P. 1
Metodologia cercetarii economice

Metodologia cercetarii economice

|Views: 133|Likes:
Published by Andrew G
Cercetarea propriu-zisă. Metode calitative şi cantitative de analiză a fenomenelor şi proceselor economice.
1. Rolul şi conţinutul observării stiinţifice
2. Elaborarea ipotezelor ştiinţifice.Măsurarea economică
3. Metode şi procedee de analiză calitativă
4. Metode şi procedee de măsurare cantitativă
5. Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă
6. Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. Fundamentarea concluziilor
Cercetarea propriu-zisă. Metode calitative şi cantitative de analiză a fenomenelor şi proceselor economice.
1. Rolul şi conţinutul observării stiinţifice
2. Elaborarea ipotezelor ştiinţifice.Măsurarea economică
3. Metode şi procedee de analiză calitativă
4. Metode şi procedee de măsurare cantitativă
5. Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă
6. Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. Fundamentarea concluziilor

More info:

Published by: Andrew G on Oct 11, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/24/2013

pdf

text

original

Tema: 5. Cercetarea propriu-zisă. Metode calitative şi cantitative de analiză a fenomenelor şi proceselor economice. 1.

Rolul şi conţinutul observării stiinţifice 2. Elaborarea ipotezelor ştiinţifice.Măsurarea economică 3. Metode şi procedee de analiză calitativă 4. Metode şi procedee de măsurare cantitativă 5. Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă 6. Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. Fundamentarea concluziilor ştiinţifice economice. 5.1 Rolul şi conţinutul observării stiinţifice Explicarea fenomenului economic este cea mai importantă şi complexă etapă a metodologiei cercetării ştiinţifice. Primele două etape care au pus în special bazele informării-documentării sunt comune şi prea puţin diferenţiate de alte ştiinţe. Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă este etapa definitorie care concentrează cele mai dificile şi complexe operaţiuni şi procese ale metodologiei cercetării ştiinţifice economice. În această etapă se realizează impactul fenomenului sau procesului economic asupra alegerii şi utilizării celor mai diferite metode şi tehnici de calcul şi analiză, aici se elaborează şi se verifică ipotezele şi construcţiile teoretice (modelele), se afirmă şi se verifică măsura în care cercetătorul dispune de totalitatea aptitudinilor şi cunoştinţelor pe care le implică studiul unui fenomen economic sau altul. În această etapă se săvârşesc şi cele mai multe dintre erorile şi minusurile care se reproşează ştiinţei economice; se înţelege că în sfera acestei etape a cercetării se depun şi cele mai mari eforturi de perfecţionare a metodologiei cercetării ştiinţifice economice, de sporire a capacităţii ştiinţei economice de a explica şi influenţa procesele economice practice. În cadrul acestei etape se realizează un mare ansamblu de “operaţiuni”, de ”subetape” (adevărate “faze tehnologice”), prezentate anterior. Explicarea fenomenului economic cuprinde, practic, trei momente şi anume: • observarea ştiinţifică ; • formularea ipotezelor şi a modelelor; • verificarea ipotezelor şi a modelelor. Fiecare dintre aceste momente formulează nu numai exigenţe comune, dar şi exigenţe specifice pentru metodele, tehnicile şi instrumentele de analiză. Toate operaţiunile legate de explicarea fenomenelor şi proceselor economice gravitează în jurul ipotezei ştiinţifice. Observarea ştiinţifică are un conţinut şi funcţii mai speciale în cadrul explicării fenomenului economic, astfel că ne vom opri în primul rând asupra acesteia. Începutul cercetării propriu-zise l-am putut identifica încă în etapa a doua de documentare (bibliografică şi directă), în special în operaţiunile de studiu al documentelor. Observarea ştiinţifică deţine o poziţie “strategică” în cadrul explicării fenomenului economic. Ea este etapa de debut, pentru că elaborarea ipotezelor şi a modelelor este dependentă de observaţia ştiinţifică a fenomenului empiric. Însă de observaţia ştiinţifică a fenomenului economic empiric depinde, şi verificarea ipotezelor şi construcţiilor teoretice (modelelor, inclusiv a concluziilor teoretice şi practice). Această poziţie specială - ca bună bază de pornire a explicării fenomenului economic, dar şi de control al construcţiilor teoretice (ipoteze, modele, concluzii şi soluţii) - reclamă o serie de precizări în legătură cu conţinutul observaţiei ştiinţifice în cercetarea ştiinţifică economică, între care: • Observarea ştiinţifică în general, în toate ştiinţele este considerată “o contemplare metodică a cercetătorului” asupra datelor şi faptelor rezultate din documentare pentru obţinerea de informaţii noi asupra procesului sau fenomenului supus cercetării ştiinţifice.

3. mai rar. este îndrăzneaţă.2 Elaborarea ipotezelor ştiinţifice. • Observarea ştiinţifică “nu o avem. la îndemâna oricui. este îndrăzneaţă. totală. oricum. După cum menţiona K.• Observarea ştiinţifică constă în perceperea de către cercetător a faptelor economice. tot aceştia realizează şi transferul constatărilor (informaţiilor) în limbaje. dacă are un conţinut bogat. la buna formulare şi verificare a legilor de mişcare a fenomenelor.ca metodă ştiinţifică de cunoaştere . varietatea şi exactitatea acestor predicţii”. Popper.implică şi realizarea de cercetări de caz şi multidisciplinare. ea nu este o cunoaştere certă. • Observarea ştiinţifică înfăptuită de cercetători este dependentă de trei factori : ◊ calităţile şi perfecţiunea organelor de simţ ale cercetătorului. ”o ipoteză este îndrăzneaţă. a cărei veridicitate se cere demonstrată. la suprafaţa problemei cercetate. autentică. 2. ”Ruptura” poate fi parţială. • Observarea ştiinţifică este o activitate care face obiectul analizatorilor individuali ai cercetătorului . Să reprezinte o codificare verificabilă a datelor(aspect empiric). a pricipiilor şi legilor lui de mişcare şi evoluţie. Să reprezinte o concepţie coerentă. clarificările pe care ni le furnizează observarea rămân în mare măsură în sfera exterioară. nu se realizează de la sine. ci o facem”. este îndrăzneaţă. îndrăzneala şi caracterul ei riscant sporeşte pe măsură ce cresc numărul. amplificând uneori mult performanţele. aşa cum este ea dincolo de nivelul apariţiei şi cu atât mai îndrăzneaţă. ◊ sistemele de aparatură care prelungesc organele de simţ. de o întrebare sau de o problemă bine pusă. Deci. dacă reprezintă o descriere structurată a lumii. aşa cum se desfăşoară ele în practică în procesualitatea lor. Observarea ştiinţifică şi mai ales cercetările expozitiv-descriptive pun în evidenţă cercetătorului multe informaţii preţioase despre însuşirile şi proprietăţile fenomenului economic. care pregătesc teren pentru ”revoluţiile ştiinţifice”. Prin observarea ştiinţifică se obţin informaţii empirice relevante care. Observarea ştiinţifică o poate face numai omul pregătit. • Observarea . ci o informare verosimilă. • deduceri prin analogie (o serie întreagă de ipoteze economice au fost propuse prin analogie cu fenomenele fizice. 5. dacă face predicţii despre evenimentele şi fenomenele încă necunoscute. • Observarea ştiinţifică nu este o observaţie sau cunoaştere comună. Ipotezele ştiinţifice pot fi rezultatul: • deduceri din cunoştinţele empirice şi teoretice existente. cu cât este mai mare distanţa dintre lumea aparenţelor şi realitatea descrisă de această ipoteză. Să posede o valoare şi un interes practic (aspect practic). Pentru a avea o validitate solidă. cu totul insuficiente de înţelegere a esenţei fenomenului. când ipoteza reprezintă un punct de plecare pentru corectarea sau reformularea vechilor cunoştinţe ori. ◊ sistemul de cunoştinţe prealabile. adică explică o mare varietate de fapte între care nu s-a observat anterior nici o legătură. după prelucrare ajută la înţelegerea mecanismelor şi interacţiunilor fenomenelor. ea este întotdeauna pregătită de un interes concret-specific. cât şi transmisibilă ca acceptare (aspect logic). adică spune mult peste ceea ce se cunoaşte despre domeniul la care se referă în momentul formulării. fenomenologică. orice ipoteză trebuie să satisfacă trei cerinţe majore: 1. Ele nu aduc aproape de loc elemente. 2 . a mecanismelor interne. care să fie atât inteligibilă. ipotezele pot fi considerate drept ”ruptură” în ştiinţă. intercondiţionarea şi cauzalitatea unor fenomene sau procese încă necunoscute. • deduceri din noile fapte apărute. Măsurarea economică Ipoteza de cercetare reprezintă un enunţ cu caracter de probabilitate despre esenţa. când ipoteza anunţă viitoarele noi teorii sau legi. Cu toate acestea. dacă posedă un înalt grad de generalizare. chimice şi biologice). Prin urmare.

