SPORTUL

CONCEPTUL DE SPORT
Sportul, fenomen al lumii moderne, este considerat
experienţă individuală şi instituţie, loisir şi specializare de
înalt nivel competiţional, expresie spontană şi tehnică
elaborată, practică educativă şi spectacol, joc şi muncă,
exerciţiu corporal şi conduită psihică.
Aspectele comune pentru joc și
sport
caracterul de gratuitate şi libertate le este atribuit
ambelor activităţi, cu deosebirea că sportul îi
acordă o mai mare importanţă decât jocul;
caracterul “neproductiv” al activităţilor ludice
dispare în sport, care este un domeniu generator
de acte culturale;
motivaţia ludică este cea care caută imediat
elementul de plăcere, spre deosebire de motivaţia
sportivă, legată de necesitatea de depunere a
efortului în antrenament şi în competiţie, de
acceptare şi diminuare a pericolului, în vederea
obţinerii unor satisfacţii elevate
Finalitatăți ale jocului și sportului
în cadrul jocului, regulile sunt fixe,
stabilite în prealabil sau recunoscute
de comun acord, ele delimitând jocul
în ansamblu;
în sport, regulile prescriu ceea ce
trebuie făcut, ele trasează câmpul de
exerciţii în funcţionalitatea sa,
câştigând, prin extensie,
caracteristici socializante.
În anii ’80, specialiştii din fosta R.D.G. au încercat stabilirea limitelor
activităţii sportive, pe care o caracterizează astfel:

activitatea motrică trebuie să stea la baza practicării oricărei

ramuri sportive;

trebuie să asigure un conţinut cu semnificaţii proprii;

performanţa se obţine printr-un efort sistematic, fiind recunoscută pe

baza unor criterii de calitate, care trebuie respectate sau care pot fi
depăşite;

are anumite valori morale, în virtutea respectării unor principii etice, ca:
fair-play-ul, egalitatea şanselor etc;

oferă experienţe de viaţă deosebite, care includ riscul, tensiunea,

autocontrolul, organizarea şi eleganţa mişcării.
 Conduita motrică sportivă
Obţinerea, prin mişcare, a unui rezultat demonstrabil,
obiectiv (timp, distanţă, încărcătură, transformarea
aptitudinilor motrice în rezultate măsurabile).

Optimizarea mişcării sub aspect calitativ, gradat, în

funcţie de dificultate.

Obţinerea unui avantaj asupra adversarului direct,

rezultatele stabilindu-se prin comparaţie directă.
În aceste condiţii, exerciţiul fizic a câştigat în
complexitate şi s-a transformat în activitate de
întrecere în cadrul competiţiei. Termenul de
“competiţie” derivă din cel de “întrecere”, de
“luptă” care, după Kluge, ar izvorî din latinescul
“campus”, tradus prin “câmp de bătălie”. El este
sinonim cu cuvântul “concurs”, care îşi are
originea în latinescul “concursus” sau în
franţuzescul “concours”, termen folosit în
definirea unei stări de concurenţă.
COMPETIŢIA - elementul central al sportului,
presupune compararea performanţelor sportive. La
baza activităţii competiţionale se află egalitatea
şanselor tuturor participanţilor, prin crearea condiţiilor
identice. Obţinerea performanţei sportive vizează atât
procesul cât şi rezultatul, deci atât efortul continuu, cât
şi ceea ce se obţine în urma acestuia.

PERFORMANŢA - desemnează
toate acţiunile şi rezultatele
acestor acţiuni ce contribuie la
manifestarea individului sau
grupului de indivizi.
SISTEM DE DEFINIŢII ALE SPORTULUI
Sportul este o activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acţiuni motrice,
diferenţiate pe ramuri de sport, prin care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfo-
funcţionale şi psihice, concretizate în performanţe ca: recordul, depăşirea proprie,
depăşirea partenerului.

Sportul reuneşte toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare

organizată sau nu, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual,
să stabilească relaţii sociale sau să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de
orice nivel (Charta Europeană a Sporturilor).

