TOM DEGETEL -rezumat-

Tom Degeel este o poveste de origine francez scris de Charles Perrault publicat n 1697 n culegerea de poveti Les Contes de ma mre lOye (Povetile mamei mele gsca). Un tietor de lemne srac avea apte feciori, din care al aptelea nu era mai mare de un deget, Degeel. n decursul anilor el n-a crescut de loc, fiind considerat de ceilali un prostnac. Cnd el a mplinit vrsta de apte ani, a izbucnit o foamete n ar. Prinii feciorilor s-au hotrt s-i prseasc copiii lsndu-i n pdure. Degeel aude noaptea planurile prinilor, iar pe drumul spre pdure presar pietricele pentru a regsi drumul spre cas. El i va aduce pe fraii si din nou acas pe drumul marcat. ntre timp bogtaul cus trimite bani familiei pentru a cumpra mncare. Bucuria prinilor este mare cnd i revd copiii, dar fericirea ine pn ce-au cheltuit banii. Prinii trebuie s se despart din nou de copii n pdure, Degeel a presrat firimituri de pine ca s gseasc drumul napoi, dar psrile au mncat tot ce-a presrat pe drum Degeel. Copiii nu mai gsesc drumul spre cas, ei rtcesc prin pdure i ajung la casa unui cpcun care avea apte fete Cpcunul are o femeie miloas, care le d de mncare i ascunde copiii sub pat. Uriaul simte miros de om i descoper copiii. Femeia l nduplec pe cpcun s nu mnnce imediat copiii, ci s-i pun la ngrat. Noaptea Degeel va schimba cciulile frailor cu coroanele de aur ale fiicelor cpcunului. Cpcunul beat vine s mnnce copiii, el va tia gtul fiicelor sale care poart cciulile bieilor. Degeel i trezete fraii i fug din casa uriaului. Dimineaa uriaul observ lipsa copiilor i pornete n urmrirea lor, cu cizmele fermecate care fceau la un pas apte pote. Obosit de drum uriaul adoarme pe stnca sub care s-au ascuns copiii. Degeel se strecoar n cizma uriaului i ajunge napoi la casa cpcunului unde, printr-un iretlic, i fur cizmele i aurul, care va aduce bunstare n casa tietorului de lemne.

PINOCCHIO -rezumat-

Lui Geppetto i se da o bucata de lemn. El o ciopleste sub forma unei marionete numita Pinocchio. Pinocchio il loveste pe Geppetto peste nas, si fuge de acasa, fiind prins apoi de un politist, care il elibereaza, dar il arunca, in schimb, pe Geppetto in inchisoare. Singur in casa lui Geppetto, Pinocchio este sfatuit de un greiere vorbitor sa ia aminte la intelepciunea tatalui sau si sa se straduiasca sa invete, in caz contrar fiind pandit de multe pericole si pareri de rau. Pinocchio il loveste cu un ciocan de lemn, parand a-l omori pe greieras. Infometat si coplesit de saracie, Pinocchio isi pune picioarele in foc pentru a se incalzi. Se trezeste la intoarcerea lui Geppetto acasa, insa descopera ca picioarele i-au ars. Geppetto ii ciopleste alte, noi picioare si ii da sa manance trei pere pe care le adusese in buzunar acasa. Il imbraca pe Pinocchio si isi vinde propria pelerina pentru a-i cumpara un abecedar pentru scoala. Pe drumul spre scoala, Pinocchio aude un cantec si il urmeaza pana la un teatru de papusi. Isi vinde abecedarul pentru a-si cumpara un bilet la teatru, iar marionetele il primesc recunoscandu-l drept un frate al lor. Papusarul Mangiafoco (Mananaca-Foc) este infuriat de acest eveniment ce ii intrerupsese spectacolul, asa ca se hotaraste sa-l puna pe foc pe Pinocchio pentru a-si face de mancare. Pana la urma, papusarului i se face mila de papusa de lemn, si afland despre saracia in care traia Geppetto, ii daruieste lui Pinocchio cinci galbeni, pentru a-I da tatalui sau. Mai tarziu, Pinocchio intalneste o vulpe si o pisica care incearca sa ii fure banii. Pinocchio isi ascunde banii in gura, asa ca cei doi il spanzura de picioare pe creanga unui stejar urias, si il lasa sa moara acolo. O zana buna il salveaza, dar cand aceasta il intreaba despre monedele de aur, Pinocchio minte, spunand ca le-a pierdut. Cu cat spune mai multe minciuni, cu atat mai mult i se lungeste nasul. Zana il cearta, atragandu-i atentia ca minciunea este cel mai rau obicei caruia i se poate deda un baiat. Pisica si vulpea reusesc, in cele din urma, sa ii ia lui Pinocchio monedele de