Gheorghe Irina Master A.R.P.A.

Anul II

Fantana SticliSoarei Stancescu

- interpretare analitica -

Preluare din Lazar Saineanu Basmele Romane - Varianta munteana, Fantana Sticlisoarei de Stancescu:

*Un imparat imbatranind dede sfoara in tara ca va da jumatate din imparatie cui ii va aduce apa de la fantana doamnei Sticlisoarei, cu care daca se spala omul se face copil de 12 ani. Fiul cel mare porni mai intai dar ramase in satul Despuiatilor, unde se si casatori. Asa si cel mijlociu. Atunci porni si cel mic si, trecand pe la Sf. Luni (care ii dede un pieptene) si pe la sf. Sambata(care ii dede o gresie), ajunse la fantana doamnei Sticlisoarei, care era impresurata de tot felul de jivine spurcate. Rugandu-se la Dumnezeu dede o ploaie de se speriara fiarele si fugira. El lua apa si cand sa plece, dede cu ochii de o piatra, pe care scria: cine-o veni sa ia apa din fantana doamnei Sticlisoarei, sa intre in casa de arama, sa intre si in a de argint, sa intre si in a de aur. Intra baiatul prin aia de arama si de argint si nu vazu nimic, dar cand intra in a de aur, gasi pe doamna Sticlisoarei culcata cu fata in sus si-i scoase inelele din degete, dar de frica ii crapa buza si-i pica o picatura de sange pe obrajii ei; apoi iesi afara incaleca si pleca. Desteptandu-se, doamna Sticlisoara, trimise pe un zmeu sa il urmareasca. Cand fu aproape, feciorul imparatului arunca pieptenele, din care se facu o padure, apoi din gresie un stei de piatra si in sfarsit il scapa Sf. Sambata. Aduse tatalui sau sticla, se spala pe ochi si se facu taman ca cum ar fi fost de 12 ani. Doamna Sticlisoara dede sfoara in tara ca va lua de barbat pe cel ce a luat apa din fantana. Venira atunci si fratii ramasi in satul Despuiati, dar doamna Sticlisoara ii goni cu rusine, nestiind ce sa raspunza la intrebarile ei. Numai cel mic stiu si-l lua de barbat.*

Interpretare analitica :

