Sunteți pe pagina 1din 75

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞCOALA

POSTLICEALA SANITARĂ "CAROL DAVILA"


BUCUREŞTI

LUCRARE DE DIPLOMA

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
INSUFICIENTĂ RENALĂ

ÎNDRUMĂTOR, COORDONATOR,
PROF.FLORI ŞTEFANESCU

ABSOLVENT:

xxxxx

Sesiunea
August 2006
"Execuţia prescripţiilor medicale cu competenţă şi conştiinciozitate
rămâne doar o parte a activităţii asistentei medicale. Esenţială rămâne
Cunoaşterea bolnavului, a problemelor şi nevoilor sale. "
Lucreţia Clocotici

2
Cuprins:
Capitolul I ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI
RENAL.......................................................................................4
Capitolul II NOŢIUNI GENERALE DESPRE
INSUFICIENŢA RENALA.......................................................10
SEMIOLOGIA APARATULUI URINAR...................................10
Capitolul III PREGĂTIREA PACIENŢILOR PENTRU
EXLORARI RADIOLOGICE ŞI FUNCŢIONALE ALE
APARATULUI RENAL..............................................................18
Capitolul IV ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
INSUFICIENŢĂ RENALĂ.........................................................35
Capitolul V PLAN DE ÎNGRIJIRE NURSING......................47
Capitolul VI CONCLUZII......................................................72

3
CAPITOLUL I

Anatomia şi fiziologia aparatului renal

NOŢIUNI DE ANATOMIE

Aparatul urogenital - este format din aparatul urinar


şi genital. Cea mai mare parte a produşilor de excreţie se
elimină, printr-un ansamblu de organe care formează aparatul
excretor.
Aparatul urinar - este alcătuit din cei doi rinichi şi
de căile evacuatoare ale urnii: calice, bazinete, uretere, vezica
urinară şi uretra.
Rinichii - organele secretoare ale urinii, au formă de
boabe de fasole şi sunt situaţi de o parte şi alta a coloanei
lombare. Fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos şi
învelit de o capsulă fibroasă inextensibilă, este situat în loja
renală.
Rinichii au o margine externă convexă, o margine
internă concavă şi doi poli: unul superior şi altul inferior. Pe
partea concavă se află hilul renal, alcătuit din artera şi vena
renală, limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală.
Rinichiul drept este situat ceva mai jos decât cel stâng. Loja
renală este limitată în sus de diafragm, în spate de ultimele două
coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele lombare,
iar înainte, de viscerele abdominale. In jos, loja renală este
deschisă [de aici, uşurinţa cu care se produce ptoza renală].
Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce
durerile renale pot fi resimţite lombar, abdominal sau pelvian,
de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă abdominală şi de
ce flegmoanele perinefritice cu evoluţie superioară îmbracă
simptomatologie toracică.
Nefronul - unitatea anatomică şi fiziologică a
rinichilui, alcătuit din glomerul [polul vascular] şi tubul urinifer
[polul urinar]. Numărul nefronilor din cei doi rinichi se
evaluează la 2 milioane.

4
5
Glomerulul - primul element al nefronului - este
alcătuit dintr-un ghem de capilare care rezultă din ramificaţiile
unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele se
reunesc apoi şi formează, o arteriolă eferentă, care se
capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urinifer.
Tub urinifer - al doilea element al nefronului - se
prezintă, sub forma unui canal lung de 50 mm, format din
următoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort proximal,
ansa Henle,tubul contort distal şi tubii colectori. Capsula
Bowman - are forma unei cupe care înconjuară glomerulul şi
este alcătuit din două, foiţe.
Capsula Bowman, împreună cu glomerulul pe care îl
conţine, poartă numele de corpuscul Malpighi. Din tubi contorţi
distali, prin canalele colectoare şi canalele comune care se
deschid în papilele renale, urina formată trece în calice şi de aici
în bazinet.

Legătura bazinetelor cu vezica urinară - organ dotat cu


o musculatură puternică şi situat în pelvis, înapoia pubisului -
este realizată, prin cele două uretere. Traiectul abdomino-pelvian
al ureterelor explică posibilitatea compresiunii acestora de către
fibroame, chisturi ovariene sau cancere recto-sigmoidiene.
Uretra -canalul excretor al vezicii - are la femeie un
traiect foarte scurt, spre deosebire de bărbat, la care traiectul este
lung şi traversează prostata, de unde posibilitatea compresiunii
uretrale de către un adenom, de prostată, cu răsunet asupra
întregului arbore urinar.

6
NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are


numeroase funcţii, dintre care funcţia principală constă în
formarea urinei. Prin aceasta se asigură epurarea organismului de
substanţe toxice. Formarea urinei se datorează unui mecanism
complex de filtrare la nivelul glomerulilor şi de reabsorbţie şi
secreţie la nivelul tubilor, prin filtrarea glomerularâ se formează
urina primitivă [ 150 1 urină primitivă/24 ore, din filtrarea a 1500
1 plasmă]. Urina primitivă are compoziţia plasmei, dar farâ
proteine, lipide şi elemente figurate. Conţine deci apă, glucoza,
uree, acid uric şi toţi electroliţii sângelui.
In faza următoare, la nivelul tubilor care reabsorb cea
mai mare parte a filtratului glomeruiar, se formează urina
definitivă. Totuşi la acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb
total sau în mare cantitate substanţele utile şi în cantitate mică,
pe cele toxice. Substanţele utile sunt substanţe cu prag, care sunt
eliminate prin urină numai când concentraţia lor sanguină a
depăşit limitele fiziologice [apă, glucoza, NaCl, bicarbonaţi].
Substanţele toxice sunt substanţe farâ prag, eliminarea lor
urinară facându-se imediat ce apar în sânge.
Apa este reabsorbitâ în proporţie de 99%, glucoza în
întregime [condiţia este ca în sânge să existe mai puţin de 1,60 g
glucoza %o], sărurile şi în particular clorura de sodiu, în
proporţie variabilă [98-99%]. Substanţele toxice nu sunt
reabsorbite decât în proporţie mai mică [33% uree, 75% acid
uric]. Rinichiul are şi propietăţi secretorii, putând elimina şi
chiar secreta unele substanţe, ca amoniacul, cu rol foarte
important în echilibrul acido-bazic.
Deci, procesul de formare a urinii cuprinde o fază
glomerularâ, în care prin filtrare se formează urina iniţială şi o
fază tubularâ, In care prin reabsorbţie şi secreţie se formează
urina definitivă. Caracterul de urină definitivă este dobândit de
tubii distali prin procesul de concentrare, sub influenţa
hormonului retrohipofizar. După cantitatea de apă pe care o are la
dispoziţie, rinichiul elimină unele substanţe într-o cantitate

7
8
mai mare sau mai mică de apă, rezultând o urină cu densitate
variabilă.
Urina formată permanent - diureza [1,5-2,5 ml/min] -
se depozitează în vezica urinară, de unde când se acumulează o
anumită cantitate [250-300 ml], se declanşează reflex micţiunea
- deschiderea sfîncteralui vezical şi golirea vezicii.
Micţiunea - este un act conştient, deschiderea şi
închiderea sfincterului vezical putând fi comandate voluntar.
Rinichiul are şi rol predominant în menţinerea
echilibrului acido-bazic, prin eliminarea de acizi şi cruţarea
bazelor, menţinând pH-ul la cea. 7,35. Rinichii mai asigură
constanta presiunii osmotice a plasmei eliminând sau reţinând,
după caz, apa şi diferiţi electroliţi.
In concluzie, rinichii îndeplinesc în organism trei
funcţii de bază:
•funcţia de epuraţie sanguină;
•funcţia de menţinera a echilibrului osmotic;
•funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic.
Alterarea acestor funcţii conduce la apariţia
sindromului de insuficienţă renală, urmată uneori de instalarea
comei uremice.

9
CAPITOLUL II

Noţiuni generale despre insuficienţa renală.

Semiologia aparatului urinar

1. Insuficient renală acută:

Definiţie : Este o suferinţă renală gravă,


caracterizata prin suprimarea bruscă a funcţiei renale
[excretoare, metabolice şi umorale], exprimată clinic prin
hiperazotemie, oligurie sau anurie, cu evoluţie către coma
uremică.
Etiopatogenie:
Cauzele sunt multiple şi au localizare:
prerenal [stări de şoc];
renal [necroze tubulare acute];
postrenal [litiaza renală, tumori prostatice şi stenozate].
Tablou clinic
Primul stadiu, de agresiune, este urmat de faza
oligoanuricâ [8-10 zile] şi de faza de reluare a diurezei, însoţită
la început de poliurie.
Semnele clinice în primele stadii:

> oboseala;
> anorexie;
> vărsaturi;
>halenă amoniacală;
>diaree;
>respiraţie Kiissmaul sau Cheyne-Stokes;
>somnolenţa;
>agitaţie;
>comă.