aur, convingandu-l sa le ingroape pe Campul Minunilor, pentru a creste din ele, asemeni semintelor, mii de alti bani, devenind astfel cu totii bogati. Pinocchio afla despre de inselatorie de la un papagal, asa ca se duce la judecator, un maimutoi care il trimite la puscarie tocmai pentru ca era nevinovat. Dupa ce este eliberat, Pinocchio este prins de un taran, care il sileste sa ii pazeasca cotetul de gaini in locul cainelui sau, si, pentru ca il avertizeaza pe acesta despre planul nevastuicilor de a fura pasarile, este rasplatit prin a fi pus in libertate. Afla apoi, de la un porumbel ca tatal sau isi construise o barca pentru a traversa oceanul si a-l cauta, asa ca este dus de pasare pana malul oceanului, tocmai cand Geppetto se indrepta spre larg, intr-o mica barcuta, printre mari si

inspaimantatoare valuri. Dornic de a-si salva tatal, Pinocchio se arunca in apa dupa el, iar valurile il duc pe o insula ce gazduia Satul albinelor harnice. In acel loc, incearca sa cerseasca pentru a-si lua de ale gurii, insa toti oamenii de acolo ii spun ca trebuie sa munceasca pentru a-si castiga existenta. Pana la urma, pentru a putea pune ceva in gura, se indura sa o ajute pe o femeie care se dovedeste a fi insasi zana cea buna. Pinocchio ii promite zanei ca o sa merga la scoala astfel incat sa devina un baiat adevarat, in carne si oase. El invata plin de harnicie, insa unii din colegii sai rad de el pentru ca, spre deosebire de ei, era o papusa de lemn, asa ca se ia la bataie cu ei, castigand apoi stima si iubirea celor din jur. Desi este apreciat de invatator, este avertizat atat de acesta, cat si de zana buna, sa nu se inhaiteze cu niste tovarasi de scoala lenesi si rai. Acestia il pacalesc, zicandu-i ca il duc sa vada un rechin urias, numai pentru a-l face sa lipseasca de la scoala. Se incaiera apoi cu baietii, unul din ei este ranit, iar Pinocchio este acuzat de politisti si fuge, urmarit de un caine, pe nume Alidoro, care se arunca dupa el in apa si risca sa se inece. Lui Pinocchio i se face mila de caine si il salveaza, acesta promitandu-I ca ii va ramane recunoscator. Baiatul din lemn nimereste apoi intr-o pestera, unde risca sa fie mancat de un pescar fioros ce il ia drept un rar peste, dar este scos din necaz de credinciosul caine Alidoro. Ajuns, in fine, acasa, isi cere iertare zanei, si invata bine vreme de un an. Gratie straduintelor sale, zana ii spune ca dorinta lui fierbinte se va indeplini. Un coleg de scoala la care tinea il convinge insa sa fuga in Tara Jucariilor, o tara in care se spunea ca nu se invata, fiind tot timpul vacanta. La fel ca si alti copii lenesi ajunsi pe acel taram, Pinocchio se transforma treptat intr-un magar. Este vandut apoi unui circ, pentru a face acrobatii, a juca si a sari prin cercuri, dar isi rupe un picior si este vandut altcuiva care voia sa faca o toba din pielea lui de magar. Negutatorul care il luase il arunca in apa, cu un pietroi legat de gat, pentru a-l ineca. De indata ce atinge apa, pestii se infrupta din magar, si Pinocchio se preschimba iarasi intr-o papusa din lemn. In timp ce inoata prin valuri, este inghitit de un rechin urias, in burta acestuia regasindu-l pe Geppetto. Cei doi reusesc sa scape prin gura rechinului, Pinocchio luandu-si in spinare batranul tata. Ajunsi acasa, sunt intampinati de greierasul vorbitor. Geppetto este slabit si bolnav , iar Pinocchio se sileste sa-l ajute muncind ziua si invatand in timpul noptii. El se simte rusinat si are remuscari pentru felul cum se purtase pana atunci. Afland ca si zana este grav bolnava, intr-un spital, se hotaraste sa munceasca si mai mult pentru a o ajuta si pe ea. Drept rasplata, zana vine la el intr-un vis, si ii indeplineste dorinta de a deveni un copil in carne si oase. In urmatoarea dimineata, se trezeste, si descopera ca este un baiat adevarat, si ca locuinta sa este stralucitoare, bogata si frumoasa. Geppetto ii spune ca atunci cand copii rai se fac buni, ei capata o noua infatisare atat fata de ei insisi cat si pentru rudele lor.

