BIOLOGIE CELULAR

BIOLOGIE CELULAR Suport de curs

Unitatea de invatare 1 Permeabilitatea membranar

In general, biomembranelor (si, inclusiv, plasmalemei) li se atribuie trei functii principale: 1. rol de frontiera fizica si de bariera cu permeabilitate selectiva; !" rol de matrice pentru sistemele enzimatice complexe, care controleaza o serie de functii celulare de baza (in particular, in cazul membranelor mitocondriale si cele ale reticulului endoplasmatic); #" rol in recunoasterea imunitara si adezivitatea celulara (in special prin glicoproteinele membranare). Permeabilitatea este expresia functionala a transportului prin membranele celulare. acest termen, initial vag, a fost inlocuit progresiv cu notiunea de permeabilitate selectiva, care, desi nu cuprinde totalitatea fenomenelor de transport, este larg utilizata in prezent. ermeabilitatea selectiva a biomembranelor are semnificatii biologice esentiale: a" extragerea din mediu a substantelor plastice si energetice si concentrarea lor intracelulara; b" eliminarea din celula a produsilor de catabolism, a unor deseuri toxice, dar si a unor substante utile; c" reglarea volumului celular, a p!"ului si a compozitiei ionice intracelulare, necesare mentinerii unei #omeostazii moleculare permanente, indispensabile crearii unui mediu favorabil pentru activitatile enzimatice; d" crearea gradientilor ionici responsabili de generarea excitabilitatii celulare (in special la celulele nervoase si musculare).

1"1"

$actori care in%luentea& permeabilitatea membranar

ermeabilitatea plasmalemei pentru diferite substante este influentata de o serie de factori, dintre care se pot enumera: 1" Coe%icientul de parti'ie $e numeste coeficient de partitie (() raportul concentratiilor unei substante solvite in doi solventi nemiscibili: ( ) C1 * C! in care: C1 este concentratia substantei in primul solvent; C! este concentratie substantei in cel de"al doilea solvent. %iind o structura esentialmente lipidica, cu interior #idrofob, membrana celulara este o bariera pentru ma&oritatea moleculelor #idrofile, impiedicand astfel pierderea substantelor #idrosolubile din celula. In functie de polaritatea lor, deci in functie de valoarea lui ', se constata ca moleculele apolare (hidrofobe) mici, cum sunt ( 2, )2, benzenul, etc. se dizolva cu usurinta in bistratul lipidic membranar si patrund cu usurinta in celula. *easemenea, moleculele neincarcate, dar polare, mici (!2(, ureea, +(2) difuzeaza cu usurinta prin membrana, deoarece au un coeficient mare de partitie in lipide.
,

!" +imensiunea moleculelor depinde de greutatea moleculara a substantei si de configuratia ei spatiala, moleculele asimetrice avand un diametru mai mare decat cele simetrice. -etabolitii (aminoacizi, monoza#aride) trec foarte greu prin bistratul lipidic, iar macromoleculele deloc, pentru transportul acestora din urma fiind necesare mecanisme speciale de permeabilitate. #" Sarcina electrica (,radientul de ioni&are.istratul lipidic membranar este impermeabil pentru orice molecule incarcate electric (ioni), indiferent de talia acestora. +u toate acestea, membrana este permeabila, intr"un grad crescut, pentru un mare numar de molecule polare si ionizate, de talie diferita: ioni, carbo#idrati, aminoacizi, nucleotide, etc. /ransferul acestor molecule se realizeaza prin intermediul proteinelor membranare de transport, prezente in toate tipurile de membrane biologice. 0nele proteine transportoare sunt strict specializate in transportul unei singure substante solvite, dintr"o parte in cealalta a membranei, fiind numite proteine uniport. 1lte proteine sunt sisteme de cotransport. intervenind in transferul unui solvit concomitent sau secvential cu un al unui al doilea solvit, fie in aceeasi directie (simport), fie in directie opusa (antiport). *e exemplu, transportul intracelular al za#arurilor la multe bacterii depinde de cotransportul !2 (simport), pe cand pompa de )a2"'2 realizeaza influxul de '2 si efluxul de )a2, operand ca un antiport. /" 0arimea sarcinii electrice a ionilor, influenteaza, de asemenea, permeabilitatea. +ationii ()a2, '2) si anionii (+l2) monovalenti traverseaza mai usor membrana decat cei bivalenti (-g22, +a22, $(,2"), iar acestia, la randul lor, mai usor decat cei trivalenti (%e32). 1" Gradul de 2idratare reduce difuziunea transmembranara. *e exemplu, )a2, desi are o raza atomica mai mica decat ' 2, este mai greu permeabil, deoarece are un invelis de #idratare mai voluminos decat acesta din urma. 3" p45ul modifica permeabilitatea moleculelor prin membrana celulara. *e exemplu, permeabilitatea creste in cazul bazelor slabe (amine, alcaloizi) prin cresterea p!"ului, datorita reducerii disocierii acestora. In cazul acizilor, cresterea p!"ului induce cresterea disocierii acestora si in consecinta, reducerea permeabilitatii lor membranare. /inand cont de toti acesti factori se constata de exemplu, ca ! 2( si moleculele mici, nepolare sau neutre, difuzeaza foarte rapid prin bistratul lipidic, pe cand moleculele mari, polare si in special ionii, patrund foarte greu prin aceste componente moleculare.

1"!"

6ipuri de transport membranar

*esi o clasificare unitara a tuturor posibilitatilor de transport prin membrana celulara este dificil de realizat, prezentarea lor globala poate fi facuta tinand cont de mai multe criterii, printre care : a" marimea particulelor transportate; b. categoriile de molecule transportate (ioni anorganici, molecule organice, etc.); c.mecanismele de transfer (structurile moleculare implicate in transport, consumul energetic afectat); d.particularitatile celulare ale transportului. 3eunind toate aceste criterii, tipurile de transport prin biomembrane pot fi sistematizate si rezumate astfel 7%i," 1"1"-8 0icrotrans%erul membranar transportul pasiv " difuzia simpla (prin bistratul lipidic) " difuzia facilitata " difuzia prin proteine " canal
4

transportul activ " transportul activ primar " transportul activ secundar " translocatia de grup 0acrotrans%erul membranar transportul direct al macromoleculelor transport prin vezicule (endocitoza, exocitoza, transcitoza)

$i," 1"1" Comparatie intre di%eritele %orme de transport pasiv si transportul activ

1.2.1. Microtransferul membranar - transportul pasiv /ransportul pasiv se realizeaza prin forte pasive, generate de existenta unor gradienti c#imici, electrici sau de presiune #idrostatica intre mediul extracelular si mediul intracelular. /ransportul pasiv nu implica reactii c#imice intre membrana celulara si moleculele transportate si nici consum de energie metabolica. a" +i%u&ia simpla 7di%u&ia prin bistratul lipidic*aca doua solutii de concentratie diferita sunt puse in contact, in absenta unei membrane despartitoare, se produce un amestec intre ele, prin fenomenul de difuzie simpla. +u cat diferenta de concentratie dintre cele doua solutii este mai mare, cu atat si viteza difuziei va fi mai mare si invers. rezenta unei membrane biologice scade foarte mult viteza difuziei simple (de cca. 15 6 " 157 ori) 7%i, 1"!"-" *aca intre cele doua fete ale membranei exista un gradient de concentratie, iar gradientul de potential electric si gradientul de presiune hidrostatica sunt nule, fluxul unei substante prin membrana va fi calculat dupa le,ea lui $ic9. %orma integrata, finala, a legii lui fic8 este urmatoarea: $ ) 5 P 7C1 5 C!unde:
6

$ 9 fluxul substantei prin membrana; P ) coeficientul (constanta) de permeabilitate; C1 si C! 9 concentratiile substantei pe cele doua fete ale membranei.

$i," 1"!" $enomenul de di%u&ie a unei substante intre doua compartimemte separate de o membrana

In cazul ionilor, pe langa gradientul de concentratie intervine si gradientul de potential electric intre cele doua fete ale membranei (:1 si :2). In cazul difuziei simple prin bistratul lipidic, viteza de patrundere a substantelor in celule este proportionala cu solubilitatea acestora in lipide, adica cu coeficientul de partitie. +oeficientul de partitie are o valoare cu atat mai ridicata cu cat substanta este mai liposolubila (#idrofoba). +orelarea constantei de permeabilitate din legea lui %ic8 cu coeficientul de partitie ulei;apa a confirmat abilitatea substantelor de a traversa membrana in functie de gradul lor de liposolubilitate. *e exemplu, efectul narcoticelor este direct proportional cu coeficientul lor de partitie ulei;apa: etanol " 5,53; propanol " 5,13; eter " 2,,; timol " 655. e langa liposolubilitate si volumul molecular &oaca un rol important in difuzia simpla. <uarea in considerare a acestui factor explica de ce unele substante, desi sunt polarizate electric, traverseaza cu usurinta plasmalema (apa, ureea, metanolul, formalde#ida etc). <a substantele cu greutate moleculara (=-) mai mare de >4 *a, pe langa factorii amintiti, patrunderea prin membrana mai este influentata si de gradul de ramificare al moleculei (cel putin in cazul celulelor vezicii biliare si al eritrocitelor umane). In sfarsit, studiile efectuate pe eritrocite umane au aratat ca permeabilitatea moleculelor mari prin stratul lipidic (cu =- mai mare de >4), este influentata si de capacitatea acestora de a forma legaturi de hidrogen. %ormarea legaturilor de #idrogen creste densitatea si scade volumul molecular, necesitand ruperea tuturor puntilor de #idrogen dintre moleculele substantei si apa la patrunderea acesteia prin membrana. +u cat numarul legaturilor de ! este mai mare, cu atat membrana va fi mai putin permeabila pentru substanta respectiva. b. +i%u&ia prin proteine5canal *ifuzia apei prin membrane este mai intensa decat a oricarei alte substante. In mod normal, trecerile apei prin membrana plasmatica, in ambele sensuri, sunt ec#ivalente, astfel incat fluxul #idric net este nul, iar volumul celulei se mentine constant. In anumite conditii insa, apare o diferenta a concentratiei transmembranare a apei, generandu " se un flux #idric net prin membrana, care conduce, in functie de sensul sau, la turgescenta sau la ratatinarea celulei. 1cest flux de apa reprezinta fenomenul de osmo&a si se produce ori de cate ori intre compartimentul intern si compartimentul extern celular exista o diferenta de concentratie a ionilor (moleculelor) nedifuzibili. /endinta miscarii moleculelor de apa spre compartimentul in care solvitul (solvitii) este mai concentrat, poate fi contracarata prin aplicarea unei presiuni la nivelul solutiei mai concentrate. 1ceasta marime " presiunea osmotica
>

relativa a solutiei reprezinta presiunea care trebuie aplicata pentru anularea fenomenului osm ? ozei 7%i," 1"#"ermeabilitatea pentru apa a unei membrane poate fi explicata prin doua mecanisme de transfer transmembranar: in absenta unui flux #idric net " prin difuzie, care se supune legii lui %ic8; in conditiile unui flux #idric net, difuzia apei este conditionata de legi hidrodinamice (filtrare), sau legile osmozei.

$i," 1"#" $enomenul de osmo&a si presiunea osmotica a solutiilor din doua medii separate de o membrana semipermeabila

1mbele mecanisme de permeabilitate #idrica trebuie sa tina cont de starile apei (apa libera, sau apa @legataA, indeosebi de proteine) si de structurile membranare la nivelul carora se produce transportul acestei substante. *in acest punct de vedere, se presupune existenta unor @poriA aposi, de natura proteica, sau a unor transportori, a caror caracterizare precisa ramane inca in studiu. /ransportul apei prin dublul strat lipidic, realizat prin modificarile conformationale ale lanturilor #idrocarbonat, ce se deplaseaza de o parte si de alta a membranei, nu este o ipoteza acceptabila. *esi acest mecanism poate fi responsabil pentru cel mult 15B din cantitatea de apa transportata, el ofera un coeficient de permeabilitate de 15 ori mai mic fata de cel constatat experimental. +ea mai mare parte a apei ( cca. 75B) este transportata prin @poriA proteici. +anale proteice apoase se pot constitui fie in interiorul proteinelor membranare, fie in zona de contact dintre mai multe subunitati proteice, asociate in ansambluri. 0nii pori proteici pentru apa permit trecerea acestor molecule, in exclusivitate, in timp ce altii permit si trecerea moleculelor mai mic In timp ce canalele formate de proteinele de transport ale apei sunt permanent desc#ise, alte canale permit doar o comunicare tranzitorie. 1cestea sunt canalele cu poarta. implicate in
C

transportul unor electroliti si ioni, in functie de gradientul lor de concentratie. :xista doua tipuri de canale cu poarta 7%i," 1"/"-8 " canale ligand - dependente " care se desc#id ca raspuns al atasarii unui ligand la aceste proteine, sau de proteine asociate, cu rol de receptor; " canale voltaj - dependente " care se desc#id in conditii de depolarizare a membranei.

$i," 1"/" 6ipuri de canale cu poarta

In ma&oritatea cazurilor, canalele cu poarta se inc#id rapid, c#iar daca stimulul care le " a desc#is initial persista. <a nivelul &onctiunii neuro"musculare, raspunsul muscular (contractia), obtinut prin stimularea nervului motor, implica inc#iderea si desc#iderea secventiala a cel putin , seturi de canale diferite, in mai putin de o secunda. c" +i%u&ia %acilitata ( serie de substante (uree, glucoza, aminoacizi) trec prin membrane cu viteze de aproximativ 155.555 ori mai mari decat ar fi de asteptat, tinand cont de dimensiunea si solubilitatea lor in lipide. 1cest tip de transport a fost denumit difuzie facilitata si este considerat o forma de transport pasiv deoarece se realizeaza in virtutea gradientului de concentratie si faciliteaza atingerea ec#ilibrului electroc#imic mult mai rapid decat in cazul difuziei simple. /ransportul facilitat nu necesita consum de energie pentru realizare si nu este blocat de in#ibitori ai respiratiei si glicolizei. 1stazi este acceptat faptul ca substratul molecular al difuziei facilitate este reprezentat de proteine mobile, care functioneaza ca niste @carausiA (carrieri), legand specific si transportand solvitul de pe o parte pe cealalta a membranei celulare. rocesul este asemanator cu o reactie enzima " substrat, carrierii comportandu"se ca enzime atasate membranei 7%i," 1"1"-" 1nalogia difuziei pasive cu un proces enzimatic este totusi limitata, deoarece moleculele solvite transportate nu sunt de obicei modificate covalent de proteina transportoare. *ifuzia facilitata are cateva trasaturi caracteristice: " specificitatea " fiecare proteina carrier poseda un situs specific de legare pentru un anumit solvit transportat; " saturatia " atunci cand carrierul este saturat (toate siturile de legare sunt ocupate), viteza de transfer este maxima. +inetica transportului este similara cineticii enzimatice de tip Michaelis7

Menten. (rice carrier are o constanta de legare caracteristica (' m), egala cu cantitatea de solvit transportata la 1;2 din viteza maxima de transport; " competitivitatea " transportul poate fi blocat prin in#ibitori competitivi (care concureaza pentru acelasi situs de legare), sau necompetitivi (care se leaga si altereaza specific structura carrierului). *esi detaliile moleculare ale difuziei facilitate sunt incomplet intelese, este improbabil ca procesul sa implice @navigareaA propriu"zisa a carrierului prin membrana. :ste mult mai plauzibil ca proteinele transportoare sa sufere o sc#imbare conformationala reversibila, care sa conduca la transferul solvitului de pe o fata pe cealalta a membranei.

