ETICĂ ȘI INTEGRITATE ÎN

CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ
CURS NR. 3
 Cercetarea ştiinţifică apare ca un gen de interfaţă între teorie şi practică. Ea se bazează
pe o bună teorie, de la care se inspiră, împrumută şi foloseşte concepte, reguli,
procedee sau instrumente pentru a cunoaşte mai bine realitatea, a căuta şi găsi soluţii,
răspunsuri sau explicaţii la probleme teoretice sau aplicate.
 Rezultatele obţinute în cercetare folosesc pentru ameliorarea, construcţia sau
reconstrucţia teoriei, îmbogăţirea cunoaşterii domeniului şi a realităţii, în general.
 Teoria este suport şi beneficiar al cercetării ştiinţifice. Practica, de cealaltă parte, este
beneficiar al rezultatelor cercetării, dar şi furnizor al multora dintre problemele pe care
aceasta este chemată să le rezolve.
 Clasificarea cercetării științifice în economie în funcție de scopul urmărit:
a. fundamentală (teoretică): cercetare ‘pura’, pentru dezvoltare teoretica, conceptuala,
pentru a dobândi cunoştinţe noi cu privire la fenomene şi procese, precum şi în
vederea formulării şi verificării de ipoteze, modele conceptuale şi teorii
b. Aplicativă (Empirica) : se bazeaza pe observarea directa a realitatii; porneşte de la
concepte şi modele teoretice, verificǎ teoria dar, prin constatǎrile şi concluziile sale,
poate contribui la îmbogǎţirea teoriei. Cercetarea empiricǎ poate fi calitativă sau
cantitativă.
c. Proiectivă (simularea): propune combinatii, evolutii, foloseste structuri formale
pentru a anticipa;
 În funcţie de modul de realizare, cercetarea științifică poate fi :
 descriptivă – prin identificarea şi relatarea faptelor sau evenimentelor ;
 explicativă – prin cautarea si obtinerea de relaţii cauzale, logice sau stochastice;
 fundamentală – prin generalizare şi construcţie teoretică;
 aplicativă –rezolvarea unor probleme concrete ale practicii prin recurs la explicatii si
solutii furnizate de teorie (cercetare anterioara fundamentala sau experimentala).

 În funcţie de caracterul ei, cercetarea științifică poate fi :

 pură – constructie sau reconstructie, dezvoltare teoretica
 aplicată – cautare de solutii concrete pentru probleme practice
 actiune: propunere de schimbare
 În principiu, cercetarea fundamentală se realizează într-un cadru integral teoretic, demersul
fiind deductiv, nu rareori însă cu obligativitatea considerării faptelor ca referinţă în validare.
 În finante-contabilitate, asemenea cercetări sunt aproape inexistente. Avem însă uneori şi aici
de rezolvat probleme pentru care apelul la cercetarea fundamentală poate fi util, dacă nu chiar
absolut necesar.
 Explicarea comportamentului organizaţiilor în funcţie de anumite variabile fizice (capital,
resurse umane, tehnică) sau socioculturale (motivaţie, incitare culturală, satisfacţie) poate
constitui o astfel de problemă, dacă admitem ideea raportării la realitate nu ca un câmp
experimental, ci caspaţiu al faptelor probante.
 Cercetarea aplicativă realizează fie trecerea de la teorie la practică, punând în exerciţiu
concepte şi metode ale acesteia pentru cazuri reale, fie construirea sau reconstruirea unei
explicaţii teoretice pornind de la fenomene sau proces reale concludente.
 Aplicarea este privită deci în sensul ei dublu: de la teorie la practică, respectiv de la practică la
teorie, de la teoretic la empiric şi de la fapte la teorie.
 Demersul poate fi inductiv (empiric spre teorie) sau deductiv (teorie spre practică), dar poate fi
mixt şi, de regulă, este în această ultimă situaţie. Cercetările din finante-contabilitate sunt în
multe cazuri de tip aplicativ, dominant cu abordări inductive. Teoretizările cele mai solide în
această disciplină vin însă dinspre abordările mixte, inductiv-deductive, în care faptele sunt la
originea ideilor şi nu invers.
 Cercetare calitativa foarte necesara si importanta in anumite domenii: intelegerea
unui eveniment, pentru a scoate în evidenţǎ anumite caracteristici sau comportamente,
din perspectiva actoruluiimplicat; Datele calitative se refera la atribute ale unei
persoane sau a unui grup de persoane, motivaţii, aspiraţii, atitudini, valori, culturǎ, stil
de viaţǎ, comportament; foarte importantǎ este pentru acuratetea cercetării calitative
experienta personala a cercetatorului, puterea lui de intelegere, intuitia sa.
