MODERNISMUL

Istoric. Reprezentanți
• Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea,
începutul sec. al XX-lea în câteva literaturi naționale precum și în
domeniul artelor. Moderniștii sunt, de fapt, doritorii de schimbare în
opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).

• Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles
Baudelaire (primul teoretician al modernismului), Arthur Rimbaud,
Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot
etc.
 Trăsăturile modernismului. În poezie se manifestă prin:
• ermetism (limbaj încifrat);
• ambiguitate a exprimării;
• utilizarea limbajului neologic și tehnic;
• elitism;
• sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă;
• fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului);
• se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale;
• noutatea metaforei, figura dominantă este metafora, astfel limbajul e ambiguu, iar cititorul
devine căutător de sensuri;
• înnoiri prozodice: vers liber, verslibrismul (versuri lipsite de rimă, măsuri inegale, ritm variat,
unele versuri încep cu literă mică) măsură variabilă, ingambament (ideea începută într-un
vers continuă în versul următor);
• apar tehnici noi;
• îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul.
 Modernismul în proză se manifestă prin:
• negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului;
• punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității;
• crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza
psihologică;
• promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin,
urban, construcția personajului intelectual în opoziție cu
țăranul.

• Discontinuitate – 1. Lipsă de continuitate

2. Succesiunea cu întreruperi în spațiu și timp
Demonstrează apartenența poeziei „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii” la modernism