În 2007, un studiu al Organizaţiei Mondiale

a Sănătăţii efectuat în 37 de ţări dezvăluia

faptul că Moldova se află pe unul din dintre
locurile fruntaşe la violenţa în şcoală.
 Violenţa poate fi :
~ fizică (bătaie, lovire, îmbrâncire, rănire etc)

~ verbală (injurii, jigniri, reproşuri, urlete etc )

~ sexuală

~ psihică/emoţională ( critică ofensatoare,

vânarea greşelilor, umilirea
sistematică, izolare, telefoane
sau mesaje de ameninţare
urmărire, izolare, ameninţări,
ironie muşcătoare, şantaj
emoţional, maliţiozitate)
 De multe ori, părinţilor le vine foarte greu să
creadă că micuţul lor simpatic şi atât de bine-
crescut sau micuţa lor atât de dulce şi ingenuă se
transformă la şcoală în teroristul de serviciu:
insultă, batjocoreşte, şicanează, ameninţă, minte,
manipulează, scuipă, răspândeşte minciuni
şi zvonuri maliţioase şi denigratoare la adresa
altor copii.
 Pe lâgă faptul că îşi insultă victima, micul
agresor împinge / bruschează / trage de păr/
zgârie/ înţeapă /îi pune piedică/ o închide în
toaletă / îi distruge lucrurile sau i le
ascunde/ o ameninţă, îi rupe hainele, îi ia
obiectele personale (stilou, ceas, telefon)

În domeniu violenţei verbale am

observat, cu frecvenţă ridicată şi
jignirile cu referire la trăsăturile
fizice sau psihice ale colegilor
sau cu referire la apartenenţa
etnică.
 Prima reacţie a părinţilor
este să conteste acuzele
aduse şi să se revolte
împotriva dascălului şi
împotriva atmosferei care i
se face copilului lor la şcoală.
 Ceea ce trebuie să ştie ei este că,
adesea, micul terorist este
amabilitatea, politeţea şi drăgălăşenia
în persoană. Acestea sunt doar o
mască sub care se ascunde adevărata
sa personalitate agresivă, maliţioasă,
manipulatoare, antisocială.
Asemenea copii, de cele mai multe
ori, reuşesc să păcălească şi să
manipuleze şi cadrele didactice,
mai ales dacă sunt inteligenţi,
au rezultate şcolare bune şi
au dibuit slăbiciunile celorlalţi
(aceasta este specialitatea
lor)
 Alţi copii sunt agresivi şi
acasă şi la şcoală şi faptele lor
nu-i mai surprind pe părinţi. Ei
ştiu că odrasla lor e soi rău, ei
înşişi afirmă că au încercat de
nenumărate ori să o aducă pe
calea cea bună cu bătaia, cu
pedepse care mai de care mai
aspre , toate fără niciun
rezultat.
Unii părinţii consideră că,
la şcoală, copilul lor e
responsabilitatea cadrelor
didactice şi acestea trebuie să
se descurce cum ştiu mai bine.
 În comparaţie cu elevii din
zonele rurale (unde nivelul de
dezvoltare socio-economică a
familiilor este de obicei omogen
la nivelul unei comunităţi), este
de presupus că elevii din şcolile
urbane provin din familii cu
nivel socio-economic foarte
variat.
De aici apar şi diferente
privind modul cum se îmbracă
(uniforma), banii de buzunar,
obiectele personale utilizate în
spaţiul şcolii (rechizite, telefon
mobil etc.).
 De ce
copilul este agresiv, maliţios, pornit pe rele?

Înainte de a te grăbi să îţi

pedepseşti copilul, încearcă să afli
cauzele
care îl determină să se
comporte atât de violent.
 Încearcă să demonstreze celorlalţi copii
că este puternic.

Are o intenţie dominatoare, îşi propune să

îi "conducă" pe ceilalţi.