$i,"1"1" +i%u&ia %acilitata : transportul intracelular al ,luco&ei prin intermediul unui carrier speci%ic

1.2.2. Microtransferul membranar - transportul activ /ransportul activ are loc impotriva gradientilor de potential electroc#imic, necesitand un consum de energie pentru realizare, energie furnizata de o reactie exergonica. In functie de cuplarea directa sau indirecta a transportului cu reactia energetica, transportul activ se poate clasifica in: transport activ primar, transport activ secundar si translocatie de ,rup. a. 6ransportul activ primar /ransportul activ primar este cuplat direct cu o reactie exergonica, reprezentata, cel mai frecvent, de #idroliza legaturii macroergice din moleculele 1/ " ului. ( 1/ " aza membranara (enzima) serveste ca intermediar comun, catalizand cele doua procese: #idroliza 1/ "ului si transportul de ioni. ana in prezent s"au identificat mai multe 1/ " aze, care corespund la tot atatea forme de transport activ primar: A6P 5 a&a ;a<*(< 5 dependenta -embrana celulara nu este la fel permeabila pentru toate speciile ionice. In general, membranele sunt mai permeabile pentru ionii de ' 2 si +l", mult mai putin permeabile pentru )a2 si impermeabile pentru ionii mari, proteici, care contin sarcini electronegative la unele reziduuri de aminoacizi. +antonarea acestor anioni proteici in interiorul celulelor (in citoplasma), determina un influx puternic de ' 2 si un influx redus de +l". )umarul total al sarcinilor negative intracelulare (proteine si +l ") este contrabalansat astfel de concentratia ionului
15

de potasiu. In consecinta, compartimentul intra " si extracelular devin neutre din punct de vedere electric; se creaza astfel un ec#ilibru de membrana - echilibrul Donnan. +onform postulatelor lui *onnan, la ec#ilibru produsul concentratiei ionilor difuzibili este egal, pe ambele fete ale membranei plasmatice. 1ceasta distributie ionica de o parte si de alta a plasmalemei da nastere unui gradient electroc#imic si unei incarcari electrice a membranei (negativa la interior si pozitiva la exterior). %luxurile ionilor, pe directia gradientului lor de concentratie, sunt contrabalansate de fluxuri inverse, care mentin ec#ilibrul ionic si polaritatea membranei celulare. 0lterior s"a dovedit, prin masurarea concentratiei ionilor pe ambele fete ale plasmalemei, ca valorile prezise de *onnan (in special pentru )a2) nu concorda cu cele determinate experimental, iar energia libera din cele doua compartimente nu este egala. *eterminarea potentialului de membrana pe axonii giganti de calmar a condus la concluzia ca acest parametru este determinat, in cea mai mare masura, de gradientul concentratiei de K+ si ca membrana, in repaus, este mai permeabila pentru K + decat pentru Na+. In generarea si mentinerea potentialului membranar de repaus au fost identificate doua tipuri de proteine: canalele de (< " intervin in efluxul de potasiu, pe directia gradientului sau de concentratie, avand ca rezultat incarcarea electrica negativa a interiorului si pozitiva a exteriorului membranei. e masura ce diferenta de potential creste, efluxul de potasiu scade, iar, la ? >4 -v, tendinta de iesire a potasiului este contrabalansata de patrunderea lui in celula, fluxul net al acestui ion devenind zero. =radientul electroc#imic al '2 se anuleaza. In mica masura, canalele de potasiu sunt permeabile si pentru )a 2, care patrunde lent in celule, conform gradientului sau de concentratie. ozitivarea interiorului celulei, prin patrunderea sodiului, genereaza un nou eflux de potasiu. In felul acesta, prin perpetuarea celor doua tendinte in timp, se poate a&unge la o egalizare a concentratiei de sodiu si de potasiu si la disparitia potentialului de membrana. 1cest fenomen este insa contrabalansat de existenta pompelor de Na+ si K+ in membrana, care expulzeaza permanent sodiu si reintroduc potasiul; pompa de ;a< 5 (< )otiunea de @pompa de )a2A a fost introdusa de Dean, ca mecanism capabil sa efectueze un @lucru metabolicA. In 174>, !ou postuleaza, ca baza enzimatica pentru transportul activ, Na+"K+ #$% - aza. 0lterior, s"a dovedit ca aceasta enzima este o proteina membranara, care reprezinta insasi pompa de sodiu"potasiu. %unctionarea optima a acestei enzime (#idroliza 1/ " ului in 1* si i) necesita prezenta obligatorie 1/ ? ului. 1/ " aza )a2;'2 " dependenta are cateva caracteristici principale: transportul de sodiu si potasiu este strans cuplat cu #idroliza 1/ "ului. rin utilizarea in#ibitorilor cardiotonici ai fosforilarii oxidative (glicozidelele digitalina si ouabaina), transportul ionilor este blocat; pompa prezinta specificitate pentru '2 numai la exteriorul membranei, iar pentru )a 2 numai la interior; ouabaina are efect numai pe fata externa a membranei, deoarece este un in#ibitor competitiv pentru situsurile de fixare ale potasiului; pentru fiecare molecula de 1/ #idrolizata, 1/ " aza pompeaza la exterior 3 ioni )a2 si introduce 2 ioni '2, fiecare molecula enzimatica #idrolizand 155 moli de 1/ ;sec. 0lterior, 1/ " aza )a2;'2 " dependenta a fost purificata, gasindu"se ca ea este formata din doua subunitati: o subunitate catalitica, reprezentata de o proteina transmembranara ( de cca. 155.555 *a), care contine siturile de atasare ale )a2 si 1/ "ului pe fata citosolica si siturile pentru '2 si ouabaina pe fata externa a membranei si o glicoproteina ( de circa ,4.555 *a), a carei functie este inca necunoscuta 7%i," 1"3"-" ompa de )a2 si '2 functioneaza ca un antiport, pompand activ )a2 in afara celulei si '2 in interior, impotriva gradientilor lor electroc#imici. <egarea )a 2 pe fata citosolica a 1/ " azei si #idroliza consecutiva a 1/ "ului induc o sc#imbare conformationala a proteinei, care face ca )a 2 sa fie transportat prin membrana si eliberat la exteriorul celulei. <egarea ' 2 pe fata externa si defosforilarea determina transferul transmembranar al acestui ion si eliberarea lui in celula. 1ceste sc#imbari conformationale sunt analoge cu tranzitiile de tip @ping"pongA, caracteristice transportului
11

mediat, dar implica consum de energie metabolica si o secventa stricta a etapelor de transport 7%i," 1"="-" 1/ " aza )a2;'2 " dependenta este prezenta virtual in membrana plasmatica a tuturor celulelor vegetale si animale si este responsabila nu numai de mentinerea potentialului de membrana, dar si de mentinerea volumului celular si diri&area transportului activ al unor aminoacizi si za#aruri. -ai mult de 1;3 din consumul energetic al celulei in repaus este afectat functionarii pompei de )a2 si '2.

$i," 1"3" Structura si caracteristicile A6P 5 a&ei ;a<*(< 5 dependente

$i," 1"=" Ciclul de %unctionare a A6P 5 a&ei ;a<*(< 5 dependente

12

Pompele de Ca!+

+elulele eucariote isi mentin o concentratie citosolica a +a 22 foarte scazuta ( D 15"> m) in comparatie cu concentratia extracelulara a acestui ion (D15"3m). %luxul intracelular de calciu este responsabil in mare masura de transmiterea transmembranara a semnalelor de importanta biologica ma&ora. =radientul de +a22 este partial mentinut de pompele de &a'+, dintre care unele au activitate 1/ " azica. +ea mai cunoscuta este pompa de &a'+ atasata membranelor reticulului sarcoplasmatic. In conditii de repaus, aceasta pompa reintroduce activ calciul din citosol in reticul, dupa ce acesta a fost expulzat din cisternele 3: in timpul contractiei musculare. +a si pompa de )a 2;'2, pompa de +a2 este 1/ " dependenta, #idrolizand 15 moli 1/ ;sec si introducand in reticul cate 2 atomi de calciu pentru fiecare molecula de 1/ #idrolizata. aceasta 1/ " aza este formata dintr"o singura catena polipeptidica, cu o secventa de circa 1555 aminoacizi. A6P 5 a&a 4<* (< 5 dependenta 1 fost identificata in celulele gastrice, realizand efluxul de !2 cuplat cu influxul de '2. A6P5a&a 4< 5 dependenta 7pompa protonica1 fost detectata in membrana procariotelor si realizeaza transportul de ionilor de #idrogen, din interiorul celulei spre exterior 7%i, 1">"-" ( asemenea 1/ " aza exista si la nivelul membranelor mitocondriale.

$i," 1">" A6P5a&a 4< 5 dependenta 7pompa protonica

b" 6ransportul activ secundar =radientele de potential electroc#imic, generate de transportul activ primar, pot reprezenta baza transportului activ secundar, pentru numerosi solviti: monoza#aride, aminoacizi, ioni anorganici, etc. $istemele de transfer implicate in acest tip de transport sunt de tip cotransport " unele simport, iar altele antiport. *e exemplu, patrunderea glucozei in celule intestinale sau renale se realizeaza printr"un sistem simport, care leaga glucoza si )a2 pe doua situsuri diferite ale carrierului pentru glucoza. Influxul de )a2 se face pe directia gradientului sau de concentratie, ionul @tragandA si glucoza in acelasi sens. +u cat gradientul )a2 va fi mai mare, cu atat si rata de intrare a glucozei va fi mai importanta. )a2 patruns in celule va fi extruzat apoi in lic#idele extracelulare de pompa de natriu " potasiu, mentinandu"si in acest fel un gradient constant, care diri&eaza in continuare fluxul intracelular de glucoza. In unele celule intestinale absorbante proteinele transportoare sunt distribuite asimetric in membrana celulara, contribuind in acest fel la transportul transcelular al substantelor absorbite .
13

1stfel, sistemele simport natriu " dependente, localizate in membrana apicala a enterocitelor, transporta nutrientii in celula (de exemplu, glucoza), in timp ce proteinele de transport independente de sodiu, din membrana bazala, permit eliminarea nutrientilor in sange, fara consum energetic. +oncentratia intracelulara a )a2 se mentine prin functionarea unei 1/ "aze de )a 2 si '2, situata in membrana bazala sau laterala a acelorasi celule 7%i," 1"?"-"

$i," 1"?" 6ransportul activ secundar al ,luco&ei in celulele epiteliului intestinal

In membrana plasmatica a multor celule animale, s"au descris cel putin 4 carrieri pentru aminoacizi, fiecare carrier fiind specific pentru un grup inrudit de aminoacizi. 1cestia opereaza ca sisteme simport cu sodiul. <a bacterii, cele mai active sisteme transportoare diri&ate de gradientele ionice utilizeaza in special !2 in loc de )a2, ca ion cotransportat. *e exemplu, proteina carrier pentru lactoza (permeaza sau proteina m) este un monomer transmembranar (de circa 35.555 *a), care functioneaza simport cu !2. entru fiecare molecula de lactoza transportata in celula se cotransporta cate un proton. c" 6ranslocatia de ,rup ( alta categorie de transport activ, intalnita la unele celule bacteriene, este translocatia de grup. *e exemplu, transportul unor za#aruri in celulele bacteriene implica fosforilarea acestor molecule in timpul transferului lor prin membrana. *eoarece sunt ionizate si nu pot difuza din celula, ozele fosforilate se acumuleaza in citoplasma. In plus, prin fosforilarea moleculelor glucidice, concentratia citoplasmatica a glucidelor nefosforilate este mentinuta la valori foarte scazute, astfel incat noi molecule patrund in celula. 1ceste mecanisme de transport utilizeaza ca sursa energetica principala fosfoenolpiruvatul, in locul 1/ "ului 7%i," 1"1@"-"
1,

<a bacterii exista numeroase sisteme de transport activ pentru glucide si aminoacizi, bazate pe o clasa speciala de proteine solubile in apa, localizate in spatiul dintre membrana si peretele celular, numite proteine periplasmatice. *esi mecanismul lor de functionare ramane neclar, se pare ca cel putin o proteina aditionala este necesara in acest tip de transport. 1celeasi proteine periplasmatice activeaza si ca receptori c#emotaxici pentru unele bacterii, asociindu"se in proportie importanta cu proteinele membranare care vor transloca semnalul c#imic in interiorul celulei.

#
$i," 1"1@" Etape ale translocatiei de ,rup a ,luco&ei prin plasmalema celulelor bacteriene

1.2.3. Macrotransferul membranar -a&oritatea celulelor sunt capabile sa ingere din sau sa elimine in mediu macromolecule (proteine, poliza#aride, polinucleotide) sau c#iar particule mai mari (toxine bacteriene, resturi celulare, microorganisme, etc.). -ecanismele acestui macrotransfer sunt foarte diferite in comparatie cu cele care mediaza transportul ionilor si al micromoleculelor prin membrana. In functie de modalitatile de realizare, se disting doua tipuri ma&ore de macrotransfer: direct si mediat 7prin ve&icule transportoare-. .a" 6ransportul direct al macromoleculelor prin membrana plasmatica In anumite conditii, celulele pot ingloba direct o serie de macromolecule, care traverseaza plasmalema fara a&utorul unor structuri specializate. *e exemplu, in cadrul procesului de transformare genetica, moleculele de 1*) purificate trec prin peretele celular bacterian, patrund in citoplasma si modifica structura genetica a acestor organisme; unele toxine bacteriene, de natura proteica, penetreaza direct in citoplasma celulelor animale, pastrandu"si intacte capacitatile functionale.
14

<a nivelul endomembranelor, proteinele sintetizate si acumulate in lumenul reticului endoplasmatic rugos, traverseaza membrana acestuia si a&ung in citosol. *esi este clar ca, in oricare dintre aceste cazuri, macromoleculele traverseaza membranele fara a forma vezicule transportoare, mecanismele transferului direct raman inca necunoscute. b" 0acrotrans%erul prin ve&icule transportoare 1ceasta modalitate de macrotransfer implica formarea si fuzionarea secventiala a unor vezicule, cu origine in membrana plasmatica. In functie de sensul de trecere al macroparticulelor prin membrana, macrotransferul prezinta doua variante fundamentale, cu ordine de desfasurare relativ inversa: endocito&a si eAocito&a. Endocito&a

rocesul consta in ingestia substantelor macromoleculare prin includerea acestora la nivelul unei mici portiuni a membranei celulare, care se invagineaza progresiv si, in final, se inc#ide sub forma unei vezicule ce contine materialul ingerat. In functie de marimea particulelor inglobate si de dimensiunile veziculelor formate, se disting 2 tipuri de endocitoza: pinocito&a (gr.pinein " a bea), care consta in ingestia de lic#ide sau solviti, prin vezicule mici (endozomi) si %a,ocito&a (gr. phagein " a manca), in care sunt ingerate microorganisme si resturi celulare, prin vezicule mari (vacuole fagocitare). *eoarece pinocitoza se desfasoara continuu si se intalneste la marea ma&oritate a celulelor, pe cand fagocitoza este caracteristica unor celule specializate, termenii de pinocitoza si endocitoza sunt folositi cu sens sinonim, in numeroase cazuri. rincipalele etape alede procesului endocitoza sunt: formarea de vezicule intracitoplasmatice, care contin material extracelular, prin invaginarea progresiva a plasmalemei si pensarea marginilor acesteia, rezultand vezicula endocitara (endozom sau pinozom). Eeziculele formate au un perete bistratificat lipidic, cu monostratul intern expus la exterior. Imediat dupa formarea lor, aceste vezicule raman atasate o perioada la fata interna a plasmalemei, in apozitie cu aceasta, formand o structura pentalaminara, observabila la microscopul electronic. Eeziculele sunt imediat apoi antrenate in citosol, prin curentii citoplasmatici 7%i," 1"11"-"

