Arlecchino Acest tip de personaj aproape emblematic n commedia dellarte reprezint o evoluie superior estetic a mtii lui Zanni,

la origine sluga grosolan, violent, trivial, care, printr-un proces ndelungat, se schimb ntr-un servitor abil, viclean, pregatit intotdeauna s pun n practic idei ingenioase, neateptate, comic nu att n sine, ct pe seama celorlali. Arlecchino a aparut in momentul cnd un Zanni, Zan Ganassa, care a jucat mult in Franta in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, a adoptat numele, ntruct i s-a parut mai potrivit ateptrilor ceva mai exigente ale publicului francez, familiarizat cu traditia diavolilor-bufoni, cunoscuti sub numele Herlequins sau Hellequins. Apariia lui Arlecchino a marcat schimbarea gustului publicului, mutarea interesului de la sluga violenta cu pofte nestpnite, la servitorul plin de energie, inteligent, vesel si ingenuu. Iniial, personajul reprezenta un comic greoi, compus din trasaturi rudimentare: lacom, grobian, de o naivitate vecina cu prostia, uor de caracterizat prin sintagma ,,ncurc-lume. Faa actorului era acoperit de o masc nfricotoare i aproape respingtoare, n care ochii minusculi, deschizndu-se n nite orbite uriae, accentuau aspectul bestial al figurii; sprncenele dese i lungi mpreuna cu mustaile ce-i acopereau buzele, il apropiau de imaginea diavolului din tradiia bufonesc. Folosirea acestei mati exprima i un fapt real, care cerea ca muncitorii din piee i crbunarii de la munte, majoritatea venii din vaile bergamaste, sa aiba faa mnjit cu negreala. Toti Zanni purtau palarie. La inceput a fost o palarie cu doua colturi, apoi s-a impus palaria cu borul ridicat intr-o parte, sub care putea fi zarita o calota neagra, lipita de cap, ce amintea de Herlequinii francezi. Piciorul sau coada de iepure sau, uneori, o pana invocau imaginea legendara a vnatorului salbatic, in timp ce spatula purtata la sold, att de asemanatoare cu bta taranilor din Campania, folosita in permanenta ca retevei, sceptru sau spada, poate fi socotita o versiune comica a maciucii lui Hercule. Dar personajul s-a transformat continuu in cei peste doua sute de ani de existenta (jumatatea secolului al XVI-lea secolul al XVIII-lea), datorita interpretarii actorului-autor, contaminata de contextul cultural al locului si al epocii. La finalul procesului de elaborare, Arlecchino a devenit un personaj complex, greu de redus la o formula.

Poate fi caracterizat astfel: credincios stpnului; mic de statura, are trupul elastic, cu miscari senzuale, de felina; pare naiv si nepriceput, dar este ager la minte; nu se pierde cu firea, nu are reguli si nici criterii; ia totul in rs si nu face nimic cu pasiune; pare o fire lenesa, dar emana multa energie; poate fi generos, iar cteodata ii lipseste curajul si demnitatea; face gesturi copilaresti; niciodata nu este trist sau ingndurat, ci vesnic vesel si indragostit. Costumul lui Arlecchino, alaturi de mimica si limbaj, accentueaza caracterizarea tipului. Era confectionat din bucati de materiale multicolore, expresie a multiplelor fatete ale personajului. Se compunea din pantaloni si jacheta strnse la bru cu o centura de care atrnau, pe sold, coada de iepure si reteveiul de lemn. Pe cap purta o bereta din fetru alb, iar pe figura, o semi-masca (lasa gura vizibila) neagra cu trasaturi demonice. Incaltamintea avea talpa plata, usoara, pentru a facilita miscarea. In secolul al XVII-lea, peticele din costumul arlechinului sunt forme triunghiulare dispuse simetric, colorate in albastru, verde si rosu, marginite cu un galon galben. Pe masura ce vesmntul devine mai usor, dobndind o semnificatie stilistica, limbajul se face mai putin aspru si violent, trecnd de la notele rustice ale dialectului bergamasc la mladierea celui venetian, in timp ce gesturile si mimica, la inceput stngace si rudimentare, ajung uneori distinse si gratioase, iar atitudinea devine agila, acrobatica, plina de temperament si miscare dansanta. Dupa aprecierea lui Carlo Goldoni, autorul care a reformat teatrul italian, fcnd trecerea de la personajul-tip la personajul-caracter, cel mai bun Arlecchino al Italiei a fost, in secolul al XVIII-lea, actorul Antonio Sacchi.

