Sunteți pe pagina 1din 10

Apa in sistemele biologice

Atat din punct de vedere cantitativ, cat si datorita functiilor pe care le indeplineste, apa reprezinta o componenta principala a materiei vii. La organismele pluricelulare, apa realizeaza majoritatea mediului intern care asigura .protectia si homeostazia

Structura moleculara Datorita dispunerii oxigenului si hidrogenului in tringhi isoscel, molecula de apa se comporta ca un dipol electric. Din acest motiv, moleculele de apa interactioneaza usor cu diferite substante hidrofile, formand un strat apos ce le determina atat solvirea, cat mai ales configuratia spatiala. Natura polara a moleculelor de apa favorizeaza formarea si desfacerea rapida a legaturilor de hidrogen slabe, determinand, in functie de temperatura, anrajamente spatiale diferite. La temperaturi joase, moleculele de apa se asociaza formand trihidroli (gheata), apa lichida este formata din dihidroli iar apa gazoaza din monohidroli. Moleculele de apa disociaza simetric si cu usurinta in protoni si ioni hidroxil, care ii asigura caracterul neutru. Alaturi de configuratia moleculara de dipol, neutralitatea apei, precum si densitatea sa relativ redusa o fac sa reprezinte un mediu extrem de favorabil desfasurarii reactiilor biochimice din organism. Ea participa la formarea legaturilor de hidrogen, la desfasurarea reactiilor enzimatice de hidroliza. Tensiunea superficiala a apei, fiind relativ mare, reprezinta un factor important atat biochimic (favorizeaza, de exemplu, fixarea substratului pe suprafata moleculei enzimatice), cat si reologic (influenteaza circulatia sangelui). Caracteristicile electrice ale apei pure (rezistenta electrca specifica mare) o fac sa se comporte ca un dielecric perfect. In schimb, solutiile apoase ce formeaza organismele vii sunt foarte bune conducatoare de electricitate. Proprietatile termice ale apei din organism explica rolul pe care apa il joaca in procesele termoreglarii. Avand o caldura specifica mare (1 kcal/), apa inmagazineaza

mari cantitati de energie termica pe care o transporta de la zonele de producere la zonele de eliminare. Conductibilitatea calorica a apei fiind de asemenea ridicata, devine posibila uniformizarea temperaturii organismului. Daca la acestea se adauga si capacitatea de a ceda prin evaporare mari cantitati de energie termica (caldura latenta : 536 kcal/l), devine lesne de inteles de ce apa reprezinta principalul transportor si disipator al caldurii produse de organism, impiedicand aparitia hipertermiei locale si generale. Repartitia apei in organism Proportia de apa din organism variaza dupa varsta : de la peste 97% la embrionul de 7 zile, scazand treptat la 80% la nou- nascut, 60-65% la adult si 50-55% la varstnic. Procentul de apa variaza dupa intensitatea proceselor metabolice. Acest fapt se reflecta si in proportia diferita a apei in tesuturi : smalt dentar 0.2%, dentina 10%, tesut osos 22%, tesut adipos 20%, tesut cartilaginos 55%, muschi striat 75%, ficat 75%, rinichi 80%, creier 85%, plasma sangvina 90%. Femeile avand o proportie mai ridicata e tesut adipos, procentul de apa din organism depinde de sex : in medie 52% la femei si 63% la barbati. La obezi, procentul de apa poate scadea astfel pana la 40%. In organismul uman, apa totala (60% din greutatea corporala) se repartizeaza in mai multe compartimente: apa intracelulara (40%) si apa extracelulara (20%), aceasta la randul ei reprezentata de apa circulanta (4- 4.5%), apa interstitiala (15%- majoritatea legata in geluri) si apa transcelulara. Apa din spatiul interstitial reprezinta constituentul de baza al plasmei interstitiale, mediul cu care coloniile celulare se afla in contact direct si fara de care viata si reactivitatea celulara nu ar fi posibile. Spatiul interstitial este format din trei faze : a) faza fluida, reperezentata de apa si substante micromoleculare adesea disociate ; b) faza macromoleculelor fluide, reprezentata mai ales de proteine serice a caror concentratie reprezinta aproximativ 30- 80%din concentratia lor plasmatica si care, datorita impermeantei lor prin membrana capilara, determina presiunea oncolica caracteristica spatiului interstitial (4.5 mm coloana Hg) ; c) matricea spatiului interstitial este formata din lanturi lungi protidice si polizaharidice de diferite forme, dimensiuni si tipuri. Apa extracelulara reprezentata de compartimentul intravascular formeaza plasma sangvina. Reprezinta aproximativ 4% din greutatea corpului (aproximativ 2.8 litri la un