ALICE IN TARA MINUNILOR -rezumatCAPITOLUL I. Alice se plictisea pe afara, langa sora ei cufundata in lectura unei carti, cand a zarit, deodata, un iepure alb imbracat elegant, avand un ceas de buzunar. Fascinata de acest lucru inedit, l-a urmarit pe iepure pana intr-o vizuina, din care a cazut intr-un put foarte lung. Dupa multa vreme, de-a lungul careia a atipit, s-a prabusit pe o gramada de vreascuri si frunze vestede, si, continuand sa se ia dupa iepure, a ajuns intr-o sala lunga si joasa, pe peretii careia se gaseau o multime de usi inchise. A gasit pe o masa din sala o cheita ce nu se potrivea insa la aceste usi, ci la una foarte mica, prin fereastra carei a zarit o frumoasa gradina. Isi dorea nemaipomenit de mult sa ajunga in acel minunat loc, dar nu incapea pe usita. Curand, a descoperit pe masa o sticluta pe care scria "Bea-ma". Alice a baut din ea si a inceput sa se micsoreze pana a ajuns sa aiba zece degete inaltime. Acum putea incape pe mica usa, dar nu mai putea ajunge la cheita ramasa pe masa. S-a pornit sa planga, dar a vazut in curand, sub masa, o cutiuta de sticla continand o prajitura pe care era scris "Mananca-ma". Sperand ca astfel se va inalta si va reusi sa ajunga la cheie, a gustat din prajitura. CAPITOLUL II. Dintr-o data, Alice a inceput sa se lungeasca, si sa se tot lungeasca pana cand a atins cu capul tavanul. Acum putea sa ia cheita de pe masa, insa era prea mare pentru a mai incape pe usita. Aceasta situatie i-a starnit plansul, iar lacrimile ei s-au adunat intr-o mare balta, ce se intindea pana in mijlocul salii. Iepurele alb si-a facut iarasi aparitia, avand cu el, de aceasta data, niste manusi albe din piele si un mare evantai. Alice i-a cerut ajutorul, dar iepurele s-a speriat atat de tare incat a scapat manusile si evantaiul, si a luat-o de indata la sanatoasa. Alice a ridicat lucrurile de pe jos, si a inceput sa isi faca vant cu evantaiul intrebandu-se de aceasta zi era atat de deosebita de celelalte. Asa a ajuns sa-si spuna ca poate a fost schimbata intr-o alta fata in timpul noptii, mai ales ca nu-si putea aminti corect tabla inmultirii sau geografia, si nu mai reusea sa recite o poezie asa cum trebuia. CAPITOLUL III. Pentru ca animalele ce o insotisera pe Alice erau ude leoarca, s-au gandit la o cale de a se usca cat mai repede. Soarecele a incercat sa le spuna cea mai uscata poveste pe care o stia dar, pentru ca aceasta nu a fost bine primita de cei din jur.

