Sinestezia: cum e sa vezi sunetele si sa simti gustul formelor geometrice?

Sinestezia, combinarea simturilor, considerata multa vreme o simpla curiozitate, ofera indicii importante despre cum este organizat si cum functioneaza creierul. De ce au unii oameni o senzatie de culoare atunci cand aud sau cand vad forma unui numar sau a unei litere? Sau de ce unii oameni simt un anumit gust atunci cand ating lucruri? Si ce legatura exista, daca exista vreuna, intre acest fenomen si capacitatea noastra obisnuita de a crea si intelege metafore? Este metafora o forma abstracta de sinestezie? Multa vreme, fenomenul sinesteziei nu a fost luat in serios de catre oamenii de stiinta. Una dintre explicatiile oferite de psihologi adeseori era ca oamenii care a u experiente sinestezice de fapt nu fac decat sa experimenteze anumite amintiri intr -o maniera neobisnuit de puternica. De exemplu, cuiva i s -ar putea parea ca vede culoarea rosie atunci cand vede litera A (colorata cu, sa zicem, negru) pentru ca, pur si simplu, a invatat literele cu un joc in care litera A era rosie si a fost foarte impresionat copil fiind de acel joc. Aceasta explicatie parea sa fie sustinuta de faptul ca sinestezicii isi dau seama ca litera A nu este realmente rosie, dar ei au in plus, p e langa senzatiile obisnuite, si o senzatie de rosu. Cateaodata, sinestezicii insisi credeau ca ceea ce simt nu este poate decat o simpla amintire. O alta explicatie oferita era ca sinestezia este pur si simplu o metafora. Ca atunci cand un sinestezic spune ca vede culoarea albastra atunci cand aude nota do, el nu are realmente o senzatie vizuala a culorii albastre, ci doar face un fel de metafora. Asa cum noi putem spune despre o anumita melodie ca este "tare" sau despre o branza ca are un miros "ascutit", tot la fel fac si sinestezicii. Limbajul este plin de asemenea metafore in care simturile sunt amestecate. Poate ca ei pur si simplu au o capacitate mai mare decat media pentru a face astfel de metafore.

Oamenii de stiinta au inceput sa ia in serios fenomenul sinesteziei pe la sfirsitul anilor '90, cand au fost realizate dupa toate normele stiintifice o serie de teste foarte simple care sugereaza ca ceea ce experimenteaza sinestezicii este relmente un anumit tip de perceptie. Un astfel de test simplu este in imaginea alaturata. Atunci cand imaginea din stanga este prezentata unor oameni obisnuiti, ei reusesc destul de greu sa distinga 2 -urile de 5uri. Insa cand i se arata aceeasi imagine unui sinestezic, el identifica 2 -urile instantaneu, la fel de repede cum un om obisnuit identifica 2-urile in imaginea din dreapta. Acest test simplu arata ca atunci cand sinestezicii declara ca au o senzatie de culoare, nu fac o simpla metafora, ci chiar au o senzatie reala de culoare. Oamenii de stiinta au inceput atunci sa se intrebe care este cauza neurologica a acestui fenomen. Atunci cand au inventariat fenomenele sinestezice existente (precum cel sunet-culoare, forma-culoare, forma-gust etc.), ei au constatat ca acele zone din creier care sunt specializate intr -un anumit aspect, de pilda interpretarea formelor, este chiar langa zona din creier specializata in celalalt aspect, de pilda interpretarea culorii. In plus, au constatat ca acele zone specializate in interpretarea unui anumit lucru (culoare, forme etc.) isi trimit semnalele in alte zone din creier, specializate in forme mai avansate de interpretare, care, de asemenea, sunt situate una in apropierea celorlalte (si anume undeva langa jonctiunea TPO, unde se intalnesc lobii temporal, parietal si occipital). In plus, documentand multe cazuri de sinestezie, ei au constatat ca este o conditie transmisa genetic. Prin urmare, mai multe intrebari au aparut: Cum exact influenteaza o zona din creier alta zona din creier, prin intermediul conectarii neuronale efective sa u prin intermediul unei activari chimice? Si unde exact are loc aceasta influentare, intre zonele specializate in formele mai avansate de interpretare sau, dimpotriva, in zonele specializate in formele primare de interpretare? Initial, oamenii de stiinta au fost tentati sa presupuna ca sinestezia are loc datorita unei conectari neuronale intre zonele specializate in formele primare de interpretare. Pana la urma au ajuns la concluzia ca ea este datorata activarii chimice intre zonele specializate in formele superioare de interpretare. Exista mai multe dovezi care sustin acest lucru, insa nu voi prezenta decat doua.