Sportul este o structură de activităţi motrice codificate şi de regii instituţionalizate, ce

corespund practicării diferitelor forme de competiţii sportive, după reguli oficiale, între
doi sau mai mulţi competitori, sau a unui individ cu sine însuşi.

Sportul este o activitate motrică de loisir sau de întrecere, desfăşurată în cadru

instituţionalizat sau independent, care denotă caracter mai mult sau mai puţin
spontan şi competitiv.

Sportul se prezintă ca un mediu propice pentru însuşirea atitudinilor, a valorilor şi a

comportamentelor social-personale, apreciate în plan cultural.
 CARACTERISTICILE
SPORTULUI
Sportul reprezintă o activitate socială dinamică, al cărei scop
este perfecţionarea omului.
Sportul de înaltă performanţă şi cel de loisir au devenit, în
ultimele decenii, un fenomen de masă.
Sportul impune o relaţie de tensiune între natură,
cultură şi individualitate. În cazul primului factor,
organismul uman este privit ca fiind alcătuit din canale
comportamentale determinate de procesele evolutive. În
cazul celui de-al doilea factor, individul care posedă anumite
calităţi este influenţat de apropiaţii săi (părinţi, prieteni,
profesori, antrenori), în cadrul sistemelor sociale (şcoală,
familie, prieteni, comunitate) şi culturale; în cazul celui de-al
treilea factor, individul este privit ca o fiinţă cu capacitatea
de a stabili relaţii cu mediul şi de a se integra în societate.
După P. Parlebas (1996), activitatea sportivă trebuie să ia în
considerare trei criterii:

Situaţia motrică – este deosebit de importantă, pentru că

aptitudinile motrice sunt elementele constitutive inerente acţiunii
sportive, alături de situaţiile verbale sau de cele cognitive. Astfel,
jocul de şah şi jocul de bridge nu sunt sporturi, deoarece nu au o
structură motrică pertienentă, deşi beneficiază de competiţii
instituţionalizate.
Competiţia sportivă – ca element definitoriu al sportului, pleacă de
la premisa că orice activitate fizică, indiferent de intensitatea ei, nu
poate fi considerată drept sport în afara unui cadru competitiv.
Astfel, plimbarea sau alergarea în parc, mersul pe bicicletă, nu pot fi
considerate sporturi, dar ele sunt activităţi motrice.

Instituţia – este un criteriu adeseori neglijat, dar care răspunde

unor alegeri sociale.
Prin gruparea acestor criterii două câte două, se desprind situaţiile
tipice sau de altă natură privind sportul:

situaţie motrică şi competiţie – conjunctura este specifică

jocurilor de mişcare tradiţionale: “Mingea la vânător”, ”Crabii şi
creveţii”, “Cursa pe numere” etc;

competiţie şi instituţionalizare – reuneşte aşa-numitele jocuri

“de societate”, care nu cuprind situaţii motrice: şah, bridge etc;
situaţii motrice şi instituţionalizare – caracterizează unele ritualuri,
chiar şi pe cele funerare. În ciuda aparenţelor, aceste jocuri nu sunt
competitive, pentru că rezultatul este cunoscut dinainte. De exemplu,
“tabăra sau echipa defunctului este întotdeauna învingătoare într-o
pseudo-competiţie, în ritualul unor triburi din America de Nord (C. Levi-
Strauss).”
Clasificarea sporturilor
  CARACTERISTICILE SPORTULUI

 Sport şi instituţie Sport şi performanţă

 Sport şi competiţie Sport si socializare

Situaţii specifice sportului

Situaţii motrice

Jocuri
tradiţionale

Ritualuri Reguli de competiţie

Jocuri de
societate
Instituţionalizare
 Subsistemele sportului
SPORTUL PENTRU TOŢI
Sportul pentru toţi este un aspect
socio-cultural al societăţii şi un factor al
dezvoltării acesteia. Este o formă a sportului
şi, în general, nu are caracter competiţional,
fiind practicat atât în cadrul cluburilor, cât şi
în forme neorganizate.
 Caracteristici
este accesibil tuturor membrilor societăţii, indiferent
de vârstă, sex şi aptitudini motrice;

