Da C3

Organizarea administraţiei publice – principii
generale, criterii de constituire, structura şi

componentele sistemului administraţiei
publice.
Serviciul public – principii, regim juridic,
clasificare şi forme de organizare.
•1
BIBLIOGRAFIE
*** Constituţia României, republicată
*** Legea nr. 47/1994 privind organizarea si funcţionarea Preşedinţiei
României, republicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 25 aprilie 2001
*** Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcţionarea Guvernului României
şi a ministerelor, Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001
*** Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, Monitorul Oficial nr. 658 din
21 iulie 2004
*** Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, cu modificările
ulterioare
*** Legea nr. 215 din 2001 a administraţiei publice locale, Monitorul Oficial nr.
204 din 23 aprilie 2001
*** Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
cu modificările si completările ulterioare
*** Legea contenciosului administrativ nr. 554/02.12.2004, cu modificările şi
completările ulterioare
*** Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor
acte normative, 2012.
*** OG 119/1999, privind controlul intern managerial şi controlul financiar 2
preventiv, cu modificările şi completările ulterioare
PRINCIPII GENERALE ALE ORGANIZĂRII
SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Tradiţionala problemă pe care o pune organizarea

administraţiei publice este aceea de a determina dacă
activităţile care formează conţinutul administraţiei
urmează a fi încredinţate uneia şi aceleiaşi administraţii
(administraţia de stat) sau vor fi distribuite mai multor
componente, având autorităţi proprii şi dispersie
teritorială.
Principiile generale de organizare a sistemului
administraţiei publice recunoscute de doctrina
administrativă sunt:
• Principiul centralizării;
• Principiul descentralizării. 3
CENTRALIZAREA ADMINISTRATIVĂ
Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarcinilor

administrative din teritoriul unei ţări în persoana statului, sarcini a
căror îndeplinire este asigurată printr-o administraţie ierarhizată şi
unificată.
Ansamblul deciziilor privind activităţile administrative revine
organelor centrale ale administraţiei de stat. Când într-un stat toate
normele juridice se aplică pe întregul teritoriu dintr-un centru unic, se
realizează o centralizare completă, iar dacă toate normele juridice se
aplică şi sunt proprii numai în anumite circumscripţii administrativ-
teritoriale se poate vorbi de o descentralizare completă.
Prin centralizare se defineşte atât problema raportului statului
cu colectivităţile umane locale, cât şi o metodă de organizare a
administraţiei statului. Dacă un stat este astfel organizat încât
satisfacerii intereselor locale sau sociale se face prin servicii publice,
depinzând direct de autoritatea publică centrală şi ai căror titulari
sunt numiţi de către aceasta, acel stat este centralizat. 4
Prin centralizare se înţelege regimul administrativ în care

autorităţile publice de specialitate şi cele locale sunt numite de
autoritatea publică centrală, fiind subordonate acesteia. În
sistemul centralizării, autoritatea publică centrală ia deciziile şi
exercită conducerea , iar autorităţile locale raportează şi execută
deciziile primite de la centru. Sub forma sa cea mai riguroasă,
centralizarea nu recunoaşte colectivităţilor umane locale dreptul
de a se administra; numai statul, prin funcţionarii săi publici şi prin
bugetul său, îşi asumă, pentru întreg teritoriul naţional,
satisfacerea cerinţelor de interes general. Acest sistem nu exclude
organizarea teritoriului statal în circumscripţii administrative.
5
Nu trebuie să se confunde circumscripţiile administrative ,

delimitări teritoriale destinate să permită o organizare raţională a
serviciilor publice ale statului pe ansamblul teritoriului, cu
colectivităţile locale, care sunt comunităţi umane preexistente, părţi
ale teritoriului naţional, cu personalitate juridică şi reprezentând un
sediu al unei administraţii locale. Întru-un regim centralizat pur se
organizează circumscripţii teritoriale, dar nu se acordă autonomie
colectivităţilor locale. Circumscripţiile administrative sunt părţi ale
teritoriului naţional ce servesc drept cadru, suport pentru
deconcentrarea diferitelor servicii ale statului şi care nu beneficiază
de personalitate juridică, nu sunt subiecte de drept. În practică, în
sistemul centralizat trebuie să se ţină seama de realităţile sociale, de
existenţa unor comune, oraşe, centre de viaţă naturală rezultate ale
istoriei pe care regimul administrativ constituit urmează să le
servească.
6
Statul centralizat recunoaşte existenţa colectivităţilor umane locale,