In primul rand, ideea ca sinestezia nu este cauzata de conectarea neuronala, ci de un anumit dezechilibru chimic este sutinuta de faptul ca anumite droguri, precum LSD sau mescalina, produc si ele efecte sinestezice. Aceste droguri au o structura chimica similara cu cea a neutransmitatorilor (substantele chimice care fac legatura de la un neuron la altul). Prin urmare, atunci cand un asemenea drog intra in creier neuronii incept sa emita semnale fara sa existe vreun stimul extern real (de aceea produc tot felul de halucinatii). Unele boli mintale precum schizifrenia paranoica au si ele cauze similare: o supraabundenta a neurotransmitatorilor produsi in mod natural de organism. Prin urmare, sinestezia are o cauza chimica: este produsa fie de faptul ca anumiti neurotransmitatori naturali se "scurg" dintr -o zona in alta, fie de absenta unor inhibitori (creierul gestioneaza chimic contradictiile cu ajut orul substantelor inhibitoare: atunci cand un proces are loc alte procese sunt inhibate). Dupa toate aparentele sinestezia este cauzata de al doilea fenomen: absenta inhibitorilor. De aceea cineva poate avea o senzatie de rosu chiar daca in acelasi timp ar e si o senzatie de albastru (pentru ca de pilda se uita la o numar desenat cu albastru) culoarea reala a numarului produce o senzatie de culoare, in timp ce numarul insusi produce o alta senzatie de culoare, iar sinestezicul nu are nici o dificultate in a gestiona aceste doua senzatii aparent contradictorii. In al doilea rand, a fost descoperit ca sinestezicii care au o forma de sinestezie sunt predispusi sa aiba si alte forme de sinestezie. Mai mult, un studiu a aratat ca exista de sapte ori mai multi sinestezici printre artisti si printre persoanele creative decat exista in medie in intreaga populatie. Un ingredient foarte important al creativitatii este abilitatea de a face metafore si analogii intre domenii aparent fara nici o legatura. Prin urmare, acest lucru pare sa sugereze pe de o parte ca metafora este ea insasi o forma de sinestezie si, pe de alta parte, ca sinestezia are loc in acele zone din creier specializate in formele superiore de interpretare. "Pe langa clarificarea motivelor pentru care artistii sunt mai predispusi catre sinestezie decat restul populatiei, studiul nostru arata si ca noi toti avem de fapt o anumita capacitate redusa pentru ea, si ca aceasta capacitate ar fi fost stadiul initial

de-a lungul unei evolutii care are o abstract izare din ce in ce mai mare - o abilitate in care oamenii exceleaza. Zona TPO (si girusul unghiular din interiorul ei), care joaca un rol important in aceasta conditie, este in mod obisnuit implicata in sinteze. Este acea regiune din creier in care ajunge informatia de la simtul tactil, de la vedere si auz. Se crede ca aici are loc sinteza tuturor acestor informatii si constructia unor perceptii mai avansate", scriu Vilayanur S. Ramachandran si Edward M. Hubbard, autorii unui studiu detaliat despre acest fe nomen.

Avem cu totii abilitati sinestezice? Uitati -va la acest test conceput de Wolfgang Kohler. Care dintre cele doua figuri se numeste 'buuba' si care dintre ele se numeste 'kiki'? Kohler a constatat ca 95 pana la 98 la suta dintre oameni aleg 'kiki' pentru forma portocalie cu unghiuri ascutite, si 'buuba' pentru cea cu forme rotunjite. "Acest lucru se intampla poate din cauza ca curbele figurii ca o amiba imita metaforic ondulatiile sunetului 'buuba' asa cum este reprezentat el in centrii auzului din creier, dupa cum imita poate si maniera in care ne arcuim buzele pentru a pronunta sunetul 'buuba'. Pe de alta parte, forma sunetului 'kiki' si inflexiunea ascutita a limbii poate ca imita metaforic shimbarile bruste din figura cu unghiuri ascutite. Singurul lucru pe care il au in comun aceste doua lucruri este proprietatea abstracta de a fi 'ascutit', care este extrasa undeva in vecinatatea TPO, probabil in girusul unghiular. (Am descoperit recent ca oamenii care aveau girusul unghiular afectat isi pierd si efectul buuba-kiki - ei nu mai reusesc sa asocieze forma cu sunetul corect.) Intr-un anumit sens, poate ca suntem cu totii aproape sinestezici. Prin urmare, girusul unghiular desfasoara un tip elementar de abstractizare extrage numitorul comun dintr-un set de entitati foarte deosebite. Nu stim exact cum anume reuseste el sa faca acest lucru. Insa odata ce a aparut aceasta capacitate pentru sinteze modale, ea probabil ca a pavat drumul catre formele mai complexe de abstractizare", au mai scris autorii stu diului.