prin urmare. În această situaţie. realitatea fiind prea complexă pentru a putea fi percepută în totalitatea caracteristicilor şi manifestărilor sale. • Ipoteza parţial infirmată de datele empirice urmează să fie reluată în condiţii mai riguroase. realizate sau doar redactate prin ”împrumut”. fie abandona. Ipotezele incerte trebuie să fie comunicate pentru stimularea cercetărilor ulterioare. există. el poate fi cunoscut doar în anumite limite şi condiţii. Adevărul se prezintă ca o reflectare adecvată a obiectului cercetat de către subiectul cercetător prin reproducerea realităţii în forma în care ea. realmente. dar neinfirmată. care constă în testarea ipotezelor elaborate. cea mai mare parte a efortului de cercetare este îndreptată spre testarea lor – pentru delimitarea adevărului de fals. • Ipoteza parţial verificată. adică ceea ce nu poate fi respins şi. Ceva mai grav stau lucrurile atunci când sunt oferite rezultate obţinute prin cercetări improvizate. şi criticvalorizator. însă cercetătorii preferă să nu vorbească despre propriile ipoteze infirmate. cercetătorul trebuie să renunţe la ipoteză. cercetarea se poate fie amâna. cauzele pot fi asociate cu insuficienţe metodologice (lipsa tehnicilor de prelucrare satisfăcătoare a informaţiei. Avem de-a face aici fie cu o superficialitate arogantă. ci posedă un caracter relativ. pentru ca viitorii cercetători să le poată evita. În aceste caz. adevărul se poate schimba sub influenţa modificării realităţii şi a creşterii capacităţilor de cunoaştere. ipoteza este considerată infirmată.După formularea ipotezelor. Prin urmare. pentru a putea decide asupra confirmării sau infirmării ei. fie cu o insuficientă pregătire şi experienţă a cercetătorului. cercetătorul reformulează ipoteza îşi reia procesul de verificare de la început. În consecinţă. din care cauză se creează impresia falsă că verificarea ipotezelor este o procedură simplă. sugerând ideea că este de datoria altora să verifice validitatea şi fiabilitatea lor. Adesea. se consideră adevărat rezultatul cercetării care poate fi testat conform regulilor stabilite. lipsa procedeelor de verificare corespunzătoare) sau slaba calitate a datelor. dacă toate consecinţele ei sunt concordante cu toate datele şi faptele empirice observate în practică • dacă o singură consecinţă nu coincide cu faptele empirice. Ea rămâne în patrimoniul ştiinţei. Adevărul nu este unul universal şi absolut. Dacă nici după reformulare ipoteza nu se verifică. este considerată a fi numai confirmată. Pe de o parte. Unii cercetători se mulţumesc să furnizeze publicului doar rezultate obţinute. în cadrul căruia sunt evidenţiate problemele de cercetare şi elaborate ipotezele. cercetarea ştiinţifică generează două feluri de demersuri metodologice: creatorconstructiv. O ipoteză incertă nu-şi pierde atributele de ipoteză. se cere admis. ce poate fi reprezentat prin schema următoare: 3 . • Când ipoteza nu este nici infirmată şi nici confirmată. după cum trebuie comunicate şi ipotezele infirmate. urmând a fi verificată mai târziu (în istoria ştiinţei sunt cunoscute ipoteze care au fost verificate după decenii sau secole de la elaborarea lor). Pe de altă parte. Regulile de testare a ipotezei: • o ipoteză este considerată validă.

o problemă fie că nu mai prezintă interes pentru o nouă generaţie de cercetători. astfel încât anumite probleme. Ea poate conduce la eliminarea problemelor. I – ipotezele care pot servi la soluţionarea problemei P1 TI – testarea ipotezelor. De asemenea .Cunoaşterea de fond Fapte noi Problemă de cercetare Ipoteza posibilă Testare Eşec Confirmare Aplicare Figura 1. În asemenea mod începe un nou ciclu metodologic de cercetare ştiinţifică. Cu ajutorul măsurării economice se realizează aprofundarea analizei economice. a structurii şi însuşirilor sale definitorii începe măsurarea economică. fie că nu a fost încă elaborată o metodă în cadrul căreia să poată fi găsite mijloace adecvate de a o soluţiona. statistico-matematică. de bază a cunoaşterii ştiinţifice. întrucât activitatea economică se află în permanentă evoluţie. Măsurarea ştiinţifică îndeplineşte un rol covârşitor în procesul de formulare a ipotezelor şi mai ales în acela de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. apar noi fapte. Conţinutul demersului metodologic al cercetării ştiinţifice Pe măsura dezvoltării activităţii economice. a afirmării pe mai departe şi a consolidării ştiinţei economice. sunt ulterior redescoperite şi chiar soluţionate. cândva abandonate. se schimbă condiţiile de activitate şi apar noi probleme de cercetare. pe care K.I –TI-P2 unde P1 indică problema iniţială. cercetarea ştiinţifică nu se încheie odată cu soluţionarea problemelor de cercetare. Popper l-a reprezentat în felul următor: P1. acestea fiind considerate banale sau pseudoprobleme. Dar. După observarea şi cunoaşterea calităţii fenomenului. Ipoteza formulată şi testată asigură soluţionarea problemei. atât pentru progresul teoriei cât şi 4 . P2 – noua problemă generată Deci. care pune pe ordinea de zi o nouă ipoteză. Aceasta generează o nouă problemă ştiinţifică. se determină şi se cunosc dimensiunile fenomenelor economice şi structurile lor interne. care nu pot fi interpretate cu ajutorul teoriei existente. Măsurarea economică reprezintă o condiţie esenţială.