utilizează mijloace diferite, alegerea lor realizându-se

în raport cu populaţiile, cu condiţiile economice şi
geografice, cu gradul şi natura civilizaţiei, cu tradiţiile
socio-culturale;

asigură fiecărui individ posibilitatea de

autoinfluenţare fizică şi psihică, echilibrul optim al
acestor sfere, starea de sănătate, satisface nevoile de
mişcare, de participare la viaţa socială, de
comunicare şi de exprimare, combate stresul şi
favorizează realizarea sarcinilor profesionale;
 Sportul pentru toţi include
numeroase activităţi. Sporturile
clasice îşi au locul în programul
general, deşi unele sunt
recomandate doar indivizilor bine
antrenaţi (rugby, box, haltere).
Altele deschid noi câmpuri de
activitate şi pot fi practicate toată
viaţa (alergare, călărie, înot,
ciclism, schi).
 Sportul pentru toţi implică respectarea
anumitor imperative:

activitatea propusă iniţial poate ajunge pe plan

secundar, obiectivul principal al sportului pentru toți
fiind acela de a-l motiva pe individ şi de a-i crea
nevoia de mişcare, de competiţie;
continuitatea participării, pentru obţinerea efectelor
scontate;
respectarea priorităţilor legate de caracteristicile de
vârstă, de sex, de capacităţile individuale.
 Sportul pentru toţi îşi are originea în sportul
şcolar şi în cel universitar, având o organizare care
permite participarea tuturor indivizilor, eliberaţi de
dorinţa de a câştiga cu orice preţ. În următoarea lui
etapă, acesta devine un sport familial şi un sport
de timp liber, organizat sub forma meciurilor,
adesea improvizate în cadrul familiilor, a grupurilor de
prieteni sau în mediile profesionale. O altă faţetă a
sportului pentru toţi este sportul pentru vârstnici
(foşti sportivi de performanţă, dar nu numai).
https://www.you
tube.com/watch?
v=P8xn5CyyRIU
Obiectivele Sportului pentru toţi

dobândirea unui mod sănătos de viaţă;

dezvoltarea fizică;
integrarea socială prin:
 formarea valorilor morale, ale spiritului sportiv, ale
disciplinei şi ale regulilor;
 capacitatea de acţiune individuală şi în grup;
 respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, inclusiv
faţă de grupurile minoritare (persoane puţin
înzestrate motric, sportivi care au depăşit vârsta
performanţelor, persoane de vârsta a treia);
 formarea spiritului de toleranţă şi de răspundere,
elemente sociale în viaţa unei societăţi democrate;
 recreere

calitatea vieții
 SPORTUL ADAPTAT

Copiii şi tinerii cu nevoi speciale sunt incluşi în

programe de reinserţie socială ale căror obiective se
pot realiza şi prin intermediul activităţilor sportive.
Sportul adaptat, ca ramură a sportului ce utilizează
structuri motrice, reguli specifice, condiţii materiale şi
organizatorice modificate şi adecvate cerinţelor
proprii diferitelor tipuri de deficienţe, are ca
obiective:

maximizarea potenţialului biomotric existent;

facilitarea exprimării subiecţilor deficienţi,
conform propriilor abilităţi şi capacităţi;
realizarea unor efecte terapeutice,
sanogenetice (terapie corectivă, recreaţională,
sport-terapie, programe de sănătate);
adaptarea activităţii sportive în scop recreativ
(timp liber);
realizarea unei noi imagini despre grup sau
despre propria persoană, a valorizării
competenţelor existente.
 Formele de organizare a sportului adaptat
sunt reprezentate de activităţi sportive:

care nu se deosebesc ca structură, reguli, condiţii de

organizare şi materiale, de ramurile şi probele
sportive cunoscute;
care păstrează structura şi regulile obişnuite,
dar beneficiază de condiţii materiale care
compensează deficienţa competitorului
(nevăzătorul ce participă la o competiţie de
popice beneficiază de o delimitare
proeminentă a culoarului de lansare a bilei);
la care participă atât competitori cu
deficienţe, cât şi competitori normali,
subiecţii deficienţi având unele facilităţi
regulamentare (participanţii la o
competiţie de tenis au dreptul de a returna
mingea după două căderi succesive ale
acesteia);
la care participă competitori cu şi fără
deficienţe, care se supun unei versiuni
modificate a probei sportive (competitori
de orice tip participă, în cărucioare cu
rotile, la orice joc de baschet);
o la care participă
exclusiv subiecţii cu
deficienţe de acelaşi
tip şi grad (“Special
Olympics”).

