Alexitimia - copiii lipsiti de sentimente alexitimia tulburare psihica emotii sentimente

Literal, cuvantul aleximtimie inseamna lipsa cuvintelor pentru emotii, din limba greaca unde a inseamna lipsa, lexis cuvant, thymia emotie. Alexitimia este o tulburare psihologica caracterizata prin inabilitatea de a identifica si de a descrie verbal emotiile si sentimentele pe care le resimte individul bolnav sau cei din jurul sau. Alexitimicii nu pot sa vorbeasca despre sentimentele lor pentru ca nu le constientizeaza, nu pot sa identifice, sa inteleaga si sa descrie ceea ce simt. Alexitimia nu este o tulburare foarte cunoscuta si uneori pana si medicii o confunda cu altele care implica aceesi lipsa a emotiilor. Astfel, alexitimia nu trebuie confundata cu sociopatia (lipsa de grija pentru ceilalti), stoicismul (rezistenta intentionata la impulsurile emotionale), apatia (lipsa reactiilor si a motivatiei) sau represia emotiilor (negare subconstienta a emotiilor). Daca nu ai auzit pana acum de alexitimie, e din cauza ca boala nu este deloc sau aproape deloc cunoscuta nici macar de catre medici. Unii nici macar nu recunosc existenta ei, considerand ca definitia si conceptul sunt slabe si ca nu au niciun folos practic in psihiatrie. Alexitimia la copii este greu de diagnosticat, in mare parte datorita varstei. La 7-8 ani nimeni nu se asteapta ca un copil sa-si inteleaga prea bine emotiile sau sa stie cum sa le descrie. Cu riscul de a exagera, am putea spune ca totii copiii sunt alexitimici pana la o anumita varsta. Abia tarziu parintii isi pot da seama ca ceva este in neregula. Care sunt semnele: Copilului ii este greu sa vorbeasca despre propriile emotii si sentimente Pare sa aiba o fire extrem de practica, logica, fara sa fie neprietenos. Este foarte uimit de reactiile emotionale ale celorlalti. Foart rar viseaza cu ochii deschisi sau isi descrie visurile legate de viitorul lui. Nu are o reactie in fata artei (cantecele, poezii) Ia decizii personale mai degraba pe baza unor reguli sau principii decat pe baza a ceea ce simte. Dupa cum se poate observa, sunt simptome greu e observat la un copil si oricat de bine ti-ai cunoaste copilul cu greu iti poti da seama ca ceva nu ar fi in regula. Dar semnele de mai sus nu sunt menite sa puna un diagnostic exact ci sa dea startul unor investigatii mai amanuntite. Caracteristicile exacte ale alexitimiei inca mai sunt discutate de catre psihologi si psihiatri, insa s-a reusit crearea unei liste aproximative ale acestora. Asadar, alexitimia este caracterizata prin : Dificultati in indentificarea diferitelor tipuri de sentimente Dificultati in a face diferenta intre senzatiile emotionale si cele fizice. Intelegere limitata a ceea ce a provocat sentimentul Dificultati in exprimarea verbala a sentimentelor Un stil de gandire functional, practic. Lipsa bucuriei si lipsa incercarilor de a gasi placerea O postura dreapta, teapana .