primul produs. El presupune un conţinut real şi o formă de exprimare specifică. • microeconomic (nivel de firmă). În ambele cazuri ale cercetării şi măsurării dinamice. numerică a proceselor şi fenomenelor economice. • măsurarea statică (în statistică şi în economie) examinează şi evaluează fenomenul economic şi conexiunile lui la un moment dat. • scala interval . Pentru a înţelege cât de cât complexitatea şi dificultatea măsurării fenomenelor economice cărora trebuie să le facă faţă statistica şi în măsură mereu crescândă matematica şi alte discipline . subramură şi nivel teritorial). mari probleme se pun atât pentru cercetarea şi măsurarea statistică. mezo şi microeconomic). esenţiale. a) Economia. 5 . al treilea etc. la un moment dat este şi prin excelenţă dinamic. cu toate eforturile de reflectare a calităţii. bine definită în timp şi spaţiu.vom insista în continuare asupra câtorva aspecte deosebit de relevante. Se poate spune deci. a raportului dintre static şi dinamic.utilizează unităţi de măsură egale care fac posibilă stabilirea ordinii stărilor analizate mai înainte. mai multe sau chiar toate unităţile de măsură: • unităţi naturale • unităţi natural-convenţionale • unităţi de timp de muncă (ore) • unităţi valorice (băneşti) Se poate lesne observa că pe baza unităţilor de măsură prezentate. • scala ordinală . b) Oricare ar fi nivelul său de agregare. ca şi în cercetarea şi măsurarea statică a fenomenului economic se cer luate în seamă şi bine evidenţiate proporţiile şi contribuţiile celor două laturi. fenomenul economic este complex şi dificil de măsurat în primul rând pentru că el se manifestă la cel puţin trei niveluri: • macroeconomic (nivel naţional şi nivel internaţional). cibernetice. Din această cauză. se depăşeşte stadiul cercetării ştiinţifice economice empirice. Cu ajutorul măsurării economice se realizează analiza aprofundată. atât cantitativă. chiar şi cu o anumită exagerare. c) Fenomenul economic (macro.realizându-se ierarhia care urmează. ◊ Tehnicile de scalare includ o serie de particularităţi aşa cum rezultă din cele de mai jos: • scala nominală . Indicatorul este o caracteristică sau însuşire (proprietate) exprimată numeric a unei categorii economice sau sociale.asigură evaluarea cât mai precisă a fenomenului economic în evoluţia sa.realizează ierarhia a cinci produse de încălţăminte după un criteriu de referinţă confortul . cât şi calitativă. definitorii pentru fenomenul măsurat. mezo şi microeconomic) are nu numai o dimensiune numerică cantitativă. al doilea. că ştiinţa economică începe de acolo de unde începe măsurarea fenomenelor economice. descriptive. fenomenul economic (producţia. fenomenul economic în funcţie de nevoile analizei poate şi trebuie exprimat în unul. d) Fenomenul economic static. cu ajutorul metodelor matematice. • mezoeconomic (nivel de ramură. calitative. procesele de agregare (însumare) conduc totuşi la “pierderea” sau subevaluarea unor aspecte particulare. • măsurarea dinamică (statistică şi economică) . sistemice etc. Din aceste considerente în teoria şi practica statistică-matematică de măsurare economică s-au elaborat şi alte mijloace complementare de analiză şi convertire a laturilor calitative în dimensiuni numerice cantitative cum sunt în special: tehnicile de scalare şi tehnicile de vizualizare a calităţii şi specificităţii fenomenelor economice. dar fără ierarhizarea lor după intensitatea fenomenului cercetat şi fără măsurarea distanţelor care separă aceste grupe.al practicii economice. cât şi a distanţelor dintre intervale. e) În construirea unor indicatori. ci şi una calitativă. activitatea) poate fi studiat pe orice nivel de agregare (macro. dar şi pentru cercetarea şi măsurarea economică în general. specifice. temporal.permite clasificarea subiecţilor studiaţi în două-trei grupe în raport cu proprietatea (însuşirea) ce a fost scalată.

f) Măsurarea economică. înainte de toate. care diferă de cele reale. 5. • indici. cu ponderi diferite de la o ţară la alta a tradiţiei. În realizarea acestui scop un rol decisiv îi revine procedeul abstractizării. Abstractizarea reprezintă abstragerea mentală de la unele proprietăţi şi raporturi puţin semnificative ale obiectelor cercetate în scopul evidenţierii altor proprietăţi şi raporturi semnificative. Sau construcţia ideală a lui homo economicus – egoist. • coeficienţi de elasticitate. • coeficienţi de variaţie. a implicării statului în economie şi a funcţionării libere a pieţei. ce-i permite să descopere mai uşor esenţa şi conţinutul lor. permiţînd evidenţierea contradicţiilor lui interne (dacă ele există). b. Scopul analizei datelor colectate este descoperirea caracteristicilor esenţiale ale părţilor componente ale întregului. Rezultatul procedurii de abstractizare este abstracţia ştiinţifică. abstractizarea ştiinţifică. capabilă să oglindească atât latura cantitativă cât şi latura calitativă. 2. cuantificarea influenţelor pe care le exercită asupra fenomenului economic. • mărimi medii. toate exigenţele măsurării economice . de multă vreme consacrate şi larg utilizate astăzi. procedeele de măsurare calitativă. pretutindeni. economia centralizată şi economia descentralizată. În fine. ca de pildă: • mărimi relative. Realitatea se caracterizează printr-o economie mixtă. multifuncţionale foloseşte indicatori exprimaţi şi în alte unităţi de măsură.◊ Tehnicile de vizualizare au un rol important pentru că realizează legătura dintre o noţiune abstractă şi reprezentarea pe care o efectuează cercetătorul. desluşirea şi precizarea legăturilor cauzale. • coeficienţi de concentrare . 6 . Ea se deosebeşte de metoda analitică prin două particularităţi: a. Forma specifică a abstractizării este idealizarea – construcţia mintală a obiectelor cercetate. Abstractizarea îl ajută pe cercetător să-şi croiască drum prin multitudinea de proprietăţi şi raporturi ale obiectelor reale. diferitele elemente componente sau diverşi factori. 3. Alături de grafice.dispersie. Cuprinde obiectul cercetării în integralitatea sa. Metodele de analiză calitativă: 1. tehnica vizualizării include şi reprezentarea de scheme. în unele domenii (economia muncii) se utilizează şi tehnica filmării sau înregistrării video. iar în cadrul analizei funcţionale abstractizarea se efectuează prin aplicarea principiului ceteris paribus. îndeosebi pentru analiza fenomenelor complexe. statistico-matematică. Sinteza reprezintă reunirea componentelor analizate într-un tot unitar şi prezentarea funcţionării integrale a fenomenului sau procesului economic studiat. Cu ajutorul acestor indicatori se iau în seamă în procesul de măsurare economică. • coeficienţi de corelaţie şi regresie. în ţară şi în lume. Cunoaşterea cauzală a fenomenelor economice se realizează cu ajutorul unui ansamblu de procedee de măsurare. Permite extinderea cunoaşterii şi obţinerea de cunoştinţe noi. Numai după aceasta se poate trece la prezentarea procedeelor cantitative care permit măsurarea. • parametrii ecuaţiilor estimatoare etc. ceea ce facilitează desluşirea lesnicioasă a esenţei fenomenului. Metode şi procedee de analiză calitativă Redăm în cele ce urmează. Exemplu pot servi tipurile ideale de economie – economia tradiţională. metoda analizei şi sintezei Analiza reprezintă o modalitate de examinare a fenomenelor şi proceselor economice prin descompunerea lor logică în componente esenţiale. În cadrul acesteia se reţin componentele principale ale fenomenului şi legăturile dintre acestea. ele redau evoluţia sau şi structura unui fenomen economic prin reprezentare grafică mult mai sugestivă decât datele oricărui tabel. deoarece acestea asigură cunoaşterea esenţei fenomenului.