adult de 70 de kilograme). Prin circulatia sa, constituie sistemul esential de legatura intre mediul intern si cel extern. Tot in lichidul extracelular sunt incluse si lichidele transcelulare. Aceste lichide sunt localizate in seroase, sinoviale, unori, secretii si reprezinta sub 1% din greutatea corpului. Deplasarea apei in organism Apa se afla intr-o continua deplasare, antrenand odata cu ea micro- sau macromoleculele necesare activitatii organismului. Deplasarea apei dintr-un compartiment in altul al mediului intern, realizeaza unitatea umorala a organismului. Aceasta deplasare presupune depasirea unor bariere de permeabilitate, reprezentate de membranele celulare si epiteliile care delimiteaza compartimentele mentionate. Miscarea apei prin aceste compartimente este guvernata de legile hidrodinamicii. Presiunea hidrostatica, osmotica si coloidosmotica, dictate de constinutul de elecroliti si substante macromoleculare sunt factori care determina sensul deplasarii apei intre diverse compartimente ale organismului. Este de suliniat faptul ca mobilitatea apei variaza in functie de bariera care trebuie traversata. Daca deplasarile la nivel de perete capilar, intre plasma sangvina si cea interstitiala, se desfasoara nestanjenit, membranele celulare confera un anumit grad de autonomie compartimentului intracelular. Masurarea distribuitiei apei in organism Cantarirea zilnica si stabilirea bilantului hidric aduc informatii importante cu privire la echilibrul hidric al unui pacient. Determinarea spatiilor hidrice se realizeaza prin metoda dilutiei. Se injecteaza intr-unul dintre compartimentele hidrice o cantitate de substanta(Q). Dupa un interval de timp necesar difuziunii uniforme a substantei se determina concentratia realizata (C) in volumul dat (V) : C= Q/V. Pentru a putea fi utilizata in astfel de determinari, o substanta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii generale, si anume : sa fie inocua ; sa difuzeze uniform in spatiul masurat, sa fie inerta din punct de vedere metabolic, sa nu aiba un echivalent endogen, sa nu modifice presiunea osmotica, sa nu se fixeze pe elementele figurate din sange, sa poata fi

determinata cantitativ. In afara acestor conditii, o substanta utilizata trebuie sa ramana un timp suficient in interiorul compartimentului respectiv pentru a putea difuza. Datorita acestui fapt, pentru determinarea intravascular se folosesc substante cu molecula mare ce nu traverseaza membrana celulara, in timp ce pentru determinarea spatiului extracelular trebuie folosite substante cu dimensiuni moleculare suficient de reduse pentru a traversa membrana celulara. Pentru spatiul hidric total se vor utiliza substante micromoleculare difuzabile prin ambele membrane. a) determinarea spatiului intravascular Spatiul intravascular total (volemia) este determinat din doua volume distincte: volumul plasmatic si volumul globular. Volumul globular reprezinta aproximativ 45% din volumul total de sange. Acest volum procentual eritrocit, numit si hematocrit se determina prin centrifugare. Din sangele venos, recoltat pe cristale de amestec anticuagulant de oxalati sau de heparina, se incarca, cu ajutorul unei pipete Pasteur, un lumen foarte ingust. Dupa centrifugarea standard, de 30 minute la 3000 r/m, repetat pana in momentul in care nivelul sedimentului nu se mai modifica, se citeste direct la limita inferioara a stratului cenusiu de leucocite volumul procentual al masei hepatice sedimentate. Valoare obtinuta se considera a fi egala cu hematocritul. Pentru a determina volumul plasmatic se utilizeaza substante : coloranti, albumina, substante macromoleculare. Se injecteaza intravenos o cantitate cunoscuta de substanta, se asteapta 10 minute, se recolteaza din alta vena 5 ml de sange. In plasma probei se determina concentratia substantei ; VP= Q/C. Perturbari ale echilibrului hidric Constanta volumului de apa din organism rezulta din echilibrul ce se realizeaza intre aportul si eliminarea de apa. Aportul de apa, realizat mai cu seama din surse exogene, este controlat prin senzatia de sete. Eliminarea de apa pe calea evaporarii, dar mai ales prin urina, este controlata prin mecanismele filtrarii glomerulare si sistemele neuro- umorale de reglare a reabsorbtiei tubulare. Modificarile echilibrului hidric pot imbraca fie forma unui bilant negativ (deshidratarea), fie cea a unui bilant pozitiv (hiperhidratare). In functie de