Pantalone Pantalone sau ,,Il Magnifico, aflat mereu n opoziie i n conflict cu Zanni. El este un personaj creat pe specificul vechilor negustori venetieni care erau cunoscuti pentru personalitatile lor avare. Pantalone este cu totul fixat pe bani si ego, deasemenea el se considera un personaj foarte inteligent insa de multe ori reuseste opusul. Este intotdeauna atras de bani si femei frumoase, credule, temperamentale si este de multe ori instigatorul farselor. Pantalone este deobicei tatal unuia din indragostiti si are ca scop principal aranjarea si gasirea unei perechi perfecte pentru unul din copii lui. In multe piese el este prezentat ca fiind vaduv sau burlac, in ciuda varstei naintate pe care o are, tocmai de aceea el incearca de multe ori s intre in graiile femeilor din lumea commediei dellarte chiar daca este de cele mai multe ori respins si refuzat de acestea.

Costumul presonajul este alcatuit din pantaloni rosii sau colanti, o mantie lunga neagra cu maneci, o cciula roie. De multe ori el are atasat pe costum un falus de dimensiuni considerabile pentru asi arata virilitatea, desi toata lumea stie ca aceasta a apus demult. Nu poate sa lipseasca un saculet cu bani, atasat pe cureaua personajului, asta pentru a arata obsesia personajului pentru partea financiara. Acest personaj vrstnic este foarte rigid in miscare si merge cocosat, lucru care il ajuta sa-i protejeze mai bine sculeul cu bani. Genunchii sunt indoiti iar picioarele lui se misca repede pe podea. De asemenea, palmele si bratele sale se misca repede avand uneori gesturi necontrolate. Cand ceva rau i se intampla acestui personaj, de multe ori apeleaza la atacuri de cord, cade pe spate sau ramane intepenit pana cand vine un alt personaj ca sa il ajute.

Dottore Juritii bolognezi au fundamentat juridic noile relaii economice n curs de formare, n care comerul i creditul veneau pe primul plan. Ei erau nconjurai n societate de stim, deoarece fceau o munc util, vast i de mare rspundere. Mai trziu, cnd munca juritilor bolognezi a fost ncheiat, cnd adaptarea dreptului roman la realitile vremii a dat rezultatele necesare, importana social a juritilor s-a terminat. n prim-plan au pit umanitii, iar juritii au nceput s fie frecvent obiect de ironie n nuvele i n commedia dellarte, mbogind-o cu nc o masc foarte popular. Ce s-a ntmplat? S-a ntmplat c juristul bolognez, ca i negustorul veneian, s-a transformat dintr-o figur naintat i important ntr-o figur comic. Torentul vieii l-a depit. De acum nu el, ci alii ddeau vieii lozincile i idealurile necesare. El btea pasul pe loc neputincios i fr perspective. n tiina, n care odinioar crea ceva nou, el a devenit un meteugar mediocru. Un asemenea material fertil nu putea scpa satirei sociale i commediei dellarte, care l-a folosit din plin. Este pe deplin explicabil, de ce Doctorul n commedia dellarte este bolognez. n sec. XVI Bologna continu s rmn un important centru universitar cu vechi tradiii. Dar aceste tradiii, ramase din timpuri glorioase, nu i-au mai pstrat dect forma. Viaa dezertase din ele. i tot ce era ridicol la juriti, n general, devenea i mai ridicol la juristul bolognez, din cauza nepotrivirii ntre preteniile tradiionale i lipsa de coninut real. Afar de aceasta Bologna era faimoas datorit dialectului ei aspru, destul de tios, care, subliniat cu abilitate, era de un efect comic irezistibil. Iata de ce mantia doctorului bolognez, odinioar obiect de veneraie, a aprut pe scenele comedianilor italieni, cu scopul de a strni o veselie nestpnit. Mantia neagr de avocat este accesoriul principal al costumului Doctorului. i n general negru este culoarea lui: dedesubt poart un veston negru, pantaloni scuri negri, ciorapi negri, pantofi negri cu funde negre, un cordon de piele neagr cu o cataram de aram. Pe cap o tichie neagr i o plrie neagr cu boruri largi ridicate de ambele pri. Aceast simfonie neagr a costumului este ntructva nviorat de un guler mare alb, manete albe i batista alb bgat dup cordon. Masca Doctorului acoper uneori toat faa, alteori numai fruntea i nasul. i masca este neagr. Obrajii, neacoperii de masc, sunt violent fardai cu rou, semn c Doctorul este deseori cu chef. Latura profesional este subliniat la Doctor ceva mai mult dect la Pantalone. Cum e i firesc pentru bolognez, Doctorul este cel mai adesea jurist: savant i practician. El i presar vorbirea, din abunden, cu citate latineti, dar le ncurca iremediabil. n capul lui e un talme-balme