Contextul şcolar
(profesori severi, colegi
agresivi, lipsa prietenilor) îl
poate determina pe copil să
fie violent, cu intenţia de a
se apăra de un mediu ostil.
 Sunt, adesea, victimele abuzurilor pe care
cei din familie le-au comis împotriva lor, a
expunerii lor în mod repetat la violenţă
domestică, a neglijării,lipsei de atenţie şi
afecţiune, pe scurt , a mediului din care
provin, mediu caracterizat de violenţă,
sărăcie, promiscuitate şi un grad
scăzut de educaţie.
 O relaţie disfuncţională cu tatăl sau cu mama
sau cu ambii părinţi ( nu se înţelege cu ei, se
ceartă sau este certat adesea, este pedepsit
prea aspru, inclusiv fizic, e criticat excesiv, e
umilit, jignit, izolat, închis, ameninţat);

Nivelul de stres din familie,

într-o familie în care membrii ei
nu se înteleg, se ceartă sau se
răstesc unul la altul, cu siguranţă
că şi copilul va deveni nervos,
chiar agresiv;
 Copilul nu are parte de afecţiune acasă;
Nu poate spune părinţilor ce probleme şi
nemulţumiri are, deoarece se teme că aceştia
nu îl vor asculta, nu îl vor înţelege sau l-au
“abandonat” la bunici;
Plecând de aici, se acumulează
frustrări pe care copilul nu le poate
consuma acasă, astfel încât tensiunea
interioară se manifestă la şcoală şi în
relaţiile cu ceilalţi;
 Copilul –agresor este
sau a fost supus , în
mod repetat, agresiunii
exercitate de părinţii
săi, fraţi mai mari

O altă cauză mai poate fi

hiperactivitatea. Copilul prezintă
un exces de energie pe care
şi-l consumă purtându-se urât,
lovindu-şi colegii sau fiind
nepoliticos în relaţia cu
profesorii;
 Provine dintr-o familie
dezbinată, disfuncţională,
este
martor şi/sau victimă a
consumului de alcool,
droguri;

Familia are probleme cu legea ;

Părinţii au divorţat şi
copilul nu se poate răzbuna
pe cel care îl consideră
vinovat (amanta tatălui,
prietenul mamei, tata, mama);
 Copilul-agresor este
oaia neagră din familia
lui, dintre toţi fraţii
face cele mai multe
năzbâtii;

Tata sau mama sau

ambii părinţi sunt plecaţi
de acasă la muncă în
străinătatea şi copilul este
lăsat nesupravegheat sau
neglijat ori abuzat de cei în
grija cărora a fost lăsat ;
 Este prea răsfăţat în familie,
obişnuit să i se facă toate poftele,
să dea ordine pe care ceilalţi i le
indeplinesc, să decidă pentru
ceilalţi şi, la şcoală, când întâmpină
opoziţia celorlalţi copii, îşi impune
punctul de vedere în forţă .

Copilul are afecţiuni de

natură psihică ce trebuie
identificate şi tratate cât
mai curând, în mod
corespunzător.
 Sunt cazuri când copilul ajunge agresor
pentru că propriii părinţi şi fraţi mai mari sau
cineva din familia lărgită i-a cultivat latura
agresivă şi l-a educat întru violenţă pentru a-l
întări, pentru a face din el un dur care să nu
ajungă niciodată victima nimănui.
 Se înşală amarnic aceştia şi nu-şi dau
seama că, deja copilul pe care ei îl pregătesc
să se descurce în lumea cea mare şi rea,
plină de pericole şi ameninţări, e deja o
victimă. Este un individ cu un comportament
antisocial, antrenat să creeze probleme
celor din jur şi lui înşişi, să nu respecte
nici un fel de autoritate. Va fi incapabil să
se facă înţeles, iubit, acceptat
şi respectat, ci temut, urât,
respins şi izolat de ceilalţi.
 Care este rolul părinţilor, cum pot preveni
o asemenea situaţie şi ce soluţii trebuie
adoptate ?
Modelul parental