compartimentul interesat, deshidratarile si hiperhidratarile, pot fi extracelulare, celulare sau globale. Deshidratarile extracelulare sunt legate, de obicei, de pierderea sodiului plasmatic. Reducerea presiunii osmotice favorizeaza eliminarea apei din mediul extracelular. Deshidratarile predominant celulare apar in febra si in retentiile sodate. Deshidratarile globale apar in suprimarea ingestiei de lichide sau eliminarile massive de apa. Hiperhidratarile extracelulare pot fi normotone (cand se retin simultan apa si sodiul), hipotone (cand este vorba de o incarcare predominant apoasa) sau hipertone (cand incarcarea este predominant sodata). Hiperhidratarea celulara este, de obicei, de tip mixt, cuplata cu o deshidratare extracelulara. Hiperhidratarea globala are aspectul unei adevarate intoxicatii cu apa.

Rolul apei in organismul uman - Rol structural, ca si principal component al organismului. - Rolul de mediu de reactie pentru si interventia in toate procesele metabolice ; contributia la mentinerea homeostaziei. - Rol in metabolismul macronutrientilor ( din a caror degradare rezulta apa). Sursa de Ca, Mg, Na, K si alete substante utile pentru organism, dar uneori si de elemente nedorite. Influenta apei asupra starii de sanatate Patologia hidrica infectioasa Prima demonstratie oficiala si practica a relatiei apa- epidemii a facut-o dr. John Snow la Londra in 1854, proband corelatia dintre epidemia de holera si consumul de apa din fantana de pe Broad Street. Principala cale de transmitere este cea prin ingestie, dar este posibila infectarea si prin spalare si imbaiere. Principalele boli cu transmitere hidrica sunt : boli microbiene, boli virale si boli parazitare.

Boli virale Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de catre apa. Multe dintre virusuri pot supravietui in apele de suprafata timp indelungat : virusul poliomelitic pana la 180 de zile, virului echo pana la 115 zile iar virusul coxackie peste doi ani. Bolile virale transmise hidric pot fi induse de regula de enterovirusuri, rotavirusuri si calicivirusuri, virusul hepatitic C si E, torovirusuri etc. Boli bacteriene Transmiterea hidrica este incriminata pentru febra tifoida, dizenteria, holera, boala diaretica a copilului mic etc. Boli parazitare Pot fi trasmise hidric un mare numar de boli parazitare : produse de protozoare, de cestone, de trematode, de nematode. Patologia hidrica neinfectioasa Diverse substante chimice dizolvate in apa pot avea importante efecte asupra sanatatii organismelor vii in general si asupra omului in particular. Sunt substante car pot fi daunatoare peste o anumita concentratie. Altele creaza probleme la concentratii mici. In fine, sunt substante care pot dauna la orice concentratie. Pe aceasta baza putem grupa efectele biologice ale substantelor din apa in trei categorii Substante toxice cu effect de prag Sunt toxice numai peste o anumita concentratie. Toxicitatea poate fi acuta, la aportul unei doze mari sau la atingerea unei concentratii toxice in urma unui aport repetat sau continuu de doze mici de toxic care nu este eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu. Astfel de substante sunt cianurile sau nitratii. Substante genotoxice Sunt substante toxice ce produc efecte nocive : carcinogene, mutagene sau teratogene posibil la orice concentratie, deci pentru care nu s-a putut stabili existenta unui prag sub care sa nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reperare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac fata oricarei sau oricator asemenea agresiuni si deci prezenta unei substante genotoxice nu insemna neaparat aparitia efectului, ci a riscului ca