Totusi, nu se poate spune ca alexitimicii nu au emotii. In mare parte, ei nu sunt constienti de expresia fizica a emotiilor resimtite (inrosirea obrajilor, cresterea pulsului) si nu ii inteleg cauza. Cand cauza si natura unei emotii este evidenta, alexitimicii au emotii ca tot ceilalti copii. Numai ca sentimentele putenice ii iau prin surprindere si nu isi pot controla corpul foarte bine. De aici si accesele bruste de inrosire, transpiratie a palmelor etc. Copiii alexitimici sunt predispusi anxietatii cronice, in mare parte datorita incapacitatii de a-si identifica emotiile. Chiar si copiii sanatosi devin anxiosi atunci cand au sentimente si emotii pe care nu le inteleg pe deplin. Acest lucru se intampla cu atat mai mult la alexitimici. In plus, si incapacitatea de a lua decizii rapide, bazate pe intuitie, el creeaza o stare de anxietate legata de deciziile personale. Depresia este si ea o problema comuna printre copiii alexitimici. Cand intra in adolescenta perioada care, in mod normal, aduce un amalgam de sentimente si emotii viata lor incepe sa se complice, ceea ce le creeaza, in mod evident, ganduri negative. Aceste ganduri negative, activeaza sistemul neros parasimpatic si fac ca in unele parti ale creierului sa existe o lipsa de neurotransmitatori. Astfel, intregul corp isi pierde capacitatea de a reactiona, adolescentul se simte lipsit de viata. Atat mintea cat si corpul lui raspund foarte greu la stimuli. Rezultatul acestor lucruri este o forma de depresie foarte somatica, pe care, evident, copilul nici nu o poate descrie sau discuta cu un specialist. Pe masura ce creste, copilul alexitimic va putea invata sa descrie ceea ce simte, chiar daca nu constientizeaza ca acelea sunt emotii. Alexitimia este un fenomen complex si de aceea, a gasi o cauza unica pentru toate cazurile este dificil. Pana cum s-a sugerat ca boala ar putea fi provocata de trasaturile mostenite, de anomalii genetice, o dezvoltare neurologica incompleta sau intrerupta, lovituri la cap, traume psihologice, raspunsul creierului la stres sau influenta mediului. Singurul tratament al alexitimiei este psihoterapia (numai atunci cand cauzele sunt de alta natura decat neurologica) insa cu greu se poate realize asa ceva cu un copil. Scopul psihoterapiei in alexitimie este ca pacientul sa-si inteleaga emotiile, sa le identifice, sa le explice. Este un proces de durata si foarte frustrant chiar si pentru adulti. La copii devine aproape imposibil. Nu poti sa convingi un copil ca simte ceva ce el nici nu stie ca exista. E greu sa-i explici ca exisat ceva ce alti oameni simt, iar el nu. E vorba de concepte pe care nu le intelege, despre care nici nu stie ca exista.
Tulburarea obsesiv-compulsiva la copii

Copilul meu se spala pe maini de cate ori atinge un obiect, fetita mea verifica tot timpul daca nu cumva este un hot sub pat. Am putea fi tentati sa spunem: jocuri ale copilariei, si sa zambim. Cum ne dam seama daca este cazul sa ne ingrijoram pentru aceste comportamente ale copilului nostru, sau sa radem de ele si sa le consideram simple jocuri repetitive? Tulburarea obsesiv-compulsiva este o tulburare psihica din spectrul tulburarilor anxietatii.Obsesiile reprezinta idei, ganduri, imagini, care asediaza mintea copilului, creandu-i puternice trairi anxioase, si de care nu se poate apara sau elibera. Acestea revin in planul constiintei in mod persistent si intruziv. Principalele obsesii intalnite la copii, au legatura cu cateva teme centrale: teme legate de contaminarea cu anumite boli, teme religioase, teme agresive, ganduri interzise, teme sexuale, teme legate de ordine si simetrie, teme legate de marturisirea unei fapte, teama de moarte sau accidente. Odata cu aparitia acestor obsesii, in tulburarea obsesiv compulsiva intalnim o serie de actiuni repetitive, asa-zise ritualuri, cu rol de aparare impotriva obsesiilor, care poarta denumirea de compulsii. Exista mai multe tipuri de compulsii: spalatul frecvent, verificarea repetata a ghiozdanului, a caietelor, aranjarea obsesiva a jucariilor, numaratul repetarea unor cuvinte fara sens, etc. Teama de contaminare, de exemplu, este insotita de compulsia spalarii frecvente pe maini. Teama de moarte, a sa sau a celor dragi poate fi insotita de compulsia de a rosti rugaciuni cu rol de protectie. Teama de imagini cu continut sexual, care apar in planul constiintei, poate fi insotita de compulsia de a efectua o sarcina chinuitoare, drept pedeapsa (aranjatul jucariilor de 3 ori, numaratul pana la 100, etc).De obicei, aceste ritualuri devin ingrijoratoare atunci cand ocupa copilului mult timp (minim o ora pe zi),