care au cerinţe specifice, dar el numeşte si conduce funcţionarii
publici şi instituţiile care administrează colectivităţile umane.
În cadrul sistemului centralizat, administraţia statului este riguros
ierarhizată. Dreptul de decizie este concentrat la vârful ierarhiei
administrative. Nivelele subordonate nu fac decât să transmită
problemele circumscripţiilor administrativ-teritoriale la organul
competent să le soluţioneze, să transmită în sens invers, decizia
luată şi să execute ordinele primite. Astfel, prin centralizare, o voinţă
unică, pornind de la centrul statal se transmite până la cele mai
îndepărtate circumscripţii administrativ teritoriale ale ţării. În sistemul
centralizării administrative, în general, unităţile administrativ
teritoriale nu au personalitate juridică şi se află în strictă dependenţă
faţă de puterea centrală, limitându-se să execute deciziile acesteia.
În acest regim nu se recunoaşte colectivităţilor locale dreptul de a se
administra. Centralizarea administrativă se bazează pe dreptul 7
superiorului de a exercita controlul ierarhic asupra activităţii
DECONCENTRAREA ADMINISTRATIVĂ
Uneori, cerinţele practice au determinat o atenuare a

sistemului centralizat, acordându-se unor servicii şi unor funcţionari
publici ai statului dreptul de a soluţiona ei înşişi, în cadrul
circumscripţiilor administrativ-teritoriale, problemele care nu mai sunt
înaintate centrului spre rezolvare.
Prin deconcentrarea administrativă se înţelege transferul
unor atribuţii care revin organelor centrale, unor organe din
subordine, ce funcţionează în teritoriu. Deconcentrarea
administrativă reprezintă deplasarea în teritoriu a unei părţi
importante a activităţii administraţiei publice centrale. Suntem în faţa
unei forme diminuate a sistemului de centralizare.
În cazul unui regim centralizat, în teritoriu acţionează numai
agenţi ai organelor centrale ale statului. Ei sunt numiţi, revocaţi şi
răspund exclusiv numai în faţa acestora. Ei sunt simpli agenţi
administrativi, nu au nici un fel de competenţă proprie de decizie,
având doar două obligaţii: să informeze centrul cu privire la situaţia 8
locală şi să execute în teritoriu deciziile centrului.
În cazul deconcentrării administrative pe baze teritoriale, în

teritoriu nu există doar simpli agenţi, ci organe (instituţii) administrative.
Acestea sunt organe ale administraţiei statului, numite, revocabile şi
răspunzătoare în faţa autorităţilor administraţiei centrale de stat. Ele
sunt înzestrate cu competenţă proprie de decizie. Organele
administrative deconcentrate teritorial rămân organe ale statului,
subordonate ierarhic, chiar dacă au dobândit competenţă proprie.
În fapt, deconcentrarea constă în a pune la conducerea fiecărei
circumscripţii administrative un reprezentant al puterii centrale, şi a-i
recunoaşte acestuia o competenţă de decizie proprie, cu scopul de a
rezolva direct, la bază, anumite activităţi, ale căror determinări, acesta
este cel mai în măsură a le cunoaşte. Toţi aceşti reprezentanţi, toate
autorităţile deconcentrate în circumscripţiile teritoriale, având o putere
de decizie limitată, rămân strâns legaţi de autorităţile centrale, care
exercită asupra lor o putere ierarhică, ce le permite să se prevaleze de
voinţa lor subordonaţilor.
9
Desigur, deconcentrarea este de faţadă dacă nu se aplică

principiul încrederii în acţiunile subordonaţilor, decizia
acestora netrebuind pusă întotdeauna la îndoială de către
superiorul ierarhic.
În acelaşi timp, puterea ierarhică este indispensabilă pentru a
menţine unitatea de acţiune a sistemului. Aceasta se exercită prin
două mijloace importante: puterea de instrucţie, care îi permite
superiorului ierarhic să intervină pe calea circularelor, a
instrucţiunilor de serviciu, înainte ca inferiorul să fi acţionat, pentru
a determina sensul acţiunii sale; puterea de control şi reformare
care autorizează, în anumite condiţii, ca superiorul să anuleze, să
suspende sau să reformeze, chiar şi pe motive de oportunitate,
actele subordonaţilor.
10
DESCENTRALIZAREA ADMINISTRATIVĂ
Regimul centralizării administrative, cu varianta

deconcentrării, coexistă în fapt cu cel al descentralizării, care
permite colectivităţilor locale să îşi administreze singure
importante interese comune. Colectivitatea teritorială locală
reprezintă o parte a teritoriului naţional, cu personalitate juridică
fiind sediul al unei administraţii locale.
Principiul descentralizării administrative presupune ca o
parte importantă din puterea decizională în materie administrativă
să fie transferată de la administraţia de stat către persoane morale
(juridice) distincte faţă de stat, care se bucură faţă de acesta de
autonomie, având o putere de decizie asupra unei colectivităţi
determinate teritorial, putere neaflată în raporturi ierarhice cu
puterea centrală. Personalitatea juridică a colectivităţilor teritoriale
permite acestora să aibă drepturi şi obligaţii proprii, să exercite
competenţe, să fie titulare de patrimoniu, să stea în justiţie în
11
nume propriu.
Descentralizarea este fondată pe principiul libertăţii, libertate

