NEVOIA DE A RESPIRA

Independența în satisfacerea nevoii de a respira

Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a
muşchilor respiratori și de funcţionarea lor eficientă.
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura aportul de oxigen necesar
proceselor de oxidare din organism şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat
din metabolismul celular.
Etapele respirației sunt:

a) Ventilaţia – reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului

încărcat cu dioxid de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Este influenţată de:
– permeabilitatea cailor respiratorii;
– concentraţia oxigenului în aerul respirat;
– maturitatea centrului respirator bulbar;
– expansiunea cutiei toracice;
– funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.

b) Difuziunea gazelor – este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele
perialveolare şi CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
– diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
– starea peretelui alveolar;
– mărimea suprafeţei alveolare

c) Etapa circulatorie – constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi

şi a CO2 adus de la ţesuturi, prin vasele venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
– cantitatea de hemoglobina din sânge;
– debitul cardiac;
– numărul de hematii;
– permeabilitatea reţelei periferice arteriale

d) Etapa tisulară – reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu

ajutorul unui sistem enzimatic complex.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a respire

Factori biologici

– vârsta – la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare;

– sexul – la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului, la bărbaţi la limita
minimă;
– statura – la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la persoanele înalte;
– somnul – în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de veghe;
– postura – poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
– alimentaţia – influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza favorizează o bună
funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
– exerciţiul fizic – influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa respiratorie pana la 40-50
resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai mic decât cele antrenate;
– activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
– talia – persoanele supraponderale au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori psihologici

– emoţiile – influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;

– aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
– durerea.

Factori sociologici

– mediul ambiant – procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează respiraţia; mediul poluat,
încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează
un mediu confortabil;
– climatul – influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul – scăderea frecventei; vântul
perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină creşterea frecvenţei;
– locul de muncă – prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei respiraţii (minerii,
vopsitorii, laborantii);
– conditii de locuit – locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari, ferestre pentru luminozitate
naturală.
Manifestări de independenţă ale nevoii de a
respire
Eupnee – respiratie normala – supla, ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa,
fara efort (fara control constient).

Frecvenţa respiraţiei

– reprezintă numărul de respiraţii pe minut;

– este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani – rata medie: 25 r/min
la 4 ani – rata medie: 23 r/min
la 6 ani – rata medie: 21 r/min
la 12 ani – rata medie: 19 r/min
la 14 ani – rata medie: 18 r/min
la 18 ani – rata medie: 16-18 r/min
adult – 16-18 r/min
Amplitudinea

– este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din acest punct
de vedere respiraţia poate fi profundă sau superficială;

Ritmul
– reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Simetria mişcărilor respiratorii

– ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi expiraţiei;

Tipul de respiraţie

Sunt trei tipuri de respiraţie:

– costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită măririi
diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
– costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
– abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;
Expectoratia
– mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea
– reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un fenomen de
protecţie al organismului.
Principalele volume pulmonare
CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml

CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml

CRF Capacitate reziduala functionala =2500 ml

CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml

VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata medie : 1300 adulti

VC Volum curent = 500 ml adulti

VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti

VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator maxim/secunda = 3500-4000 ml
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
Dependență în satisfacerea nevoii de a respire

Atunci cand nevoia nu este satisfacută, apar următoarele probleme:

1. Alterarea vocii;

2. Dispneea;

3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.

1.ALTERAREA VOCII

Surse de dificultate
– procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
– prezenta alergenilor din mediul inconjurator.

Manifestări de dependenţă

Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii. Se manifestă sub
formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în laringita acută sau cronică.

Afonie = imposibilitatea de a vorbi.

Voce nazonată – întalnita în obstrucţia foselor nazale.

Voce bitonală – apare în leziunile nervului recurent stâng.

Senzaţia de sufocare – lipsa de aer.

2. DISPNEEA

Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie,

senzatie de sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de
frecventa, amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.

Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.

Surse de dificultate

– bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),

– bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
– boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina
anxietate,hipertiroidism), anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde
cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi
acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă

Ortopnee – respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte poziţie

forţată- şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se pe genunchi; această
poziţie este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează respiraţia.
Apnee – oprirea respiraţiei;
Bradipnee – respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12
resp/min., ampli¬tudine crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj.