$i," 1"11" Etapele %ormarii ve&iculelor endocitare

16

veziculele formate, variabile ca forma si dimensiuni (intre 45 " ,55 nm), se maresc progresiv, prin fuzionarea lor, fie cu alte vezicule, fie, in ma&oritatea cazurilor, cu lizozomii primari. $e formeaza astfel lizozomi secundari. materialul prezent in lizozomii secundari este digerat sub actiunea #idrolazelor acide prezente in matricea acestora. rodusii de biodegradare rezultati in urma digestiei (macromolecule) traverseza membrana lizozomilor secundari si a&ung in citosol, unde sunt utilizati de celula. In unele cazuri, unii constituenti ai sunt sustrasi degradarii #idrolitice, prin desprinderea de microvezicule din lizozomii secundari, care transporta materialul direct, sau prin intermediul aparatului =olgi, inapoi la plasmalema. :xista si vezicule endocitare care nu fuzioneaza cu lizozomii primari, ci trec prin citoplasma, transportand materialul ingerat de la o suprafata celulara la suprafata celulara opusa. rocesul este numit transcitoza (citopemfis), transportand, de exemplu, produsii de digestie, prin endoteliul capilar, din plasma in lic#idele interstitiale, in mod direct. Eeziculele implicate in transcitoza (de D >5 nm diametru) fuzioneaza intre ele, precum si cu cele doua membrane opuse ale aceleiasi celule, formand un canal continuu in citoplasma, prin care se face transportul de lic#id. /eoretic, toate celulele eucariote au capacitati endocitare. *eoarece acest proces decurge continuu si spontan, este denumit endocitoza constitutiva (endocitoza in faza fluida). 3itmul endocitozei constitutive este surprinzator de mare. *e exemplu, un macrofag isi poate ingera 24B din propriul volum intr"o ora, adica 155B din suprafata membranara in 1;2 ora. 0nele amoebe poseda o rata de ingestie si mai inalta. *eoarece suprafata si volumul celular raman nesc#imbate in timp, este evident ca membrana celulara este regenerata intr"un ritm egal cu consumul ei, prin exocitoza. 1stfel se recicleaza o buna parte din lipidele si proteinele membranare, avand loc un veritabil flux membranar intracelular. :ndocitoza multor celule eucariote se realizeaza printr"o clasa speciala de vezicule, numite vezicule acoperite, care provin din invaginarea unor portiuni membranare @imbracateA, de pe fata citoplasmatica a plasmalemei. rin studiul bioc#imic al veziculelor acoperite, izolate, s"a gasit ca principala proteina constitutiva a invelisului veziculelor este clathrina. +lat#rina este o proteina fibrilara (D1C5.555 *a), asociata cu o polipeptida mai mica (D34.555 da), formand impreuna o structura moleculara de baza, ramificata, numita trischelion, alcatuita din 3 molecule de clat#rina si 3 molecule polipeptidice asociate. In ar#itectura invelisului de clat#rina moleculele individuale sunt aran&ate reciproc intr"o retea tridimensionala de #exagoane si pentagoane, care formeaza un poliedru regulat 7%i," 1"1!"-"

$i," 1"1!" Aspectul invelisului de clat2rina al unei ve&icule acoperite si structura trisc2elionului

1>

Fonele acoperite cu clat#rina ale membranei reprezinta, pentru ma&oritatea celulelor animale, o modalitate de realizare a endocitozei receptor-mediate (endocitoza adsorbtiva). 3eceptorii situati in aceste regiuni fixeaza diferite molecule specifice, iar ulterior are loc formarea de vezicule acoperite (care contin substantele respective) cu un ritm mult mai accelerat decat in endocitoza constitutiva. 0n exemplu foarte important de endocitoza receptor " mediata il reprezinta ingestia colesterolului de catre celulele animale, sub forma de lipoproteine cu densitate mica (<*<), care contin circa 1455 molecule de colesterol esterificat. roteinele de pe suprafata <*< se fixeza prin complementaritate pe receptorii membranari din regiunile acoperite ale membranei, receptori sintetizati de celulele cu necesitati crescute de colesterol pentru formarea propriilor membrane. articulele <*< fixate sunt rapid internalizate in endozomi, care ulterior fuzioneaza cu lizozomii primari, formand lizozomi secundari. In lizozomii secundari se produce #idroliza esterilor prezenti, rezultand colesterol liber, ce difuzeaza in citoplasma si serveste pentru sinteza de noi membrane. -ecanismul, in ansamblul sau, constituie o cale de inlaturare a colesterolului din circulatie si de prevenire a formarii placilor aterosclerotice. <a persoanele cu gene defective in sinteza receptorilor pentru <*<, receptorii respectivi sunt anormali, fie in situsul de legare al <*<, fie in situsul de atasare la clat#rina membranara. In acest al doilea caz, desi un numar corespunzator de proteine " receptor este prezent in membrana, ele nu se pot localiza in regiunile de formare ale veziculelor acoperite si, in consecinta, <*< nu poate fi internalizat in endozomi. $a,ocito&a reprezinta, pentru ma&oritatea protozoarelor, o forma de #ranire, deoarece produsii digestiei particulelor inglobate, a&unsi in citosol, refac rezerva intracelulara de substante plastice si energetice ale acestora. In organismele multicelulare animale, fagocitoza este un atribut al celulelor specializate, @profesionisteA " macrofage si leucocite polimorfonucleare (neutrofile). 1ceste celule inglobeaza atat microorganismele invadante, cat si celulele senescente sau distruse (de exemplu, macrofagele fagociteaza peste 1511 #ematii imbatranite;zi). +a si in cazul endocitozei, vacuolele fagocitare (fagozomii), continand particulele inglobate, fuzioneaza cu lizozomii primari, formand lizozomi secundari (fagolizozomi), in care materialul este degradat. $ubstantele nedigerate sunt stocate in unii lizozomi secundari, formand corpii reziduali 7%i, 1"1#"-"

$i," 1"1#" Etapele procesului de %a,ocito&a

Inglobarea particulelor solide de catre fagocite este un proces mediat, care presupune atasarea la membrana acestor celule doar a acelor structuri care au fost acoperite in prealabil de
1C

un invelis de anticorpi, secretat de catre celula fagocitara. 1tasarea particulelor invelite de anticorpi la receptorii de membrana induce formarea de pseudopode fagocitare, care vor forma, dupa fuziune, fagozomul. In conditiile in care anticorpii nu sunt uniform distribuiti pe suprafata celulei pe cale de fagocitare, ci @capatiA (aglomerati) la un pol al acesteia, fagocitoza nu este completa, ci se finalizeaza doar cu un inceput de invaginare polara a membranei celulare. ana in prezent nu se cunoaste precis mecanismul de recunoastere de catre fagocite, a celulelor moarte sau imbatranite, ca antigeni. EAocito&a )umeroase celule eucariote secreta la exterior micro" si macromolecule, prin vezicule care fuzioneaza cu plasmalema, prin procesul de e*ocitoza. ( serie de molecule raman atasate la plasmalema sub forma de invelis celular, altele sunt inglobate in matricea extracelulara, iar altele difuzeaza in plasma sau in lic#idele interstitiale, ca nutrienti sau semnale pentru alte celule. Eeziculele exocitare, continand materialul sintetizat la nivelul sistemului vacuolar citoplasmatic, se desc#id permanent la nivelul plasmalemei, eliberandu"si continutul la exteriorul celulei. rocesul poate fi secventializat in doua faze: de aderenta la monostratul lipidic intern si de fuzionare cu portiunea respectiva a membranei celulare. 1derenta dintre vezicule si membrana celulara, de tip bistrat lipidic, confera o imagine pentalamelara caracteristica, intalnita si in endocitoza. 0nele vezicule fagocitare, numite vezicule secretorii, sunt depozitate in citoplasma si exociteaza numai sub actiunea unui semnal c#imic extracelular. 1ceste semnale, reprezentate, de obicei, de #ormonii legati la receptori membranari specifici, determina o crestere temporara a concentratiei +a22 in citosol, crestere care initiaza fuzionarea veziculelor cu membrana plasmatica si , in final, exocitoza 7%i,"1"1/"- "

$i," 1"1/" EAocito&a8 etape si variante

+a22 actioneaza regional in celulele secretorii, producand un raspuns localizat (numai in portiunea de citoplasma situata in zona membranei cu receptorii specifici pentru un anumit ligand). In conditiile in care stimularea nu este specifica, formarea de vezicule exocitare are loc in intreaga citoplasma, iar eliminarea produsilor de secretie pe intrega suprafata a membranei plasmatice.

17

+antitatea de vezicule care suplimenteaza suprafetele membranare este enorma: de exemplu, in celulele acinoase pancreatice, cca. 755 m2 de membrana sunt adaugati la suprafata apicala a celulelor, in timpul stimularii #ormonale. $e cunoaste relativ putin in legatura cu diri&area si potentarea traficului intracelular al veziculelor endo " sau exocitare. 1ceste procese necesita energie metabolica, provenita din #idroliza 1/ "ului. *e asemenea, sunt evidente ca actina si miozina sunt implicate in formarea si miscarea pseudopodelor in timpul fagocitozei, dar nu este sigur daca aceste molecule &oaca un rol si in endocitoza constitutiva sau receptor " mediata. -ecanismul " tinta de recunoastere si fixare a veziculelor la diferite endomembrane este, inca, partial cunoscut.

25

Intrebari de veri%icare si evaluare a cunostintelor

1. +e functii principale indeplinesc biomembranele (si, in special, plasmalema)G 2. +are sunt semificatiile vitale ale permeabilitatii membranare pentru viata si activitatea celulelorG 3. +are sunt principalii factori care influenteaza permeabilitatea membranei plasmatice pentru diferite substante si cum intervin acestia in modularea acestei functiiG ,. rin ce caracteristici difera transportul pasiv al moleculelor prin membrane plasmatica de cel activG 4. +are sunt deosebirile dintre cele trei forme de transport transport pasiv (difuzie)G 6. +e reprezinta transportul activ primar, secundar si translocatia de grupG >. +e tipuri principale de 1/ ? aze membranare cunoastetiG C. +are sunt caracteristicile functionale ale 1/ " azei )a2;'2 " dependente si etapele de functionare ale acestei enzime, etape necesare restabilirii gradientului de )a2 si '2 pe cele doua fete ale plasmalemeiG 7. In ce constau fenomenele de macrotransfer membranarG 15. In ce consta deosebirea dintre endocitoza si exocitozaG 11. rin ce aspecte difera pinocitoza de fagocitozaG 12. +are sunt etapele procesului de endocitoza si de metabolizare intracelulara a particulelor inglobateG 13. :xista mai multe forme ale fenomenului de endocitozaG *aca da, enumerati " le si carac " terizati " le. 1,. +are este conditia esentiala a fagocitarii complete a diferitelor bacterii de catre fagociteG 14. +e destinatie pot avea moleculele eliminate de celule prin exocitoza in spatial extracelularG

6eme pentru eAaminarea %inala

1. Intelegerea notiunii de pemeabilitate membranara selectiva si a semificatiilor biologice a acestei functii celulare ma&ore. 2. +lasificarea generala si definirea fenomenelor de transport a substantelor prin membrana plasmatica. 3. +aracterizarea proceselor de transport transmembranar pasiv a substantelor. ,. +aracterizarea proceselor de transport transmembranar activ a substantelor. 4. *efinirea si caracterizarea fenomenelor de macrotransfer a particulelor prin membrana plasmatica.

21

Unitatea de invatare ! 0atricea eAtracelulara

0atricea eAtracelulara reprezinta materialul complex care umple spatiul dintre celule -atricea este constituita dintr"o diversitate de molecule, imbinate si organizate in maniere foarte diferite. :a reprezinta o parte importanta a volumului tisular, cu precadere in tesuturile con&unctive. -atricea nu constituie doar o combinatie c#imica complexa, care confera rezistenta fizica tesuturilor animale, ci &oaca un rol important si in reglarea comportamentului celulelor care vin in contact prin intermediul ei. -oleculele constitutive ale matricei extracelulare sunt secretate local de variate tipuri de celule apartinand diferitelor tesuturi (fibroblaste, condroblaste, osteoblaste, etc.). rincipalele clase de macromolecule secretate, care compun matricea extracelulara, sunt: poli&a2aridele ,lico&aminice (glicozaminoglicanii, +#+) si proteinele %ibroase (cu rol structural sau de aderenta). In timp ce poliza#aridele, frecvent prezente sub forma de proteoglicani (agregate glico " proteice), formeaza @substanta fundamentalaA a matricei, cu structura de #idro"gel 7ce permite difuzia nutrientilor si a metabolitilor), proteinele inglobate in aceasta faza asigura rezistenta, elasticitatea, dar si adezivitatea celulelor la fibrele matricei.

!"1" Glico&amino,licanii 7GAG=licozaminoglicanii reprezinta lanturi poliza#aridice lungi, neramificate, compuse din unitati diza#aridice repetitive. 0nul dintre reziduurile glucidice ale motivului repetitiv este obligatoriu aminat ( N-acetilglucozamina sau N-acetil-galactozamina ) si, in unele cazuri, sulfatat. 1 doua monoza#arida este un acid uronic (D-glucuronic sau ,-iduronic). =ruparile sulfat sau carboxil monoza#aridice confera o puternica sarcina electrica negativa glicozaminoglicanilor. *atorita rigiditatii lanturilor poliza#aridice, =1= adopta conformatii spatiale foarte extinse, pliate la intimplare, cu volum foarte mare raportat la greutatea lor moleculara. $arcina lor negativa atrage un numar important de cationi (in special )a 2) care, fiind osmotic activi, absoarb mari cantitati de apa in matrice. uternica #idratare creaza o turgescenta care creste rezistenta matricei la fortele de compresiune. rincipale tipuri de glicozaminogicani matriciali, din compozitia diferitelor tesuturi con&unctive, sunt: acidul 2ialuronic (hialuronatul) 7%i," !"1"-, acidul condroitinsul%uric (condroi -tinsulfatul) si acidul 9eratansul%uric (!eratansulfatul).