el.Kant şi G. Iniţial. 3. metoda deducţiei Un aport considerabil la formarea metodei deductive îi aparţine lui R. la prevederile legislaţiei în vigoare. funcţia de producţie este o axiomă.Hegel. Sub aspect metodologic. şi-a propus să găsească o metodă care să combine avantajele logicii. în care fenomenele şi procesele economice se află în interdependenţă şi interacţiune. Descartes. adevărat prin definiţie. În realitate. Conţinutului şi formei. concluzia rezultată fiind extinsă asupra tuturor cazurilor. În cazul inducţiei complete. Dialectica este metoda care permite studierea esenţei şi legităţilor dezvoltării fenomenelor şi proceselor economice. practic. Spre deosebire de ipoteze. şi care se numesc axiome. familie cu familie. Decalajul exagerat dintre teorie şi faptele reale conduce la dogmatism. Fundamentul logic al demonstraţiei îl formează legile logicii formale: a. exprimate concret în timp şi spaţiu. adică modul de raţionare de la particular la general.raţionare de la generalităţi la particular. ele nu sunt direct testabile. 4. se conchide (generalizează) că toţi locuitorii manifestă cerere faţă de acest bun. sub forma fenomenelor şi proceselor reale. prin „Discurs asupra metodei pentru a ne conduce bine raţiunea şi pentru a căuta adevărul în ştiinţă” (1637). geometriei şi ale algebrei. fiind studiate sub aspectul: i. cînd concluzia despre un element al muţimii se face pe baza cunoaşterii trăsăturilor acestei mulţimi. iar funcţia Kobb-Duglas – o premisă. Astfel. Deducerea de la general la particular presupune demonstrarea – argumentarea veridicităţii unui raţionament prin intermediul altuia. Exemplu servesc axiomele comportamentului în abordarea ordinalistă – axioma ierarhizării . 7 . raţionalitatea este limitată atît prin capacitatea creierului uman şi a cunoştinţelor acumulate. metoda dialectică Elaborată în cadrul filosofiei clasice germane de către J. De formaţie matematician. cît ţi prin asimetria informaţională. eliminînd dazavantajele lor. prin deducţie. Treapta a doua o reprezintă premisele teoretice – condiţiile în care se realizează particularul. ea porneşte de la noţiunile şi propoziţiile ale căror sens este evident . Dacă se constată că fiecare familie din localitatea dată este posesoarea unui climatizor. Legea contradicţiei (A^Ā) c. indivizii se orientează nu doar la interesele proprii. inducţia completă – este generalizarea efectuată pe baza unui număr finit de cazuri. se deosebesc: a. numeroase sau chiar infinite. care acoperă integral categoria respectivă de fapte sau obiecte. Metoda deductivă se bazează pe o serie de principii.raţional. Deducţia este o metodă de demonstrare. Legea raţiunii suficiente Nerespectarea în procesul de cercetare a legilor logicii formale conduce la comiterea erorilor logice. De exemplu. ii. teoriile deja descoperite se aplică la analiza faptelor. enunţul „firmele îşi maximizează profitul”. Legea identităţii (A=A) b. metoda inducţiei Metoda inducţivă presupune elaborarea generalităţilor din faptele analizate i sintetizate. care posedă totalitatea informaţiilor necesare luării deciziilor. a tranzitivităţii şi a non-saţietăţii. Marx. Esenţei şi manifestării. dacă fiecare posedă climatizor. inducţia incompletă – este un raţionament bazat pe studiul unui număr redus de cazuri din cîte cuprinde o clasă de obiecte şi fenomene economice. se verifică . metoda dialectică a fost aplicată la sfera economică de către K. avem numărul locuitorilor dintr-o localitate aridă şi numărul de climatizoare utilizate. Deci. b. Dialectica concepe lumea ca pe un sistem complex. 5. ci şi la anumite norme etice de comportament. Legea terţului exclus (AUĀ) d. Ea cuprinde teza – enunţ care merită a fi demonstrat şi argumentul – raţionamentul prin care este demonstrată teza.

Dialectica presupune că cercetarea economică trebuie să se orienteze la interesele subiecţilor economici. posedă un caracter relativ. unitatea şi lupta contariilor. se operează cu legi ale dezvoltării economice. Relaţia cauzală . Interese economice locale. în calitate de efect. În cadrul metodei dialectice. principiile şi legile caracteristice sistemelor în general. Dialectica presupune că fenomenele şi procesele economice se află în continuă mişcare. adică la apariţia unor însuşiri integrative. care formează un megasistem alcătuit din: b. Necesarului şi eventualului. Prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente a căror legătură (interacţiune) duce la apariţia unor proprietăţi definitorii specifice. Keynes.iii. iv. După cum menţiona J. posedă un caracter stocastic. Singularului şi generalului. Posibilului şi realului. concepute ca relaţii esenţiale. indiferent de varietatea. în dezvoltarea haotică şi spontană. Se consideră că ele: posedă un caracter obiectiv. e. c. Interese economice de grup. metoda sistemică Metoda sistemică este metoda de cercetare a obiectelor organizate complex. v. din care motiv se preferă tot mai mult noţiunea de „legitate” şi nu „lege”. pentru a-şi închipui viitorul”. Sursa permanentă a mişcării o constitue contradicţia. metoda istorică Metoda istorică reprezintă metoda bazată pe studierea proceselor economice în consecutivitatea lor cronologică. Ea este un cadru teoretic capabil să explice modul cum se produc procesele şi fenomenele studiate . în cunoaşterea esenţei oricărui proces sau fenomen economic. 6.M. trebuie arătat că teoria generală a sistemelor este o formă a cunoaşterii ştiinţifice care studiază proprietăţile. Interese economice individuale. constante şi repetabile de dependenţă cauzală între procesele şi fenomenele economice. d. existînd independent de voinţa oamenilor. f. dacă aceste condiţii dispar.este o legătură temporală. natura elementelor lor componente şi de relaţiile dintre ele. pe care nu le posedă părţile constitutive ale ansamblului. În acelaşi sens. g. Din varietatea de conexiuni specifice fenomenului economic legătura cauzală are de departe rolul cel mai important în descoperirea mecanismului ascuns.aşa cum decurge din caracteristicile sistemelor înainte relevate . Problemele metodologice care apar în acest cadru sunt: Alegerea clasificării şcolilor şi doctrinelor economice Determinarea aportului reprezentanţilor diferitelor şcoli la dezvoltarea gîndirii economice Modelul de cercetare şi expunere a ideilor din cadrul istoriei gîndirii economice 7. adică se impun ca tendinţe dominante. fără a fi determinante pentru apariţia unui efect sunt însă indispensabile pentru realizarea 8 . unul în calitate de cauză provocând pe celălalt. adică încep să acţioneze în anumite condiţii şi încetează a mai acţiona. frecvent îmbrăcând şi alte forme cum sunt: relaţii de condiţionare şi relaţii de interdependenţă etc. ca un proces în cadrul căruia acumulările cantitative lente duc la salturi calitative bruşte. al nevoii abordării sistemice a fenomenelor economice. Relaţiile de cauzalitate sunt foarte complexe. Interese economice globale. Utilizarea metodei istorice în cercetarea economică este cunoaşterea acumulării cunoştinţelor în cadrul ştiinţei economice. Interese economice naţionale. Ea concepe mişcarea ca o autodezvoltare. obiectivă între două procese sau fenomene (două sisteme) sau două elemente care se succed. Relaţia de condiţionare este o relaţie conform căreia prezenţa sau înlăturarea anumitor factori. sau investigaţiile în cadrul istoriei gîndirii economice. „economistul trebuie să studieze prezentul prin lumina trecutului. Interese economice internaţional-regionale.