pentru colectivităţile constituite în unităţile administrativ teritoriale
de a soluţiona, prin autorităţile alese şi prin mijloacele lor proprii,
activităţi considerate locale.
Descentralizarea reprezintă acel sistem potrivit căruia
administrarea intereselor locale, comunale, orăşeneşti sau
judeţene se realizează de către autorităţi liber alese de către
cetăţenii colectivităţii respective.
Având la dispoziţie, conform prevederilor constituţionale, mijloace
financiare proprii şi beneficiind de putere autonomă de decizie,
acest sistem răspunde ideii de libertate.
12
De menţionat că, în acelaşi timp, regimul administrativ

mai cunoaşte şi nuanţări ale fiecăruia dintre sistemele
prezentate şi anume:
•descentralizarea administrativă şi
•autonomia locală.
Aplicând principiul descentralizării putem vorbi de

existenţa a doua administraţii:
- administraţia statală, realizată în raport cu
colectivitatea naţională;
- administraţia locală, realizată în raport cu fiecare
colectivitate comunală, orăşenească, judeţeană.
13
Autonomia locală se îmbină cu deconcentrarea administrativă,

în sensul că în unităţile administrativ teritoriale există autorităţi
administrative locale, autonome, alese de colectivităţile locale,
care satisfac interesele publice locale, precum şi autorităţi ale
administraţiei teritoriale de stat, deconcentrate la nivelul
circumscripţiilor teritoriale, care exercită prin delegare, unele
atribuţii statale, dar satisfac şi interese ale colectivităţilor
locale.
Dacă centralizarea corespunde imperativelor de unitate,
descentralizarea corespunde celor de diversitate.
Deconcentrarea administrativă constă în lărgirea sferei de atribuţii
a serviciilor şi agenţilor autorităţii centrale, de la nivel local, adică
în transferarea puterii de decizie a puterii centrale către
reprezentanţii săi locali, menţinându-se, totodată, strânsa
dependenţă de subordonare a acesteia din urmă.
14
Descentralizarea prezintă certe avantaje pentru prosperitatea unei

ţări, astfel:
- asigură climatul prielnic ca interesele locale să se dezvolte în mod
natural;
- generează spiritul de iniţiativă individuală, în opoziţie cu
centralizarea care reduce rolul locuitorilor la acela doar de
administraţi, întreţinând în colectivităţile locale o indiferenţă faţă de
administraţia locală, incompatibilă cu progresul comunităţilor locale;
- generează sentimentul de libertate locală, interesul pentru binele
obştesc, care determină dezvoltarea colectivităţilor umane şi
valoarea întregii naţiuni.
Autonomia locală este forma moderată de exprimare a
principiului descentralizării administrative . Aceasta este asociată
cu stabilitatea unui statut distinct al colectivităţilor locale, al
autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat şi cu
autorităţile care exercită funcţiile acestuia în unităţile administrativ
15
teritoriale.
CRITERII DE CONSTITUIRE ŞI STRUCTURA
Organizarea executării legii şi executarea în concret a acesteia în

cele mai diferite domenii de activitate socială reprezintă conţinutul
administraţiei publice. Această activitate socială trebuie condusă
astfel încât să răspundă nevoilor oamenilor, cerinţelor fundamentale
ale acestora, urmărind să asigure binele comun.
De aceea, organizarea administraţiei publice se constituie pentru a
realiza activităţi care interesează întreaga populaţie a ţării, interesul
general, dar şi pentru a fi capabil să răspundă unor nevoi specifice,
locale, comune unei colectivităţi teritoriale. De aici se desprinde
necesitatea utilizării criteriului teritorial, drept criteriu de asigurare a
structurii sistemului administraţiei publice, teritoriul fiind una din bazele
organizării puterii de stat.
Teritoriul reprezintă cadrul natural al organizării puterii de stat, el
determinând fizic existenţa statului. În sistemul nostru constituţional,
delimitarea teritoriului în unităţi este administrativă şi nu politică,
statul fiind unul unitar. În prezent, potrivit Constituţia României teritoriul
ţarii noastre este organizat sub aspect administrativ, în comune, oraşe, 16
judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

