Fiziopatologie 14.05.

2002
LP 19
EKG I

Miocard contractil şi ţesut excitoconductor

NSA = nodul sinoatrial
NAV = nodul atrio-ventricular
AD = atriu drept
AS = atriu stâng
VD = ventriculul drept
VS = ventriculul stâng

NSA – postero-superior în AD cu o frecvenţă de 60-90/minut

NAV – în planşeul atrio-ventricular lângă septul interatrial cu
formă de „9” cu capul spre atriu
NSA spre NAV au loc legături specializate (3) :
- prin grosimea peretelui atrial – fascicolul anterior (Bochman) se
termină pe capul NAV
- peretele posterior al AD în trunchiul anterior – fascicolul mijlociu –
se termină pe corpul NAV – Venchebach
- al treilea se termină pe coada NAV – fascicolul posterior – Toreli
Din fascicolul anterior se desprinde o ramură – bandeleta Bochman
care intră şi se ramifică în grosimea AS – orientată spre postero-inferior şi
la stânga
Există un asincronism fiziologic de depolarizare atrială de maxim
0,02 s.
Viteza de propagare a stimulului electric în atriu este de
aproximativ 1000 mm/s.
NAV – impulsul întârziat fiziologic; secţiunea maximă de celule cu
joncţiune blocante se află în cap şi apoi secţiunea scade progresiv spre
coadă.

1/4
Fiziopatologie 14.05.2002
LP 19
Fascicolul Bachman = calea preferenţială de conducere între NSA
şi NAV. În NAV la cap viteza scade până la 10-20 mm/s, iar corp şi coadă
viteza este de 300 mm/s
Este nevoie de această întârziere a NSV pentru a avea loc acea
latenţă între sistola atrială şi cea ventriculară.
Acest blocaj vizează şi stimulările ectopice – extrasistolele atriale –
dacă nu sunt de frecvenţă aproximativă ei sunt blocaţi aici şi ventriculul
nu este excitat suplimentar.
Când este scos din funcţiune NSA , NAV preia funcţia stimulatoare
cu o frecvenţă de 40-50/min.
NAV şi fasciculul Hiss au o lungime maximă de 2 cm.
După blocarea din NAV, impulsul merge prin Hiss cu o viteză de
aproximativ 3000-4000 mm/s şi ajunge în zona subendocardică în care
există reţeaua Purkinje – stimulul electric va produce depolarizări pe
suprafeţe foarte mici dar pe direcţii întâmplătoare. Aceste suprafeţe se
unesc şi rezultă că depolarizarea în zona subendocardică se va face foarte
rapid şi întâmplător. Această zonă ar fi până la ½ grosimii peretelui
ventricular, deci rezultă că toate evenimentele patologice din această zonă
subendocardică sunt mute electric – aşa numitele infarcte non-Q =
subendocardice.
Când se face sinapsa cu miocardiocitele viteza este de 300-400
mm/s şi propagarea diferenţelor de potenţial se face ordonat dinspre endo
spre epicard.
Ce se înregistrează pe EKG e răspunsul electric al celulelor
lucrătoare , dintre celulele lucrătoare obligă să scadă viteza pentru ca
celulele să aibă timp să facă procesul intracelular şi să răspundă prin
contracţie.
Grosimile sunt inegale pentru cei 2 pereţi ventriculari : la VD este
de 3-6 ori mai mică decât grosimea VS, deci depolarizarea sau
repolarizarea necesită mai mult timp pe stânga decât pe dreapta.
Şi septul interventricular este inegal împărţit pe cei 2 ventriculi :
2/3 – VS şi 1/3 – VD.
Prima structură depolarizată este AD.
Se depolarizează mai întâi vârful inimii pentru că aici se inseră
trabeculele muşchilor papilari pentru închiderea orificiului atrio-
ventricular
La S-10 (?) – zona inelelor fibroase – care nu prea se contractă şi
de aceea se depolarizează ultimele. Împiedică depolarizarea aberantă şi
ecranează NAV.
Există persoane care prezintă fascicule aberante ce traversează
zona fibroasă şi se vor întâlni 2 fronturi de depolarizare – sindrom VPW ?
Vectorul atrial : de la dreapta la stânga şi de sus în jos.
V3 – vector de depolarizare atrială şi ventriculară

2/4
Fiziopatologie 14.05.2002
LP 19
V2 – de la dreapta la stânga , dinspre anterior spre posterior şi de
sus în jos.

Există diferenţe de propagare – vectorii . stimularea se transmite de

la zona depolarizată la cea în repaos (de la + la - ).
Derivaţiile
o planul frontal :
 3 derivaţii bipolare (standard)
 3 derivaţii unipolare
o planul antero-posterior – cele 6 derivaţii precordiale (V1-V6)

3/4
Fiziopatologie 14.05.2002
LP 19

Reguli rapide
De determinare a orientării vectorilor (pe axă) pentru unda P şi T şi
complexul QRS.
1) Derivaţiile în care se înregistrează unde sau complexe de
amplitudine maximă indică faptul că vectorul (axa) acelei unde
e paralelă cu direcţia derivaţiei respective. Dacă aceasta undă
maximă e pozitivă atunci direcţia vectorului este în sensul axei
acelei derivaţii. Dacă este negativă , are sens opus.
2) Derivaţiile în care se înregistrează unde sau complexe de
amplitudine minimă indică faptul că motorul sau axa e
perpendiculară pe direcţia derivaţiei respective.
3) Corolar – maximele obţinute într-o derivaţie sunt reale numai
dacă în derivaţiile perpendiculare pe acea derivaţie,
înregistrările au amplitudine minimă.

4/4