 Informaţiile culese nu se supun regulilor statistice, desi pot fi convertite in expresii
cantitative prin codificare si, apoi, supuse unei anumite prelucrǎri ex. numǎrare şi
comparare, pentru a afla frecventa. Deci, cercetarea calitativă nu se bazeaza pe
expresii cantitative, dar implica unele masurari. Eşantioanele cu care se lucreazǎ sunt
selectate conform scopului cercetării, indivizii și entitǎţile selectate trebuie sǎ
rǎspundǎ anumitor criterii stabilitate clar, selecţia nu este întâmplǎtoare.

 Cercetare Cantitativa: presupune culegerea si prelucrarea de date prin experimente,

anchete, observaţii etc., şi va pune in evidenta anumite rezultate ale prelucrǎrii
datelor; este extinsa si costisitoare, deoarece este nevoie de o anumitǎ cantitate, de un
anumit volum de date, pentru ca prelucrarea si rezultatele sǎ aibǎ relevanţǎ.
 Cercetarea proiectivă sau simularea se bazează pe exploatarea unor structuri
formale, construite special şi reproducând la scară redusă, de regulă, cadrul producerii
proceselor şi fenomenelor reale.
 Structurile respective pot fi de tipul proiectelor la scară redusă, modelelor formale,
laboratoarelor de simulare.
 Ele sunt folosite pentru a produce previziuni sau anticipări în domenii care se pretează
la asemenea analize pe bază de mixaje posibile şi unde construirea unor structuri
adecvate de simulare este posibilă şi mai puţin costisitoare decât în cazul testărilor în
mediul natural.
 Pentru domeniul economic, simularea este, în acelaşi timp, formă şi metodă de
cercetare. Sistemele expert la care se face tot mai mult apel în managementul
întreprinderii sunt de fapt construcţii rezultate din simulări repetate şi apoi verificate.
 Activitatea de cercetare presupune parcurgerea unor etape:
A. Alegerea temei de cercetare
B. Derularea cercetarii
C. Redactarea lucrarii pe baza rezultatelor cercetarii (articol, referat, raport, lucrare de
licenta, teză de dizertatie, teza de doctorat)
A. Alegerea temei de cercetare
Criteriile în alegerea domeniului si a temei de cercetare sunt următoarele:
 Domeniul și tema aleasă să fie de interes pentru cercetator
 Competenta cercetatorului în acel domeniu sau temă de cercetare
 Resursele de cercetare să fie accesibile cercetătorului (perioada de timp avută în
vedere, să fie în concordanță cu stadiul de pregătire al acestuia, resursele tehnice să
fie accesibile acestuia)
 Noutatea și originalitatea temei: daca a mai fost cercetata si care este stadiul
cercetărilor în acel domeniu în literatura de specialitate națională și internațională.
 Relevanța și utilitatea temei
 Alegerea temei de cercetare. Documentarea științifică.
Întocmirea unei bibliografii.
 1. ALEGEREA TEMEI DE CERCETARE
Cercetarea științifică este o investigație sistematica și controlata, prin diverse metode
cantitative și/sau calitative cu scopul de a dobândi noi cunoștințe.
Motivele pentru care se recurge la cercetarea științifică:
 Redactarea lucrării de licență, de disertație sau tezei de doctorat
 A preda în mediul universitar
 Placere intelectuala, exersarea gândirii critice și întelegerea anumitor mecanisme și
legaturi
 Dezvoltarea de noi produse competitive pe piață
 Veniturile din cercetare: institutele de cercetare castiga venituri din cercetare, dar si
Universitatile, care pot obtine venituri prin proiecte de cercetare.
 Tema de cercetare se stabileste fie pornind de la rezultate ale cercetarilor altor specialiști
sau ale cercetătorului în cauză, fie pe baza observarii realitatii cu privire la probleme de
solutionat, sau poate o combinație a acestora.
 Este recomandat a fi evitate:
- Teme foarte batatorite, unde nu se mai poate inova deloc
- Teme foarte controversate, ce pot conduce la neacceptarea rezultatelor sau la contestarea
lor de catre alti cercetatori
- formularea foarte larga a temei, dar si una prea ingustă.