un asemenea efect sa se produca, risc cu atat mai ridicat cu cat substanta genotixica are o concentratie mai mare. Elemente esentiale Sunt substante care trebuie sa faca parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din aceste sunt aduse predominant sau exclusiv prin apa si de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusa afecteaza sanatatea organismului. La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme : modificarea continutului de micro sau macroelemente chimice in apa, contaminarea apei cu substante chimice toxice, contaminarea apei cu elemente radioactive. Continutul de macro- si microelemente Carenta de iod poate produce distrofia endemica tireopata (gusa endemica). Apa este o sursa relativ majora de iod (majoritatea provenind din alimente), dar carenta este indusa nu doar de cantitatea insuficienta ingerata, ci si de interferarea absorbtiei iodului de catre cantitatile prea ridicate de Ca, F sau Mg. Carenta de fluor favorizeaza caria dentara, explicand partial marea incidenta la noi in tara. Fluorul poate contracara si efectele methemoglobinizante ale nitratilor. Excesul de fluor provoaca fluoroza, iar in doze mari osteoscleroza si osteofluoroza anchilozanta. Duritatea apei afecteaza pozitiv patologia cardiovasculara, apa dura fiind considerata un factor protector. Studii recente arata ca nu duritatea in sine este benefica, ci calciul si magneziul. Contaminarea radioactiva a apei luata in seama in principal prin expunerea interna pe care o produce din cauza absorbtiei si fixarii in organism a radionuclizilor. Apa poate contine uranium, prezent in numeroase minereuri, zacamintele fiind insotite de radon. Acest gaz nobil poate fi si el prezent in apa contaminata radioactiv si se degaja oso, putand fi contaminat prin inhalare atunci cand apa respectiva se foloseste la spalare. Radiul ajunge in unele ape minerale la concentratii foarte mari, dar apare si in surse obisnuite. Apa marii este in medie de 100 de ori mai putin radioactiva ca sedimentele din rauri, dar unele ape termale sunt putin radioactive.

Poluarea termica a apei produce perturbari ecologice importante. Temperatura ridicata atrage scaderea concentratiei de oxigen, precum si proliferarea masiva a diverselor clase de microorganisme, inclusiv a gemenilor patogeni. De exemplu, temperatura apelor de racire evacuate de la centralele nucleoelecrice este de 37- 38 grade c, ideala pentru multe bacterii saprofile dar si patogene pentru organismul uman. Astfel, creste in emisar concentratia bacteriilor si virusurilor patogene, dar si a intoxicatiilor produse de acestea. Toxinele puternice produc si o serie de alge, care prolifereaza puternic in apele calde. Deversarile ridicare de compusi continand fosfor si azot pot provoca fenomenul de eutrofizare. Inmultirea excesiva a algelor duce la scaderea concentratiei de oxigen, reducandu-se autoepurarea si ajungandu-se pana la virarea proceselor biochimice spre anaerobioza, cu producerea de substante toxice si moartea vietuitoarelor, cu consecinte indirecte asupra sanatatii omului. Suspensiile (organice si anorganice) a apei, chiar si in absenta unei actiuni negative directe asupra sanatatii umane, tulbura major folosinta respectivei ape, colmateaza acumularile etc. Poluarea cu substante in suspensie plutitoare si cu substante tensioactive (detergenti, substante spumante) se interpun la suprafata libera a apei si impiedica oxigenarea. Colorantii afecteaza si ei fotosinteza si autoepurarea. Duritatea mare a apei duce la depuneri in conducte si multiple alte efecte nedorite, facand apa adesea improprie utilizarii. Substante puternic acide sau alcaline afecteaza ph-ul apei, cu consecinte negative multiple. Pe aceasta linie, a aparut in ultimele decenii marea problema a ploilor acide. Tehnici fizice de studiu a apei in sistemele biologice Tehnicile de studiu ale apei in sistemele biologice sunt impartite in tehnici distructive si tehnici nondistructive. Tehnicile distructive sunt : tehnicile de congelare, utilizate pentru determinarea punctului de inghet (apa legata la temperaturi mai scazute decat apa libera) si tehnicile de deshidratare care permit studiul compartimentalizarii apei : se pierde intai apa libera si apoi apa legata. Tehnicile non- distructive sunt spectrofometria in infrarosu care poate da informatii privind miscarea moleculelor de apa