$i," !"1" Compo&itia c2imica a acidului 2ialuronic 7,lico&amino,lican-

22

2.1.1.

cidul !ialuronic

:ste un glicozaminoglucan nesulfatat, prezent in cantitati variabile in toate tesuturile organismelor, fiind foarte abundent in embrionii tineri. $e presupune ca acidul #ialuronic reprezinta forma evolutiva cea mai precoce a glicozaminoglucanilor. *eoarece cantitatea de acid #ialuronic creste odata cu intensificarea migratiei celulare si scade atunci cand migratia inceteaza, el fiind degradat de hialuronidaza, se crede ca acest compus este implicat activ in morfogeneza sau procesul de cicatrizare. In lic#idul articular, acidul #ialuronic intervine in lubrifiere. 2.1.2. Proteo"licanii +u exceptia acidului #ialuronic, toti glicozaminoglicanii sunt legati covalent cu o proteina, formand proteo,licanii. 1cestia sunt alcatuiti dintr"un lant polipeptidic (nucleu proteic), sintetizat la nivelul 3:= si din catene polizaharidice laterale, liniare, adaugate la nivelul aparatului =olgi. <egatura nucleului proteic cu lanturile laterale se face prin intermediul unei unitati triza#aridice fixate pe aminoacidul serina. e aceasta regiune @balamaA se insera succesiv rezidurile za#aridice, sub actiunea glicoziltransferazelor specifice, lanturile crescand si fiind modificate continuu prin epimerizare sau sulfatare. $pre deosebire de glicoproteine, proteoglicanii contin un procent de pana la 74B glucide, sub forma de cateva sute de lanturi =1= neramificate, cu o lungime medie de C5 resturi glucidice !eterogenitatea proteoglicanilor este practic nelimitata, depinzand de compozitia proteica, de talia moleculara, numarul catenelor de glicozaminoaminoglicani si compozitia acestora. 1socierea moleculelor de =1= si a proteoglicanilor in matricea extracelulara nu este foarte bine inteleasa. $"a demonstrate insa ca proteoglicanul ma&or al cartila&elor " !eratansulfatcondroitinsulfat - se asambleaza in spatiul extracelular cu o singura catena de acid #ialuronic, dand nastere unui complex molecular gigantic, cu o greutate moleculara de circa 155 milioane *a 7%i,"!"!"-icrografiile elctronice realizate pe substanta fundamentala a unor tesuturi au aratat ca proteoglicanii apar ca structuri filamentoase, care incercuiesc fibrilele de colagen la intervale regulate (D64 nm). 0nii proteoglicani nu sunt secretati in matricea extracelulara, ci sunt componente intrinseci ale membranelor plasmatice, cu nucleul proteic ancorat in dublul strat lipidic. 1cesti proteoglucani membranari contin in mod obisnuit un numar mic de lanturi =1=.

$i," !"!" CompleA ,lico&amino,licanic : proteo,licanic de dimensiuni ,i,antice din compo&itia matricei eAtracelulare 7A : micro%oto,ra%ie electronicaB B : repre&entare sc2ematica-

23

!"!" Proteinele matriciale

2.2.1. #ola"enul +olagenul face parte dintr"o familie de proteine fibroase intilnite la toate animalele pluricelulare si care reprezinta D24B din proteina lor totala. 1spectul caracteristic al moleculelor de colagen este structura lor helicoidala tricatenara rigida. +ele trei catene polipeptidice ale colagenului, (catene alfa), cu o lungime medie de 155 aminoacizi, sunt rasucite una in &urul celeilalte, formand molecula de colagen, cu o lungime de 355 nm si un diametru de 1,4 nm. -oleculele de colagen sunt foarte bogate in prolina si glicina. rolina stabilizeaza configuratia elicoidala, orientata spre stanga, a fiecarei catene alfa, iar glicina , dispusa regulat odata la trei resturi de aminoacizi, permite inrularea stransa a celor trei catene alfa"elicoidale in superelicea colagenului 7%i," !"#"-"

$i," !"# Structura catenei 7A- si a moleculei 7B- de cola,en

*in totalitatea celor aproximativ 25 de lanturi de colagen diferite, identificate pana in prezent, cele mai bine caracterizate sunt tipurile: I, II si III, care reprezinta tipurile fibrilare de colagen si tipul IE, care nu formeaza fibrile. $e crede ca tipurile fibrilare de colagen au aparut prin duplicari repetate ale secventelor de 1*) care codifica succesiunea aminoacizilor in catenele alfa. +olagenul de tip IE a avut probabil o evolutie diferita. <anturile polipeptidice individuale ale colagenului sunt sintetizate la nivelul ribozomilor fixati pe 3:=, sub forma unor precursori numiti procatene alfa. 1cesti precursori poseda doua catene scurte de aminoacizi la extremitatile amino" si carboxi"terminale (propeptide). In lumenul 3:=, rezidurile de prolina si lizina sunt #idroxilate sub forma de #idroxiprolina si #idroxilizina. rocesul de #idroxilare permite formarea de legaturi de #idrogen intercatenare, care stabilizeaza elicea tricatenara, in curs de formare a colagenului. %iecare procaena alfa se asociaza ulterior prin aceste legaturi de ! sub forma de triplu #elix, alcatuind molecula de procolagen. *upa secretia lor, prin intermediul aparatului =olgi, la exteriorul celulei, lanturile de procolagen se transforma in molecula matura de colagen, prin eliminarea propeptidelor terminale, sub actiunea unor proteaze.
2,

rezenta propeptidelor la nivelul procatenelor alfa, g#ideaza formarea intracelulara a moleculelor de colagen si, totodata, impiedica formarea fibrilelor de colagen in citoplasma (care, prin dimensiunea lor, ar avea efecte distructive asupra celulei secretoare). In spatiul extracelular, moleculele de colagen se asociaza, formand fibrile cu diametru de 15"355 nm si lungimi foarte mari. 1ceste fibrile prezinta striatii transversale cu o perioada de 6> nm, care reflecta decalarea moleculelor adiacente de colagen. 3ezistenta fibrilelor de colagen este considerabil marita prin formarea legaturilor transversale covalente, atat in interiorul moleculei, cat si intre moleculele constitutive 7%i," !"/"-"

$i," !"/" Etape ale sinte&ei. asamblarii. secretiei si asocierii moleculelor de cola,en in %ibrele de cola,en

%ibrilele prezinta modalitati variate de organizare, in diferite tesuturi: reticulare (tegumentul mamiferelor), fascicule paralele (tendoane), straturi suprapus cu directie perpendiculara (oase si cornee) etc. +elulele secretoare de colagen ale tesutului con&unctiv pot determina modul de organizare spatiala al colagenului in matrice. *e exemplu, fibroblastele se deplaseaza lent pe substratul de colagen secretat, comprimand fibrilele si orientandu"le sub forma de cabluri, favorizand astfel rolul lor mecanic in economia tesutului respectiv. -oleculele de colagen de tip IE difera de formele fibrilare prin faptul ca secventa regulata de aminoacizi din acestea din urma este intrerupta in anumite regiuni, dezorganizandu"se astfel local structura #elicoidala tricatenara. In al doilea rand, moleculele de procolagen de tip IE nu sunt clivate dupa secretie, ci isi conserva regiunile propeptidice, ceea ce le permite asocierea in retele multistratificate, sub forma de foite suprapuse. 2.2.2. $lastina :lastina reprezinta componentul principal al fibrelor elastice prezente in matricea extracelulara. :a confera, pe langa rezistenta la tensiune si elasticitatea, esentiala pentru unele tesuturi (cum ar fi pielea, vasele sanguine sau tesutul pulmonar).
24

:lastina este o proteina neglicozilata, continand circa C35 radicali de aminoacizi si fiind foarte bogata in prolina si glicina. In afara de elastina, fibrele elastice sunt compuse si dintr"o glicoproteina de forma microfibrilara. *atorita caracterului #idrofob accentuat, moleculele de elastina formeaza filamente si retele unite prin legaturi transversale covalente in spatiul extracelular. %ibrele de elastina se pliaza intr"un mod aleatoriu, iar prin intermediul numeroaselor punti intercatenare formate, se pot extinde si plia foarte usor, sub actiunea unor forte mecanice.%ibrele elastice sunt de cel putin 4 ori mai elastice decat un elastic cu aceeasi sectiune 7%i,"!"1"-" Interactiunea lor cu fibrele inextensibile de colagen limiteaza insa amploarea intinderii, prevenind ruperea tesutului.

$i," !"1" Structura si proprietatile retelei de elastina 7elasticitatea-

2.2.3. %ibronectina 3eprezinta o glicoproteina de aderenta, bine caracterizata, care contribuie la legatura celulelor cu alte molecule matriceale. %ibronectina este un dimer compus din doua subunitati identice (formate din cate 2455 reziduri de aminoacizi), care sunt legate printr"o perec#e de punti disulfidice la extremitatile lor carboxilate. %iecare subunitate prezinta o serie de domenii globulare, separate prin segmente fibrilare flexibile. %iecare domeniu globular are un rol diferit, la randul sau, functionand ca situs de atasare pentru diverse alte molecule (colagen, #eparina, receptorii specifici de la suprafata diferitelor tipuri de celule, etc.) 7%i,"!"3"-" *omeniul de legare al fibronectinei la celule prezinta o secventa tripeptidica specifica: arginina ? glicina ? asparagina (3"="*). olipeptidele artificiale care prezinta aceasta succesiune de aminoacizi sunt in#ibitori competitivi pentru situsurile celulare de legare a fibronectinei. $ecventa 3"="* nu este specifica doar pentru fibronectina, ci este comuna pentru o larga varietate de proteine de aderenta extracelulara.
26

$i," !"3" Structura %ibronectinei 7A : sc2emaB B : micro%oto,ra%iielectronice-

%ibronectina exista sub trei forme: fibronectina plasmatica (o forma solubila dimerica), intalnita in sange si lic#idele interstitiale, ce contribuie la coagulare, si cicatrizare; fibronectina de suprafata celulara, atasata tranzitoriu la fata externa a membranei; fibronectina matriceala, insolubila, care asigura atasarea celulelor la matrice. %ibronectina este importanta nu numai in medierea adezivitatii celulare, ci intervine si in migrarea celulara. *e exemplu, la embrionii nevertebratelor si ai vertebratelor s"au gasit mari cantitati de fibronectina, dispuse de"a lungul traseelor urmate de celulele mezodermice ce migreaza, in timpul gastrulatiei. %ibronectina favorizeaza deplasarea celulara, prin facilitarea atasarii celulelor la componentele matricei. 2.2.&. 'aminina :ste un complex glicoproteic de mari dimensiuni (DC45.555 *a), cu rol de aderenta, compus din trei catene polipeptidice dispuse cruciform, unite prin punti disulfidice. +a si fibronectina, prezinta un numar de domenii functionale de legare la colagenul de tip IE, la #eparan" sulfat si la unul sau mai multi receptori proteici celulari 7%i," !"="-"

$i," !"=" Structura lamininei 7A : sc2emaB B : micro%oto,ra%ii electronice-

2>

2.3. 'amina (lamela) bazala <aminina, fibronectina si colagenul de tip IE sunt componentele principale ale laminelor (lamelor- ba&ale. 1cestea sunt regiuni specializate ale matricei extracelulare, situate la baza tuturor structurilor epiteliale. %orme specializate ale lamelor bazale incon&oara, de asemenea, fibrele musculare individuale, celulele nevroglice $c#Hann sau separa straturile epiteliale de la nivelul barierei alveolare sau ale glomerulului renal 7%i,"!">"-"

$i," !">" Carietati ale laminei ba&ale

-a&oritatea lamelelor bazale sunt compuse din doua straturi distincte: un strat electrono"transparent (lamina lucida sau rara), adiacent la membrana plasmatica bazala; un strat electrono"dens (lamina densa) situat sub primul. In unele cazuri, un al treilea strat, continand fibre de colagen ( lamina reticularis), uneste lamela bazala cu tesutul con&unctiv subiacent. *in aceasta cauza, unii citologi utilizeaza termenul de membrana bazala pentru a descrie toate cele trei componente. rincipalul constituent la laminei dense este colagenul, pe cand laminina este prezenta in principal in stratul superficial, fixand celulele la lamela bazala; fibronectina este localizata, preponderent, in in stratul reticular, contribuind la legarea moleculelor matriceale cu celulele. <amelele bazale prezinta o polivalenta functionala impresionanta. In glomerulul renal, lamina bazala, avand o grosime neobisnuita, serveste de filtru molecular, controland trecerea moleculelor din sange in urina, in cursul procesului de filtrare. <amela bazala functioneaza si ca bariera celulara selectiva. *e exemplu, lamela situata sub celulele epiteliale impiedica fibroblastele din tesutul con&unctiv subiacent sa intre in contact cu epiteliile. In sfarsit, lamela bazala &oaca un rol fundamental in regenerarea celulara dupa leziuni. 1tunci cand tesuturi cum ar fi cel muscular, nervos sau epitelial sunt lezate, lamela bazala persista si constituie o sarpanta structurala ce g#ideaza migrarea celulelor regenerative si reconstituirea ar#itecturii initiale a tesutului. 2.&. (eceptori membranari pentru componentele matriciale 1tasarea celulelor la matricea extracelulara se datoreaza mai multor macromolecule cu rol de receptori, in special de natura glicoproteica, localizate in membrana celulara,. 3eceptorii matriceali ai celulelor difera de receptorii suprafetei celulare pentru #ormoni, de exemplu, prin afinitatea lor mai slaba pentru ligandul caracteristic si prin concentratia ridicata la nivelul membranei. 3eceptorii matriceali, ca si cei intercelulari, functioneaza intr " o maniera cooperanta. *intre receptorii matriceali, receptorul de %ibronectina de pe fibroblastele mamiferelor a fost cel mai bine caracterizat. 1cest receptor este format dintr"un complex necovalent de doua lanturi polipeptidice (alfa si beta) cu greutate moleculara mare. :l realizeaza legatura transmembranara intre citosc#eletul intracelular de actina si fibronectina din matrice. 1u fost descrisi si alti numerosi receptori similari (inclusiv pentru laminina si colagen), toti fiind inruditi cu receptorul fibroblastic pentru fibronectina, motiv pentru care ei au fost incadrati in
2C

%amilia inte,rinelor. -embrii acestei familii prezinta, in ma&oritatea cazurilor, situsuri de recunoastere pentru secventa 3"="* a componentelor proteice matriciale 7%i," !"?"- . )u toti receptorii matriciali apartin insa familiei integrinelor. 0nele celule utilizeaza, de exemplu, proteoglicani membranari pentru fixarea la matrice sau la alte celule.

$i," !"?" Sc2ema receptorului pentru %ibronectina 7receptor din %amilia inte,rinelor-

-oleculele matricei extracelulare exercita o actiune considerabila asupra comportamen "tului celulelor din cultura, dar si asupra formei, polaritatii, diferentierii si metabolismului acestora. *e exemplu, celulele epiteliale ale corneei produc foarte putin colagen atunci cand sunt cultivate pe suprafete sintetice; atunci cand sunt insa crescute pe un pat de proteine fibrilare, ele secreta cantitati importante de colagen. $uprafata bazala, ca si citosc#eletul celulelor epiteliale cultivate direct, pe placi de plastic sau de sticla, sunt neregulate. +and aceleasi celule sunt cultivate pe macromoleculele caracteristice ale matricei, suprafetele bazale devin regulate, iar citosc#eletul devine foarte ordonat, similar cu cel din tesuturile intacte. Interactiunea dintre matricea extracelulara si citosc#elet este reciproca: filamentele intracelulare de actina pot influenta, la randul lor, aran&amentul moleculelor de fibronectina secretate. *aca celulele sunt tratate cu cito#alazina (substanta care dezorganizeaza filamentele de actina) fibrilele de fibronectina se disociaza de la suprafata celulara. +onexiunea dintre elementele fibrilare din mediul intra " si extracelular se realizeaza, indiscutabil, prin intermediul glicoproteinelor transmembranare. *in moment ce citosc#eletul poate sa ordoneze macromoleculele secretate de celule, iar moleculele matriceale pot, la randul lor, sa organizeze citosc#eletul celular, matricea extracelulara este capabila, in principiu, sa propage ordinul de organizare de la o celula la alta. -atricea indeplineste si un rol central in alinierea si orientarea celulelor in tesuturile si organele in curs de dezvoltare.