impiedicandu-l in a desfasura alte activitati, sau incetinindu-l foarte mult.La copii, aceasta tulburare poate fi asociata cu tulburari de invatare sau de comportament.De exemplu, un copil cu obsesie pronuntata pentru ordine si simetrie, va pierde foarte mult timp efectuandu-si lectiile, in asa fel incat sa faca acest lucru perfect. Din acest motiv, de multe ori va merge la scoala cu o parte din lectii neefectuate, obtinand rezultate slabe. Ca si la adulti, verificatul, spalatul si ritualurile de ordine sunt dintre cele mai intalnite manifestari ale afectiunii. De multe ori, acesti copii cresc in familii in care parintii prezinta frecvent trasaturi obsesionale, sau caracter obsesional, manifestat adesea prin rigoare, inclinatie exagerata spre ordine, curatenie, nevoie de acumulare, meticulozitate. Din acest motiv, de multe ori simptomele copiilor nu sunt privite cu ingrijorare de catre parinti, pana in momentul in care devin suparatoare si costisitoare ca timp. Cand se incearca limitarea acestor compulsii, copilul resimte o crestere a anxietatii care ii pune in pericol echilibrul psihic, producandu-se o acumulare excesiva de tensiune, care ii creeaza impresia, ca din cauza faptului ca este impiedicat sa efectueze ritualul, se va produce ceea ce el incerca sa impiedice prin intermediul ritualului.In literatura de specialitate, exista anumiti autori care considera ca la baza acestor manifestari se afla o tulburare neuro-psihiatrica Prin urmare, deoarece la baza acestei tulburari stau anumite cauze de ordin nevrotic, conflictuale, este bine ca atunci cand parintii sesizeaza aparitia unor astfel de probleme, sa apeleze la sprijin de specialitate, adresandu-se unui psihoterapeut. Terapiile cognitiv comportametale,de exemplu, sunt eficiente prin faptul ca sunt orientate catre schimbarea gandurilor irationale, si modificarea comportamentelor, printr-o serie de tehnici si metode specifice. Exista, de asemenea, o serie de alte forme de terapie capabile sa gaseasca cauzele acestei tulburari si sa actioneze pentru inlaturarea simptomelor. De aceea este bine, ca atunci cand remarcati, la copil, simptome ingrijoratoare, care depasesc parametrii unei preocupari normale pentru anumite idei sau comportamente, sa evitati incercarile de a le remedia prin metode drastice, luptandu-va cu simptomele, deoarece exista riscul de a le accentua. Un specialist poate, in urma unei evaluari, sa aprecieze obiectiv daca este vorba despre o tulburare si sa intervina in sensul corectarii acesteia.In general, tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive cuprinde atat terapie, cat si administrarea unei medicatii

Stresul si efectele lui asupra sarcinii

Stresul este un factor obisnuit in viata oricarei femei. Avand o slujba, o familie si responsabilitati sociale, stresul poate lua multe infatisari. Cand sunteti stresata, respiratia se deplaseaza de la nivelul abdomenului la nivelul pieptului si devine mai rapida si mai superficiala. Sarcina este stresanta, intr-adevar. Cercetarile au demonstrat ca sarcina ocupa locul al doisprezecelea intr-un clasament al celor mai stresante evenimente din viata. Intr-adevar, exista stres pe perioada sarcinii, ceea ce nu este bine nici pentru dumneavoastra, nici pentru bebelus. Daca reusiti sa invatati cum sa va controlati stresul, puteti spune ca ati facut reale progrese in a va transforma viata in bine - si daca sunteti insarcinata, si daca nu sunteti! Cauzele stresuluiPe perioada sarcinii, stresul poate avea mai multe cauze. Schimbarile hormonale va pot face sa reactionati in moduri care nu va sunt caracteristice, lucru care poate fi foarte stresant. Corpul vi se schimba, iar acest lucru reprezinta un stres pentru multe femei. Se poate sa fi muncit foarte mult pentru a va obtine si/sau a va mentine silueta, iar acum, ca esti insarcinata, nu sunt multe lucruri pe care le mai puteti face in legatura cu asta. Totusi, mancatul sanatos si exercitiile pot sa va ajute sa va simtiti mai bine in legatura cu schimbarile cu care va confruntati si sa mai scapati de o parte din stresul acumulat. Multi experti considera ca stresul poate afecta sanatatea bebelusului, avand ca efecte greutatea scazuta la nastere si/sau afectiuni gastrice, cum ar fi colicii, si, mai tarziu in viata, dificultati la citit si/sau probleme de comportament. Stresul a fost considerat drept cauza si pentru travaliul prematur. De asemenea, va ganditi la cum o sa va comportati ca parinte - gandul de a fi parinte poate fi infricosator (si stresant) pentru oricine. Este posibil sa nu va simtiti nici foarte bine, ceea ce reprezinta un stres suplimentar. Si apoi, mai e si munca. Relaxati-va! Stresul nu face bine nimanui si, mai ales, unei gravide. Exista multe lucruri care va pot ajuta sa inlaturati stresul din viata dumneavoastra si cat mai repede. 1. Dormiti suficient in timpul noptii. Lipsa somnului poate agrava stresul.

2.
3. 4. 5. 6. 7. 8.