legata prin reteaua de apa lichida. Calorimetria indica modificarea capacitatii calorice a apei in functie de gradul ei de organizare. Masurarea relaxarii dielectrice presupune orientarea dipolilor apei in camp elecric si poate da indicatii cu privire la interactiunile cu diferite tipuri de solviti. Rezonanta magnetica nucleara poate da informatii despe starea apei prin masurarea timpilor de relaxare magnetica nucleara. Tomografia RMN permite stabilirea unor modificari patologice ale structurii apei. Deuterizarea- inlocuirea apei cu apa grea- produce diverse modificari in structura si functia unor biosisteme. Legaturile de deuteriu sunt mai puternice decat legaturile de hidrogen. Deuterizarea induce blocarea transportului activ prin membrana, disparitia contractilitatii, inhibarea diviziunii celulare. Aceste efecte se numesc efecte izotopice si sunt in functie de gradul de deuterizare. Hidroterapia Hidroterapia este una din ramurile terapeuticii care se bazeaza pe aplicarea externa a apei, fie in scopuri curative, fie profilactice. Cele mai obisnuite cai prin care apa actioneaza asupra organismului sunt : excitatia termica si excitatia mecanica. Excitatia termica a apei este conditionata de temperaturaei. In functie de gradul acestei temperaturi, hidroterapia este divizata in : critoterapia, cand se foloseste apa sub forma de gheata ; hidroterapia propriu- zisa, cand se foloseste apa intre 0- 42 grade c ; termoterapia, cand se foloseste apa sub forma de vapori la o temperatura ce variaza intre 42 si 80 de grade c sau cand caldura este administrata pe calea aerului supraincalzit. La randul ei, excitatia mecanica este data de presiunea mecanica a apei, presiune care este cu atat mai mare, cu cat o parte a corpului este sub apa. Presiunea hidrostatica este dependenta si de densitatea apei ca si de inaltimea coloanei de apa ce se gaseste desupra corpului. Baile reci, fie calde, atunci cand au un caracter general, produc modificari ale lumenului vascular, pe un teritoriu variabil. Ele exercita doua feluri de reactii asupra vaselor : vasoconstrictie si vasodiladatie. Vasoconstrictia determina o crestere a tensiunii arteriale, iar vasodilatatia, o scadere a ei. Baile influenteaza si dinamica circulatiei venoase, favorizad golirea venelor si crescand aportul sangelui. Baile generale fierbinti si reci de scurta durata detremina cresterea tonusului musculaturii striate, precum si cresterea capacitatii si randamentului muscular. In ceea ce priveste actiunea bailor asupra metabolismului, se

poate preciza ca baile reci au o actiune excitanta, atat asupra asimilarii, cat si a dezasimilarii, intensificand metabolismul. Hidrotermoterapia este domeniul medicinei fizice in care se realizeaza schimburi de energie calorica intre organism si diverse medii, acestea declansand reactii de adaptare si efecte asupra aparatelor si sistemelor organismului uman. Apa a fost utilizata ca vector principal de transport a energiei termice datorita proprietatilor fizice si fiziologice caracteristice :capacitatea termica mare (cantitate mica de apa transporta cantitati mari de caldura), termoconductibilitatea mare (de 25 de ori mai mare decat cea a aerului) ; temperatura de indiferenta mare (-33 ; -34 grade c). Temperatura de indiferenta este temperatura la care schimburile calorice sunt minime. Excitatia termica determina urmatoarele efecte asupra organismului : determina eliberarea de acetil colina stimuland fibrele nervoase parasimpatice. Actiunea excitatiei mecanice consta pe de o parte prin actiunea de impingere in sus conform legii lui Arhimede, deci munca depusa de organism in sensul impingerii coloanei de apa va fi mai mice, dar munca depusa contra coloanei de apa va fi mai mare. Presiunea hidrostatica care se dezvolta pe zonele comprehensibile determina scaderea circumfeintei segmentelor si cresterea presiunii in interiorul acestora.

Bibiografie : 1. I. Haulica- Fiziologie umana. 2. Aurel Popescu- Fundamentele biofizicii medicale, editura All, Bucuresti, 1994. 3. Grigore Turcu- Biochimie, editura Bioenergetica, Bucuresti, 1984. 4. C.D. Nenitescu- Chimie generala, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985. 5. O.A.Jones. JN Lesner and N.Voulvoulis- Pharmaceutical: a threat to drinking water?. Trend in biotechnology 23(4) 163, 2005. 6. Franks, F (Ed)- Water, a comprehensive treatise, Plenum Press, New York, 19721982.