alături de A şi B vom introduce doar unul singur.. Procesul de cunoaştere a cauzalităţii este o cunoaştere prin abstractizare deoarece din multitudinea de cauze şi condiţii numai unele se dovedesc necesare şi suficiente pentru explicarea sau producerea efectului. În al treilea rând. în al patrulea rând să se observe dacă variaţia factoruluicauză precede cu adevărat variaţia factorului-efect.. condiţia îşi pune pecetea pe manifestarea ei individuală.. Relaţia de interdependenţă este o altă formă a legăturii cauzale când un proces sau fenomen (cauză) determină pe altul (efect). In economie însă. b. că studiul cauzalităţii este un pas important în formularea ipotezei. Ea constă în precizarea cu rigoare a poziţiei pe care urmează să o ocupe. dinamice etc. stimulând sau frânând apariţia unui anumit efect. relaţia este considerată de tip determinist.. Acţiunea unei cauze se manifestă întotdeauna în anumite condiţii care influenţează corelaţia cauză-efect. în esenţă două momente decisive: a) identificatrea variabilelor-factori. În procesul de identificare a variabilelor este necesar să se obţină în primul rând informaţii asupra măsurii în care variabila-cauză (condiţie) este sau nu concomitentă cu variabila-efect. Se înţelege. conform funcţiei y = f(x). trebuie observat dacă această relaŃie de succesiune. Această operaţiune . Pentru a da un răspuns. fie de variabile neluate explicit în seamă în studiul fenomenului respectiv. cel de-al treilea factor.xi..influenţa altor factori . astfel că relaţia devine multifactorial alcătuită y = f(x1. Cauzalitatea poate îmbrăca o forma simplă. atunci când efectul (y) este determinat de o singură cauză-factor (x). Studiul cauzalităţii este însă un proces extrem de complex şi de dificil. cât şi sub aspectele lor calitative. Pentru simplificare. în cunoaşterea esenţei fenomenului economic. în al cincilea rând. Şi în fine. Stabilirea de relaţii funcţionale între variabile. b)stabilirea relaţiilor funcţionale. El include. din cele arătate. mai ales sub aspectul nivelului de variaţie al fiecăruia (cauză şi efect) nu există şi influenţe ale altor factori-cauză care generează variaţia efectului. x2. a mecanismelor lui ascunse. este necesar. dar şi reciproca este valabilă. acestea nu pot conduce neapărat la concluzia unei relaţii cauzale reale întrucât este posibil ca variaţia acestora să fie influenţată fie de factori-cauze aleatorii. a. întâmplătoare. într-o relaţie funcţională. în procesul mişcării realităţii cauza şi efectul îşi pot schimba locul şi rolul. cauză-efect.procesului. C.intervine numai după ce s-a constatat că între două sau mai multe variabile există legături cauzale. respectiv. în acest caz fenomenul y este de tip probabilistic deoarece variabila x este aici o condiţie necesară dar insuficientă pentru generarea efectului y.) cât şi variabile-condiţii cum sunt condiţiile necesare. de cele mai multe ori un fenomen y este determinat de un ansamblu de factori (xi). efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat. ceea ce într-un sistem apare ca efect poate deveni cauză în alt sistem şi invers. alături de cele două variabile (A-cauză şi B-efect) un număr nelimitat de alţi factori. chiar dacă cele două variabile (şi cauza şi efectul) includ variaţii de nivel. influenţând-o. Cum această alternativă . poate interveni în mai multe feluri asupra relaţiei A – B. Astfel. exogene. cum ar fi variabile-cauză (endogene. respectiv a efectului. variabilele identificate şi 9 . În al doilea rând cercetătorul trebuie să observe dacă relaţia de concomitenţă sau de asociere dintre cele două variabile nu este o simplă prezenţă (sau întâmplătoare) sau include şi variaţii ale nivelelor celor două variabile (şi variabila-cauză şi variabila-efect). Susţinând acţiunea cauzei.. De menţionat este şi faptul că odată apărut. suficiente etc. statice. un singur factor fiind suficient pentru producerea fenomenului. grăbind sau încetinind.. Vom observa că.fundamentală în orice domeniu al ştiinţei . Identificarea variabilelor-factori are menirea să precizeze variabilele atât sub aspect nominal.xn).este o situaţie foarte frecventă în rândul fenomenelor economice vom putea introduce.

este prezent şi efectul . de calcul şi analiză. dar şi din caracterul imperfect sau parţial util al oricărei metode de cercetare. iar în al doilea el nu apare. Întreaga gamă de metode. tehnici şi instrumente de cercetare trebuie să se adecveze întotdeauna în raport cu particularităţile şi cerinţele concrete ale fenomenului economic cercetat. Procedeele de analiză calitativă a metodei inducţiei. Această problemă este însă cât se poate de dificilă. primul el apare. Această exigenţă rezultă nu numai din complexitatea fenomenelor economice cercetate. probabil. interacţionează în virtutea unei cauze comune – maximizarea rezultatelor. respectiv care variabile sunt independente (xi) şi care variabilă este dependentă (y). deoarece fenomenele economice sunt determinate multifactorial. În economie. Regula procedeului: dacă două complexe cauzale diferă doar printr-un singur factor. indiferent de particularităţile lor.Deci A este cauza fenomenului cercetat –a. în principal: • relevarea şi precizarea elementelor şi factorilor care explică fenomenul sau procesul economic studiat. variat de metode. de formulare a ipotezelor şi de explicare cauzală (factorială) elaborate de John Stuart Mill (1806-1873) şi utilizate şi astăzi sunt următoarele : a) Procedeul (metoda) concordanţei Se postulează că. atunci acest factor constant este cauza fenomenului cercetat (efectul). cu alte fenomene economice. posedă un comportament raţional.a (2) B C . • conceperea şi construirea de modele economice care să expliciteze şi să reprezinte cât mai corect fenomenul economic studiat. • precizarea relaţiilor de condiţionare dintre elementele (factorii) interni fenomenului şi cei din mediul extern al acestuia. restul fiind păstraţi constanţi. • evidenţierea clară a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare element (factor) şi fenomenul sau procesul cercetat. procedeul concordanţei se manifestă în faptul că toate categoriile de agenţi economici. Regula procedeului: dacă în toate complexele cauzale există un singur factor care se repetă. iar într-un alt sistem studiat ocupă poziţia de variabilă dependentă. şi este de mare însemnătate separarea influenţei fiecărui factor. mijloace. cauza fenomenului. Acest procedeu este frecvent utilizat în cercetările economice. c) Procedeul combinat (al concordanţei şi al diferenţei) 10 . Faptul este pe deplin explicabil dacă ţinem seama că în practică una şi aceeaşi variabilă poate ocupa într-un sistem o poziţie de variabilă independentă. Explicarea fenomenului economic se realizează cu un ansamblu foarte complex. necesitând o analiză specială. se poate considera că acest factor este. conform schemei: (1) A B C .anterior analizate: care variabile sunt factori-cauze şi care variabilă este efectul. Procedeele de măsurare economică calitativă vizează. astfel că.a Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. b) Procedeul (metoda) diferenţei Este utilizat pentru separarea influenţei factorului considerat a fi cauză a fenomenului cercetat. tehnici şi instrumente.a (3) A F G . conform schemei: Complexe factoriale fenomenului cercetat: (1) A B C – a (2) A D E . dacă prezenta cauză.