 În stabilirea temei de cercetare și a structurii lucrării științifice trebuie să se țină cont de
următoarele criterii:
- să aibă o construcție clară și riguroasă, care să dovedească gândirea științifică a
autorului prin evidențierea ideilor formulate, a metodelor de cercetare științifică utilizate
și a coerenței rezultatelor obținute;
- textul trebuie să aibă fluență și coeziune pentru a exprima unitatea de gândire, iar ideile
exprimate trebuie să urmeze „un fir roșu” în strictă concordanță cu obiectul cercetării;
- lucrarea să fie redactată într-un limbaj științific adecvat domeniului de cercetare abordat;
- să respecte criteriile de originalitate;
- datele și informațiile, precum și conceptele abordate, indiferent dacă au fost preluate
în limba română sau traduse din altă limbă, trebuie să fie utilizate în mod corect, în
conformitate cu definiția sau destinația lor și cu tematica cercetării;
 Un capitol special al lucrării este dedicat originalității, aceasta fiind un criteriu pe baza
căruia se face distincția între diferitele tipuri de lucrări științifice realizate de
absolvenții unor forme de învățământ superior, de-a lungul pregătirii lor științifice de
profil.
 Estelle M. Phillips și Derek S. Pugh (1994), au identificat diverse moduri de a fi
original în domeniul cercetării științifice:
a. a efectua cercetări empirice pe teme care nu au mai fost abordate;
b. a da o interpretarea nouă unor idei vechi;
c. a aduce noi dovezi pentru problematicile deja cunoscute;
d. a elabora sinteze noi;
e. a utiliza cunoștințele acumulate în studierea realităților socioculturale din alte țări;
f. a realiza cercetări interdisciplinare;
g. a prezenta cunoștințele dobândite într-o manieră care nu a mai fost încercată.
 Modalități de alegere a temei de cercetare:
- Lectura in domeniul respectiv (carti, articole in reviste de profil, referinte etc.)
- Consultare cu profesorul din domeniul respectiv, colegii, cercetatori
- Activitate proprie intr-un anumit domeniu
 Se urmărește cunoaşterea stadiului la care s-a ajuns in cercetarea temei respective.
Pentru aceasta, este necesar sǎ se parcurgǎ literatura de specialitate în domeniu şi sǎ
se afle:
- Care sunt cele mai relevante lucrari in domeniu și autorii de referinta?
- Care sunt conceptele cheie ale temei si principalele perspective asupra temei in
cercetarile anterioare?
- Care sunt principalele concluzii ale cercetarilor anterioare în tematica respectivă?
- Care sunt chestiunile in dezbatere in legatura cu aceasta tema, care sunt
controversele?
 Exemple de research questions:
În domeniul Finanțelor corporative
– Care companii au un nivel mai ridicat al levierului financiar?
– Care este importanța finanțării în procesul investițional?
– Există asimetrie informațională pe piața creditelor comerciale?
– Ce impact au modificările legislative asupra profitabilității companiilor? •
În domeniul Piețelor financiare
– Sunt băncile subcapitalizate?
– Existența unui sistem financiar dezvoltat generează creștere economică?
- Există discriminare rasială pe piața creditelor retail?
– Cât de mult economisesc persoanele pentru pensie?
 Lucrarea de cercetare este formată din următoarele secţiuni:
1) Abstract
2) Introducere;
3) Stadiul cunoașterii- Literature review;
4) Datele utilizate și metodologia cercetării;
5) Rezultate;
6) Concluzii;
7) Referinţele bibliografice;
8) Anexe (dacă este cazul).
 Descrierea şi analiza literaturii domeniului (literature review) este un capitol distinct in
lucrare, reprezintând o sinteza şi o privire critică asupra cercetărilor din domeniul temei,
sau poate să fie inclusă secvenţial, cu aspecte specifice, la începutul unor capitole.
