Nutriția microorganismelor

Lector univ. Dr. Emilia Ciocoiu

• Microorganismele au nevoie pentru creştere, dezvoltare,
multiplicare şi alte procese biologice de substanţe nutritive
(nutrienţi), care să conţină toate elementele, microelementele
şi acti-vatorii biologici necesari.
• După natura chimică a nutrienţilor se disting următoarele
tipuri de nutriţie şi anume:
-Microorganismele litotrofe folosesc ca donatori de electroni,
substanţe anorganice ca: H₂, H₂S, ionii feros, nitrit sau
amoniu pe care le oxidează cu producere de apă, sulfat, ionii
feric, şi nitrat în reacţii exergonice cuplate cu sinteze de ATP.
-Microorganismele organotrofe folosesc diferiţi compuşi
organici ca donatori de electroni. După natura nutrienţilor de
carbon şi azot folosiţi şi de capacitatea lor de sinteză se
definesc două tipuri de nutriţie: autotrofă şi heterotrofă .
-Microorganismele autotrofe utilizează CO₂ ca unică sau
majoră sursă de carbon celular şi azotul sub formă de NH ₃,
NO₃ sau chiar azot molecular, diferite săruri minerale şi
apa, în biosinteze proprii.
-Microorganismele heterotrofe nu au capacitatea de a-şi
sintetiza metaboliţii esenţiali, ci îi preiau gata produşi. Ele
se pot dezvolta normal numai în prezenţa substanţelor
organice, ca sursă de carbon şi azot. În funcţie de natura
energiei folosite în metabolizarea substanţelor nutritive, se
disting două tipuri de nutriţie: fototrofia şi
chemotrofia(chimiotrofia).
• Fototrofia utilizează ca energie pentru biosinteze energia
luminoasă (fotonică).
După natura donatorilor de H sau electroni,
microorganismele fototrofe sunt de mai multe feluri şi
anume:
a) Fotolitotrofe, la care donatorii de H sau e‫־‬sunt
substanţele anorganice. Ele sunt fotoautotrofe
(fotolitoautrotrofe), pentru că folosesc, ca surse de carbon şi
azot, substanţele anorganice (CO₂, NH₃, etc.).
b) Fotoorganotrofe, la care donatorii de H sau e‾ sunt
substanţele organice. Ele sunt în acelaşi timp fotoheterotrofe
(autofotoheterotrofe), pentru că utilizează ca surse de carbon
şi azot, substanţele organice (foarte rar CO₂).
• Chemotrofia (chimiotrofia) este tipul de nutriţie în care
energia utilizată în biosinteze, este energia chimică
eliberată din reacţiile de oxido – reducere.
• După natura donatorului de H₂ sau e⁻se împart în:
a) Chemolitotrofe la care donatorii de H₂ sau e⁻ sunt
substan-ţele anorganice oxidabile. Ele sunt în acelaşi timp
chemoautotrofe
( chemolitoautotrofe) deoarece folosesc ca surse de carbon şi
azot substanţele anorganice (CO₂, NH₃, NO₃⁻).
b) Chemoorganotrofe la care donatorii de H₂ sau e⁻
sunt substanţe organice oxidabile. Ele sunt în acelaşi timp şi
chemoheterotrofe, deoarece folosesc ca surse de carbon şi
azot substanţele organice.
• Microorganismele chemoorganoheterotrofe (în habitatele naturale),
sunt dependente de compuşii organici, ca sursă de carbon şi energie.
Ele se pot clasifica după natura sursei organice în:
1. Saprotrofe – când obţin nutrienţii organici din mediul înconjurător
neanimat.
2. Simbiotrofe – când preiau nutrienţii organici direct de la alt
organism cu care trăiesc într-un contact (intim) permanent.
3. Biotrofe – când preiau nutrienţii organici din celula gazdei pe care
o parazitează sau pe care le consumă în stare vie. În această categorie i
energie. Ele se pot clasifica după natura sursei organice în: sunt
incluse şi microorganismele bacteriovore, care se hrănesc cu bacterii,
protozoare (amoebe, ciliate, flagelate) şi nematozi.
4. Necrotrofe – când obţin compuşii organici din gazdele pe care le
omoară.
• În funcţie de modul în care preiau substanţele nutritive
organice microorganismele chemoorganoheterotrofe
formează două grupe distincte:
-Microorganisme osmotrofe (bacterii, fungi, microalge),
care preiau substanţele organice dizolvate din mediu, prin
transfer, prin membranele celulare “moleculă cu moleculă”
sau “ion cu ion”.
-Microorganisme fagotrofe, care înglobează particulele de
substanţe organice pe care la digeră şi apoi utilizează
produşii de digestie.
• Există şi o clasificare ecologică a microorganismelor
chemoorganoheterotrofe, în funcţie de particularităţile de
nutriţie şi de gradul de dependenţă de alte sisteme
biologice:
1. Saprotrofe obligate libere – când se dezvoltă liber, fără a
forma simbioze mutualiste sau parazitare.
2. Facultativ necrotrofe este un grup heterogen format din
microorganisme cu nutriţie sapotrofă dar care pot să se
adapteze la o viaţă parazitară, în cursul căreia prezintă o
nutriţie necrotrofă.
3. Necrotrofe obligate - când se comportă numai ca
microorganisme necrotrofe.
4. Facultativ biotrofe – sunt microorganisme facultativ
simbiotice, cu o limitată capacitate de existenţă liberă. Sunt
biotrofe în stadiul simbiotic parazitar şi sunt saprotrofe în
stadiul liber.
5. Biotrofe obligate – sunt microorganisme obligat parazite
fără a exista în stare vegetativă liberă, ci numai sub formă
de spori sau chişti
• Există şi alte tipuri de nutriţie la microorganisme:
• Mixotrofia este nutriţia în care sunt asociate atât
autotrofia, cât şi heterotrofia, pentru producerea de energie
(chemolitotrofe sau chemoorganotrofe) şi pentru
biosinteze (mecanisme de autotrofie şi de heterotofie).
• Aşa este sintrofia, în care pe baza unor metaboliţi
excretaţi de un microorganism se poate dezvolta alt
microorganism. Astfel bacteria Staphylococcus produce şi
excretă în mediul ei de viaţă NAD⁺, care favorizează
creşterea şi dezvoltarea bacteriei Haemophilus.
• Oligotrofia este tipul nutriţional al unor microorganisme
care creasc şi se dezvoltă în habitate cu concentraţii
scăzute de substanţe organice. În mediile bogate în
substanţe organice se acumulează peroxidul de hidrogen
care este toxic (lizează celulele).
• S-a constatat că microorganismele din habitatele naturale
au un potenţial de sinteză mai mare şi corespunde tipului
de nutriţie prototrofă (primordială).
• Uneori prin mutaţie acesta se modifică şi apar incapacităţi
de sinteză a unor metaboliţi esenţiali. În această situaţie
apare un tip nutriţional modificat numit auxotrofă.