27

Intrebari de veri%icare si evaluare a cunostintelor

1. +are sunt componentele moleculare esentiale ale matricei extracelulareG 2. +e reprezinta, care este compozitia c#imica si ce exemple de glicozaminoglicani cunoastetiG 3. +are este diferenta dintre glicozaminoglicani si proteoglicaniG ,. In ce consta structura spatiala, tridimensionala si compozitia c#imica a moleculelor de colagenG 4. +are sunt etapele sintezei, secretiei si asamblarii extraceluare a moleculelor de colagen in fibrele de colagenG 6. +e tipuri principale de colagen exista si care sunt particularitatile acestoraG >. +um se poate explica, din punct de vedere ultrastructural, rolul fibronectinei in atasarea celulelor la componentele matricialeG C. +are este relatia dintre structura retelei de elastina si rolul acesteia in matricea extracelularaG 7. +e structura spatiala prezinta lamininaG 15. +are sunt componentele ultrastructurale ale laminei bazaleG +e varietati si functii ale acestei formatiuni matriciale se descriuG 11. +e sunt receptorii receptorii din familia integrinelor si ce caracteristici prezintaG 12. +um poate fi exemplificata interactiunea reciproca dintre componentele proteice matriciale si elementele de citosc#eletG

6eme pentru eAaminarea %inala

1. :numerarea principalelor componente moleculare ale matricei citoplasmatice. 2. recizarea compozitiei c#imice, ultrastructurii si a rolurilor glicozaminoglicanilor si proteoglicanilor matriciali. 3. *escrierea structurii, biogenezei, tipurilor si a functiilor fibrelor de colagen. ,. recizarea caracteristicilor ultrastructurale si functionale ale altor proteine matriciale (elastina, fibronectina, laminina). 4. <amina bazala: definitie, varietati, ultrastructura, roluri. 6. +aracterizarea ultrastructurala a receptorilor celulari pentru componentele matriciale (integrinele). >. 3elatia dintre componentele fibrilare (proteice) matriciale si elementele de citosc#elet.

35

Unitatea de invatare # Recunoasterea si ade&ivitatea celulara

#"1" Recunoasterea celulara
:xista doua mecanisme fundamentale de recunoastere si asociere a celulelor, in vederea asocierii lor tesuturi: mecanismul cel mai simplu consta in asocierea reciproca, sau elementele matricei extracelulare, a celulelor provenite din diviziunile repetate ale unei celuleAsusaA. +elulele isi dezvolta sisteme de aderenta, a caror distributie precisa determina forma ansamblului celular; celulele nu pot parasi tesutul in formare. In general, acest mecanism de #istogeneza caracterizeaza tesuturile epiteliale. al doilea mecanism este mai complex si implica migrarea celulara: o populatie celulara invadeaza o alta populatie , iar celulele cu origini diferite interactioneaza, formand un tesut mixt (un organ). 0n asemenea mecanism necesita orientarea celulelor migratoare spre destinatia lor finala, fie prin intermediul unor semnale c#imice (c#imio " tactism), fie cu a&utorul unor fibrile proteice de orientare (de exemplu fibronectina), cu care celulele interactioneaza ( ghidare de contact). <a em" brionii vertebratelor, de exemplu, celulele crestei neurale se desprind de la nivelul tubului neural si migreaza, apoi se diferentiaza si se asociaza cu alte celule, formand sistemul nervos periferic. %ie ca se asambleaza dupa diviziune sau dupa migrare, celulele trebuie sa se @recunoascaA specific, pentru a putea sa se asocieze in tesuturi, sau pentru a se putea separa de celulele diferite. Intelegerea modalitatilor de recunoastere si asociere celulara s"a realizat pe modele experimentale diferite. 0nul dintre cele mai sugestive il constituie studiul comportamentului social al unor microorganisme ce pot trece, in anumite conditii, de la un mod de viata unicelular, la organizarea pluricelulara. 1stfel, amoeba )ict*ostelium discoideum este un organism unicelular care traieste pe solul padurilor, #ranindu"se cu bacterii si resturi organice si care, in conditii normale, se inmulteste prin diviziuni directe, o data la 2"3 ore. In conditiile in care rezervele nutritive se epuizeaza, amoebele inceteaza sa se mai divida si se grupeaza in ansambluri pluricelulare minuscule (1"2 mm ), numite @limacsiA. %iecare @limaxA este compus din circa 1555 de celule si prezinta un comportament multivalent, pe care amoebele individuale nu"l poseda. 1stfel, acest agregat este foarte sensibil la lumina si caldura, deplasandu" se activ in directia unui mediu cu conditii mai favorabile. In cursul migrarii, celulele incep sa se diferentieze si sa se grupeze in regiuni care prefigureaza partile viitorului corp vegetativ. +and @limacsiiA a&ung in locuri propice se metamorfozeaza, dezvoltandu"si, pe discul fixat de substrat, un peduncul si un sac sporal. In conditii favorabile, sporii se elibereaza si genereaza noi amoebe, in timp ce celelalte parti ale corpului vegetativ degenereaza si mor 7$i," #"1"-" 1samblarea celulelor pentru a forma @limaxulA se realizeaza prin chimiota*ie, ca urmare a eliberarii in mediu de catre unii indivizi, a unui semnal c#imic, reprezentat de c1- (1- ciclic). 1ceste celule devin centre de agregare, spre ele venind, in valuri succesive, amoebele care au fixat semnalul c#imic pe receptorii lor de membrana, semnal ce determina formarea de pseudopode. 1moebele receptoare elibereaza, la randul lor, c1- , ca raspus la semnalul receptionat, functionand ca relee, ce amplifica semnalul initial si antreneaza noi si noi valuri de migratie celulara, circulara sau spiralata. In felul acesta, intensitatea semnalului de agregare se mentine constanta, pe arii largi. 0n astfel de semnal se deosebeste de semnalul emis, de exemplu, de amoeba )ict*ostelium minutum, la care intensitatea acestuia slabeste rapid. In acest caz, @limacsiiA formati au dimensiuni foarte mici, fiind alcatuiti dintr"un numar redus de celule. 1socierea celulelor amoeboidiene in ansamblul reprezentat de @limaxA presupune existenta unor molecule de aderenta, sintetizate tot ca raspus la stimularea cu c1- .
31

1stfel, discoidina - -, este o proteina din grupul lectinelor, cu functie de g#idare si contact, care se leaga atat la suprafata celulelor, cat si la substratul de migrare. $"au identificat si doua glicoproteine transmembranare care contribuie la aderenta si soliditatea ansamblului celular: situsul # de contact, +a22 " dependent, sintetizat in primele C ore de carenta nutritiva si situsul . de contact, produs in perioada imediat urmatoare si care este +a 22 "independent.

$i," #"1" Ciclul de viata al amoebei )ict*ostelium discoideum 7sc2ema si micro%oto,ra%ii-

$pre deosebire de exemplul amintit, in care agregarea celulelor este usor observabila in cultura, la animalele pluricelulare mecanismele de recunoastere si asociere celulara sunt mult mai greu de studiat. In acest caz se procedeaza la disocierea celulelor din tesuturi (in special din tesuturile embrionare) si la studiul reasamblarii acestora in vitro. *isocierea se realizeaza tratand celulele cu concentratii slabe de enzime proteolitice (frecvent tripsina), in combinatie cu agenti c#elanti ai +a 22 (:*/1). +elulele separate, cultivate, se reasambleaza in vitro in structuri similare cu tesutul de origine. *aca in aceeasi cultura se introduc celule embrionare cu origini diferite (de exemplu, celule #epatice si retiniene), initial se formeaza agregate mixte, nediferentiate. In timp, celulele sunt triate dupa originea lor si se reconstituie fragmentele tisulare initiale. 1ceste experiente demonstraza ca asocierea celulelor pentru a forma tesuturi nu este un simplu proces morfogenetic, ci presupune dezvoltarea unui sistem de afinitati reciproce intre celule, precum si intre celule si matricea extracelulara. +onstatari interesante asupra sistemelor de recunoastere si aderenta celulare au fost obtinute prin cultivarea cheratinocitelor disociate (celule se apartin tesutului epitelial). /n vivo, c#eratinocitele din stratul bazal al epidermei sunt stratificate: cele din stratul bazal, relativ nediferentiate, se divid constant, generand c#eratinocitele din straturile superioare, lipsite de activitate mitotica si care prezinta o diferentiere pronuntata. *aca, in mediul de cultura, concentratia +a 22 este foarte mica, sistemul de aderente +a 22 " dependente nu functioneaza, iar celulele vor creste intr"un monostrat, format din celule proliferative si celule in curs de diferentiere. *aca concentratia +a22 se normalizeaza, monostratul se transforma intr"un agregat pluristratificat, cu o dispozitie a celulelor identica celei din pielea normala.
32

:xperientele cu anticorpi monovalenti au permis identificarea sistemelor moleculare care intervin in aderenta celulara. 1stfel, molecula de aderenta a celuleor nervoase (N-&#M) este o glicoproteina transmembranara formata din 1555 aminoacizi, exprimata la suprafata neuronilor si a celulelor gliale. In&ectarea anticorpilor anti")"+1- in oc#iul embrionului de gaina in#iba dezvoltarea normala a retinei si formarea axonilor, dovedind ca )"+1- &oaca un rol important in aderenta celulelor nervoase si dezvoltarea sistemului nervos. +elulele crestei neurale, care poseda un numar mare de )"+1- pe suprafata lor, pierd aceste molecule in cursul migratiei, dar le reexprima atunci cand interactioneaza pentru a forma ganglionii nervosi. 3egiunea extracelulara a )"+1-, identica la ma&oritatea tipurilor acestor glicoproteine, este pliata in 4 domenii, sub forma de bucle, fiind omologa cu anumite domenii ale imunoglobulinelor. *e aceea, )"+1- este considerata a fi un membru superfamiliei anticorpilor 7%i," #"!"-" -oleculele )"+1- intervin in aderenta celulara +a22 " dependenta.

$i," #"!" Structura di%eritilor receptori de aderenta de tip ;5CA0 7super%amilia anticorpilor-

( alta familie de molecule de aderenta este cea a caderinelor, care mediaza contactele celulare +a22 " dependente. $e cunosc pana in prezent caderinele de tip :, ) si . &aderina 0 este cea mai bine caracterizata. 3egiunea sa extracelulara este pliata in trei domenii, aparent diferite de domeniile imunoglobulinelor. In celulele epiteliale mature, caderina : se concentreaza in special la nivelul centurilor de aderenta, conectand sc#eletul de actina al acestor celule si conferind o anume rezistenta mecanica a tesutului. 1paritia si disparitia unui tip de caderina este legata de etapele morfogenetice embrionare. *e exemplu, ectodermul care genereaza tubul neural in formare pierde caderina : si exprima doar caderina ). 0n tip celular unic utilizeaza mai multe mecanisme moleculare de aderenta cu alte celule sau cu matricea extracelulara. $pre deosebire de receptorii pentru semnalele c#imice, solubile, care se leaga de ligandul specific cu o mare afinitate, receptorii pentru moleculele de la suprafata celulara sau pentru matrice au, in general, o afinitate slaba. +aracteristica pentru acesti receptori este forta de legatura, care rezulta din asocierea simultana a lor, insumata cu cea a multiplilor liganzi ai celulelor adiacente sau ai matricei extracelulare. +ombinatia specifica a moleculelor intercelulare de aderenta, ca si concentratia si
33

distributia lor la suprafata oricarui cuplu de celule determina masura in care aceste celule se vor recunoaste si vor reactiona. 1ceste combinatii de receptori constituie un @cod morfogeneticA, care determina modul de organizare a celulelor in tesuturi. e baza acestui cod, celulele, c#iar si cele strans inrudite, sunt capabile sa detecteze cele mai mici diferente de aderenta si sa trieze celulele cu care vor stabili contactele cele mai solide, dintre numeroasele variante posibile 7%i," #"#"-" (bservatiile realizate pe celulele embrionare cultivate, care se ataseaza reciproc pentru a forma tesuturi, sau pe tesuturile adulte, in curs de regenerare, au aratat ca aceste contacte nu implica formarea de &onctiuni celulare organizate. +ontactele intercelulare ce se realizeaza prin glicoproteinele transmembranare de legatura permit locomotia celulara, dar nu sunt atat de puternice pentru a imobiliza celulele. -oleculele de aderenta non&unctionala initiaza doar asocierea celulelor in tesuturi. 1ceasta asociere este apoi stabilizata prin asamblarea &onctiunilor intercelulare. -ulte proteine, cum ar fi de exemplu caderina :, sunt implicate in initierea aderentei celulare, dar pot deveni ulterior parti intrinseci ale &onctiunilor intercelulare.

$i, #"#" 6ipuri de receptori de aderenta intercelulara si modalitati de asociere a acestora

#"!" Ade&ivitatea celulara

In organismele pluricelulare ma&oritatea celulelor sunt organizate in ansambluri cooperative " tesuturi, care, la randul, lor se structureaza in unitati functionale " organe. In cadrul tesuturilor, celulele sunt asociate si interactioneaza fie prin intermediul unei retele proteice din constitutia matricei extracelulare, fie sunt unite prin contacte directe " jonctiuni intercelulare, la nivelul unor regiuni membranare specializate. In functie de ponderea matricei si a &onctiunilor intercelulare, se disting doua categorii ma&ore de tesuturi animale:
3,

in tesuturile con+unctive matricea extracelulara este preponderenta, celulele fiind dispersate in aceasta masa, formata in principal din polimeri fibrilari de colagen. +elulele sunt atasate la componentele matricei, care suporta cea mai mare parte a fortelor mecanice care se exercita asupra tesutului. in tesuturile epiteliale, celulele sunt organizate in foite celulare dispuse la suprafata corpului sau la interiorul organelor cavitare, ce functioneaza ca bariere de permeabilitate pentru apa si ionii din diferitele compartimente ale organismului. +elulele sunt strans atasate reciproc prin dispozitive speciale de adezivitate, care suporta cea mai mare parte din actiunile mecanice exercitate asupra tesutului. -atricea este redusa cantitativ in comparatie cu volumul ocupat de celule. Ionctiunile celulare, atat cele dintre celule, cat si cele dintre celule si matricea extracelulara, pot fi clasificate in trei grupe principale, in functie de dispozitivele de adezivitate participante: Donctiuni stranse (impermeabile sau ocluzive), Donctiuni de ancorare si +onctiuni comunicante (deschise, gap-junctions) 3.2.1 ,onctiunile stranse (impermeabile sau ocluzive) $unt prezente la nivelul foitelor epiteliale. $pre exemplu, epiteliul care tapeteaza vilozitatile intestinale se comporta ca o bariera dubla: retine cea mai mare parte a continutului ionic si molecular in interiorul lumenului intestinal si impiedica, totodata, reabsorbtia substantelor din sange in interiorul intestinului. In acelasi timp, celulele epiteliale intestinale realizeaza transportul transcelular (transepitelial) al nutrientilor, din intestinul subtire in sangele capilar al vilozitatilor, prin intermediul pompelor active din membrana apicala a acestor celule si a difuziei facilitate, la nivelul membranei bazolaterale. 3ealizarea acestui transport unidirectional de metaboliti se realizeaza datorita &onctiunile stranse. 1ceste &onctiuni, a caror stabilitate este calciu"dependenta, sudeaza celulele epiteliale la nivelul regiunii superioare a membranelor lor laterale. In microscopia electronica, prin criofracturare, zona &onctiunilor impermeabile apare formata dintr"o retea de lanturi proteice anastomozate, compuse din subunitati proteice globulare, ce prezinta o dispozitie complementara in membranele celor doua celule adiacente 7%i," #"/"-"