Scurt, insa deosebit de plin de invataminte, simboluri si lumina, acest basm poate fi vazut ca reprezentare a unui proces terapeutic de succes. Facem initial cunostinta cu imparatul dispus sa ofere jumatate de imparatie pentru a avea din nou 12 ani. Nu toata imparatia este oferita pentru un elixir al tineretii, ci doar jumatate , corespunzatoare in mod simbolic jumatatii pe care acum , aflat la varsta senectutii, isi da seama ca a pierdut-o. Acea jumatate este desigur Anima, jumatatea feminina . sufletul. Basmul devine astfel unul al calatoriei initiatice si spirituale a barbatului. Varsta la care imparatul doreste sa revina este cea de 12 ani, varsta initierii, varsta la care teoretic A murit Baiatul si se naster Barbatul!. Robert Moore sustine ca avem de a face cu o cultura in care nu se mai beneficiaza de o reala initiere a barbatului, care ar fi avut drept scop trecerea de la un nivel de constiinta inferioara la un nivel de constiinta mai profund, de la o identitate difuza la o identitate mai bine structurata si consolidata. Din pacate pseudo ritualurile specifice culturii noastre au drept consecinta stagnarea baiatului pentru ca nimeni nu i-a aratat cum sa-si transforme energiile barbatesti. Nimeni nu l-a calauzit spre experientele vindecatoare ale lumii interioare ce caracterizeaza potentialitatea masculina. Robert Moore sustine ca patriarhatul este un atac asupra masculinitatii in deplinatatea sa, dar si al feminitatii in deplinatatea sa. Patriarhatul este in viziunea sa bazat pe frica, frica fiind atat de femei, cat si de barbati adevarati. Pseudo barbatul devine deci agresiv atat la adresa femeilor pe care incearca sa le domine, cat si la adresa barbatilor pe care care ii recunosc ca pericol si ii invidiaza, ravnind la ce acestia reusesc sa atinga. In basmul nostru Praslea reuseste o calatorie a transformarii care echivaleaza cu un drum initiatic, la capatul careia va fi unit cu pastratoarea unei taine sfinte, a apei tamaduitoare. Cei doi frati ai sai care nu reusesc sa parcurga acest drum, ramanand la nivelul psihologic al baiatului, vor incerca sa se dea drept el tot astfel precum baietii se pretend barbate in zilele noastre si vor incerca sa se casatoreasca cu cea sortita lui, dar vor esua din nou. Cei doi feciori de imparat care pleaca spre a indeplini misiunea data de tatal lor nu ajung la destinatie pentru ca in drum, ajunsi in satul Despuiatilor , se casatoresc si raman acolo. Desigur calatoria la care sunt supusi toti cei trei fii ai imparatului este una a transformarii asumate. Toti cei trei fii ai imparatului intuiesc acest lucru insa singurul care este dispus sa depuna efortul necesar realei transformari este Praslea, cel care va si culege rasplata reala in final. Denumirea satului Despuiatilor ne aduce in prim plan lipsa sacralitatii, pentru ca o transformare interioara are loc in preajma sacrului. Deci ceea ce se intampla in cazul celor doi este un simulacru de transformare lipsita de elementul fundamental. Coniunctio mariajul sacru este in defintiv finalitatea ideala a acestei transformari, iar cei doi reusesc doar o uniune corporala in satul Despuiatilor inseland nu doar asteptarile tatalui ci propriile suflete

ratacite. Casele de arama si argint in care intra Praslea si care sunt goale corespund simbolic caselor sufletelor celor doi frati mai mari ai sai. Praslea se deosebeste de fratii sai inca de la inceput. El are intuitia dificultatii unei astfel de calatorii si din acest motiv apeleaza inainte de a pleca la drum la Sfintii Luni si Sambata pentru sfaturi si primeste de la acestia un pieptene, respective o gresie cu rol protector, care il vor scapa de zmeul venit pe urmele sale sa il ucida. Motivul ajutoarelor apare des in basme insa in acest caz ajutoarele nu sunt animale salvate pe drum, ci doi sfinti care isi ofera ajutorul sub forma unor obiecte magice. Putem spune ca ceea ce face diferenta intre Praslea si fratii sai consta tocmai in relatia sa cu divinul, el fiind din punct de vedere psihologic o reprezentare a energiei arhetipale a Copilului Divin. Aceasta relatie speciala cu divinul are ca manifestare si raspunsul imediat al lui Dumnezeu la ruga sa cand animalele sunt izgonite de ploaie. Copilul Divin este energia arhetipala ce prefigureaza energia matura masculina a Regelui. Misiunea deci a Copilului Divin dusa la bun sfarsit conduce in mod firesc la existenta Regelui. Robert Moore sustine in cartea sa Rege, Razboinic, Magician, Amant ca aceasta figura a Copilului Divin, care e universala in religiile noastre, e de asemenea universala si in interiorul nostru. In analiza, acest lucru se constata din visele barbatilor care in mod frecvent mai ales pe masura ce incep sa devina mai buni (sa aiba suflet am adauga noi referitor la basm) viseaza un copil care le umple visul de bucurie, cu simtul miracolului si al prospetimiii. Sa ne aducem aminte ca acest Copil Divin din basm este menit sa aduca cu el elixirul tineretii pentru a improspata deci viata imparatului, realizand astfel un miracol si ca el aduce cu sine si bijuteriile Animei, deci bucuria sufletului. Basmul din acest punct de vedere poate fi vazut si ca o terapie a unui barbat care se maturizeaza, o lupta interioara a unor energii arhetipale. Copilul divin aduce pacea, legea si ordinea in lumea interioara, Regele este salvat si Feminitatea regasita. Numele celei care e pastratoarea apei tamaduitoare este Sticlisoara. Urmarind simbolismul cuvantului sticla ajungem din nou la trasaturi ale feminitatii in cautarea carora fiul de imparat se gaseste. Ne referim desigur la continere deplina, pentru ca, spre deosebire de orice alt vas, sticla este inchisa ermetic, fiind astupata. Ea tine deci de notiunea de taina, de sacru. Sticlisoara aceasta contine elixirul tineretii. Precum stim din numeroase povesti si legende, sticla poate fi si o inchisoare a unui spirit, a unui suflet pe care numai omul ales il poate dezrobi. Fundamental sticla provine din arca si poarta ramura, simbolizeaza o cunoastere mantuitoare, purtatoare de pace. Diminutivul sticlisoarei poate fi interpretat atat ca indragire a persoanei denumite, cat si ca nevoie de minimalizare provenita din frica de persoana denumita. Ambivalenta e sustinuta si de momentul varsarii de sange, basmul ne spune ca de frica ii crapa buza si ii pica o picatura de sange pe obrajii ei. Fiul imparatului cel mai curajos, care reuseste sa isi duca misiunea la indeplinire si care nu se teme nici de misiune, nici de zmeu, varsa sange pe obrazul celei ce ii va deveni soata de frica pentru ca , asa cum spunea R. Moore baiatului ii este frica de feminitate, sufletul poate fi o povara mai grea decat oricare alta pentru un om care s-a deprins a vietui fara el(imparatul) sau caruia ii este necunoscut (Praslea). Iin pofida fricii si cauzata chiar de ea, un al doilea legamant se face atunci cand sangele tasneste din buza crapata a feciorului de imparat pe obrazul doamnie