Tahipnee – creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor

respiratorii peste 40 resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică;
suprafaţa respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-
pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu
efect de masă asupra bazei plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine modificată – respiraţie superficială sau profundă.
Hiperventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin
respiratii profunde si prelungite.
Hipoventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin
respiratie superficiala.
Tuse – expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreţii acumulate
Hemoptizie – hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la nivelul căilor respiratorii –
plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)
Mucozităţi (spută) – amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi, sânge, celule
descuamate.
Dispnee de tip Cheyne-Stokes
• respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea
temporară a respiraţiei);

Dispnee Kussmaul
• inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee. Ciclul se reia. Mişcările respiratorii sunt zgomotoase,
inspiraţia profundă, frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.

Dispnee Biot
Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.; reprezinta respiratia agonica din
stadiul preletal, stari comatoase, meningite.

Dispnee Bauchut
Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de expiratie mica. Apare la copii in
Bronhopneumonie +cianoza +bataile aripilor nasului;

Respiraţia agonică – perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample – moartea clinică.
Zgomote respiratorii – raluri– zgomote intermitente produse prin trecerea aerului circulant de-a lungul unei
acumulari de secretii in bronhiole si alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
– sufluri;
– frecătura pleurală;
– murmur vezicular.

Cianoză – tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas, buze, lobul urechii, unghii

Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal.

Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.

Wheezing – expiratie suieratoare

Sughiţ – respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa si repetata datorita unor
spasme repetate ale diafragmului). De obicei este asociat cu procese mediastinale.

Căscatul – inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta oxigenare cerebrala.

Strănut – a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a
mușchilor expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII

Manifestări de dependenţă

Obstrucţia căilor respiratorii

Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenta unor corpi străini, pătrunşi
accidental în căile respiratorii – îndeosebi la copii – ca şi de deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe nas – bolnavul respiră pe gură
Secreţii abundente nazale – secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia

Epistaxis – hemoragie nazală

Deformări ale nasului – deviaţie de sept, traumatisme

Strănut – expirare forţată

Aspiraţie pe nas – smiorcăit
Tuse – cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în
satisfacerea nevoii

 explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;

 recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
 învaţă pacientul să:
-facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
-aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
-înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte neadecvată tabagism, mese copioase)
-evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua
măsurile de protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
-să se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare
şi dulciurilor etc;
-să ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
-să evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice ;
-poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;

-aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;

-adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
-se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea,
luminozitatea în limite normale;
-consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
-evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decompensări
respiratorii);
-cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.
Educatia pacientului
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet,
adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a
muşchilor abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos” execută masaj organelor zonei inferioare şi
favorizează circulaţia sanguină;
• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine
superficială şi rapidă;
• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;
• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu
deficienţe respiratorii

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să respire liber, pe nas

– verfica permeabilitatea cailor respiratorii;

– la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
– umezeşte aerul din încăpere;
– asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;

Pacientul să nu devină sursă de infecţie

– educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;

– educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
– favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Sa fie oprit epistaxisul

– aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;

– comprimă cu policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10
minute;
– aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
– recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;

Pacientul să prezinte mucoase respiratorii umede şi integre

– umezeşte aerul din încăpere;

– recomandă pacientului repaus vocal absolut;
– favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie

– învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;

– umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
– aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
– învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
– asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
– învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
– administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.

Pacientul să înghită fără dificultate

– întrerupe alimentaţia solidă;

– recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
– alimentează pacientul cu lichide călduţe;

Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie

– învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,
aglomeraţiile.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:

– lichide reci în cantităţi mici şi constant;

– aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
– administrăm la indicaţia medicului: atropină, etc.

Sa-i fie calmata durerea pacientului

– aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau semisezanda;
– combate sughitul, tusea;
– administreaza tratamentul prescris de medic

Pacientul sa fie ferit de complicatii

– educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
– schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
– educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa respecte indicatiile
medicale.
Pacientul să fie echilibrat psihic

– asigură poziţie antalgică;

– învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii, examene
radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor bronşice).