Locul Teoriei Generale a Dreptului

in sistemul disciplinelor juridice

Stiinţele juridice se divid în trei grupe:

a) studierea dreptului şi statului, în întregul lor şi în general, care

formează obiectul Teoriei generale a dreptului;
b) studierea statului şi dreptului şi a concepţiilor juridice şi
politice în evoluţia lor istorică concretă – care formează obiectul
ştiinţelor juridice istorice;
c) studierea normelor juridice şi a raporturilor juridice
corespunzătoare pe ramuri şi instituţii de drept – care formează
obiectul ştiinţelor juridice de ramură.
De ce dreptul şi statul sunt cercetate împreună,
în cadrul aceleiaşi discipline complexe?
Din punct de vedere ştiinţific, statul şi dreptul, ca fenomene speciale, nu pot fi pe deplin
studiate şi înţelese unul fără celălalt.
Experienţa lor este strâns împletită şi intercondiţionată.
Dreptul este o expresie a voinţei sociale în formă statală, un instrument al statului.
Menirea, funcţiile lui nu pot fi explicate decât ţinându‑se seama de corelaţia cu statul.
Statul este, la rândul său, o organizaţie politică ale cărei principii structural‑funcţionale
sunt date în norme juridice, un organism îmbrăcat în haină juridică.
Organizarea şi funcţionarea aparatului de stat, actele sale de bază presupun dreptul,
găsesc în drept modalitatea motivării şi învestirii lor cu autoritatea necesară.
Tot astfel, dreptul îşi întemeiază întreaga sa eficacitate pe stat, pe aparatul său.

 Legătura organică dintre stat şi drept reflectă legitatea internă comună a funcţionării şi
dezvoltării ambelor fenomene
Conceptul dreptului
 Definitia formulata de TGD

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în

scopul reglementării relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror
respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului.
APARIŢIA DREPTULUI

 Pe o anumită treaptă, foarte primitivă, a dezvoltării societăţii se iveşte nece­sitatea de

a subordona unei reguli generale actele zilnice repetate ale producţiei, repartiţiei şi
schimbului de produse şi de a veghea ca individul să se supună condiţiilor generale ale
producţiei şi schimbului. Această regulă, la început numai obicei, devine în curând
lege. O dată cu legea se nasc, în mod necesar, organe însărcinate cu menţinerea ei –
autoritatea publică, statul.
 Apariţia dreptului constituie o necesitate istorică, un progres social real, deoarece
menţinerea ordinii nu se mai putea asigura cu sistemul regulilor din comunităţile
gentilico‑tribale şi se impunea statornicirea altor reguli, care consfin­ţesc relaţiile
sociale şi care asigură conducerea societăţii, transformarea voinţei sociale în voinţă de
stat, voinţă generală obligatorie.
 Formarea dreptului, ca sistem de reguli care exprimă voinţa de stat şi a căror
respectare este asigurată de puterea statului, în cele din urmă de forţele sale
coercitive, constituie un proces de durată şi de o mare complexitate, proces care
prezintă particularităţi de la un popor la altul, de la un stat la altul.
Prima cale de aparitie a dreptului
- in primele state antice si feudale
 preluarea unor obiceiuri care au dăinuit în societatea comunei primitive şi care au fost
adaptate la noile realităţi sociale, fiind declarate obligatorii sub ameninţarea aplicării
unor sancţiuni de stat.
 Aceste obiceiuri au format dreptul obişnuielnic sau cutumiar. Este un drept nescris prin
esenta sa, transmis de-a lungul generatilor prin repetarea acelorasi reguli atotcunoscute
intr-o anumita comunitate.
A 2 a cale de aparitie a dreptului

 Crearea dreptului scris, în instituirea unor acte normative – legi – care cuprindeau, pe
de o parte, obiceiuri vechi adaptate şi, pe de altă parte, dispoziţii juridice noi,
necunoscute vechii orânduiri, dispoziţii exprimând privilegiile păturii conducătoare în
stat, situaţia lipsită de drepturi a sclavilor sau ţăranilor iobagi, organizarea
administrativ‑teritorială a statului, practicarea cultelor religioase etc.
 O a treia cale de apariţie a dreptului

 pe o treaptă mai evoluată a organizării statale, când s‑a ajuns la o divi­ziune mai precisă a
activităţii mecanismului de stat, şi anume formarea dreptului prin soluţiile date de
judecători, de instanţele judecătoreşti.

Practica Predecentul
judecatoreasca judiciar
Separatia puterilor in stat
Separatia puterilor in stat