Sticlisoara, caci ce este mai presus de un legamant de sange care revalideaza si intareste transformarea. Zmeul trimis de doamna Sticlisoarei pe urmele lui Praslea pentru a-l urmari este expresia unei masculinitati primitive, agresive. Integrat in viziunea aceasta a terapiei prin care trece Copilul Divin spre a deveni Rege fara a-si pierde sufletul, aceasta energie primitiva agresiva este cea corespunzatoare Umbrei lui Praslea. Obiectele magice primite cadou de la cei doi sfinti sunt cele care nu doresc sa ucida zmeul, pentru ca ar echivala cu uciderea unei parti a intregului si tocmai intregul este cautat a fi intrunit. Intuind perfect acest lucru, Praslea foloseste obiectele pentru a opri doar zmeul din actiunea sa , un fel de frana magica a acestui barbar care se manifesta doar prin energie bruta. Inelul simbolizeaza o legatura. Apare astfel semnul unui legamant,al unei juruinte sfinte, al unui destin asociat. Cuvantul bijuterie (bijou) are ca radacina cuvantul jole - bucurie. Astfel precum bucuria devine placerea sufletului, bijuteria, din momentul in care predica desartaciunea lucrurilor, isi descopera un sens esoteric ce poate face din ea chiar si un substitut sau o imagine a sufletului, in sensul pe care Jung Il da acestui termen. In timpul ceremoniei savarsirii casatoriei logodnicii trebuie sa isi schimbe intre ei inelele din sens opus, legandu-se sa fie atat stapan cat si sclav celuilalt. Cand feciorul imparatului ia inelele doamnei Sticlisoara el se leaga astfel de ea. Picatura de sange ne duce iarasi cu gandul la un legamant. Sangele fiind vehiculul vietii, agentul regenerator , legamantul de sange este un rit de alianta ce realizeaza o adevarata consanguinitate. Picatura de sange va fi cea care va conferi si unicitatea intalnirii celor doi, doar Praslea putand sa raspunda intrebarilor doamnei sale, dovedind ca el este pe drept barbatul care a reusit sa ia apa din fantana sa.