Dupa jumatate de ora, cand toti s-au uscat, dodo a oprit cursa, hotarand ca toata lumea era castigatoare. Alice a avut inspiratia de a le darui drept premiu un degetar, gasit in buzunarul sau. Soricelul a decis ca acest singur premiu se cuvenea a fi dat fetitei. CAPITOLUL IV. Iepurele alb s-a intors la Alice pentru a-si lua inapoi evantaiul si manusile albe, dar Alice, desi a incercat sa-l ajute, nu a mai gasit drumul inapoi spre sala unde ramasesera acestea. Iepurele a confundat-o cu jupaneasa sa, Mary Ann (Mariana), si i-a poruncit sa se intoarca la casa lui pentru a-i aduce alte manusi si un alt evantai. Alice a intrat in casa iepurelui alb si a gasit acolo o alta sticla cu o eticheta Bea-ma. Ea a inghitit din licoare, sperand ca se va mari, insa a crescut atat de mult incat abia mai reusit sa incapa in casuta, fiind nevoita sa-si un brat pe fereastra, si un picior pe hornul locuintei. Furios, iepurele a sosit acasa si, cand a incearcat sa se strecoare inauntru prin fereastra, fetita la aruncat afara cu mana sa. Urecheatul i-a poruncit apoi lui Pat, servitorul sau, sa scoata afara din casa bratul lui Alice, aceasta fiind la randul lui azvarlit afara de catre fata. Apoi, o alta slujnica a iepurelui, o soparla pe nume Bill (in engleza, biletel) este insarcinata de acesta sa intre pe cos, fiind si ea azvarilta in aer de piciorul lui Alice. Dupa aceea au aruncat cu totii cu pietre in geamul casei, ce s-au transformat, ca prin minune, in prajituri. Fetita a mancat una din ele, devenind, din aceasta pricina, destul de mica pentru a se stecura afara din casa pe usa. CAPITOLUL V. Omida a intrebat-o pe Alice cine este, iar ea i-a raspuns ca nu prea mai stie nici ea insusi intrucat se schimbase de foarte multe ori in acea zi. Urmeaza o scurta conversatie intre cei doi, in timpul careia Alice este putin iritata de felul ursuz de a fi al omidei, si incerca sa-i dea raspunsuri cat mai scurte. Fetita ii spune apoi ca nu mai reuseste sa-si aduca aminte lucrurile la fel de usor ca mai inainte, asa ca omida o tot indeamna sa recite poezia "Esti batran, taica William", pe care nu o spune cum trebuie ori de cat ori o repeta. Alice incepe sa se planga ca este prea mica, iar omida o sfatuieste sa manance din ciuperca, precizandu-i ca una din partile ciupercii o putea face sa se inalte, iar o alta o ajuta sa devina mai scunda. Omida se face nevazuta, iar Alice ramane derutata, nestiind care parte a ciupercii o poate inalta. Ea rupe cate o bucatica din fiecare parte a palariei ciupercii, si dupa ce gusta din una din bucati incepe sa se micsoreze in asemenea masura incat barbia este pe cale sa i se apropie prea mult de picioare. Mananca cat poate de repede din cealalta bucata si se inalta, iar gatul ii devine teribil de lung, ajungand sa depaseasca coroanele copacilor. CAPITOLUL VI.