CRITERII DE CONSTITUIRE ŞI STRUCTURA
Judeţul reprezintă unitatea administrativ teritorială care joacă

rolul de verigă intermediară în cadrul organizării administrative a
teritoriului. Judeţul este o unitate administrativ teritorială complexă
din punct de vedere economic şi social, unitate de coordonare şi
de control din punct de vedere administrativ. Judeţul cuprinde
unităţi administrative mai mici, respectiv oraşe şi comune.
Oraşul reprezintă o unitate administrativ teritorială de bază fiind
un centru de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere
economic, socio-cultural şi edilitar-gospodăresc, având multiple
legături cu zona înconjurătoare şi exercitând asupra acesteia o
influenţă complexă.
Comuna reprezintă unitatea administrativ teritorială de bază care
cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi
tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie de
condiţiile economice, social culturale, geografice sau demografice.
17
STRUCTURA SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Structura sistemului administraţiei publice poate fi analizată din

perspectivă teritorială sau funcţională.
Structura teritorială
Întrucât puterea de comandă administrativă aparţine în limitele
constituţionale statului şi colectivităţilor locale, vom identifica ca
subsisteme componente ale sistemului administraţiei publice,
după cum urmează:
- subsistemul administraţiei publice statale
- subsistemul administraţiei publice locale
18
Subsistemul administraţiei publice statale – componentele

acestui subsistem se pot grupa pe mai multe paliere, după
importanţa atribuţiilor cu care sunt învestite:
A - Palierul central
Preşedintele României şi Guvernul ca autorităţi supreme, cu
competenţă generală în ordinea administrativă-exercită funcţii
politice dar şi administrative.
Administraţia publică centrală de specialitate, cuprinde
organisme care pe plan administrativ sunt specializate în
vederea realizării unui serviciu sau a unui grup de servicii
publice:
• autorităţi administrative autonome, organizate şi înfiinţate
potrivit dispoziţiilor legale;
• ministerele, care se organizează numai în subordinea
Guvernului;
• persoane administrative organizate în subordinea Guvernului 19
ori a ministerelor.
B - Palierul teritorial
• prefectul, ca reprezentant al Guvernului în judeţ
• serviciile ministeriale deconcentrate în unităţile administrativ
teritoriale(direcţii judeţene, inspectorate, etc).
Subsistemul administraţiei publice locale, rezultat al procesului

descentralizării administrative, cuprinde două categorii de
persoane administrative-numite autorităţi ale administraţiei
publice locale:
• autorităţi deliberative: consiliul judeţean, orăşenesc,
municipal, comunal;
• autorităţi executive: primarii comunelor, oraşelor,
municipiilor.
20
Structura funcţională
Statul şi colectivităţile teritoriale în general nu îşi asumă direct
executarea serviciilor publice. În aceste condiţii, pentru
realizarea serviciilor lor pe linia administraţiei publice sunt
create persoane administrative funcţionale, care gestionează
serviciile publice. Aceste persoane administrative sunt:
• instituţia publică
• regia autonomă
Activitatea instituţiilor publice şi a regiilor autonome este supusă

controlului statului sau colectivităţilor locale în subordinea,
coordonarea sau autoritatea cărora se află.
21
COMPONENTELE SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Preşedintele României
Rolul Preşedintelui României potrivit Constituţiei, este acela de :
a) şef al statului;
b) şef al executivului;
c) garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului.
În calitate de şef al statului Preşedintele îndeplineşte funcţia de
reprezentare a statului român, atât in interiorul, cât şi în
exteriorul ţării, având ca atribuţii:
încheierea tratatelor internaţionale, în numele Românie;
acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomaţiei
României, aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării
rangului misiunilor diplomatice;
acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România.
22
Preşedintele României
Rolul Preşedintelui României potrivit Constituţiei, este acela de :
a) şef al statului;
b) şef al executivului;
c) garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului.
În calitate de şef al statului Preşedintele îndeplineşte funcţia de
reprezentare a statului român, atât in interiorul, cât şi în exteriorul
ţării, având ca atribuţii:
• încheierea tratatelor internaţionale, în numele Românie;
• acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomaţiei României,
aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor
diplomatice;
acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România.
Pe plan intern, funcţia de şef de stat presupune:
• dreptul de a conferi decoraţii şi titluri de onoare;
• de a acorda gradele de mareşal, general şi amiral, de a numi
în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, de acordare
23
a graţierii individuale
Ca şef al executivului, Preşedintele României:

• veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice
• desemnează candidatul pentru funcţia de prim–ministru şi numeşte
Guvernul pe baza votului acordat de Parlament
• în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului,
Preşedintele revocă sau numeşte, la propunerea prim-ministru, pe
unii membri ai Guvernului
• poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme
de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea
ordinii publice şi, la cererea prim-ministrului, în alte situaţii, prezidând
şedinţele Guvernului la care participă
• este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
• numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege,
reprezentând şi statul, totodată.
În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete, ca
acte juridice cu caracter individual. 24
Guvernul
Procedura de învestire a Guvernului cuprinde următoarele etape:
desemnarea candidatului pentru funcţia de prim–ministru;
alcătuirea listei noului Guvern şi a programului de guvernare;
acordarea votului de încredere în Parlament;
numirea Guvernului, în baza votului de încredere, de către
Preşedinte.
Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului ca urmare a
votului de încredere acordat de către acesta cu prilejul
învestiturii. Răspunderea politică se manifestă prin demiterea
acestuia, ca urmare a retragerii încrederii acordate de
Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Pe lângă
răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde şi civil,
contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit
dreptului comun din aceste materii, pentru fapte săvârşite în
exerciţiul funcţiunii lor. 25
Potrivit legii, pentru realizarea Programului de guvernare, Guvernul