Odihniti-va si relaxati-va in timpul zilei. Cititi sau ascultati muzica in momentele de odihna. Incercati sa nu depunetii prea mult efort in timpul activitatilor dumneavoastra zilnice. Cand va simtiti stresata, opriti-va si respirati adanc si incet, de cateva ori la rand. Gimnastica va poate ajuta sa tineti in frau stresul. Plimbati-va sau mergeti la o sala de sport si faceti exercitii usoare, de relaxare. "Gandeste pozitiv". Trebuie sa fiti fericita deoarece o sa fiti mamica. Acesta este cel mai important lucru. Mancati consistent. Daca aveti suficient de multe calorii la dispozitie pe parcursul unei zile, veti putea evita perioadele in care nu va veti simti in forma. Faceti ceva care va place. Imposibil sa nu aveti un hobby. Veti vedea ca va va prinde bine si va va ajuta sa va relaxati. Zambiti in fiecare zi.

Importanta echilibrului psihic al mamei

Cand vorbim despre nevoile timpurii ale copilului si ale bebelusului, ajungem inevitabil la conceptul de dependenta. Bebelusul este in totalitate dependent de ingrijirile mamei, menite sa-i satisfaca atat nevoile fizice, cat si pe cele emotionale. Ce se intampla insa daca mama este ea insasi incapabila sa se sustina emotional, cand traverseaza o perioada grea, in care se simte neputiincioasa in a raspunde nevoilor copilului? Dupa cum am mai mentionat, in primii ani de viata copilul traieste in fuziune cu mama. Sentimentul sau de acceptare si securizare depinde de masura in care mama este capabila sa raspunda nevoilor sale. In literatura psihanalitica exista conceptul de mama suficient de buna, adica o mama capabila sa raspunda copilului indeajuns de bine, incat acesta sa nu resimta nicio lipsa ca fiind traumatizanta. Cand copilul are in preajma sa o mama suficient de prezenta si de disponibila, el creste cu sentimental de a fi destul de valoros pentru cei din jur, cu capacitatea de a avea incredere in mediu si in ceilalti, cu convingerea ca este acceptat neconditionat. Toate acestea depind de echilibrul emotional al mamei, de masura in care si-a dorit copilul si i-a acceptat prezenta in viata sa. Atunci cand, din diverse motive, mama a respins copilul, facandu-l sa se simta nedorit sau inoportun, acel copil va creste cu sentimental rejectiei si inadecvarii, al vinovatiei de a-si fi impovarat mama cu prezenta sa, al inadaptarii. Chiar daca mama nu a formulat in mod clar respingerea, chiar daca aceasta a ramas la un nivel inaccesibil, inconstient, copilul are o perfecta capacitate emotionala de a percepe emotiile mamei. Pot avea loc situatii cand mama respinge copilul, copilul plange, are probleme de sanatate, mama resimte aceste lucruri ca pe o povara, se simte incapabila sa inteleaga ce se intampla cu copilul, respingerea devine mai puternica, copilul reactioneza devenind din ce in ce mai dificil, iar cercul vicios continua la nesfarsit. In alte cazuri, problemele din cuplu afecteaza mama, care isi redirectioneaza frustrarile catre copil. Lipsita de afectiune in cuplu, mama poate gasi in copil alinarea, asteptand de la acesta sa ii ofere suficienta iubire incat sa ii suplineasca lipsa . Ajunge astfel sa ii creeze copilului o dependenta prelungita, nu ii permite sa devina independent, de teama sa nu il piarda. Pe de o parte asteapta de la el o cantitate si un gen de afectiune adulta, care ii depaseste capacitatile de copil, pe de alta parte face eforturi sa il mentina copil, pentru a nu il pierde. Copilul devne astfel inlocuitorul partenerului, simtindu-se vinovat ori de cate ori incearca sa iasa din relatie, sa se diferentieze.Este o situatie ambivalenta, incarcata