Atunci cand Alice ajunge in fata unei case, isi face aparitia din padure un lacheu asemanator cu un peste, care bate la usa locuintei, aceasta fiindu-i deschisa de un alt lacheu, aratand ca o broasca. Cel dintai lacheu ii inmaneaza celui de-al doilea o invitatie la o partida de crochet pentru Ducesa din partea Reginei. Dupa aceea servitorul ce aduce cu o broasca se aseza in fata casei, holbandu-se la cer. Alice merge si ea la usa locuintei si bate in ea, insa lacheul ii spune ca ca nu este de nici un folos sa mai ciocaneasca de vreme ce amandoi se gasesc de aceeasi parte a usii si in casa este o prea mare harmalaie pentru a mai putea fi auzita. Pana la urma, Alice deschide ea insasi usa. CAPITOLUL VII. Alice zareste o mare masa amplasata sub un copac din fata casei. Aici isi lua ceaiul Iepurele de Martie si Palarierul, intre cei doi dormind dus un Harciog. Alice se aseaza pe un scaun , langa ei, desi cei doi ii spun ca nu este destul loc. Iepurele o invita sa bea niste vin, dar se dovedeste ca pe masa nu este decat ceai. Fata protesteaza zicand ca nu este politicos sa oferi vin daca nu ai asa ceva, iar Iepurele ii raspunde ca nu a fost politicos nici din partea ei sa se aseze la masa neinvitata. Palarierul ii atrage atentia ca ar trebui sa se tunda si ii spune o ghicitoare, "ce asemanare este inte un corb si un pupitru de scris?" Alice crede ca stie raspunsul ghicitorii, iar ceilalti o iau in ras incepand o discutie despre intelesul cuvintelor. Apoi palarierul o intreaba daca a gasit raspunsul la ghicitoare. Ea nu l-a aflat, iar Palarierul si Iepurele ii marturisesc ca nici ei nu il stiu. Alice le zice ca nu ar trebui sa piarda timpul cu ghicitori ale caror raspunsuri nu le stiu. Iepurele ii precizeaza fetitei ca nu s-a exprimat bine, Timpul nefiind un "el" ci un "dansul." Palarierul ii spune lui Alice ca daca ea s-ar purta prieteneste cu Timpul, aceasta ar putea potrivi oricand ceasul dupa bunul ei placAlice, Iepurele si Palarierul il trezesc pe Harciog si ii cer sa le spuna o poveste. El le istoriseste despre surorile Elsie, Lacie si Tillie, ce locuiau pe fundul unei fantani si invatau sa deseneze lucruri ale caror nume incepea cu litera T. Alice intrerupe mereu povestirea, asa ca ceilalti fac observatii nerusinate la adresa ei. In cele din urma nu mai suporta badaraniile lor, si pleaca din preajma acestora. CAPITOLUL VIII. Alice da ochii cu o tufa de trandafiri cu flori albe, ce erau vopsite in rosu de trei gradinari. Fata ii intreba de ce fac acest lucru, iar ei ii raspund ca au plantat din greseala trandafiri albi si Regina le poate taia capetele din aceasta cauza.

In acel moment, soseste cu mare alai Regina, aproape toti insotitorii ei nefiind altceva decat carti de joc. Regina o intreaba cu asprime pe Alice cine este , dar ea nu se teme deloc si ii starneste mania Reginei facand o remarca necuvincioasa. Suverana striga de indata, "Taiati-i capul!", insa Alice ii spune ca acest lucru este o aiureala, reducand-o astfel la tacere pe Regina. Ea isi da seama ce faceau cu trandafirii cei trei gradinari si porunceste sa fie decapitati, dar sunt salvati de Alice care ii ascunde intr-un ghiveci mare de flori. CAPITOLUL IX. Alice merge alaturi de Ducesa ce se afla intr-o foarte buna dispozitie. Ducesa tine cu tot dinadinsul sa descopere o morala pentru tot ce se intampla in jur, si pare a fi de acord cu tot ceea ce spune Alice. Fetita incerca sa ii suporte compania, desi aceasta isi tot infinge barbia ascutita in umarul sau. Cele doua dau peste un Grifon ce doarme intins la soare, iar regina ii zice acestuia sa o duca pe Alice la Pseudobroasca Testoasa pentru a afla povestea ei. Fata o gaseste pe Pseudobroasca sezand trista pe o stanca, suspinand plina de jale. Fetita intreaba din ce cauza este atat intristata, iar Grifonul ii spune ca nu are nici un motiv, totul petrecandu-se doar in