10
Explorările paraclinice evidenţiează:
>acidozâ
>creşterea produşilor de putrefacţie intestinală;
>hiperpotasemie;
>hipocalcemie;
>hiperazotemie;
>hiperglicemie.
Pronostic:
Depinde de durata insuficienţei renale. Daca funcţia
renală se restabileşte către a cincea - a şasea zi, bonavul se
vindecă. Dacă funcţia renală nu se restabileşte rapid, apar
tulburări biologice. Aplicate la timp, metodele de epurare
extrarenalâ permit vindecarea definitivă, rinichii recuperându-
şi în întregime funcţiile.
Tratament:
Se adesează cauzei [şocul hipovolemie,
hemoragiile, deshidratările, înlăturând agenţii toxici]. In
perioada oligo-anurică se combate retenţia azotată printr-un
regim gluco-lipidic, care să furnizeze 2000 calorii/zi, cu aport
redus de apă şi K. Acidoza se combate cu soluţie de bicarbonat
de NaCl 4g%o [200-300 ml/zi], iar hiperpotasemia cu 50-100 ml
ca gluconic, glucoza hipertonică asociată cu insulina.
In cazurile foarte grave se recurge la hemodializă.
Anuria se combate cu perfuzii de Manitol 20%, furosemid 2g/zi
la interval de 3 h pentru forţarea diurezei. Când este cazul, se
administrează antibiotice cu toxicitate renală redusă [Penicilină,
Ampicilina, Oxacilină, Eritromicinâ], masa eritrocitară sau
sânge integral proaspăt, Plegomazin 25 mg i.m., sedative.

2. Insuficienţa renală cronică:

Definiţie:
Este o scădere progresivă a capacităţii
funcţionale renale, cu reţinerea în organism a substanţelor toxice
rezultate din metabolism şi cu evoluţie către uremie terminală.

11
Etiologie:
Insuficienţa renală cronică reprezintă etapa finală
a bolii renale, în special a pielonefritelor, glomerulonefritelor
cronice, a HTA maligne, a obstrucţiilor căilor urinare.

Patogenie:
Se ştie că, în mod normal rinichiul are o rezervă
funcţională care îi permite să se adapteze unor solicitări
crescute. In insuficienţa renală cronică, distrugerea netronilor nu
mai permite această adaptare. Prima funcţie alterată este
capacitatea de concentraţie. In stadiul iniţial, rinichiul poate
asigura homeostazia mediului intern, adică sâ menţină constantă
cantitatea de sare, apă, substanţe azotate şi electroliţi din
organism, care se realizează prin unele mecanisme
compensatoare, principalul fiind poliuria.
In această perioadă, poliuria se însoţeşte de
hipostenurie [de scăderea capacităţii de concentraţie]. Odată cu
progresarea leziunilor, poliuria devine maximă şi scăderea
capacităţii de concentraţie este foarte severă. Când densitatea
urinii oscilează, invariabil între 1010-1011 aceasta este faza de
izostenurie. In ultimul stadiu insuficienţa renală se
decompensează şi apare oliguria cu izostenurie şi apoi uremia
terminală.

Simptome:
- în stadiul compensat, starea generală este relativ
bună. Diagnosticul se precizează prin explorarea funcţiilor
renale, care arată scăderea capacităţii de concentrare şi
reducerea filtrării glomerulare. Pot apărea unele semne clinice
ca:
■astenie;
■cefalee;
■scăderea poftei de mâncare.
Cel mai important semn este poliuria, care se
însoţeşte la început de hipostenurie, iar mai târziu de
izostenurie.

12
In stadiul de insuficienţă renală decompensată, starea
generală se alterează progresiv, apărând numeroase simptome
clinice şi biologice. Tulburările digestive se accentuează,
apărând inapetenţa, greţuri, vărsături, diaree. Bolnavul prezintă
prurit şi o paloare caracteristică [galben-murdar] a
tegumentelor şi mucoaselor.
Apar semne nervoase ca: cefalee, ameţeli, somnolenţă
sau criză convulsivă, bolnavul este dispneic. Analiza sângelui
pune în evidenţa anuria şi unele tulburări hemoragice. Urinile
sunt palide, iar mai târziu apare oliguria terminală.

Oliguria: diureza scăzută, respectiv sub 800 ml/zi.

Poliuria: bolnavul prezintă micţiuni frecvente în


cantităţi mari. diureza fiind 2500 ml/zi.

Uremia: stadiul terminal al insuficienţei cronice.

Simptomele pot fi grupate în:


a)stare generală profund alterată, oboseală fizică şi
psihică, tegumente palide, prurit, hipotermie, senzaţii de
frig;
b)respirator - miros amoniacal al aerului expirat;
c)digestiv - repulsie totală faţă de alimente, greaţă şi
vărsături până la intoleranţă gastrică, uneori melenă;
d)Cardio-vascular - insuficienţă cardiacă, HTA [raport cu
afecţiunea cauzală], pericardită;
e)Neurologică - cefalee precoce, continuă şi chinuitoare,
contracţii musculare, somnolenţă stări cofuzionale, delir
şi comă.
Evoluţia:
Este foarte variabilă, uneori rapidă [în câteva luni],
alteori lenta [ani]. Supravegherea riguroasă, cu menţinerea
echilibrului hidroelectrolitic şi metabolic, permite o evoluţie
îndelungată.

13
Complicaţii;

Sunt numeroase, cele mai periculoase fiind edemul


pulmonar sau cerebral, infecţiile.

Pronostic:
în stadiul compensat este relativ bun, în stadiul
decompensat este sumbru.

Diagnosticul pozitiv:
Se bazează pe faza compensată, pe explorările
funcţionale renale.

Tratamentul profilactic vizează:


1. depistarea şi tratarea în faza incipientă, afecţiunilor
renale, în special a celor bilaterale;
2.evitarea hemoragiilor şi deshidratărilor;
3.tratarea complicaţiilor.
Tratamentul curativ vizează:
1.repausul va fi parţial în stadiul compensat [12-14
ore/zi] şi total în cel decompensat;
2.dieta nomiocalorică [2000-3000 calorii/zi], moderat
hipoproteicâ, normolipidicâ şi hiperglucidicâ în faza
compensată. In faza decompensată, proteinele vor fi
reduse 20-30 g/zi, se administrează glucide în exces şi
puţine grăsimi. In faza de uremie, când alimentaţia pe
cale orală nu este posibilă,se recurge la alimentarea pe
sonda sau perfuzie i.v. cantitatea de apă, permisă este de
1500-2000 ml în stadiul decompesat şi 600-700 ml în
stadiul decompensat, adâugându-se cantitatea de apă
pierdută prin vărsături, diaree, urină.
Tratamentul medicamentos:
Se combate acidoza administrând alcaline sub
formă de acetat de Na, citrat de Na, se va avea grijă ca Na să nu
fie dat în exces.

14
Hipokaliemia:
Se corectează prin aport alimentar [fructe, legume,
sucuri] şi săruri de K.
Metodele de epurare extrarenală nu dau rezultate
nete.
Trebuie încercate în faza uremică finală, în care se
pot obţine unele ameliorări. Transplantul de rinichi pare să dea
rezultate bune. O atenţie deosebită se acordă toaletei bolnavului:
igiena gurii cu glicerina boraxatâ sau apă bicarbonatatâ, igiena
generală, deoarece bolnavul pierde uneori urina şi fecale,
prevenirea şi tratarea escarelor.

Simptome funcţionale:
Cele mai frecvente sunt: durerea,tulburări de
micţiune, piuria, hematuria.
1. Durerea în regiunea lombară, apare spontan cu sediul
unilateral sau bilateral.
Durearea lombară bilaterală, de o intensitate redusă [surdă]
apare în glomerulonefrita acută sau cronică, scleroză renală.
Durerea de intensitate mare, unilaterală, apăruta sub formă
de criză paroxistică cu debut în regiunea lombară şi iradieri pe
traiectul ureterului spre fosa iliaeă, regiunea inghinală, organele
genitale şi faţa internă a coapsei respective şi în colica renală.
Durerea este atroce, permanentă şi are caracter de sfâşiere,
înţepătură sau greutate.
Bolnavul este agitat, caută o poziţie antalgică, are senzaţia
de micţiune. De obicei apare brutal şi durează ore sau zile.
Apare litiaza renală [calculul care pătrunde pe ureter].

2. Tulburări de micţiune:
• polakiuria - micţiuni frecvente în cantităţi mici, uneori
chiar câteva picături:-cistite;
• iskiuria -retenţia de urină; incapacitatea vezicii urinare de
a-şi evacua urina;
•disuria -eliminarea urinei cu dificultate şi durere;
•nicturia -inversarea raportului numărului de micţiuni şi a
cantităţii de urină emisă în timpul zilei şi nopţii;

15
• incontinenţa de urina - emisiuni urinare involuntare şi
inconştiente.