https://www.youtube.
com/watch?v=QZeQz3
mznLQ
 Sportul adaptat utilizează
următoarele tipuri de programe:

de recuperare – conţin exerciţii şi

activităţi specifice de corectare a
deficienţelor corporale şi de altă natură;
adaptate – cuprind activităţi motrice
care maximizează potenţialul existent;
de dezvoltare – cuprind activităţi
individualizate bazate pe nevoile
specifice, care urmăresc îmbunătăţirea
capacităţii de mişcare, a fitness-ului,
precum şi integrarea socio-emoţională.
 OBIECTIVELE SPORTULUI
ADAPTAT

reducerea handicapului social;

îmbunătăţirea condiţiei fizice, care să favorizeze
obţinerea de performanţe profesionale şi sociale;
favorizarea progresului prin activităţile de petrecere a
timpului liber;
încurajarea relaţiilor sociale atât între indivizii
deficienţi, cât şi între aceştia şi persoanele valide


dezvoltarea sentimentului de plenitudine şi
îmbunătăţirea imaginii de sine
SPORTUL DE PERFORMANŢĂ

Sportul de performanţă cuprinde toate

formele de activităţi cu caracter
competiţional, care reclamă din partea
individului o capacitate motrică deosebită şi
aptitudini pentru obţinerea de rezultate care
depăşesc cu mult media.

Caracteristicile lui sunt:

competiţia severă şi permanentă pentru
desemnarea campionului, în acest domeniu
selecţia fiind constantă şi dură;
antrenamentul riguros, care necesită mai
multe ore pe zi şi care, de cele mai multe ori,
presupune o muncă foarte intensă;
eliminarea celor mai slabi, competiţiile fiind
rezervate, din ce în ce mai mult, unei elite
sportive;
imperativele financiare, care îl determină pe
sportiv să caute spectacolul, “senzaţionalul”;
folosirea, uneori, a mijloacelor
neregulamentare de joc, deoarece obiectivul
major îl reprezintă “victoria asupra altuia”.
 Ţinând cont de aceste
caracteristici, specialiştii au făcut
distincţia între:

Sportul de performanţă şi înaltă

performanţă practicat de amatori;
Sportul profesionist practicat de
persoane care îmbrăţişează această
profesie.
 Ambele tipuri trebuie acceptate, căci
reprezintă o realitate a zilelor noastre, iar
interesele financiare implicate sunt
hotărâtoare.
Sportul profesionist îşi are utilitatea,
bucuria şi măreţia sa, are o funcţie bine
definită ca spectacol, ca factor de
emulaţie, are o etică specifică, ce implică
pasiuni şi acţiuni de mare dramatism.

https://www.youtube.com/watch?v=2sIEwMn2koI

https://www.youtube.com/watch?v=k1Q4g-_6RiU
 Obiectivele Sportului de
performanţă
Maximizarea performanţelor prin:
 dezvoltarea calităţilor (aptitudinilor) motrice şi
combinaţii ale acestora;
 perfecţionarea tuturor deprinderilor şi priceperilor
motrice, respectiv a elementelor, a procedeelor tehnice
şi a acţiunilor tehnico-tactice;
 dezvoltarea capacităţilor cognitive, afective şi
motivaţionale;
 crearea dispoziţiei pentru obţinerea performanţei
(disponibilitatea pentru efort, ambiţie, perseverenţă,
toleranţă la frustrare etc.);
 prevenirea sau compensarea deficienţelor fizice
provocate de efortul specific;
 favorizarea integrării sociale


performanţă, dezvoltarea personalităţii în ansamblul
ei
 Temă
Prezentați legătura dintre sport și
kinetoterapie
Sportul adaptat. Obiective și
programe
Sportul de performanță. Obiective.
Legătura cu kinetoterpia