şi dintre aceştia şi fenomenul studiat. conchidem că între ele există şi alte asemănări de conţinut. rezultative (y). Dacă se constată că fenomenul cercetat variază în acelaş sens cu factorul de influenţă . cauza fenomenului cercetat. C -abc Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. Aprofundarea naturii fenomenelor economice necesită şi utilizarea altor metode de analiză. Relaţiile de tip stochastic au drept caracteristică faptul că fiecărei valori a factorului determinant (x) îi corespund mai multe valori probabile ale variabilei dependente (y). B. pe de o parte. cum sunt: a) Procedeul diviziunii şi descompunerii rezultatelor b) Procedeul de grupare c) Procedeul comparaţiei 5. acesta fiind o cauză a fenomenului cercetat. putem afla reziduul efectului.se pot folosi diverse metode care se aleg în dependenţă de forma funcţiei şi relaţiile dintre factori. d) Procedeul variaţiilor concomitente Se aplică cînd într-un complex cauzal un factor variază odată cu fenomenul cercetat. un factor pe care alte două sau mai multw complexe nu-l includ. În vederea separării influenţei fiecărui factor . e) Procedeul soldului sau rămăşiţei Dacă o parte a fenomenului cercetat este determinat de anumiţi factori cunoscuţi şi aceştia se scad. fiecare în parte. dacă din sporul profitului scoatem influenţele cunoscute (a volumul producţiei. este cauza sau. cum sunt: 11 . pe de altă parte. care deosebeşte cele două grupuri de complexe. 4. Metode şi procedee de măsurare cantitativă Metodele cantitative se aleg întotdeauna de cercetător în funcţie de obiectivele studiului şi de natura relaţiilor de condiţionare dintre factori. se conchide că factorul. astfel. f) Procedeul interferenţei prin analogie Se utilizează în azul cînd. Variabilele oricărui model reprezintă relaţii de două feluri: • relaţii de tip determinist. Astfel. conform schemei: (1) A B C a (2) A D E a (3) A F G a (1) B C (2) D E (3) F G Deci A este cauza fenomenului cercetat – a. din concordanţa anumitor caracteristici a două fenomene. cel puţin parţial.obiectivul esenţial al măsurării economice cantitative . se conchide că aceasta este cauza fenomenului cercetat. • relaţii de tip stochastic. structurii producţiei şi a costului pe unitatea de produs). conform schemei: (1) A1 B C D a1 (2) A2 D E D a2 (3) A3 F G D a3 Deci A este cauza fenomenului cercetat – a.Dacă două sau mai multe complexe cauzale includ. unei variaţii anume a factorului x îi corespunde o valoare anume a variabilei efect. se obţine influenţa preţurilor de vînzare a producţiei. cum am văzut. conform schemei: A. Relaţiile de tip determinist reprezintă o dependenţă a unui fenomen economic (y) de un alt fenomen economic (x).

Prin compararea lor se poate stabili existenţa sau inexistenţa legăturii dintre ele şi direcţia acetei legături.  Regresia multifactorială. iar valorile caracteristicii rezultative (y) – pe ordonată. în ordinea crescătoare sau descrescătoare a caracteristicii factoriale. • În cazul în care b=0. dacă 12 . expresia grafică va fi reprezentată printun nor de puncte dispersate aleatoriu în plan. IV Metoda regresiei presupune evaluarea modificării variabilei rezultative (y) ca urmare a modificării variabilei sau variabilelor factoriale (x). nu o pot măsura printr-un indicator sintetic. Legătura este cu aît mai mare cu cît raza elipsei este mai mică. b<0. y y x x Dacă legătura dintre variabile este de o însemnătate mai mică. • În cazul legăturii inverse. Seriile paralele se folosesc numai în cazul unui număr mic de unităţi observate. utilizînd două sau mai multe variabilele independente. Studiul legăturii se realizează după ce unităţile colectivităţii se grupează în funcţie de caracteristicii factoriale cu aceea a caracteristicii rezultative se pot aproxima caracterul legăturii. se apreciază că variabilele x şi y sunt independente. stocastica. Dacă numărul şi amplitudinea variaţiei lor este mai mare. fiecărei valori a variabilei x îi va corespunde o singură valoare a variabilei y. În funcţie de semnul coeficientului de regresie este apreciat tipul legăturii: • În cazul legăturii directe. Caracteristica factorială (x) se trece pe abcisă. se recurge la metoda grupărilor. arată măsura în care variază variabila dependentă în cazul în care variabila independentă se modifică cu o unitate. b>0. În funcţie de numărul factorilor care influenţează variabila rezultativă. y x În cazul legăturii liniare. y y x x Metodele prezentate de studiere a legăturilor dintre fenomenele economice au ca deficienţă faptul că. II Metoda grupărilor. Astfel.I Metoda seriilor paralele constă în aşezarea a două serii în paralel. dacă funcţia include mai mulţi factori – regresia multiplă liniară extinde analiza regresiei. se deosebesc:  Regresia unifactorială. mulţimea de puncte formează un nor în formă de elipsă. deşi permit constatarea legăturilor şi a caracterului lor. Acest inconvenient este eliminat prin utilizarea metodei regresiei şi corelaţiei. În cazul lipsei legăturii dintre aceste două variabile. direcţia şi intensitatea ei. III Legătura dintre caracteristica factorială şi cea rezultativă poate fi stabilită şi cu ajutorul metodei grafice. dacă funcţia include un factor – unul dintre modelele cel mai frecvent utilizate pentru explicarea comportamentului unei variabile dependente de o singură variabilă independentă este regresia simplă liniară exprimată prin funcţia Yx=a+bx Coeficientul „b” denumit coeficient de regresie.