Tulburări ale volumului urinei:


•poliuria - diureza peste 2000 ml/zi. Poate apare în perioada
de debut a unor boli infecţioase după crize de colici renale, în
perioada de compensare a insuficienţei circulatorii, în
perioada de reabsorbire a edemelor;
•oliguria - diureza sub 1000 ml/zi, are cauze renale şi
extrarenale. Apare în caz de afecţiuni însoţite de
transpiraţii abundente, vărsături, diaree accentuata,
hemoragii abundente în perioada acută a unor boli
infecţioase, insuficienţa circulatorie, colici renale,
glomerulonefrită acută;
•anuria - absenţa urinei în vezică. Poate surveni în caz de
glomerulonefrite acute, nefropatii gravidice, traumatisme
lombare, intervenţii chirurgicale.
3 .Hematuria - prezenţa sângelui în urină, care capătă o
culoare roşie deschisă sau închisă. Numai hematuria
macroscopică este un simptom funcţional urinar, deoarece
există şi hematurii puse în evidenţa numai prin metode de
laborator. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor
trei pahare conice. Bolnavul urinează în cele trei pahare
conice: câteva picături în primul pahar, cea mai abundentă în
cel de-al doilea pahar şi ultimele picături în cel de-al treilea
pahar. Dacă, hematuria apare numai în primul pahar este de
origine uretrală, dacă, apare în ultimul pahar este de origine
vezicală, iar în toate trei paharele este de origine renală.
4. Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină. Se
traduce macroscopic printr-un aspect tulbure al urinelor, dar nu
poate fi afirmată decât prin examen microscopic, examen care
arată prezenţa unor leucocite polinucleice, mai mult sau mai
puţin alterate.
Piuria este datorată unor leziuni ale aparatului urinar şi în
acest caz, ca şi în cazul hematuriei se poate recurge la proba
celor trei pahare conice pentru a preciza piuria.

16
Semne fizice:
Inspecţia generală - oferă importanţa dată de diagnostic.
Examplu :
•poziţia "cocoş de puşcă" este luată de bolnav în colica renală;
•paluarea tegumentelor întâlnite la bolnavii cu insuficienţă
renală cronică, [uremia];
•edemul - traduce o hiperhidratare, uneori este discret, alteori
considerabil, antrenând infiltrarea ţesutului celular
subcutanat din întreg organismul, ori colecţii de lichid în
toate seroasele [pleura, pericard, peritoneu, Aceasta este
edemul generalizat.
Edemul renal este alb, nedureros, moale [păstrează
amprenta degetului la apăsare], cu piele lucioasă. Debutează la
pleoape, faţă şi maleole, la început vizibil numai dimineaţa cu
timpul, cuprinde faţa dorsală a labei piciorului, gambă, coapsă ,
organele genitale, peretele abdominal şi faţa dorsală a mâinilor.
Edemul renal trebuie deosebit de celelalte edeme
[cardiac şi hepatic], de edemul alergic, de edemul de
tromboflebite şi varice, edeme de inflamaţii.
Inspecţia locală poate constata:
Bombarea regiunii lombare în tumori renale sau bombarea
regiunii suprapubiene în caz de retenţie de urină cu glob vezical.
Se obţin informaţii importante prin palpare.
Manevră importantă în bolile renale este percutarea
regiunii lombare cu vârful degetelor sau cu marginea cubitală a
mânii care declanşează, dureri vii în caz de litiaza renală,
pielonefrite, glomerulonefrita acută.
Un examen important este tuşeul rectal care permite
depistarea unui obstacol în micul bazin: la bărbaţi - prostata, la
femei - tumora pelvină.
Examenul cardiovascular este deosebit de preţios, pe
de o parte datorită interesării rinichiului în numeroase afecţiuni
cardiovasculare [HTA], pe de altă parte interesării cordului în
unele boli renale [glomerulonefrite].

17
CAPITOLUL III

Pregătirea pacienţilor pentru explorări radiologice şi


funcţionale ale aparatului renal

Explorarea radiologică a rinichiului şi a căilor urinare se


efectuează prin radiografie,renală simplă, cistografie,
arteriografle, retropneumo- peritoneu, pielografie.
Scop- evidenţierea conturului rinichilor cavităţilor
pielocaliceale ale acestora, precum şi a căilor urinare.
A.=Pregătirea bolnavului pentru radiografia renală simplă =
Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor,
poziţia rinichilor şi prezenţa unor calculi renali, uretrali, vezicali
radioopaci.
Materiale necesare:
•cărbune animal;
•ulei de ricin;
•materiale necesare unei clisme evacuatoare.

1. Pregătirea materialelor necesare:


• se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
• se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii
pentru stabilirea diagnosticului.
3. Pregătirea alimentară a bolnavului:
•cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma
un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduri
multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase, pâine] şi
ape gazoase;
•în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai şi
pâine prăjită;
•înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va consuma
lichide;
•după examen bolnavul poate consuma regimul sau
obişnuit.

18
4. Pregătirea medicamentoasă a bolnavului:
•cu două-zile înainte de examinare se administrează cărbune
animal şi triferment câte 2 tablete de 3 ori pe zi;
•în seara precedentă zilei radigrafiei se administrează 2
linguri de ulei de ricin.
Atenţie!
• în dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu
apă caldă. Aerul din tubul irigator trebuie să fie complet
evacuat pentru a nu ti introdus în colon.
• înaintea examinării radiografiei bolnavului îşi va goli vezica
urinară sau i se va efectua un sondaj vezical.
5. Pregătirea pentru examinare:
•bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
•bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă;
6. îngrijirea bolnavului după tehnică:
•după efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat să se
îmbrace şi să se întoarcă în salon unde va fi instalat comod în
pat;
•se notează- examenul în F.O. a bolnavului.

B. = Pregătirea bolnavului pentru pielografie =

Pielografia - radiografia aparatului renal executată cu


substanţa de contrast administrată prin cateterism ureteral sub
control citoscopic.
Materialele necesare:
•cele pentru radiografie renală simplă;
•substanţă de contrast Odiston - 30% sau iodură de sodiu
- 10%;
•medicamente antihistaminice;
•medicamente pentru urgenţă.

1. Pregătirea materialelor necesare:


• se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.

19
2. Pregătirea bolnavului:
• se efectuează, pregătirea bolnavului ca şi pentru
radiografia renală, simplă [psihică, alimentară,
medicamentoasă].
3. Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
• se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu
Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%. Dacă bolnavul
prezintă o reacţie hiperalergică se întrerupe introducerea
substanţei de contrast şi se administrează antihistaminiee,
anunţându-se imediat medicul. Dacă toleranţa
organismului este bună bolnavul va fi condus în sala de
citoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe
masa de examinare.
4. Administrarea substanţelor de contrast:
•spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
•sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter;
•se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în
fiecare parte presiune mică;
•bolnavul se transportă pe targa pe masa de radiografie.

5. îngrijirea bolnavului după tehnică:


•după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă cu o
seringă, substanţa de contrast. Bolnavul va fi ajutat să se
îmbrace, va fî condus în salon şi instalat comod în pat;
•se notează examenul efectuat în F.O. a bolnavului.

Atenţie!
•Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
•Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu
produce contracţii spastice ale bazinetului.
•Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată
[altfel se, produce rupturi ale bazinetului sau reflux
pielorenal].

20
C = Pregătirea bolnavului pentru eistograiîe=

Cistografia - este o metodă de exploatare radiologică a


vezicii urinare care se poate executa prin:
■radiografie simplă vezicală;
■radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanţe
de contrast sterilă [iodura de sodiu 10-20%, 250-200 ml
cu ajutorul seringii Guyon], eventual amestecată cu aer.
Materiale necesare:
 materiale pentru efectuarea unei clisme;
 sonda Nelaton sterilă;
 soluţie sterilă de acid booric;
 seringa Guyon sterilă;
 substanţă de contrast, ioduri de sodiu 10% sau soluţie
Odiston;
 pensă hemostatică;
 mănuşi de cauciuc sterile;
 tăviţă renală.

1. Pregătirea materialelor necesare:


♦ se pregătesc toate materialele necesare. 2.
Pregătirea bolnavului:
>se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii;
>se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă
caldă;
>bolnavul este condus la serviciul radiologie, ajutat să
se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa
radiologică.
3. Participarea la cistografie:
o spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
o se îmbracă mănuşile sterile;
o se introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară
şi se spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric;
o în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodura de Na
sterilă sau Odiston şi se introduce în vezică;
o se închide sonda cu o pensă hemostatică

21
o bolnavul este rugat să nu urineze decât după
terminarea examenului cistografic;
o medicul execută imediat radiografia

D. = Arteriografia renală =

Este o metodă de explorare a aparatului renal prin


administrarea substanţei de contrast pe cale arterială, renală, sau
femurală. Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la
începerea administrării substanţei de contrast, a doua radiografie
la 6 secunde şi a treia la 8 secunde. Atenţie!
•substanţa de contrast se injectează, i.v, durerea provocată pe
durata injectării fiind suportabilă;
•administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul
venei. Se avertizează bolnavul.

E. = Pregătirea bolnavului pentru examen radiologie al


rinichilor prin retropneumoperitoneu =

Retropneumoperitoneu - reprezintă introducerea de aer


sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru evidenţierea
contururilor rinichilor.
Materiale necesare:
 materiale necesare efectuării unei clisme;
 S instrumente şi materiale necesare efectuării
unei puncţii;
 aparat de pneumotorax

1. Efectuarea tehnicii:
♦se anunţă bolnavul, explicându-i necesitatea tehnicii şi
inofensivitatea;
♦se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce nimic în
dimineaţa zilei de examinare;
♦în seara precedentă intervenţiei se efectuează
bolnavului o clismă evacuatoare;

22
♦bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să
se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiografieă;
♦spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă
mănuşile sterile;
♦se serveşte medicul cu instrumentarul cerut pentru a
efectua puncţia în loja perineală;
♦cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1000-
2000 1 gaz şi se execută apoi radiografia; apoi la locul
puncţiei, se efectuează un pansament;
♦se ajută bolnavul să se îmbrace şi este condus la pat.