 În toate cazurile, descrierea şi analiza literaturii ajută la:
- buna cunoastere a domeniului, cunoasterea conceptelor cu care se opereaza in cadrul
temei, teoriilor, problemelor cercetate, metodelor utilizate, surselor datelor, dificultatilor,
rezultatelor si constatarilor
- Cunoasterea stadiului actual al cercetătorilor in domeniu, contextul in care va fi dezvoltata
aceasta cercetare, si pentru a fundamenta cercetarea proprie a temei (fezabilitatea temei);
- dezvoltarea capacitatii de a citi in mod critic literatura, pentru a formula clar punctele de
vedere existente, autorii acestora, eventual formuland noi interpretari
- formularea unor criterii de evaluare si argumentare a propriei cercetari: daca prin
cercetare a fost confirmata sau infirmata opinia altora, daca a fost completata cunoasterea
cu noi intelesuri; daca actuala cercetare reprezinta un plus adus cunoasterii;
- Dobandirea de cunostinte despre modul in care se elaboreaza o lucrare la nivel master sau
doctoral-dovada a capacitatii de intelegere a cerintelor academice
 Nivelul de originalitate rezultă din analiza dreptului de proprietate, fiind o
componentă definitorie şi prezentată în antiteză cu conceptul de plagiat. Creativitatea,
văzută ca o formă de originalitate, reprezintă capacitatea de a aduce ceva nou, original
şi adecvat realităţii, definitorii pentru creativitate fiind noutatea şi originalitatea.
2. Documentarea științifică
• Cercetarea ştiinţifică nu poate fi realizată ocolind faza documentării.
 Activitatea de informare a unui cercetător presupune în, primul rând, cunoaşterea
literaturii editate de alţi cercetători într-un domeniu sau altul, în vederea utilizării lor
pentru cercetările ulterioare.
 O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu este cunoaşterea limbajului
ştiinţific, metodelor şi metodologiei de cercetare, analiza critică a realizărilor din
domeniu.
 Cuprinde 2 mari componente:
- Documentarea bibliografică
- Documentarea directă asupra realităţii
- Cercetarea “de laborator” –nu e aplicabilă pentru domeniul economic
 Documentarea bibliografică presupune:
1. Revederea principalelor lucrări bibliografice cu caracter fundamental şi general în
domeniu;
2. Consultarea de lucrări cu caracter de orientare (eseistică, popularizare, recenzii)
3. Studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice propriu zise;
4. Raportarea la observarea continuă a realităţii.

 Etape:
- informarea generală asupra temei de cercetare: identificarea surselor, realizarea
accesului la surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea superficială a
materialelor şi ordonarea acestora;
- cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor,
demonstraţiilor, ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor,
explicaţiilor şi concluziilor;
- prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia utilizată: ordonare, sistematizare,
analiza comparativa si de continut.
 Surse de documentare posibile:
- documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare) sau neperiodice (manuale,
monografii, tratate, publicaţii aplicate, standarde, brevete, cataloage comerciale, prospecte,
rapoarte de cercetare, teze de doctorat, evidenţe contabile, rapoarte statistice, analize speciale etc.);
- documente secundare - rezultate din prelucrări sistematizoare asupra documentelor primare
(reviste de referate, reviste de titluri, enciclopedii, dicţionare, bibliografii, indexuri bibliografice,
cataloage bibliografice, sinteze documentare, ghiduri bibliografice, sinteze de traduceri, sinteze de
referate etc.);
- microformate: filme, fotocopii, benzi şi discuri magnetice propriu zise etc.; această ultimă sursă
devine foarte puternică prin facilităţile de comunicare informaţională oferită de diferite sisteme
naţionale şi internaţionale de computere conectate (E-mail, Internet etc.).
- Documentarea directă asupra realității presupune orientarea în funcție de:
- tema asumată spre cercetare;
- obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării;
- caracteristicile sistemului real de referinţă (una sau mai multe întreprinderi, grupuri de clienţi sau
furnizori, profesionişti sau specialişti din profesii, sectoare sau grupuri de sectoare de activitate,
zone sau regiuni economice, sociale sau culturale etc.);
-
normele comportamentale şi atitudinile dominante ale actorilor economici cu care se va
desfăşura "jocul« ;
- sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe, decizii
locale sau interne etc.);
- perioada de timp ce poate fi alocată documentării.
 Etape ale documentării directe asupra realității:
- informarea generală (preliminară) asupra caracteristicilor elementelor ce vor fi
implicate ca obiective ale cercetării (întreprinderi, organisme private sau publice, clienţi
sau furnizori etc.);
- pregatirea tehnicilor si instrumentelor: protocol de ancheta, ghid de interviu, tabele,
diagrame etc.;
- culegerea informaţiilor necesare, prin contactul direct al documentelor primare,
angajaţilor, specialiştilor şi persoanelor de decizie din întreprindere, organizarea şi
realizarea de anchete, sondaje sau discuţii formale sau neformale etc.
- testarea sau experimentarea, simularea economică.