de mesaje duble, care ii aduce grave perturbari si dezechilibre emotionale.Analizand cercetarile care se ocupa cu studiul dezvoltarii emotionale, un loc deosebit il ocupa teoria atasamentului. Psihologul John Bowlby, care s-a ocupat indeaproape de acest aspect, dezvaluie faptul ca atasamentul este o nevoie de baza a fiintei umane, de a stabili si mentine apropierea cu o alta fiinta, mai puternica, capabila sa protejeze, cu scopul de a asigura supravietuirea. Este genul de relatie timpurie care se creeaza intre mama si copil si de natura careia, se pare, depinde modul in care persoana intra in relatie cu alte persoane semnificative, mai tarziu. Daca in relatia cu mama, in primul an de viata, aceasta a transmis copilului sentimentul de siguranta , acceptare si iubire, copilul va dezvolta un tip de atasament sigur. In relatiile de mai tarziu, el va manifesta incredere in sine si in ceilalti, va profita de oportunitatile care i se ofera si va fi echilibrat emotional. Daca, insa, copilul s-a simtit neacceptat, rejectat, abandonat, mama nefiind prezenta si disponibila pentru copil, din cauza propriilor probleme emotionale, copilul va dezvolta un tip de atasament nesigur (anxios, evitant sau haotic). Copiii cu atasament nesigur se dezvolta marcati de neancredere in sine si in ceilalti, au relatii marcate de dependenta, neancredere, conflicte, nereusite.Modelele de atasament timpuriu prescriu modul in care copilul si viitorul adult vor relationa.Daca relatia primara cu mama capata aspecte traumatice, este posibil ca, in mod inconstient, pe parcursul vietii, adultul sa caute relatii care sa reproduca aceste aspecte care au ramas nerezolvate. Un copil care a fost abandonat de mama, poate intra in relatii cu persoane care au un mare potential demisionar, nestatornice, labile, care in cele din urma ajung sa il abandoneze, repetand trauma. Odata internalizat modelul, situatiile respective sunt cautate si tind a se repeta pe tot parcursul vietii, daca persoana nu constientizeaza ca ea insasi este sursa propriei nefericiri. Un copil cu o mama rejectiva, se poate orienta mai tarziu catre persoane incapabile sa il accepte neconditionat, intarindu-i ideea ca este incapabil de a se face iubit. El va tinde permament sa faca pe plac celor din jur pentru a fi acceptat si va sfarsi in continuare prin a fi respins. Sentimentul de vinovatie pentru ceea ce este va deveni din ce in ce mai mare, pe masura ce increderea in sine va scadea. Mesajele emotionale pe care le transmit parintii functioneaza pentru copil ca o programare inconstienta, care ii va ghida mai tarziu pasii in viata. Nu esti bun de nimic, esti un prost, esti incapabil, sunt mesaje care devin modalitati de autosabotare. Copilul devine ceea ce i s-a spus ca este. Mama ocupa cel mai important loc in viata copilului, iar capacitatea ei de a oferi iubire neconditionata acestuia ii va da dreptul la fericire sau i-l va refuza. Iubirea nu se invata, se simte sau nu. Ceea ce este important insa, este faptul ca copilul este perfect capabil sa simta daca este sau nu iubit. El poate fi mintit in oricare alta privinta, insa cand vine vorba de acceptare si iubire, copilul simte inca din momentul in care se afla in pantecul mamei daca este asteptat, iubit, dorit, uneori mai bine decat mama insasi. Este mai usor sa minti un adult, caci noi am fost educati intr-atat sa judecam totul, sa argumentam si sa contraaargumentam, sa ne indoim si sa revenim, incat nu mai stim cum este sa simtim. Copilul nu cunoaste insa aceste lucruri de oameni mari, el poate doar atat: sa simta.

