Una dintre problemele fundamentale asupra careia filosofii au meditat inca din cele mai indepartate timpuri este

cea a naturii umane, acestia incercand sa gaseasca un raspuns satisfacator unei intrebari aparent simple: Ce este omul?. In acest sens, Blaise Pascal evidentiaza in Cugetari natura profund contradictorie specifica omului. mul este situat intre tot si nimic, intre neant si infinit, dualitatea conditiei sale nascandu!se din asocierea spiritului cu materia, a binelui cu raul, a subiectivitatii cu obiectivitatea. "stfel, apar numeroase contradictii intre gand si fapta, intre esenta si aparenta. #azut de Pascal ca o $imera, omul este greu de incadrat intr!un tipar anume. %otodata, desi e&istenta lui este efemera, prin faptele sale omul poate cunoaste totusi vesnicia. 'onstru si fiinta $aotica, omul este capabil de lucruri (osnice, faptele sale neputand fi e&plicate mereu in mod rational. mul este in egala masura maret si nenorocit, intrucat poseda ratiune, dar (udecata sa e insa limitata. )iinta umana se simte coplesita de maretia universului si isi da seama de propria vulnerabilitate in fata acestuia si in fata mortii. Cu toate acestea, insasi aceasta constientizare il situeaza pe om pe o treapta superioara, fiind singura fiinta capabila de acest lucru. 'etafora folosita de Pascal, cea a trestiei cugetatoare, accentueaza ideea fragilitatii si efemeritatii fintei umane, dar care este innobilata de constientizarea propriei vulnerabilitati. *esi nu va fi vreodata capabil sa detina adevarul absolut, omul este superior infintatii coplesitoare a universului, intrucat isi da seama de propriile slabiciuni si posibilitati.