F. = Pregătirea bolnavului pentru cistoscopie =

Cistoscopia - metoda de evaluare a endovezicii cu


ajutorul citoscopului.
Scop - indentificarea proceselor patologice endovezicale,
inflamaţiilor specifice, nespecifice, tumorilor, malformaţiilor
anatomice, calculilor, corpilor străini.

1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:


 Caselote cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc
sterile
 costum steril pentru medic [halat, mască]
 seringa Guyon cu oliva uretrală sterilizată;
 soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
 seringă de 20 ml sterilizată; pense sterile;
 tampoane de vată sterile;
 citoscop de irigaţie de cateterism sau cistoscopul
operator [în funcţie de scopul urmărit] sterilizat;
 soluţie de acid boric 3%;
 două sonde uretrale radioopace, lungi de 60-70 cm
şi groase de 4-8 cm [scara Cherier];
 sonde uretrovezicale sterile; soluţii dezinfectante;
 eprubete pentru recoltarea urinei;
 două tavite renale.

23
2. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
•se anunţă pacientul, explicându-i-se necesitatea
tehnicii; la nevoie cu o jumătate de oră înainte de
exploatare, i se administrează, un sedativ;
•i se suprimă micul dejun şi va ingera 500 ml lichid,
cu o oră înainte de examen [pentru a se asigura fluxul
urinar necesar];
•pacientul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în
sala de examinare şi ajutat să se dezbrace [regiunea
inferioară a trunchiului];
•este ajutat să se urce pe masa specială [ de
cistoscopie sau ginecologică] şi să se aşeze în poziţie
ginecologică;
•i se fixează picioarele pe suporturile mesei;
•se efectuează toaleta organelor genitale externe şi
perineului, cu apă şi săpun;
•se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile,
lăsându-se accesibilă regiunea perineului;

3. Participarea la tehnică:
•se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie
locală se introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină
0,5%, sau 30 ml borat de procaină 2%, sau procaină
hidroclorhidrică 4%;
•anestezia locală se mai poate efectua prin
badijonarea meatului şi instilaţie de Xilocaină sau
Lidocaină; mai nou, se recomandă preparatul din
import Instigel.

Precizare :
-la femei, anestezia locală [folosirea substanţelor
anestezice amintite mai sus] este suficientă pentru
efectuarea citoscopiei -în scop diagnostic.
-la bărbaţi, cistoscopia cu cistoscop rigid este preferabil
să se facă în rahianestezie; se poate utiliza şi anestezia
i.v. sau pe mască.

24
•anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru
investigaţiile cu fibroscopul; orice manevră fibroscopică
[cistolitolapaxie], rejecţie de prostată sau tumori, necesită
anestezie regională sau generală;
•se verifică fucţionalitatea sistemului de iluminat, starea de
curăţenie a lentilelor, etanşeizarea asamblărilor;
•se lubrefiază instrumentul care urmează să fie introdus cu
Instagel;
•se oferă aparatul medicului;
•se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% până când
lichidul de spălare devine perfect limpede;
•medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie
dezinfectantă slabă [la bărbaţi] sau 250 ml [la femei] şi
înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic;
•se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică
[medicul efectuează inspecţia pereţilor vezicali];
•se oferă medicului succesiv - la cerere - cateterele de
dimensiuni diferite [dacă examinarea continuă cu cateterismul
ureterelor];
•se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru
urocultură sau examene biochimice, biopstice;
•pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa de
anestezie pe targa şi transportat în salon;
•aici este aşezat comod în pat, unde va sta în decubit dorsal,
tară pernă timp de 12 ore;
•se administrează la nevoie, calmante, antispastice;
•la femei, cistoscopia efectuându-se şi ambulator - acestea vor
fi ajutate să coboare de pe masa de examinare şi să se
îmbrace;
•nu necesită supraveghere specială.

4. Reorganizarea locului de muncă:


• se aruncă deşeuri le, iar instrumentele se spală cu o perie
moale, cu apă şi săpun şi se clătesc sub jet, la robinet;

25
•lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează
cu o perie moale; interiorul se curăţă minuţios cu tampoane
de vată montate pe portampon;
•se insuflă aer sub presiune, pentru îndepărtarea unor
eventuale reziduri;
•tuburile cistoscoapelor se sterilizează prin imersie în soluţie
dezinfectantă - Clorhexidină 5% [10 ml la 100 ml apă] = 30',
sau prin sterilizare cu etilen dioxid [în etuvă];
•sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluţie
dezinfectantă sau prin păstrarea în vapori de formaldehidă cel
puţin două ore;
•după dezinfecţie şi sterilizare, toate instrumentele se aşează
în cutiile în care se păstrează.

Incidente şi accidente
-accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare
asemănătoare cu colica renală;
-mici hemoragii produse spontan sau în urma spă lăturii
vezicale cu apă CRl(i8);
-ruptura de uretră, cu uretroragie; perfotaţia vezicii
urinare.

Atenţie!
•cistoscopia se execută în condiţiile de asepsie
caracteristice intervenţiilor chirurgicale;
•sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau
autoclavare, fiincă se deteriorează; se sterilizează numai în
soluţie apoasă de Glutaraldehidă 2%, Cidex, vapori de
formol sau de etilenoxid;
•înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă,
pentru a se îndepărta urmele substanţelor sterilizante care
sunt iritante, hemolitice.

26
I. Explorarea funcţională a aparatului renal
Scopul explorării funcţiei renale stabileşte dacă rinichiul
satisface funcţiile în mod normal sau nu; să se obţină relaţii
asupra mecanismului perturbat calitativ şi cantitativ.

Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale


Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii
principale:
•analiza urinei;
•examenul sângelui;
•explorarea mecanismelor funcţionale renale
propiuzise glomerulare şi tubulare.

Analiza urinei:
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale
a rinichilor şi asupra homeostaziei organismului. Examenul
cuprinde:
•un examen macroscopic;
•un examen microscopic;
•un examen bacteriologic;
•un examen fizico-chimic.

1. Stadiul cantitativ al elementelor figurate şi ai cilindrilor


din urină se face prin testul ADDIS-HAMBURGER.
a] Pregătirea bolnavului:
•se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;
•se recomandă regim tară lichide cu două ore înainte;
•dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora
exactă, această urină se aruncă;
•în acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat de
100-180 minute;
•bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.
b] Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:
• se pregătesc materialele sterile pentru recoltare,
aceeleaşi ca şi pentru examenul bacteriologic.

27
c] Recoltarea urinei:
•după 100-180 minute se face toaleta organelor genito-
urinare cu apă şi săpun;
•se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară
volumul;
•se trimite la laborator notându-se exact intervalul de
timp între cele două micţiuni şi volumul urinei la a doua
micţiune.
d] Interpretare:
• normal se elimină prin urină 1000 hematii/min şi
1000-2000 leucocite/min.

Examenul sângelui:
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte
funcţiile sale se poate face urmărind concentraţia în sânge a
produselor de catabolism azotat, urmărind izotonia, izohidria.

2. Stadiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor


proteici
Pentru aceasta se determină:
•ureea sangvină : valorea normală 20-40 mg%;
•acidul uric: V.N.3-5 mg%;
•creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
3. Stadiul funcţiei renale de menţinere constantă a
concentraţiei ionilor. Această funcţie renală se apreciază
prin modificările ionogramei serice [Na, K,Ca,Cl]:
•Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
•K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
•Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
•CB-95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.
4. Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acido-
bazic se face prin:
• determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge
tară garou, pe heparină, în condiţiile de strictă
anaerobioza, în seringi perfect etanşe. V.N.=7,30-
7,40;

28
• determinarea R.A.- se recoltează l0ml sânge pe 50 mg
oxalat de potasiu, eprubeta va fi foarte bine închisă
pentru a evita degajarea bioxidului de carbon
dizolvat în plasmă .V.N.=53-75 voi. CO2/100ml
sânge sau 27 mEq/1. Scăderea sub 50% arată o stare de
acidoză, creşterea peste 75% vol.% reprezintă alcaloză.
Ph-ul şi R. A. [rezerva alcalină] se determină mai exact la
aparatul Astup. în acest aparat se recoltează sânge capilar
în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate
odată cu aparatul.

II. Exporarea mecanismelor funcţionale propiu-zise

Se efectuează cu ajutorul Clearence-urilor renale. Este


volumul de plasmă [în ml] depurat de o substanţă în
unitatea de timp [1 minut].
Se calculează după formula: OUxV/P U=
concentraţie urinară [mg/ml]; V= volumul urinar
[ml/minut]; P= concentraţie plasmatică a substanţei
[mg/ml],

III. Fluxul plasmatic renal


Este volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în
decurs de 1 minut. Se determină cu ajutorul Clearence-ului,
acidului paraminohipuric [P.A.H.] care este eliminat
integral de către glomeruli şi tubi la o singură trecere prin
rinichi. Clearence-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea
P.A.H. în mod continuu. Determinarea concentraţiei se face
fotometric şi are V.N.=500-700 ml/minut.