Efectele depresiei post-partum asupra copiilor

Nu doar nou-nscutul se confrunt cu o lume nou, ci i prinii acestuia, a cror via se schimb profund odat cu apariia micuului. Noii prini trec printr-una din cele mai mari schimbri din viaa lor: tranziia la rolul de printe. Bucuria venirii pe lume a bebeluului este nsoit n mod natural i de o mare anxietate, care poate fi benefic, ajutnd printele s se mobilizeze i s se confrunte cu noua sa responsabilitate, sau poate duce la depresie atunci cnd devine copleitoare. Prinii au nevoie n aceast perioad de tot atta grij din partea altora, ca i copilul lor. Deseori starea de depresie a prinilor (pentru c nu doar mama poate s sufere de depresie, ci i tatl) i face pe acetia indisponibili la solicitrile bebeluului. Ei devin incapabili de a rspunde la cele mai importante i evidente nevoi ale copilului, precum nevoia de hran, de exemplu. Copilul se simte foarte neajutorat n aceste situaii i poate s reacioneze n dou moduri: fie prin ncetarea exprimrii nevoilor sale la care prinii nu rspund, fie prin manifestarea exagerat a acestora, devenind deosebit de insistent n solicitarea ateniei prinilor. Depresia mamei poate afecta dezvoltarea limbajului copilului, i chiar dezvoltarea creierului acestuia, deoarece starea de indisponibilitate o face s i acorde mai puin atenie, s se joace i s vorbeasc mai puin cu el. Specialitii au demonstrat chiar c, dac mama sufer de depresie copilul poate s aib ulterior dificulti de nvare sau probleme comportamentale. Modul n care aceast stare de depresie afecteaz comportamentul matern este destul de diferit, fiecare trind experiena n individualitatea ei. Au fost observate ns dou stiluri dominante de interaciune asociate depresiei postnatale, i anume stilul matern detaat sau retras i stilul intruziv. Mamele detaate sau retrase se caracterizeaz printr-o atitudine nestimulant i neimplicat, au mai puine reacii pozitive fa de copilul lor i i nva mult mai puine lucruri. Acestea nu rspund nevoilor copilului lor, ceea ce duce la apariia sentimentului de nesiguran. Aa cum arat studiile longitudinale, aceast nesiguran a copilului duce la creterea stresului i a frecvenei comportamentelor de evitare. Astfel el va deveni foarte nchis i nu va mai interaciona nici cu mama i nici cu ceilali din jurul su, manifestnd acelai pattern de rspuns diminuat.Intervalul de vrst 2-6 luni este o periad critic deoarece copilul i dezvolt abilitile cognitive i sociale. Este important acum calitatea interaciunii lui cu mama, deoarece aceasta creeaz premizele pentru relaiile sociale ale copilului pe termen lung. Lipsa interaciunii, datorat comportamentului insensibil, lipsit de cldur emoional al mamei, poate duce la dificulti de comunicare ntre ea i copil. Bebeluii reacioneaz n oglind la depresia mamei lor. ncep s zmbeasc mai puin, plng mai mult, sunt mai retrai i apatici, nu interacioneaz cu mediul, se joac puin. Ei ncep s manifeste aceste reacii i n comportamentul cu alii, riscnd s dezvolte un stil perturbat de relaionare social. Mamele intruzivedevin prea implicate n relaia cu copilul lor, suprastimulndu-i. Ei sufer o diminuare a funciilor cognitive, sunt mai iritabili, mai agitai i triesc mai frecvent stri de furie sau anxietate. Copiii pot manifesta n consecin deficiene de nvare, avnd performane mai slabe la coal.Copiii mamelor care manifest aceste stiluri de interaciune, indiferent c sunt retrase sau intruzive, manifest semne evidente de dezechilibru, dezvoltnd n timp mai multe comportamente evitante i un nivel mai mare de stres. Tendine generale ale comportamentului parental asociate depresiei postpartum:

Comportamente negative sau coercitive sunt asociate cu stri de iritablitate i ostilitate ale mamei n relaia cu bebeluul; Comportamente de detaare sau neimplicare caracterizate de o stimulare inadecvat a copiilor, prin retragerea sau absena implicrii mamei n relaia cu copilul; Comportamente pozitive care apar rareori. Se ntmpl ns ca mama, dei aflat n stare de depresie, s poat s se joace cu copilul i s manifeste fa de el atitudini pozitive de ngrijire.

Cu ct depresia mamei este mai de lung durat, cu att este mai semnificativ i impactul pe care l are asupra copilului. ns chiar i cnd starea mamei dureaz doar cteva luni, pot s apar consecine pe termen lung n anumite aspecte ale dezvoltrii copilului, mai ales la nivel socioemoional. Aceste efecte sunt mai probabile la biei dect la fete, deoarece bieii sunt mai vulnerabili n primii ani de via la stresori fizici i emoionali dect fetele. Efectele depresiei postpartum asupra copiilor n diferitele stadii de dezvoltare: 0-1 ani 1-3 ani 3 ani - cooperare redus - agresivitate crescut - sunt mai puin activi - nervozitate - predispoziie la tulburri - rspund mai puin la emoionale interaciunea cu alii - manifest probleme de - ncep s mearg mai comportament trziu - ntrzieri n dezvoltarea - manifest mai puine nervoas expresii faciale - deficiene de atenie - puls crescut - relaii dificile cu ali copii - vocalizeaz mai rar - probleme de autocontrol - dificulti n a - dezvolt simptome care interaciona social i cu imit comportamentul obiectele depresiv al mamei - greutate mai mic - activitatea cerebral sugereaz depresie cronic - capcitate redus de nelegere verbal - expresivitate redus a limbajului - probleme de comportament - performane slabe la activitile necesare pregtirii pentru coal