$i," #"/" Eonctiuni stranse 7sus : celule epiteliale intestinale solidari&ate prin Donctiuni stranseB Dos : ultrastructura Donctiunilor stranse-

34

*esi in principiu impermeabile, &onctiunile stranse confera o permeabilitate diferentiata di "feritelor epitelii. *e exemplu, &onctiunile stanse din epiteliul intestinului subtire sunt de circa 15.555 de ori mai permeabile pentru ioni decat cele din epiteliul vezical. 3.2.2. ,onctiunile de ancorare 1ceste &onctiuni asociaza elementele de citosc#elet ale celulelor care se afla in contact, sau aceste elemente cu matricea extracelulara, permitand celulelor sa se comporte ca unitati structurale rezistente la actiunea fortelor dezorganizatoare. /oate &onctiunile de ancorare sunt formate din doua unitati ultrastructurale proteice: proteine intracelulare, care unesc complexul &onctional cu elementele specifice ale citosc#eletului, si glicoproteine transmembranare, a caror domenii intracelulare se leaga la proteinele intracelulare, iar domeniile extracelulare interactioneaza fie cu matricea extracelulara, fie cu domeniile extracelulare alte glicoproteinelor din celulele vecine aderente. :xista doua forme de &onctiuni de ancorare, diferite din punct de vedere ultrastructural si functional: jonctiunile aderente si jonctiunile prin desmozomi si hemidesmozomi . Eonctiunile aderente *esi in tesuturile neepiteliale aceste &onctiuni exista in forme diferite, in foitele epiteliale ele formeaza frecvent centuri de aderenta continua (zonula aderens). 1ceste centuri sunt &uxtapuse in celulele epiteliale adiacente, fiind formate din filamente de actina paralele, care formeaza o centura situata sub &onctiunile impermeabile. =licoproteinele transmembranare care realizeaza ancorarea celulelor adiacente sunt +a 22 "dependente si fac parte din familia de proteine de aderenta caderine 7%i,"#"1"-"

$i," #"1" Eonctiuni ancorare8 centuri de aderenta continua 7sus : celule epiteliale solidari&ate prin centuri de aderentaB Dos : ultrastructura centurilor de aderenta-

36

+enturile de actina din celulele consolidate prin aceste &onctiuni confera o rezistenta mecanica deosebita epiteliului, permitand o serie de transformari morfogenetice, cum ar fi, de exemplu, inrularea ectodermului embrionar in vederea formarii tubului neuronal. Ionctiunile de ancorare dintre filamentele de actina celulare si matricea extracitoplasmatica sunt numite puncte de contact focal sau placi de aderenta. In placile de aderenta glicoproteinele transmembranare de legatura cu matricea sunt receptori care apartin familiei integrinelor. +esmo&omii si 2emidesmo&omii 1cest tip de &onctiuni reprezinta puncte de contact intercelular in forma de @butoni de presiuneA, care asambleaza celulele dintr"o larga varietate de tesuturi. :i servesc ca punct de ancorare pentru o larga varietate de filamente intermediare citoplasmatice, care constituie o sarpanta structurala pentru celulele aderente: filamentele de cheratina din celulele epiteliale, filamentele de desmina din celulele musculare cardiace, filamentele de vimentina din celulele con&unctive, etc. 0n desmozom este compus din doua elemente ultrastructurale: o placa citoplasmatica densa, alcatuita dintr"un complex de proteine intracelulare (in special desmoplachine) pe care se ataseaza elementele de citosc#elet si glicoproteine transmembranare (desmogleine), care se ataseaza cu o extremitate pe placa si interactioneaza, prin domeniile extracelulare, cu alte proteine transmembranare, din celulelor vecine 7%i," #"3"-"

$i," #"3" Eonctiuni de aderenta intrercelulara8 desmozomii 7sus : ultrastructura unui desmo&omB Dos : celule epiteliale solidari&ate prin desmo&omi-

-emidesmozomii. desi morfologic similari, difera c#imic si functional de desmozomi. :i ataseaza suprafata bazala a celulelor epiteliale la lamina bazala con&unctiva pe care este situat epiteliul, iar filamentele intermediare celulare se ataseaza la placile celulare terminal si nu lateral, cum este in cazul desmozomilor. *esmozomii si #emidesmozomii sunt dispozitive de adezivitate care repartizeaza fortele de tensiune sau de dispersie in ansamblul epiteliului si a tesutului con&unctiv subadiacent, conferind astfel o rezistenta mecanica crescuta acestor formatiuni.

3>

3.2.3. ,onctiunile comunicante (desc!ise, "ap-+unctions) $unt unele dintre &onctiunile celulare cele mai raspandite, fiind prezente in ma&oritatea tesuturilor animalelor vertebrate. 1ceste &onctiuni sunt numite comunicante deoarece permit sc#imburile ionice si de molecule #idrosolubile dintre celulele adiacente, realizand in felul acesta un cupla& metabolic si electric celular. +oroborarea studiilor de electroc#imie, microscopie fluorescenta si autoradiografie, cu observatiile electronomicroscopice, a permis caracterizarea ultrustructurala a &onctiunilor comunicante: la nivelul regiunilor de contact intercelular, membranele celulare prezinta proteine transmembranare, reprezentate de 6 subunitati proteice identice (cone*oni). Intre conexoni se formeaza canale cu diametrul de 1,4 nm 7%i," #"="-" +onexonii din doua membrane adiacente contacteaza si formeaza un canal continuu, care uneste citoplasmele celor doua celule. In &onctiunile comunicante se pot inscrie si sinapsele chimice si plasmodesmele (prezente numai la celulele vegetale).

$i," #"=" Eonctiuni comunicante intercelulare 7Donctiuni de tip F,apG-

3C

Intrebari de veri%icare si evaluare a cunostintelor

1. +are sunt cele doua mecanisme fundamentale de recunoastere si asociere a celulelor in tesuturiG 2. *e ce este considerate amoeba )ict*ostelium discoideum un organism model in studiul mecanismelor de recunoastere si adezivitate celularaG 3. +are sunt etapele ciclului de viata al amoebei )ict*ostelium discoideum si ce molecule de aderenta celulara au fost identificate la acest microorganismG. ,. +are sunt principalele sisteme moleculare ce asigura adezivitatea celulara la organismele pluricelulareG +are sunt caracteristicile ultrastructurale si functionale ale acestoraG 4. In afara de stabilirea &onctiunile intercelulare specifice, ce alte conditii trebuie satisfacute pentru a asigura formarea unui agregat celular stabil (tesut)G 6. rin ce difera tesuturile epiteliale fata de cele con&unctive in ceea ce priveste ponderea anumitor tipuri de &onctiuniG >. +e rol, localizare si organizare ultrastructurala prezinta &onctiunile stranse (impermeabile)G C. +are sunt cele doua subunitati esentiale ale oricarei &onctiuni de ancorareG 7. +e deosebiri de ordin ultrastructural si functional exista intre &onctiunile de aderenta si cele realizate prin desmozomi si #emidesmozomiG 15. e ce baze ultrastructurale se poate argumenta rolul &onctiunilor de tip gap in asigurarea sc#imburilor de molecule dintre celuleG

6eme pentru eAaminarea %inala

1. recizarea bazelor moleculare ale recunoasterii si adezivitatii celulare la organismele unicelulare. 2. *escrierea ultrastructural ? functionala a principalelor molecule de adezivitate prezente in membrana celulele organismelor pluricelulare. 3. *efinirea si enumerarea tipurilor de &onctiuni (intercelulare si cu matricea citoplasmatica). ,. +unosterea particularitatilor ultrastructural ? functionale si a deosebirilor dintre diferitele clase de &onctiuni celulare.

37

Unitatea de invatare / Comunicarea 7semnali&area- celulara

+omunicarea dintre celulele unui organism pluricelular este esentiala pentru diferentierea si organizarea acestora in tesuturi, cat si pentru controlul cresterii, a diviziunii, si a functiilor celulare. +elulele animale prezinta trei modalitati principale de comunicare: secretia de substante chimice care sunt transmise la distanta altor celule, sub forma de semnale c#imice; prin molecule atasate membranei plasmatice, care influenteaza activitatea altor celule aflate in contacat fizic direct cu celulele producatoare de semnale; prin intermediul jonctiunilor de tip 1gap2 7%i," /"1.).

$i," /"1" Principalele modalitati de comunicare intercelulara

*intre cele trei modalitati, cea mai diversificata este transmiterea de semnale c#imice intre celulele care nu se afla in contact fizic direct. In functie de distanta la care actioneaza aceste semnale, in primul rand, mecanismele de transmitere (semnalizare) c#imica a se clasifica in: A" transmiterea endocrina: celulele endocrine specializate secreta hormoni, care circula prin plasma sanguina si actioneaza asupra diferitelor celule " tinta; B" transmiterea paracrina: celulele paracrine secreta mediatori chimici locali, care actioneaza asupra celulelor situate in imediata lor vecinatate; acesti mediatori sunt rapid captati, imobilizati sau degradati enzimatic;
,5

C. transmiterea sinaptica: celulele sistemului nervos secreta neurotransmitatori la nivelul &onctiunilor specializate denumite sinapse chimice (sinapse neuro-neuronale ? intre neuroni si jonctiuni neuromusculare ? intre un neuron motor si o fibra musculara) 7%i, /"!"-"

$i," /" !" 0odalitati de semnali&are c2imica a celulelor a%late la distanta

In toate aceste cazuri, celulele " tinta raspund la semnalul c#imic specific prin intermediul unor receptori de membrana, care fixeaza molecula informativa si initiaza raspunsul. 1ceeasi molecula informativa are frecvent efecte diferite asupra celulelor " tinta diferite. 1ceste efecte variate pot fi explicate fie prin e*istenta unor receptori diferiti in plasmalema celulelor receptoare, fie, in cazul prezentei aceluiasi tip de receptori in diverse celule, a unei modalitati specifice de transductie intracelulara a semnalelor externe 7%i," /"#"-"

$i," /"#" Raspunsuri di%erite ale unor tipuri de celule la actiunea aceluiasi semnal c2imic 7neurotransmitatorul acetilcolina-.

/ransmiterea endocrina este destul de lenta, un #ormon necesitand cateva minute pentru a a&unge la celula tinta. %iecare tip de celula endocrina secreta un #ormon diferit si fiecare celula "
,1

tinta prezinta receptori complementari pentru acesti #ormoni, raspunsul depinzand in final de tipul celular. /ransmisia nervoasa, in sc#imb, este mult mai rapida si mai precisa. $emnalele c#imice eliberate de celulele nervoase la nivelul sinapselor, sub actiunea potentialului de actiune, actioneaza asupra celulelor postsinaptice atat intr"o maniera paracrina, cat si una sinaptica. In sistemul paracrin, neurotransmitatorul difuzeaza asupra mai multor celule " tinta vecine, pe cand in sistemul sinaptic, actiunea neurotransmitatorului este limitata la o singura celula " tinta. $pre deosebire de #ormoni, care sunt puternic diluati in fluxul sanguin si lic#idul interstitial, neurotransmitatorii sunt mult mai putin diluati, iar receptorii acestora au o afinitate destul de slaba pentru ligandul lor caracteristic. )eurotransmitatorii initiaza raspunsuri mult mai rapide decat #ormonii -oleculele informative (mediatori c#imici locali, neurotransmitatori, #ormoni) sunt foarte variate ca structura, putand fi reprezentate de peptide, proteine, glicoproteine, acizi aminici, steroli si acizi grasi etc. -a&oritatea #ormonilor si mediatorilor c#imici locali sunt #idrosolubili. !ormonii tiroidieni si steroizi, in sc#imb, insolubili in apa (liposolubili) sunt solubilizati in timpul transportului sanguin, prin fixarea lor la diferiti transportori proteici specifici. 1ceasta diferenta de solubilitate este responsabila de modalitatea fundamental diferita de actiune a celor doua clase de molecule asupra celulelor " tinta: moleculele !idrosolubile se fixeaza pe receptorii proteici e*terni ai suprafetei celulare; !ormonii liposolubili traverseaza usor membrana plasmatica (bistratul lipidic) si se fixeaza pe receptorii proteici intracelulari specifici.

/"1" Semnali&area prin intermediul receptorilor intracelulari

!ormonii steroizi, avand o greutate moleculara mica (D355 *a), traverseaza membrana plasmatica prin difuzie simpla si se fixeaza cu afinitate puternica, dar reversibil, pe un receptor proteic complementar. %ixarea #ormonului induce o modificare alosterica a conformatiei receptorului proteic (activarea receptorului), care creste afinitatea acestuia pentru 1*). 1ctivarea permite legarea receptorului pentru #ormonii steroizi la unele gene specifice, avand drept efect reglarea transcriptiei lor. +atena polipeptidica a receptorului (D C55 11) este pliata in trei domenii distincte: domeniul carbo*i-terminal, la care se ataseaza #ormonul; domeniul median, care se leaga la 1*); domeniul amino-terminal, care activeaza transcrierea genei 7%i," /"/"-".

$i," /"/" 0ecanismul de actiune ale 2ormonilor steroi&i 7A- si tipuri de receptori pentru 2ormonii steroi&i si alti li,an&i7B-

,2

%ixarea #ormonului activeaza receptorul (in mod obisnuit inactiv), crescandu"i afinitatea pentru 1*). 1tasarea complexului #ormon"receptor pe situsurile specifice ale 1*)"ului activeaza (sau uneori in#iba) transcrierea genelor corespunzatoare 3aspunsul la un #ormon steroid are loc in doua etape: inducerea directa a transcriptiei unor gene specifice " raspunsul primar. produsii acestor gene pot, la randul lor, sa activeze noi gene si sa produca un raspuns secundar, intarziat 7%i," /"1"-"

$i," /"1" Etape ce activare a trancriptiei ,enelor controlate de 2ormonii steroi&i

3aspunsul la #ormonii steroizi, ca si raspunsurile #ormonale, in general, sunt determinate atat de natura celulei - tinta cat si de natura hormonului respectiv. 1ceasta realitate are doua explicatii posibile: ori fiecare tip de celule " tinta poseda receptori diferiti pentru acelasi #ormon, ori receptorii sunt identici, dar genele pe care le activeaza sunt diferite. 0ltima explicatie pare cea mai plauzibila, deoarece s"a demonstrat ca receptorii pentru estradiol, cortizol si progesteron (#ormoni steroizi) sunt codificati de o singura gena, iar masculii care prezinta mutatii ale receptorului pentru testosteron sunt anormali. 3eceptorii #ormonilor steroizi nu pot activa o gena decat intr"o combinatie adecvata cu alte proteine reglatoare, specifice pentru diferite celule.

