mărimea obligaţiei sale fiscale.
Controlul fiscal poate fi considerat ca fiind mecanismul juridic care stabileşte modul şi regulile de
interacţiune dintre stat şi contribuabil, având concomitent şi scopul asigurării echilibrului dintre interesele
private şi cele publice.
Conform prevederilor alin.(l) art.132 din Codul fiscal, sarcina de bază a activităţii organului fiscal constă
în exercitarea controlului asupra respectării legislaţieifiscale, precum şi asupra calculării corecte, vărsării
depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale
Modalitatea de bază care asigură
verificarea nemijlocită şi o profunzime a
respectării de către contribuabil a
prevedeiilor legislaţiei fiscale şi, implicit,
a calculării corecte, vărsării depline la
timp la buget a sumelor obligaţiilor
fiscale, este controlul fiscal.
2. FORMELE ȘI METODELE DE
EFECTUARE A CONTROLULUI FISCAL.
Prin formă de efectuare a controlului fiscal înţelegem modalitatea concretă de exprimare
şi organizare a activităţii de control.
Prin metodă de efectuare a controlului fiscal înţelegem procedeele, modalităţile tehnice,
operaţiunile şi mijloacele aplicate şi exercitate in procesul efectuării controlului fiscal de către
funcţionarul organului fiscal care efectuează controlul.
Conform prevederilor alin.(2) art. 214 din Codul fiscal, controlul fiscal este exercitat în
urmatoarele forme:
1) Ia oficiul organului fiscal (control fiscal cameral);
2) la faţa locului
Metodele de efectuare a controlului fiscal
Controlul fiscal la faţa locului şi/sau la oficiul organului fiscal (sau la alt organ cu atribuţii de administrare fiscală)
poate fi efectuat prin urmatoarele metode;
a) verificarea faptică;
b) verificarea documentară;
c) verificarea totală;
d) verificarea parţială;
e) verificarea tematică;
f) verificarea operativă; ,
g) verificarea prin contrapunere (art.214 alin.(3) din Codul fiscal).
Unele dintre metodele de control expuse supra sunt aplicate de către organul fiscal atât în cazul efectuării
controlului fiscal cameral, cât şi al celui exercitat la faţa locului.
3. DOCUMENTELE AFERENTE
CONTROLULUI FISCAL

Actul de control Citația la organul fiscal Citația bancară


Actul de control fiscal este un Citaţia Ia organul fiscal este un Citaţia bancară reprezintă o cerere
document întocmit la finalizarea înscris în care persoana este invitată la specifică, adresată în scris instituţiei
controlului fiscal la faţa locului de către organul fiscal ca să depună documente financiare (sucursalei sau filialei
funcţionarul fiscal sau altă persoană cu sau să prezinte alt gen de informaţie, acesteia) prin intermediul sistemului
funcţie de răspundere a organului care relevante pentru determinarea obligaţiei informaţional automatizat de creare şi
exercită controlul, în care se fiscale. circulaţie a documentelor electronice
consemnează rezultatele controlului Organul fiscal este în drept să (SIA CODE) între Serviciul Fiscal de
fiscal efectuat. In act se va descrie citeze orice persoană pentru a depune Stat şi instituţiile financiare, în care
obiectiv, clar şi exact încălcarea mărturii sau a prezenta documente. acesteia i se solicită să prezinte
legislaţiei fiscale şi/sau a modului de informaţii despre persoana supusă
evidenţă a obiectelor inpunerii, cu controlului fiscal ori pasibilă de el şi
referire la documentele de evidenţă documentele referitoare la operaţiunile
respective şi la alte materiale, din conturile bancare ale persoanei
indicându-se actele normative încălcate.
Înștiințarea privind instituirea postului fiscal

Înştiinţarea privind instituirea postului fiscal este


un document înmânat contra semnătură de către
organul fiscal, prin care ultimul aduce la cunoştinţa
administraţiei agentului economic şi/sau subdiviziuni
la care este instituit postul fiscal, amplasate în altă
localitate decât sediul agentului economic, despre
instituirea postului fiscal sau despre prelungirea
termenului de funcţionare a acestuia. Înştiinţarea
respectivă se înmânează contribuabilului la instuirea
tuturor tipurilor de posturi fiscale sau, după caz, la
prelungirea termenului de funcţionare a acestora.
4. CONTESTAREA ACȚIUNILOR ȘI
ACTELOR DE CONTRO FISCAL

Conform prevederilor art.8 alin.(l) lit g) din Codul fiscal, contribuabilul este în drept să conteste, în
modul stabilit de legislaţie, deciziile, acţiunile sau inacţiunea organelor cu atribuţii de administrare fiscală
şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
Procedura contestării acţiunilor şi actelor de control fiscal include:

• Prezentarea dezacordului cu actul de control fiscal;

• Contestarea deciziilor emise în baza actelor de control fiscal.


Contestarea deciziilor emise în baza actelor de
Prezentarea dezacordului cu actul de control fiscal control fiscal.

Prezentarea dezacordului cu actul de control fiscal Decizja organului fiscal sau acţiunea
reprezintă o contestare a acţiunilor de control funcţionarului fiscal poate fi contestată numai de
efectuate de către funcţionarul fiscal, în caz de persoana vizată în decizie sau împotriva căreia a
dezacord cu faptele indicate şi constatate în actul de fost întreprinsă acțiunea sau de către
conrtrol fiscal, contribuabilul este obligat să prezinte reprezentantul acesteia.
în scris, m termen de până la 15 zile calendaristice,
argumentarea dezacordului, anexând documentele pe
care se fundamentează dezacordul. Termenul de 15
zile calendaristice începe a curge de la data când
contribuabilul a semnat efectiv actul de control fiscal.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!!!

S-ar putea să vă placă și