imaginatia ei. Pseudobroasca Testoasa isi incepe apoi povestea, intrerupta de numeroase oftaturi si lungi pauze. Ea istoriseste cum odata era o broasca testoasa obisnuita si mergea la scoala pe fundul marii, unde o avea ca invatatoare pe o batrana broasca testoasa, poreclita Mormoloaca, ce ii dadea lectii de Depanat si Crispat. CAPITOLUL X. Grifonul si Pseudobroasca Testoasa ii explica apoi lui Alice ce este cadrilul Homarilor, si se pornesc a dansa in jurul ei, in vreme ce Pseudobroasca explica semnificatia dansului si canta versurile acestuia. Dupa aceea, cei doi ii cer lui Alice sa le spuna povestea ei. Fata le descrie ziua ciudata de care a avut parte pana acum, iar cand ajunge la partea in care ii recita omidei "Esti batran, taica William" ei o intrerup pentru a o pune sa spuna poezia "E vocea lenesului". Fata se conformeaza, insa versurile pe care le scoate pe gura sunt intru totul gresite. Dupa aceea, vine randul Pseudobroastei Testoase sa fie rugata a canta "Supa de broasca testoasa." In toiul cantecului se aude un strigat "Incepe procesul", si Grifonul si Alice pleaca in fuga in timp ce Pseudobroasca continua sa cante de una singura. CAPITOLUL XI. Atunci cand ajunge la curte, Alice ii zareste pe Regele si regina de Cupa sezand pe tronurile lor, inconjurati de o gramada de creaturi, inclusiv de cartile de joc. Inaintea lor sta, inlantuit, Valetul

de Cupa, iar Iepurele Alb poarta intr-o mana o trompeta si un sul de pergament in cealalta. In mijlocul curtii se gaseste o masa pe care se afla o farfurie mare plina cu tarte. In timp ce asteapta inceperea procesului, fata baga de seama ca insusi Regele este judecatorul, iar juratii sunt o duzina de pasari si animale. Iepurele Alb incepe a citi actul de acuzare al Valetului de Cupa, sustinand ca acesta ar fi furat tartele. Regele ii indeamna pe jurati sa dea cat mai repede verdictul, insa Iepurele le spune ca trebuie sa asculte mai intai martorii. Primul martor este chiar Palarierul, insotit de Iepurele de Martie si de Harciog. Alice simte ca trupul incepe sa-i creasca din nou. Intrucat Palarierul ezita in a depune marturie, este chemat urmatorul martor, bucatareasa Ducesei, care atesta ca tartele sunt facute mai ales din piper. Spre marea sa surpriza, Alice este chemata si ea in calitate de martora. CAPITOLUL XII. Intre timp, Alice a crescut atat de mult incat atunci cand se ridica poalele rochiei sale ii arunca pe jurati peste capetele multimii din sala. Ea incearca, grabita, sa-u puna inapoi la locurile lor. Apoi, marturiseste ca nu stie nimic despre tartele furate, un lucru pe care regele il considera foarte important. Dupa aceea, Regele citeste din din caietul sau de notite o regula potrivit careia "Toate persoanele cu inaltimea mai mare de o mila sunt obligate sa paraseasca tribunalul." Alice refuza sa plece pentru ca banuieste ca insusi Regele a inventat aceasta regula, iar suveranul le cere juratilor sa dea verdictul. Iepurele Alb aduce o scrisoare ce serveste drept proba. Scrisoarea contine insa doar niste versuri scrise de altcineva decat acuzatul, in care nu se spune nimic despre tartele furate. Regele considera scrisoarea drept o proba extrem de importanta, dar Alice nu este de acord si ii explica ca versurile nu dovedesc nimic. Regele cere pentru a treia oara juratilor sa ajunga la un verdict, dar este randul reginei sa il contrazica, ea spunand ca trebuie data intai sentinta si abia dupa aceea verdictul. Alice isi da seama ca totul nu a fost altceva decat un vis si ii poveste surorii sale aventurile prin care a trecut. In vreme ce Alice da fuga in casa pentru a bea ceai, sora sa se gandeste la visul ei, adormind la randu-i si avand acelasi vis ca si Alice. Ea continua sa viseze cum mica ei sora ajunge in cele din urma femeie in toata puterea cuvantului, pastrandu-si inima simpla si iubitoare din timpul copilariei sale.