IV. Explorarea filtratului glomerular


Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina
endogenă sau insulina exogenă care se elimină prin filtrare
glomerulară. Creatinina se elimină prin urină, prin filtrare

29
glomerulară tară să mai fie reabsorbită sau secretată de
tubi.

a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte să mănânce în dimineaţa
examinării şi să stea culcat în pat 12-h peste noapte şi în tot
timpul examenului;
•înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă.
b] Efectuarea recoltării:
•la ora 7 după ce bolnavul a terminat de băut apa, va urina;
•prima urină se aruncă;
•bolnavul va bea 300 ml ceai neîndulcit sau apă;
•se va culca, apoi se va trezi şi va urina din nou;
•această urină, se păstrează şi se măsoară volumul;
•se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care
bolnavul urinează încă odată;
•se măsoară volumul urinei;
•se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului;
•din cele două emisii de urină se trimit la laborator 10 ml
împreună cu sângele recoltat pentru determinarea creatininei.
c] Interpretare:
V.N. este de 140 ml/minut.
Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în insuficienţa
renală.

V. Reabsorţia tabulară
Ureea trece prin filtrarea glomerulară fiind parţial
reabsorbită la nivelul tubilor proximali. a] Pregătirea bolnavului:
•bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei;
•va sta culcat peste noapte precum şi în dimineaţa
examinării pe tot parcursul examinării;
•în dimineaţa examinării nu va mânca nimic.

30
b] Efectuarea recoltării:
•la ora 7 bolnavul este rugat sa urineze;
•urina se aruncă, iar bolnavului i se dă să ingereze 250 ml
apă;
•va urina măsurându-se volumul urinei;
•se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. după
care bolnavul va ingera încă, 250 ml apă;
•bolnavul va urina în alt vas, se măsoară volumul urinei
emise;
•din cele 2 probe recoltate se trimit la laborator 10 ml
urină împreună, cu sângele recoltat.
c] Interpretarea:
V.N.a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut.
Leziunile glomerulare sau tubulare scad capacitatea de
epurare a ureei din plasmă.

VI. Explorarea secreţiei tubulare


Se bazează pe capacitatea tubului renal de a secreta
anumite substanţe introduse în organism.
Proba cu PSP [fenolsulfonaftaleină].
a] Pregătirea bolnavului:
•se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării;
•administrarea substanţei - în dimineaţa zilei de
examinare i se injectează bolnavului i.v. 1 ml de
substanţă.
b] Recoltarea urinei:
•bolnavul este rugat să urineze la 15 şi 75 minute de ia
administrarea substanţei;
•determinarea se face colorimetric;
c] Interpretarea:
In mod momial o persoană sănătoasă elimină în primele 15
minute 20% din substanţ injectată, iar în următoarele 70 de
minute între 55-70% din substanţa injectată.

31
VII. Nefrograma
Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta,
secreta şi excreta o substanţă marcată, cu radioizotopi. Se
utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. Proba se execută
dimineaţa şi nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului,
bolnavul putând mânca înainte probei. Se injectează,
intravenos izotopul şi se înregistrează radiaţiile emise de
15-30 minute cu ajutorul a două sonde de scintilaţie
dispuse la nivelul regiunii lombare.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor functionale
ale fiecărui rinichi tară a da informaţii cu privire la cauza
acestora. Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie .

VIII. Scintigrafie renală


Bolnavului i se injectează intravenos o substanţă
de contrast radioactivă, după care, cu ajutorul unui aparat
scintigraf se detectează repartizarea substanţelor
radioactive în parenchiul renal.

IX. Proba cu indigo- carrnin- crornocitoscopie


Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui
rinichi în parte. Se injectează i.v. soluţie 0,4% indigi-
carmin steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte
prin cistoscop.

a] Interpretare:
In mod normal, colorantul apare în vezica urinară la
5-7 minute de la administrare.

X. Explorarea capacităţii de dilufie şi


concentraţie
Metodele executate în acest scop au la bază faptul că
un rinichi sănătos are capacitatea de a produce urină mai
diluată sau mai concentrată , în funcţie de gradul de
deshidratare al organismului. Capacitatea de diluţie şi

32
concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai
multe probe:
•proba de diluţie şi concentraţie Volhard
Are două etape:
•diluţia;
•concentraţia.
Practic este cel mai comod să se facă întâi concentraţia şi
apoi diluţia, dacă concentraţia este mai bună, evident ca şi
diluţia este mai satisfăcătoare.

A. Proba de concentraţie
a] Pregătirea bolnavului
• la ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă [ouă,
şuncă, pâine, carne] fară lichide.
b] Recoltarea urinei:
• din 2 în 2 ore [la orele 14, 16, 18, 20] se colecteză 4
eşantioane. De la orele 20 până la orele 8 urina se
colectează într-o singură probă. Se notează la toate
eşantioanele de urină volumul şi cantitatea.
c] Interpretare
• în cursul după-amiezii şi noaptea ca răspuns la proba
de concentraţie, diureza scade mult iar densitatea
trebuie să, crească depăşind 1028 cel puţin într-o
probă. In insuficienţa renală severă, densitatea
variază puţin în jurul valorii de 1010 izostenurie.
Atenţie!
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată
se face numai proba de concentraţie apreciindu-se că un
rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie
normală.
B, Proba de diluţie
a] Pregătirea bolnavului
•cu 2 zile înainte de proba bolnavul este supus la un
regim mixt alimentar, are voie să bea lichide câte vrea.
•în ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat.

33
b] Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
•la ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară;
1
•bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de /2 h.
c] Recoltarea urinei
între orele 8-12, timp de 4 h se recoltează din 30-30
minute. Se notează cantitatea şi densitatea urinei din
fiecare probă.
d] Interpretare:
In mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se
A

elimină întreaga cantitate de lichid ingerată. In primele 2


ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. In
cel puţin una din probele de dimieaţă volumul urinar
depăşeşte 300 ml iar densitatea urinei trabuie să fie sub
1005 în cel puţin una din probe.

XI. Proba Zimniţki


a] Pregătirea bolnavului
•bolnavul este menţinut la pat;
•se administrează regim alimentar şi hidric normal.
b] Recoltarea urinei se recoltează urina din 3 în 3 ore timp
de 24 h;
• se notează densitatea şi volumul fiecărei probe.
c] Interpretare
Normal - cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între
ele cu atât capacitatea de adaptare a rinichiului este mai
bună.

34
CAPITOLUL IV

Ingrijirea pacienţilor cu insuficienţă renală


<I.R.A.>

Reprezintă suprimarea bruscă a funcţiei renale cu


repercursiuni clinice generale, umorale şi urinare. In acest caz
rinichiul nu poate excreta urină în cantitatea şi concentraţia
corespunzătoare iar produsele rezultate din metabolism rămân
în sânge şi produc autointoxicaţii.
Cauze:
1.Prerenale:
Când agenţii etiologici, acţionează indirect asupra
rinichilor prin reducerea fluxului sanguin renal cu ischemie
renală consecutivă şi oprirea secreţiei de urină;
 - hipovolemic;
− socul - hemoragic;
 - traumatic;
 - obstretical
-Stari de soc − infarctul miocardic
- abdomen acut



− var saturi;
Stari de deshidratare - diaree;
− transpiratii abundente

- septicemie;
-insuficienta periferica acuta − avort septic;
− soc anafilactic.
2.Renale:
-în care agenţii etiologici acţionează direct asupra
parenchimului renal producând leziuni anatomice;
-necroze tubulare;
-şoc prelungit;
-arsuri grave, nefrotoxice;

35
-boli renale parenchimatoase: - glomerulonefritele produse de
steptococ;
-boli vasculare ale rinichiului.
3. Postrenale:
-când insuficienţa renală acută, se produce consecutiv unui
obstacol mecanic pe căile excretorii:
- calculoza ureterală bilaterală;
- hipertrofie de prostată;
-tumori de vecinătate afectând ambele
uretere
-procese ureterale inflamatorii

Simptome:
-semnul esenţial în I.R.A. este oliguria până la anurie; -pot
exista cazuri când diureza este păstrată, însă este deficitară din
punct de vedere calitativ;
-paralel apar semne de oboseală, stare de rău general, cefalee,
vărsături, meteorism, limba "arsă", halena amoniacală, sughiţ,
diaree, dispnee, tahipnee, respiraţie Kiissmaul sau Cheyne-
Stokes, diateză hemoragică, somnolenţă, agitaţie psihomotorie,
convulsii, comă în forme foarte grave.
Semne de laborator:
-retenţie de produşi azotici;
-apare acidoza renală;
-apar tulburări hidroelectrolitice [creşte K, scade Na şi Ca];
-în urină apar albuminurie, hematurie, cilindrulie, leucociturie.

1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire a bolnavului

-asistenta va avea în vedere măsurile care se iau în toate


cazurile date, asigurând două pături de lână cu care va acoperi
bolnavul şi va încălzi patul în prealabil cu termofoare;
-se acordă îngrijiri igienice corespunzătoare;
-bolnavii cu I.R.A. sunt mai susceptibili şi necesită precauţii
mai mari în privinţa igienei şi curăţeniei.
2. Supravegherea bolnavului

-asistenta va vizita bolnavul cât mai des, chiar Iară


solicitare;
-va urmări şi nota manifestările patologice cum sunt:
hemoragii, manifestări de comportament, contracţii sau
convulsii şi le va raporta medicului;
-va nota volumetric eliminările de lichide;
-recoltează urina la bolnavii agitaţi sau în comă prin
intermediul sondei respectând regulile de asepsie;
-asistenta va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o
vanotaînF.O.;
-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face
clismă evacuatoare.
Este foarte importantă evidenţa exactă a diurezei, deoarece
este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a
medicului.

