10th grade

Limba Istro-
Română
Realizat:Levinte Victor
 Caracteristici generale
Istroromâna, o limbă vorbită de istroromâni, este subiectul unor dezbateri lingvistice. Unii specialiști o consideră
o limbă distinctă, în timp ce alții o clasifică drept un dialect al limbii române. Radu Flora susține că
istroromâna face parte din grupul de graiuri ale dialectului dacoromân.
La începutul secolului al XXI-lea, istroromâna mai era vorbită în opt sate din nord-estul peninsulei Istria, în
Croația. Acestea includ Jeiăn (în transcrierea istroromânei de către August Kovačec), precum și alte șapte
sate și cătune la sud de muntele Učka. De asemenea, existau vorbitori de istroromână în orașe din Croația și
în diaspora, în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
Denumirea de istroromână este o creație a lingviștilor, iar vorbitorii acestei limbi o numesc diferit: cei din sudul
muntelui Učka o denumesc “vlåșca limba” sau “vlåșki”, în timp ce cei din Jeiăn o numesc “žei̯ ånsca limba”
sau “žei̯ ånski”.
Fiindcă istroromânii au fost treptat asimilați, iar limba lor nu a fost utilizată în scris, aceasta a suferit o puternică
influență din partea limbii croate. UNESCO a recunoscut pericolul grav la care este expusă istroromâna, iar
în prezent se desfășoară acțiuni pentru salvarea și conservarea acestei limbi, cu sprijin din partea asociațiilor
culturale și a autorităților.
Răspândirea românilor. Istroromânii sunt ramura localizată cel mai la vest.
■
Istorie externă
În general se admite că istroromâna este ultima care s-a desprins din protoromână, dar sunt controversate locul și perioada în care a avut loc aceasta.
■ Se disting două teorii dominante. Conform celei a lui Ovid Densusianu, istroromânii ar fi originari din sud-vestul Transilvaniei și din Banat, de unde ar fi plecat în
secolul al X-lea. Își bazează teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul
moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători.
■ De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând locul desprinderii lor de ceilalți români în Serbia actuală, dar
admițând că erau în contact cu dacoromânii din vest. El consideră că separarea s-a petrecut în secolul al XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui
Pușcariu este adoptată și ea de mai mulți cercetători.
■ În afară de aceste două teorii mai există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul
și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren.
■ Istroromâna a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști
care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe.
■ Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului Triest din 1698, scrisă de călugărul triestin Ireneo della Croce. Acesta menționează endonimul
de rumeri folosit pe atunci de istroromâni, și dă o listă de 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină.
■ În 1819, Ivan Feretić, un preot din insula Krk, transcrie două rugăciuni în „româna din Krk. Acestea sunt primele texte considerate că atestă istroromâna.
■ Următoarele atestări sunt o snoavă și o variantă a fabulei Greierele și furnica, culese de eruditul istrian Antonio Covaz și publicate în 1846, împreună cu traducerea
lor în latină și italiană.
■ În 1856 sunt publicate trei rugăciuni în istroromână, printre care Tatăl nostru, într-o revistă din țSlovenia.
■ Cercetătorii sunt cei care transcriu și publică cele mai multe texte orale, pe care lingviștii lucrează pentru descrierea limbii.
■ Prima lucrare literară cultă apare în 1905, rămânând și unica până la cele câteva din anii 1990 și de după 2000.
■ Nefiind scrisă, istroromâna nu a putut fi nici limbă de învățământ. Singura perioadă în care a fost folosită astfel în paralel cu româna stadard au fost anii 1921-1925
, când a existat o școală înființată de istroromânul Andrei Glavina.
 Situatia actuala a limbii istro română
●
Limba istroromână, vorbită în regiunea Istriei din Croația, se confruntă cu amenințarea iminentă a dispariției,
conform Atlasului UNESCO al limbilor în pericol. Începând cu anii 1990, au fost inițiate eforturi pentru a conserva
și promova această limbă. Croația, semnatară a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare începând cu
1997, a fost îndemnată de Consiliul Europei să adopte măsuri concrete pentru protejarea istroromânei, cu sprijinul
guvernului României.
● Autoritățile croate au implementat măsuri la nivel central și local, înregistrând istroromâna pe Lista bunurilor
culturale nemateriale protejate ale țării. În județul Istria, Statutul adoptat în 2009 promovează păstrarea dialectelor
locale, inclusiv a istroromânei. În școala gimnazială „Ivan Goran Kovačić” din Čepić, se acordă un regim special
pentru promovarea activă a istroromânei.
● Educația joacă un rol esențial, cu planuri de învățământ care includ 70 de ore pe an pentru activități de predare și
promovare a tradițiilor istroromâne. Sprijinul vine și din partea Ministerului Culturii croat și a asociațiilor culturale
și lingvistice, inclusiv proiectul "Očuvęj vlåška ši žejånska limba".
 Scriere

Varietăți regionale
Fiecare sat istroromân își are graiul său, cu mici
deosebiri între cele din sudul masivului muntos
Učka, și relativ mari între acestea și cel din
Žei̯ ân, din cauza muntelui care a izolat timp
îndelungat cele două zone. Există deosebiri
fonetice, morfologice (de exemplu păstrarea
exprimării sintetice a genitiv-dativului în Žei̯ ân
și dispariția ei în sud) și lexicale. Sunt circa 300
de unități lexicale care nu sunt comune pentru
sud și Žei̯ ân [38] (vezi detalii despre diferențele
dialectale în secțiunile următoare).
Scrierea
 LEXIC
● Potrivit lui Narumov din 2001, aproximativ 65% din lexicul de bază al istroromânei provine din limba latină,
evidențiind o puternică moștenire romanică. În lista Swadesh de 110 cuvinte, 87% sunt de origine latină. Cu toate
acestea, există cuvinte specifice sau cu sensuri distinctive, cum ar fi "cåi̭ bę" pentru "colivie" sau "scånd" care
înseamnă atât "scaun" cât și "masă", și "čęre" pentru "a cere" dar și "a căuta".
● Procesul de formare a cuvintelor prin derivare este redus în istroromână, iar prefixele verbale sunt utilizate mai
mult în scop gramatical, creând verbe de tip perfectiv/incoativ. Există câteva sufixe lexicale, provenind fie din
origini romanice, fie slave, care formează nume de ocupații sau diminutive.
● Istroromâna este remarcabil de deschisă la influențe străine în ceea ce privește lexicul, mai ales în comparație cu
celelalte limbi romanice orientale. Numeroase împrumuturi provin din croată, în special din dialectul čakavian, dar
și din limba standard croată. Acest amestec a dus la apariția de sinonime, uneori cu schimbarea sensului cuvintelor
moștenite.
● De asemenea, împrumuturi din limba italiană, atât din dialectul venețian, cât și din italiana standard, au pătruns în
istroromână, fie direct sau prin intermediul croată. De exemplu, cuvinte precum "alora" pentru "atunci" sau "i̭ ardin"
pentru "grădină".
● Cuvinte de origine germană au intrat și ele în limba istroromână, fie direct, fie prin intermediul croată. Exemple
includ "fråi̭ er/fråi̭ ar" pentru "tânăr, iubit, logodnic" sau "țucâr" pentru "zahăr".
Exemplu de text