exercită următoarele funcţii:
• funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei
de punere în aplicare a Programului de guvernare;
• funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea
cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării
obiectivelor strategice;
• funcţia de administrare a proprietăţii statului prin care se
asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului,
precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este
responsabil;
• funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele
statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
• funcţia de autoritate de stat.
Figura centrală-politică şi administrativă a Guvernului este
reprezentată de persoana primului-ministru. În exercitarea
26
atribuţiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile
Autorităţile administrative autonome

Administraţia publică centrală de specialitate cuprinde anumite
persoane administrative care nu se află în raporturi de subordonare
faţă de Guvern, ci de colaborare, numite autorităţi administrative
autonome. Acestea se pot înfiinţa numai prin lege organică. Ele au o
conducere desemnată de către Parlament şi sunt obligate să depună
rapoarte de activitate care sunt supuse dezbaterii şi aprobării
acestuia.
Unele dintre autorităţile administrative autonome sunt nominalizate în
textul Constituţiei, cum ar fi: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării,
Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului,
Consiliul Legislativ.
Alte autorităţi sunt au fost înfiinţate prin legi organice: Banca Naţională,
Consiliul Economic şi social, Consiliul Naţional al Audiovizualului , ş.a.
În realizarea atribuţiilor stabilite de lege, aceste autorităţi autonome
trebuie să acţioneze în cadrul limitelor stabilite de guvern. Ele nu sunt
supuse tutelei administrative, dar nu pot acţiona în contradicţie cu27
hotărârile sau ordonanţele guvernului.
Ministerele
Ministerele sunt componente ale administraţiei publice centrale

de specialitate.
Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea

Guvernului şi au rolul de a realiza politica guvernamentală în
domeniile lor de activitate, fiind conduse de către persoane
care au calitatea de miniştri.
Ministerele şi miniştri se aprobă de către Parlament, prin

acordarea votului de încredere asupra Programului de
guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură.
28
Prefectul
Prin statutul său, prefectul se găseşte într-o situaţie de subordonare
în raport cu guvernul. Prin competenţele sale, prefectul este
deţinătorul autorităţii de stat în judeţ şi reprezentantul direct
al prim-ministrului şi al fiecăruia dintre miniştri .
Ca reprezentant al Guvernului, îndeplineşte următoarele atribuţii
principale:
• asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea
Constituţiei, a legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a
celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
• exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative
adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale si
judeţene, precum şi ale preşedintelului consiliului judeţean, cu
excepţia actelor de gestiune curenta;
• dispune masurile corespunzătoare pentru prevenirea
infracţiunilor si apărarea drepturilor cetăţenilor, prin organele29
legal abilitate;
• asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate,

pregătirea si aducerea la îndeplinire, in condiţiile stabilite prin
lege, a masurilor de apărare care nu au caracter militar,
precum şi a celor de protecţie civilă; autorităţile militare şi
organele locale ale Ministerului de Interne au obligaţia să
informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei
probleme de interes naţional sau judeţean, în condiţiile legii;
• prezintă anual Guvernului un raport asupra stadiului realizării
sarcinilor ce îi revin potrivit programului de guvernare, precum
şi în legătură cu controlul exercitat asupra legalităţii actelor
autorităţilor administraţiei publice locale.
Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de
celelalte acte normative, precum şi însărcinările date de
Guvern. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul
emite ordine cu caracter normativ sau individual, în
condiţiile legii. 30
Consiliile locale
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă

hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afara de
cazurile în care legea sau regulamentul de organizare si
funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot
universal, egal, direct, secret si liber exprimat, în condiţiile
stabilite de Legea privind alegerile locale. Potrivit dispoziţiilor
art. 38 alin. (1) al Legii nr. 215/2001, „Consiliul local are
iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele
de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege
în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale”,
principalele atribuţii fiind stabilite de alin. (2) al acestui articol.
31
În literatura de specialitate atribuţiile consiliilor locale sunt grupate după mai

multe criterii, astfel:
Atribuţii în domeniul economic şi financiar, categorie din care fac parte
următoarele:
• avizează sau aprobă studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-
socială, de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism;
• aprobă bugetul local, formarea, administrarea şi executarea acestuia;
aprobă virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare, aprobă
împrumuturile şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
• înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes
local; administrează şi hotărăşte asupra dării în administrare, a
concesionării, a vânzării sau încheierii de bunuri proprietate publică sau
privată a comunei sau oraşului sau de servicii publice de interes local;
• urmăreşte, controlează, analizează şi instituie norme specifice pentru
instituţiile publice şi agenţii economici de interes local, care se află sub
autoritatea sa, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege;
• asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii;
• înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de
distracţie, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. 32
Atribuţii în domeniul social, urbanistic, cultural şi ştiinţific :

• analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare
a teritoriului şi de urbanism ale localităţilor;
• asigură condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a
instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate, de cultură, de
tineret şi sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva
incendiilor şi protecţia civilă de sub autoritatea sa, potrivit legii;
• ia măsuri pentru crearea condiţiilor necesare petrecerii timpului liber
al cetăţenilor şi contribuie la organizarea activităţilor ştiinţifice,
culturale, artistice, sportive şi de agrement;
• acţionează pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător în
scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea,
restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de
arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, în condiţiile legii;
• contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială;
asigură protecţia drepturilor copilului; aprobă criteriile pentru
repartizarea locuinţelor sociale; înfiinţează şi asigură funcţionarea
unor instituţii de binefacere de interes local. 33
Atribuţii de natură organizatorică, dintre care:

• alegerea viceprimarilor;
• aprobarea Statutului comunei sau al oraşului şi a
Regulamentului de funcţionare a consiliului, pe baza Statutului
şi Regulamentului-cadru orientative elaborate de Guvern;
• aprobă, la propunerea primarului, organigrama, numărul de
personal din aparatul propriu al consiliului, precum şi
regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia;
• aprobă, organigramele şi numărul de personal la regiile
autonome şi la serviciile publice de specialitate ale consiliilor
locale;
• numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, pe
conducătorii agenţilor economici şi ai instituţiilor publice de
interes local, care se află sub autoritatea sa;
• urmăreşte, controlează şi analizează activitatea agenţilor
economici şi a instituţiilor publice care se află sub autoritatea
34
sa.
Atribuţii care privesc apărarea drepturilor şi libertăţilor

cetăţeneşti, respectiv:
• hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;
• sprijină activitatea cultelor religioase, în condiţiile legii.
• Atribuţii referitoare la acordarea unor titluri de onoare şi
stabilirea legăturilor cu alte localităţi:
• conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite
deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei sau oraşului;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte
autorităţi ale administraţiei publice din ţară sau străinătate
precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale
autorităţilor administraţiei publice locale în vederea promovării
unor interese comune.
Consiliul local exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin
Statutul comunei şi oraşului. 35
Primarul
Voinţa administrativă a colectivităţilor locale se formează în
condiţiile alese de acestea, organisme colegiale, cu activitate
discontinuă şi pusă în practică de către primari, ca autorităţi
executive.
Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi

exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse
dezbaterii.
Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful
administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de
specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale pe care îl
conduce şi îl controlează.
Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi
publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,
precum şi în justiţie. 36
Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

• asigură respectarea drepturilor si libertăţilor fundamentale
ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi
punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui
României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune
măsurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea
ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor
şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei
publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;
• asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local.
In situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în
termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;
c) poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin
referendum, cu privire la problemele locale de interes
deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru
organizarea acestei consultări, în condiţiile legii; 37
• prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este

necesar, informări privind starea economica şi sociala a
comunei sau a oraşului, în concordanţa cu atribuţiile ce
revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi
informări asupra modului de aducere la îndeplinire a
hotărârilor consiliului local;
• întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a
exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului
local;
• exercită funcţia de ordonator principal de credite;
• verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea
sumelor din bugetul local şi comunică consiliului local cele
constatate;
38
• ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitaţilor,

catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreuna
cu organele specializate ale statului. In acest scop poate
mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din
comuna sau din oraş, acestea fiind obligate să execute
măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie
elaborate pe tipuri de dezastre;
• asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul
poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi
unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă
solicitărilor sale, în condiţiile legii;
• îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici,
conform angajamentelor contractuale;
• ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea
adunărilor publice;
39
•ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor,

reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin
ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi
liniştea publică;
•controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi
produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu
sprijinul serviciilor de specialitate;
•ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de
animale, în condiţiile legii;
•ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl
supune spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor
planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale
şi de detaliu;
•asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului
local;
40
•asigura întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a

comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea
normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;
•exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi
parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
•conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de
stare civila şi de autoritate tutelara; supraveghează realizarea măsurilor
de asistenţă şi de ajutor social;
•îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;
•emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin
lege;
•propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama,
statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi
funcţionare a aparatului propriu de specialitate;
41
• numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din

aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice
locale, cu excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi
eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor
autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
• răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin
domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;
• organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la
dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele
acestor evidente;
• ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale
sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de
apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea
văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.
Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi
însărcinările date de consiliul local. În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu
caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la
cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. 42
SERVICIUL PUBLIC - NOŢIUNE ŞI PRINCIPII
Problematica serviciilor publice constituie o temă de