şi cercetarea teoretică. modelul este un ansamblu de ecuaţii care prezintă un sistem economic într-o formă abstractă şi simplificată. artificială care încearcă. Modelul nu este o descriere a realităţii nici atunci când îmbracă o formă literară.5 Model econometric – instrument de analiză calitativă şi cantitativă Modelul econometric este un instrument de analiză calitativă şi cantitativă a fenomenelor economice. Evident este un instrument mult evoluat. • Stabilirea unei legături între cercetarea empirică. cel mai modern dintre toate metodele. atât de necesară când nu există altă posibilitate de exprimare mai veridică. De aceea este cât se poate de înţeles şi nevoia învăţării construirii de modele. Metoda corelaţiei d. Modelele au pătruns în mai toate sferele economiei astfel că în prezent reprezintă un spectru larg în continuă şi rapidă extindere şi diversificare. dar şi al calităţii deciziei actului practic de conducere economică. să reprezinte realitatea cât mai veridic posibil. legată de colectarea datelor. util atât teoriei cât şi practicii economice. În funcţie de nivelul de abstractizare şi generalizare la care se ţinteşte. Cu ajutorul diferitelor tipuri de modele. el se întemeiază pe un sistem cu conexiune inversă (autoreglare). Astăzi însă construcţia de modele apelează frecvent la formalizări matematice. Este foarte greu să surprinzi în raţionamentul curent totalitatea interdependenţelor care au loc în sistemul economic dat”. 13 . El este o reprezentare abstractă şi simplificată a realităţii. care cunosc o foarte largă recunoaştere şi extindere. modelul de regresie multiplă liniară va fi: Y=a+b1x1 + b2x2 În conluzie. metoda statistică. este “un instrument ştiinţific pentru reprezentarea unor realităţi care. în corpul modelului se redau doar elementele esenţiale ale procesului sau fenomenului economic. prin scara şi complexitatea lor. Modelul. cu grade diferite de abstractizare şi simplificare se poate şi trebuie studiat unul şi acelaşi fenomen pentru a realiza cea mai corectă şi completă imagine asupra realităţii. pe măsura creşterii gradului său de abstractizare. este nevoie sau este posibil. Deci el nu este în mod necesar alcătuit din ecuaţii. • Modelul de tip index. prin analogie. fără model şi modelare. definit de Mircea Maliţa în trăsăturile sale cele mai caracteristice. permite : • Verificarea ipotezelor de cercetare înaintate. Astăzi nu se poate concepe progresul cercetării ştiinţei economice. Sub acest aspect. tehnicile şi instrumentele analizei economice. cantitativă de analiză a datelor. Metoda substituirilor în lanţ b. modelele se împart în patru categorii principale. Metoda balanţieră c. • Modelul simbol (tip ipoteză. a. în model se reţin doar mecanismele şi interacţiunile cele mai ascunse ale realităţii. • Modelul cibernetic include gradul cel mai înalt de abstractizare. legată de interpretarea lor. Cercetările operaţionale 5. • Modelul imitativ al realităţii (denumit şi iconic).luăm în considerare o variabilă dependentă (y) şi două variabilele independente (x1 şi x2). Modelul este o construcţie umană. lege sau teorie). • Transformarea fenomenelor şi proceselor economice din format calitativ în format cantitativ. depăşesc capacitatea de cuprindere a intuiţiei sau a logicii discursive cu care stăpânim fenomenologia vecinătăţilor noastre imediate. folosind mai ales pentru a evidenţia cele mai profunde înlănţuiri şi interdependenţe ale lui cu alte procese şi fenomene economice.

nu poate mări cantitatea de monedă în circulaţie pentru a demonstra rolul factorului monetarist asupra inflaţiei. În al doilea rând. Un alt cunoscut economist american Paul Samuelson pare chiar mai tranşant: “Noi nu putem realiza experienţe controlate ale chimistului sau biologului. 5. Verificarea ipotezelor şi fundamentarea concluziilor ştiinţifice reprezintă a treia componentă a explicării fenomenului economic. indstrumente etc. cunoscuta economistă engleză Joan Robinson apreciază totuşi că “economiştii nu pot să utilizeze experimentarea. Atitudini de respingere a experimentului şi de îndoială faţă de alte modalităţi de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice sunt alimentate de diferite aspecte şi particularităţi care. adică implicaţiile şi consecinţele ipotezei.Aprecierea măsurii în care modelul utilizat reflectă în mod adecvat şi îndeajuns fenomenul sau procesul economic se poate realiza numai în condiţiile constatării unui izomorfism (=identităţi) între structura modelului (între structura teoriei formalizate în model) şi structura fenomenului economic supus modelării. • confruntarea teoriei (implicaţii. autorul citat consideră că un astfel de test trebuie să se limiteze la observaţii asupra faptelor economice concrete petrecute. Dacă apar dezacorduri esenţiale între teorie şi faptele empirice. după care urmează fie respingerea ei. consecinţe) cu faptele empirice observate. care se vrea cât mai deasă posibil. ca modalitate de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. Fără să respingă metoda experimentală. în care se afirmă că “nu există nici un laborator în care economistul să poată să-şi testeze ipotezele lui. 14 .teoria. Verificarea ipotezelor şi a concluziilor ştiinţifice reprezintă deci o etapă complexă. Un alt punct de vedere oarecum categoric. ipoteza se infirmă. dacă în alte domenii cercetătorul îşi defineşte riguros condiţiile. Ca astronomul sau meteorologul. în economie clauza “ceteris paribus” (celelalte condiţii rămân constante) nu poate fi aplicată în procesul de izolare pentru că mediul înconjurător nu este stabil. Acest conţinut complex al procesului de verificare a ipotezei şi a concluziilor ştiinţifice poate fi acum prezentat ca un complex de mai multe operaţii. • testarea trăiniciei relaţiilor dintre fenomenul economic real (empiric) şi ipoteză. ceea ce evident. ei trebuie să facă apel la rezultate istorice”. în confruntarea cu faptele empirice observate reprezintă punctul de pornire şi esenţa procesului de verificare a ipotezei şi a concluziilor ştiinţifice. În realizarea verificării ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice se utilizează un sistem relativ variat de metode. fie modificarea. este subliniat în Enciclopedia Britanică (1941). corespunzătoare cu realitatea. reformularea ei. teoria pe care aceasta a generat-o. motivat printr-o particularitate a ştiinţei economice. Dintre aceste aspecte şi particularităţi reţinem: • economistul. implică reluarea procesului de cercetare de la început până când ipoteza se formulează în aşa fel încât dezvoltă o nouă teorie. • economistul are mari greutăţi în izolarea variabilelor explicative nu numai în cazul experimentului. A. Rezultatele teoretice. Frois. dar chiar şi atunci când verificarea practică se întemeiază pe date de observaţii faptice deoarece acestea sunt situate în epoci şi medii diferite. Fundamentarea concluziilor ştiinţifice economice. implicaţiile sau consecinţele acesteia. noi trebuie în mare măsură să ne mulţumim să observăm”. dintre care menţionăm: • evidenţierea rezultatelor ipotezei . aşa cum arată prof. Dacă din această confruntare faptele empirice arată compatibilitatea cu teoria rezultată din ipoteză ajungem la concluzia că ipoteza nu este infirmată şi deci la acceptarea ei (provizorie). izolând fenomenul obeservat (eprubeta) de mediul exterior pentru ca să se determine succesiv numai influenţa (câte) uneia dintre variabilele independente asupra variabilei dependente. Excluzând posibilitatea acestui experiment. tehnici. Economia este în mod esenţial o ştiinţă morală".6 Procedee empirice şi teoretice de verificare a ipotezelor. unele derivă din însuşi conţinutul concret al ştiinţei economice. o sită multietajată. G.