/"!" Semnali&area prin intermediul receptorilor proteici de supra%ata

/oate moleculele informative #idrofile (neurotransmitatori, #ormoni proteici si factori de crestere) se fixeaza pe receptorii proteici specifici de pe suprafata celulelor " tinta asupra carora acestia actioneaza. 1cesti receptori fixeaza molecula informativa (ligandul) cu o afinitate puternica si convertesc stimularea extracelulara intr"un semnal intracelular care modifica comportamentul celulei tinta. )umarul de receptori de suprafata pentru un ligand dat poate varia intre 455 " 15.555 molecule;celula, ei avand fie o distributie difuza, fie localizata in anumite regiuni particulare ale plasmalemei. $pre deosebire de receptorii intracelulari ai #ormonilor steroizi sau tiroidieni, receptorii de la nivelul suprafetei celulare nu regleaza direct e*presia genelor. :i retransmit semnalul prin membrana plasmatica si influenteaza evenimentele moleculare din citosol sau nucleu prin generarea de noi semnale intracelulare (transductia intracelulara a semnalelor e*tracelulare). 3eceptorii de suprafata celulara pot fi impartiti in trei clase, in functie de mecanismul de transductie al semnalului pe care"l utilizeaza:
,3

receptorii le,ati de canale " sunt canale ionice a caror desc#idere este reglata de un neurotransmitator (canale ligand 3 dependente). :i sunt implicati, in principal, in transmiterea rapida a semnalului sinaptic intre celulele excitabile si modifica tranzitoriu permeabilitatea membranara pentru ioni (excitabilitatea celulelor post " sinaptice). receptorii catalitici 5 actioneaza direct ca enzime. *omeniul lor catalitic intracelular functioneaza ca o protein " 8inaza specifica pentru tirozina. receptorii le,ati de proteinele G " activeaza sau inactiveaza, indirect, o enzima specifica, atasata la membrana plasmatica sau un canal ionic. 1ceasta actiune se realizeaza prin intermediul unei proteine numite proteina reglatoare +$% -dependenta (proteina .) 7%i," /"3"-"

$i," /"3" 6ipuri maDore de receptori membranari de supra%ata pentru semnalele solubile

3eceptorii legati de proteina = modifica concentratia intracelulara a uneia sau mai multor molecule mici, numite mesa"eri intracelulari sau mesa"eri secundari. -esagerii intracelulari modifica, la randul lor, comportamentul altor proteine " tinta din celula. rintre cei mai importanti mesageri intracelulari se numara c MP-ul si ionii de #a+2. $emnalizarea prin intermediul c1- sau +a 22 reprezinta cele doua cai prin care se realizeaza transductia intracelulara a semnalelor in aproape toate celulele animale (%ig.12.13, 1lberts). *iversitatea sistemelor de transmitere intracelulara a semnalelor prin intermediul proteinelor = este remarcabila. *e exemplu, proteinele +s si +i cupleaza receptorii cu adenilat"ciclaza, in timp ce proteinele +p cupleaza receptorii cu fosfolipaza +. In celulele cu bastonase ale vertebratelor, o proteina =, denumita transducina, cupleaza actiunea unui foton cu activarea unei fosfodiesteraze care
,,

#idrolizeaza c=- "ul. <egarea acetilcolinei la receptorii celulelor musculare cardiace ( receptori muscarinici ai acetilcolinei) activeaza o proteina = care desc#ide indirect un canal de '2. &.2.1. /ransductia prin intermediul c MP entru ca c1- sa functioneze ca mediator intracelular, concentratia sa intracelulara trebuie sa varieze rapid, ca raspuns la semnalele extracelulare. $inteza rapida a c1- trebuie sa fie ec#ilibrata prin degradarea sau eliminarea sa rapida din celula. c1- este sintetizat din 1- cu a&utorul adenilil - ciclazei atasate la membrana plasmatica si este #idrolizat rapid, sub actiunea c MP 0 fosfodiesterazelor, in 4J" 1- 7%i," /"="-. -a&oritatea #ormonilor si a mediatorilor c#imici locali controleaza concentratia citoplasmatica a c1- prin activarea (sau, uneori, in#ibarea) adenilil"ciclazei (si nu a fosfo ? diesterazei).

$i," /"=" Sinte&a si de,radarea A0P : ului ciclic 7cA0P-

*esi, la bacterii, receptorii si adenilil ? ciclaza interactioneaza direct, la celulele animale cuplarea dintre aceste molecule se realizeaza indirect, prin intermediul proteinei . 0 stimulatoare (Gs). entru a transmite semnalul de la receptori la ciclaza, proteina = s trebuie sa sufere o sc#imbare structural ? conformationala, dupa receptia unui semnal specific. 1tunci cand = s este activata de complexul #ormon"receptor, ea se leaga simultan cu o molecula de =/ si poate modifica molecula adenilil ? ciclazei, activand ? o. !idroliza =/ "ului in =* , sub actiunea unei subunitati a proteinei =s, stopeaza activarea acestei ennzime si, in final, a ciclazei. 1- "ul ciclic isi exercita efectele in celula animala prin activarea unei enzime celulare specifice, numita protein-1inaza c MP 0 dependenta (1inaza ). 1ceasta catalizeaza transferul unui grup fosfat de la 1/ la un reziduu de serina sau treonina al unui mic grup de proteine celulare. *e exemplu, fixarea adrenalinei pe receptorii beta" adrenergici din celula musculara creste cantitatea de c1- din citosol, prin activarea adenilil"
,4

ciclazei. c1- , la randul sau, va activa 8inaza 1, care fosforileaza fosforil 3 !inaza. 1ceasta fosforileaza apoi glicogen 3 fosforilaza, inducand glicoliza glicogenului 7$i," /">"-"

$i," /">" Etapele inducerii de,radarii ,lico,enului in %ibra musculara sc2eletica de catre cA0P

In unele celule animale, cresterea concentratiei de c1- activeaza transcrierea unor gene specifice. *e exemplu, celulele neuroendocrine ale #ipotalamusului vor secreta somatostatina, in conditiile activarii genelor acestui #ormon de catre c1- . In ma&oritatea celulelor animale, functioneaza si c.MP (=- ciclic) ca mediator intracelular. c=- "ul activeaza o protein " 8inaza specifica (1inaza .), care fosforileaza o serie de proteine in celula ? tinta, (in general proteine necunoscute). +uanil-ciclaza, care catalizeaza formarea =- din =/ , este o enzima insolubila, care nu este cert cuplata cu receptorii suprafetei celulare. &.2.2. /ransductia prin intermediul ionilor de #a+2 +oncentratia +a22 liber din citosol este foarte mica (D 15 "> -) in comparatie cu concentratia ionlui in lic#idul extracelular si in compartimentele intracelulare specializate in stocarea +a 22 (D 15"3 -). 1tunci cand un semnal desc#ide in mod tranzitoriu canalele de +a 22, ionii de +a se precipita in citoplasma, crescand concentratia sa locala si activand mecanismele intracelulare sensibile la acest ion. *eoarece concentratia citosolica de +a22 trebuie sa ramana scazuta, patru mecanisme distincte intervin si concura in acest scop: #$%- aza &a+' - dependenta, care pompeaza ionii de calciu din celula in mediul extracelular; un sistem antiport cu Na+, care extruzeaza calciul in mediu (intalnit in celulele musculare si nervoase); o pompa de calciu #$% - dependenta din membrana compartimentului intracelular de stocare a calciului ? reticulul endoplasmatic ( calcsechestrina ); pompa de calciu mitocondriala care indeparteaza calciul din citosol, atunci cand celula este lezata. In sfarsit, calciul se poate lega la diferite molecule intracelulare, realizand astfel o cale de transductie a semnalelor c#imice 7%i," /"?"-"
,6

$i," /"?" 0ecanisme de mentinere a unei concentratii citosolice sca&ute Ca!< prin pomparea ionului in mediul eAtrcelular 7A- sau prin introducerea sa activa in unele or,anite celulare 7B-

Ionii de calciu actioneaza ca mesageri intracelulari, mediind o larga varietate de raspunsuri celulare (inclusiv secretia si proliferarea celulara). :xista doua cai ma&ore de crestere a concentratiei citosolice a +a22 sub actiunea semnalelor extacelulare: in celulele nervoase, depolarizarea membranei plasmatice produce un puternic influx de calciu in terminatiile axonului, fenomen care initiaza secretia neurotrans " mitatorului; in ma&oritatea celulelor, legarea unor semnale c#imice extracelulare la receptorii de membrana determina eliberarea calciului din compartimentul de retentie intracito ? plasmatic (3:). +uplarea evenimentelor extracelulare cu desc#iderea canalelor de calciu se realizeaza prin intermediul unui alt mesager intracelular " inozitoltrifosfatul (/%4). Inozitoltrifosfatul rezulta din #idroliza fosfolipidelor care contin inozitol ? inozitol fosfolipide (fosfoinozitide), prezente in monostratul intern al plasmalemei. %osfoinozitidele cele mai importante in transductia semnalelor sunt derivati fosforilati ai fosfatidilinozitolului (%/): fosfatidilinozitol 5 - fosfatul (%/%) si fosfatidilinozitol 5,6 - bifosfatul (%/%'). In productia de inozitoltrifosfat, hidroliza %/%' este cea mai importanta %ixarea semnalelor extracelulare pe un receptor specific din plasmalema activeaza o proteina = (=p) care activeaza fosfolipaza &. 1ceasta enzima cliveaza I si I 2, formand doi produsi: inozitoltrifosfatul si diacil"licerolul 7%i,"/"1@"-" In aceasta faza, calea de transductie a semnalelor se separa in doua directii: I 3, fiind o molecula mica, #idrosolubila, elibereaza ionii de +a din compartimentul intracelular de retentie (3:). 1ceasta actiune poate fi explicata prin cuplarea moleculei de I 3 cu un receptor proteic din membrana 3:, care desc#ide canalele de +a22. diacilglicerolul indeplineste doua roluri in transmiterea semnalelor: poate fi clivat in acid arahidonic, sau poate activa o protein - !inaza specifica, care ulterior poate fosforila un anumit numar de proteine cu functii diferite in celula. 1ceasta 8inaza (!inaza &) este calciu " dependenta si, in numeroase celule, este activata prin efectul cooperativ al diacilglicerolului si al concentratiei de calciu, crescuta in urma actiunii I 3. 'inaza + transfera gruparea fosfat terminala a 1/ "ului pe reziduurile de serina sau treonina, situate in proteinele " tinta specifice (care variaza in functie de tipul celular). 3olul calciului, in calitate de mesager secundar, se realizeaza prin atasarea acestuia la o serie de proteine specifice.
,>

$i," /"1@" Sinte&a ino&itoltri%os%atului 7IP#- si a diacil,licerolului

#almodulina, una dintre proteinele specifice ma&ore de legare a calciului, a fost identificata in toate celulele animale si vegetale. :a functioneaza ca un receptor intracelular polivalent de calciu, indeplinind un rol in ma&oritatea proceselor reglate de acest ion. +alciul produce o activare alosterica a calmodulinei. +omplexul calciu"calmodulina, activat, actioneaza asupra a numeroase proteine " tinta, dintre cele mai cunoscute fiind protein - !inazele calciu"calmodulin - dependente (&a '+ " !inazele). 1ceste proteine functioneaza atat ca enzime, cat si ca proteine de membrana cu rol transportor 7%i," /"11"-"

$i," /"11" CompleAul Ca!<*calmodulina 7A : con%ormatie spatiala tridimensionalaB B : modi%icarea con%ormationala a compleAului produsa de atasarea la o proteina : tinta speci%ica-

,C

$pre deosebire de sistemele directe de transmitere ale semnalelor (cum sunt cele la care participa #ormonii steroizi), cascadele catalitice de mediatori intracelulari ofera numeroase posi " bilitati de amplificare si reglare a raspunsurilor la semnalele extracelulare. *e exemplu, atunci cand un ligand activeaza indirect adenilil " ciclaza, prin fixarea sa pe un receptor membranar specific, fiecare molecula de ciclaza poate sa converteasca un numar mare de molecule de 1/ in c1- . 1stfel, o concentratie de 15"7 - a semnalului extracelular induce concentratii de 15"6 - a mesagerului secundar intracelular (c1- ). In continuare, prin acest efect de amplificare, o singura molecula informativa extracelulara provoaca modificari a milioane de mo " lecule " tinta din celula. In plus, fiecare proteina reglatoare din aceasta secventa de semnale poate fi o tinta dis "tincta pentru controlul metabolic (de exemplu, in cadrul cascadei de degradare a glicogenului in celulele musc#iului sc#eletic).

,7

Intrebari de veri%icare si evaluare a cunostintelor

1. +e modalitati generale de comunicare intrercelulara cunoastetiG 2. +are sunt cele trei posibilitati ma&ore de semnalizare a celulelor aflate la distantaG 3. In ce constau particularitatile si deosebirile intre transmiterea pe cale endocrina si sinaptica a semnalelor c#imiceG ,. +are sunt cele doua modalitati fundamentale distincte de semnalizare celulara, in functie de tipul de solubilitate a moleculelor informationaleG 4. +are sunt domeniile ultrastructurale ale receptorilor intracelulari pentru #ormonii steroizi si care este modul de actiune al acestor semnaleG 6. +e intelegeti prin notiunile de raspuns primar si raspuns secundar la actiunea #ormonilor steroiziG >. +are sunt cele trei tipuri de receptori ai suprafetei celulare pentru moleculele #idrosolubile si cum functioneaza acestiaG C. +are sunt cele doua cai fundamentale de transductie a semnalelor initiate de receptorii membranari cuplati cu proteinele =G 7. +are sunt enzimele care intervin in sinteza, respectiv degradarea c1- ? ului si care sunt reactiile prin care acest mesager secundar intracelular induce #idroliza gicogenului in fibrele musculareG 15. +e mecanisme utilizeaza celulele in vederea mentinerii unei concentratii intracitoplasmatice foarte scazute a ionor de calciuG 11. +e reprezinta, ce rol &oaca si cum se sintetizeaza inozitoltrifosfatul (I 3) si diacilglicerolulG 12. +um isi exercita ionii de calciu rolul de mesageri secundari in celulele ? tintaG 13. In ce consta amplificarea si controlul raspunsurilor celulare declansate prin fixarea semnalelor extracelulare pe receptorii specifici ai suprafetei celulareG

6eme pentru eAaminarea %inala

1. :numerarea cailor fundamentale de comunicare celulara si precizarea caracteristicilor acestora. 2. Intelegerea corelatiilor esentiale intre natura semnalelor c#imice, receptorii celulari specifici ai acestora si raspunsurile celulelor ? tinta. 3. *escrierea principalelor evenimente caracteristice semnalizarii prin intermediul receptorilor intracelulari. ,. recizarea receptorilor, cailor fundamentale, mesagerilor secundari si a etapelor de actiune ale acestora in cadrul semnalizarii prin intermediul receptorilor de suprafata.