3. Recoltarea probelor de laborator

-asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei,


creatininei, rezervei alcaline, pH-ului, ionogramei;
-va recolta urina pentru analizele obişnuite şi pentru dozarea
ureei urmare.

4. Corectarea echilibrului hidroelectrolitic

-se va urmări şi nota cu foarte mare exactitate cantităţile de


lichide pierdute şi se vor administra lichide câte 50-60 ml pentru
fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide administrate
în 24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-
500 ml;
-la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare
lichidele ingerate din băuturi sau alimente, perfuzie, clisme
hidratate;
-pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic
greutatea corporală;
-aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi;
-când hidratarea orală nu este posibilă, cantitatea necesară
de lichide se va introduce i.v. în pefuzie lentă folosind glucoza
10-20%;
-calea de administrare şi compoziţia lichidelor în vederea
menţinerii echilibrului hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în
funcţie de ionogramă;

5. împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în


cazul anuriei şi asigurarea regimului dietetic

Pentru a diminua retenţia de produşi azotaţi şi eatabolismul


protidic, se va asigura un regim alimentar bogat în glucide şi
lipide care să asigure un aport de 2000 calorii/zi.

Regimul va consta din:


•orez fiert;
•paste făinoase;
•unt;
•ulei;
•biscuiţi;
•zahăr.
Se
exclud:
•pâinea;
•lactatele;
•ouăle;
•fructele uscate;
•carnea;
•peştele;
• alimentele cu conţinut mare de K;
• sucuri de fructe.
-dacă bolnavul nu poate înghiţi sau vomită, asistenta îl va
alimenta prin sondă;
-în caz de comă sau precomă se va administra glucoza 5%
intravenos. Ritmul de perfuzie nu trebuie să depăşească 0,4 g
glucoză/kg corp/oră;
-dieta va fi suplimentată cu vitamine;
-suprimarea completă a proteinelor nu trebuie să
depăşească 10-15 zile deoarece lipsa aminoacizilor esenţiali
creşte catabolismul protidic.

6. Restabilirea diurezei în cazul oliguriei şi tratarea


anuriei

-pentru restabilirea diurezei asistentei va administra la


indicaţia medicului Manitol 60-80 ml şi Furosemid 150 mg din 3
în 3 ore timp de 12 ore;
-asistenta va urmări şi nota dacă se reia sau dacă se produce o
creştere a diurezei;
-se consideră că tratamentul este eficace numai dacă se
produce o diureză de 40 ml/oră;
-diureticele se administrează numai după corectarea
volemiei;
-asistenta nu trebuie să acţioneze independent în
administrarea medicamentelor;

7. Ingrijiri care primesc manifestări supraadăugate

-asistenta va avea pregătite medicamente pentru combaterea


vărsăturilor, diareei, convulsiilor, stărilor de agitaţie;
-în vărsăturile rebele se va goli stomacul prin sondă şi se va
face spălătură stomacală eliminând o cantitate de substanţă
azotată din organism;
-diareile dacă nu sunt masive, nu vor fi oprite;
-în caz de hipercalcemie asistenta va avea pregătit calciu
gluconic 10%, bicarbonat de Na 2-3%, 10-15 ml soluţie
hipertonă de glucoza tamponată cu insulina;
-în caz de acidoză, când rezerva alcalină scade iar pH-ul este
sub 7,5 se face corectarea prin administrarea de bicarbonat de
Na sub controlul permanent al pH-ului;
-complicaţiile cardiovasculare, respiratorii şi infecţioase, se
previn printr-o supraveghere permanentă a bolnavului şi prin
administrarea judicioasă a lichidelor.
8. Indepărtarea produşilor de catabolism

-când tratamentul obişnuit a rămas ineficace se utilizează


dializa cu ajutorul căreia se poate elimina excesul de compuşi
azotaţi de apă şi electroliţi.

Hemodializa sau rinichiul artificial

Hemodializa este cea mai eficace metodă de epurare


extrarenală, epurează sângele în afara organismului utilizând
pentru dializă membrane de celofan sau cuprofan.
Pentru acest scop există mai multe tipuri de aparate:
a]aparat cu membrană dializantă în formă de tub;
b]aparat cu membrană întinsă între două placi din
material plastic;
c]rinichi cu fibre capilare.
Elementul esenţial al rinichiului artificial este
membrana dializantă. Aceasta permite schimburile de substanţă
între sânge şi lichidul dializant.
Principiul hemodializei se bazează pe epurarea
extracorporaiă a sângelui introdus în aparat care circulă în mod
continuu în interiorul tubului ce este în contact cu membrana
dializantă, după care este introdus în organism printr-o venă.

1. Pregătirea aparaturii şi a materialelor:


-asistenta pregăteşte aparatul de hemodializa după o
prealabilă sterilizare a tuburilor, pieselor şi sticlăriei;
-pregătirea soluţiei dializane formată din: clorura de Na,
clomra de K, clorură de Mg, clorura ce Ca, bicarbonat de Na şi
glucoza realizând un mediu uşor hipertonic;
-cantitatea de lichid dializant poate ajunge până la 100 1;
-se pregătesc 500 ml sânge izo-grup proaspăt;
-se pregătesc instrumentele şi materialele pentru anestezia
locală, descoperirea chirurgicală a vaselor la care se leagă
aparatul.
2. Pregătirea bolnavului
-se face pregătirea psihică a bolnavului dacă starea
generală o permite şi se administrează un calmant;
-înainte de începerea intervenţiei, asistenta va recolta
sânge pentru determinarea compuşilor azotaţi, a rezervei
alcaline, hemogramei şi hematocritului;
-bolnavul este aşezat într-un pat balanţă, comod, deoarece
şedinţa poate dura 6-8 ore;
-capul şi toracele vor fi uşor ridicate, iar membrele
superioare fixate în poziţii accesibile denudării vaselor.

3. Efectuarea tehnicii
-se umple tubul de celofan cu sânge proaspăt conservat;
-se pregătesc câmpul operator şi se serveşte medicul pentru
descoperirea chirurgicală a arterei şi venei;
-medicul fixează cămilele respective şi racordează
tubulatura aparatului la cele două canule;
-se dă drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat;
-pe măsură ce sângele bolnavului intră în aparat, sângele
conservat din tubul de celofan intră în vena bolnavului;
-viteza optimă de scurgere a sângelui prin aparat este de
100-150 ml/mm.

4. Rolul asistentei în timpul şedinţei de hemodializă

-asistenta controlează din 15 în 15 minute P, TA, R, T°


urmărind comportamentul bolnavului;
-din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea Ht;
-administrează la indicaţia medicului mici cantităţi de
heparină şi antibiotice;
-urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru excluderea
incidentelor ce pot apărea;
-schimbă lichidul de dializă din 2 în 2 ore,
Printr-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din
organism între 60-110 grame uree. Rinichiul artificial poate fi
utilizat şi pentru eliminarea substanţelor barbiturice sau altor
substanţe medicamentoase.
Hemodializă se poate face zilnic sau la două zile.