în ciuda criticilor care continuă să i se adreseze. interdependente ale unui agent economic cu alţi agenţi arată că avem de a face cu “pluralitatea de cauze şi interdependenţa efectelor”. în următorii 15 ani el a început să fie utilizat în proporţii crescânde.” Experimentul. Experimentul. iar pe de altă parte. laureat al Premiului Nobel. Astfel. John Stuart Mill. în economie este greu ca un fenomen să fie influenţat de un singur factor. se bucură astăzi de o mai largă recunoaştere. Dacă în anii ’60 experimentului nu i se acorda practic nici o şansă de extindere. neluaţi în seamă în experiment (în ipoteză) sunt ţinuţi sub control. • testarea diferitelor căi de acţiune practică. Dincolo de particularităţile distinctive. Progresul absolut şi relativ se explică. Simularea presupune construirea de modele de fenomene economice analoage. este astăzi principalul procedeu de verificare a ipotezelor şi de fundamentare a concluziilor ştiinţifice. izolarea variabilelor pentru verificarea ipotezelor în economie este foarte dificilă şi datorită complexităţii fenomenului economic. pe de o parte. variatele forme de experiment existente se definesc ca o intervenţie controlată. Există economişti care subliniază cu claritate caracterul indispensabil al experimentului. fără ca asupra acestora să se exercite şi acţiunea altor variabile independente . favorabile experimentului subliniind chiar caracterul indispensabil al acestuia în ştiinţa şi practica economică. afirmă că “literatura contemporană ne oferă numeroase exemple de aberaţii care pot fi comise încă de când se neglijează principiul esenţial că o teorie nu valorează decât în măsura în care ea este de acord cu faptele observate şi că singura sursă de adevăr este experienţa.unele ca unităţi de experimentare propriu-zisă. comportarea fenomenului sau procesului economic. Literatura economică de specialitate consemnează şi puncte de vedere contradictorii. în opinia multor economişti. b. cum sunt: • determinarea formei de legătură dintre variabile. împletind metode şi tehnici riguroase cu procedee şi tehnici empirice de analiză. capătă valenţe specifice de experiment dirijat. prin creşterea fără precedent a posibilităţilor de calcul electronic şi a tehnicilor de modelare a fenomenelor economice. constanţi. • comportamentul unui model în raport cu variaţia unor factori. Opinii conform cărora criticile care se adresează experimentului provin nu atât din neajunsurile experimentului ca atare. Realizarea experimentului implică şi recurgerea la alegerea unor unităţi de observare . Supunerea datelor experimentului este regula de aur care domină orice disciplină ştiinţifică . c. prin diversificarea puternică pe care a cunoscut-o experimentul. Dintre aceste puncte de vedere.şi altele ca unităţi de control al experimentului care servesc pentru compararea acţiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente. dezvăluirea unor aspecte analoge. 15 .. interdependenţa dintre variate componente şi paliere. Simularea. • estimarea parametrilor legăturilor. legităţile de dezvoltare ale fenomenului etc. în vederea desfăşurării experimentului pe aceste modele. cât mai ales din unele neînţelegeri şi maniere de valorificare a experimentului. Experimentarea cu ajutorul simulării dezvăluie informaţii preţioase despre starea sistemului studiat.În fine. în locul fenomenului practic real. cunoscutul economist francez Maurice Allais. toţi ceilalţi factori independenţi. • stabilirea nivelurilor optime ale variabilelor supuse controlului.. asupra cărora se aplică tratamentul experimental arătat mai sus . sunt de reţinut: a. referindu-se la acţiunile combinate. • verificarea ipotezelor. prin care se măsoară acţiunea variabilelor independente (alese pentru experiment) asupra variabilei dependente. a concluziilor care se degajă din promovarea acestuia. Simularea oferă posibilitatea realizării unor obiective de bază ale cercetării ştiinţifice. în condiţii reale sau create de cercetător. modul de funcţionare. Mai mult.

cercetătorul reformulează ipoteza şi reia procesul de verificare de la capăt. adeseori pe bază de serii de date lungi şi de bună calitate. mediul ambiant etc. • confruntarea consecinţelor ipotezelor cu faptele empirice. cercetătorul trebuie să renunţe la ipoteză. subliniază că “Practica arată că experimentele sunt posibile şi au o mare valoare cognitivă. rând pe rând.Apariţia tehnicii electronice de calcul a dat o mare extindere cercetării ştiinţifice cu ajutorul simulării şi anume: în cercetarea fundamentală şi aplicativă. • când ipoteza nu este nici infirmată şi nici confirmată. factorii de comportament. printr-un singur experiment. zonă teritorială. toate consecinţele care rezultă din această împrejurare . este o variantă a modelării statistico-matematice. de eficienţă economică. în ciuda criticilor care se fac încă şi astăzi experimentului. teorii sau soluţii practice. ci prin repetarea în mai multe unităţi. • ipotezele incerte rămân în patrimoniul ştiinţei până se întrunesc toate condiţiile obiective şi subiective pentru verificarea lor. • relaţiile dintre ipoteze şi faptele empirice ca expresie a realităţii practice. Nicolae N. ipoteza este considerată ca infirmată. cu scopul de a formula decizii de politică economică. • dacă o singură consecinţă nu coincide cu faptele empirice. energetice. în plan naţional şi mondial. orice concluzie ştiinţifică trebuie să fie coerentă întregului sistem de concluzii ştiinţifice care alcătuiesc teoria economică. Validitatea scenariului. se poate observa ce modificări specifice determină”. pornind de la premise extrase din realitate şi de la una sau mai multe ipoteze succesive de comportament al diferiţilor factori sau agenţi. • verificarea unei ipoteze nu se face printr-o simplă şi rapidă confruntare cu datele empirice. ramură. legi. strategii la nivel de firmă. Fundamentarea concluziei trebuie să satisfacă exigenţe multiple: de logică. producerea de informaţii cu privire la viitor. calitatea lui este dependentă de trei factori decisivi: realismul premiselor. În anumite scenarii. de interes practic. se reliefează concordanţa sau discordanţa dintre ipoteză şi practică. cu privire la resurse naturale. respectiv când între ipoteze se face loc factorului subiectiv al deciziei. un alt procedeu de verificare a ipotezelor şi concluziilor ştiinţifice. Pe baza acestor trei momente. • orice ipoteză care nu a fost infirmată se consideră acceptată (provizoriu) până la apariţia de fapte care să o repună în discuţie. Scenariul este o proiecţie a evoluţiei unui proces sau fenomen economic. demografice. Din această confruntare a ipotezei cu faptele observate ale practicii se pot formula următoarele situaţii privind valoarea demersurilor realizate de-a lungul etapei de cercetare ştiinţifică propriu-zise: • o ipoteză este considerată verificată dacă toate consecinţele ei sunt concordante cu toate datele şi faptele empirice observate în practică. Prof. cauzele pot fi legate de insuficienţe metodologice sau de slabă calitate a datelor. În această situaţie. Şi extensiunea largă a scenariului se întemeiază pe progresul spectaculos al tehnicii electronice de calcul. adică ipotezele luate în considerare în vederea testării şi rigoarea legăturilor cauzale. lege. întrucât prin introducerea intenţionată a unor factori în procesul economic. În urma verificării ipotezelor ştiinţifice. în aceste cazuri cercetarea se poate fie amâna. teorie ştiinţifică şi soluţie practică. final al cercetării unui fenomen economic. ipoteza verificată se transformă în teză. Constantinescu. cercetătorul va trebui totodată să formuleze observaţii şi 16 . • o ipoteză doar parţial infirmată de datele empirice urmează să fie reluată în condiţii mai riguroase pentru a putea decide asupra verificării sau infirmării ei. dacă nici după reformulare ipoteza nu se verifică. fie abandona. realizarea de prognoze şi strategii optime de organizare şi de decizie etc. se cer studiate şi verificate. Concluzia ştiinţifică este rezultatul ultim. se realizează trei paşi importanţi în direcţia elaborării şi fundamentării concluziilor ştiinţifice şi anume: • se evidenţiază consecinţele ipotezelor care urmează să devină principii. Scenariul. Până în acel moment.

să indice direcţii şi chiar teme de cercetare indispensabile progresului continuu al ştiinţei şi practicii economice. 17 .critici pentru diverse aspecte ale teoriei şi practicii economice.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->