45

Unitatea de invatare 1 0otilitatea celulara

-otilitatea celulara (miscarile celulare) este o proprietate de baza ale celulei, miscarea, in general, fiind o caracteristica generala a materiei vii. -oartea celulara conduce la disparitia miscarilor celulare, persistand doar o miscare broHniana, care este, de fapt, un fenomen fizic. -iscarile celulare sunt extrem de variate. In functie de modificarea sau pastrarea raporturilor celulelor cu mediul (pozitiei celulelor fata de un punct de referinta), se disting trei categorii de miscari; la nivel molecular, miscarile celulare se datoresc actiunii a doua sisteme motile: sistemul actina - miozina si sistemul microtubul - dineina. /inand cont de aceste doua criterii, miscarile celulare pot fi clasificate si sintetizate in modul urmator: A" miscari din timpul contractiei musculare (acest tip de miscari nu va fi detalliat in capitolul de fata, el constituind un capitol important al %iziologiei animale); B" miscari ce modifica raporturile dintre celule si mediul extern. $e clasifica in: miscarea de locomotie amoeboidiana; miscarea ciliara si flagelara. C" miscari ce nu modifica raporturile celulei cu mediul extern. $e clasifica in: miscari din cursul diviziunii celulare; miscarile microvililor celulelor din diverse endoitelii; miscarea de cicloza.

1"1" 0iscarea de locomotie amoeboidiana

+onsta in deplasarea celulelor libere cu a&utorul unor expansiuni temporale ale citoplasmei, numite pseudopode. *eoarece acest tip de locomotie a fost observat pentru prima data la celulele amoeboidiene, a fost denumit miscare amoeboidiana. -iscarea amoeboidiana este caracteristica si altor tipuri de celule din organismele pluricelulare: leucocite, fibrocite, etc. In cazul fibroblastelor crescute in culturi, pe langa pseudopodele formate la extremitatea anterioara a celulei aflata in deplasare, se observa si numerosi spiculi, precum si @valuri ale suprafetei celulareA (lamelipodii) care se deplaseaza in directie inversa miscarii 7%i," 1"1"-"

$i," 1"1" 0icro,ra%ie in microscopie electronica cu baleiaD a eAtremitatii anterioare a unui %ibroblast uman a%lat in cultura

41

:xaminarea unei amoebe in miscare, prin microscopie fotonica, permite observarea a doua zone de citoplasma in interiorul celulei: un strat extern ? ectoplasma - localizat pe laturile pseudopodului, relativ lipsit de granulatii si vacuole; un strat intern " endoplasma. :ctoplasma are structura de gel, cu consistenta si o viscozitate mai mare decat endoplasma. *atorita fluiditatii sale, endoplasma formeaza un curent citoplasmatic, care inainteaza in centrul pseudopodului, pana aproape de extremitatea sa anterioara, dupa care se rasfrange lateral (@zona de fantanaA). In aceasta zona, endoplasma, etalata lateral, se transforma in ectoplasma rigida, constituind in acest fel un suport mecanic pentru miscarea de locomotie a pseudopodului; in directia opusa miscarii, ectoplasma corticala se dezorganizeaza, transformandu ? se in endoplasma, care este propulsata anterior, intretinand astfel extensia pseudopodului 7%i,. 1"!"-"
A

B
Conversie ectoplasma 5 endoplasma

$i," 1"!" 0ecanismele locomotiei amoeboidiene 7ale %ormarii pseudopodului- 7A : ima,ine de ansambluB B : eAtremitate posterioara-

In functie de natura si localizarea fortei generatoare a miscarii amoeboidiene, s"au elaborat doua teorii principale care incearca sa explice aceasta miscare: teoria contractiei ectoplasmei tubulare - sustine ca forta contractila este generata in partea opusa miscarii, de catre ectoplasma, care se transforma continuu intr"un tub endoplasmatic, impingand curentul de endoplasma in directie anteriora. artea posterioara a celulei creaza permanent o presiune crescuta a endoplasmei in comparatie cu extremitatea anterioara. teoria contractiei frontale - postuleaza ca forta motrice este generata de contractia endoplasmei, aparuta in apropierea punctului anterior de avansare a pseudopodului, restul celulei fiind @trasA de aceasta contractie. 1ceasta teorie sustine ca endoplasma din regiunea anterioara poseda o consistenta suficient de mare (forta tensoare) care se poate transmite treptat endoplasmei din restul celulei. 0lterior, s"a reusit extragerea de actina si miozina din celulele amoeboidiene, iar studiile de microscopie electronica au demonstrat ca regiunea corticala, cu consistenta de gel, contine o bogata retea de filamente de actina. 1ceste molecule au fost implicate in explicarea fortelor generatoare ale miscarii amoeboidiene si in formarea pseudopodelor. %ilamentele de actina au o polaritate bine definita, iar capetele moleculei de miozina nu se pot lega si deplasa de"a lungul acestor filamente decat daca sunt corect orientate in raport cu polaritate actinei. 1nsamblurile bipolare ale moleculelor de miozina non ? musculare, de mici dimensiuni, atrag filamentele de actina si le asambleaza, formand sisteme functionale contractile, c#iar daca orientarea initiala reciproca a acestor molecule nu este corecta 7%i," 1"#"-"
42

$i," 1"#" Participarea actinei la %ormarea pseudopodului si reali&are locomotiei amoeboidiene

1"!" 0iscarea ciliara si %la,elara

&ilii si flagelii reprezinta expansiuni (proiectii) celulare alungite, capabile sa exercite, prin miscarile lor, o forta care fie antreneaza un curent de lic#id pe suprafata celulara (in cazul celulelor imobile), fie determina miscarea celulelor izolate in mediu lic#id. *esi intre cilii si flagelii procariotelor si eucariotelor exista deosebiri nete, la eucariote cilii si flagelii au o similitudine ultrastructurala remarcabila. -iscarea ciliara (flagelara) poate fi descompusa in doua faze 7%i," 1"/"-: faza activa, in care cilul (flagelul) se mentine relativ rigid si bataia (plierea) lui produce o miscare in sens invers a celulei; faza pasiva, in care cilul (flagelul) revine in pozitia initiala, prin deplierea lui gradata, de la baza spre varf.

$i," 1"/" $a&e ale miscarii cililor 7%la,elilor- 7A : inre,istrarea microcinemato,ra%ica a miscarilor %la,elului unui spermato&oidB B : sc2ema8 1.! : %a&a activa a miscariiB #./.1 : %a&a pasiva-

43

In general, cilii au dimensiuni mai mici decat flagelii si sunt prezenti in numar mult mai mare decat flagelii la nivelul unei celule. :i sunt grupati in campuri ciliare, mai mult sau mai putin paralele intre ele 7%i," 1"1"-"

$i," 1"1" 0icro%oto,ra%ie electronica a cimpurilor ciliare din mucoasa intestinala a unui vierme marin

+ilii dintr"un sir (camp) efectueaza o miscare metacronala (asemanatoare cu miscarea unui lan de grau batut de vant), in care plierea cilului anterior precede pe cea a cilului urmator. +ilii din sirurile succesive (perpendiculare pe axul lung al celulei) efectueaza o miscare in concordanta de faza (izocronala). <a celulele organismelor pluricelulare asociate in foite epitelile, imobile, cilii realizeaza un transport de fluid pe suprafata celulelor. <a om, de exemplu, exista importante campuri de cili la nivelul tractului respirator, al trompelor uterine, al ventriculelor cerebrale, etc. $tructuri ciliare modificate sunt prezente si la nivelul diferitelor celule senzoriale, unde nu mai indeplinesc o functie locomotorie. $pre deosebire de miscarea ciliara, bataia unui flagel este simetrica si are o forma ondulatorie sau spiralata. 1ctivitatea flagelilor produce o forta paralela cu directia de deplasare a celulei, care impinge (sau tracteaza) celula in mediul lic#id. %lagelii au dimensiuni mai mari decat cilii (diametrul de D 5,2 micrometri) si lungimi de la 1 micrometru la cativa mm) si sunt prezenti in numar mai mic decat cilii (D 1 " 2 per celula). *in punct de vedere ultrastructural, cilii si flagelii sunt expansiuni ale unui corpuscul ba&al (cinetocor), situat la periferia citoplasmei, sub plasmalema. +orpusculii bazali sunt centrioli modificati din punct de vedere ultrastructural si functional, constituiti din microtubuli. $tructura lor tipica este cea a 7 grupe (triplete) de cate 3 microtubuli (1, . si +). -icrotubulii din fiecare grup sunt orientati paralel intre ei si alipiti pe o latura. Intre tripletele adiacente de microtubuli exista brate conective, perpendiculare pe directia acestora 7%i," 1"3"-"

$i," 1"3" Ultrastructura corpuscului ba&al 7cinetocorului- 7A : electronomicro,ra%ie a unei sectiuni transversale prin cinetocorB B : vedere laterala sc2ematica-

4,

In structura cililor si flagelilor numai bratele 1 si . se prelungesc, formand o zona centrala (a*onema), compusa din 7 grupe a cate 2 microtubuli (7 dublete). e sectiunile transversale prin cili si flageli, se observa ca microtubulul 1 are o structura completa, fiind compus din 13 protofilamente, pe cand microtubulul . este incomplet, posedand 15 " 11 protofilamente. -icrotubulul 1 din cadrul unui dublet este interconectat cu microtubulul . din dubletul vecin prin intermediul unor filamente subtiri, de natura proteica, formate din ne*ina elastica. *e asemenea, din subfibrila 1 spre subfibrila . se proiecteaza mai multe brate de dineina, cu importanta deosebita in mecanismul miscarii ciliare. artea centrala a cililor si flagelilor este ocupata de o perec#e de microtubuli cu structura completa, delimitati de un manson proteic. +itosc#eletul cilio " flagelar este completat de prezenta unor brate radiare, care pornesc tot de la tubulul 1, in directia dubletului central 7%i," 1"="-"

$i," 1"=" Ultrastructura citosc2eletului cilio : %la,elar 7aAonenemei- in sectiune transversala 7A : ima,ine electronomicroscopicaB B : sc2ema-

$ectiunile longitudinale prin axonema arata natura continua a fibrilelor microtubulare si cea discontinua a celorlalte elemente proteice. *e exemplu, bratele radiare apar ca proiectii ale subfibrilei 1, dispuse in grupe de cate trei, spatiate cu o perioada de 76 nm. *eoarece tubulii centrali nu sunt prezenti si in corpusculii bazali, este posibil ca ei sa fie generati din materialul amorf prezent la baza axonemei, care contine tubulina. $pre deosebire de miscarea flagelara a bacteriilor, forta de locomotie a cililor si flagelilor pare a fi localizata la nivelul axonemei si nu la baza structurii ciliare. +a dovada, sectionarea bazala cililor cu microfascicule laser nu a stopat miscarea lor, iar indepartarea membranei celulare a cililor si flagelii izolati nu a impiedicat miscarile axonemei, in conditiile prezentei ionilor de magneziu si a 1/ "ului. 0lterior, s"a descoperit ca proteina ciliara cu activitate 1/ " azica este dineina 7%i," 1">"-"

$i," 1">" Interactiunea compleAelor de dineina cu microtubulul A din structura aAonemei 7A : sc2emaB B : electronomicro,ra%ie-

44

-ecanismul locomotor al miscarii ciliare, unanim acceptat, este cel glisant, de tip microtubul - dineina. +onform acestui mecanism, microtubulii axonemei nu se lungesc si nu se scurteaza in timpul flectarii cililor, ci lungimea lor ramane constanta. 1parenta diferenta de lungime a microtubulilor, atunci cand se apleaca intr"o parte sau in cealalta, rezulta din faptul ca microtubulii situati in vecinatatea curburii mici se aplaca mai putin decat cei situati in dreptul curburii mari. 1ceasta pastrare a lungimii este posibila datorita alunecarilor reciproce, prin intermediul bratelor de dineina, care @pasescA pe subfibrila .. %iecare KpasA reprezinta un ciclu energetic in care se produce #idroliza 1/ "ului 7%i," 1"?"-"

$i," 1"?" +emonstrarea mecanismului ,lisant de pliere de tip microtubul : dineina. care sta la ba&a miscarilor cilio 5 %la,elare

+ilii si flagelii se pliaza de 15",5 ori pe secunda, aceasta miscare fiind precisa si coordo "nata. +oordonare activitatilor locomotorii cilio ? flagelare presupune o reglare intracitoplasmatica, al carei mecanism este inca insuficient cunoscut. Ionii de +a22, desi facultativi pentru miscare, par a fi implicati in controlul directiei si a frecventei batailor ciliare si flagelare: cand o celula flagelata sau ciliata este expusa unui stimul adecvat, se produce un influx accentuat de calciu. *e exemplu, cresterea concentratiei intracelulare de +a22 la Paramecium produce o indepartare a celulei fata de un stimul nociv, pe cand la #!lam*domonas determina o orientare catre sursa de lumina.

1"#" 0iscarea de ciclo&a

+elulele vegetale, datorita vacuolelor centrale si a peretilor lor rigizi, pot atinge dimensiuni mult mai mari decat cele animale. *eoarece difuzia este destul de neeficienta pe distante mari, aceste celule necesita un curent citoplasmatic (curent de cicloza), care sa asigure o circulatie eficienta a citoplasmei. +urentii de cicloza sunt net observabili in celulele gigantice multinucleate ale algelor verzi #!ara si 2itella. In aceste celule, un flux continuu de citoplasma, de forma unei benzi elicoidale, se deplaseaza de la un capat la altul al celulei, antrenand membranele interne, mitocondriile, nucleii si alte organite, cu o viteza de >4 micrometri ; s. $istemul generator al miscarii de cicloza, in aceste celule, se situeaza la interfata dintre citoplasma in miscare si un monostrat imobil, cu cloroplaste, localizat imediat sub membrana plasmatica. In aceasta regiune microscopia electronica a relevat prezenta unor fascicule groase de filamente de actina, orientate dupa aceeasi polaritate. 1ceasta polaritate este atat de evidenta, incat miscarea directionata a moleculelor de miozina de " a lungul filamentelor de actina (de la capatul @"@ la capatul @2A) poate antrena curentul citoplasmatic observat.
46

Intrebari de veri%icare si evaluare a cunostintelor

1. +are sunt criteriile de clasificare a miscarilor celulare si ce tipuri de miscari celulare cunoastetiG 2. +e reprezinta locomotia amoeboidiana, caror tipuri de celule le este caracteristica aceasta forma de deplasare si care este mecanismul realizarii eiG 3. +are sunt cele doua teorii principale care explica geneza fortelor mecanice implicate in de ? clansarea miscarilor amoeboidieneG ,. +are este substratul contractil al miscarilor amoeboidieneG 4. +e sunt cilii si flagelii si care sunt etapele unui ciclu complet de activitate a acestoraG 6. +are sunt deosebirile esentiale de ordin morfologic si functional dintre cili si flageliG >. +e este corpusculul bazal (cinetocorul) si ce ultrastastructura poseda acestaG C. +are sunt caracteristicile ultrastructurale ale axonemei cililor si flagelilorG 7. uteti preciza corelatiile dintre componentele sistemului locomotor microtubul ? dineina, corelatii care stau la baza miscarilor ciliare si fagelareG 15. +um se realizeaza coordonarea activitatilor locomotorii cilio ? flagelareG 11. +e reprezinta miscarea de cicloza, la ce tipuri de celule apare aceasta si care este rolul eiG

6eme pentru eAaminarea %inala

1. recizarea importantei, rolului si a tipurilor de miscari efectuate de celule. 2. *escrierea sistemelor moleculare cu rol motor (elemente ale citosc#eletului) caracteristice diferitelor tipuri de miscari celulare. 3. +aracterizarea tipurilor de miscari celulare la nivel microscopic si ultrastructural. ,. %ixarea aspectelor comune si particulare ale diferitelor tipuri de locomotie celulara.

4>

4C