mare actualitate pentru dreptul administrativ şi ştiinţele
administrative, cu cât conceptul de serviciu public, prin
conţinutul său, dar şi prin modalităţile de prognozare,
reprezintă chintesenţa administraţiei publice.
Din cercetarea doctrinei româneşti, în special aceea
formată în perioada interbelică, prin contribuţia unor
personalităţi ale ştiinţei dreptului - Paul Negulescu,
Anibal Teodorescu, Mircea Djuvara, ca şi din
dezvoltarea ulterioară a dreptului administrativ, se
desprinde cu uşurinţă o concluzie, şi anume:
administraţia reprezintă totalitatea serviciilor publice
ori că serviciul public este mijlocul prin care
administraţia îşi exercită activitatea. 43
Conceptul de serviciu public trebuie perceput mai întâi ca un

mod de satisfacere a nevoilor umane, fiecărei astfel de
nevoi, corespunzându-i o activitate desfăşurată de
autorităţile statului, ale judeţului, ori ale oraşului sau
comunei, în beneficiul colectivităţii respective, naţionale sau
locale.
Aşadar, serviciul public este legat indisolubil de ideea de
interes general, care-l animă şi în final de voinţa
autorităţilor publice care decid la ce moment şi ce
modalitate de satisfacere a acestuia alege.
Putem aşadar defini în sens larg serviciul public ca pe o
activitate desfăşurată de o autoritate
administrativă(organism administrativ) sau agent
public(de stat/particular) în vederea satisfacerii unui
interes general. 44
Înfiinţarea unui serviciu public mai presupune însă, în afara condiţiilor

de fond şi de formă şi respectarea unor principii de bază ale
organizării şi funcţionării sale:
-principiul continuităţii: deoarece o cerinţă publică recunoscută
prin norme juridice nu poate fi satisfăcută cu intermitenţă. Serviciul
public satisface un interes general imperios pentru populaţie.
-principiul adaptabilităţii: rezidă în necesitatea adaptării
permanente a serviciului public la schimbările şi exigenţele
interesului general.
-principiul neutralităţii: semnifică faptul că serviciul public trebuie
să funcţioneze având ca scop unic satisfacerea interesului
general, şi nu alte interese, astfel că girantul unui serviciu public
nu-l poate folosi ca pe un instrument de creare de avantaje, a unor
anumite interese sau în detrimentul altora.
-principiul egalităţii: semnifică faptul că orice persoană interesate
poate solicita şi beneficia de satisfacerea unei anumite nevoi, în
45
mod egal, fără diferenţieri sau discriminări.
Regim juridic şi clasificare

Organizarea şi funcţionarea unui serviciu public
fundamentat pe baza principiilor enunţate şi cu
respectarea condiţiilor de fond şi formă, comportă însă şi
un regim juridic specific.
În ceea ce priveşte serviciile publice administrative (sub
forma de stabilimente şi instituţii publice, structuri
administrative proprii autorităţii administrative), menţionăm
că ele sunt supuse dreptului public, în vreme ce serviciile
publice industriale şi comerciale (sub forma regiilor şi
societăţilor comerciale) sunt supuse dreptului public în
planul organizării lor, dar şi regulilor de drept privat în ceea
ce priveşte raporturile cu utilizatorii.
46
În general sunt considerate servicii publice industriale şi

comerciale:
- în materie de salubritate, distribuţia apei, canalizare;
- în materie de energie, distribuţia energiei electrice, a
gazelor naturale;
- în materie de comunicaţii, transporturi publice interne şi
interurbane etc.
Sunt, în principiu, servicii publice administrative:

- în materie de educaţie, şcoli, licee, grădiniţe;
- în materie de protecţie socială;
- în materie de igienă;
- servicii culturale, sportive;
- serviciul de întreţinere a drumurilor;
47
- starea civilă, serviciul de urbanism, etc.
Forme de organizare
După forma de organizare, serviciile publice se împart în patru
categorii şi anume:
a) organe ale administraţiei publice;
b) autorităţi sau instituţii publice;
c) instituţii de interes public;
d) regii autonome de interes public.
În ce priveşte serviciile publice care funcţionează sub formă de
organe ale administraţiei publice, acestea se caracterizează prin
aceea că:
• funcţionează potrivit legii;
• au drept scop satisfacerea unor interese de specialitate ale
membrilor societăţii (ex. apărare, învăţământ, sănătate etc.)
• mijloace financiare necesare bunei lor funcţionări de la bugetele
locale, după cum aceste servicii publice sunt de interes naţional
sau local;
• activitatea lor se desfăşoară din oficiu, dar uneori şi la cerere. 48
Serviciile publice care funcţionează sub formă de autorităţi sau