caraghios i faptul c spectatorul era capabil s sesizeze comicul unui asemenea amestec dovedete ca publicul italian i francez din acea vreme nu uitase nc definitiv leciile latine ale umanitilor. Mintea Doctorului cuprinde destul de multe fragmente, de nvtur, dar i lipsete logica. De aceea cnd coninutul acestei mini ciudate ncepe s se reverse sub form de vorbire, nu este de mirare c Arlechino i Colombina, n faa crora sunt etalate asemenea mostre ale erudiiei onorabilului Doctor, la nceput ascula cu atenie, apoi ncep s dea semne de nerbdare i s scuture din cap ca s alunge grindina acestei plvrgeli fr rost i pn la urm o iau la fug strignd c i-a apucat migrena. ndragostiii Indragostitii sunt personaje fermecatoare, ele creaza situatii de disperare, barfa, gelozie iar drumul lor catre iubire este presarat cu obstacole. Toate aceste obstacole permit celorlalte personaje sa creeze actiunea. Deoarece ei nu isi pot exprima iubirea pe deplin adesea ei se lamaneteaza puternic si isi plang starea, dar cand sunt fata in fata cuvintele nu isi gasesc drumul sau folosesc un limbaj elegant folosit de clasa burgheza apropiat poeziei si sonetelor. In situatii grave ei au obiceiul de a folosi ajutorul servitorilor pentru asi transmite mesaje iar acest lucru nu face decat sa complice actiunea piesei. Indragostitii sunt personaje foarte egoiste si egocentrice, ele traiesc in propria lor lume unde ei sunt cei mai importani. Sunt orgoliosi, necugetati, isi pot schimba emotiile foarte repede si pot fii chiar nemiloase in timp ce isi exprima dragostea. Atractivi si eleganti, ndragostiii pot fii comici si cu tot atatea defecte precum si celalalte personaje. Pot fii doua cupluri de indragostiti in Commedia dellArte. Primul cuplu, deobicei mai inteligent si mai serios iar cel de-al doilea deobicei mai usuratic si hazliu. Astfel de exemplu il gasim in Sluga la doi stapani de Carlo Goldoni cele doua cupluri fiind formate din Beatrice si Florindo respectiv Clarice si Silvio.

Indragostitii au costume elegante in pas cu moda, chiar stilizate in exces, deobicei de aceasi culoare, in special daca in piesa mai exista un al doilea cuplu de indragostiti acest lucru facand doar sa confirme faptul ca sunt facuti unul pentru celalalt. Indragostitii sunt singurele personaje din Commedia dellArte care nu poarta masti, cu exceptia personajelor Smeraldina si Columbina care pot purta masca. Pe scena indragostitii adopta o postura mandra. Pieptul lor este impins in fata astfel incat sa se inteleaga ca ei sunt condusi de inima. Cand se misca indragostiitii merg pe varfuri creand senzatia ca plutesc iar gesturile lor cu mainile sunt mari expansive si expresive.