Dializa peritoneală
Metoda utilizează ca membrană dializantă pentru epuraţia
sângelui endoteliul seroasei peritoneale care are o suprafaţă de
20 mii cm2.
Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală
lichidul de dializă care după ce traversează suprafaţa
endoteliului peritoneal este îndepărtat prin alt tub. 1. Pregătirea
instrumentelor şi a materialelor:
•se pregătesc steril toate materialele, 20 de flacoane de lichid
de dializă a câte 2 litri soluţie utilizată la hemodializă la care
se mai adaugă heparina pentru evitarea obstrucţiei cateterului
şi antibiotice pentru a preveni infecţia;
•se pregăteşte trusa de paracenteză cu 2 trocare, ambele
prevăzute cu stilet ascuţit şi mandren bont;
•materiale pentru anestezie, dezinfecţie locală şi
pansamente;
•se mai pregătesc două sonde din material plastic lungi de 20
cm care să poată fi introduse prin canula trocarului în
cavitatea peritoneală prevăzute cu orificii laterale la
extremitatea care se introduce în abdomen;
•aparat de perfuzat;
•tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat;
•vas colector de 10-20 litri gradat;
•aparat pentru încălzire sau menţinerea constantă a
lichidului de dializă la T° corporală;
•seringi şi medicamente pentru urgenţă în caz de accidente. 2.
Pregătirea bolnavului:
•se face pregătirea psihică şi se administrează un calmant;
• bolnavul îşi goleşte vezica, i se va face o clismă
evacuatoare şi va fi aşezat comod în pat întrucât durează
între 16-20 ore.
3. Tehnica de lucru:
•se adaptează aparatul de perfuzie la flacon sau se trece
tubul de perfuzie prelungit în formă de serpentină prin
aparatul ce menţine lichidul cald;
•flaconul se fixează la o înălţime de 2 m;
•medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă
stângă şi prin canula trocarului introduce sonda de
material plastic la care se racordează amboul aparatului
de perfuzie şi se dă drumul lichidului;
•sonda împreună cu amboul tubului de perfuzie se
fixează de peretele abdomenului cu leucoplast iar
împejural locului de pătrundere a tubului în cavitatea
peritoneală se aşază o compresă sterilă îmbibată în
soluţie dezinfectantă;
•se fixează debitul la 2-3 1 în prima oră;
•după ce s-au adunat în cavitatea peritoneală 2 1 de lichid,
se introduce în partea dreaptă celălalt tub de plastic şi se
fixează la peretele abdomenului. La această sondă se
racordează un tub de scurgere care se introduce în vasul
colector;
•după ce a început să se scurgă lichid în vasul colector, se
reglează ritmul în aşa fel încât în cavitatea peritoneală să
se menţină 2 1 lichid;
•controlează TA, P,R,T°.
Prin acest procedeu se pot elimina între 40-60 g de uree şi
alţi produşi de dezasimilaţie.
Ingrijirea bolnavului în stadiul poliuric I.R.A. poate
evolua spre vindecare sau spre cronicizarea. In caz de
evoluţie favorabilă restabilirea funcţiei renale se face după
12-14 zile de anurie, după cum urmează etapa poliurică. In
această fază de reluare a diurezei pot apărea diverse
complicaţii: deshidratarea, infecţii urinare, complicaţii
cardiovasculare, de aceea în îngrijirea bolnavului asistenta
va respecta cu stricteţe tratamentul prescris de medic.
1.Evitarea complicaţiilor majore:
•asistenta va urmări diureza, va recolta sânge şi urină
pentru ionograma sanguină şi cea urinară;
•va administra soluţiile prescrise pentru înlocuirea
pierderilor;
•va recolta sânge pentru determinarea ureei şi
creatininei care pot să crească în această fază;
•în aceste cazuri se face o dializă suplimentară;
•ajunşi în stadiul poliuric, bolnavii trebuie mobilizaţi
activ pentru prevenirea infecţiilor bronhopulmonare, a
emboliei şi escarelor;
•infecţia urinară se previne respectând riguros măsurile de
asepsie şi acordând îngrijiri igienice corespunzătoare.
2. Trecerea la un regim dietetic progresiv:
•regimul se îmbunătăţeşte treptat prin introducerea
proteinelor de mare valoare: ouă, lapte, brânză, came;
•se creşte raţia calorică adoptând un regim uşor
hipergfucidic, normolipidic şi hiposodat;
•se introduc alimente bogate în K;
•când diureza atinge 1-1,5 1, bolnavul va putea primi un
regim normal sărat;
bolnavul poate bea 500-800 ml lichide peste pierderile
zilnice.
I.R.C.
Insuficienţa renală cronică este o scădere progresivă a
capacităţii funcţionale renale cu retenţie în organism a
substanţelor toxice rezultate din metabolism şi cu evoluţie
spre uremia terminală.
Fiind vorba de o înbolnăvire de lungă durată,
bolnavul va trebui să respecte un anumit regim de viaţă.
Boala prezintă un stadiu compensat cu stare generală
bună şi un stadiu decompensat în care apar repetat pusee
A

acute. îngrijirea acestor bolnavi este în funcţie de stadiul


bolii.
1. Respectarea regimului igieno-dietetic în faza
compensată:
•repausul zilnic va fi de 12-14 ore;
•se adoptă o dietă normoealorică cu 2000-3000 cal/zi,
normolipidică şi hiperglucidică;
•proteinele şi clorura de Na vor fi reduse, dar nu
suprimate din alimentaţie.
2. Regimul igieno-dietetic din faza decompensată:
•bolnavul este spitalizat iar îngrijirea este
asemănătoare cu cea din I.R.A.;
•se adoptă repausul total iar din dietă se exclud
proteinele şi Na; se acordă îngrijiri igienice pentru
prevenirea escarelor şi evitarea compicaţiilor;
•pentru bolnavii cu I.R. A. hemodializa este indicată
când nu pot beneficia de regimul dietetic şi de
tratamentul de echilibrare umorală deoarece funcţiile
renale sunt total compromise.
Şedinţele de hemodializa se fac în clinică de 2-3
ori/săptămână.
Encefalopatia uremică

Apare în stadiile terminale ale insuficienţei renale cronice.


Semnele neuro-psihice sunt provocate de tulburările
hidroelectrolitice şi acido-bazice care se adaugă intoxicaţiei
uremice propiu-zise. Se caracterizează prin somnolenţă,
confuzie, stupor, comă, agitaţie, flapping-tremor, crampe
musculare, mioclonii sau convulsii. Toate tulburările descrise
răspund foarte bine la hemodializă. Până la instituirea acesteia
sau când epuraţia extrarenală nu este disponibilă se recurge la
corecţie hidroeleetrolitică [hiperpotasemia se combate prin
soluţie perfuzabilă de glucoza hipertonă tamponată cu insulina
sau prin administrarea de diuretice de ansă de tipul
furosemidului; hiponatremia însoţită de semne de deshidratare,
necesită administrarea de lichide];
Tratamentul acidozei prin administrarea de bicarbonat de sodiu
8,4/% i.v.sau THAM i.v.,lent 200-500 ml; vitaminoterapie [în
special cu vitamine din grupul B]; combaterea convulsiilor prin
administrare de diazepam i.v. foarte lent, eventual urmat de
fenobarbital sau fenitoin în doze uzuale.
CAPITOLUL V

Plan de îngrijire Nursing

1.Informaţii;
2.Nevoia afectată;
3.Probleme;
4.Surse de dificultate- cele trei dimensiuni: biologici,
psihologică, socio-culturală şi spirituală;
5.Obiective;
6.Intervenţii autonome;
7.Intervenţii delegate;
8.Evaluare
Cazul I

Plan de îngrijire NURSING al bolnavei P.O. cu I.R.C.


a] Informaţii
1. Culegere de date
Bolnava P.O. în vârstă de 60 de ani, casnică, cu domiciliul în
Bucureşti, este căsătorită, cu 4 copii, căsătoriţi şi ei la rândul
lor, cu copii.
Se internează pe data de 10 martie 2006 la secţia Medicală a
Spitalului Clinic Colentina, la ora 9,00 cu diagnosticul -colică
renală dreaptă, I.R.C. stadiul II.
b] Motivele internării
Motivele pentru care bolnava s-a prezentat la spital sunt:
-debut brutal cu astenie, cefalee, ameţeli, dureri de cap, dureri
în lojele renale, polachiurie cu nicturie.
Se internează pentru investigaţii şi tratament.
Din discuţiile purtate cu bolnava reiese că nu a suferit nici o
boală în afara celor enunţate, c] Aspect social
Bolnava locuieşte în Bucureşti, într-un apartament cu 4
camere şi se întreţine din pensia soţului. Bolnava nu fumează,
nu consumă alcool sau cafea. Este de religie ortodoxă,
respectă zilele de sărbătoare şi merge cu regularitate la
biserică.
Bolnava a fost internată la spital pentru investigaţii şi
tratament în urma cărora a fost externată în stare ameliorată.
La examenul clinic de la internare se obsevă următoarele;
•tegumente şi mucoase - normal colorate;
•sistem osteoarticular - integru;
•aparat uro-genital -dureri lombare în loja renală
dreaptă, polakiurie, nicturie.
Bolnava P.O. se internează cu următoarele manifestări de
dependenţă:
•durere vie în loja renală dreaptă;
•oboseală, slăbire fizică, nelinişte;
•micţiuni, frecvente în cantităţi mici în timpul nopţii;
•indispoziţie, sete;
•transpiraţii, tegumente fierbinţi;
•hidratare insuficientă;
•pierdere în greutate;
•perturbarea somnului.
Problemele bolnavei sunt urmatoarele
•dureri vii;
•polakiurie;
•nicturie;
•temperatura corpului creşte peste limitele normale;
•dificultate în alimentaţie şi hidratare;
•transpiraţii abundente.
Cazul II

Plan de îngrijire nursing al bolnavei R.S. cu LR.C.


a ] Informaţie
1].Culegere de date
Bolnava R.S. în vârstă de 69 ani, este pensionară [secretară] cu
domiciliul în Bucureşti, este căsătorită, având trei copii şi cinci nepoţi.
Se internează la secţia medicală a Spitalului Clinic Colentina pe data de
21 martie 2006 la orele 19 cu diagnosticul - colică renală, litiază biliară:,
I.R.C. stadiulII.
Motivele internării:
Motivele pentru care bolnava s-a prezentat la spital sunt: dureri în
regiunea lombară, poîakiurie, nicturie, stare generală alterată, astenie
fizică, parestezii în membrele superioare.
Din discuţiile purtate cu bolnava reiese că : starea sănătăţii familiei este
bună şi nici un membru al familiei nu a suferit de o boală dermatovenerică în
afară de bolile din copilărie.
Din antecedentele bolnavei reiese că a suferit de:
-bolile copilăriei:
•-varicelă;
•-scarlatină;
•-oreion.
-sarcină extrauterină în urmă cu 32 de ani.
Bolnava nu este fumătoare, nu consumă alcool sau cafea, nu prezintă
proteză.
B] Aspecte sociale
Bolnava locuieşte într-o casă cu patru camere, este de religie ortodoxă şi
merge cu stricteţe la biserică. Bolnava este casnică şi se întreţine dintr-o pensie
de 1.650.000 lei.
Condiţiile de viaţă au fost grele şi a prezentat numeroase internări
pentru probleme medicale care au afectat aceleaşi nevoi fundamentale.
La internare, la examenul clinic se observă:
•-tegumente şi mucoase palide;
•-sistem osteo-articular - integru anatomic;
•-sistem respirator - torace normal conformat;
•-aparat cardio-vascular - cord în limite normale;
•-aparat digestiv - abdomen suplu, nedureros, spontan,
ficat şi splină în limite normale.
Diagnostic la internare:
-colică renală stângă, I.R.C. stadiul II.
Diagnostic la externare:
-I.R.C. stadiu III.
Pacienta R.S. se internează cu următoarele manifestări de
dependenţă:
•-transpiraţii, nelinişte;
•-insomnie, nervozitate;
•-oboseală, stare depresivă;
•-durere la micţiune;
•-inapetenţă, hidratare insuficientă;
•-tegumente şi mucoase uscate;
•-durere articulară.