Părinţii au un rol foarte important în tot

ceea ce înseamnă educaţie, temperament,
caracter şi comportament.
Copilul nu se formează independent de
factorii externi, dimpotrivă, felul lui
de a fi reprezintă o sumă a stilului
de viaţă pe care îl are, al persoanelor
care trăiesc în preajma lui şi a
situaţiilor prin care trece.
Iar în cazul copiilor, cea mai mare
influenţă o au, bineînţeles, părinţii.
 Dacă părinţii sunt un model de violenţă,
agresivitate şi nervozitate, sunt şanse foarte mari
ca şi copilul să fie la fel. Copiii fac ceea ce văd şi
majoritatea copiază modelul parental. Copilul devine
o oglindă a părinţilor şi a felului lor de a se
comporta în societate, iar de cele mai multe ori,
problema îşi are rădăcinile exact în mediul familial.
 Mediile cu care are contact copilul

Părinţii trebuie să fie foarte atenţi la

mediile cu care ia contact copilul.
Foarte important este ca cel puţin acasă
să aibă parte de comunicare, înţelegere şi
o atmosferă plăcută.
Ţineţi legătura cu învăţătorii
clasei. Nu vă faceţi singuri
dreptate! Găsiţi împreună
soluţii pentru a elimina
treptat neînţelegerile şi
rivalităţile din clasă.
Identifica circumstantele in care devine violent !

Copilul poate deveni violent în special în

anumite contexte:
~ fie atunci când este provocat,
~ fie atunci cand este
jignit, ~ fie atunci
cand nu obţine ceea ce îşi doreşte,
atunci când
eşuează şi aşa mai departe.
 Încearcaţi să fiţi atenţi la momentele în
care se transformă într-un copil agresiv, să
eliminaţi astfel de situaţii şi să îl învăţaţi să
reacţioneze altfel.
Părinţii pot influenţa mult comportamentul
copilului, în sens pozitiv, însă pentru
acest lucru este nevoie de
răbdare şi înţelegere.
Comunicarea copil-părinte

Copiii au cea mai mare încredere în

părinţi, mai ales în copilărie şi chiar şi în
adolescenţă. Important este ca ei să simtă că
părinţii sunt mereu alături de ei şi că îi
înţeleg. Vorbiţi des cu copilul dv, aflaţi
ce anume ii deranjează, de ce se
teme, cine îl supără şi ce anume îl
determină să se comporte violent:
o persoană, o
situaţie, un
neajuns, un context
sau o anumită problemă
personală.
 Odată identificată problema, o puteţi
rezolva împreună.
Ajutaţi-l să îşi stăpânească mânia şi
să reactioneze cu calm la diverse situaţii
tensionate !
Nu îl lăsaţi în preajma altor copii
violenţi !
Fiţi de asemenea atenţi la ce face în
timpul liber !
 Acordaţi atenţie şi activităţilor copilului dv,
deoarece şi acestea îl influentează foarte mult !
Copilul poate percepe distorsionat realitatea
prin prisma experienţelor virtuale şi să creadă ca,
odată iesit în spaţiul exterior, lumea este clădită
exclusiv pe violenţă şi ca, prin urmare,
trebuie să se apere.

Nu îl lăsaţi să se joace ore

întregi în faţa jocurilor virtuale
violenţe !
Nu îi
permiteţi să se uite la televizor la
filme cu conţinut agresiv !
 Ţineţi-l departe de tot ce înseamnă conţinut
violent şi în schimb încurajează-l să se implice în
activităţi plăcute, desfăşurate în special în aer
liber.
Află ce sport îi face plăcere şi facilitează-i
accesul la echipamente şi loc de desfăşurare.
Ajută-l să îşi facă prieteni noi şi să aibă
parte de activităţi interesante.
Cultivă-i hobby-urile şi nu îl
lăsa să se plictisească. Atât timp
cât are activitate şi timpul trece în
mod plăcut, nu va mai fi loc
de frustrări, nemulţumiri sau
tensiuni în ceea ce îi priveşte
pe cei din jur.
SUCCES, PĂRINŢI,
ÎN MODELAREA
COPILULUI
DUMNEAVOASTRĂ !