instituţii publice, se caracterizează prin aceea că:
• funcţionează potrivit legii sau altor acte normative;
• funcţionează pentru satisfacerea unor interese generale ale
membrilor societăţii respective, dar şi a altor persoane fizice
sau juridice inclusiv străine. Spre deosebire de serviciile publice
care funcţionează sub forma organelor administrative, în care
interesele generale ale societăţii sunt satisfăcute, de
regulă, prin emiterea de acte administrative, în cazul acestor
servicii publice interesele generale ale membrilor societăţii sunt
satisfăcute, în principal, prin activităţi materiale, de ordin
economic, deci ca operaţiuni materiale;
• referitor la mijloacele financiare necesare bunei lor funcţionări
sunt asigurate. în principal, din venituri proprii şi numai în
subsidiar din bugetul administraţiei centrale de stat sau din
bugetele locale; 49
• activitatea lor se desfăşoară la cerere precum apelarea la

serviciul telefonic, la mersul cu mijloacele de transport în
comun sau serviciile de mesagerie;
• activitatea acestor servicii se desfăşoară contra cost;
• ele sunt încadrate, pentru realizarea activităţii de specialitate
pentru care au fost înfiinţate, cu personal având pregătirea
de specialitate corespunzătoare;
• activitatea lor se desfăşoară în mod continuu, realizând
sarcinile după un program adus la cunoştinţa celor interesaţi.
50
Instituţiile de interes public sunt persoane juridice

particulare care complinesc sarcinile administraţiei statului
(ex. facultăţile şi farmaciile particulare). Regiile autonome de
interes public, au fost înfiinţate potrivit Legii nr.15/1990 prin
transformarea unităţilor economice de stat. În literatura de
specialitate, acestea au fost clasificate, indiferent dacă sunt de
interes naţional sau de interes local, în două categorii şi anume:
• regii autonome de interes public
• regii autonome comerciale.
Din prima categorie şi care interesează dreptul administrativ fac
parte acele regii care, prin activitatea ce o desfăşoară, sunt
chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor
societăţii. Astfel, funcţionează Societatea Naţională a Căilor
Ferate şi Administraţia Naţională a Drumurilor. Din obiectul lor
de activitate rezultă faptul că acestea au fost create pentru a
satisface interesele generale ale membrilor societăţii. 51
Q?
Vă mulţumesc pentru
atenţie!
52

Da C3

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Da C3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Organizarea administraţiei publice – principii

generale, criterii de constituire, structura şi

Tradiţionala problemă pe care o pune organizarea

Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarcinilor

Prin centralizare se înţelege regimul administrativ în care

Nu trebuie să se confunde circumscripţiile administrative ,

Statul centralizat recunoaşte existenţa colectivităţilor umane locale,

Uneori, cerinţele practice au determinat o atenuare a

În cazul deconcentrării administrative pe baze teritoriale, în

Desigur, deconcentrarea este de faţadă dacă nu se aplică

Regimul centralizării administrative, cu varianta

Descentralizarea este fondată pe principiul libertăţii, libertate

De menţionat că, în acelaşi timp, regimul administrativ

Aplicând principiul descentralizării putem vorbi de

Autonomia locală se îmbină cu deconcentrarea administrativă,

Descentralizarea prezintă certe avantaje pentru prosperitatea unei

Organizarea executării legii şi executarea în concret a acesteia în

judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

Judeţul reprezintă unitatea administrativ teritorială care joacă

Structura sistemului administraţiei publice poate fi analizată din

Subsistemul administraţiei publice statale – componentele

Subsistemul administraţiei publice locale, rezultat al procesului

Activitatea instituţiilor publice şi a regiilor autonome este supusă

Ca şef al executivului, Preşedintele României:

Potrivit legii, pentru realizarea Programului de guvernare, Guvernul

Autorităţile administrative autonome

Ministerele sunt componente ale administraţiei publice centrale

Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea

Ministerele şi miniştri se aprobă de către Parlament, prin

• asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate,

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă

În literatura de specialitate atribuţiile consiliilor locale sunt grupate după mai

Atribuţii în domeniul social, urbanistic, cultural şi ştiinţific :

Atribuţii de natură organizatorică, dintre care:

Atribuţii care privesc apărarea drepturilor şi libertăţilor

Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi

Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

• prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este

• ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitaţilor,

•ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor,

•asigura întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a

• numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din

Problematica serviciilor publice constituie o temă de

Conceptul de serviciu public trebuie perceput mai întâi ca un

Înfiinţarea unui serviciu public mai presupune însă, în afara condiţiilor

Regim juridic şi clasificare

În general sunt considerate servicii publice industriale şi

Sunt, în principiu, servicii publice administrative:

Serviciile publice care funcţionează sub formă de autorităţi sau

• activitatea lor se desfăşoară la cerere precum apelarea la

Instituţiile de interes public sunt persoane juridice

S-ar putea să vă placă și