Problemele pacientei:
•-durere colicativă în loja renlă stângă;
•-anxietate;
•-transpiraţii abundente;
•-polakiurie;
•-disurie, mcturie;
•-deshidratare;
•-deficienţa de a se alimenta şi hidrata;
•-greutate în respiraţie;
•-diminuarea mişcărilor;
•-febră.
Cazul III

Plan de îngrijire nursing al bolnavei T.A. cu I.R.C.

a] Informaţii

1.Culegerea datelor
Pacienta T.A. în vârstă de 59 de ani, pensionară
[învăţătoare] cu domiciliul în Bucureşti, este csătorită, are un copil
care la rândul lui este căsătorit având 2 copii.
Se internează la secţia Medicală a Spitalului Clinic Colentina
pe data de 28 martie 2005 cu diagnosticul de colică renală
stângă, I.R.C. stadiul II.
b] Motivele internării
Motivele pentru care pacienta s-a internat în spital sunt:
durere în loja renală stângă cu iradiere pe ureter, polakiurie cu
nicturie, astenie fizică şi psihică.
Din antecedentele pacientei reiese că în urmă cu 10 ani a
fost operată de colecist şi în afara bolilor din copilărie nu a suferit
de alte afecţiuni.
c]Aspecte sociale
Locieşte într-un apartament cu 2 camere, alături de soţul
ei în vârstă de 62 de ani şi dispun de un confort decent locuibil cât
şi material. Este de naţionalitate română, religie ortodoxă, respectă
zilele de sărbătoare şi duminicile.
Se întreţine din pensia de 1.500.000 lei. în prezent
copilul îşi vizitează des părinţii, aceştia acordându-le o atenţie
deosebită în vederea promovării sănătăţii.
La internare, la examenul clinic se observă :
•-tegumente şi mucoase - normal colorate;
•-sistem ganglionar - nepalpabil;
•-sistem astero-articular - integru anatomic;
•-aparat digestiv - tranzit intestinal prezent;
•-aparat urinar - dureri în loja renală stângă cu iradiere pe ureter,
polakiurie cu nicturie;
• ECHO - ficat cu dimensiuni antero posterior moderat pe
ambii lobi, rinichii cu dilataţii caliceale, colecist absent.

Diagnostic la internare:
-colică renală, I.R.C. stadiul II;
Diagnostic la externare:
-I.R.C. stadiul II.
Bolnava T.A. se internează cu următoarele măsuri de dependenţă:
•-transpiraţii, nelinişte, durere, teamă;
•-inapetenţă, hidratare insuficientă;
•-durere lombară, iritabilitate.
Problemele bolnavei:
•-durere persistentă în regiunea lombară;
•-polakiurie cu nicturie;
•-dificultatea de a se alimenta şi hidrata corespunzător;
•-creşte T° peste limitele normale;
•-greutate în a respira.
Capitolul VI
Concluzii
Pentru întocmirea acestei lucrări am luat în studiu trei
cazuri cu "insuficienţă renală cronică" la trei persoane cu vârste
medii, cultură diferită.
Ingrijirile NURSING sunt structurate pe cele 14 nevoi
fundamentale ale persoanei umane, subliniate în Conceptul
Virginei Henderson, care permit abordarea celor cinci dimensiuni
[bio-fizico-psiho-socio-culturale şi spirituale] pentru fiecare nevoie
afectată.
Problemele derivă din afectarea nevoilor şi intensitatea cu
care se manifestă, sunt legate de receptivitatea fiecărei faţă de
boală, de starea generală a organismului şi de starea psihică.
Toate cele trei paciente se prezintă la spital pentru dureri
în lojele renale, polakiurie, nicturie, prima pacientă având dureri în
lojele renale, polakiurie cu nicturie, astenie, cefalee, ameţeli; a
doua pacientă prezintă dureri în regiunea lombară, polakiurie,
nicturie, astenie, cefalee, parastezii în membre; a treia pacientă
acuză durere în loja renală stângă cu iradiere pe ureter, polakiurie,
nicturie, astenie fizică.
In toate cele trei cazuri prima nevoie afectată este "Nevoia de a
evita pericolele", problema a fost durerea colicativă persistentă în
lojele renale; deoarece pacientele aveau tulburări de emisie urinară
[polakiurie, disurie, nicturie]. A doua nevoie afectată este "Nevoia
de a elimina" în toate cele trei cazuri. A treia nevoie afectată este
"Nevoia de a menţine T° corpului în limitele normale" în primul
caz având ca problemă creşterea temperaturii corpului peste
limitele normale; iar în celelalte două cazuri este "Nevoia de a se
alimenta şi hidrata" deoarece pacientele prezentau dificultăţi în a se
alimenta şi hidrata corespunzător.
Alte nevoi afectate:
•"Nevoia de a dormi şi a se odihni" datorită imposibilităţii de a
se odihni;
•"Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie" având ca
problemă greutatea în respiraţie;
• "Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură" având ca
problemă diminuarea mişcărilor impuse de boală.
Problemele comune în cele trei cazuri:
•-durerea;
•-riscul apariţiei unor complicaţii;
•-tulburări de emisie urinară;
•-dificultatea de a se alimenta şi hidrata corespunzător;
•-imposibilitatea de a dormi şi a se odihni;
•-greutatea în respiraţie;
•-creşterea temperaturii peste limitele normale;
•-greutatea în a se îmbrăca şi dezbrăca;
•-dificultate în a-şi acorda îngrijiri igienice.
Surse de dificultate comune:
•-durere;
•-oboseală;
•-nelinişte;
•-prezenţa calculului;
•-proces infecţios;
•-slăbiciune;
•-hidratare necorespunzătoare;
•-febră;
•-neacceptarea rolului de bolnav;
•-situaţie de criză.
Obiectivele comune propuse pentru îndepărtarea
problemelor principale:
•-combaterea durerilor;
•-normalizarea micţiuniior şi controlul durerii;
•-prevenirea complicaţiilor;
•-echiparea hidroelectrică şi nutriţională;
•-scăderea febrei;
•-uşurarea respiraţiei;
•-beneficierea de un număr de ore de somn
corespunzătoare.
Examinări şi intervenţii efectuate celor trei persoane:
•V.S.H.;
•Hb;
•N.L.;
•Uree sanguină;
•Creatinină;
•Acid uric;
•Glicemie;
•Tymol;
•Bilirubină;
•ADDIS;
•Urocultură;
•Proba de concentraţie;
•Examen sumar de urină;
•ECHO;
•Măsor şi notez în F.O.: P, T°,R TA.
Toate cele trei paciente sunt de religie creştin -ortodoxă.
Starea materială este de nivel mediu în toate cele trei cazuri, iar
nivelul de cultură este acelaşi dat fiind profesia fiecăreia,
interesul manifestat pentru acumularea de noţiuni noi privind
mediul înconjurător şi propia persoană.
In ceea ce priveşte supravegherea şi notarea funcţiilor
vitale toate cele trei paciente au fost cooperante. Funcţiile vitale
cu mici diferenţe de valori au fost notate pe foile de
temperatură.
Pacientele sunt ordonate în timp şi spaţiu, au avut
încredere în tratamentul prescris şi personalul de îngrijire.
Se externează din spital cu următoarele recomandări:
•-controlul medical periodic;
•-repaus la domiciliul;
•-limitarea eforturilor fizice şi psihice;
•-cura de diureză prin consum de 2 1 lichide.
BIBLIOGRAFIE

CORNELIU BORUDEL Manual de Medicină Internă


Pentru Cadrele Medii-Editura
ALL

LUCRETIA TITIRCA Urgenţe medico-cliirurgicale.


Sinteze. Editura Medicală. 1998

DR. GEORGETA AURELIA Tehnici speciale de îngrijire a


BALTA bolnavilor, Editura Didactică şi
ANTOANETA METAXATOS Pedagogică, Bucureşti, 1983
MARIA-OTILIA STĂNESCU

LUCRETIA TITIRCĂ

AGLAIÂ KYOWSSKI

NICOLAE CRANGULESCU Manual de Medicină Internă


Specialităţi înrudite şi îngrijiri
paliative, Editura Bucureşti,
1998.
Dr. VIOREL MATEESCU Radiodiagnostic, Radioterapie
CORNELIA NENCESCU şi Anatomie funcţională.
Editura Bucureşti, 1997.

LUCRETIA TITIRCĂ Breviar de exporări funcţionale


şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavului Editura Viaţa
Românească, Bucureşti, 1997.

C AROL MOZACH Tehnici de îngrijire a bolnavilor


Editura 1974.